Skip to content

Adrian Paunescu:”Ceausescu era cel mai indraznet si ascultat lider din Est. Ceausescu a reinstaurat relatia normala cu Republica Federala Germana. Ceausescu a facut politica de pace in Orientul Mijlociu si relatii cu Israelul in momentul in care noua ne era interzis asta din partea Moscovei. Ceausescu a refacut relatia dintre China si Uniunea Sovietica. Pe Ceausescu l-am iubit si-l iubesc si acum” 15 mai 2007

6 Noiembrie 2010

Scrisoare de dragoste pe care poetul Adrian Paunescu i-a trimis-o in 1982 lui Nicolae Ceausescu.

Pe zece pagini batute la masina cu caractere mari, dar sub semnatura olografa, Adrian Paunescu ii scria lui Nicolae Ceausescu intr-un limbaj greu de imaginat chiar si in acele vremuri.

„Iubitul nostru lider politic si sufletesc, ctitor al Romaniei moderne, curajos, intelept cirmaci, pe ale carui timple s-a asezat sarea tuturor furtunilor acestui final de veac, tovarase Nicolae Ceausescu,
Va scriu de mult si va iubesc de mult si sinteti parintele meu bun si v-am ascultat si m-am facut unul din nu multii purtatori ai mesajului dumneavoastra de omenie, cinste si inspiratie in cultura romana.

V-am iubit, va iubesc si va voi iubi si nici nu am alta cale.

Tineretea mea va e daruita. Alta nu voi avea. Va iubesc nu demagogic, ci in intimitate, cu copiii mei, cu familia mea, careia ii sinteti geniu tutelar. Ati facut pentru Romania si pentru lume cit n-au facut toti Brejnevii, toti Carterii, toti Reaganii la un loc. Sinteti un om binecuvintat, aveti geniu, aveti linga dumnevoastra o femeie exceptionala si la lumina grijii dumnevoastra parintesti creste un tinar patriot revolutionar, din ce in ce mai matur si mai serios, in care simt ca mi-am facut un prieten, fiul dumneavoastra, Nicu.

Dar tara noastra, iubite tovarase Nicolae Ceausescu, este o tara condusa extraordinar si administrata sinuos. Stiu ca v-ar putea supara cele ce va voi spune, dar imi risc acum, aici, intrega mea cariera si savirsesc, in fond, un lucru nedrept fata de copiii mei, riscind linistea in care ar trebui sa-i cresc. Dar va iubesc ca pe lumina ochilor mei, cred in misiunea intelectualului patriot-revolutionar si sint gata de orice fel de sacrificii pentru a va convinge ca trebuie sa extirpati raul din radacina. Raul, iubitul nostru parinte, minunatul nostru om, inspiratul si dreptul nostru cirmaci, vine din persistenta modului greoi si suspicios in societatea noastra romaneasca. Ati intreprins enorm spre a elibera aceasta societate de servituti si balast, dar va rog sa-mi permiteti sa va spun ca singura care va poate ajuta in aceasta extraordinara expeditie pentru fericirea Romaniei este – dupa cum insiva ati spus-o – nu o persoana sau alta, ci democratia in actiune, oamenii muncii in care credeti si care cred in dumneavoastra.

Dar oamenii au necazuri. Tara trece printr-un moment greu. Valorile sint plafonate, adesea, tot mai multi „vigilenti” de ocazie, debitori si introducatori de zizanie va irita, va dau informatii false. Aveti nevoie de liniste, spre a va concentra asupra misiunii dumneavoastra istorice. Dar asta nu se poate realiza decit printr-o reasezare a valorilor pe criteriul strict al daruirii si vocatiei, nu pe criterii false de adeziune formala si uscata. Ce folos aduce tarii cel ce se face ca striga lozinci si nu munceste nimic?

Dragul si bunul nostru Presedinte, iertati-ma ca va necajesc, dar competitia valorilor nu e incurajata si risca sa-si dea duhul in multe sectoare. Nu va suparati ca va spun, cu durere va spun, cu lacrimi in ochi va spun: n-aveti voie sa fiti in nici o clipa a vietii dumneavoastra mai putin maret decit va stie o lume intreaga.

Exista, desigur, explicatii pentru masurile luate impotriva celor ce din reavointa sau prostie sau naivitate au aderat la blestemata secta. Dar daca responsabilii politici merita toata severitatea, ce putem face impotriva marilor valori implicate absurd in aceasta chestiune? Intelegerea pe care ati aratat-o in cazul lui Sorescu este un exemplu de omenie. Poate cineva sa nege marea voce a lui Florei? Poate cineva sa treaca peste toata activitatea unui om de stiinta de valoare ca Ion Minzatu? Masurile, dupa opinia mea, trebuie nuantate. Va rog, nu lipsiti cultura nationala, stiinta, de oameni in care acest stat a investit. Va rog, iertati-i pe cei ce nu au tradat, ci au fost gagauti! Ati iertat dumneavoastra si pe criminalii pe care i-ati demascat ca au omorit pe Patrascanu si pe Foris, nu puteti avea sufletul sa lasati sa fie distruse carierele unor oameni care au invatat mult din aceasta lectie. Unul dintre cei loviti este inginerul Valeriu Popa, o natura umana inzestrata cu proprietati bionenergetice speciale, care poate face mult bine tuturor suferinzilor, chiar si dumnevoastra, daca veti fi vreodata obosit. Tovarasul Marin Enache l-a cunoscut si s-a convins de valoarea lui. Intrebati-l, va rog! Daca derbedeii care au condus actiunea au intentionat sa mascheze o oficina de spionaj sub valul cercetarii stiintifice, nu se poate sa eliminam cercetarea stiintifica din aceasta pricina. Valeriu Popa are 58 de ani si a fost trimis la Giurgiu, in vreme ce nevasta lui e pe patul de moarte. Se iau masuri – unii vor asta – impotriva practicilor Yoga. E absurd si excesiv.

Tovarase Ceausescu, tara asteapta rezolvari radicale pe care numai dumneavoastra le puteti da. Tara asteapta competitia valorilor, promovarea celor buni, eliminarea plafonarii.

Doctorul Leontopol, care reprezinta una din cele mai mari sanse ale sanatatii si sperantei noastre – ajuns astazi somitate mondiala, gratie numai si numai sprijinului dumneavoastra – este in continuare victima birocratiei din medicina. Sa asteptam sa fuga spre a realiza afara ce ar putea darui tarii si lumii? E trist, inacceptabil, e antipatriotic si antiuman ce-i fac invidiosii doctorului Leontopol. Astazi insa, cind inchei scrisoarea, trebuie sa va spun ca Leontopol se afla, bolnav de inima, pe un pat de spital si ca e posibil sa-l pierdem.

Pavel Kozak e astazi prezent pe multe file ale presei mondiale. El vrea, insa, acasa. Vrea cooperare in folosul Romaniei. Vrea sa aduca valuta tarii. Ce facem? Va rog, va rog, cu puterea ultima: nu-i mai lasati pe cei indiferenti la destinul patriei sa-si faca de cap.

Cit despre mine ce sa va spun? Scriu, ma chinui, m-am imbolnavit, nici un doctor nu ma poate ajuta. Sufar si-mi transform suferinta in munca. La ora de fata, Cenaclul Flacara, facut de UTC si de Flacara, nu are rival in lume. Spectacolele nu se pot desfasura decit cu cordoane de militie, securitate si garzi patriotice, datorita numarului incredibil de solicitari. Iar in sali cintam cu iubire pentru tara, pentru tineret, pentru dumneavoastra, uitind de necazuri si de faptul ca prin colturi obscure sint unii care ne pindesc sa gresim ca sa ne distruga. Desigur, mai si gresim, mai avem multe de facut, dar gresim din dorinta de a face in adevar ceea ce ati spus pentru educatia tineretului. Gresim muncind pe brinci. Televiziunea ne sprijina firav; multe judete au o adevarata vocatie pentru arta politica: Bihor, Dolj, Constanta, Prahova, Iasi, Arad, Timis. In schimb, in Sibiu si Brasov nu putem intra. Tiparul lasat acolo de V. Trofin nu le-a iesit din cap. Incercam in zadar sa facem cultura tinara pentru zecile de mii de locuitori din acele locuri.

Va ridic o chestiune pe care va rog s-o intelegeti pina la capat. Va rog dispuneti transmiterea mondialelor de fotbal prin televiziunea romana, caci o tara intreaga lucreaza spre a-si construi antene pentru bulgari, sirbi, rusi, unguri. Ii dam pe mina altora pe cetatenii nostri, o luna de zile, seara de seara. E pacat sa pierdem un canal de mare popularitate, televiziunea, e pacat ca turistii straini sa prefere litoralul bulgar. Va rog, aveti incredere in cele ce va spun. Cu dragoste si grija vi le spun.

Ne trebuie o televiziune puternica si competitiva. Ne trebuie un om ca lumea in fruntea ei. Dupa ce a incurcat toata propaganda, actualul sef al Televziunii a distrus cea mai mare parte a puntilor televiziunii spre oameni. Oamenii trec pe canale ale televiziunii sirbesti, unguresti, bulgaresti si chiar sovietice. Rusine pentru noi, care am putea sa fim cea mai luminata si ascultata tara din Est, caci sintem tara celui mai indraznet lider din Est. Rusine si pacat!

Dragul nostru conducator, vreau sa va vad, vreau sa ma primiti, va cer sa ma ascultati, va solicit sa facem ceva pentru echilivrul necesar al tarii. Aveti rabdare cu un poet.

Cultura e pe miini neinspirate. Noroc ca noul secretar cu probleme de propaganda, presa si cultura, Petru Enache, e un om deschis, sincer, loial, cu care se poate lucra rodnic. Noroc ca liderii UTC, Pantelimon Gavanescu si Nicu Ceausescu, au pasiunea adevarului si frumosului.

Ce sa mai zic? Reformele pe care le-ati preconizat se infaptuiesc greu si uneori anapoda. In agricultura, cum stiti, e inca mult de facut. Soarta Carpatilor nu e luata suficient in serios de cei pusi sa-i apere si sa-i exploateze judicios. Intelectualii sint agitati de reducerile de personal care-i afecteaza ca si cum ar fi personal auxiliar. E pacat ca reducerile nu tin seama de eficienta reala a actului intelectual. Posturile straine vor sa introduca zizanie intre intelectuali.

Ceva, cineva – nu stiu cine – va ofera adesea date inexacte despre situatia tarii. De fapt ar fi bine daca alegerea oamenilor s-ar petrece pe criterii precise si cu sarcini inextricabile. N-ar mai fi atitea esecuri. Rautu si Trofin par pentru unii eroi. Dar ei nu sint decit niste incuiati si conservatori care trebuie aratati pe indelete, ca atare. Unora le par, astazi, mari prin masuri nejustificate suficient.

Va scriu acum pentru ca mi-e tare rau. Ma tem ca am sa mor si n-am apucat sa va spun intreaga mea recunostinta pentru eroismul dumneavoastra de fiecare zi, precum si intreaga mea grija pentru lucrurile care nu merg asa cum ati dori dumneavoastra sa mearga. Sper sa nu mor, sper ca oboseala si boala mea, consecinte ale daruirii si muncii, sa ma lase sa-mi continui activitatea in slujba adevarului si frumosului. Daca veti crede ca nu e nevoie de mine, ma trag la mine acasa si nu vreau sa incurc pe nimeni. Dusmanii mei vor sa ma extermine moral.

Credinta in tara si in dumnevoastra ma tine inca in picioare. Nu vreau putere, nu vreau nimic. Vreau sa va slujesc, atita cit pot, vertical si cinstit.

Mi-e greu, va iubesc, mobilizez tineretul in jurul ideilor dumneavoastra, desi e mai greu decit in trecut, pentru ca nevoile zilnic sint siciitoare. De la un capat la altul al tarii, ei, oamenii, v-au cintat, la indemnul meu, cu o deosebita prospetime numele, au dezlantuit cel mai fierbinte fenomen cultural, sub specie politica si umana, existent azi in lume.

Acest fenomen, asupra caruia va rog sa cereti relatii tuturor judetelor tarii, pe unde am trecut, se desfasoara sub mindrul si minunatul nume al dumneavoastra, tovarase Ceausescu, la lumina orientarilor dumneavoastra, la lumina inimii dumneavoastra. Oricind putem provoca orice intrecere cu oricine in aceasta directie.

Cred ca am putea organiza noi, Cenaclul Flacara, un festival si un concurs international de poezie si muzica tinara. „Muzica si poezia in slujba pacii si prieteniei”.

Dati-ne, va rog, acum Teatrul Tineretului si Flacara ilustrata. Mai pot sa va fiu de folos. Nu-i lasati pe editori sa-mi amine la nesfirsit reeditarea cartilor atit de solicitate de public si plafonarea tirajelor. Fiti, va rog, o data oaspetele Cenaclului Flacara. Veniti printre noi.

Nu-i lasati prada deznadejdii pe cei care va iubesc, va servesc si va cinta. Ar fi nedrept si dumneavoastra nu puteti, nu trebuie sa faceti nedreptati. As avea multe sa va spun si despre situatia din Transilvania.

Mi-e dor de dumneavoastra. Sarut mina tovarasei Elena Ceausescu, asptept sa ma chemati si sa va spun inca o data aici:

Traiasca Ceausescu!

Traiasca Libertatea!

Traiasca Romania!

N-as vrea sa exagerez, dar cred ca pot sa fac mai mult pentru cauza, pot sa fiu „agent” al binelui intre oameni, spre folosul patriei si al culturii nationale.

Sa traiti in sanatate, glorie, inspiratie si deplina iubire!

Al dumneavoastra, coplesit deopotriva de respect, de nadejde, de grija si de dragoste.

Adrian Paunescu

28 mai 1982
–––––––––––––––-

15 mai 2007 Cotidianul

„Il iubeam si nu eram pompos. Eu tineam la Ceausescu”
Interviu cu poetul Adrian Paunescu, despre contextul in care i-a trimis lui Nicolae Ceausescu scrisoarea din 28 mai 1982.

In 82 i-ati trimis aceasta scrisoare lui Ceusescu. Ce v-a determinat s-o scrieti?
Da, este o scrisoare care are pe ea chiar semnatura de primire a lui Ceausescu. Am scris-o dupa o audienta pe care am obtinut-o la el si in care am pledat pentru Marin Sorescu, Gheorghe Zamfir, Andrei Plesu, sculptorul Maitec si altii.

Cu totii implicati in „Meditatia Transcedentala”?

Da, erau dati afara de la locurile lor de munca si, fireste, din partid. Eu atunci am obtinut de la el ceva extraordordinar pentru Sorescu. Si pentru ceilalti, dar in mod special pentru Sorescu, care era cap de lista in conceptia mea. Era colegul meu, marele poet, marele dramaturg, marele spirit.

Ce-ati obtinut pentru Marin Sorescu?

Dreptul de a nu fi interzis. Caci s-a hotarit ruperea filelor cu Marin Sorescu din manualele de literatura, fapt ce il scotea din circuitul de invatamint. Apoi trebuia dat afara de la revista „Ramuri”, unde era redactor-sef. Eu am aflat de treaba asta cu „Meditatia Transcedentala” in 1982, la Timisoara, la o intilnire internationala, „Scriitorii si pacea” sau cam asa ceva. Mi-a spus discret, speriat si grijuliu presedintele Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu.

Ce v-a spus? Ce se stia atunci de „Meditatia Transcedentala” si ce insemna ea de fapt?

Se stia ca s-a trecut la raderea celor care au fost in „Meditatia Transcedentala”. Eu nu va pot spune ce a insemnat ea, ci ceea ce se spunea ca este. Si atunci, ca si acum, conta foarte mult vitrina. Asa ca important este ceea ce i s-a spus lui Ceausescu ca este, ceea ce a reusit sa-l irite pe el. Eticheta era urmatoarea: acestia s-au dus la „Meditatia Transcedentala”, au semnat o hirtie prin care spuneau ca vor pastra secret tot ce fac ei acolo. Acest secret contravenea adeziunii la Partidul Comunist Roman, intrucit Meditatia Transcedentala era vazuta ca o oficina de spionaj. Asta in conceptia lui Nicolae Ceausescu si, de fapt, a celor care l-au influentat. Eu continui sa cred ca el a fost un om cu foarte multe calitati, dar nu si cu destula rabdare de a afla adevarul in situatii limita. Nici acum nu stiu daca e adevarat ca a fost o oficina de spionaj.

Pe ce se baza totusi aceasta acuzatie?

Pe faptul ca cel care a inventat-o ar fi fost trimis aici sa colecteze intelectuali si sa creeze o dizidenta de tip politic. Sorecu si altii mi-au povestit ca de fapt era vorba de un secret de tip medical: spuneau ca nu vor divulga ce fac ei acolo, ca nu vor vorbi public despre mandra, ca mergeau acolo cu o luminare.

Mai concret, ce faceau ei acolo?

Nu stiu, pe mine nu ma intereseaza. Intrebati-ma mai degraba de ce m-am bagat eu in asta. Pentru ca erau niste intelectuali, pentru ca eu credeam in dreptul nostru de a fi impreuna, de a face o Romanie mai buna decit cea in care ne nascusem si pentru ca mi se parea ca folosirea acestei clipe impotriva unitatii intelectualitatii, trimiterea unora dintre intelectuali la munca de jos, slabirea a ceea ce se numea atunci frontul intelectual romanesc reprezinta mari pericole pentru Romania. Si reprezinta, pe de alta parte, si un precedent foarte periculos. Mai fusesera in istorie, si la Moscova si la noi – cazul lui Alexandru Jar – situatii in care oamenii au fost eliminati din scena pe criterii aberante, politice. Nu mai zic de marea nenorocire cu generatia interbelica, in frunte cu Blaga.

V-a cerut vreunul dintre cei implicati sa interveniti pe linga Ceausescu? Plesu, de exemplu?

Multi, nu toti. Plesu a venit la mine sfatuit, dupa cum spunea intr-una din ocaziile in care m-a injurat ulterior, de Octavian Paler, cu care eram prieten si sint si acum (n.r. – interviul a fost luat in preziua mortii lui Octavian Paler). Pentru ca era interzis, nedreptatit si persecutat, eu i-am publicat un articol in „Flacara”. A iesit scandal, sigur ca da, dar ceea ce e mai grav este ca Plesu a considerat asta ulterior ca pe o umilinta. Pe el il durea ca nu am si stat de vorba prieteneste. Eu nu am putut insa sa fac asta pentru ca eram mai urmarit decit el de Securitate. El a mai zis ca cineva din redactie a cerut sa introduca un citat din Nicolae Ceausescu. Eu nu i-am cerut. Nu se rezolvau lucrurile asa. Dupa Revolutie, omul pe care l-am aparat, ajuns ministru al culturii, m-a dat afara de la „Contemporanul”. A facut o restructurare si eu am fost singurul care am ramas pe dinafara. Eu eram marele vinovat. Dar Dumnezeu sa-l apere, ca el chiar este un om talentat.

Textul lui din „Flacara” a aparut pina la urma cu acel citat sau nu?

Nu cred, nu mai tine minte. Nu stiam in ‚82 sau ‚83 ca ma voi intilni cu domnisoara Corlatan si ma va intreba asta.

Ce rezultate a avut demersul dvs.?

Asupra mea, nici unul. Era una dintre numeroasele mele nesupuneri. In ce-i priveste pe ceilalti, interventia mea de principiu a ajutat foarte mult cauza. Unii si-au mentinut situatia de dinainte de implicare in Meditatia Transcedentala, cum e Sorescu, altora li s-a usurat aceasta impovarare cu vinovatii nemeritate. Gheorghe Zamfir, de exemplu, nu mai putea fi difuzat cu nici o lucrare la radio, dar eu il introduceam in emisiunile mele cu Cenaclul Flacara. Dvs. faceti o judecata foarte pragmatica, valabila si ea. Dar nu conteaza ceea ce s-a realizat imediat. Conteaza ca eu nu am fost in tabara celor care i-au asuprit. Mai era tabara indiferentilor, care spuneau au gresit, treaba lor. Era si tabara celor care te sfatuiau sa intervii. Si, in fine, tabara celor care interveneau si din care, deocamdata, din cite imi aduc aminte, eram eu. Nu luati faptul pe care eu l-am savirsit, ce era nobletea si erosimul si nebunia lui, drept o secretie fireasca a epocii. Ca asa se purtau intelectualii in vremea aia. Nu era asa, ca dovada ca eu am intervenit, si nu altul. Aveam un anumit stil in epoca, un anumit fel de a duce la capat anumite idei si de apara niste oameni. Paler era redactor-sef la „Romania Libera”, care era o publicatie puternica. El era un om curajos, ferm, un intelectual de marca si un creator de prima mina, cum a si ramas. Eu eram insa ala bataiosul, care iesea la lupta.

Puteti sa-mi spuneti pentru fiecare din cei mentionati explicit in scrioare ce ati reusit sa obtineti?

Inca o data, nu era obligatia mea de serviciu sa intervin. Eu am facut-o insa si rezultate au existat. Ca altfel n-ar fi existat gloria de dupa si lipsa de recunostinta a unora, cum e domnul Plesu, un om pe care nici acum nu l-am injurat niciodata, asa cum face el, pentru ca l-am pretuit. El recunoaste ca am intervenit, dar zice ca m-am purtat ca un sef.

In afara de a scrie scrisoarea, ce ati mai facut pentru a rezolva problema?

Ca sa-i ajut pe acesti oameni am organizat de doua ori ziua mea de nastere la mare, ca sa-l invit pe Nicu Ceausescu, care prima data nu a reusit sa vina. Ca doar pentru Sorescu am reusit sa rezolv in ‚82 situatia, pentru altii a durat mai mult. Eram cu Cenaclul, am facut un mic spectacol. Nicu era un iubitor de adevarata muzica tinara si poezie buna si ii placeau cintecele de protest. De exemplu, el a premiat in 1983, prin Comitetul Central al UTC, cintecul „Omul liber”, care era cintat de Vali Serban. L-am scris dupa un spectacol al Cenaclului Flacara de pe Stadionul Republicii, unde niste tineri entuziasti au fost luati si bagati in niste camere, fotografiati cu niste zvastici, batuti apoi. S-au dus la Ceausescu si au zis „Uitati ce elemente promoveaza Paunescu”. Dupa asta am scris acest cintec, premiat de Nicu. (n.r. recita) „Sfidind violenta si tot ce-i urit/ De prosti sintem astazi satu-i pina-n git./ Nimic nu se face cu omul ca rol/ Iubirea cu forta se cheama viol” „Noi nu vom trai niciodata cum vor/ dogmaticii prosti dupa dogmele lor, / Cu lanturi la gura, la suflet si miini./ Noi credem real ca ne sintem stapini/ Si nici mersul nostru nu-i marsul fortat, / Ci visul in care de voie-am intrat.(…)” Nicu ne-a dat premiul la prinz, iar seara, cind s-a dat la radio festivitatea, cintecul a fost cenzurat. Am aflat apoi ca din cauza mamei lui, care a zis ca-i o prostie.

Nicu Ceusescu a fost prietenul dvs.?

Am conlucrat si uneori am fost apropiat. Prieten nu as putea spune ca am fost, pentru ca nu mergeam la chefuri impreuna. Si asta din doua motive: eu nu beau si devin suspect stind la masa si nebind, si apoi stiam ca e urmarit de Securitate, la ordinul maica-sii. Stiam ca astfel va fi asmutita impotriva mea, ca oricum nu avea o atitudine favorabila mie. Tocmai de aceea in scrisorile catre Ceausescu aveam grija sa strecor si citeva cuvinte despre ea, ca stiam ca se uita si le citeste si ca e chiar geloasa pe el. De altfel, avea teoria ca nu trebuie sa-l deranjam pe tovarasul cu tot felul de fleacuri, ca sa preia ea niste informatii.

Dvs. l-ati „deranjat” totusi cu o scrisoare de 10 pagini…

Problemele erau grave de data aceasta. Se refera la chestiunile esentiale ale socialismului. Vorbesc, de exemplu, de „democratia in actiune”, intrucit dupa mine asta era principalul motiv de blocaj al sistemului: ca numai unul putea gindi. Aici pledam implicit pentru dreptul nostru de a ne exprima la timp.

Sa revenim la cei din scrisoare. Ii vorbeati lui Ceausescu despre Ion Minzatu, de exemplu.
Da, mare om de stiinta, profesor universitar, seful Directie de Dezvoltare a CNST (Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie). L-au trimis la un CAP. Valeriu Popa este cel care a introdus in Romania ideea de bioenergie. Era inginer mecanic la nu stiu ce intreprindere si l-au dat afara. L-au trimis la Giurgiu, unde avea un program in asa fel incit nu se putea intorce in Bucuresti. Am mai mers o data la Ceausescu si l-am convins sa-l aduca inapoi, sa poata lucra si sa iasa normal la pensie. Doctorul Leontopol, descoperitorul unui leac impotriva cancerului. Din pacate, el a murit intr-un accident acum 20 de ani si cercetarile le-au continuat altii in strainatate. Pavel Kodak, si el a murit, e cel care a descoperit o metoda de tratament pentru bolile de piele, foarte raspindita acum si care face furori. L-am adus inapoi, dar nu s-a facut ceea ce propunea, un centru de cercetare. Dar pentru Kozak, care nu era un doct, ci un autodidact, pe deasupra si secui, ca si pentru altii, am reusit anterior, impreuna cu Minzatu si cu avizul unui colonel de Securitate, Dumitru, ce se ocupa de CNST, sa fie facuti cercetatori stiintifici principali, avind fapte, nu studii. Printre acestia s-au mai aflat cei doi de la Timisoara care au inventat apa vie, Abrudan si Danciu, Nicolae Ionescu-Dimbovita, un batrin genial care a descoperit posibilitatea de a sti, dintr-o picatura de singe, daca omul are sau nu cancer, in total vreo 10-15. Asta printr-un decret prezidential al lui Nicolae Ceausescu. De asta il si pretuiam si iubeam pe Nicolae Ceausescu, cel care tinea la mintea oamenilor din tara lui, asa cum s-a vazut in acest caz. Tot eu l-am convins pe Ceausescu sa scoata de sub nationalizare un bloc ce apartinuse lui Ionescu-Dimbovita si voia sa-l faca centru de tratament. Ne-am impiedicat la Primarie, care nu a vrut sa-i puna gaz.

In scrisoare mai cereati trasmiterea mondialelor de fotbal. Ati obtinut-o?

Nu, dar nu mai intrebati asa. Greu era sa pui problema. Rezolvarea nu depindea de vointa mea.

Vorbeati totusi si de rau pe unii. De exemplu, pe seful de atunci al televiziunii, care „a distrus cele mai multe punti ale televiziunii catre oameni”, precum si pe ministrul Culturii…

Asta inseamna ca i-am vorbit de rau? Ce, n-aveam voie sa spun? Imi faceti mie reprosuri, procese?

Va intreb pentru ca atunci orice cuvint putea schimba destinul unui om.

Si ce daca, pai ce, erau nascuti directori de televiziune, ministri de cultura? Pina la urma, dvs. sariti in apararea activistilor, sau poate credeti ca erau liberali? Eu nu le faceam alora un rau, ci le faceam un bine concetatenilor mei, atacind Televiziunea Romana, care era completamente timpita.

Pentru dvs. ii cereati lui Ceausescu un teatru al Tineretului si Flacara ilustrata. Le-ati obtinut?

Nu, Flacara ilustrata a aparut pina in 1975 si din cauza cheltuielor mari s-a trecut la Flacara-ziar.

L-ati invitat pe Nicolae Ceausescu la Cenaclu. A venit vreodata?

Nu.

A cita scrisoare adresata lui este aceasta?

Nu stiu, au fost destule. Ii scriam cind se iveau situatii. Una dintre ele era aceasta. (n.r. recita) „Demasc din nou pe cei care-ntarita pe oameni sa urasca si sa taca,/ Demasc pe cei cu capete de bita si cu inima marunta si saraca/ Demasc in fata dvs. hora nepriceputilor ce-ncurca toate,/ Demasc nedumerirea tuturora ca sint puternici multi ce dau din coate./ Mi-e greu sa spun ce spun, dar spun cu jale/ Nepriceputii vor sa-l izoleze pe cel mai bun si gindurile sale./ De mi-ar cadea pentru aceasta capul,/ Tot n-as putea tacea vazind cum umbla/ Ca o statuie de vechil satrapul/ Ce lasa pe agricultura umbra.”

Cind i-ati trimis aceasta scrisoare in versuri?

Era tot intr-un mai, in 1984. Ii dadeam mult de lucru.

Cind ati inceput sa-i scrieti?

Cind m-au dat afara de la „Romania literara”, in 1969. I-am scris o poezie, despre care este vorba si in dosarele de Securitate. E interesant, ca ei stiau tot. Va spun doua strofe (n.r. rememoreaza si apoi recita). „Ma adresez miniei de a face totul drept,/ Pe care nici tiranii de aiurea n-o ingheata./ Nu vreau bunavointa si mila nu astept,/ Caci restul vietii mele ar fi pacat, nu viata”. Eram pe atunci redactor-sef adjunct la revista, il atacasem pe D. Popescu, noul secretar cu propaganda, pe care ulterior l-am aparat ca era un om talentat. Atunci insa Ceausescu m-a considerat un diversionist si m-a dat afara.

In 1973, dupa un periplu pe la mai multe publicatii, a acceptat totusi sa deveniti redactor-sef la „Flacara”. Ii trecuse supararea pe dvs?

Ii trecuse, nu stiu ce l-a convins. Poate faptul ca i-am scris, de exemplu, o poezie, care l-a impresionat foarte mult (n.r. recita). „Eu cint conducatorul care-a stiut si stie/ Ca sufletele noastre nu-s niste cai pustii./ Ca spre-a avea o tara bogata, demna, vie/ Sint necesare fabrici si carti, nu puscarii”.

Iar Ceausescu s-a recunoscut in aceasta poezie…

S-a recunoscut nu doar pe sine, cel de pina atunci, ci s-a si comportat multa vreme intr-o directie care confirma aceasta linie.

Era imediat dupa ce in ‚68 cistigase enorm capital de imagine.

Era exceptional in acea perioada.

Cum l-ati cunoscut pe Nicolae Ceausescu?

L-am cunoscut prin ‚65 sau ‚66, cind eram student si angajat cu jumatate de norma la „Amfiteatru”. Am facut parte dintr-o delegatie de scriitori care l-a insotit intr-o vizita in regiunea Bacau. Dupa vizita, am fost la masa, noaptea tirziu, si m-a invitat cineva sa recit o poezie. Am recitat „Domnul Tudor”, o poezie foarte frumoasa din perioada aia. „Ascultati-ma prieteni, nici n-o sa mai fie iarna/ A trecut Vladimirescu ca un tinar zeu roman./ El avea pe cap cilindru si avea-n mustati o arma/ Si-i cadea pe cal un palos fara teaca, un palos spin”. Era o poezie foarte misto, ca lumea, frumoasa, iar Barbu facuse o sarbatoare din spunerea ei in cenaclu. Maurer era de fata atunci si zice: „Pai cum vine, mai, aia, palos spin. Pai ce, palosul are barba?”. Zic, tovarasul Maurer, ma asteptam la o interpretare mai larga, ca dvs. sinteti un intelectual. Iar el: „Pai ce ma, Nicu nu e?” (n.r. ride). Atunci am facut primele greseli in relatia cu Ceausescu. S-a iesit apoi pe balcon si Ceausescu m-a chemat sa spun poezii poporului, ca nu e Basescu primul care vorbeste de popor. Baesu, Dumnezeu sa-l ierte, imi zicea sa nu merg sa spun. Eu am mers totusi si am zis o poezie, „Columna lui Decebal”, pe ideea ca poporul roman ii face lui Decebal columna pentru ca el nu are, ca Traian. O poezie cam lunga, oamenii au aplaudat, au haulit. El insa zice: „Stati tovarasi, din aceasta poezie reiese ca Decebal e parintele nostru, ceea ce este adevarat, dar asta nu insemneaza ca parintele nostru nu este Partidul Comunist Roman, care ne-a dat dreptul sa vorbim despre Decebal”. La care eu am zis ca tot el ni l-a luat. Ma gindeam ca ma va trimite o scoala profesionala. Baesu imi spunea:”Ma, ce-ai facut. O sa vezi ce-o sa patesti. Ce i-a facut Hrusciov lui Evtusenko o sa-ti faca Ceausescu tie”. Au fost momente foarte grele dupa aia, insa nu am patit nimic. Oricum, aceea era o observatie de fond, ca el voia sa introduca partidul in istorie. Atunci l-am cunoscut.

Va mai aduceti aminte de alte ocazii in care i-ati scris lui Ceausescu?

Pai nu sint de ajuns? (n.r. ride). A, o ocazie a mai fost cea cu povestea taranului Marin Ciuca din Maldaieni de Teleorman. Acesta a primit vizita unui activist de partid, nou numit presedinte de CUASC, care era un consortiu de cooperative. Ii era sete si a oprit in fata unei curti mai frumoase. Taranul i-a dat si miere, si brinza, si piine. L-a omenit bine, apoi acesta a plecat si l-a chemnat presedintele de cooperativa. „Cine Hristosu’ ma-sii e ala de are de toate?”. „Pai un particular, care n-a vrut sa se inscrie in CAP”. Atunci au decis in nebunia lor sa-l bage in CAP. Au trimis niste tractoare sa-i distruga gradina si, pentru ca Ciuca a iesit afara cu un nepot in brate, l-au bagat si la puscarie, zicind ca s-a opus. Sorin Postoloche, redactor la Flacara, a aflat despre asta si am publicat un fotoreportaj. Ciuca mi-a scris din puscarie o scrisoare prin care ma ruga sa merg la seful statului sa-l ajut sa iasa de acolo, dar spunea ca daca i se va cere sa dea pamintul la CAP, mai bine ramine acolo. Am inceput sa merg la diversi oameni: secretarul cu propaganda, prim-secretarul, vice-prim-ministra de resort. Apoi m-am dus la Nicu, care mi-a zis: „Adriane, n-am ce sa fac, dar iti arat calea: du-te la taica-meu, ca tu ai credit la el. I-ai zis lucruri care s-au confirmat”. Am cerut o audienta, m-a primit – scurt, ca ma primea foarte repede: nu intotdeauna lideri ai partidului din care fac parte azi m-au primit atit de repede cum ma primea Nicolae Ceausescu. Ca senator roman, presedinte de comisie, eu n-am putut sa vorbesc „azi” cu premierul Tariceanu, l-am cautat de citeva ori pentru probleme urgente si curente. Ei, la Ceausescu am fost primit repede. Ii spusesera, probabil, ca era oarecum pregatit. Imi zice: „Te bazezi pe un neadevar, ca nu e inscris in CAP”. Imi arata o hirtie, cu „subsemnatul”, cu greselile de rigoare, din 1961. Iar eu ii zic: „Nu-i adevarat, au ingalbenit hirtia. Iar dovada e ca in 1961 nu existau CAP-uri, ci GAC-uri”. El a stat putin, a citit scrisoarea lui Ciuca si s-a emotionat pentru ca Ciuca, veteran de razboi, scrisese ca e gata sa mearga in cel de-al treilea razboi mondial, ca auzise ca „sintem gata sa luptam pentru pace”. Ceausescu, care era un apologet al colectivismului, a avut o reactie extraordinara. „Asemenea oameni au tinut Romania dreapta. Sa-i dea drumul”. Dupa 1989, a venit Marin Ciuca la mine si mi-a zis: „Domnule, nici acum nu mi-au dat ce era al meu”. Cred ca a murit neimpacat.

Aveati, in concluzie, o mare trecere la Ceausescu.

Uite ce-ati inteles! Imi facusem o mare trecere, nu aveam. Eu imi creasem un anumit regim, de om care, bazindu-se pe adevar, putea sa sustina cauze derivate.

Totusi, daca el verificase in timp buna credinta a dvs., de ce aveati nevoie de cuvinte atit de marete cind va adresati lui?

Pentru ca asa credeam eu ca trebuie sa le folosesc. Ce, imi faceti analiza fonetica a strigatului de durere? Era un om la care eu tineam, era comandantul suprem al fortelor armate, era presedintele tarii, era secretarul general al partidului in care eu intrasem. Dar dumneata cind scrii intr-o scrisoare „cu toata consideratia”, se cheama ca reiterezi consideratia universala?

Nu incape comparatie intre aceasta formula si ceea ce scriati dvs: „V-am iubit, va iubesc si va voi iubi”.

Pai, l-am iubit si-l iubesc si acum. Am facut eu dovada ca-l injur nemeritat? Ce spuneam negativ atunci spun si acum.

Si ce spuneti negativ despre Ceausescu?

Pai era sistemul de vina, dar avea si contributia lui personala la asta. De ce vorbeam de democratia in actiune? Pentru ca ceea ce facea el avea sa conduca in mod fatal la limitarea drepturilor democratice, a gindirii.

Este ceva nesincer in aceasta scrisoare?

Dar cine sinteti dvs. sa ma intrebati? Cine Hristosu’ mamii lui v-a facut pe dvs., cei care habar nu aveti de istorie, sa ma judecati pe mine, care-mi riscam viata. Cine va da dreptul sa nu judecati lucrurile in context?

Pai exact de asta v-am intrebat. Ca i-ati scris in contextul in care, spuneati chiar dvs, Elena Ceausescu nu va agrea si mereu aveati grija sa va referiti si la ea cind ii scriati. Acele cuvinte cuvinte erau si ele sincere?

Nu e treaba dvs. sa stiti cit de sincer eram acum exact 25 de ani.

De ce nu va puteati exprima natural?

Cream probleme in plus oamenilor pe care ii aparam, situatiilor la care ma refeream. Eu nu faceam pe nebunul, sa zic iata ce probleme sint si sa fug in Honululu. Eu aveam ideea de a continua sa traiesc in Romania si de a face bine cauzelor pe care le aparam, nu de a-l stirni impotriva lor. Era o prozatoare romanca din vremurile tineretii mele care mergea la marele prozator roman Eugen Barbu, si-i spunea: „Prozatorii tineri sint mai buni ca dvs. Sa-i publicam!” Si fireste ca obtinea reactia inversa.

Dvs. spuneti insa despre Ceausescu ca era un tip inteligent. Daca i-ati fi prezentat situatia sec, nu ati fi avut acelasi rezultat?

Dar cine eram eu sa-i prezint situatia sec? Devenea culpabila chiar uscaciunea unui text. I-am prezentat sec o situatie, nu din cauza racirii relatiilor cu el, ci din cauza urgentei. M-am dus la el cu Ioan Alexandru, cind se darima lacasul de la Vacaresti, si ne-a dat afara. A zis ca ce, ii da Paunescu sfaturi sa nu darime lacasul? Ca de la Ioan Alexandru, un poet, nu avea pretentii, dar de la mine, redactor-sef, da. Nu as vrea totusi sa impartiti demersurile mele intre unele de succes si altele de insucces, ci sa impartiti oamenii intre cei care nu faceau nimic si cei care incercau sa faca ceva. Unele lucruri le-am dus pina la capat, dar nu eram cu nimic indreptatit sa pretind rezolvarea lor pina la capat. Eu incercam sa limitez proportiile dezastrului, sau sa opresc unele dezastre.

Totusi, textele dvs. erau foarte pompoase. Doar asa i se putea scrie?

Pompoasa sinteti dvs. si neamul dvs., eu nu sint pompos (n.r. se enerveaza). Eu foloseam cuvintele pe care credeam ca trebuie sa le folosesc in situatia data. Nu va permit sa vorbiti prostii in fata mea.

Nu e nici o prostie, va contrazice textul. Ii spuneati: „Ati facut pentru Romania si pentru lume cit n-au facut toti Brejnevii, toti Carterii, toti Reaganii la un loc”. Sint cuvinte mai mult decit pompoase.

Vreti sa va spun de ce? (n.r. se calmeaza) Ceausescu era cel mai indraznet si ascultat lider din Est. Ceausescu a reinstaurat relatia normala cu Republica Federala Germana. Ceausescu a facut politica de pace in Orientul Mijlociu si relatii cu Israelul in momentul in care noua ne era interzis asta din partea Moscovei. Ceausescu a refacut relatia dintre China si Uniunea Sovietica. Ceausescu, in materie de politica externa, impreuna cu Stefan Andrei in principal, dar si Corneliu Manescu inainte si cu Gheorghe Macovescu, a construit o cu totul alta lume decit cea in care eram obligati sa traim in cazanul Europei de Rasarit. Ceausescu nu doar ca a facut mai mult decit cei trei de care scriam eu, ci invers decit ei. Ei faceau politica de asuprire, de izolare a tarilor mici si de livrare a acestora Uniunii Sovietice, el a facut o politica de deschidere. Ca a gresit in alte privinte si ca sistemul era cum era, asta e cu totul altceva. Iar dvs. faceti insa o apreciere gresita privitor la ce-i scriam eu. Asta de la injectiile de ura pe care orice om le primeste in ziua de azi. Ascultati-ma ce va spun, ca va vor urmari lucrurile astea, chiar daca acum le luati in desert. Nu e corect sa judecati in termenii astia pentru ca nu stiti datele problemei. Cine-si mai permitea atunci sa faca ce faceam eu?

De scris, ii mai scria Vadim.

Nu stiu. Dar si pozitia lui e judecata gresit si tendentios. Pentru ca a facut pentru istoria Romaniei, pentru numele mari din istorie, mai mult decit altii care erau obligati sa o faca.

Vadim scria la revista „Saptamina”, o revista in care Monica Lovinescu era facuta catea.

Si ce daca era facuta? Eu va arat si altceva, ca eu am scris in apararea imaginii Monicai Lovinescu, dar nu inseamna ca Vadim Tudor nu avea dreptul sa aiba pozitia aia. In anumite situatii, mai folositor a fost radicalismul. Dvs. credeti ca daca a zis cineva ceva de Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca, e vinovat? Nu, nu e nimeni vinovat.

In numele aceleiasi libertati de expresie, ar fi fost normal ca si ei sa-l injure la fel pe Vadim, nu? Si daca tot invocati acest principiu, ar fi trebuit sa poata chiar trimite un drept la replica…

Pai, da’ eu puteam sa apar la Europa Libera? Ca eram injurat in mod absurd in fiecare seara. V-au ramas, probabil, din folclor, tot felul de acuze. Dar daca ar fi sa-mi reprosez ceva, este tonul uneori prea inflamat, ca am putut exagera. Dar era exagerarea la care ma obliga dorinta de a interveni la timp. Unele din cuvintele de acolo erau, intr-adevar, exagerate, dar nu pompoase. Nu puteti spune asta despre un scriitor ca mine. Dvs. ce-mi reprosati: calitatea estetica a strigatului de durere? Ca eram ragusit cind strigam ajutor pentru oamenii necajiti? Nu, de fapt dvs. nu faceti o judecata estetica, ci una morala.

La Elena Ceausescu ati intervenit vreodata?

Da, o singura data, in 1983. M-am dus pentru problema datinilor, colindelor si a dreptului de a le avea de Craciun, si pentru situatia lui Octavian Paler, care fusese dat afara de la „Romania libera”, printre altele pentru un articol al meu cu competenta. Era un articol in care spuneam ca intr-un oras italian pompierii au constatat ca li se reduc posturile ca nu mai sint incendii. Si-atunci au inceput sa puna ei foc noaptea ca sa-l stinga ziua, iar seful pompierilor s-a dus la primar si i-a zis sa-si stringa lucrurile ca ii vor da si lui foc. Ceausescu a zis: „Bine le-a zis-o cu Securitatea”. Dar in final: „A, se refera si la mine”. Si Paler a fost dat afara. M-am considerat astfel dator fata de el nu doar pentru asta, ci pentru linia foarte deschisa pe care o impusese la „Romania Libera”. De aceea am cerut o audienta si la el, si la ea. Ea m-ascultat cu datinile, a zis „Da, se face, ca noi nu sintem habotnici”. Apoi m-am dus la Petre Enache, secretar cu propaganda, care tocmai primise telefon de la ea sa nu faca nimic. Nici cu Paler nu s-a rezolvat nimic.

Cum a decurs intilnirea cu ea?

Crispata. Nu am mai intilnit-o, insa i-am scris, de exemplu, de ziua ei, in Flacara, o poezie. La vremea aceea manastirile din nordul de azi al tarii erau in paragina. Sa vedeti ce i-am scris (n.r.recita). „Sa dati mai mult pentru cultura ca pretul ei e fara pret,/ Ruini sa nu se mai gaseasca la Putna si la Voronet”. E adevarat ca-i spusesem „Inima buna, care stai in preajma celei mai bune inimi romanesti”. Asta era modul meu de a intra in discutie. Era un fel de „Buna ziua”. Dar eu nu aveam nici un interes personal.

In pofida relatiei bune cu Ceausescu, incepind cu 1985 ati fost marginalizat. Cum se explica?

Nu aveam o relatie buna, ca nu am mostenit-o de la tata. Tata, cind eu am inceput sa scriu, facea puscarie politica pentru ca era PNL. Nu am putut primi cravata de pionier pentru ca era tata inchis. Nu am putut intra in UTM pentru ca era tata inchis. Cind am intrat, in 1960, in viata literara, iar era tata inchis. Nu m-am putut inscrie la facultate pentru ca tata era inchis si a trebuit sa astept trei ani, ca sa iasa si sa se insenineze atmosfera. Toata viata mea a trebuit sa ma disculp: atunci ca nu sint anti-comunist, acum ca sint comunist. Asta a fost chestia absurda. M-am saturat de cacanari, si de dementi, si de ticalosi care spun despre mine toate aiurelile. Eu am fost dat afara de la „Flacara” pentru ca devenise tribuna nemultumitilor, a celor care nu respecta legile si politica partidului.

Atunci nu ati mai incercat sa-i trimiteti o scrisoare in care sa-i aratati cum stau lucrurile?

Stati sa vad. Cred ca da. (n.r. cauta prin hirtii) „Scrisoare din 9 august 1988” (n.r. recita.) „In patrie apar din nou paragini/ Si se lucreaza mult prea neglijent./ Ma urmaresc dramatice imagini/ Abia mai avem loc pe continent/ Si presa lumii in diverse pagini/ Ataca Romania vehement./ Au devenit prea relative toate,/ Cad case si cad sate prea usor/ Romanii nu mai au stabilitate/ Ca sa-si organizeze viata lor./ Si totul nu se poate si se poate/ Si-acestea ne usuca si ne dor./ Pe unguri ii sfidam in gura mare/ Ei nu de grija noastra nu mai pot/ Dar si pe noi in patrie ne doare/ Romanii insisi tot la fel socot./ Opriti fortata sistematizare/ Si darimarea satului de tot./ Nu luati pamintul de pe munti si dealuri/ Incredintindu-l unui brat de stat/ Vor trece vremuri si vor trece valuri,/ Dar vom lucra pe unde-am mai lucrat./ Si ca un ideal de idealuri/ Taranul se va incolona in sat./ Zizania a aparut in tara, ca un produs de larg consum,/ Dar cum a fost posibil sa apara cind noi in lume ne-am croit un drum/ De tara demna de gindire clara,/ Cind noi o noua patrie facum./ S-au adunat necazuri si probleme/ Se minte mult si se traieste rau/ Nemultumirea blestema si geme/ S-a raspindit cel mai urit dudau./ Sint scosi din lupta oameni de valoare/ Cultura e condusa de zidari./ Nu mai avem reviste si ziare/ Si ciuma parc-a dat in carturari./ Din nou nenorocitele dosare in promovari se-arata mari si tari/ La radio nimic nu se mai spune-/ O trancaneala de parfum./ S-a stabilit ca toate-s foarte bune,/ Ca raul sa apara doar postum./ Nu mai avem nici televiziune/ Doar studio de poze de album/ Eroului dintr-un balcon din piata/ Ii scriu acestea ca un mort, si eu,/ Urindu-i sa rastoarne intr-un an de viata/ Ceea ce prostii au zidit mereu./ Hei, om cu atitudinea-ndrazneata/ Noi intelegem cit va e de greu/ Dar doboriti restrictii si minciuna/ Si adunati-i pe viteji din nou/ Spre tara urca norii de furtuna/ Avem nevoie in lume de ecou”. (…)

E ultima scrisoare pe care i-ati scris-o?

Nu stiu, le am pe toate.

E singura poezie pe care nu ati publicat-o?

Nu, nici una din scrisorile catre el nu am publicat-o.

Si de ce nu o faceti acum, daca tot nu va deziceti de ele?

Pai eu public carti si nu le citeste nimeni.

Revolutia cum a fost pentru dvs. in contextul in care, chiar si dat afara de la Flacara, mai credeati in Ceausescu?

Eu pe 21 decembrie am fost invitat la Nicolae Ceausescu pentru a merge seara la televiziune sau in Piata Universitatii, sa incerc sa aplanez lucrurile, sa spun ca relele se vor indrepta. Am spus ca nu pot face nimic, ca n-am nici un argument. Stefan Andrei, care mi-a fost mereu foarte apropiat, m-a sunat la opt si ceva pentru ca trebuia sa ne intilnim la opt. Mi-a zis. „Nu mai pot sa ma vad cu tine, aici lucrurile sint grave, stiu unde-ai fost, ce ti s-a cerut si nu-ti pot da decit un singur sfat. Actioneaza potrivit constiintei. S-ar putea sa nu ne mai vedem niciodata. Adio”. Ulterior, Stefan Andrei mi-a spus ca Ceausescu l-a chemat noaptea la el sa-i zica ceva de niste plati externe, iar la sfirsit i-a zis: „E inadmisibil sa-i sfatuim pe oameni sa actioneze conform constiintei, cind tara are nevoie de liniste”. Deci ii dadusera informatia deja.

A venit Revolutia. Ce ati facut atunci?

A venit apoi la mine Gelu Voican Voiculescu, sa merg in Piata Universitatii. I-am zis: „Dragul meu, nu pot merge, ca am fost chemat si de partea adversa. Eu sint in asteptarea unor limpeziri. Nu sint doritor sa trec, asa, de la una la alta”. In schimb, baiatul meu Andrei si ginerele meu, Dumnezeu sa-l ierte, Lucian Profirescu, si prietenul meu, Hani Pirvu, au fost in Piata Universitatii. Eu cred ca unele din lucrurile care s-au spus si s-au facut la Revolutie au fost spuse anterior in Cenaclul Flacara. La fel, si eliberarea Basarabiei s-a produs si ea pe texte din Cenaclul Flacara.

Inteleg, din tot ce spuneti, ca pozitia dvs. de atunci fata de Ceausescu v-o mentineti si astazi. Pentru asta, dar si pentru referirile la dvs., pot sa presupun ca raportul Tismaneanu v-a afectat foarte mult. Asa este?

Raportul Tismaneanu este un closet public, notati. Ma afecteaza foarte tare pentru ca nu tine seama de ce am facut eu, ci de conveniente, asa cum face si tinara jurnalista in momentele de ratacire a criteriilor. Si stiti ce ma mai deranjeaza? Ca tot eu trebuie sa explic, tot eu sa ma disculp fata de oameni care nu au facut nimic in epoca, oameni care intarita impotriva mea ca si cum ei ar fi facut ceva. Ma deranjeaza minciuna. E un raport anti-national, care nu tine seama de contextul in care se traia si muncea atunci. Orice analiza trebuie sa fie contextuala. Ca orice analiza de astazi despre ochii orbi ai lui Homer ar putea fi o acuzatie la adresa orelistilor. Discutam de faptul ca in Cenaclul Flacara se cinta Ceausescu. Da, aveam citeva minute in care spuneam ca cenaclul nostru nu e impotriva cursului normal al lucrurilor, impotriva libertatii, independentei nationale, sintem alaturi de cel care conduce tara, „Traiasca Ceausescu, Partidul si Poporul”. Si ce-i cu asta? Astea erau citeva minute de acomodare cu conditiile politice date. Si tineti cont ca eu nu-l consider acum, dupa ce-a devenit mormint, altfel, asa cum o fac unii care nu avut curajul sa spuna nimic atunci. Pai cum ma poate judeca pe mine Tismaneanu, cel care facea la CC analize comuniste? Eu am fost un patriot, un nationalist, ceea ce am si ramas. Nu sovin. Ceausescu nu poate fi judecat doar dupa cum au vrut dusmanii lui ulteriori.

Va puteti totusi considera un nostalgic al vechiului regim?

N-am nostalgia partidului unic. Mie-mi este arsa cartea „Istoria unei secunde” prin hotarire de partid, pentru ca acolo puneam problema Basarabiei, si sa fiu nostalgic? Nu.

Reformulez atunci. Ce regretati din trecut?

Tot ce era bun. Scoala gratuita pentru cei multi. Crearea unui nivel mediu de viata. Competitia valorilor, asa cum i-o ceream si in scrisoarea pe care o aveti dvs. Eu am fost liberal in gindire, domnisoara.

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. Tayana permalink
    11 Noiembrie 2010 17:46

    Adrian Pauneascu ar fu putut fi la fel de bine si nazist si comunist si monarhist si liberal si etc. Ar fi gasit argumente „bune” pentru fiecare

    Apreciază

  2. cornelia petrescu permalink
    18 Noiembrie 2010 19:21

    Sunt oripilata ca hartia a putut suporta toate laudele desantate aduse de Poet Geniului Carpatilor. Si acum, dupa moarte,Paunescu devine erou ! Ce scurta este memoria romanilor !

    Apreciază

  3. 12 Ianuarie 2011 14:51

    Frustati din regimul sociaslist critica pe scritorul Paunescu Indivizi astea nu au avut loc la masa tovaraseascafiind lipsiti de talent atunci si acum IN regimul capitalist actual sunt mult mai multicare lauda si sustin regimul numai in interes personal Ei lauda pe basescu udrea etc pentru un colt de pine neagra Frustati sa creze opere pentru a putea fii comparate cu operele poetului national Adrian Paunescu

    Apreciază

Trackbacks

  1. Traiasca Ceausescu, traiasca si poporul, traisca Romania, traisca tricolorul!! ~ Anti Plicti Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: