Skip to content

Nicolae Ceausescu, Petrecerile aniversare

7 Decembrie 2008

Nicolae Ceausescu
În ultimii ani ai regimului, luna ianuarie era “para­lizată” de zilele aniversare ale “celor mai iubiţi”: Ea la 7 ianuarie, El la 26 ianuarie. Despre festivităţile oficiale ziarele scriau până la saturaţie. După 1990, invitaţii la petrecerile din spatele uşilor închise au povestit ce se mânca, ce muzică se asculta şi cine o cânta.

După 1990, invitaţii la petrecerile din spatele uşilor închise au povestit ce se mânca, ce muzică se asculta şi cine o cânta.

 

În ultimii ani ai regimului, luna ianuarie era “para­lizată” de zilele aniversare ale “celor mai iubiţi”: Ea la 7 ianuarie, El la 26 ianuarie. Despre festivităţile oficiale ziarele scriau până la saturaţie. Cum despre gazete mondene, paparazzi ori reality-show-uri gen “Iri şi Monica” nici nu putea fi vorba, “poporul muncitor” n-avea de unde şti, decât la nivel de zvon, ce se întâmpla în cadru privat.

 

START 55.

 Devenită în deceniul nouă cea mai importantă sărbătoare din calendarul laic-ateu al regimului comunist, în primii ani de putere ai lui Nicolae Ceauşescu trecea drept o dată oarecare. Ziua de 26 ianuarie nu se sărbătorea oficial. Pentru prima dată, ziua lui de naştere devine eveniment politic. “Conducătorul” împlinea o vârstă “rotundă”, semnalată ca atare pe prima pagină din Scânteia: “55 de ani de viaţă şi 40 de ani de activitate în mişcarea comunistă”. Atunci s-a creat schema primară după care avea să se “pună în operă” aniversarea lui Ceauşescu până la capătul vieţii acestuia. “Schiţa” imaginată la începutul deceniului opt s-a îmbogăţit an de an cu noi ritualuri devenind în deceniul opt o povară pentru toată ţara. 

 

RITUALURI.

La în­ce­puturile sale, pregătirea sărbătoririi lui Ceauşescu dura câteva zile. Cu timpul, calendarul manifestărilor ocupa întreaga lună ­ianuarie şi o parte din februarie. În­ce­pând cu 24 ianuarie, ­oficio­sul Scânteia oferea spaţiu generos “doritorilor” să facă dovada dragostei lor faţă de “con­ducător” şi publica versuri, proze, telegrame de fe­li­citare “din ţară şi stră­i­nă­tate”. Cu timpul, omagiile de tot felul, primite de la ­demnitari de pe tot mapamondul şi preşedinţi de CAP-uri din sate uitate de lume, sportivi, scriitori şi fruntaşi în producţie, aveau să devină mai multe şi mai lungi. În 1989, în seara dinaintea aniversării, Ceauşescu a fost sărbătorit într-o şedinţă reunită a Comitetului Central, Consiliului de Miniştri şi a Consiliului de Stat. La 26 dimineaţa, reprezentanţii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti îşi prezentau mesajele de felicitare, iar seara, Comitetul Central a oferit un dejun în onoarea sărbătoritului.

 

DANSAU AMÂNDOI.

 Dincolo de festivităţile oficia­te la partid şi consemnate de presa regimului, Nicolae Ceau­şescu petrecea “cu familia”. Iniţial, sărbătorile private se organizau la Vila Lac 1 de la Snagov, peste drum de casa în care locuia cuplul prezidenţial. După construirea Clubului Floreasca, Nicolae şi Elena îşi primeau invitaţii ceva mai departe de casă. “De obicei se distrau cu cei din partid şi cunoştintele lor, nu primeau pe oricine. Cu Pană, cu Bobu, Dăscălescu, Verdeţ. Când a împlinit el 60 sau 65 de ani (în 1978 respectiv în 1983, n.n.), şi-a amintit Suzana Andreiaş, menajera cuplului, ca excepţie, şi-a serbat ziua acasă. Bine, a dat o petrecere şi la partid. Atunci, acasă, au dansat amândoi pe muzica lui Gică Petrescu. Îi plăceau foarte mult cântecele lui. (…) Şi dansau destul de frumos. Numai ei doi. Copiii şedeau la masă, mama-mare şi un frate de-al lui. Atunci i-am văzut dansând pe amândoi şi ne-am amuzat.”

 

MÂNCĂRURILE TRADIŢIONALE.

Participanţii la mesele festive ale cuplului Ceauşescu au povestit ce cu­prindea meniul în astfel de ocazii. “Nici nu se comparau rafinamentele culinare de acum cu aşa-zisele rafinamente de la mesele Ceauşeştilor –, scrie Mihaela Moraru (nepoata lui Nicolae Ceuşescu) în memoriile sale –, chiar dacă şi ei ar fi avut acces, să zicem, la fructe de mare. Dar nu le plăceau. Ei mâncau mâncăruri tradiţionale, sarmale, friptură, pui la ceaun, piftie, salată de boeuf, care oricum nu lipseau de la me­sele de sărbătoare. Dacă lipseau era vai şi-amar! Lui Nicolae Ceauşescu îi mai plăceau în special preparatele tra­di­ţionale din peşte: ciorba de peşte, plachia şi saramura. Dar marea lui pasiune rămâneau sarmalele. De băut se bea vin alb şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită. Tanti Lenuţa mai bea băuturi dulci, pentru femei, dar nu se îmbăta. Cam ăsta era meniul lor de ani de zile, la petreceri, la aniversări sau la Revelion”.

 

MELODIA PREFERATĂ.

 Apropiaţii spun că lui Ceauşescu îi plăcea să asculte romanţe în interpretarea Ioanei Radu. Invitaţi să-i cânte la aniversări erau şi alţi interpreţi de genuri muzicale diferite. Cântăreaţa de muzică populară Angela Moldovan ne-a povestit amintirile ei de la una dintre aniversările lui Nicolae Ceauşescu. La fastuoasa serbare desfăşurată la Pavilio­nul Romexpo a fost pentru prima dată când artiştilor li s-a permis să-l felicite direct. “De obicei, noi, cântăreţii, eram ţinuţi izolaţi de cei de la Protocol, şi-a amintit îndrăgita interpretă. Doar atunci am fost aşezaţi în şir indian şi am trecut prin faţa lui Ceauşescu pentru a ciocni cu el o cupă de şampanie. Singurul care a vorbit cu el a fost naistul Gheor­ghe Zamfir.” Dintre colegii artişti, doamna Moldovan şi l-a amintit pe vecinul său de masă, maestrul Marin Constantin, dirijorul corului Madrigal.

În cercul familiei se petreceau şi momente mai destinse… ca între fraţi. “Melodia fraţilor Ceauşescu mi-o aduc bine aminte, rememorează şi Mihaela Moraru melodiile din «top 10 Ceauşescu». O cântau când se întâlneau de ziua lui Ni­colae şi se numea «Spune, spune, moş bătrân». Şi se luau de după gât şi cântau toţi, chiar dacă nici unul nu avea pic de voce. Ieşea o lălăială care lor, numai lor, le plăcea foarte mult.”

   “«Mi-e dor să mă plimb cu tramvaiul. Să fie lume multă şi să mă calce cineva pe picior. (…) Nu cu un tramvai special plin cu flori, condus de un ­general deghizat, ci cu un tramvai normal, plin cu oameni care vin de la munc㻓

Nicolae Ceauşescu  ar fi zis către nepoata sa, Mihaela Moraru Ceauşescu

 

“Un om politic care militează consecvent pentru triumful unor asemenea idealuri merită stima şi preţuirea umanităţii! Un asemenea om stă în fruntea României. Lui îi aducem omagiul nostru, ca unui strălucit Erou al Păcii!”

Scânteia, 26 ianurie 1989

    

Cuvântarea din urmă

În 1989, ultima aniversare a Ceauşeştilor a fost marcată în ziarul partidului – “Scânteia” – cu ample elogii. Primele se adresau “tovarăşei”, aniversată la 7 ianuarie, următoarele, “tovarăşului”, două săptămâni mai târziu. Numai că “iubiţilor fii ai poporului român” nu le era de ajuns o zi de sărbătorire, astfel că celebrarea începea cu două zile înainte. Ei, savanţii ţării, îi lăudau “lucrările ştiinţifice” şi titlurile obţinute la prestigioase instituţii de învăţământ din străinătate. Discursul lui Ceauşescu din ultima sa zi de naştere a “umplut” patru pagini de ziar şi a parcurs toate etapele istoriei naţionale, subliniindu-se aportul PCR la “dezvoltarea multilaterală a Patriei”. O patrie în care oamenii nu aveau ce mânca, sufereau de frig, iar în Bucureşti se circula cu maşina personală doar două duminici pe lună.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: