Skip to content

Povestea vieții lui lui Nicolae Ceaușescu, scrisă de mâna lui. Vezi aici autobiografia originală

13 Iulie 2011
tags:

Autobiografia a fost scrisă de Ceaușescu în 1945 și se găsește în dosarul lui de cadre de la Arhivele Naționale. Documentul nu este datat, dar evenimentele relatate în el se opresc la sfârșitul anului 1944.

Autobiografia era un document obligatoriu din dosarul de cadre al oricărui membru de partid. Până în prezent nu a fost descoperită o altă autobiografie scrisă chiar de Ceaușescu. Annul 1945 este anul în care începe organizarea aparatului de partid.
Iată transcrierea documentului

Ceauşescu Niculae

M-am născut în 1918 ianuarie 26 în comuna Scorniceşti, jud. Olt. Părinţii sunt agricultori şi se ocupă cu plugăria, au cam 10 ha. pământ pot fi socotiţi mijlocaş. Tata a fost liberal.

La vârsta de 11 ani am venit la Bucureşti şi am intrat ucenic la cismărie. Ca ucenic am intrat în legătură cu tineretul sindical de pe lângă sindicatul Ciocanul. În 1933 noiembrie am devenit membru al UTC.

În 1934 am fost atras în Comitetul raional din Negru unde am lucrat până în august când am fost dat să muncesc în mişcarea antifascistă. Am făcut parte din Comitetul Naţional Antifascist şi în Comitetul Central al tineretului antifascist. Am lucrat cu Matei Socor, Moisesc şi alţii. Am fost arestat de mai multe ori în acest timp dar am fost imediat pus în libertate.

În 1935 ianuarie am luat parte la Conferinţa Comitetului Judeţean al UTC. După conferinţă am fost oprit de agentul Guşe. La mine s-a găsit chitanţa de închiriere a casei unde s-a ţinut conferinţa şi un carnet cu unele notiţe pe care îl uitase acolo Ofelia Manole şi i-l luasem să i-l dau. Am reuşit pe drum să fug.

Dă click pe imagini pentru a vedea o fotogalerie din tinereţea lui Nicolae Ceauşescu

În februarie am fost trimis în Oltenia ca instructor. Am lucrat acolo cu Estera Radoşoveţki, care era conducătorul Regiunei. După arestarea ei în iulie 1935 am rămas eu cu conducerea regionalei până în decembrie 1935. În decembrie 1935 am fost trimis ca conducător al Regionalei Prahova.

În ianuarie 1936 am fost arestat, fiind dat de un provocator Olteanu. În proces am fost 19 inşi, printre care Petre Iubu şi Tarnovschi Vladimir un polonez. N-am dat nici o declaraţie privitor la munca mea sau a altora. Procesul s-a judecat la Braşov şi am fost condamnat la 2 ani şi 6 luni.

Închisoarea am efectuat-o la Doftana. La Braşov în 1936 am fost încadrat în partid. La Doftana am fost încadrat în celula de partid şi am fost pus la diferite munci organizatorice. În 1938 august cu ocazia încercărilor provocatoare am fost sancţionat cu o observaţie pentru lipsă de vigilenţă.
M-am eliberat în decembrie 1938 Am luat imediat legătură cu Popa Emil şi cu David Constantin. Am fost dat să lucrez la tineret în Comitetul Judeţean care se ocupă cu tineretul. În primăvară am fost dat în Comisia Centrală a Tineretului unde am lucrat cu Taşcă. Am luat parte la conferinţa din Septembrie 1939 a tineretului unde am făcut raportul asupra problemelor tineretului şi am propus reorganizarea unei organizaţii revoluţionare a tineretului şi creiarea unui front patriotic al tineretului. Prima propunere a fost însă atunci respinsă de Foriş, reprezentantul CC al Partidului. În iunie-iulie am fost o lună la o şcoală de cadre împreună cu încă 5 tovi, problema principală care a fost prelucrată a fost Istoria Partidului Bolşevic. În noiembrie 1939 s-a organizat UTC. Am fost pus în Comitetul Central al UTC împreună cu Taşcă şi Miron şi mai târziu cu alţii.

Drumul şi mecanismele puterii, gloria şi pieirea controversatului Ceauşescu

De ce ziua lui Ceauşescu era sărbătorită pe 26 ianuarie

21 august 1968 – Momentul de glorie al lui Nicolae Ceauşescu

Cum i-a zis Ceauşescu „adio” lui Gorbaciov

Am muncit aici până în iulie 1940 când am fost arestat. Arestarea se datoreşte lipsei de vigilenţă şi de conspiraţie din partea mea. Eu eram condamnat la 3 ani în lipsă şi cu toate acestea umblam ziua pe stradă şi chiar în diferite case compromise. La Prefectură n-am dat nici o declaraţie după câteva zile am fost trimis la Consiliul de Război şi de acolo la Jilava unde am stat până în februarie 1942 În timpul şederii la Jilava obţinând posibilitatea să merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am făcut o mare greşeală mergând împreună cu o tovă la o casă tehnică care erau nişte cunoscuţi de ai noştri.

În 1942 februarie am fost trimis la închisoarea Caransebeş. Aici am fost sancţionat cu un vot de blam pentru greşeala menţionată mai sus.

În august 1943 m-am eliberat şi am fost trimis în lagăr unde am stat până în august 1944. M-am eliberat pe la 5 august cu ocazia unei comisii de eliberare.

Am fost eliberat în urma sforţărilor depuse pentru ca să ne eliberăm cât mai mulţi.Am ieşit împreună cu Popa şi Preoteasa Grigore. Am găsit după câteva zile legătura cu mişcarea prin Pătraşcu, dar n-am fost puşi încă nici unul la muncă până la 23 august. După 23 august am fost dat să muncesc la tineret.

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. VEZI MISCAREASOCIALISTA permalink
    13 Iulie 2011 20:32

    VEZI MISCAREASOCIALISTA VREM NATIONALIZARE PARTID UNIC SI SALARIU MINIM2000 LEI CITESTE SI DA MAI DEPARTE

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: