Skip to content

Gabi Luncă: „lui Ceauşescu îi plăcea muzică din aia bună. El ştia romanţele de la cap la coadă. Gusta muzica lăutărească şi gusta pe aia bună”

20 Octombrie 2011

Doamna muzicii lăutăreşti a reuşit să o emoţioneze până la lacrimi pe Elena Ceauşescu când i-a cântat piesa „Am crescut băieţi şi fete”.

„Era prima dată când îi cântam faţă în faţă şi mă luaseră nişte fiori şi am zis că încerc. Nu puteai să intri degajat că aşa era timpul atunci. Când am văzut-o cu ce lacrimi stă pe obraji şi încerca să se ascundă, dar noi ne uitam, de sus vezi orice. Şi am zis în gândul meu, când am văzut că toată lumea aplaudă şi se ridică tot guvernul la comanda lor, aplaudă şi tu că şi pe tine câţi te aplaudă”, a declarat Gabi Luncă.

Nicu Ceausescu la 15 ani

Nicu Ceausescu la 15 ani

Interpreta a vorbit şi despre spiritul petrecăreţ al lui Ceauşescu: „Dacă apuca şi el, ca oricare, un păhărel, se dezvolta în el simţul ăla că e român, trebuie să danseze. Putea să facă ce vrea”.
Gabi Luncă a cântat la numeroase evenimente ale familiei Ceauşescu: „Eu am cântat la majoritatea din familia lor. Şi nunţile erau mari, cu corturi mari. Tot iarna făceau aceste nunţi. Eu am fost angajată la ei trei ani de zile, la ansamblul Scorniceşti. De ce să spun că eu nu am dus-o bine un timp”.

Elena Ceausescu, mama ei Alexandrina Petrescu

Elena Ceausescu, mama ei Alexandrina Petrescu

Cât despre gusturile muzicale ale lui Ceauşescu, Gabi Luncă spune: „Îi plăcea muzică din aia bună. El ştia romanţele de la cap la coadă. Gusta muzica lăutărească şi gusta pe aia bună”.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: