Skip to content

Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939,cedarea Basarabiei. în 29 iulie 1940, Nicolae Ceauşescu a fost arestat pentru ultima oară la 3 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale” – art. 209 din Codul Penal. De-atunci şi până în august 1944 a stat numai prin puşcării. La Jilava şi Caransebeş, până în vara lui 1943, La expirarea pedepsei, autorităţile au considerat că nu merită să fie pus în libertate. Şi l-au trimis în lagărul de internaţi politici de la Târgu-Jiu.

10 August 2011
tags:

©Antentie! Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa.
Realipirea Ardealului. Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Dr. Petru Groza. 14 martie 1945. Bucureşti.
Pe 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie.
Pe 28 iulie 1940 Guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise şi sfaturi din partea Germaniei şi Italiei, a acceptat să se supună condiţiilor sovietice.
Pe 28 iunie la ora 9:00, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populaţia a fost anunţată în mod oficial despre existenţa ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către Bucureşti şi despre intenţia guvernului de a evacuare a armatei şi administraţire pe malul drept al Prutului. În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei oraşe cheie – Chişinău, Cernăuţi şi Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00. Până pe 2 iulie, noua graniţă de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.
Cedările teritoriale din anul 1940 au produs o amărăciune profun şi resentimente în rândul populaţiei româneşti şi a grăbit scăderea popularităţii regimului regelui Carol al II-lea. El a abdicat şi a părăsit ţara, lăsând drum liber formării unui guvern al generalului Ion Antonescu şi al Gărzii de Fier.

In 29 iulie 1940, Nicolae Ceauşescu a fost arestat pentru ultima oară în august 1939 la 3 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale” – art. 209 din Codul Penal..Dosarele de urmărire întocmite de Siguranţă nu-i vizau doar pe comunişti sau simpatizanţi, ci întreaga stângă românească (social-democraţi, socialişti, membri ai mişcării sindicale etc.). Astfel, poliţia politică interbelică a strâns în arhiva sa zeci de mii dosare de acest fel. De-atunci şi până în august 1944 a stat numai prin puşcării. La Jilava şi Caransebeş, până în vara lui 1943. La expirarea pedepsei, autorităţile au considerat că nu merită să fie pus în libertate. Şi l-au trimis în lagărul de internaţi politici de la Târgu-Jiu. Poliţia prinsese de veste că în atelierul de cizmărie al lui Ştefan Rusescu din Calea Şerban Vodă nr. 11 se ţin „adunări comuniste”. În plus, 1 august era zi de sărbătoare pentru tinerii comunişti. În preajma datelor cu semnificaţie pentru mişcare, poliţia opera arestări. „Festive”, le denumeau militanţii. Stăteau în arest câteva zile, până trecea momentul, apoi erau lăsaţi liberi.

Documente din arhiva Siguranţei arată că Nicolae Ceauşescu a vrut să iasă în stradă, Poliţia i-a tăiat elanul şi a arestat trei Ceauşeşti dintr-o singură lovitură: pe Nicolae şi pe fraţii săi, Marin şi Florea. Ultima arestare a lui Ceauşescu s-a produs la 29 iulie 1940. De-atunci şi până în august 1944 a stat numai prin puşcării.
De la condamnarea din august 1939, până în iulie 1940, Nicolae Ceauşescu a reuşit să se strecoare neobservat de poliţie. Agenţii l-au mai căutat totuşi, în februarie 1940. Prin intermediul avocaţilor mişcării, Ceauşescu atacase decizia instanţei care-l condamnase la trei ani închisoare. Iar noul termen se apropia. Neştiind de unde să-l ia, s-au interesat de el la Niculina. „Din cercetările făcute în str. Radu Vodă nr. 1 despre numitul Ceauşescu Nicolae, scria agentul trimis să-i ia urma, am stabilit că numitul s-a mutat în strada Bibescu Vodă nr. 19, camera nr. 27 la mansardă, şi lucrează la fabrica de tăbăcărie «Alexandrescu» din b-dul Tăbăcaru”.
Din februarie, până la arestarea din iulie 1940, n-a mai fost semnalat în rapoartele agenţilor.

În iulie 1940, poliţia a prins un grup mai mare de utecişti. Fusese condus de filosoful Atanase Joja, ajutat de Clara Turcu, iubita lui din acea vreme, căsătorită după război cu Iosif Ardeleanu, şeful Cenzurii. Interogaţi de agenţi, uteciştii au spus ce făcuseră în lunile precedente. Pe parcursul anchetei, numele lui Ceauşescu a fost pomenit de mai multe ori.

Manifestaţia organizată de comunişti la 24 iunie 1940, în faţa Legaţiei Sovietice.

În prima lună de vară, Moscova îl acreditase la Bucureşti pe A.I. Lavrentiev, reprezentant diplomatic cu rang de ministru plenipotenţiar.
„La Bucureşti, după o săptămână după sosirea lui Lavrentiev, reprezentantul URSS, detalia Petre Gheorghe, s-a organizat o demonstraţie, unde au fost vreo 5000 de muncitori, 2000 au fost arestaţi pe stradă ducându-se spre palat, iar vreo 3000 au ajuns în faţa palatului, au ales o delegaţie de trei care să prezinte tov. Lavrentiev salutul clasei muncitoare din România”. Legaţia Uniunii Sovietice se afla în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, aproape de strada Eforie (pe locul unde s-a construit ulterior casa de modă Venus). Peste două zile, Uniunea Sovietică a cerut în termeni ultimativi României să-i cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei. Şi Bucureştiul s-a supus.
Comuniştii au plănuit mai multe manifestaţii. Pentru 15 iulie pregătiseră o demonstraţie în faţa Atelierelor CFR Griviţa. Avertizate, autorităţile au reuşit să o împiedice. Muncitorii au fost evacuaţi cu 45 de minute mai devreme de terminarea programului. Şi au fost postaţi soldaţi cu mitraliere în faţa Atelierelor. Manifestaţia comunistă a eşuat, iar poliţia a operat multe arestări, explica Petre Gheorghe în raportul către Comintern.

Cumnatul lui Ceauşescu oploşea comunişti

Parte din recuzita pregătită pentru manifestaţie a fost ascunsă în atelierul lui Ştefan Rusescu, din Calea Şerban Vodă nr. 11. Teche Clisu, lucrător cizmar recrutat de Ceauşescu în mişcarea comunistă, primise sarcina să ducă la manifestaţie două placarde. Erau confecţionate din pânză albă. Şi fuseseră inscripţionate cu lozincile: „Cerem eliberarea deţinuţilor antirăzboinici”, „Trăiască Uniunea Tineretului Comunist”, „Jos dictatura de jaf şi teroare”. Ajuns în staţia Lainici din faţa Atelierelor, Clisu a văzut jandarmi şi tancurile Poliţiei. Speriat, s-a urcat înapoi în tramvai. Şi s-a dus să ascundă pachetul în celălalt capăt al Bucureştiului, la atelierul lui Ştefan Rusescu. I l-a lăsat lui Ştefan Vlase, consătean cu Clisu, ambii născuţi în comuna Brihăşeşti, de lângă Tecuci.
După aceea, utecistului i s-a spus ce are de făcut la manifestaţia din 1 august. Să adune cât mai mulţi simpatizanţi, neapărat români. „Ca să nu se spună că este făcută de evrei”, i s-a explicat. Speriat de consecinţe, a întrebat ce se face dacă armata ripostează cu foc. „Ei au răspuns că asta vrem, ca Rusia să audă că autorităţile din România trag cu mitraliera în popor şi atunci ei vor avea prilej să intre în ţară”, a declarat Clisu la poliţie. Provocarea autorităţilor, aşadar, se pare că intenţionau comuniştii în iulie 1940. „Dacă nu se va împuşca, a mai povestit Clisu la poliţie, manifestaţia va reuşi şi tot este bine deoarece Rusia va vedea că poporul român este comunist. Principalul este ca să ia parte numai români, chiar dacă vor fi împuşcaţi”.
„Din cercetările făcute în strada Radu Vodă nr. 1 despre numitul Ceauşescu Nicolae, am stabilit că numitul s-a mutat în strada Bibescu Vodă nr. 19, camera 27 la mansardă, şi lucrează la fabrica de tăbăcărie Alexandrescu, din b-dul Tăbăcaru.”

raport al Poliţiei, februarie 1940

Bela Breiner, secretarul general al PCdR, a murit la Spitalul Colentina, răpus de cancer. Ca şi când n-ar fi fost destul, în aceeaşi lună Siguranţa a descoperit cele două tiparniţe clandestine deţinute de mişcare în Bucureşti. Câteva luni bune, „producţia” de fluturaşi, manifeste şi broşuri de propagandă s-a situat la cote foarte scăzute. Într-un raport către Comintern se recunoştea că partidul s-a bazat mai mult pe propaganda orală. După moartea lui Breiner, patru membri ai Secretariatului au plecat la Moscova. Vasile Luca şi Zighelboim Ştrul – în martie. Ştefan Foriş şi Teohari Georgescu – în mai 1940. Să raporteze activitatea partidului şi să primească noi instrucţiuni. Şefi ai PCdR în acest timp au rămas Iosif Chişinevschi şi Gavril Birtaş.
Amănunte despre ultima arestare a lui Ceauşescu se găsesc în dosarul făcut de Siguranţă cu ocazia arestării grupului „Joja”. În 29 iulie, agenţii au descins în atelier. La percheziţie au găsit cele două placarde lăsate de Tache Clisu spre păstrare cizmarului Ştefan Vlase. Agenţii i-au mai găsit în atelier şi pe trei dintre cumnaţii patronului. Aşa că i-au ridicat pe Nicolae, Marin şi Florea. Şi doi lucrători – Ştefan Vlase şi Ion Uţă. Au confiscat şi cele două placarde, inscripţionate cu lozinci comuniste. Despre fraţii Ceauşescu poliţia a stabilit că „au avut contact aproape permanent cu Tache Clisu”. Şi că „nu ar fi străini de activitatea acestuia”. După prânz, Nicolae Ceauşescu a ajuns la Prefectura Poliţiei Capitalei din Calea Victoriei. Conform procesului verbal de percheziţie, avea asupra lui 1.086 lei, un portofel cu acte personale, un stilou, ceas de mână format pătrat. Ca obiecte de toaletă – pieptăn şi oglindă. „La Prefectură n-am dat nici o declaraţie”, şi-a amintit în 1945.

Nu i-a folosit prea mult. Cercetându-i trecutul recent, a ieşit la iveală condamnarea din toamna lui 1939. Poliţia a constatat că din martie 1940 sentinţa de condamnare era definitivă şi executorie. Tribunalul Militar al Comandamentului Capitalei respinsese ca neîntemeiată opoziţia făcută de Ceauşescu. În 1 august, când ar fi trebuit să se afle pe stradă, a fost dus la Parchetul Curţii Marţiale al Comandamentului Militar al Capitalei. Iar de acolo, direct la Jilava, unde-a stat până în 1942. După cedare, întreaga armată – de uscat, de aer şi marina – a fost mobilizată. Comuniştii care au primit ordinul roşu de mobilizare s-au prezentat şi ei la unităţi. Sâmbătă, 29 iunie, autorităţile au trecut la arestări în masă. Alături de alţi „duşmani ai poporului”, majoritatea comuniştilor cunoscuţi de poliţie au fost trimişi în lagăre. După toate acestea, efectivele partidului au scăzut dramatic. Conform unor rapoarte trimise la Cominten, în iulie 1940 la Iaşi se mai aflau doar 19 comunişti, revendicaţi ca atare de partid. La Bacău – nici unul, doar trei simpatizanţi. Aflat la Moscova, Ştefan Foriş (foto)  a raportat că în toată regiunea Moldovei partidul rămăsese cu 40 de oameni.

Plecarea masivă a membrilor şi simpatizanţilor a antrenat consecinţe în plan practic. Au crescut nevoile partidului, în timp ce resursele au scăzut dramatic. În decurs de câteva săptămâni au fost pierdute „cadre” şi case conspirative. Odată cu fiecare om dispărea un microsistem de relaţii sociale. Printre cunoscuţii membrilor şi simpatizanţilor găseau comuniştii „locuinţe conspirative”. Avocaţii pledanţi în procesele comuniştilor, precum Ion Gheorghe Maurer şi Iosif Şraer, au fost internaţi în lagăre. Exact în perioada când arestările se ţineau lanţ şi ar fi fost mai multă nevoie de ei. S-a distrus maşinăria de falsificat acte şi, implicit, posibilităţile de-a se deplasa în teritoriu. S-au destrămat şi reţelele Ajutorului Roşu, care îi ajutau pe deţinuţii comunişti.
Textele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor şi pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului.

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. dan permalink
    6 Iunie 2013 18:01

    Erata: comuna Brihăşeşti, de lângă Tecuci.
    comuna Brăhăşeşti

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: