Skip to content

Mircea Opreanu: „Este clar că, după 1989, unii au avut acces la conturi şi le-au făcut dispărute.”

26 Februarie 2009

Deşi acuzaţia de delapidare a banilor statului român nu a fost inclusă între capetele de acuzare ale lui Nicolae Ceauşescu, în comunicatul difuzat de Televizune şi radio, pe 25 decembrie 1989, s-a adăugat un al cincilea punct cu următorul conţinut: „încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine”.

Nu am descoperit indicii prin care să avem certitudinea că Ceauşescu ar fi avut conturi în afara ţării”, a spus, în cadrul emisiunii „Realitatea te priveşte”, Sabin Cutaş, preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigare şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşesu.

„Au existat aşa-numitele conturl ale statului”, a precizat acesta. „În urma cercetărilor efectuate, s-a ajuns la concluzia că circuitul banilor era foarte bine definit. Orice speculaţie cum că din acest circuit ar fi fost scoşi bani era absolut imposibilă, mai ales că acei oameni din Securitate care erau implicaţi în acest circuit erau, la rândul lor, verificaţi”, a completat Sabin Cutaş.

„Ceauşescu a fost un zgârcit.

N-a n-a avut absolut nimic. Tot ce a avut el a fost inventariat. Până şi izmenele au fost incluse în inventar. Omul acesta a fost sărac, a muncit ca un sărac şi a murit ca un sărac. A fost cinstit de la A la Z. Nu a avut nicodată bani”, a completat Camil Roguski, fostul arhitect al lui Nicolae Ceauşescu. „Erau nişte conturi ale întreprinderilor şi mai erau nişte conturi ajutătoare ale statului”, a precizat acesta.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, Mircea Opreanu, soţul Zoiei Ceauşescu, a infirmat ideea că Nicolae Ceauşescu a fost un om zgârcit şi a recunoscut că, în reşedinţa din Primăverii, toate lucrurile erau inventariate, dar a precizat că acest lucru era făcut pentru a nu dispărea şi pentru a putea face diferenţa dintre lucrurile personale şi cele ale statului.

„În 1988, urma să se achite ultima tranşă a datoriei externe. Banca Mondială a refuzat să primească tranşa pentru că nu avea ce face cu banii.  Scadenţa era în 1989. În acel moment, Ceauşescu a dat dispoziţie să se cumpere aur, pentru a mări rezerva de aur. Acei bani ai statului au fost depuşi într-un cont în Elveţia, lucru ce este confirmat de actualul guvernator. Toţi banii din acele conturi externe au fost redirecţionaţi şi către alte instituţii cum ar fi Armata”, a explicat acesta.

„Este clar că, după 1989, unii au avut acces la aceste conturi şi le-au făcut dispărute”, a conchis Mircea Opreanu.

Comentariile cititorilor
11. de la mine
Astazi, ora 01:15

nea Nicu a fost cel mai mare roman. daca era un tradator si-ar fi tinut conturi in elvetia si s-ar fi tirat cand a vazut k e groasa cu revolutia. dar a crezut k romanii il iubesc asa cum el ii iubea p ei……..oricum banii erau ai statului si se stie cine i-a ciordit. daca vreodata americanii o sa faca publica lista de la usb pun pariu p orice k in primii 1000 se regasesc nume ca VIDEANU, COCOS, NASTASE, BASESCU sau VOICULESCU. macar patriciu si vantu nu isi tin averile ascunse

10. Forest Gigi
Astazi, ora 00:54

Mass media nu spune chiar totul in legatura cu acest subiect. Sunt multe implicatii internationale legate de dezvaluirile in legatura cu conturile lui Ceausescu pe care multi nu le vor cunoscute. Am publicat detalii pe http://pescarulhoinar.uuuq.com

9. Argumentul Logic
Astazi, ora 00:26

Pai logica e urmatoarea: Ceausescu nu avea nimic, in afara de statul roman; statul roman avea tot; rezulta ca Ceausescu avea tot. Asa ca, in mod paradoxal, C-sescu nu avea nimic si totul in acealasi timp. Astea sunt aberatiile comunismului, in care conducatorul e totuna cu statul.

8. rememb
Miercuri, 25 Februarie 2009 23:59
vrem o emisiune speciala despre mafia statala de dupa 89 care a distrus si sabotat cea mai mare productie de cereale si fructe din ROMANIA ………..
7. Gogol
Miercuri, 25 Februarie 2009 23:53

In Elvetia au conturi Videanu, Udrea-Cocos si alti capusari de bani publici. Si bineinteles e de banuit ca tot acolo au ajuns si banii de pe flota. Cine sa stie, cine sa stie, ….

6. sandel
Miercuri, 25 Februarie 2009 23:48

nu stiu daca Ceasescu trebuia executat sau nu,atata stiu ca inaintea lui trebuiau executati securistii si multi altii in frunte cu ILIESCU si gasca lui,si sunt sigur ca astazi am fi trait mai bine,cu toti in aceasta tara,fara atatia hoti si criminali!!!!,Ei au fost cei care au pus in drepturi HOTII si CRIMINALII in aceasta tara invocand DEMOCRATIA .

5. myself
Miercuri, 25 Februarie 2009 23:36

Felix Motanul stie…

4. zah julien
Miercuri, 25 Februarie 2009 23:25

sunt convins ca vor fi multi cocosi, udre, basesti, tariceni, vangheloi, nastasi si alti tradatori care se vor repezi sa scoata banii de la bancile elvetiene si sa le mute in conturile lor , tot din Elvetia, dar peste vreo doi ani aceleasi banci vor da direct romanilor banii noilor defuncti. aia de mai sus.pamflet ordinar

3. Razvan
Miercuri, 25 Februarie 2009 22:57

Spune-ti ca se murea de foame pe vreamea lui Ceausescu dar acu mi-asi dori sa se nasca un al doilea Ceausescu sa fim toti egali in drepturi asa cum eram atunci.Nu ca acuma cand un inginer castiga 1000 roni si un muncitor 500 ron.Ca un om simplu ce sunt pot sa spun ca acei bani despre care se vb ca ar fii a lui Ceausescu i-au furat catei care acuma au miliarde ,vile si masini.Ra trebui ca aceia care l-au omorat sa fie judecati la olalta cu criminali.Datorita lor suferim oameni de rand.

Raspunsuri:
3.2. lemi
Miercuri, 25 Februarie 2009 23:45

ROTFL !!! iti placea sa stai degeaba si sa primesti cit primea si ala care muncea intradevar , nu , bine era?! te-n aripa 😀

3.1. nickescool
Miercuri, 25 Februarie 2009 23:42

Sa ne rugam pentru Cioroianu acum ca la ce declaratii a dat trebuie sa umble cu doua veste antiglont.Brrr….

2. Craioveanul
Miercuri, 25 Februarie 2009 22:47

Desi initial am crezut ca Ceausescu nu avea ,,CONTURI IN AFARA,, , faptul ca toti ,,revolutionarii,, au facut tot ce se poate ca sa se ,,lichideze,, membrii importanti ai familiei Ceausescu sunt fapte care m-au facut sa-mi reconsider ideiile.. Realitatea este ca prea au disparut fiul, frate si evident sotii Ceausescu ca sa fie lucru curat. Dar cei care au pus mana pe bani, au Tv , au ziare si mai ales au putere acum in Roamnia.

Anunțuri
7 comentarii leave one →
  1. greatpurge permalink
    26 Februarie 2009 03:12

    Desi am doar 24 de ani , respect foarte mult doctrina comunista , poate ca am avut de unde sa fiu informat cum se cuvine , informat corect , de un om care a muncit 37 de ani sub comunism ca inginer agronom , o functie cu raspundere pe vremea aceea si va spun vorba bunicului meu pe care chiar azi mi-a adus-o aminte la un pahar de vin ” Daca eu nu stateam pana la 12 noaptea sa fac planu , ca eram ingineru sef , ce faceau oamenii a doua zi la 7 dimineata?” Mentionez ca de cand il stiu a respectat severitatea, respecta amintirile din timpul studiului la cel mai puternic liceu de la noi din oras, pe vremea aceea era o glorie , acum ii cad zidurile .Facultatea e in regula ca cladire, dar am intalnit un ing.agronom de 29 de ani acum 1 sapt care mi-a spus ca viticultura se ocupa cu cresterea vitelor ( concluzia sa o traga capitalistii si sistemul de invatamant capitalist ).Se conforma cu drag masurilor stricte de disciplina , asa a fost atunci , asa este si acum si nu are nimic rau de spus.A invatat si a muncit din greu o viata , si daca el nu spune de rau , de ce sunt altii care spun ? Cu ce sunt ei mai indreptatiti ? Daca un om care a trait o viata adevarata, o viata grea, a fost respectat si iubit ,daca un om ca el imi spune unele chestii dupa 80 de ani de incercari , vorbesc serios ca il cred pe cuvant si iau in cea mai amara deradere mascarada cotidiana.Democratia asta bolnava care a indatorat si ingenunchat Romania , a provocat exodul a milioane de romani, a pustiit si devastat tot ce am avut mai de pret.Dar bine tovarase acum avem vile , limuzine , avioane personale si elicoptere cu care sa ajungem imediat la casele de vacanta de la snagov , sinaia , prdeal , mamaia etc.
    Deschdeti ochii mai repede altfel mamaliga ajunge luxul cel mai imbietor , hmm , cu ceva smantana va credeti de vita regala.Va „felicit” pentru 19 ani in care v-ati chinuit din rasputeri sa ne asigurati un viitor nesigur.

    Apreciază

  2. 26 Februarie 2009 08:39

    Salut,
    bunicul tau are perfecta dreptate dupa revolutie s-au furat miliarde de lei, securistii, fesenistii etc.
    Nu vezi ca capitalismul a dat faliment.

    Apreciază

  3. greatpurge permalink
    26 Februarie 2009 16:19

    Ideea in sine ca unul poate avea un bugati veyron care costa 1.4 mil euro adica peste 50 miliarde lei , in timp ce 36 de oameni au murit inghetati in perioada craciunului .. e bolnava.Capitalismul e tradat de principiile sale de baza.Plecand de la premisa ca daca luam toti banii lumii si ii impartim in mod egal , la un moment dat ei se vor intoarce de unde au plecat.E normal , nu toti avem studii economice si nici nu e normal sa avem , nu toti stim sa manipulam puterea banului si nu toti avem spirit afacerist.Daca nu suntem protejati de stat atunci de cine ? De cei care sunt la putere de 19 ani si ne vor doar binele ?Oare ce trebuie sa ni se intample ca sa deschidem toti ochii ? Trebuie sa vina peste noi in case sa ne ia painea si hainele ? Daca asteptam rezolvarea acestei situatii pe cale democratica , e posibil sa muncim pamantu cu mainile si cu lanturi la gat ca tractoarele de la Brasov sunt in faliment .Pun accentul pe lucrul pamantului si mancare pentru ca astea sunt baza vietii de mii de ani si vor fi tot timpu pentru rasa umana , asta e , nu ne putem alimenta de la priza.

    Apreciază

  4. 27 Februarie 2009 00:13

    Ai dreptate, sa stii ca esti citit, acest blog este citit de zeci de mii.
    vezi noul articol

    Apreciază

  5. 16 Martie 2009 17:11

    E adevarat ca ceausescu a vrut sa faca o banca impreuna cu Libia si Iranul ca alternativa la FMI ?

    Apreciază

  6. zah julien permalink
    24 Martie 2009 02:03

    nu am scris niciodata aici. dar totusi sustin ce am scris

    Apreciază

  7. 24 Martie 2009 02:38

    Ce adica sustii ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: