Skip to content

Pantelei Tuţuleasa: „Nu degeaba Elena a ieşit regina balului la una dintre petrecerile organizate în Bucureşti la 1 Mai 1939, pe Strada Veseliei din Ferentari.

8 Februarie 2011

7 ianuarie 1989. Elena Ceauşescu s-a trezit de dimineaţă. În jurul orei 7:00, dacă nu chiar mai devreme. Nu era ceva neobişnuit pentru ea, în fiecare zi se trezea cu noaptea-n cap, aşa era metabolismul ei, făcut pe ore mici. Dar, mai ales în această zi de 7 ianuarie 1989 trebuia să fie în picioare cât mai repede: împlinea 70 de ani.

Anul acesta era special, avea cu ce se lăuda, 1989 reprezenta momentul de glorie al carierei sale politice. Însă, nu era timp pentru bilanţuri: aştepta coafeza, maseuza, croitoreasa, etc, etc. Pentru a o pregăti pentru filmul aniversar ce se „turna” în fiecare an, realizat pentru fondul special. Pregătirea ţinutei era cu dichis, şi trecuseră demult vremurile când frecventa, împreună cu doamnele nomenclaturii, o „casă de frumuseţe” de pe Primăverii, un fel de beauty salon al prezentului nostru.

Timpul apariţiilor stângace în public trecuse, o dată cu saltul soţului ei, Nicolae Ceauşescu, în politica de deschidere interna­ţională. De când începuse să iasă în lumea largă, persoanele specializate în ale înfrumuseţării veneau deja, preţ de vreo câteva aniversări bune, în Mircea Eliade nr.50 – colţ cu Primăverii, chiar la domiciliul preţioasei cliente.

„7 ianuarie 1989, ora 10:30 dimineaţa, într-un studio de filmare al CC”, rememorează cineastul Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu. „Am găsit-o acolo. Ne aştepta (nu venisem singur să o filmez, eram însoţit de un asistent, dotat cu «sursa de lumină» specială pentru filmul color). Nu mă aştepta pe mine în mod special!”. Deşi ar fi putut să îl aştepte, umoristic vorbind, deoarece cele două condiţii pe care trebuia să le îndeplinească atunci când, cu ani în urmă, fusese înştiinţat, la Sahia Film, că va fi operatorul lor perso­nal de film erau în primul rând profesionalismul, apoi ţinuta (prezenţa).

„Tot ce a fost în faţa aparatului meu de filmat trebuia tratat egal. Pe Elena Ceauşescu am tratat-o egal. De-a lungul timpului am aflat din lateral că familia Ceauşescu era mulţumită de profesionalism. Nu cred că îi impresiona prezenţa fizică. Deşi…” Deşi la prezenţă domnul Tuţuleasa stătea foarte bine: 1, 81 înălţime şi o oarecare asemănare cu actorul Roger Moore – „îl opreau atât bărbaţii, cât şi femeile pe Calea Victoriei ca să-i facă acest compliment”, mărturiseşte soţia dânsului.

„În acea dimineaţă a lui 7 ianuarie 1989, Elena Ceauşescu era îmbrăcată parcă în deux pieces de culoare bej. Nu îmi aduc aminte exact. Culmea e că nu îmi aduc aminte exact cum era îmbrăcată ea, dar îmi aduc aminte cum eram îmbrăcat eu! Aveam un costum de culoare gri-petrol, şi o frumoasă cravată de mătase făcută de fata mea (care lucra la fabrica de mătăsuri «Select»)”. Cât ar părea de stupid, domnul Tuţuleasa este foarte intrigat că nu îşi mai aduce aminte exact cu ce obiect vestimentar din vasta garderobă aflată în casa din Mircea Eliafe nr.50 era îmbrăcată: „E important! Pentru mine este foarte concludentă garderoba. Pentru ceea ce înseamnă filmul color. Acea garde­robă, cât ar părea de absurd, e istorie”.

Să nu intrăm încă în garderobă, să rămânem la momentul „filmării aniversare”. „Era protocol de stat, universal valabil”. Prin urmare, îi aştepta. „Era la birou, în picioare. Filmarea din acea dimineaţă nu a fost mai altfel decât filmările aniversare din alţi ani. Doar că se simţea că ajunsese la apogeu, era bine dispusă, învăţase multe cu privire la imaginea ei. Devenise profesionistă. O actriţă profesionistă. Realiza că este o imagine a timpului, o imagine a istoriei”. Era chiar atât de deşteaptă? „Să ştiţi că da. Pentru că într-o fracţiune de secundă analiza care este imaginea pe care trebuie să o ofere. Şi el, dar ea mai mult decât el (de altfel, ei doi vizionau filme din afară, Dallas-ul de exemplu!). Nu ne referim atât la înfăţişare, cât la capacitatea ei de a juca un rol special. În faţa aparatului de filmat era o mare actriţă şi în special ziua de naştere îi dădea o stare anume. Juca în propriul film, de ziua ei. Primea «indicaţii regizorale» sumare. Atât. Pe urmă viziona ce am filmat. Nu tot timpul. Iar dacă era vorba de obiecţii, nu le avea ea, ci el! El le avea de obicei la peliculele în care apăreau amândoi”.

„Întotdeauna ea avea grijă cu îmbrăcămintea, avea grijă cu mersul, să nu se uite în jos, să nu se uite în lateral… Ea a avut un accident de maşină prin anii ’70-’80, nu mai îmi aduc aminte exact. Bineînţeles nu era ea la volan, o frână de maşină, un uşor cap în parbriz… Întotdeauna mi se recomanda să am grijă când îi filmez faţa, zona frunţii, deşi mă uitam la masa de montaj cu atenţie, şi nu se vedea nimic. Filmul nu se retuşa. Filmul trebuia făcut perfect şi pentru asta trebuia să… gândesc! Pot să-mi cer scuze pentru ceea ce am făcut, dar dacă nu făceam eu, făcea altul! Şi, serios vorbind, şi pe vremea lui Carol al II-lea era cam la fel. În anii ’70 am filmat la Casa Albă cu mănuşi albe. Nu e cazul să ne punem acum mănuşi negre…”

Decorul în care s-a filmat la 7 ia­nuarie 1989 era cam acelaşi ca în fiecare an. „Un birou cu un maldăr de dosare, dar un birou foarte ordonat. Cred că avea o vază cu flori. Îi plăceau lăcrămioarele (ei aveau tot timpul flori proaspete de la Codlea, plus cele pe care le primeau). Ar fi putut avea orhidee, dar nu erau în serele noastre pe atunci. De fapt, nici nu avea nevoie de orhidee, pentru că ea însăşi era o orhidee! Serios. Prin 1986, familia Ceauşescu a vizitat Singapore. În cadrul vizitei, Elena Ceauşescu a fost invitată la Grădina Botanică, un loc deosebit, întins pe aproape 47 de hectare, cu o grădină cu aproximativ 2.000 de orhidee, diferite specii. În momentul vizitei, în această grădină exista o orhidee-experiment, tocmai fusese creat soiul. Ca un gest de protocol, conducerea grădinii a botezat unul din «hibrizii de orhidee clasa VIP» cu numele Elenei Ceau­şescu!”.

Imparateasa iranului Farrah Pahlavi

De fapt, decorul nu conta prea mult pentru ea, important pentru ea era cum se prezenta în faţa aparatului de filmat. „Era preocupată aproape numai de ţinută, de haine! De fapt, într-un anumit fel, eu am condiţionat treaba aceasta! De exemplu, la un moment dat am discutat cu cineva ca să transmită să-şi schimbe doamna coafura! La capitolul coafură am avut cele mai mari probleme. Şi la capitolul basma!” A discutat cu „consilierul de imagine”?! „Nici nu ştiam la vremea aceea de aşa ceva. Exista pe lângă ei un ambasador (da, da), un tip care ştia codul manierelor elegante. Prin el încercam să le transmitem ce modificări trebuie să aducă ţinutei, mai ales că imaginile color nu iartă.

Ambasadorul era şcolit la Moscova şi mai era o pregătire şi la noi, la fosta şcoală de guvernante «Notre Dame de Bucureşti». Au fost mai mulţi ambasadori de acest gen. Am căutat să le explicăm şi ei, şi lui (până la nivelul secretarului CC care răspundea de presă) cum să se îmbrace. Adică, nu pătrăţele, nu culori nepotrivite etc. etc.”. „Nu-mi aduc aminte când am filmat-o prima oară, pentru că aproape toată viaţa am făcut asta!” (râde). „Şi nu mai ştiu când am filmat-o prima oară pentru că nu era un subiect important pentru mine! El era mai important, el era şeful sta­tului! Şi, în fond, mie nu mi-a comandat nimeni filme cu ea! (râde iar). Făceam filme la comandă, asta e, dar încercam să le fac profesionist, pentru că, în fond, era vorba despre meseria mea. Timpul. Timpul acesta de când s-a alăturat soţului ei pentru a merge în afară împreună. Eu târziu mi-am dat seama că eram cam pe cont propriu! Întotdeauna ea avea un program paralel pe care nu-l puteam urma!”. „Garderoba lor vorbeşte clar despre timpul parcurs de ei. Se poate spune, însă, că acea garderobă e ea, Elena Ceauşescu!„. Iar garderoba, de parcă aceasta ar fi cheia unui personaj cu mai multe feţe pentru că da, „Elena Ceauşescu avea mai multe faţete„, spune Tuţuleasa. „Nu degeaba a ieşit regina balului la una dintre petrecerile organizate în Bucureşti la 1 Mai 1939, pe Strada Veseliei din Ferentari.

Şi, culmea ironiei, sau cum e ironia vieţii, sau cum le aşază viaţa asta pe toate, într-o coincidenţă a destinului, în acest mare cartier, cu bune şi rele, cu zile frumoase şi uneori triste, mi-am consumat 17 ani din propria viaţă, în mare parte sub atenta indrumare a mătuşii mele după tată, ce purta un nume frumos: Nataliţa, completează cineastul. „A fost o întâm­plare să stau exact acolo. Ea, Elena Ceauşescu, a copilărit prin partea aceea a locului, nu neapărat în Veseliei. De fapt, ei doi (ea şi Nicolae Ceauşescu) s-au învârtit prin Uranus, Dealul Spirii, Rahovei, Ferentaria – cum îmi place mie să-i spun acelui cartier. Şi e normal să se fi învârtit pe acolo, pentru că era o zonă mai dezvoltată a muncitorilor. Acolo erau Uzinele Vulcan, Wolf, Zimmer, Ţesătoriile Reunite, Industria Iutei, Fabrica de Uleiuri Phoenix, Metalurgia Manotehnica. Era zonă industrială mai dezvoltată, solicita şi mână de lucru ieftină. Încă o dată, ce înseamnă viaţa asta: tu, Elena Ceauşescu, să ajungi din Ferentaria în inima târgului, colţ cu Primăverii!”. Nu se ştie cât de mult a contat, mai târziu, pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu faptul că şi-au petrecut tinereţea prin Ferentari. Crede Tuţuleasa că a avut vreo legătură faptul că a devenit cameramanul familiei Ceauşescu cu faptul că a stat în acea zonă, că avea „origine sănătoasă”? „Ei au venit mai târziu în faţa aparatului meu de filmat. Eu am început profesiunea de cineast în ‘55, Ceauşescu a venit la putere în ‘65. Aveam deja zece ani de meserie. Nu cred că era important faptul că aveam «origine sănătoasă»…”.

Mai dăinuie oare măcar o bucăţică din faţetele acestei femei prin dulapurile din Mircea Eliade nr.50, acolo unde se află „acel «palat» care reprezenta odihna lor” după cum spune Tuţuleasa? Acolo, în acea casă aflată pe strada Mircea Eliade acum e linişte şi singurătate. Doar păunii, păsările care ei îi plăceau atât de mult, bântuie nes­tin­gheriţi peste tot, de fapt urmaşii păunilor care au văzut multe. „Păunii poartă ghinion!”, spune una dintre doamnele din personalul administrativ, perso­naje fără voie în piesa unui personaj ce nu le aparţine. Dar păunii sunt simbolul luxului, al maiestăţilor, probabil de aceea îi plăceau atât de mult. Apoi, vin cucii! Deoarece dressing-ul – o cameră cam cât un apartament, plină cu dulapuri băgate în perete, care găzduieşte garderoba comu­nă a soţilor Ceauşescu (sau, mai bine zis, ce a mai rămas din ea) este zugrăvită toată cu singuratica pasăre, multiplicată la infinit. „«Camera Cucilor», sau «La cuci», aşa-i spune, subliniază aceleaşi doamne ce continuă să se mire de atâţia ani de bizareria acestei case deloc răuvoitoare, dar ciudate. Până şi tapiţeria scaunelor din dressing are cuci pe ea.

Oare care faţetă a Elenei Ceauşescu se află în dulapul cu pălării – nepurtate, se vede, iar vedetă este pălăria Dior – Se pare că nu a purtat nici măcar o dată această pălărie. Iar pantofii… În dulapul cu pantofi sunt aproximativ trei perechi cu tălpile aproape tocite.

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. 8 Februarie 2011 19:10

    era tare frumoasa

    Apreciază

  2. 9 Februarie 2011 17:23

    Astazi doresc sa va reamintesc:
    Sunt ; printre putinii cititori al istoriilor adevarate, dar TOTDEAUNA doresc sa raman cu o INVATATURA !=pentru mine, urmasii mei si pentru ISTORIOGRAFIA NEAMULUI MEU DACO ROMAN ! Dar constat cu regret ca ceace faceti Dvs. este doar o manipulare dictata de ticalosia morala mondiala in care ALTII NE DECID SOARTA !?
    Concret daca nu voi primi raspunsuri punctuale la comentariile si INTREBARILE mele, cu regret renunt a mai fi abonatul Dvs. ca si al sutelor de romani care casca gura la palavrageli dar si asteapta pomeni si REFUZA MUNCA !
    Rog daca vreodata in aceasta viata SPIRITUL NATIONAL VA RENASTE si legea numita gresit comunista ” CINE NU MUNCESTE NU MANANCA” se va aplica, CONTATI PE MINE ! Am muncit 52 de ani in ind. Electronica ROMANEASA pe care azi URMASII MEI AU DISTRUS-O ! TOTUL CU TACEREA ns. si DECIZIA NEROMANILOR !
    Cu ganduri bune si fermitate ! Aristide Buzuloiu

    Apreciază

  3. Gabi AYDOĞDU permalink
    11 Februarie 2011 13:59

    Daca continuatzi sa ganditzi ın felul acesta „altii” ne vor mai decide soarta multa vreme de aici ınainte.
    Apropos de ticaloşie de ce nu mergeti dv. pe blogul agentului C.İ.A.-İonika İliescu sa va explice’nealui cum stau lucrurile cu tradarea de neam şi tara ca e meseriaş sau aşteptatzi poate pe viitor şeful Mosadului Traian Tepeş Basescu şi-o trage blog şi o sa va faca sa ıntelegeti şi pe dv.
    Communismul nu este lege, communismul este o educatie.
    Communismul a construit, capitalo-fascismul-imperialismul lui İliescu, Basescu şi restul likelelor a distrus!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: