Skip to content

Ceauşescu şi Isărescu conduc degajat cel mai recent sondaj de opinie

7 Noiembrie 2011

Un sondaj de opinie care ar fi fost comandat de RTV Centrului de Studii şi Cercetări Infopolitic şi apărut pe site-ul pesurse.ro acreditează unele rezultate năstruşnice, cel puţin la prima vedere. De pildă, la întrebarea “Care dintre şefii de stat a făcut mai mult pentru România?” conduce detaşat Nicolae Ceauşescu, cu 29%, urmat de regele Mihai I, cu 25%, de Ion Iliescu, cu 20%, de Emil Constantinescu, cu 14% şi de Traian Băsescu, cu 7%, în timp ce 5% dintre repondenţi nu au nicio opinie. Potrivit aceluiași sondaj, în condițiile în care datele sunt reale, dacă dumincă ar avea loc alegeri parlamentare, voturile ar fi repartizate în felul următor: USL 56%, PDL 19% Partidul Poporului Dan Diaconescu 7%, UDMR 5%, PRM 5%, PNGCD 2%, PNŢCD 1% și UNPR 1%.

În ceea ce priveşte încrederea în personalităţi, situaţia se prezintă în lumina unui vot de neîncredere dat politicienilor în general, astfel că pe locul întâi, cu 47 la sută se situează Mugur Isărescu, urmat de Sorin Oprescu – 42%, Crin Antonescu – 37%, Victor Ponta – 36%, Traian Băsescu – 13% și Emil Boc – 9%. Mai departe, 79% dintre cei chestionaţi au auzit de discursul ţinut în parlament de fostul suveran, Regele Mihai I. 50% dintre ei au o apreciere pozitivă în legătură cu acest discurs. Cu toate acestea, 85% dintre persoanele intervievate îşi doresc ca formă de guvernământ republica, 5% monarhia iar 10% nu au o opinie formată în această problemă.

Sondajul estimează o participare la vot de 47%. A fost realizat în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie pe un eşantion de 903 persoane şi are o marjă de eroare de 3,3%.

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Epoca de Aur permalink
    11 Noiembrie 2011 14:44

    Salut ! Unde e facuta poza de mai sus cu Nicolae Ceausescu si in ce an ?

    Apreciază

  2. 12 Noiembrie 2011 23:34

    care? cu indicatorul? cred ca in 1988

    Apreciază

  3. Epoca de Aur permalink
    13 Noiembrie 2011 06:04

    Poza de aici de sus unde Nicolae Ceausescu sta in fata unei vile.
    In ce loc se afla si in ce an a fost facuta poza? Asta daca stii bineinteles….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: