Skip to content

Alexandru Bârlădeanu: În realitate, puterea în partid o avea Ceauşescu. Toate erau în mâna lui Ceauşescu

13 Noiembrie 2011


Alexandru Barladeanu (stanga) 21-iunie-1968. SUA.

În realitate, puterea în partid o avea Ceauşescu. Ceaşescu era secretar cu organizatoricul, orice secretar cu organizatoricul are putere mai mare decât toţi ceilalţi. Dar Ceauşescu ştiuse să-şi aleagă oamenii. Şi ca secretari de regiune şi acei instructori ai C.C. [erau] numai oamenii lui.
Gheorghiu-Dej în sânul familiei, cu fiica Lica (a doua din dreapta n. 15 martie 1928. d. martie  casatorita cu Marcel Popescu ) şi nepoţii Gheorghe (primul din stânga), Mândra Mandra  Camila Gheorghiu (a treia din stânga nascuta in 1955) şi Sanda (prima din dreapta nascuta in 1950) Foto: Arhiva personală Ioana Gheorghiu

Lica Gheorghiu a avut trei copii: Sanda (economista, decedata in 2005), Gheorghe (inginer, decedat in 2005, fost coleg de banca al politologului Vladimir Tismaneanu in ciclul primar) si Mandra (notar public). Despre trecutul familiei, stranepoata lui Dej, Ioana Gheorghiu, licentiata in drept, marturiseste urmatoarele: „Am terminat liceul in 1991. N-am invatat nimic la scoala despre strabunicul meu. As vrea sa vizionez filmele in care a jucat bunica mea, dar nu stiu unde sunt. Pe ea mi-o amintesc ca pe-o bunica oarecare – buna, iubitoare si grijulie cu nepotii„.

Din păcate, Gheorghiu Dej, în ultimii 2-3 ani, preocupat mai ales de problemele internaţionale ale partidului şi de afirmarea independenţei partidului şi ţării, nu prea s-a mai ocupat de problemele interne de partid, nici de oameni, nici de conducerile regionalelor. Toate erau în mâna lui Ceauşescu, care şi-a ales şi şi-a pus numai oamenii lui. Nu ştiţi ce autoritate aveau în ţară instructorii veniţi de la C.C.! Ăştia erau Dumnezeu pentru regiuni, ei, toţi, erau oamenii lui Ceauşescu. Aşa că puterea reală în partid o avea Ceauşescu. Deşi, aşa ca autoritate morală, ca respect, Maurer era mult mai considerat ca Ceauşescu.

Deci, ne apropiem de boala şi sfârşitul lui Gheorghiu Dej. În 19 martie ’65 eu primesc un telefon : „Veniţi imediat, tovarăşul Dej a intrat în comă!” M-am dus repede la locuinţa lui, locuinţă foarte modestă. I s-a construit o casă pe care el a lăsat-o fiicei sale după aceea. El singur s-a retras într-o căsuţă alături, mică, în care avea un hol de două ori mai mic decât ăsta, o sufragerie foarte mică şi-un birou de lucru. Şi sus, un dormitor al lui şi-al însoţitorului lui. Trăia foste modest şi mânca modest…
M-am dus acolo. Jumătate din membrii Biroului Politic erau deja veniţi. Dej pe un pat de spital, horcăia a moarte. Noi stăteam neputincioşi, aşteptam sfârşitul… Dej a murit. Şi primul care s-a dus să-l sărute pe Dej a fost Ceauşescu. Imediat în acel moment, subliniind faptul că el este primul dintre toţi.

Curând după moartea lui Dej, ne-am adunat la Biroul Politic peste un ceas-două, nu ştiu când, ca să hotărâm măsurile de înmormântare şi eventual succesiunea. În ce priveşte succesiunea, a sărit primul, mi se pare, [Alexandru] Drăghici : „Cum să vorbim acuma de cine urmează când corpul lui este încă cald! Discutăm asta mai târziu…” Am fost de acord. Eu nu ştiam în acel moment că Dej vorbise cu Maurer că dacă moare el succesorul să fie Apostol, asta am aflat mai târziu. Eu sunt convins că Dej ar fi vrut pe cineva de origine muncitorească. Singurul care putea să satisfacă – parţial – şi celelalte pretenţii ale lui Dej era Apostol. Chivu [Stoica] era cam limitat la minte. În Ceauşescu constatasem că el nu mai avea încredere. În Drăghici, iarăşi nu avea încredere. Cu Drăghici el avusese un conflict destul de acut pe problema eliberării deţinuţilor politici – Drăghici încercase să reducă cât mai mult numărul celor care erau eliberaţi, să pună fel de fel de criterii, în timp ce Dej voia să fie eliberaţi cu toţii. Deci, nu-l simpatiza. Eu nu ştiam că Dej a cerut verbal celorlalţi [să îl aleagă pe Apostol]... Eu îi reproşam, îi reproşez şi acuma că n-a lăsat scris o indicaţie. Apostol nu era cea mai fericită soluţie. Este un om cinstit, un om destul de bun, nu atât de egoist, atât de pripit cum era Ceauşescu… Deci, din aceste puncte de vedere era superior lui Ceauşescu. Dar, poate ne-ar fi avut tăria sau curajul sau fineţea politică pe care o avea Dej. Dar în acel moment cea mai bună soluţie politică era Apostol.

Edward Gierek Nicolae Ceausescu Polonia 1976

A doua zi dimineaţă, când venea rândul să discutăm problema succesiunii, am fost convocaţi la 9:00 dimineaţa la Biroul Politic. Însă, venind în sala Biroului Politic am constatat – avea legătură cu sala lui Ceauşescu – că se ţine şedinţă întâi la Ceauşescu şi-am înţeles că la această şedinţă au fost convocaţi membrii plini ai Biroului Politic. Cu excepţia lui [Petre] Borilă şi a lui [Alexandru] Moghioroş. După aceea, întrebîndu-l pe Maurer ei de ce n-au fost convocaţi, a zis că Ceauşescu n-a vrut pentru că nu erau români. Ceauşescu a spus : „Să discutăm între noi românii!”, aşa mi-a explicat Maurer.

Nunta lui Dej 1926

A durat şedinţa lor nu ştiu cât… un ceas…. am tot aşteptat şi-au venit în sala de şedinţe şi Maurer, spre stupoarea mea şi cred că şi a altora, anunţă : “Iată, noi ne-am sfătuit în Biroul Politic şi-l propunem în locul lui Dej pe Nicu Ceauşescu. Este tânăr, este energic…” a spus câteva cuvinte elogioase.
Acuma poate dumneavoastră nu ştiţi cum se petreceau lucrurile şi în conducerea partidului şi mai jos. Dacă venea hotărâre de sus aproape că nu mai aveai ce spune, foarte rar dacă îndrăzneai să spui ceva. Toţi am tăcut din gură. Nici n-am aplaudat, nici n-am contestat. Aşa a rămas Ceauşescu ales de Biroul Politic să ţină locul lui Gheorghiu Dej. […]

Apostol mi-a povestit, cred că-i adevărat, că el n-a scos un cuvînt. El ştia că Dej l-a lăsat succesor, i-a promis că acceptă şi se va comporta ca atare. Apostol n-a scos nici un cuvânt. L-am întrebat : „Da de ce n-ai vorbit? Că uite aşa era şi dorinţa lui Dej.” „Mi-era ruşine să nu se creadă că eu mă impun, că vreau carieră.” Pentru Apostol erau: Maurer, [Emil] Bodnăraş şi Apostol. Pentru Ceauşescu: Drăghici, Ceauşescu şi Chivu. Raportul era trei la trei. Hotărâtor a fost votul lui Maurer.
De ce era Chivu pentru Ceauşescu?! Poate că nu-i complet adevărat. Însă ştiu că în seara respectivă, în ajunul şedinţei de dimineaţă, Chivu a fost la Apostol şi apoi la Ceauşescu. Şi pe amîndoi i-a întrebat acelaşi lucru : „Măi, dacă tu eşti secretar general, eu ce-am să fac?” Apostol, de bună credinţă, i-a spus : „O să vedem atuncea.” Iar Ceauşescu a spus: „O să fii preşedintele Consiliului de Stat.” Şi Chivu a trecut de partea lui Ceauşescu. Şi votul hotărâtor a fost al lui Maurer.

[C 203. Interviu realizat de Eugen Preda, Mariana Conovici,15.02.1995]
Interviu oferit de GRUPUL DE ISTORIE ORALĂ, RADIO ROMÂNIA

( Agenţia RADOR )

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: