Skip to content

În primăvara anului 1989, Ceauşescu era cât pe ce să moară. Şeful statului se afla în precomă diabetică hiperosmolară.

27 Octombrie 2011

Nicolae Ceauşescu a fost aproape de moarte în aprilie 1989, din cauza complicaţiilor unui diabet prost tratat. Motivul: se temea să nu devină dependent de insulină, ca fratele său, Andruţa. Prof. dr. Iulian Mincu a povestit, în exclusivitate pentru DeCe News, cum a fost salvat diabeticul Ceauşescu, ce tip de insulină folosea şi ce regim alimentar avea. Vezi cum ”tovarăşa” Elena îi dirija tratamentul şi chiar viaţa. Află cum a decurs consultaţia care l-a scos pe Ceauşescu din comă şi care au fost primele cuvinte adresate medicului care l-a salvat.

Alexandrina Petrescu impreuna cu fiica Elena Ceausescu 1989

Alexandrina Petrescu impreuna cu fiica Elena Ceausescu 1989

În primăvara anului 1989, străinii au aflat înaintea românilor că preşedintele Ceauşescu era cât pe ce să moară. Şeful statului se afla în precomă diabetică hiperosmolară, iar medicii nu reuşiseră să-l convingă să facă tratament cu insulină. Cunoscut de 10-12 ani ca diabetic, Ceauşescu îl avea ca medic personal pe dr. Constantin Dumitrescu. Şeful statului nu accepta, însă, decât regimul alimentar, pastilele şi ceaiurile din plante. Când starea bolnavului s-a înrăutăţit, a fost chemat la Palatul din Primăverii profesorul Iulian Mincu, considerat cel mai bun specialist în nutriţie şi diabetologie din ţară.

Consultat în faţa unei comisii cu 17 medici

”L-am văzut prima oară pe Ceauşescu în 14 sau 15 aprilie, îşi aminteşte prof. Mincu. Am fost chemat la 8,30 dimineaţa, în Primăverii. Medicul său curant pe probleme de diabet era de la mine din clinică, dar lucrurile nu mergeau bine. Atunci, Ceauşescu m-a chemat. Când am ajuns, erau deja 17 medici acolo, atât din Bucureşti cât şi din ţară. În faţa lor, la intrare, stătea doamna Ceauşescu. Erau: ministrul Sănătăţii de atunci, Ciobanu, fostul ministru Proca, Apetrei, un mare cardiolog, decanul de la Facultatea din Timişoara, medici, asistente… S-a format un culoar spre locul unde stătea Ceauşescu, pe o canapea, dar fără să fie rezemat de spătar şi atunci am văzut că se uita spre cei din jur complet în afară. Privirea era pierdută, era absent, se vedea că e o situaţie gravă”.

Ceauşescu nu i-a răspuns la salut, în locul său a vorbit Tovarăşa

”Uite ce e, mi-a spus. Dânsul are diabet, situaţia nu este bună, vrem să ştim ce este de făcut. Din discuţia cu medicul curant, am aflat că bolnavul avea glicemia peste 390, chiar 396 (faţă de 120, normalul). Situaţia dura de câteva zile. Am cerut să examinez bolnavul. Ceauşescu nu avea haină, s-a dezbrăcat complet şi a fost consultat, în faţa comisiei. Consultaţia a decurs în tăcere. Era total absent, nu vorbea cu nimeni”, precizează prof. Mincu.

Tovarăşa: Nu vreau să devină dependent

”M-am întors spre Dânsa şi i-am spus concluziile. Am spus că situaţia e foarte gravă, povesteşte prof. Mincu. Era în precomă hiperosmolară, fără acidoză. Coma hiperosmolară apare la cei peste 50-60 de ani, şi e greu de tratat. E rezistentă la insulină şi trebuie curaj, ca să dai insulină în doze mari, intravenos. Când i-am vorbit de insulină, a reacţionat foarte dur:
-Pe ce vrei să-l pui?
-Trebuie tratament cu insulină intravenos, chiar din acest moment. Nu răspund de ce se va întâmpla dacă nu face insulină.
-Cum, îl pui pe insulină, a ţipat ea?
-Nu vă supăraţi, îi zic, nu există o altă soluţie.
-Nu, noi nu acceptăm…aşa i-ai făcut şi lui Andruţa şi a rămas dependent! L-ai pus pe insulină, care produce obişnuinţă, nu sunt de acord”.
Erau bine informaţi. De patru ani, fratele lui Ceauşescu se trata la Institutul de diabet, cu insulină.

Cum a ieşit din comă a întrebat: când pot să merg la birou

Prof. Mincu a părăsit Palatul Primăverii , dar pe la 16,30, în aceeaşi zi, a fost chemat de Elena Ceauşescu.
-Bine, fă-i te rog insulină, mi-a spus Tovarăşa.
-Nu vă supăraţi, eu o prescriu, dar medicul curant o s-o administreze, a răspuns Mincu. Vom începe cu doze mari, intravenos, din două în două ore, apoi le vom scădea pe măsură ce îşi revine la normal şi, dacă merge bine, rămâne cu insulină intramuscular.
”Era o mare răspundere, precizează profesorul, fiindcă exista riscul unei come hipoglicemice. De aceea, au ezitat medicii să-i propună tratamentul intravenos. Totuşi, lucrurile au mers bine. A doua zi, îl găsesc un om viu. Se făcuseră 400-500 de unităţi de insulină. În mâna unui nespecialist e o armă: dacă îi fac unui om 10 unităţi, poate intra în comă hipoglicemică. Dar el îşi revenise, se putea discuta cu el. Nu mi-a adresat personal nici măcar un mulţumesc. Primele cuvinte au fost: când pot să mă întorc la birou? În câteva zile s-a întors, iar peste două săptămâni a plecat în vizită în Pakistan, Indonezia şi Australia. Au fost şi trei medici în delegaţie: ministrul un cardiolog şi cu mine. Era cu totul alt om. Am asistat la discuţiile din Pakistan. Punea întrebări, răspundea, avea păreri respectate de cei cu care se întâlnea”.

Ceauşescu primea insulină ordinară

Prof. Mincu îşi aminteşte că, în acele zile, pentru administrarea intravenoasă exista doar insulină cristalizată, din producţie internă. ”Noi îi spuneam insulină ordinară. A primit acea insulină. Apoi, i s-a dat şi insulină semilentă, din import şi insulină ordinară, rapidă. Era o perioadă cu lipsuri, dar şi alţi pacienţi primeau acelaşi tratament. Nu a avut parte de ceva special, se importa insulină semilentă şi în alte cazuri, pe comandă. Regimul alimentar era cel obişnuit pentru diabetici. Am limitat la 200-250 de grame cantitatea de carbohidraţi, pe zi, iar în această cantitate intrau câteva felii de pâine sau cornuri făcute de bucătarul său personal, făinoase (foarte puţine) şi cartofi, la fel. A cerut mămăligă şi i s-a dat, dar calculam strict cantitatea. Eram atenţi şi la carbohidraţii din fructe. La brânzeturi şi carne nu era problemă. Ceauşescu nu bea, poate cel mult jumătate de pahar de vin roşu. Tărie niciodată. Erau anunţaţi şi cei care îl invitau în afară, să nu servească alcool. Uneori, pentru protocol, poate bea suc roşu de struguri, cu zaharină”.

De ce s-a ”sucit” Tovarăşa

Ministrul Sănătăţii, Victor Ciobanu, i-a povestit lui Iulian Mincu cum a convins-o pe Elena Ceauşescu să accepte insulina. Tovarăşa i-a cerut opinii ale unor medici străini, iar prof. Ciobanu a sunat diabetologi din Franţa, Anglia, Elveţia, Germania şi Italia. Acestora li s-a spus că o persoană din conducerea statului are probleme. Toţi au confirmat diagnosticul şi tratamentul propus de prof. Mincu. Profesorul din Italia i-a mai spus ministrului că ştie de cine e vorba, fiindcă el aflase că preşedintele are diabet şi a făcut imediat legătura. Oricum, părerile specialiştilor din Occident au făcut-o pe Elena Ceauşescu să accepte insulina. În lipsa acestui tratament, Ceauşescu ar fi intrat în comă, în interval de două-trei zile, şi nu s-ar mai fi putut salva, cu mijloacele din acea epocă.
Sursa: http://www.dcnews.ro/?p=112294

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: