Ceauşescu s-a opus singur invadării Cehoslovaciei de către sovietici, şi tot singur a condamnat-o! Pentru că nu au fost hotărâte în Comitetul Central al PCR. Vezi stenograma!

21 august 1968 – Momentul de glorie al lui Nicolae Ceauşescu

Condamnarea intervenţiei trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia a fost momentul de glorie al lui Nicolae Ceauşescu. De la balconul sediului CC, liderul român a rostit o cuvântare care a făcut înconjurul lumii.
Bucureşti, 21 august 1968, puţin după miezul nopţii. Un mesager din partea Ambasadei URSS din România aducea în clădirea Comitetului Central al PCR o notă din partea sovieticilor: trupele ţărilor comuniste, membre ale Tratatului de la Varşovia, invadaseră Cehoslovacia. În acea zi, Ceauşescu a făcut “mutarea” vieţii sale: de la balconul Comitetului Central, a condamnat vehement invazia condusă de sovietici, câştigând simpatia Occidentului, dar şi încrederea propriului popor.

Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R. şi şeful delegaţiei române de partid şi de stat în R.S. Cehoslovacă, însoţit de Ludvik Svoboda şi Alexander Dubcek. (august 1968)

La ora 6.30 a dimineţii de 21 august, conducerea Partidului Comunist Român, în frunte cu secretarul general, Nicolae Ceauşescu, dezbătea deja criza creată. Cu doar 5 zile înainte, chiar liderul român parafase la Praga un Tratat de Prietenie cu cehoslovacii. “Acu-i rândul meu”, ar fi spus Ceauşescu în acea dimineaţă, de i-am da crezare lui Ion Mihai Pacepa, fostul şef al spionajului românesc.

România a început să facă notă distinctă în rândul celorlalte ţări membre ale Tratatului de Varşovia în februarie 1968, la Budapesta, unde a avut loc o întâlnire pregătitoare a secretarilor comitetelor centrale, în vederea Conferinţei Internaţionale a Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti, programată pentru sfârşitul anului.

Ca urmare a tensiunilor dintre URSS şi China, aceasta din urmă a fost atacată în absenţa vreunui reprezentant, fapt ce l-a făcut pe Paul Niculescu-Mizil, reprezentantul României, să se opună înfierării.

Acuzaţiile au fost redirecţionate apoi către însuşi regimul de la Bucureşti – vizând prevalenţa naţionalismului în faţa internaţionalismului -, fapt ce l-a făcut pe Niculescu-Mizil să părăsească întrunirea, iar mai târziu ca România să fie exclusă de la alte discuţii. Inclusiv sau în special de la cele ce vizau situaţia din Cehoslovacia. Pe acest fond, Bucureştiul amână reînnoirea Tratatului româno-sovietic şi îl semnează în schimb pe cel cu Cehoslovacia, al cărui text a fost aprobat în Prezidiul Permanent al CC al PCR din 27 mai 1968, după ce fusese negociat cu partea cehoslovacă.

Alianţa „celor cinci“: RDG, Polonia, Bulgaria, Ungaria (pe o poziţie oscilantă însă) şi, în fruntea lor, URSS.

Aceasta vede la Praga pericolul unei contrarevoluţii, favorizată de politica prim-secretarului Aleksander Dubcek. Ca urmare a apropierii Congresului Partidului Comunist Cehoslovac şi a intensificării aşa-ziselor forţe de dreapta, revizioniste, la graniţă încep să fie masate trupe, la iniţiativa grupului „celor cinci“, informaţie care, graţie serviciilor secrete, începe să circule în mediile diplomatice.

Vizita lui Ceauşescu în Cehoslovacia, pe 14 şi 15 august, are loc, aşadar, în acest context, ea urmând unei vizite similare între 9 şi 11 august a lui Tito. Mesajul public al lui Ceauşescu după întâlnirea cu Dubcek, în condiţiile neimplicării Occidentului: România este împotriva unei intervenţii militare în Cehoslovacia, dar nu există o înţelegere specială româno-cehoslovacă.

Pe 17 august, „conservatorii“ cehoslovaci, conduşi de Vasil Bil’ak, i-au dat lui Brejnev semnalul pentru a intra cu trupe în Cehoslovacia. S-a ales data de 20 august pentru că atunci, cu ocazia Congresului PCC, putea fi „culeasă“ cu uşurinţă întreaga conducere de partid, ce urma să se găsească alături de majoritatea membrilor Adunării Naţionale şi ai guvernului. Planul era ca trupele invadatoare să ocupe punctele strategice ale ţării şi ale Pragăi (televiziune, radio, redacţia „Rude Pravo“ şi alte instituţii), să se facă apel la populaţie pentru sprijinirea „adevăratei stângi“, apoi să se convoace Comitetul Central şi Adunarea Naţională pentru a alege o nouă conducere de partid şi un nou guvern.

Paul Niculescu-Mizil

În România, informaţia despre invazie a ajuns la ora 3 dimineaţa. Potrivit relatării din presa postdecembristă a lui Paul Niculescu-Mizil, pe atunci secretarul CC pe probleme externe şi propagandă, el a fost care a aflat primul, de la Eugen Ionescu, corespondentul Agerpres la Praga. Ceauşescu a aflat imediat după, de la Niculescu-Mizil, convocând Prezidiul Permanent al CC. Ulterior s-a aflat că un funcţionar al Ambasadei sovietice la Bucureşti lăsase la sediul CC o notă nesemnată prin care conducerea PCR era totuşi informată de evenimentele din Cehoslovacia, justificate prin faptul că „prim-secretarul CC al PCC acţionează, în ultimul timp, de pe poziţii făţiş de dreapta, oportuniste“ şi prin „cererea majorităţii membrilor Prezidiului şi ai Cabinetului“ de a „acorda neîntârziat ajutor în lupta împotriva contrarevoluţiei“.
Nota de la Ambasada sovietică nu convinge însă pe nici unul dintre membrii Comitetului Executiv al CC al PCR, după cum demonstrează stenograma şedinţei pe care Ceauşescu a convocat-o pentru ora 6.30 în dimineaţa zilei de 21 august. Ceauşescu propune, iar tovarăşii acceptă, să fie trimisă o scrisoare „celor cinci“ în care să se arate că „nu împărtăşim punctul lor de vedere că acolo există elemente contrarevoluţionare şi considerăm că este o gravă eroare intervenţia militară în Cehoslovacia“. Stenograma şedinţei, ce se găseşte la Arhivele Naţionale, Fondul CC al PCR (Cancelarie), este reprezentativă pentru modul în care se luau deciziile în acest for.

Până la ora 8.15, toţi membrii Comitetului Executiv au apucat să aprobe, fără crâcnire, cele propuse de Ceauşescu. Printre altele, „reînfiinţarea gărzilor muncitoreşti, ca unităţi înarmate ale clasei muncitoare, pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului nostru. Să facem tot gărzi patriotice şi la ţară“. Ideile au fost reluate şi în plenara comună a CC şi a Consiliului de Stat, timp în care, în exterior, s-a aranjat celebra manifestaţie din Piaţa Palatului. Cifra estimativă a participanţilor este de 80.000, cu mult peste aşteptările lui Ceauşescu.

Fragment din stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din 21- 25 august 1968.

„Să fim ca o cetate de nepătruns“

„Tov. N. Ceauşescu: (…) Toată operaţiunea asta s-a produs noaptea. După ştirile pe care le avem, populaţia a început să se adune. (…) Sigur, nu ştim ce vor face tovarăşii cehoslovaci, dar practic Cehoslovacia este sub ocupaţie. (…) Să anunţăm acest lucru şi public, să dăm o informaţie. (…) Să pregătim o declaraţie a partidului şi guvernului român în care să exprimăm poziţia că nimeni, în nici un fel, nu poate să-şi aroge dreptul să se amestece în treburile altor state. (…) Să ne gândim ca această declaraţie s-o aducem şi la cunoştinţa membrilor ONU. Este clar că drumul pe care s-a pornit în Cehoslovacia este unul de aventură, care nu mai dă nici o încredere că aceste state pot să garanteze în vreun fel securitatea (…).
Tov. I.Gh. Maurer: Eu sunt absolut de acord cu propunerile făcute de tov. Ceauşescu (…).
Tov. Virgil Trofin: Şi eu cred că măsurile propuse aici sunt foarte bune (…).
Tov. Emil Bodnăraş: Drumuri de urmat sunt mai multe, dar singurul drum bun este numai acesta (…).
Tov. Paul Niculescu-Mizil: Eu sunt de acod cu toate propunerile făcute aici (…).
Tov. Maxim Berghianu: (…) Măsurile preconizate impun o disciplină de fier, o unitate de monolit în jurul partidului, a Comitetului Central, în jurul tov. Nicolae Ceauşescu, în jurul guvernului, să fim ca o cetate de nepătruns, în care să nu existe nici o fisură (…)“. (Fragment din stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din 21 august 1968)

Acces la arhive
Documente inedite din Arhivele Naţionale Cehe privind evenimentele din Cehoslovacia au fost publicate de istoricul Mihai Retegan în lucrarea „1968. Din primăvară până-n toamnă“, apărută la Editura RAO în 1998.

„Oamenii gândesc, judecă şi nu poţi să le spui: crede şi nu cerceta“

„Tov. N. Ceauşescu (despre întâlnirea cu ambasadorul sovietic): Tovarăşii noştri au luptat cu cei mai mulţi dintre ei în Spania. (…) Deci noi cunoaştem pe oamenii aceştia. (…) Cum putem noi azi să credem că ei vor să vândă Cehoslovacia imperialismului? (…) Trebuie ajutaţi mai bine să se organizeze şi noi le-am făcut anumite critici când am fost acolo. (…) Oamenii pot face greşeli, dar cine nu face greşeli? (…) După cât am citit şi eu, Lenin nu o dată a spus nu numai că se pot face greşeli, dar a luat şi poziţie autocritică, a spus: aici am greşit, aici am greşit. (…) Iată, sunt toate materialele acestea – şi am arătat volumele din bibliotecă – este bine să ne uităm din când în când la ele, nu pentru a lua citate de acolo, dar pentru a vedea cum a gândit, cum a acţionat Lenin şi a trage învăţăminte. (…) Nu pot să nu fie îndureraţi oamenii tocmai pentru că ţin şi sunt legaţi de PCUS, de Uniunea Sovietică. De aceea am propus, hai să ne întâlnim, cu toate partidele, să discutăm problemele. (…) Aşa am învăţat noi că trebuie să procedeze comuniştii şi că nu se poate altfel. Oamenii gândesc, judecă şi nu poţi să le spui: crede şi nu cerceta. Aceasta o spune numai Biblia, dar noi trăim în altă epocă. Biblia e rezultatul unei epoci când gândirea era destul de limitată, numai când câţiva gândeau. Astăzi (…) omul vrea să-i demonstrezi de ce este just aşa. (…) Nu poţi spune trebuie să mă crezi pe mine pe cuvânt. (…) Iată, acestea au fost discuţiile pe această temă.
Tov. Emil Bodnăraş: Foarte bine.
Tov. Ion Gh. Maurer: Trebuie să răspundem în aşa fel încât să nu se interpreteze răspunsul nostru (n.r. – către PCUS) ca o adeziune.
Tov. Gh. Stoica: (…) Într-adevăr, nu are nici un rost să intre în polemică, pentru că este o combinaţie, dracul să o ia, în care se combină perfidia cu minciuna, toate le conţine. (…) Să nu închidem ochii şi să vedem dacă se confirmă faptele că trupele se îndreaptă spre graniţele noastre. (…)
Tov. N. Ceauşescu: (…) Ceva din tot ce se spune tot e adevărat, mişcare de trupe au, cum tot aşa este adevărat că în toată zona ei au de regulă trupe. În Debreţin sunt două divizii sovietice şi sunt şi maghiarii. Ele s-au mişcat. La fel în Chişinău sunt câteva divizii permanente, ele într-adevăr s-au mişcat, fac pregătire. E greu să spui: domnule, de ce-ţi mişti trupele? Poate să-ţi răspundă: dar ce, n-am voie să fac ce vreau cu ele?“.
(Fragment din stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR din 25 august)

Scopul intervenţiei armate a ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, echivalentul comunist al NATO, din noaptea de 20 spre 21 august 1968, era înăbuşirea reformelor liberale începute încă din primăvara acelui an de liderii cehoslovaci conduşi de primul secretar al Partidului Comunist Cehoslovac, Alexander Dubcek. Între 5.000 şi 7.000 de tancuri sovietice şi 500.000 de soldaţi, în majoritate tot ai URSS, dar şi din Bulgaria, Polonia, RDG şi Ungaria, au avut sarcina de a pedepsi “ieşirea din front” cehoslovacă. Câteva ore mai târziu, Ceauşescu îşi trăia, de la “balconul CC-ului”, momentul său maxim de glorie politică şi simpatie populară. Înconjurat de toţi membrii marcanţi ai partidului, el “exploda”, pur şi simplu, împotriva invadării Cehoslovaciei, hipnotizând cuceritor zecile de mii de români aflaţi în Piaţa Republicii – devenită, după ’89, Piaţa Palatului – şi alte milioane strânse în faţa televizoarelor. Albnegru.

A intrat în graţiile Occidentului

“Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. (…) S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluţiei. Se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă tendinţe contrarevoluţionare. Răspundem tuturor: întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre!”, a tunat liderul român.
Îndrăzneala lui de a critica deschis şi categoric acţiunile celorlalte state socialiste, în frunte cu “Marele Urs” de la Răsărit, ce-l avea la conducere pe durul Leonid Brejnev, i-a făcut pe majoritatea românilor să creadă în Ceauşescu şi în politica lui, fie doar şi pentru o zi. Iar cancelariile occidentale “să-l ia în braţe”, pentru ani buni, pe cel care devenea, printr-o singură mişcare, “băiatul teribil” al Estului, cel care îndrăznise să sfideze colosul sovietic. Mulţi ani mai târziu, unii lideri comunişti români, prezenţi în “balconul CC-ului” în acea zi, aveau să spună că Ceauşescu s-a înflăcărat singur, în vâltoarea discursului, vorbind despre lucruri ce nu fuseseră hotărâte în acel fel în Comitetul Central al PCR.

«L-a luat limba pe dinainte»

“L-a luat limba pe dinainte”, declara Alexandru Bîrlădeanu, după Revoluţia din 1989. “Însă a prins foarte bine la lume”, mai recunoştea el. Aşa se face că pe 21 august 1968, Nicolae Ceauşescu avea propriul popor de partea lui. 21 de ani mai târziu, în decembrie 1989, din acelaşi balcon, Ceauşescu nu mai găsea pe nimeni care să-l asculte. Iar acelaşi popor îl trimitea la moarte.

Au fost ucişi 72 de oameni. Toate victimele au fost din rândul civililor cehoslovaci

Brutala intervenţie a trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia s-a soldat cu 72 de morţi în rândul civililor. Atacul a stopat încercarea de reformare începută în aprilie 1968 de grupul condus de Alexander Dubcek, primul secretar al Partidului Comunist Cehoslovac.

În ianuarie 1968, şefia comuniştilor cehoslovaci a fost preluată de Alexander Dubcek, care l-a înlocuit pe Antonin Novotny. Schimbarea s-a făcut cu acordul Uniunii Sovietice, ce părea că trece ea însăşi printr- o fază de relaxare a societăţii, după venirea la putere, în 1964, a lui Leonid Brejnev. În 6 aprilie, Partidul Comunist Cehoslovac a adoptat un program de acţiune reformist, dând naştere la ceea ce a rămas în istorie drept “Primăvara de la Praga”. Programul cuprindea, printre altele: libertatea presei şi a cuvântului, libertatea de mişcare, limitarea poliţiei secrete, existenţa mai multor partide politice, federalizarea ţării şi orientarea spre o colaborare mai bună cu Occidentul. Pe scurt, un “socialism cu faţă umană”. Exprimarea definitivă a ideilor radicale de reformă a căpătat contur prin publicarea de către scriitorul Ludvik Vaculik, pe 27 iunie 1968, a manifestului “Două mii de cuvinte”. Acesta era susţinut de zeci de intelectuali, dar contestat de tabăra reformatorilor moderaţi, în frunte cu însuşi Dubcek.

7.000 de tancuri şi aproape o jumătate de milion de soldaţi au invadat Praga, acestora opunându-li-se doar civilii cehoslovaci neînarmaţi / foto: Getty

Dacă ar fi fost atacate, România şi Iugoslavia s-ar fi apărat împreună

Posibilitatea ca rebela Românie să fie următoarea pe lista invadatorilor, după Cehoslovacia, era foarte vie, astfel că pe 24 august 1968 Ceauşescu se întâlnea, în secret şi de urgenţă, la Vîrşeţ, în Iugoslavia, o altă ţară vizată de mânia sovieticilor, cu liderul iugoslav, Iosip Broz Tito.

Mareşalul Tito era “oaia neagră a lagărului comunist”, singurul care nu îşi aliniase ţara, de la bun început, “directivelor” venite de la Moscova, ci o conducea după propria voinţă. “În ce priveşte eventualitatea unei intervenţii din partea lor, noi am luat hotărârea unanimă, a întregului Comitet Central, de a respinge cu armele orice încercare de pătrundere pe teritoriul ţării noastre”, a spus Ceauşescu. S-au discutat strategii de apărare, de colaborare pentru respingerea unei eventuale invazii sovietice în ambele ţări. Tito a promis că armata română se poate retrage în Iugoslavia, la nevoie. “Dar neînarmată. Nici măcar arme albe”, a mai punctat mareşalul, gândindu-se, probabil, şi la sutele de mii de români care se înrolau voluntar în Gărzile Patriotice abia înfiinţate.

«Nu dezlegaţi câinii războiului»

Din America s-au auzit glasuri ameninţătoare la adresa intenţiilor sovietice. “Nu dezlegaţi câinii războiului” e formularea celebră care a rămas în istorie. Dar nici azi nu se ştie dacă preşedintele american Lyndon Johnson chiar a spus-o. Ce se ştie sigur e că secretarul de stat al SUA, Dean Rusk, i-a transmis ambasadorului sovietic Anatoli Dobranin un mesaj mai diplomatic, dar clar: “În numele întregii omeniri, vă rugăm să nu faceţi aceasta (n.r. – invadarea României), căci urmările sunt greu de prevăzut.”

Transcrierea discursului lui Ceauşescu:

Nicolae Ceauşescu: Dragi tovarăşi. Plenara Comitetului Central al Partidului, Consiliul de Stat, Guvernul, reprezentanţii conducerilor organizaţiilor obşteşti, sindicate, tineret, femei, uniunile de creatori, au hotărît în unanimitate să-şi exprime deplina solidaritate cu poporul cehoslovac, cu partidul comunist cehoslovac (aplauze, urale)! (… – comentariu din studio)
Nicolae Ceauşescu: Dragi tovarăşi. Cetăţeni ai Ţării Româneşti. Pătrunderea trupelor celor 5 ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume! Este de neconceput în lumea de astăzi, cînd popoarele se ridică la luptă pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitate în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independenţa unui alt stat (aplauze). Nu există nici o justificare şi nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite, pentru o clipă, numai ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist (aplauze). Delegaţia noastră de partid şi de stat care a vizitat săptămîna trecută Cehoslovacia s-a convins că poporul cehoslovac, că partidul comunist cehoslovac, clasa muncitoare cehoslovacă, bătrîni, femei, tineri, în unanimitate sprijină conducerea partidului şi statului pentru a asigura triumful socialismului în Cehoslovacia (aplauze). Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător a felului în care trebuie construit socialismul! Este treaba fiecărui popor, şi noi considerăm că pentru a aşeza relaţiile dinttre ţările socialiste, între partidele comuniste, pe baze cu adevărat marxist-leniniste, trebuie odată pentru totdeauna să se pună capăt amestecului în treburile altor state, altor partide! (aplauze) (… – comentariu din studio)
 Nicolae Ceauşescu: Noi sîntem hotărîţi să acţionăm cu toată forţa, cu toată răspunderea noastră, pentru a contribui la găsirea căilor pentru rezolvarea cît mai iute a acestei situaţii create prin pătrunderea trupelor străine în Cehoslovacia, pentru ca poporul cehoslovac să poată să-şi desfăşoare activitatea în linişte. Sîntem ferm hotărîţi să acţionăm pentru ca împreună cu celelalte ţări socialiste, cu celelalte partide comuniste şi muncitoreşti, să contribuim la eliminarea divergenţelor, la întărirea unităţii ţărilor socialiste, a partidelor comuniste, pentru că sîntem convinşi că numai aşa servim interesele poporului, interesele socialismului în întreaga lume! (aplauze)