Skip to content

Nicolae Ceauşescu: Dar dacă ai să scrii numai Romee şi Juliete se satură lumea. Émile Zola a scris bine. (Rîsete.) Vorba lui Eminescu, „cuvinte goale ce din coadă o să sune”- „Să prezentăm poporul nostru aşa cum este el, nu ca o gloată însetată de sînge”- „Dacă vrem ca arta şi literatura română să fie în avangardă, trebuie să fie prin ea însăşi, nu copiind pe alţii” – Vorba lui Eminescu: „… te coboară pe pămînt, fii muritor ca mine” – „Printre scriitori sînt unii care spun despre Eminescu: “ce, alea sînt poezii…!” Însă eu aş vrea cel puţin poeţii de astăzi să scrie stilul – nu din trecut – cum a scris Vasile Alecsandri”

14 Septembrie 2010

Surpriza e să descoperi un dictator deloc retardat, un Ceauşescu abil şi speculativ.

În relaţia cu scriitorii, s-a dovedit un jucător-câştigător

L-aţi auzit vorbind pe Ceauşescu? Sunt puţine şanse. Nu mă refer la bălmăjeala controlată din discursurile oficiale, cu care teveul regula în alb-negru serile telespectatorilor. Mă refer de un Ceauşescu vorbind la liber, în întâlniri nedestinate publicizării.

Volumul de stenograme „Ceauşescu, critic literar” e un prilej excepţional de a repara această strungăreaţă bibliografică.E vorba de patru stenograme ale întâlnirilor lui Ceauşescu cu scriitorii: două din 1971 (imediat după aşa-zisele „teze din iulie”, care au schimbat politica oficială privind relaţia ideologie-artă), una din ’72 şi una din ’75.
In februarie 1972, la sediul Comitetului Central, Ceausescu se intilneste cu 17 scriitori, toti membri ai PCR. Cei 17 critica dur conducerea USR si se pling liderului suprem .
A patra stenograma descrie o intilnire scurta – cea din 2 aprilie 1975. Biroul Uniunii Scriitorilor e convocat pentru a i se aduce la cunostinta cine trebuie sa fie noul presedinte al US: Virgil Teodorescu. Decizia luata de Ceausescu este aprobata obedient.

Surpriza e de a descoperi un Ceauşescu deloc retardat, un Ceauşescu abil şi speculativ, perfect capabil să construiască un raţionament sau să argumenteze o idee – în pofida repertoriului său modest. Ideile sale despre literatură şi ideologie, sunt teoretic sustenabile; şi susţinute! „Cizmarul analfabet”, cum i se spunea de către intelectualii care îi lingeau cizmele, avea o inteligenţă cel puţin la fel de evidentă ca prostia câtorva dintre scriitorii care intervin de-a lungul stenogramelor.

În relaţia cu scriitorii, Ceauşescu s-a dovedit un jucător-câştigător, care (profitând, e drept, decisiv, de poziţia lui de forţă) i-a făcut şah-mat.

Iată câteva pasaje antologice.

Ceauşescu: „Eu nu mă tem de cărţile proaste, eu mă tem de cărţile bune…”

Un Ceauşescu ironic: „Ştiu că s-a anunţat şedinţa de mai demult, sper însă că nu v-aţi întocmit textele de acasă, puteţi să vorbiţi liber, ca să putem înţelege şi noi.”

Efectul acestor vorbe creşte prin detaliul că ele i s-ar putea aplica lui Ceauşescu însuşi; carevasăzică, discursurile lui pregătite de acasă nu spuneau nimc, erau destinate neînţelegerii! Ironia se transformă în autoironie, sau mai bine zis în ironie faţă de regulile jocului.

Iată şi un exemplu de argument devastator în context. Ceauşescu, evident, comite un sofism, dar acest sofism are exact acea cantitate necesară de bun-simţ care îl face să trecă drept vocea bunului-simţ integral, opusă grandomaniei şi iresponsabilităţii tovarăşilor scriitori.

„Tov. Nicolae Ceauşescu: Cum poate un scriitor, un poet, porni de la început de la ideea că el scrie poezie pentru câţiva inşi? Păi, atunci pentru ce să-ţi editez lucrările? […] ce pretenţii mai ai, domnule, să-ţi asigur tiraj?”

Iată şi câteva „scenete”. Unui scriitor i-ar trebui geniu pentru a le inventa ( a le inventa nu atât suprafaţa, cât subsolul).

În prima, Păunescu are o intervenţie curajoasă în care îi cere explicaţii lui Ceauşescu în privinţa tezele din iulie. Servil, Eugen Barbu sare în ajutorul secretarului general.

„Tov. Eugen Barbu: Lucrurile sunt foarte clare.

Tov. Adrian Păunescu: Dar nu este nimic dacă se mai precizează încă o dată, nu?

Tov: Eugen Barbu: Dar este vorba de timpul tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

Tov. Adrian Păunescu: Tovarăşul Barbu, nu vă ocupaţi dumneavoastră de timpul tovarăşului Ceauşescu.” (Ultima replică este de un efect involuntar simptomatic pentru relaţia Păunescu-Ceauşescu; s-ar putea citi drept „Nu dumneavoastră vă ocupaţi, eu mă ocup de timpul tovarăşului)

A doua scenetă este jucată după moartea lui Zaharia Stancu. Ceauşescu „propune” alegerea lui Virgil Teodorescu (un fost suprarealist reciclat în autor de ode către conducătorul iubit). Urmăriţi jocul dintre simulare şi realitate, dintre mimarea unor condiţii democratice („noi ne-am gândit să…”, „cum doriţi”) – şi calitatea efectivă, de marionetă, a „votanţilor”:

„Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi ne-am gândit să definitivăm interimatul şi să alegem ca preşedinte pe actualul preşedinte interimar, ca să zic aşa, pe tovarăşul Virgil Teodorescu. Îl cunoaşteţi. Aceasta este, de fapt, părerea la care am ajuns noi.

Mai mulţi tovarăşi: Să votăm sau să aplaudăm?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cum doriţi, să şi aplaudaţi, să şi votaţi.”

În a treia „scenă”, ca şi în cele anterioare, este o tensiune puternică între sensul de suprafaţă al vorbelor lui Ceauşescu şi sensul de dedesubt. Aparent, Ceauşescu face o glumă cu Păunescu, dar această glumă bate adânc, devoalând raportul real dintre cei doi. O mostră de cinism sau chiar de cruzime.

„Tov. Ivasiuc: La Congresul IX a fost o ploaie. Am şi scris poezia «Ploaia». Au apărut, într-adevăr, şi lucruri şi mai bune şi mai rele, dar a fost o ploaie şi literatura, ca şi toate artele, au înflorit. […]

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dragă, dar vreau şi eu câteva flori pe care să le admir. […] ştii că şi în grădină mai răsare câte-o floare, aşa, care strică ambianţa şi mirosul şi atunci eşti obligat s-o tai; aşa se întâmplă. Eu m-am ocupat, mai pun flori în grădină, pun şi legume, dar când văd că e ceva care le împiedică să crească, le scot, le tai

Tov. Adrian Păunescu: Dar le şi ajutaţi pe celelalte. (Râsete)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Le ajut, dragă. (Râsete). Uită-te la tine cât ai crescut. (Aplauze, râsete).”
de Mihai IOVĂNEL 27 nov 2007

–––––––––––––-
din 27 februarie 1979

Nicolae Ceausescu: „Chiar dacă se plagiază, arătăm sursa” – Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din 27 februarie 1979

La şedinţă au participat tovarăşii: Ceauşescu Nicolae, Bobu Emil, Burtică Cornel, Cazacu Virgil, Cioară Gheorghe, Ciobanu Lina, Dincă Ion, Fazekaş Janoş, Ioniţă Ion, Lupu Petre, Niculescu Paul, Oprea Gheorghe, Păţan Ion, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Răutu Leonte, Trofin Virgil, Uglar Iosif, Verdeţ Ilie, Andrei Ştefan, Coman Ion, Coman Teodor, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Iliescu Ion, Mocuţa Ştefan, Patilineţ Vasile, Telescu Mihai, Ursu Ioan, Winter Richard.

Au fost invitaţi: Vasile Marin, Miculescu Angelo, Avram Ioan, Agachi Neculai, Dudaş Traian, Florescu Mihail, Gaston Marin, Stănescu Ion, Popa Dumitru, Homoştean George, Olteanu Constantin, Rădulescu Ilie, Duma Aurel, Blajovici Petre, Berghianu Maxim, Salapa Ilie, Cotoţ Ion, Nicolae Constantin, Dobrescu Emilian, Ceterchi Ion, Curticeanu Silviu, Gigea Petre, Spornic Aneta, Badea Ion.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aţi văzut ordinea de zi, tovarăşi?! Vom mai avea două-trei probleme la sfîrşit, dar să începem cu cele care sînt trecute pe ordinea de zi:

Punctul 1:
Raportul privind utilizarea maşinilor şi instalaţiilor în anul 1978.

Industria uşoară a făcut un salt foarte mare, trebuie lăudată.
[…]

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să facem macarale pe care le folosim pînă la 5 nivele şi, în rest, cîteva pentru nivelele înalte. De fapt, aşa am şi hotărît. Să nu facem lucruri pentru care cheltuim atîta metal şi de care nu avem nevoie. […]

Punctul 9:

Raportul privind activitatea editorială în perioada 1977-1978 şi proiectul programului editorial pe anii 1979-1980.

Ce aveţi de spus?

S-au adus îmbunătăţirile pe care le-am discutat în şedinţa Secretariatului în ceea ce priveşte repartiţia pe coale şi celelalte probleme?

Tov. Miu Dobrescu: Am făcut aşa cum s-a stabilit.

Tov. Virgil Trofin: în legătură cu elaborarea Istoriei partidului s-au mai făcut ceva progrese?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Problema aceasta nu o discutăm acum. Va trebui să revedem comisia, dar pînă acum nu s-a făcut nimic.

Ce aveţi de spus în legătură cu activitatea editorială?

Tov. Petre Lupu: Aş dori să ridic două probleme.

în sprijinul organizaţiilor de partid şi de masă pentru munca de propagandă nu este prevăzută nici o lucrare. Poate ar fi fost indicată o lucrare cu tema „Trăsăturile militantului comunist” sau ceva în genul acesta.

A doua chestiune este în legătură cu o problemă foarte importantă pusă de Dumneavoastră în şedinţa Secretariatului şi, anume, cu privire la propaganda pe linie ateistă. Nu văd aici nici o lucrare de acest fel, în sensul în care aţi spus Dumnevoastră.

Tov. Miu Dobrescu: Este o serie de 100 de lucrări din care au apărut deja 50 de lucrări. Trebuia să le prindem şi în planul prioritar. Este o colecţie de 100 lucrări ştiinţifice pe tema educaţiei ateist-materialiste.

Tov. Petre Lupu: Nu în sensul acesta a spus tovarăşul Ceauşescu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Am spus că trebuie să vedem mai cu seamă în domeniul istoriei şi să legăm de istoria religiei, dar nu ca ciuma-brună şi ciuma-religioasă, ci legat de problemele de istorie, să prezentăm istoria religiilor, istoria credinţelor, unde totul se tratează ştiinţific, pe bază de date. Se arată cum s-au născut religiile şi credinţele. Să luăm ceea ce s-a scris, nu să inventăm noi. Aici, chiar dacă se plagiază, arătăm sursa.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Alţii chiar plagiază.

Tov. Nicolae Ceauşescu: în primul volum Barbu a arătat că va folosi nişte surse.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Una este cînd foloseşti o sursă şi alta este cînd copiezi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: în literatura ştiinţifică şi tehnică intră şi cea politică şi toate?

Tov. Miu Dobrescu: Sînt în anexă, separat.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Mă refer la cifrele totale.

Tov. Miu Dobrescu: La cifrele totale intră toate: literatura politică, ştiinţifică, tehnică, economică.

Tov. Virgil Trofin: La literatura economică nu am remarcat nici o lucrare care să se refere la problema beneficiilor.

Tov. Miu Dobrescu: Aici sînt nişte anexe selective, dar în total sînt vreo 3000 de titluri. S-a menţionat în raport că se elaborează şi lucrări pe asemenea teme economice

Tov. Nicolae Ceauşescu: Văd că între roman şi proza scurtă este aproape o stabilitate, adică o egalitate. Noi am discutat să dăm pentru romane ceva mai mult decît pentru reportajele acestea.

Tov. Miu Dobrescu: Mai putem schimba raportul, însă aici sînt grupate mai multe: şi proza scurtă, memorialistica şi altele. însă o să mai creştem la romane.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pentru 1980 deja lucrurile s-au îmbunătăţit, dar problema se pune pentru 1979.

Tov. Miu Dobrescu: O să mai creştem la romane.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Totuşi se menţine mare ponderea literaturii universale, în defavoarea celei româneşti, chiar şi în 1980. Adică nu s-a ţinut seama complet de ceea ce am discutat.

Tov. Miu Dobrescu: La literatura universală intră toate genurile de literatură, adică şi romane şi critică.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi nu ne apucăm să publicăm critică universală. Trebuie totuşi să ne ocupăm de ale noastre, că toţi scriitorii se plîng că nu au hîrtie.

Tov. Miu Dobrescu: La literatura universală intră şi bibliografie şcolară.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este separat valorificarea moştenirii literare şi bibliografia şcolară, dar la literatura universală este mult şi noi trebuie să publicăm mai puţin. Trebuie să-i încurajăm pe ai noştri.

Tov. Dumitru Popescu: Să mai dăm la traducerea cărţii româneşti pentru străinătate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să dăm la literatura românească, la romane şi la literatura pentru copii. în privinţa literaturii universale, trebuie să traducem atît cît ne treaduc şi ei nouă. Este inechitabil să dăm mai mult pentru literatura universală decît pentru literatura românească.

Tov. Leonte Răutu: Nu sînt nişte cifre comparative ca să ştim şi noi cîte titluri româneşti apar şi cîte titluri străine?

Tov. Miu Dobrescu: Este anexa A.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pentru 1979 sînt 206 titluri româneşti şi 223 titluri străine, iar pentru 1980 sînt 215 titluri româneşti şi 240 titluri străine.

Tov. Ion Iliescu: 206 titluri româneşti sînt numai pentru romane.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este literatura beletristică.

Tov. Ion Iliescu: La literatura beletristică universală intră totul, şi romane şi proză scurtă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi trebuie să ţinem seama că facem literatură românească, nu universală. Realmente au dreptate că se plîng că le dăm hîrtie puţină şi atunci trebuie să luăm de aici şi să dăm acolo.
Tov. Leonte Răutu: Dacă mă uit la cifrele de aici, situaţia este următoarea:
Pentru literatura românească – romane, proză, poezie, teatru ş.a.m.d. – sînt cam 1400 de titluri şi pentru literatura beletristică universală – unde intră toate aceste genuri – sînt 223 titluri. Mie mi se pare că este o proporţie bună. Trebuie luate toate capitolele pentru literatura românească, pentru că şi la literatura universală sînt luate toate împreună. Trebuie să avem un minimum de cărţi străine.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dar nu în detrimentul literaturii româneşti. Trebuie să mai reducem ceva de la literatura universală. Nu este vorba să facem o revoluţie, dar să mai luăm cîteva sute de coli de la literatura străină că şi aşa ai noştri se plîng mereu că tirajele sînt mici, că nu le dăm hîrtie, că nu tipărim.

Tov. Dumitru Popescu: Să facem o selecţie a titlurilor care nu se justifică.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi la teorie literară să mai reducem ceva.
Dacă luăm comparativ „Artă plastică, artă populară, muzică şi muzicologie”, sînt aproape atîtea coli ca şi pentru romane. Nu se poate în felul acesta. Am discutat şi data trecută, dar nu putem să ne apucăm să facem noi repartiţia colilor.

Tov. Miu Dobrescu: Am mai redus.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Totuşi pentru romane ar trebui să ajungem la cel puţin 4000 de coli.

Pentru lucrări destinate propagandei externe sînt prevăzute 1900 coli.
Trebuie să facem mai bine repartiţia hîrtiei pe care o avem – că nu avem mai multă şi nu putem să pretindem mai multă – în aşa fel ca totuşi să încurajăm literatura românească. Anul acesta să ridicăm la vreo 3500 de coli şi să ajungem la 4000-4200 de coli în 1980. Nu ne atingem de literatura pentru copii, dar la valorificarea moştenirii literare se mai poate reduce ceva, inclusiv la teatru, teorie, critică literară şi muzică. De la acestea să scoatem ca să dăm mai multe coli pentru romane şi să rezolvăm odată această problemă, pentru că oamenii tot vin şi se plîng, dar parcă bat la o uşă închisă. Şi, de fapt, au dreptate! Acesta este un Consiliu al Culturii sau ce este? în privinţa propagandei, lucrurile stau la fel. Trebuie să ţinem seama de acest lucru.

Acestea ar fi unele observaţii în ceea ce priveşte repartiţia hîrtiei – nu sînt observaţii de fond.

Deci, să se aducă aceste îmbunătăţiri.

Tov. Ludovic Fazekaş: La noi sînt foarte multe observaţii privind tirajul cărţilor tehnice. La cărţile pentru ingineri şi maiştri tirajul să fie nu de 1000 – cum este acum -, ci pînă la 2000 exemplare. Noi am fi chiar dispuşi să facem ceva hîrtie în plus, însă să avem cărţi tehnice. Oamenii sînt foarte interesaţi să cunoască cît mai mult şi caută aceste cărţi tehnice. Se poate verifica numărul de exemplare redus în care se tipăresc cărţile tehnice.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deocamdată, la partea aceasta să fim ceva mai atenţi, că unii tipăresc în sute de mii de exemplare şi alţii numai în cîteva mii de exemplare. Sigur că sînt romane valoroase, însă iniţial nu poţi să şti valoarea unei lucrări. Dacă este vorba de un tînăr, spui că nu şti ce a făcut şi dacă lucrarea lui o să fie căutată. Să vedem şi această problemă, pe seama reducerii la cei care au un tiraj prea exagerat. Cel puţin iniţial să nu mai apară lucrări în tiraje exagerate şi vom vedea cum procedăm în continuare, pe măsura cererii. însă în felul acesta să-i ajutăm pe tineri, mai cu seamă să le dăm un tiraj mai mare.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Tirajul se stabileşte pe cerere.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să stabilim nişte norme.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Repartiţia o face CENTROCOOP-ul. El întreabă şi apoi face repartiţia.

Tov. Dumitru Popescu: Se face prin librării.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să stabilim nişte tiraje peste care nu se poate trece şi pentru romane să fie maximum 40-50.000 exemplare.

Tov. Petre Lupu: La poezie poate să fie şi mai puţin.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acolo este 1000-2000 exemplare.

Tov. Gheorghe Rădulescu: S-au dat şi peste 100.000 exemplare. CENTROCOOP-ul a cerut.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să discutăm cu Consiliul Culturii, să stabilim nişte norme. Dacă este un roman prost, mai bine să-l reţină editura, să nu-l publicăm, însă trebuie să-i încurajăm pe aceştia mai tineri. Să vedem dacă se vinde, să vedem ce cereri sînt şi apoi stabilim tirajul pentru ediţia a doua. însă să nu ne luăm după librării, că acolo se fac multe aranjamente. Să luăm o anumită limită. Unul, într-adevăr, devine milionar şi altul nu are ce mănca.

Tov. Dumitru Popescu: Se stabileşte după felul comenzii. Nu au voie să producă fără comandă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu este nici o comandă. Comanda este un aranjament cu librăria.

Tov. Miu Dobrescu: Toate cererile de tiraje de peste 30.000 vin pentru aprobare la Consiliul Culturii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Văd că Consiliul Culturii le aprobă.

Tov. Miu Dobrescu: Sînt şi nişte excepţii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Consiliul Culturii nu-şi îndeplineşte misiunea. Aţi aprobat un tiraj de 160.000 exemplare pentru un roman prost, despre care se spune că este şi plagiat.

Tov. Miu Dobrescu: Aveţi dreptate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să ne aşezăm să facem puţină ordine. Sînt nişte reguli! Consiliul Culturii să nu poată aproba peste 50.000 exemplare la prima ediţie. Dacă este cazul, Consiliul Culturii şi biroul Uniunii Scriitorilor să vină la Consiliul de Miniştri şi să hotărască şi cu organele financiare, că atunci trebuie să punem alt impozit; nu mai poate să primească tot proporţional.

Tov. Miu Dobrescu: Primesc progresiv.

Tov. Nicolae Ceauşescu: La noi progresivitatea se opreşte la 40-45%. Dacă am merge cu impozitul pînă la 85% din venit, ar fi altceva. Dar noi nu avem principiul acesta pe care îl au americanii şi alţii şi atunci trebuie să limităm. Pentru cei care au nişte venituri care depăşesc o anumită sumă, să mergem la alte impozite. Dacă se caută cartea, să cîştige şi el ceva, dar să cîştige şi statul. Chiar pentru romanul acela care a făcut vîlvă – Love Story – statul i-a luat impozit 85%. într-adevăr s-a vîndut mult, dar i s-a luat 85%. Şi sportivului american Smith, care a cîştigat meciul de tenis la Bucureşti, tot 85% i s-a luat. Trebuie să se procedeze şi la noi la fel. Sînt la noi cîţiva care, din cauza cîştigurilor imense, nu mai ţin seama nici de uniune, nici de partid.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Acesta este adevărul!

Tov. Nicolae Ceauşescu: îi convine să dea ceva unuia sau altuia ca să-i ceară comenzi!

Consiliul Culturii nu este un organ care conduce cultura! Trebuie să fie foarte multă exigenţă, să nu se meargă pe prietenii!

Şi aici să aducem unele îmbunătăţiri – mă refer la tiraje şi la celelalte lucruri pe care le-am discutat. într-o săptămînă să veniţi cu reglementările şi cred că toată lumea va fi mulţumită.

în probleme de conţinut, s-ar putea spune multe lucruri. Editurile noastre nu-şi îndeplinesc rolul. De asemenea, nu-şi îndeplineşte rolul nici Consiliul Culturii şi nici Secţia noastră de propagandă. Noi am desfiinţat cenzura. Am făcut bine şi nu cred că trebuie s-o reînfiinţăm, dar atunci s-au stabilit nişte organe, să avem la edituri consilii şi să avem consiliu şi la uniune. La Consiliul Culturii am dat chiar 40 de oameni în plus în schemă, care să se ocupe tocmai de acest lucru, să facă acest control. Ori, nici după ce apare un roman nu este citit de cei care au această îndatorire şi nu este prezentat. Dacă editura şi Consiliul Culturii îşi făceau datoria, volumul III al romanului lui Eugen Barbu nu trebuia să apară. Mai este în discuţie şi problema plagiatului – dar poate că acest lucru nu ar fi fost sesizat, că nu toată lumea citeşte tot şi ar fi putut să compare, dar cel puţin ar fi văzut că problema spaniolilor este tratată foarte prost şi măcar asupra acestui lucru trebuiau să atragă atenţia. Să-i fi spus: nu îţi public romanul că prezinţi prost această problemă.

Unde a fost Consiliul Culturii, Secţia de propagandă, unde sînt editurile? Lăsăm pe fiecare să facă ce vrea?

Aceasta este o problemă pe care am vrut s-o ridic şi eu cer neapărat ca tovarăşii să ia măsuri, să vedem organele care sînt şi să introducem ordine.

După aceea a apărut o lucrare a unei critice literare, Ileana Vrancea, care ia o poziţie nu critică – sigur că poate fi criticat şi Călinescu şi oricine -, dar ea îl desfiinţează pe Călinescu şi caută să-l promoveze pe Lovinescu. Dacă este necesar, într-o formă sau alta, să luăm ce este bun de la Lovinescu; să ne apucăm să punem un colectiv să studieze opera lui Lovinescu şi chiar este bine să facem aceasta. Nu spun că Lovinescu trebuie să fie exclus din critica literară şi din literatură, însă nu trebuie să facem aceasta în dauna altuia, adică opunîndu-l lui Călinescu care, după 23 August, fără să fie comunist, a avut o poziţie foarte bună. Deci toată această problemă are un sens politic, nu este o simplă critică. Sînt de acord cu critica, dar să vedem cum se critică. Sînt nişte fenomene care arată că în domeniul acesta a slăbit foarte mult spiritul de partid, conducerea de către partid, iar tovarăşii patronează nişte lucruri inadmisibile, le dau binecuvîntarea. Ori, noi nu pentru aceasta am creat un Consiliu al Culturii şi toată această organizare. Dacă lucrurile merg aşa, nu avem decît să revenim şi pînă la urmă vom fi obligaţi să revenim şi să reînfiinţăm cenzura dacă nu sîntem în stare să asigurăm o îndrumare politică principială.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Mulţi consideră că era mai serioasă Direcţia Presei dinainte, că erau oameni mai calificaţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să vedem toată această activitate. în fiecare editură să fie un grup – nu îi spunem cenzură -, ci un consiliu, un grup de oameni care să vadă şi să răspundă de ceea ce se publică, aşa cum se întîmplă în străinătate. Dacă editorului nu îi place o lucrare, nu o publică.

Tov. Virgil Trofin: Iorgu Iordan a publicat o dezminţire în revista „Flacăra” în legătură cu faptul că s-a publicat un interviu pe care el nu l-ar fi dat.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Nu a dat un interviu, însă a venit un ziarist de la revista „Flacăra” care a stat de vorbă cu Iorgu Iordan şi în urma discuţiei a publicat un interviu. Conţinutul corespunde cu ceea ce au discutat, însă practic el nu a dat un interviu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nici acest lucru nu este corect. Poţi să vorbeşti cu cineva foarte multe lucruri, dar nu te poţi apuca să le publici fără un consimţămînt.

Tov. Ion Ioniţă: Iorgu Iordan nu obiectează pe fond, ci arată numai că el nu a dat un interviu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să vedem problemele de fond, de îndrumare politică, de îndrumare a activităţii noastre editoriale.

Aceasta este problema care nu merge şi trebuie să ştim ce are de gînd tovarăşul Miu Dobrescu, pentru că nu se simte prezenţa lui. Am mai spus acest lucru dar vreau s-o spun şi în Comitetul Politic Executiv că nu se simte prezenţa tovarăşului Miu Dobrescu la Consiliul Culturii. Au venit mulţi din afară care mi-au ridicat aceeaşi problemă. Au spus că nu simt că există un Consiliu al Culturii. S-au plîns şi de Secţia de propagandă. Au spus că nu simt că există o Secţie de propagandă la Comitetul Central. Asemenea probleme ridică oamenii. Nu sînt împotriva controlului de partid, dar atunci fiecare face cum îl duce capul şi, realmente, aceasta este situaţia.

Eu îl rog pe tovarăşul Dumitru Popescu să vedem Comisia ideologică, să se adune şi să discutăm foarte serios. Poate am să vin şi eu la şedinţă să discutăm foarte serios, pentru că lucrurile sînt cu totul nemulţumitoare în această problemă. Nici lucrarea criticei Ileana Vrancea, nici romanul lui Eugen Barbu nici alte lucrări nu trebuiau să apară dacă ar fi existat un control minim. Nu este vorba de cenzură, ci de un lucru elementar care se face în toată lumea. Nu ne este indiferent cum se prezintă prezenţa comuniştilor români în Spania, care sînt reprezentaţi de doi oameni care se ocupau de afaceri, de bişniţării. Noi am avut acolo un număr mare de comunişti, am avut o brigadă şi acolo au murit mulţi oameni.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Au fost cîteva sute din care au murit cîteva zeci de oameni.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci aceasta ar fi una din problemele de fond, în afară de măsurile pe care le-am spus. Să vedem şi repartiţia hîrtiei, dar să vedem şi problemele de fond, editurile, inclusiv problemele politice.
Apar foarte multe lucrări, dar în abordarea unor probleme de ordin teoretic al dezvoltării interne contemporane sîntem deficitari. Chiar în problemele acestea ale relaţiilor economice, ale colaborării economice, ale principiilor, ale relaţiilor internaţionale nu avem lucrări de valoare şi va trebui să revedem tematica chiar pentru acest an şi să introducem cîteva lucrări care trebuie să abordeze asemenea probleme, mai cu seamă legat de ceea ce se întîmplă acum în mişcarea muncitorească, cu conflictele din Indochina şi celelalte, unde, desigur, asupra principiilor sînt puse multe semne de întrebare.

Noi am adoptat poziţia noastră politică, totuşi trebuie să luăm şi poziţii ferme, să scriem despre promovarea principiilor şi despre alte probleme ale vieţii contemporane, pe care pînă acum le-am tratat foarte slab. Apar destule lucrări din acestea în Editura Politică, dar sînt foarte slabe. Trebuie să ne propunem un program cu cîteva probleme de fond asupra cărora să insistăm.

Acestea ar fi cîteva din problemele asupra cărora am vrut să atrag atenţia.

Eu propun ca să se întrunească Comisia ideologică, să facă un program, să-l discutăm şi să aducem unele îmbunătăţiri încă în acest an, nu în perspectivă.

Mai sînt alte observaţii?

Sînteţi de acord cu planul editorial?

(Toţi tovarăşii sînt de acord.)

Punctul 10: Raportul privind desfăşurarea stagiunii teatrale şi muzicale 1977-1978, proiectul repertorial pentru stagiunea 1978-1979 şi orientările generale pentru staigunea 1979-1980, analiza situaţiei financiare a teatrelor şi instituţiilor muzicale.

Aici este totuşi problema economică. Subvenţia de la buget este mare dar eu nu înţeleg, pentru că, din ceea ce prezintă tovarăşii aici, rămîi cu impresia că este o situaţie bună. Subvenţia de la bugetul statului este de 375 milioane lei.

Ce aveţi de spus?

Tov. Iosif Uglar: La pag. 14 punctul 3 se spune că „comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti să ia măsuri pentru unificarea, specializarea şi rentabilizarea atelierelor de producţie ale instituţiilor artistice din aceeaşi localitate şi pentru trecerea lor pe regim economic”. De aici reies sarcini pentru consiliile populare, dar nu apare nici o sarcină pentru Consiliul Culturii.

Tov. Paul Niculescu: Nici propunerea de la pag. 14 punctul 4 nu se poate aplica. Se propune să se autorizeze comitetele de cultură şi educaţie socialistă din judeţele gazdă de a suporta din bugetele lor cheltuielile de deplasare ale colectivelor artistice. în felul acesta chiar creăm o posibilitate ca să nu mai ştim cît se cheltuieşte. Nu se poate aproba acest lucru.

Tov. Miu Dobrescu: Instituţiile de spectacole au mari greutăţi în legătură cu aceste deplasări. Transportul costă foarte mult şi ne-am gîndit să facem această propunere, ca aceste cheltuieli să fie prevăzute în buget. Este vorba de bugetele alocate, nu se cere nimic în plus. Să se suporte din economii de la alte capitole.

Tov. Virgil Trofin: Nu în felul acesta se poate rentabiliza.

Tov. Miu Dobrescu: Teatrele au rezerve în privinţa deplasărilor deoarece costă mult transportul şi cazarea. Unul din motivele care generează cheltuieli suplimentare este acela că activitatea de confecţionare a costumelor şi decorurilor este foarte dispersată şi, acolo unde se poate, vrem să le unificăm. Am pus-o pe seama consiliilor populare pentru că din punct de vedere administrativ aparţine exclusiv consiliilor populare.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dar şi Consiliul Culturii trebuie să aibă răspundere în problema aceasta şi, de fapt, în toate problemele acestei activităţi. Se pare că Consiliul Culturii este inexistent din acest raport.

Tov. Miu Dobrescu: Programul repertorial se discută şi la Consiliul Culturii. Toate premierele se vizionează şi de organele locale, dar şi de Consiliul Culturii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ar trebui totuşi să analizăm de ce sînt încasările atît de mici la teatre?

Tov. Miu Dobrescu: Din cauza costului biletelor.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cîte spectacole dădea un teatru în trecut şi cîte spectacole dă acum?

Tov. Miu Dobrescu: Acum dă mai multe spectacole. Se dau spectacole atît la sediu cît şi în deplasare.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Mă îndoiesc că dau acum mai multe spectacole.

Tov. Virgil Trofin: Eu cred că nu dau mai multe.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu nu spun că dau mai multe sau mai puţine. Propun să analizăm.

Tov. Leonte Răutu: Sînt unele teatre care dau trei spectacole pe zi. înainte nu exista aşa ceva.

Tov. Miu Dobrescu: în totalul cheltuielilor, retribuţia are ponderea cea mai mare: 75%.

Tov. Nicolae Ceauşescu: înainte statul dădea o subvenţie foarte mică, dar acum întreaga activitate a teatrelor este subvenţionată de stat. Cred că nu este numai problema preţului biletelor.

Tov. Petre Lupu: La unele spectacole sala este pe jumătate goală.

Tov. Paul Niculescu: în perioada 1977-1978 avem o creştere a numărului de spectatori şi faptul că oamenii vin la teatru este un fenomen îmbucurător. Cred că în 1979 vom avea o situaţie şi mai bună. Teatrele dau spectacole şi în sălile lor şi în alte săli. Pentru spectacolele pe care le dau în alte oraşe, teatrele pot folosi cluburile existente sau sălile unde se produc şi alte formaţii. Pentru aceasta trebuie să se întocmească un program precis ca să se ştie cui revine sala într-o anumită zi. Eu merg destul de des la teatru, însă nu am mai întîlnit fenomenul de acum 3 ani ca să nu fie spectatori în sală. Este totuşi o problemă cu preţul biletelor, unde trebuie să luăm o decizie. în cheltuielile teatrelor o pondere mare o reprezintă cheltuielile pentru fondul de recuzită. în afară de aceasta mai sînt o serie de cheltuieli. Tovarăşii fac o serie de propuneri de reducere a cheltuielilor, dar nu se poate accepta o trecere a cheltuielilor de aici, la Consiliile populare. Acest lucru nu ar schimba fondul problemei. Sînt de părere că noi ar trebui să vedem o înmulţire a numărului spectacolelor, cu toate că tovarăşii spun că se dau spectacole multe. însă se pot da şi mai multe, că au piese multe, au şi distribuţie. Pe de altă parte, să vedem problema preţului biletelor, dacă luăm o decizie de creştere a preţului.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Va trebui să vedem problema preţului biletelor, dar deocamdată nu spun nimic. Să facem o comparaţie să vedem cîte spectacole dădea un teatru înainte, cîţi oameni avea, cîte spectacole dă acum un teatru şi cîţi oameni are, cît joacă un artist într-un an, cîte ore sau cîte zile. Noi îi plătim însă vin unii care se plîng că nu joacă 2-3 ani de zile.

Tov. Petre Lupu: Să vedem cîţi joacă pe scenă şi cîţi joacă la televiziune.

Tov. Ilie Verdeţ: Unii sînt şi la teatru şi la televiziune.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Sînt numai cîţiva care sînt foarte solicitaţi.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Mai sînt observaţii? Nu mai sînt!

Punctul 11: Raportul privind producţia naţională de filme artistice de lung metraj, realizată 1n 1977-1978 şi proiectul planului tematic pe anii 1979 şi 1980.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce aveţi de spus, tovarăşi? Filmele, vă spun drept, le văd pe toate absolut şi sînt unele bune, dar sînt şi filme proaste şi acelaşi lucru pot să-l spun prin comparaţie şi despre teatre. Aici m-aş referi şi la piesele care sînt transmise la televizor, pe care de regulă le văd. Aşa că, făcînd o comparaţie, probabil că situaţia la teatre este la fel.

Tov. Gheorghe Rădulescu: La teatre situaţia este mult mai bună. Teatrul românesc este recunoscut.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu mă refer la conţinutul pieselor nu la interpretare. Ştiu că avem teatru bun.

Tov. Paul Niculescu: Avem cîteva piesele la care biletele sînt vîndute cu o lună de zile înainte. Acesta este un fenomen foarte bun.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Eu m-am referit la actori, nu la conţinutul piesei.

Tov. Petre Lupu: Dar şi repertoriul.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Acesta e cam rămas în urmă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cred că ar trebui să vedem cum să facem – şi am mai discutat o dată – să avem la Consiliul Culturii sau la Comisia Ideologică – un colectiv care să vadă aceste filme.

Tov. Miu Dobrescu: Scenariile, cele cu temă politică, istorică, nu sînt date la toţi membrii biroului, doar la o parte, iar filmele înainte de a fi date ecranului se văd de o comisie specială a Consiliului Culturii şi, după aceea şi de către biroul Comisiei Ideologice.

Tov. Nicolae Ceauşescu: După ce s-a făcut filmul ne costă de trei ori mai mult să-l refacem. Acum filmele sînt realizate de casele de filme şi face fiecare ce îi trăzneşte prin cap. Nu se poate aşa! Trebuie să avem o conducere unică în cinematografie. Costă foarte mult! Chiar filmul pe care l-aţi făcut acum „Nea Mărin miliardar”, este de-a dreptul ruşinos că am făcut aşa un film. Este o ruşine pentru noi! Nu se poate una ca aceasta!

Tov. Virgil Trofin: Este o bătaie de joc la adresa unor obiceiuri româneşti.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Este o bătaie la acest film, nu se găsesc bilete.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Chiar aşa fiind, trebuie să facem nişte lucruri serioase; adică revin la ceea ce am mai spus: Consiliul Culturii şi propaganda noastră trebuie să exercite conducerea asupra acestui sector, să nu permită fiecăruia să facă ce-i trăzneşte prin cap. îmi este imposibil să spun acum ceva despre filmele propuse: „Floarea de stîncă”, „Cazul Vinea”, sau dacă să îl punem în colectivul de sprijin pe Cruceu.

Tov. Leonte Răutu: Este nevoie de acest colectiv de sprijin?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu ştiu ce înseamnă colectivul de sprijin!

Tov. Miu Dobrescu: Sînt colective de activişti de partid, de muncitori care să vadă aceste filme.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi am spus că trebuie văzut scenariul. Aţi propus în colectivul de sprijin pe primul secretar din Drobeta-Turnu Severin, ce să facă acela?

Trebuie să avem un colectiv central, care să vadă scenariul. Eu, aşa înţeleg, cînd s-a făcut scenariul, să strîngem un grup de şapte-opt oameni să-l vadă din punct de vedere al conţinutului şi să-şi spună părerea. Să fie de faţă şi critici de artă, scriitori şi alţi specialişti care să facă şi observaţii tehnice. Eu în felul acesta înţeleg, să vedem scenariile. în fond, scoatem 30 de filme, dacă mergem aşa putem să depăşim 50 de filme. însă nu se poate aşa! De ce nu introducem măsura de a realiza un control şi o influenţă colectivă asupra acestei activităţi. în sensul acesta înţeleg să reorganizăm toate aceste lucruri.

Trebuie să ne apucăm serios să obţinem o îmbunătăţire a stilului de muncă, să asigurăm conducerea de către partid. Problema conţinutului filmelor este o problemă esenţială.

Tov. Leonte Răutu: Aş propune în acest sens ceva. Totdeauna constatăm lucrurile pe parcurs. Noi am avut o producţie de filme în anul 1978. Am avut şi filme bune şi filme proaste. Aş propune ca la un nivel oarecare, chiar la Comisia Ideologică, să convocăm factorii din cinematografie, regizori, scenarişti, să vedem părerile şi problemele care le au, pe care le vor ridica. Poate au şi anumite dificultăţi, poate ne vor sugera şi formele de sprijin. Cred că ar fi foarte bine.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceasta este una dintre atribuţiile Comisiei Ideologice şi Consiliului Culturii.

Tov. Dumitru Popescu: Evident.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să stea de vorbă cu oamenii, să se cunoască părerea lor, dar să le spunem şi părerea noastră. Eu am înţeles că ceea ce discutăm aici nu o spunem pentru noi, ci ca pe această bază să se stea de vorbă cu factorii care lucrează în sectoarele respective. Trebuie ca problemele acestea să fie dezbătute cu lucrătorii Secţiei de Propagandă şi ai Consiliului Culturii. Toate acestea trebuie temeinic organizate şi dezbătute aşa cum facem şi în alte domenii, cu membri ai organismelor respective, cu participarea tuturor celor interesaţi.
Cu aceste observaţii şi recomandări să fim de acord. (Toţi tovarăşii sînt de acord.)

Tov. Miu Dobrescu: Eu sînt de acord cu toate observaţiile pe care le-aţi făcut la problemele cuprinse în ordinea de zi şi a căror realizare depinde de Consiliul Culturii. Vreau să vă spun la modul cel mai sincer că sînt de acord cu observaţiile făcute şi la adresa mea personal. Nu am nici un fel de motive să încerc vreo explicaţie şi ar fi nepotrivit să spun acum altfel după producerea lor. Doresc să promit că voi lua toate măsurile, să fac tot ceea ce depinde pentru a pune ordine la Consiliul Culturii. Vreau să folosesc acest prilej să rog factorii cu care conlucrez aici la partid să fiu ajutat pentru că este nevoie să întărim aparatul nostru. Am făcut ceva, dar nu am dus la bun sfîrşit încadrarea cu activişti de partid. Vom face totul să schimbăm radical situaţia Consiliului Culturii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi sîntem de acord cu acest angajament.
–––––––––––-
Cartea „Ceausescu, critic literar”
STENOGRAMA vizitei tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Casa Scriitorului de la Mangalia de Nord (Neptun) – 4 august 1971

Nicolae Ceauşescu: Poate din cauză că n-au avut unde să stea, facem o casă la malul mării , facem o casă la malul mării că poate vor scrie cum a scris Eminescu.
Cum o duceţi?

Tov. Zaharia Stancu: Bine. Trebuie să vă mulţumim, în numele tuturor scriitorilor, pentru această casă prin care vor trece scriitorii noştri. Sperăm ca să o ţinem deschisă şi iarna. Casa are calorifer; o să fie deschisă şi iarna mai ales pentru acei dintre scriitori care doresc să vină să stea aici, să lucreze. Ne gîndim să organizăm o întîlnire să prezentăm un program.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Anul viitor avem 10 ani de cînd s-a terminat cooperativizarea. Noi tot aşteptăm ceva de la scriitori, dar văd că se lasă mult aşteptaţi.

Tov. Eugen Jebeleanu: Se lucrează.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Un balet pe tema aceasta, a cooperativităţii, o piesă de teatru, care să reprezinte satul din trecut, moşierii, chiaburii, viaţa aceasta, eliberarea, toate frămîntările acestea cu cooperativizarea, şi pentru şi contra, şi viaţa de astăzi. Numai dacă mergeţi aici, la tovarăşul Vîlcu , şi vedeţi cooperatorii, aveţi ce scrie şi ce a fost în trecut şi ce este acuma. De la 600 kg de grîu la 2.209; mai aşteptăm cîteva zile ca să ajungi la 3.000 kg (Rîsete.)

Tov. Vasile Vîlcu: 2.900 kg la cooperative iar la gostat este 3.000 şi ceva de kg.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sînt aici şi scriitori mai în vîrstă, mai competenţi, şi scriitori mai tineri. Aş dori să avem ceva lucrări aşa mai, cum se zice, de cursă lungă. De cîţiva ani se tot promite un roman despre cooperative, dar este foarte greu de scris.

Am nevoie şi de poezii bune. Păunescu spunea: „dacă mă trimiteţi şi pe mine să stau un an de zile, să vedeţi ce poezii am să fac”. (Rîsete.) A şi scris Păunescu.

Să vă mai gîndiţi, că uite, împliniţi şi 100 de ani şi 150 de ani şi puteţi cel puţin să vă bucuraţi cel puţin de atenţia de care s-a bucurat Vasile Alecsandri şi să-i urmaţi exemplul; pentru popor să scriţi, pentru socialism. El a scris pentru epoca lui. A scris pentru unire, pentru dezvoltarea naţiunii. Asta era problema numărul unu atunci şi el s-a încadrat în ea. Şi scriitorii noştri, care vor să rămînă nemuritori, trebuie să se încadreze în epoca lor, să scrie, să reprezinte epoca, să fie militanţi, nu numai să scrie, să fie militanţi pentru înfăptuirea idealurilor din epoca lor şi atunci vor rămîne nemuritori. Vor scrie, vor sta la mare, la munte, la Bucureşti. Şi după 150 de ani se scrie despre Vasile Alecsandri. Printre scriitori sînt unii care spun despre Eminescu: „ce, alea sînt poezii…!” Însă eu aş vrea cel puţin poeţii de astăzi să scrie stilul – nu din trecut – cum a scris Vasile Alecsandri; mai cu seamă pe tineri îi provocăm la întrecerea aceasta. Avem nevoie de o literatură militantă socialistă, nu de tot felul de… Sigur, fiecare poate să scrie ce vrea, e adevărat. Dar şi noi sîntem în drept să promovăm ceea ce considerăm că ne serveşte. Aşa cum am spus şi la prima întîlnire de acum 6 ani, şi la Congresul al IX-lea şi al X-lea, şi la toate întîlnirile [pe] care le-am avut, vrem o literatură militantă pentru dezvoltarea omului socialist, pentru educaţia socialistă, care presupune tot ceea ce cuprinde în ea, şi umanism, şi democraţie, şi echitate, şi dreptate şi tot ceea ce este mai bun şi poate fi mai bun în felul de a gîndi al organizării societăţii şi a omului. Şi un scriitor trebuie să-şi pună talentul tocmai în slujba făuririi acestei societăţi.

S-a scris mult în cinstea celei de-a 50-a aniversări ; s-au scris şi lucruri bune. S-au făcut cîteva piese bune, chiar şi unele scenarii de filme, dar mai se lasă aşteptate, dar eu, să spun drept, că, luînd [din] tot ceea ce s-a scris – sigur, n-am reuşit să citesc tot, nici nu voi reuşi -, dar sînt puţine care într-adevăr…, care să se ridice la nivelul cerinţelor din toate punctele de vedere. Eu am mai spus, trebuie să se scrie cîteva opere de artă care să pună pe scriitorii români într-o poziţie de avangardă în sistemul acesta nou, socialist.

Aşa cum partidul nostru, statul nostru, prin politica sa, este în primele rînduri pentru relaţii noi, pentru înfăptuirea unei societăţi drepte, şi arta noastră să se înscrie în acest context. Asta vrem noi de la scriitorii noştri şi acesta este şi sensul hotărîrilor Comitetului Executiv şi [ale] şedinţei pe care am avut-o cu activul de partid în domeniul ideologic . Şi am dori ca scriitorii să se încadreze în această mare acţiune de formare a omului construcţiei socialiste şi comuniste, a unui om multilateral dezvoltat, într-adevăr, aşa cum o să fie societatea noastră. Dar fără a avea şi omul ca atare, nici societatea nu va fi aşa.

Sînt aici cîţiva tovarăşi mai în vîrstă, tovarăşul Păcuraru , care erau mai activi în anii ilegalităţii. Probabil că acuma consideră că am realizat socialismul şi putem să stăm… Mă uit la Jebeleanu; îmi aduc aminte cînd l-am cunoscut prima dată, era foarte activ şi a scris foarte frumos. Are talent bun, scrie rar, puţin. Ne cunoaştem din 1936; sigur, în împrejurări deosebite, eu eram la închisoare, el era afară. (Rîsete.) Dar scria bine. (Un tovarăş: „Şi acuma scrie bine.”) Are talent. A scrie bine nu înseamnă numai a scrie orice. Eu am pretenţia pentru Jebeleanu, ca să pot să-i spun că scrie bine, să scrie şi poezii care să militeze pentru făurirea unei conştiinţe noi a omului. Pretenţiile sînt mai mari.

Dacă noi punem problema în fabrică – iar o să spuneţi: „ce se compară scriitorul cu fabrica…” – totuşi, comparaţia e bună întotdeauna, dacă spunem muncitorului, inginerului, trebuie să dai o maşină mai bună, să o faci mai perfecţionată, sau, să corespundă gustului, cerinţelor moderne, atunci cu atît mai mult trebuie să punem şi celor care sînt chemaţi prin scrierea, prin arta lor, să contribuie la satisfacerea unor cerinţe ale constructorilor socialismului. Şi faţă de ei cresc pretenţiile. De exemplu, ce se spune, pe noi nu ne mai mulţumeşte poezia „Domnul Tudor” . Aceasta nu ne mai mulţumeşte acuma, vrem mai mult.

Tov. Zaharia Stancu: Promite; e tînăr, are 28 de ani. (Rîsete.)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pînă la 28 de ani trebuia să scrie mai mult şi mai bine. Nu cantitativ, să ştii. Nu cantitate, pentru că, după mine, literatura nu trebuie măsurată după coli; mi se pare că va trebui să revizuim şi sistemul de plată, nu după numărul de coli, ci după conţinut. Dacă în cîteva file scrii un conţinut bun, reprezintă o valoare cît un volum de 500 de pagini.

Am vorbit numai eu. O să se spună: „a venit în vizită şi începe să ne critice…”

Tov. Zaharia Stancu: N-au fost numai critici, au fost şi nişte lucruri foarte utile.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Încă cu scriitorii n-am făcut o şedinţă ca să critic cum ştiu eu. Dar vă pun în vedere că o să ne pregătim pentru aceasta.

Tov. Zaharia Stancu: Să avem, poate, o întîlnire înainte de plenara Comitetului Central .

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da. Dar o întîlnire de lucru, în spirit de partid, unde să discutăm lucrurile lăsînd hainele jos şi să spunem aşa cum trebuie.

A scris Baranga cîteva piese bune, Everac are cîteva piese bune.

Eu aştept ca să întocmească Uniunea un program de lucru, cum avem programul dezvoltării societăţii socialiste multilateral dezvoltate, în care să avem şi un punct: formarea omului nou, multilateral dezvoltat. Sigur, fiecare minister îşi are programul, planul lui şi cu ce contribuie la făurirea acestei societăţi multilateral dezvoltate, şi în fiecare zi aproape îl tot modificăm; mai adăugăm ceva, mai perfecţionăm, în sensul bun; în ce priveşte formarea cadrelor tot vedem mai trebuie ingineri, mai trebuie cutare, trebuie să-i legăm de producţie, pentru că pretenţiile cresc.

De aceea şi oamenii de artă şi litere să aibă şi ei un program. Eu ştiu că unii spun: literatura şi arta nu poţi s-o planifici. Să vă spun drept, mie nu mi se pare imposibil. E greu, dar imposibil nu. Adică în sensul de a-ţi propune anumite ţeluri şi de a realiza anumite opere care să servească anumitor scopuri, urmînd ca fiecare să le realizeze cu talentul, cu priceperea, cu universitatea ?! lui, ţinînd seama şi de ce avem nevoie pentru muncitori, pentru cooperatori, pentru studenţi, pentru femei şi chiar pentru scriitori, că şi ei au nevoie de lucrări de artă bune. Adică, să scoatem o serie de lucruri care să servească şi să se reflecte şi realităţile societăţii noastre. Pentru că, vedeţi, în toate etapele istorice, oamenii de artă care continuă să fie recunoscuţi şi astăzi au strălucit prin fapte care au ştiut să redea în forme cît mai bune vremurile în care au trăit ei. Dacă cineva îşi propune să ne redea vremurile lui Ştefan cel Mare, sigur, poate să scrie, dar trebuie, în primul rînd, să redea vremurile pe care le trăieşte şi pe care poate într-adevăr să le cuprindă în operele de artă de diferite feluri, să revizioneze şi organizarea societăţii, să militeze pentru realizarea acestei societăţi. În aceasta constă pînă la urmă şi rolul artei. Cum cerem să producem şi bunuri de consum şi bunuri tehnice la nivelul cerinţelor, şi în domeniul artei avem aceleaşi pretenţii. Piese de teatru, filme care să nu mai fie trimise la Cannes sau mai ştiu eu unde şi să se spună: „Cum au putut să le dea drumul din ţară? Aveam o impresie de mai multă seriozitate despre România!”

Cam acestea sînt, tovarăşi, pretenţiile noastre.

Tov. Zaharia Stancu: Nu sînt puţine. (Rîsete.)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cîteva mii de muncitori, de ingineri, dacă mă duc şi discut cu ei şi le spun că trebuie făcut cutare. Într-adevăr, spun, nu sînt puţine, dar o să le facem.

Am fost la adunarea generală de la Uzinele 23 August, în februarie. Le-am spus: aveţi o uzină bună, cu rezultate bune, de alfel acum împlineşte 50 de ani şi trebuie să o sărbătorim, dar planul care vi l-aţi propus voi pe 5 ani este mic. Trebuie să-l triplaţi. Sigur, la început şi ei au spus că sarcina este cam mare, dar deja au prezentat programul şi vor trece de la 1 miliard şi 200 de milioane producţie anul acesta, la aproape 4 miliarde în 1975. Au prezentat planul, l-au întocmit în 4 luni de zile. Deja le-am spus că sînt de acord cu el, deşi eu le-am spus că vroiam mai mult. Să ştiţi că dacă veniţi cu un plan bun, chiar dacă o să am pretenţii mai multe, riscaţi să-l aprob.

Tov. Zaharia Stancu: Mai avem cîteva zile pînă să se termine vacanţa şi o să vă prezentăm.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Am nevoie de un şir de piese bune şi pentru teatru, de cîteva opere bune, pentru televiziune piese bune, filme. Iată, am văzut Urmărirea, seria a II-a; prima serie n-am văzut-o. Mi se pare interesant, să vedem pînă la sfîrşit. E în orice caz un lucru bun. Cred că şi alţii ar putea încerca. Eu nu spun că Barbu a făcut lucrul cel mai bun, trebuie şi mai bun şi se poate face şi mai bun, dar, după mine, s-a apucat de lucru bun şi e un serial bun. L-am văzut sîmbătă seara . În definitiv, de ce toată lumea să facă seriale şi românii să nu facă. Au făcut bulgarii, au cucerit şi Parisul, au cucerit şi Roma, au eliberat toată Europa. (Aplauze.) Au făcut un serial bun pe tema aceasta. Noi de ce să nu facem un serial, că şi noi am mers pînă la Viena, pînă la Praga, au luptat ai noştri şi în Franţa, şi în Spania; pînă şi în China au luptat. Unii onirici  spun: „Ce să iau eu lucruri din viaţă? Stau acolo, la cafenea, şi visez cam cum este lumea, îmi imaginez şi scriu eu aşa cam cum este lumea şi scriu eu aşa o imagine, ce să învăţ din realitate lucrurile…” (Din sală: Aceştia sînt puţini.).

Tov. Nicolae Ceauşescu: Din aceştia apar tot timpul. Cînd te duci în pădure găseşti şi ciuperci bune şi proaste, că după ploaie orice apare, dar societatea trebuie să le selecţioneze şi ceea ce nu înţeleg eu este de ce Uniunea Scriitorilor nu joacă rolul acesta de selecţie, că şi ciupercile cînd te duci în pădure le alegi, cele care sînt otrăvitoare le dai la o parte.

Am mai spus într-o împrejurare, nu ştiu dacă la scriitori, dar să ştiţi că în lume, în general, există obiceiul în natură că elimină ceea ce consideră că nu corespunde dezvoltării sănătoase. De exemplu, albinele, ştiţi bine, omoară pe trîntori; mai menţin cîte unul, că au nevoie de el, dar numai cît au nevoie. Dar pentru ce în Uniunea Scriitorilor trebuie să intre cine vrea şi cine nu vrea, că [nu] e, totuşi, o mînă de scriitori, sînt societăţi acuma. În Societate trebuie să intre cine corespunde unor anumite idealuri. Aşa a fost tot timpul. Sigur, fiecare (hîrtia costă ieftin la noi) poate să scrie. Dar de ce trebuie să edităm toate prostiile? De ce în revistele noastre şi mai cu seamă în revistele Uniunii Scriitorilor, „România literară”, trebuie să-şi facă loc? De ce trebuie să apară orice? Eu înţeleg că „România literară” trebuie să joace rolul de îndrumător pentru scriitori de a da drum, de a da orientarea politică, ideologică. Ea nu este, ca să spun aşa, hai să nu fiu chiar prea plastic, castronul unde arunci orice. Trebuie, într-adevăr, „România literară” să fie „România literară”, să se oglindească în ea tot ce are mai bun România şi numai orientarea care trebuie să contribuie la dezvoltarea omului nou, constructor al socialismului. Sigur că pot să spună unii: „Cum mai rămîne, domnule, atunci cu libertatea aceasta de creaţie?” Rămîne foarte bine. Cine e pentru construcţia socialismului are libertate deplină să scrie în orice formă, mai bine, mai rău, aici depinde de talent, dar alte concepţii, la alte ideologii nu le putem face loc în societatea noastră. Libertatea de creaţie nu înseamnă în nici un fel libertate pentru ideologii străine orînduirii noastre socialiste. Literatura românească trebuie să fie literatură socialistă, militantă. Asta e problema care se pune. Şi în spiritul acesta vreau să avem întîlnirea, deşi nu este nou. Luaţi, şi am discutat, de altfel, acuma ca să tipărim separat, că poate tovarăşilor le e greu să ia şi din Congresul al IX-lea şi al X-lea, din diferitele întîlniri, le tipărim într-o broşură, şi o să vedeţi că, de cînd am avut prima întîlnire – acest lucru am discutat, că el trece ca un fir roşu de la început. Sigur, la Congresul al IX-lea am spus de ulciorul cu apă [12]; da’ unii au zis că ulciorul poate merge oricînd. Da, merge, merge, pînă cînd odată se sparge. Totuşi, trebuie să înţelegem că este timpul ca să punem capăt lucrurilor acestea mai îngăduitoare. Îngăduinţa asta face rău altfel. Unii au înţeles să aducem cele mai proaste filme americane, să le punem la noi pe piaţă, toate piesele, tot ce e mai rău să le aducem; „A, păi costă mai puţin şi cîştigăm mai mult…” Parcă am transformat în comerţ activitatea de educaţie socialistă. Şi atunci, sigur că, dacă mai aducem pe acelea americane din Occident proaste, de ce să nu scoatem şi noi mai proaste decît ei? (Rîsete.)

Tov. Adrian Păunescu: Vreau să spun şi eu ceva. Vreau să spun că mi se pare că unul din lucrurile care constituie mîndria României astăzi este rolul ei de avangardă în lumea de azi şi lupta nu e uşoară pe care Partidul Comunist Român o duce în lumea de azi pentru nişte principii, să zic aşa, morale, în lumea contemporană.

Aş vrea să vă spun, tovarăşe Ceauşescu, că acesta constituie unul dintre subiectele poeziei politice care se face la noi şi unul dintre acele subiecte care, prin natura lor, sînt dificile, pentru că, aşa cum nici în politică nu se spune întotdeauna tot şi nu oricînd ni se spun toate lucrurile, şi în poezie e greu să exprimi toate datele problemei.

Aş vrea să vă spun că, din această cauză, de pildă, ca să dau exemplu poezia tovarăşului Jebeleanu, sau, dacă-mi îngăduiţi, poeziile pe care le scriu eu, foarte multe din poeziile politice care se fac la noi sînt mai greu de tipărit decît poeziile în care, să zicem, nu e vorba despre nimic. Prin faptul că, să zicem, se amînă la nesfîrşit o carte de poezii politice care este pentru socialism, dar care este o carte de complexităţi, adică în care sînt şi imnuri, dar nu numai imnuri, în care sînt şi lucrurile dramatice care se întîmplă, şi chiar faptul, de exemplu, un lucru pe care oricine îl observă, că dumneavoastră personal şi conducerea partidului nu aveţi odihnă. Sigur că noi ne bucurăm că tot timpul conducerea partidului este în mijlocul poporului, dar asta constituie, cum să spun, noi vedem cum încărunţiţi dumneavoastră. Ăsta e un lucru dramatic pentru noi şi este un lucru dramatic pentru că-l vedem încărunţind pe tovarăşul Stancu. Toate lucrurile acestea, cum să spun, sînt subiecte de poezie. Să ştiţi, tovarăşe Ceauşescu, şi eu vă spun dumneavoastră, că acesta este lucrul cel mai greu de tipărit, poezia politică şi literatura socială.

Aţi dat exemplu unele filme care merg poate peste graniţă şi nu fac cinste României, eu vreau să vă dau un alt exemplu, al unui film care face glorie României şi care a avut în ţară o soartă mai dificilă; e vorba de Reconstituirea [13]. Probabil aţi văzut ce succes a avut şi s-au spus lucruri bune despre socialismul de la noi. Şi în revistele de stînga, şi în revistele de centru franceze, oriunde s-a vorbit. Lucian Pintilie, regizorul filmului, nu mai poate face film acuma. Adică eu aş vrea să vă spun că, dacă s-ar lucra atent cu oamenii de cultură şi cu scriitorii şi dacă s-ar încuraja acest fel de literatură şi acest fel de cultură, cred că…

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu aud pentru prima dată că literatura politică e greu de tipărit în România. Mă mir.

Tov. Ivasiuc: Şi pot să vă spun şi de ce. Literatura îşi pune întotdeauna cele mai înalte idealuri, nu cum este societatea, ci cum trebuie să fie, şi întotdeauna între ce este şi cum trebuie să fie există o diferenţă şi literatura observă această diferenţă. Dar, totuşi, pînă la urmă se publică. Şi eu am scris un roman politic, şi s-a publicat. Dar dacă era un roman despre un băiat care iubea o fată, şi numai acest lucru, trecea mult mai uşor.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dar dacă ai să scrii numai Romee şi Juliete se satură lumea. (Rîsete.) Dar Emil Zola a scris bine. De exemplu, a scris viaţa oamenilor în general şi nu cred că s-ar pune vreo problemă dacă vreun scriitor ar scrie astăzi despre oamenii noştri, sigur, cu preocupările lor de astăzi.

Tov. Ivasiuc: Şi cu eşecuri.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da, şi cu eşecuri, sigur că da, dar de a reda, într-adevăr, realităţile aşa cum sînt şi de a sta de vorbă şi cu minerii şi de a vedea că pînă la urmă totul nu se realizează din eşecuri, ci pînă la urmă totul este rezultatul – sigur, am avut diferite eşecuri, greutăţi, dar ceea ce au realizat minerii aceştia sînt lucruri care sigur, pot fi redate. Sigur, sînt şi cazuri, sînt şi morţi, şi asta trebuie redat şi sînt lucruri dramatice care merită să le redaţi. Dar depinde de felul cum le redaţi. Noi în fiecare zi ne gîndim – şi acum am format şi o comisie care studiază felul cum o să arate România în anul 2000. Încadraţi-vă şi dumneavoastră şi scrieţi cum va arăta. A, sigur, dacă dumneata o să spui „ce, domnule, în anul 2000 va mai fi comunism, va dispare deosebirea, toată lumea va fi o apă şi un pămînt…”; sigur că sînt şi asemenea concepţii şi teorii. Deşi, cine analizează de pe o poziţie într-adevăr ştiinţifică vede că toate drumurile merg, totuşi, spre societatea aceasta unde omul va fi şi liber, dar va duce şi o viaţă fără stăpîn, fără asupritor. Aceasta presupune însă şi un studiu politic, şi un studiu ideologic, că e greu sa  spui că cineva poate fi un mare scriitor numai prin faptul că ştie să scrie bine sau a învăţat la universitate să fie scriitor. Asta nu se învaţă în nici o universitate. Asta este în viaţă şi poţi să fii un scriitor mare dacă ai un ideal mare, dacă ştii ceea ce doreşti, dacă te încadrezi în lupta societăţii pentru progres social. Nu? Poţi să scrii lucruri oricîte, care s-ar părea la început, vorba lui Eminescu, „cuvinte goale ce din coadă o să sune” şi care nu spun nimic. Şi pentru că veni vorba de Reconstituirea, este adevărat că în Occident a fost primit bine, dar să nu credeţi că orice este primit în Occident bine reprezintă şi un lucru bun. Eu consider că Reconstituirea nu este un film bun. Nu dă nimic pentru că prezintă denaturat poporul nostru; prezintă acolo ca o gloată care se aruncă; dar unde aţi văzut în viaţă, unde? Aşa e clasa noastră muncitoare, ca o gloată însetată de sînge? Sigur, în Occident, şi şi la comuniştii din Occident, noi le-am spus, sînt influenţe greşite; şi privesc greşit. Şi ei sînt sub influenţa şi presiunea acestei ideologii străine, dar noi nu putem să ne luăm după faptul că tot ceea ce este lăudat în Occident înseamnă că e o operă de artă. E un film mediocru, puţin spus, pentru că denaturează realitatea românească şi clasa muncitoare nu este o gloată. Nu se poate nici aşa discuta că acolo a fost bine primit, dar anumite cercuri şi intenţionat, şi noi ştim aceasta, şi avem şi datele acestea, dar prea puţin ne interesează. Nu în spiritul Reconstituirii trebuie scris şi creat filme. Sînt de acord să criticăm serios, dar să prezentăm poporul nostru aşa cum este el, nu ca o gloată însetată de sînge; nu acesta reprezintă poporul român. Să criticăm anumite defecte în film, în piese, în roman, dar, în acelaşi timp, trebuie să scoatem esenţialul. Filmul trebuie să aibă o anumită orientare, nu orice. Numai ca să fie dramatism să vedem anumite instincte la om. Pentru aceasta nu e nevoie de un film. Şi ştiţi bine că a stat pe piaţă şi nu şi-a scos banii, în România . Am făcut experienţă cu artiştii plastici. Au vrut să cumpere muncitorii tablouri; au făcut expoziţie şi s-au dus muncitorii. Au spus: „Pentru astea să dăm noi 5 milioane? Ce fac eu cu asta?”. Unul a spus chiar aşa: „Domnule, dacă e vorba de aşa pictură veniţi că v-o fac eu, că eu ştiu mai bine să arunc cu preşul şi să iasă o pictură decît a făcut-o acesta”. Aşa a spus. Şi sigur, s-au supărat tovarăşii de la Uniunea Artiştilor Plastici. Au spus: „Chiar aşa să ne spună? N-au habar de artă”. Dar ce, aceasta e aşa că numai el are habar de artă? Acela care cumpără vrea să-i placă. Nu-i place, spune: „N-am nevoie, domnule! Nu face doi bani ce-ai făcut dumneata”. Are dreptul să spună asta. Dar noi nu facem loc în presa noastră de critică de artă părerilor: publicăm ca să nu supărăm pe nimeni. Dar de ce să nu supărăm? De ce să nu public ce-a spus muncitorul acela: „Ce asta e artă?”. Asta e părerea lui. Dacă altul zicea: „Mă închin la ea”, atunci publicăm şi părerea aceea şi cealaltă. Dar pînă la urmă au spus: „Nu ne cumpără nimeni, să ni le cumpere Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă.” Dar ce este Comitetul de Artă? Banii aceştia sînt tot ai clasei muncitoare, tot ai poporului. El nu poate cumpăra decît lucruri care sînt acceptate de popor.

Poate, într-adevăr, sînt nişte oameni care au ajuns la un nivel şi sînt neînţeleşi. Sigur, poate să picteze, să şi le ţină acolo, dar ca să mă oblige să le iau, să le cumpăr iar nu se poate. Că şi eu sînt liber să iau ceea ce-mi place. Vedeţi, libertatea aceasta trebuie înţeleasă nu numai în sensul că cineva zice: „Domnule, eu scriu ce vreau, dar eşti obligat să-mi tipăreşti, eşti obligat să-mi cumperi şi, pentru că ai 10.000 de biblioteci în sate, să-mi trimiţi în fiecare bibliotecă cîte două exemplare, pentru că or să stea la coadă cititorii în sat şi să aibă mai multe exemplare, şi atunci scoate-mi, te rog, în 20-25.000 de exemplare” şi stau acolo nevîndute şi le vedem şi ştiţi bine că nu puţine sînt acestea, ca să mă refer din nou la scriitori, că nu sînt aici ceilalţi ca să nu-i criticăm în lipsă. Aşa că problema aceasta trebuie, totuşi, să ne înţelegem bine asupra [a] ceea ce vrem şi de ce avem nevoie. Nu, nu vrem deloc să idealizăm, să poleim lipsurile noastre, să trecem peste ele; să le descoperim, să le criticăm, dar să vedem şi perspectiva şi să contribuim la dezvoltarea societăţii, pentru că numai aşa vom face un lucru util şi folositor. Altfel facem lucru nefolositor societăţii. Şi, sigur, societatea e în drept să-şi ia măsurile care le consideră ea necesare.

România e apreciată în lume nu pentru că repetă nişte lucruri sau stă cu capul plecat. Dacă vrem ca arta şi literatura română să fie în avangardă, trebuie să fie prin ea însăşi, nu copiind pe alţii, ci redînd specificul românesc, cu lucrurile bune, rele, aşa cum este el. Numai aşa se poate afirma. Şi specificul românesc este construcţia socialismului, este afirmarea unor principii de etică şi echitate şi în viaţa internă şi internaţională, sigur, care nu se înfăptuiesc de la sine, pentru care trebuie luptat, învinse greutăţi, şi, slavă domnului, sînt destule greutăţi, se pot reda în multe şi diferite forme. Nu văd cum cineva nu poate să găsească zeci şi zeci de subiecte din toate aceste domenii care să afirme şi să militeze tocmai pentru aceste principii pe care le susţine România şi Partidul Comunist Român şi în politica internă şi în politica internaţională. Sigur, fără să spunem că sînt lucruri ideale, că lucrurile sînt perfecte, că permanent ne perfecţionăm, ne îmbunătăţim şi acesta este un proces continuu şi va fi continuu.

Tov. Aurel Mihale: Cam aceasta este problema, decalajul care s-a format între realităţile social-politice ale ţării noastre, între realizările mărunte, universul oamenilor noştri şi ceea ce am reuşit noi să facem pînă acum. Adică n-am reuşit să micşorăm acest decalaj în ciuda unor condiţii foarte bune create şi a unei înţelegeri ca niciodată majore.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie coborît pe pămînt, vorba lui Eminescu: „… te coboară pe pămînt, fii muritor ca mine”, atunci într-adevăr vei înţelege.

Tov. Aurel Mihale: Avem foarte multe talente care pot face acest lucru cu foarte mult succes.

Tov. Ivasiuc: La Congresul IX a fost o ploaie. Am şi scris poezia Ploaia. Au apărut, într-adevăr, şi lucruri şi mai bune şi mai rele, dar a fost o ploaie şi literatura, ca şi toate artele, au înflorit; şi aceasta este o realitate absolută. Adică niciodată nu s-au scris acele lucruri. Să ştiţi, orice am face, tot din 1000 de cărţi care se scriu într-un an n-o să rămînă peste 100 de ani decît două-trei, pentru că, cîţi au rămas…

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dragă, dar vreau şi eu cîteva flori pe care să le admir. Şi, pentru că sîntem 20 şi ceva de milioane, şi în 1975 vom fi 22 de milioane, sigur, să găsească fiecare în grădina aceasta mare tot felul de flori, dar fiecare să găsească cîte o floare-două care să-i placă şi floarea aceasta să contribuie la crearea unei atmosfere plăcute; ştii că şi în grădină mai răsare cîte o floare, aşa, care strică şi ambianţa, şi mirosul şi atunci eşti obligat să o tai; aşa se întîmplă. Eu m-am ocupat, mai pun flori în grădină, pun şi legume, dar cînd văd că e ceva care împiedică să crească, le scot, le tai.

Tov. Adrian Păunescu: Dar le şi ajutaţi pe celelalte. (Rîsete.)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Le ajut, dragă. (Rîsete.) Uită-te la tine cît ai crescut. (Aplauze, rîsete.) Am spus asta nu fizic, ci din alt punct de vedere.

Tov. Ivasiuc: Să ştiţi că ceea ce cereţi dumneavoastră vrem cu toţii. Credeţi că oamenii nu vor să scrie capodopere? Toţi am vrea! Nu e foarte uşor, la alţii imposibil. Imensa majoritate din sala aceasta, din ţara aceasta, doreşte lucrul acesta. Toată chestia este să vedem cum aplicăm măsurile.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ştiu. Eu, să ştii, acum aveam un alt plan, dar s-a dat peste cap. Vroiam să fac un volei.

Noi vrem un şir de piese revoluţionare, revoluţionar în sensul a ceea ce se înţelege prin cuvîntul acesta care e foarte larg, nu îngust. Vrem un şir de filme, vrem poezii patriotice-revoluţionare ş.a.m.d. Uite, aceasta vrem noi, şi, sigur, o să ne apucăm să discutăm şi cu toţi, şi pe grupe, şi eu cred că vom găsi. Noi trebuie să ne îngrijim de educarea tineretului nostru în spirit revoluţionar şi avem nevoie de acest lucru. Revoluţionar nu în sensul de a reda diferite ciocniri şi lupte care nu au fost în trecut – şi aceasta este o parte pe care trebuie să o cunoască poporul – dar mai cu seamă pentru a reda prezentul şi pentru a milita pentru viitorul comunist, că comunismul e o luptă permanentă împotriva vechiului, pentru nou şi aceasta e o luptă revoluţionară şi va fi tot timpul o luptă revoluţionară.

În scrierile noastre aproape nu mai întîlneşti cuvîntul acesta, parcă a dispărut din vocabularul românesc. Totuşi, în vocabularul românesc cuvîntul „revoluţionar” e de mult. În momentul cînd nu vom mai fi revoluţionari nu vom mai milita pentru dezvoltarea societăţii, nici în ştiinţă, nici în tehnică, în nici un domeniu, vom da înapoi. Poporul român a ajuns la realizarea unităţii sale, la dezvoltarea sa ca naţiune, la realizarea de azi a construcţiei socialiste tocmai datorită faptului că a luptat împotriva vechiului, a luptat pentru nou, a fost un popor care a avut o concepţie revoluţionară; şi toate popoarele care au mers înainte au fost aşa. Şi asta vrem şi noi de la literatură.

Tov. Ivasiuc: Asta vrem şi noi. Dar uitaţi ce se întîmplă: eu am ridicat, odată, la o şedinţă a Consiliului Naţional ?!, că dumneavoastră, în cuvîntarea din 7 mai, aţi spus un lucru care nu s-a mai spus niciodată de către un conducător al unei ţări socialiste, în legătură cu situaţia contradicţiilor din societatea noastră. E un lucru nemaipomenit. Şi ideea aceasta aşteptam ca să fie prinsă de filozofii, de ziariştii noştri, să fie dezvoltată, discutată şi aşa mai departe. Şi uite, noi am sărbătorit aniversarea partidului, au trecut 50 de ani, s-a făcut adunarea solemnă şi această idee a dispărut ca şi cum n-ar fi fost spusă. Eu am spus, dacă a dispărut această idee, spusă de cine a fost spusă, şi în locul unde a fost spusă şi tot nu s-a insistat şi nu s-a dezvoltat – cu toată noutatea ei deosebită -, ce să mă mai plîng eu că fac un articol să-l bag în „Contemporanul” sau o idee şi trece nebăgată în seamă?! Şi aceasta este o situaţie generală.

Politica partidului şi documentele de partid aduc o serie de elemente noi. Dar dumneavoastră credeţi că, dacă eu scriam lucrul acesta cu 2 luni înainte de 7 mai, mi se publica?

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce nu?

Tov. Ivasiuc: Vă dau un exemplu: acum două săptămîni am scris un articol în cadrul acestei acţiuni, în cadrul unei rubrici permanente. Acest articol a fost cenzurat. Eu m-am supărat pe chestia asta, şi am zis: „De ce, că e un articol despre marxism. Ce aveţi cu chestia asta?” M-am dus la tovarăşul Vela , am discutat, a zis că nu e nimic greşit în fond, şi am văzut tot materialul cum era subliniat în şpalturi. Şi am zis: „De ce nu sînteţi voi de acord cu chestia aceasta?” Scriam aşa: „Marxismul nu este o doctrină despre dialectică, ci o doctrină dialectică”; şi era subliniat. Am zis: „Ce nu este adevărat? Nu l-a dezvoltat Lenin, alţii nu l-au dezvoltat, nu sintetizează experienţa?” A zis: „Dragă, e o exprimare mai neobişnuită”. Şi aici merge undeva la chiar miezul problemei. Vedeţi? O minte omenească e ca o economie; cu cît lucrează, dacă lucrează cu sută la sută, este sănătoasă, aşa cu toată energia, dacă este creatoare, că asta este esenţa, să fie creator. Aceasta va fi societatea comunistă, o societate în care toţi vor crea. Dar ca să poată să creeze, vedeţi, aici erau un fel de texte canonice, dacă spuneai exact, dacă repetai, mergea. Pe cînd dacă scriai despre… Eu dacă scriam acuma despre Vasile Alecsandri în „Contemporanul, că tot numărul era închinat lui Vasile Alecsandri – noi toţi îl apreciem pe Vasile Alecsandri -, am fost şi eu la şedinţă şi aţi spus că Uniunea Scriitorilor, nu…

Tov. Nicolae Ceauşescu: Unii.

Tov. Ivasiuc: Noi îl iubim pe Vasile Alecsandri. Aşa cum vă spuneam, dacă scriam despre Vasile Alecsandri nu aveam nici un fel de probleme. Dar eu am scris un articol despre marxism în care erau nişte formulări. Ce spuneam în articolul acela? Spuneam că noi nu avem o estetică marxist-leninistă gata formulată, şi hai să discutăm cu toţii, pentru că este loc în marxism de discuţie şi de creaţie enorm. Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, o activitate creatoare de pe poziţiile marxism-leninismului. Dar pe urmă a apărut acel articol fără nici o modificare. Dar citesc o zi sau două, fac articolul într-o zi şi mă bat două zile că nu e marxist.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Pentru marxism-leninism trebuie să te baţi. (Rîsete. Aplauze.) Marxismul s-a afirmat întotdeauna cu bătaie, nu de la sine.

Tov. Ivasiuc: Pentru marxism să mă bat cu ceilalţi…

Tov. Nicolae Ceauşescu: De aceea am şi pus problema aceasta, că trebuie să ridicăm nivelul activităţii noastre ideologice, că sînt şi de la presă care sînt dogmatici şi nu înţeleg lucrurile, şi de la scriitori. Şi atunci tocmai de aceea este nevoie să ne ocupăm serios de a ridica nivelul de cunoştinţe al lor şi nu vom mai întîlni asemenea lucruri, în fond de ce s-a întîmplat aşa? Dacă lucrurile stau aşa? Tocmai datorită gradului de neînţelegere, de judecare îngustă şi este tocmai rezultatul a ceea ce am spus la acea şedinţă, a nivelului scăzut al cadrelor noastre în primul rînd din punct de vedere ideologic şi aci trebuie să acţionăm pentru a ridica acest nivel ideologic, politic, pentru a înţelege lucrurile aşa cum sînt ele, pentru a nu-ţi fi frică să abordezi problemele care apar la viaţă, sigur, avînd un ţel clar şi urmărind realizarea în fapt fără să te împiedici de formulări, dar unde fiecare trebuie să contribuie la realizarea acestui edificiu, cu posibilităţile, în domeniul unde acţionează el. Şi noi considerăm că scriitorii, oamenii de artă, au un rol important în domeniul acesta al activităţii ideologice, al formării conştiinţei omului, şi aici avem pretenţii mari. Şi de aceea noi vrem ca Uniunea Scriitorilor, organizaţia de partid, să fie o Uniune de activitate ideologică, de activitate politică, nu numai de împărţirea fondului literar, o Uniune de luptă pentru marxism-leninism.

Şi la noi sînt oameni care înţeleg marxism-leninismul exact cum au scris Marx şi Lenin, şi nu numai la noi, ci şi în alte părţi. Atunci şi pentru asta trebuie să luptăm şi tocmai este şi asta ne propunem să realizăm prin această activitate ideologică.

Eu aşa aş fi făcut: „Hai să ţinem 10 inşi, şi voi şi noi, să discutăm. Ce e greşit în articolul acesta?” Aşa făceam.

Tov. Ivasiuc: Este foarte greu de realizat o discuţie. Dumneavoastră aţi pomenit de cinematografie. În interiorul cinematografiei se fac multe discuţii de la care lipseşte un singur personaj – cel care a scris scenariul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce?

Tov. Ivasiuc: E un paradox.

Tov. Adrian Păunescu: Tovarăşe Ceauşescu, aş vrea să spun, de pildă, că şi [?!] gata lucruri rezolvate, e greu. Ştiţi că, în urma unor repetate scoateri din presă, v-am trimis o poezie şi dumneavoastră aţi fost de acord să apară. Aş vrea să vă spun că, după ce a apărut poezia, s-a încercat să se dea la televiziune şi a fost scoasă de tovarăşul Bujor . I-am spus că s-a rezolvat odată. Tovarăşul Bujor, pentru că o scosese de cîteva ori, acuma vrea din nou să o scoată…
(Rîsete.)

Tov. Ivasiuc: Eu aş vrea să vă spun un singur lucru – eu cu Păunescu am monopolizat discuţia, ca şi cei mai tineri de la masa aceasta -, vreau să vă spun un lucru care mi s-a întîmplat, care reflectă sentimentele scriitorilor faţă de conducerea partidului. Acum cîteva zile am primit un telefon de la Nichita Stănescu, care mi-e prieten foarte bun, şi m-a întrebat dacă poate să-mi dedice o poezie. I-am spus: „Ce te-a apucat ca să mă chemi de la Bucureşti la Mangalia ca să-mi dedici o poezie…?” „Păi, nu e vorba de orice fel de poezie…”, mi-a spus. Este vorba de următoarea poezie: noi doi, în cadrul gărzilor patriotice, la un moment dat eram în aceeaşi grupă şi amîndoi primisem acelaşi geam, el ochitor trăgător şi eu ajutor. Noi atunci am zis: „Murim aici, dar aici stăm, oricine ar veni…” Şi acum şi-a adus el aminte de acest jurămînt al nostru, deşi sîntem acum oameni de aproape 40 de ani şi a scris o poezie în legătură cu asta.

Acestea sînt sentimentele noastre şi faţă de politica partidului şi faţă de dumneavoastră. Oricînd şi în orice moment, să ştiţi că nu există ca tot poporul şi toţi scriitorii să nu fie alături de această politică, alături de dumneavoastră, chiar mergînd pînă la chestia aceasta copilărească puţin. De la Congresul al IX-lea a fost o dezvoltare foarte mare. Sigur că au fost greşeli, sigur că s-au întîmplat o serie de lucruri, sigur că au apărut cărţi proaste, şi vă spun, or să mai apară cărţi proaste…

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da, eu nu mă tem de cărţile proaste, eu mă tem de cărţile bune… (Rîsete, aplauze.) Cărţi proaste ştiu că or să apară.

Tov. Ivasiuc: Tovarăşul Stancu şi cu mine am fost la un congres al scriitorilor la Moscova. După aceea, cîţiva scriitori sovietici, unul care e mai prieten cu mine, Andrei Vosnisenski, m-a invitat într-un grup de scriitori, şi am stat de vorbă cu ei. Mi-au spus, să ştiţi că şi între scriitorii sovietici, scriitorii adevăraţi, există admiraţie pentru România. Eu le-am spus toate lucrurile acestea aşa cum sînt.

Să ştiţi că în privinţa aceasta sîntem în mare măsură un model. Sigur că avem foarte multe de făcut. Sînt de acord cu dumneavoastră că au apărut în literatură într-o proporţie mai mare lucrări proaste şi trebuie refăcute. Sigur că au existat o mulţime întreagă de greşeli şi sîntem de acord. Dar eu văd această acţiune iniţiată de dumneavoastră ca [pe] o acţiune în cadrul democratizării. Am o mică teorie, nu vreau s-o spun acuma, contradicţia între liberalizare şi democratizare. Liberalizare înseamnă că dumneavoastră sînteţi toleranţi cu noi. Noi nu vrem toleranţă. Noi vrem să avem, în cadrul societăţii, cuvîntul nostru de spus, drepturile noastre şi aşa mai departe, nu toleranţă. Noi nu sîntem pentru toleranţă. Noi sîntem pentru a contribui într-adevăr ca societatea noastră şi omul acesta care să fie demn…

Tov. Nicolae Ceauşescu: Păi, spuneţi domnule!

Tov. Eugen Jebeleanu: Să nu se acopere geamul de mîini neîndemînatice, că mai sînt şi din acestea.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie curăţat geamul.

Tov. Adrian Păunescu: Tovarăşul Jebeleanu vorbeşte în cunoştinţă de cauză, pentru că, de cîteva săptămîni, dumnealui nu mai scrie.

Tov. Eugen Jebeleanu: Sînt împiedicat să public. Şi vă pot trimite articole ca să vă convingeţi de ce au fost oprite.

Tov. Ivasiuc: Să facem o întîlnire de lucru şi să povestim toate lucrurile acestea. În presă s-a creat aşa o chestie, nu se rezolvă cutare, nu se rezolvă cutare, du-te, domnule, la şefu’. Dar nu e aşa de simplu, 20 de milioane de oameni nu pot să facă chestia aceasta.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu pot. Mîine care vreţi să mergeţi la Tulcea? (Toţi.)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu toţi. Plecăm cu un elicopter, să vedem cîţi pot merge în elicopter.

Tov. Zaharia Stancu: Vă mulţumim.

5.VIII.1971
IV. 2 ex.

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. 14 Septembrie 2010 14:13

    Nicolae l-a citat pe Emile Zola si Mihai Eminescu, chiar ca era un geniu asa cu ii se zice GENIUL DIN CARPATI!

    Apreciază

  2. lut permalink
    2 Februarie 2016 00:45

    Nu aveti si ceva despre alimentatia stiintifica ? Chiar ca au fost geniali la faza asta: câte linguri de zahar pe luna avem voie, câte aripi de pui pe an, cât lapte, câta carne…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: