Skip to content

Disidenţa fără vlagă a României

27 Noiembrie 2008

Nicolae Ceausescu in21 august 1968

Ţara noastră a reacţionat vizibil distinct prin comparaţie cu majoritatea ţărilor comuniste imediat după invadarea Cehoslovaciei de către trupelor Pactului de la Varşovia

La 40 de ani de la seria de convulsii europene (cu precădere est-europene) din anul de răscruce 1968, faptele, în mare, sunt arhicunoscute. Inclusiv jocul pe care l-au făcut oficialii români.

Una dintre direcţiile de interpretare ale efectelor lui august 1968 asupra României insistă pe „momentul de mare demnitate” al liderilor comunişti de la Bucureşti. În cuvântarea pe care ţinut-o în 21 august, liderul PCR, Nicolae Ceauşescu, a afirmat, printre altele, că „s-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluţiei; se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă tendinţe contrarevoluţionare.

Răspund tuturor: întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre”.

Discursul liderului comunist român a provocat o imensă emoţie populară, mai multe gesturi la nivel înalt de refuz al politicii dure de descendenţă sovietică, precum şi o aparentă deschidere a regimului comunist autohton. Primele zile din România de după invazia trupelor Tratatului de la Varşovia în Praga au fost euforice.

Ceauşescu a fost perceput, în Occident, drept unul dintre „băieţii buni” ai lui august ’68, iar în ţară a înregistrat un val de simpatie fără precedent. E de notorietate virajul către PCR şi către politica angajantă de tip comunist a multora dintre numele grele ale intelighenţiei româneşti de la acea vreme.

„Deschiderea” comunismului românesc a durat puţin, dar a fost suficientă pentru ca noua garnitură – în vârful căreia se aflau Ceauşescu şi camarila sa – să se aşeze în linişte şi confortabil în jilţul puterii de la Bucureşti. Cei câţiva ani de „deschidere” care au urmat în România reprimării sângeroase a iniţiativei civico-politice a cehoslovacilor au fost, de fapt, preludiul pentru o „închidere” progresivă şi dramatică a ţării vreme de aproape două decenii.

Pentru a înţelege mai bine sensul reacţiilor, aparent neobişnuite şi curajoase, pe care le-a avut în august 1968 Nicolae Ceauşescu e nevoie să dăm firul istorie înapoi măcar pentru câteva luni.

Aprilie 1968 este un moment important. „Reformatorul” Nicolae Ceauşescu denunţă la Plenara Comitetului Central din 22-25 aprilie rolul important pe care l-a jucat Gheorghe Gheorghiu-Dej în represiunea stalinistă din anii ’50. În opoziţie cu fostul lider comunist, Ceauşescu se propune pe sine ca „restaurator al legalităţii”. Alexandru Drăghici, fost ministru de Interne, e înlăturat din partid, iar Lucreţiu Pătrăşcanu şi Ştefan Foriş sunt reabilitaţi. În aceeaşi lună vine în România într-o vizită de răsunet Charles de Gaulle, prilej cu care liderul francez îl felicită pe Ceauşescu pentru „independenţa” sa. Urmează apoi recitalul ceauşist provocat de invadarea Cehoslovaciei, în august.

După luările de poziţie arhicunoscute faţă de ceea ce s-a întâmplat la Praga, Nicolae Ceauşescu îşi continuă consecvent operaţiunea de consolidare a puterii. Spre pildă, în România a fost publicat Programul de Acţiune al Partidului Comunist din Cehoslovacia, dar fragmentar şi, nota bene, fără referiri la abolirea cenzurii sau la înfiinţarea unor asociaţii politice şi culturale independente (puncte esenţiale în documentul cehoslovac). Apoi, nici o figură democratică de frunte, victimă a represiunii staliniste, nu a fost reabilitată de Ceauşescu. Securitatea, instituţie criminală a comunismului românesc, a fost întărită.

„Pentru Ceauşescu şi susţinătorii săi, eşecul Primăverii de la Praga a servit la justificarea dogmei unităţii de nezdruncinat dintre partid, lider şi naţiune”, scrie Vladimir Tismăneanu, expert de renume internaţional în comunismul românesc. Solidaritatea interesată cu „socialismul cu faţă umană” praghez a devenit în câţiva ani fictivă. Doar o perspectivă romantică de a privi ceea ce s-a întâmplat în preajma lui august ’68 românesc ar putea oferi interpretarea că gesturile de atunci ale lui Nicolae Ceauşescu şi compania sunt egale cu „un moment de demnitate naţională”. Realitatea este că, în numai câţiva ani, Ceauşescu punea consecvent şi ireversibil în practică exact ceea ce condamna ipocrit din balconul Comitetului Central în ziua de 21 august.

Discurs Nicolae Ceauşescu din 21 august 1968 (fragmente) 

„În aceste momente grele pentru poporul frate cehoslovac, pentru situaţia din Europa, doresc ca, în numele Comitetului Central, al Consiliului de Stat şi al Guvernului să mă adresez dumneavoastră, exprimând încrederea noastră deplină în hotărârea poporului român de a a asigura construcţia paşnică a socialismului în patria noastră.

Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în ziua de astăzi când popoarele se ridică la luptă pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independenţa altui stat. Nu există nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv ce ar admite pentru o clipă numai ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc”.

Marea Adunare Naţională şi Cehoslovacia 1968 

Fragmente: „Singura cale pentru stingerea conflictului creat este retragerea neîntârziată a tuturor trupelor străine de pe teritoriul Republicii Socialiste Cehoslovace, crearea condiţiilor ca poporul frate cehoslovac, partidul şi guvernul legal cehoslovac să-şi poată rezolva treburile interne fără nici un amestec din afară. Este de o importanţă vitală ca organele de partid statutare şi organele de stat constituţionale ale Cehoslovaciei să-şi poată desfăşura nestingherite activitatea de conducere a vieţii economice, politice şi sociale, ca cu ele şi numai cu ele să se discute despre modalităţile de soluţionare a crizei actuale din Cehoslovacia”.

După 21 de ani 

În 21 august 1968, discursul pe care l-a ţinut Nicolae Ceauşescu din balconul Comitetului Central a fost un veritabil succes. Liderul suprem al Partidului Comunist Român a încercat să reediteze momentul său de glorie în 22 decembrie 1989, în acelaşi loc. La trei zile după această ultimă încercare, soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi.

Nicolae Ceausescu Arafat

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: