Skip to content

Gorbaciov îl numea pe Ceauşescu „führerul român”. Mihail Gorbaciov: „Nu vrei să acţionezi împreună cu noi, nu trebuie. Ne vom descurca fără voi”.

14 Ianuarie 2009

Ceausescu Gorbaciov
L-am invitat pe istoricul Valerii Leonidovici Musatov să relateze cititorilor noştri observaţii şi concluzii din activitatea sa de prim adjunct al şefului Secţiei Internaţionale a CC al PCUS şi coordonator al sectorului Ungaria, România, Polonia şi Cehoslovacia (1984-1991).

 

Continuăm în ziarul de astăzi reproducerea discuţiei noastre pe tema relaţiilor dintre Ceauşescu şi Gorbaciov, aşa cum au fost acestea percepute la Moscova.  
  • Jurnalul Naţional: Cât de îngrijoraţi au fost, domnule Musatov, lide­rii so­vietici de atenţia ce-i era acordată lui Ceauşescu de ţările Europei Occidentale şi Statele Unite ale Americii în anii ’70?  

V. L. Musatov: Linia spre în­depărtarea de Uniunea Sovietică, poziţia aparte în interiorul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi CAER, luările de poziţie împotriva PCUS în cadrul mişcării comuniste şi neutralitatea în disputa sovieto-chi­neză nu puteau să nu stârnească interesul faţă de politica lui Ceau­şescu în Occident. Acest lucru s-a manifestat în mod deosebit în anul 1968, când România s-a pronunţat împotriva acţiunii comune în Ce­hoslovacia, a URSS şi a celor patru ţări socialiste membre ale Orga­nizaţiei Tratatului de la Varşovia. Washingtonul era neliniştit de eventualitatea unei acţiuni militare a Moscovei împotriva Iugoslaviei şi a României, precum şi de posibilitatea unei complicări a situaţiei în jurul Berlinului Occidental. Uniunea Sovietică i-a asigurat însă pe americani că nu se are în vedere nimic asemă­nător. Desigur, în acel moment Ceauşescu, aşa cum se spune, şi-a pierdut controlul…

  • Şi-a pierdut controlul?!…

…de aici au pornit mitingurile de masă, declaraţia Parlamentului, în­chi­derea graniţelor, crearea Gărzii Patriotice, interzicerea aplicaţiilor Organizaţiei Tratatului de la Varşovia pe teritoriul României etc.
El n-a trecut însă linia roşie: nu a ieşit din Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi CAER, nu a redus relaţiile cu  Uniunea Sovietică. Lucrurile s-au limitat la o retorică antisovietică şi antirusă la şedinţa conducerii superioare (acum acest protocol a fost dat publicităţii la Bucureşti).

  • De ce?

Pentru că avea nevoie de legături cu Moscova. Aceasta, fără a mai vorbi despre avantajele economice directe, făcea să crească ponderea României pe arena internaţională. Iar pentru SUA şi ţările occidentale, statutul Românei sporea valoarea acesteia drept cal troian în interiorul comunităţii socialiste.
Închizând ochii la metodele antidemocratice de conducere ale lui N. Ceauşescu, Occidentul premia politica externă a acestuia. Asupra Ro­mâniei s-a abătut o ploaie de credite, erau organizate vizite la cel mai înalt nivel.

  • Între liderii PCR şi PCUS n-au rezultat divergenţe explicite din cauza lor?

Relaţiile Bucureştiului cu Moscova au fost curând normalizate. Nici nu se putea altfel. Moscovei nu-i mai trebuia încă un conflict în interiorul lagărului socialist. Cu  faimosul set prezent în fiecare document al conducătorului – independenţa, egalitatea în drepturi şi neamestecul – se obişnuiseră toţi şi încetaseră să-i mai acorde atenţie.
Mai există încă o chestiune. În anul 1968, N. Ceauşescu a declarat că sprijină linia promovată de A. Dubcek. Deşi, fireşte, el însuşi nu împărtăşea ideea socialismului cu faţă umană. La Moscova acest lucru fusese înţeles. În contextul dat, România, ţară a unui socialism ortodox, nu prezenta un pericol. În general, din criza din anul 1968, N. Ceauşescu a primit multe plusuri – în mod oficial a apărat independenţa, şi-a întărit propria poziţie şi a dobândit atitudinea binevoitoare a lumii occidentale.

  • 1968 a fost anul de apoteoză a lui Ceauşescu. După cum dovedesc arhivele, s-a bazat şi pe sprijinul chinezilor.

Politica externă a lui Ceauşescu a rămas în continuare o politică a „jocului la două mese”, o politică de manevrare între Moscova şi Washington, între Moscova şi Beijing. Într-un anumit sens, aceasta a fost politica românească tradiţională la sfâr­şitul secolului al XIX-lea – primele decenii ale secolului al XX-lea. Numai că executantul acesteia a fost mai primitiv. Acesta avea propriile ambiţii – să joace un rol de seamă în cadrul mişcării de nealiniere, să avanseze iniţiative neadecvate în domeniul dezarmării, căutând să medieze între Uniunea Sovietică şi China. El a putut, de exemplu, să se împotrivească vreme îndelungată în discuţiile din cadrul Tratatatului de la Varşovia, aşteptând momentul când L. Brejnev îl va ruga să cedeze. Iată însă că I. Andropov a încetat o asemenea practică a im­plorărilor şi în anul 1983, la Consfătuirea de la Praga, i-a spus lui Ceauşescu: „Nu vrei să acţionezi împreună cu noi, nu trebuie. Ne vom descurca fără voi”. Şi Ceauşescu a dat înapoi.

  • Şi nu s-ar fi putut descurca… singur?

În momentul acela, liderul român pierduse însă sprijinul Occidentului. Încălcările drepturilor omului, ab­senţa libertăţii cuvântului, sără­cirea populaţiei, constrângerea ideologică, persecutarea nonconfor­miştilor, perceperea unei plăţi pentru persoanele de naţionalitate germană şi evreiască care doreau să plece din România, îngrădirea drepturilor minorităţilor naţionale, în primul rând a celei maghiare, metodele autoritare de conducere, atmosfera elogierii fără margini a conducătorului „geniului Carpaţilor”… toate acestea  au gene­rat critici din partea opiniei publice occidentale.

  • Cu ele îl strângeau pe-atunci în chingi…

Da, şi s-a dovedit că România nu poate fi punte în stabilirea de legături cu Uniunea Sovietică. Atitudinea faţă de Ceauşescu s-a schimbat. Este adevărat, el a reuşit să se folosească de creditele  primite, construind mari întreprinderi moderne  în industria grea. Producţia acestora era însă de slabă calitate. Reuşea cu dificultate să pătrundă pe piaţa mondială, deşi securitatea fura  din ţările capitaliste modele de tehnologie avansată. Pentru asigurarea capacităţilor combinatelor petrochimice era nevoie de importuri de ţiţei brut, cumpărat din Orientul Apropiat. Dar era cerut permanent de la Uniunea Sovietică, referindu-se, oricât ar fi de ridicol, la principiile internaţionalismului so­cialist. Ceauşescu îşi proteja însă propriile zăcăminte. În afară de aceasta, venise vremea rambursării cre­ditelor. Posedat de ideea indepen­denţei, N. Ceauşescu storcea  totul din economia românească, cerând plata creditelor străine. La începutul anului 1989 şi-a atins scopul, dar cu preţul scăderii nivelului de trai, introducerii unor măsuri draconice de econo­misire şi creşterii încordării sociale. Politica acestuia a încetat să fie un factor de stabilitate a poporului şi a ţării, mai mult, aceasta a provocat o reacţie de respingere.

  • Şi Mihail Sergheevici Gorbaciov, şi Nicolae Ceauşescu au avut câte-o lungă istorie de înalţi activişti. Când se vor fi intersectat, prima dată, în funcţiile lor?

M. Gorbaciov s-a întâlnit cu N. Ceauşescu încă de pe vremea când era secretar al CC şi membru al Biroului Politic, adică până a fi ales secretar general.

  • Ce se ştia la nivelul secţiei de relaţii externe a CC al PCUS despre atitu­dinea lui Gorbaciov faţă de Ceau­şescu?

Atitudinea acestuia faţă de liderul român a fost în general ca şi a celorlalţi membri ai conducerii sovietice. În discuţiile cu colegii săi, îl numea führerul român. Gorbaciov avea, totuşi, o abordare proprie faţă de colegul român. Acesta scrie în cartea sa „Viaţă şi reforme” (cartea a 2-a, pp.390-391) că la Moscova, Ceauşescu nu prea era cruţat, nu-i iertau spiri­tul ambiţios şi cochetarea demonstrativă cu Occidentul. în replică – scrie Gorbaciov – Ceauşescu „vorbea şi mai tare despre vederile sale «aparte», avansa iniţiative de politică externă pre­tenţioase… încercam un sentiment ciudat, observând cum Ceauşescu căuta din toate puterile să demonstreze independenţa opiniilor sale. Toate acestea apăreau ca nenaturale, pentru un om cât de cât priceput în politică erau vizibile şi amploarea personalităţii şi instabilitatea psihologică. Am crezut că merita să fie date la o parte accentele de confruntare din relaţiile sovieto-române. De aici şi abordarea mea faţă de Ceauşescu, cu care am căutat să discut într-un spi­rit de respect, să pătrund cu atenţie în esenţa problemelor”.
Gorbaciov relatează, de asemenea, că într-o serie de chestiuni el era de acord cu Ceauşescu. De exemplu, în legătură cu faptul că starea de încordare dintre Moscova şi Beijing, măcar parţial, era explicată prin eşecurile şi erorile de calcul ale părţii sovietice. G. H. şahnazarov, consilierul secretarului general pentru problemele  ţărilor socialiste, remarca faptul că în criticarea colaborării în cadrul comu­nităţii socialiste, N. Ceauşescu adesea avea dreptate, iar în unele cazuri expunea asemenea lucruri împărtă­şite de ceilalţi conducători, numai că aceştia nu îndrăzneau să le dea glas.

  • Ceauşescu făcea, prin urmare, notă aparte şi în viziunea Mosco­vei. Era tratat în acelaşi spirit?

Doresc să subliniez faptul că o dată cu venirea la putere a lui Gorbaciov, partea română a început să fie ascultată cu mai multă atenţie la Moscova, încercându-se găsirea unor puncte de convergenţă. Aceasta privea, de altfel, şi alte sfere, precum activitatea Trata­tului de la Varşovia. în anul 1988, am participat la discuţia de la şeful Marelui Stat Major al Forţelor Armate ale Uniunii Sovietice, generalul de ar­mată V. Lobov, care l-a primit pe reprezentantul român. Acesta a expus propunerile României referitoare la practica activităţii şi rotirii în funcţiile superioare din cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, inclusiv a comandantului-şef al forţelor armate unite şi a şefului Statului Major. După cum am înţeles eu, militarii noştri erau gata să examineze aceste pro­puneri, dar doreau ca funcţia de conducere a Statului Major să rămână în mâinile unui general rus. Nu pot să nu remarc faptul că în cadrul NATO, postul de comandant-şef al trupelor blocului în Europa este ocupat totdeauna de un general american.

  • Din arhive reiese că România pro­punea ca statul major al Tratatului de la Varşovia să nu fie condus exclusiv de generali sovietici. Cum interpretau ceilalţi reprezentanţi ai ţărilor Tratatului propunerile lui Ceau­şescu şi politica sa aparte de interzicere a manevrelor militare pe teritoriul României? Ori contribuţia sa tot mai redusă la „cazanul co­mun” al cheltuielilor de înarmare?

Este posibil că, din cauza atitudinii mai tolerante a liderului sovietic, s-a născut mitul potrivit căruia acesta a avut cu Ceauşescu relaţii, pare-se apropiate, prieteneşti. De exemplu, reprezentanţii unguri se mirau de ce i se acordă atâta atenţie lui Ceauşescu, de ce acestuia i-a fost înmânat un înalt ordin sovietic? Apropo, acest lucru i-a mirat şi pe oamenii noştri…

  • Încercau să-i măgulească vanitatea, se pare…

Desigur, N. Ceauşescu nu putea fi prieten al lui Gorbaciov. Aici nu este ne­voie de o demonstraţie specială. Să luăm doar problema modului în care a perceput Ceauşescu perestroika. Acesta, ca şi alţi lideri, aflaţi de mai mulţi ani la cârmă (Jivkov, Honecker, Husak) a salutat venirea la putere a unui conducător sovietic mai tânăr. Dar, probabil, şi el considera că înno­irea în URSS se va încheia printr-o re­pa­raţie cosmetică. El spera să-l influenţeze pe Secretarul general sovietic.

  • Cum?

Ceauşescu folosea posibilitatea comunicării informale  în reuniunile de lucru la nivelul cel mai înalt, parti­cipa activ la acestea. Principiile re­laţiilor dintre ţările socialiste despre care vorbea M. Gorbaciov nu-i trezeau obiecţii, deoarece acestea intrau pe făgaşul respingerii „doctrinei Brejnev”. El declara însă că România nu este pregătită pentru integrarea economică, critica propunerile privind crearea unor întreprinderi comune şi stabilirea unor legături directe  de producţie, deoarece vedea în acestea o îngrădire  a funcţiilor de control ale partidului. Se pronunţa împotriva formei arendei în economie. Pro­punerile sale demagogice referitoare la dublarea schimbului de mărfuri cu Uniunea Sovietică prevedeau doar formele centralizate

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: