Skip to content

Lovitura de stat 22 decembrie 1989 vineri la ora 10.07. Trădarea lui Iulian Vlad şi a lui Victor Stănculescu. Complotul comunistului Ion Iliescu.

11 Decembrie 2011

Toti generalii inclusiv Vasile Milea foto noiembrie 1989

Represiunea a început spre miezul nopţii, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale. Au fost ucise 50 de persoane, 462 rănite, iar 1.245 au fost arestate şi transportate la penitenciarul Jilava.

Nicolae Ceauşescu

, pe 22 decembrie 1989, ora 12.06, când cuplul dictatorial a urcat la bordul elicopterului şi a plecat în direcţia Snagov. Din acel moment Ceauşescu a devenit de facto ostatic al Armatei – cu alte cuvinte, al şefului acesteia, generalul Victor Atanasie Stănculescu.

O parte din echipa conducătoare îşi dădea seama de inevitabilitatea unor schimbări şi se străduia să pregătească cât mai bine sosirea acestora. Afirmaţia este valabilă şi în legătură cu o parte dintre funcţionarii de la niveluri inferioare. Printre membrii nomenclaturii superioare existau cel puţin două grupuri care i se opuneau lui Ceauşescu, dar care nu colaborau întru totul unul cu celălalt: semnatarii „Scrisorii celor şase” şi cei în fruntea cărora se afla Iliescu. Persoana care făcea legătura între cele două tabere era Silviu Brucan.

Puciul nereuşit din 1984 a agravat şi mai mult această situaţie. În îndepărtarea lui Ceauşescu armata vedea o şansă şi de aceea a fost favorabilă faţă de activitatea lui Militaru şi a celorlalte persoane cu relaţii în Uniunea Sovietică. Deciziile fundamentale din zilele fierbinţi ale lui decembrie au fost luate de doi generali: Guşă şi Stănculescu. Primul a pus capăt represiunii, iar ultimul a săvârşit de fapt o lovitură de stat, luându‑i puterea lui Ceauşescu, după care a avut grijă ca acesta să fie lichidat.

Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.
Iulian Vlad a declarat in fata comisiei senitoreale: „Apoi, alt ordin am dat în 22 dimineaţa ora 8:30, că dacă se forţează cordonul (ce înconjura piaţa CC) să nu se facă opoziţie! Ordinul l-am dat lui Bucurescu, col. Ardeleanu, Nae (adjunctul lui Neagoe, pentru că pe Neagoe nu l-am găsit), Ghiţă. Acest ordin a ajuns şi la cei care apărau televiziunea, radioul.”

Adjunctul fostului şef al Departamentului Securităţii Statului general Bucurescu Gianu:

„Pe 22 decembrie 1989 Iulian Vlad a cerut ca, în caz că presiunea mulţimii creşte, să dăm voie oamenilor să intre în sediul fostului CC al PCR.

Stenograma şedinţei CPEx al CC al PCR din 22 decembrie 1989, ora 10.00. Participanţi: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Manea Mănescu, Emil Bobu, Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, Ştefan Andrei, Ion Radu, Lina Ciobanu, Ioan Totu, Paul Niculescu-Mizil, Ludovic Fazekaş, Dumitru Popescu, Gheorghe (Gogu) Rădulescu, Silviu Curticeanu, Mihai Gere, Nicolae Giosan, Ana Mureşan, Suzana Gâdea, Ion Stoian, Ioan Ursu, Tudor Postelnicu, Iulian Vlad.

Nicolae Ceauşescu: Să declarăm imediat starea de necesitate în întreaga ţară. Aceasta este conform Constituţiei şi este dreptul preşedintelui. Nu trebuie să convocăm Consiliul de Stat. Sunteţi de acord?

Ion Dincă: Dacă aceştia dezarmează Armata noastră şi vor să intre în sediu?

Iulian Vlad: Armata nu se lasă dezarmată.

Nicolae Ceauşescu: Ce facem?

Iulian Vlad: Procedăm cum aţi spus.

Tudor Postelnicu: Aşa facem.

Ceauşescu, părăsit de securitate, a fost fugărit. Este clar că Ceauşescu  încă era considerat preşedinte – comandant suprem vezi de ce!

Reporter: Cum aţi „executat” ordinul comandantului suprem?

Stănculescu: Am acţionat pe dos. L-am oprit la ora 10.45, pe primul transmisionist pe care l-am întâlnit căpitanul Marius Tufan, de la centrul de transmisiuni al armatei, să comunic, s-a prezentat, l-am întrebat dacă are legătură cu cele două unităţi care afluiesc şi l-am întrebat care-i situaţia lor. A intrat într-o cameră şi a luat legătura prin staţie. După două minute a ieşit şi a zis că una e pe Viilor, alta e la Tineretului. Veneau spre Piaţa Palatului, Am spus: „Dă ordin imediat să se întoarcă în cazărmi şi, dacă e populaţie, să spună că «Armata e cu voi, staţi liniştiţi că nu se întâmplă nimic!»”. Era ora 10.20, cred. M-am întors si i-am zis «Tovarase comandant suprem, trupele nu mai pot ajunge in piata. Mi-au comunicat ca nu pot trece de baraje. Va propun sa organizez o plecare cu elicopterul la unul din centrele de comanda din tara». Aveam trei astfel de centre de comanda in tara, dotate cu sisteme de conducere a fortelor. «… pregatesc sa fiti instalat la centrul de comanda si sa conduceti de acolo».. Stănculescu: „Mi-am dat seama că trebuia să-l scot din joc. I-am spus că a început presiunea în piaţă. „Cred că ar fi bine să ieşiţi din local…”. Erau deja în panică, cam cum i-aţi văzut la proces, în film. „Cum să ieşim?” „Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi şi plecaţi din clădire”. Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer, le luam puterea. Stănculescu catre Ceauşescu: „Vă raportez că elicopterul a aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă”. Atunci a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!”.

Reporter. Nu a fost un „La revedere”, ceva?

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!” – atât. Simplu. Foarte milităros.”

Athanasie Stănculescu a avut puterea unui şef de stat pe data de 22 decembrie, de la ora 10.07 la ora 16.00. Cum v-aţi asigurat că Ceauşescu, o dată scos din CC, este îndepărtat de putere?

Stănculescu: Acolo am avut un moment mare. Am fost eu „în aer”, de data asta. Dacă-i spune lui Maluţan să plece spre Bulgaria, să iasă, că era frontiera cea mai apropiată? Şi de acolo să schimbe? N-am ştiut etapa Snagov. Maluţan i-a raportat generalului Rus şi generalul Rus mi-a raportat mie telefonic că a aterizat la Snagov. Am fost foarte nelămurit – ce se întâmplă la Snagov? Nu era nimic organizat în zonă, paza era subţire. A fost un moment de cumpănă. Eram puţin dezorientat şi eu. I-am spus lui Rus să-i spună lui Maluţan, dacă decolează din nou, să spună ce spune Ceauşescu. Maluţan a raportat tot timpul.

Tovarăşul a vorbit cu primii-secretari de la judeţe şi i-a spus clar lui Maluţan: „Târgovişte! Oţelarii ne vor apăra”. Atunci m-am liniştit. Ordinul al doilea l-a dat Rus, nu-mi aparţine mie: „Nu mai zboară nimeni în spaţiul aerian românesc!”. Iar lui Maluţan: „Găseşte o soluţie ca să aterizezi, motivează ceva!”. Maluţan a aterizat aproape de Boteni, lângă şosea.
Stănculescu: Pe la 1.05. L-am întrebat din nou pe Rus care e situaţia în spaţiul aerian, mi-a confirmat din nou că i-a dat ordin lui Maluţan să găsească o soluţie ca să nu intre să aterizeze în Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte. S-a dat drumul la Televiziune. Atunci l-am chemat pe ministrul Telecomunicaţiilor, Pintilie, care era fost general de la Direcţia a V-a. Am avut două treburi cu el. Prima – să taie legăturile de la Securitate, că de-aia a fost Securitatea supărată pe mine.I-am spus: „Taie legăturile de la Securitate! Şi spune-mi de unde se poate opri Televiziunea!” – care începuse.Vă raportez într-o jumătate de oră”. A plecat, s-a întors, am tăiat legăturile pe la ora 1.20. „Televiziunea se poate decupla de la Palatul Telefoanelor, ultimul etaj”. „Bine, lasă atunci Televiziunea să meargă”.Între timp mă ocupam să pregătesc ordinul pe care trebuia să-l semnez, cu unităţile.Şase zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în decembrie 1989. Pledoarie pentru istorie, vol. I, Coordonator gen. de divizie Ion Pitulescu, Bucureşti, Tipografia Luceafărul, 1995, pp. 174 – 175In timp ce Armata făcea prăpăd în Bucureşti, Ceauşescu a înnoptat, pentru mai multă siguranţă, în sediul Comitetul Central al PCR. Noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost ultima petrecută în libertate de soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Pe 21 decembrie 1989, după teleconferinţa cu prim-secretarii judeţeni ai PCR, Nicolae Ceauşescu a organizat apărarea Palatului puterii sale. A sunat goarna mobilizării, dar avea să constate că tot mai puţini erau dispuşi să-l urmeze în nebunia lui.În noaptea de 21/22 decembrie, „nea Nicu” nu a dormit acasă. Nici el, nici Elena Ceauşescu şi nici principalii lor colaboratori, care au încercat să aţipească prin birouri. Cei mai mulţi aveau amenajat şi câte un spaţiu de odihnă, dotat cu pat şi cu o mică garderobă.

Consemnaţi în C.C.

Constantin Manea, unul din secretarii de Cabinet ai lui Ceauşescu, declara în 1993, în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „Toată după-amiaza, Ceauşescu a avut o perioadă tensionată. Nu s-a mai odihnit, cum avea obiceiul. I-a chemat pe Milea, Postelnicu şi Vlad. Succesiv. De mai multe ori. În final i-a consemnat aici. La scurtă vreme le-a ordonat lor şi directorului Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu, să amenajeze trei birouri pentru a se instala un grup de tehnicieni, cu probleme de telecomunicaţii”.

În acest moment, practic, lua fiinţă Comandamentul Militar Unic, prin care Ceauşescu voia să coordoneze represiunea. „Armata, trupele de Securitate, toate celelalte unităţi subordonate, inclusiv gărzile sau detaşamentele de luptă şi apărare sunt subordonate comenzii unice. Această comandă unică este asigurată de ministrul Apărării, ministrul de Interne, ministrul secretar de stat la Interne şi şef al gărzilor patriotice, desigur sub conducerea comandantului suprem. Cu orice problemă, vă adresaţi comandantului suprem”, le-a ordonat Ceauşescu şefilor ministerelor de forţă, la 21 decembrie 1989, puţin după ora 18.00.

În acest fel, dictatorul comanda direct represiunea. Decizia a venit imediat după teleconferinţa în care Ceauşescu dăduse mână liberă acţiunilor de forţă şi în ţară.Pregătirea demiterii lui Milea

Lucrurile se precipită. Pe măsură ce-l cuprinde panica, dictatorul se implică tot mai mult în coordonarea represiunii. O energie colosală, aproape tinerească, îl împinge de la spate. Parcă n-ar avea aproape 72 de ani…

Tot mai nemulţumit de reacţia Armatei, Ceauşescu pregăteşte schimbarea ministrului Vasile Milea cu un general mai hotărât, mai eficient. Şi, poate, mai loial… dată fiind suspiciunea dictatorului că un spion se ascunde chiar lângă el.

Directorul Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu, a mărturisit Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „În seara de 21 decembrie i-a spus lui Milea ca în dimineaţa de 22 decembrie generalul Stănculescu să fie prezent la sediul CC. Nu înţeleg de ce l-a chemat pe Stănculescu şi nu pe Guşă. Mie, Milea mi-a spus că se duce să-l cheme pe Stănculescu, că «mi-a spus tovarăşul, probabil că nu mai are încredere în mine»”.

Să vină Dan Deşliu şi Adrian Păunescu!

Dornic să-şi atragă încrederea poporului, Ceauşescu mai crede în minuni şi în al 12-lea ceas. Apelează la o soluţie propagandistică: folosirea unor personaje care au o imagine „adecvată” în rândul populaţiei. Elocventă este mărturia secretarul de Cabinet, Constantin Manea, în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.

„Pe seară, după ora 18.00, l-a chemat pe şeful Secţiei Presă, Mitea. I-a cerut să-i caute pe scriitorii Dan Deşliu şi Adrian Păunescu. Nu ştiu ce i-a spus direct. Din câte ştiu, Păunescu a refuzat să vină. Am impresia că ar fi vrut să-i pună să vorbească la televizor, pentru susţinerea cauzei”, a povestit Manea.

Televiziunea era, în acel moment, principalul mijloc de propagandă al lui Ceauşescu. Din ordinul lui, programul din seara de 21 decembrie 1989 a fost altul decât în revista „Program Radio – TV”. Aceste modificări de program sunt explicate în cartea „Revoluţia Română în direct”.

Nicolae şi Elena, în vremuri mai fericite

După fiecare emisiune propagandistică erau difuzate chemări la calm. În cele aproape trei ore şi jumătate de emisie, de la 19.00 la 22.22, au fost patru astfel de intervenţii, la orele 20.00, 20.20, 21.20 şi 21.40. Nici serialul sovietic din acea seară, „Punctul de întoarcere”, nu a mai fost difuzat, în locul lui fiind programate cântece patriotice revoluţionare.

Sfatul lui Verdeţ

Tot pe 21 decembrie, în jurul orei 20.30, Ceauşescu cere maşina să plece acasă. Gărzile de corp îl sfătuiesc să rămână în sediul CC, pentru că e cel mai bine apărată clădire. Ceauşescu urmează sfatul şi decide să înnopteze – şi el, şi „Tovarăşa” – în fortăreaţa Partidului şi a puterii sale.

În această perioadă, Ceauşescu este vizitat de Ilie Verdeţ, preşedinte al Comisiei Centrale de Revizie a PCR şi deputat în Marea Adunare Naţională, şi de alţi doi tovarăşi, Mihail Burcă şi Vasile Vîlcu, comunişti bătrâni.

Constantin Manea declară Comisiei senatoriale: „A fost o seară foarte agitată. Un du-te-vino. De multe ori, nici nu mai închidea uşa şi venea în secretariat, la telefon, unde erau 22 de linii. Într-un târziu m-a pus să-i chem pe Vîlcu, Burcă şi Verdeţ, care au cerut o întrevedere. Întâi i-a întâmpinat ea. La intrarea lor în anticamera lui Ceauşescu era Elena de faţă. El – în birou, cu uşa închisă. Ea le-a spus: «Vedeţi cum se dezvoltă lucrurile pentru care am muncit?». Şi a ieşit el. Am fost de faţă când Verdeţ i-a propus lui Nicolae Ceauşescu să caute o înţelegere cu cei care sunt instalaţi la baricadă, la Inter, în
faţa cărora s-au mobilizat trupe”.Cina de adio cu Zoia şi cu Valentin

Pentru că nu au mai ajuns la reşedinţa din cartierul Primăverii, soţii Ceauşescu au primit vizita copiilor Zoia şi Valentin în sediul CC, în jurul orei 21.00. Martori au fost secretarii Mihai Hîrjău şi Constantin Manea.

„Către ora 21.00 au venit Zoia şi Valentin, fără Nicu, care era la Sibiu. Cred că au încercat să facă un fel de masă, că s-au retras în sufragerie. Cred că au luat o gustare. Au stat cam o jumătate de oră. Valentin a fost foarte insistent, că suna din cinci în cinci minute şi voia să vorbească cu taică-su, dar de regulă a vorbit cu maică-sa. Ea încerca să-i liniştească şi le spunea că situaţia e stăpânită, iar Zoia şi Valentin le povesteau ce e pe stradă”, spune Manea.

După plecarea celor doi copii, dictatorul a vrut să iasă din clădire. Şeful Direcţiei a V-a a Securităţii, generalul Marin Neagoe, susţine că Nicolae Ceauşescu a făcut câţiva paşi pe scări, apoi a intrat înapoi. Tot atunci a cerut să-i fie aduşi şi nişte revoluţionari care strigau „Jos Ceauşescu”, cărora să le vorbească. „I-a fost adus unul care era bătut măr. Îi curgea sânge din nas. Le-am spus oamenilor mei să-l ducă undeva, să-l spele, şi apoi să-l ducă de acolo“, declara Marin Neagoe în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.El a adormit, ea s-a foit toată noaptea

Din mărturiile secretarilor de Cabinet, Manea şi Hîrjău, reiese că vizitele de la Cabinetul lui Ceauşescu au durat până la miezul nopţii. Apoi, lucrurile s-au mai liniştit, însă în Cabinetele 1 şi 2 era tensiune mare.

„În cursul nopţii, către ora 24.00, informaţiile curgeau ca şi până atunci. El a trecut la odihnă. Nu ştiu dacă o fi aţipit sau nu, dar dimineaţa era mai odihnit. Ea a ieşit frecvent şi s-a informat. Nu a dormit. Probabil că mergea şi îi spunea şi lui. Îmi mai aduc aminte că, tot pe la miezul nopţii, a indicat să trimită o echipă de operatori TV care «să filmeze ce au făcut huliganii, că acolo se va face curăţenie şi nu se mai poate filma». Nu ştiu dacă s-a filmat”, a mai declarat Manea, în 1993, Comisiei „Decembrie 1989”.

Arestarea lui Ceauşescu: planul de la ora 3.00

În alte încăperi din sediul CC al PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca în Cabinetele 1 şi 2. Toată „crema” partidului se afla în clădire. Iulian Vlad impreuna cu Traian Basescu in spatele lui Vasile Blaga

Iulian Vlad impreuna cu Traian Basescu in spatele lui Vasile Blaga

Târziu, pe la ora 3.00, generalul Milea s-a întors din zona Intercontinental, unde coordonase personal represiunea. Atunci s-a petrecut un episod care putea pune capăt regimului Ceauşescu cu nouă ore mai devreme.
Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, a relatat acel episod Comisiei „Decembrie 1989“: „După ce s-a întors generalul Milea am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major. Vizavi de biroul lui Ceauşescu. Milea era foarte afectat. Am ieşit pe culoar, la fotolii, şi a început să plângă. Spunea că nu crede că sănătatea îi va mai îngădui … să le spun soţiei, fetelor sale ce s-a întâmplat… că nu a fost pregătit să se întâmple aşa ceva. Atunci i-am spus că nu putem lăsa lucrurile aşa, că de fapt forţa este în mâna lui şi a mea. Eu stăpâneam lucrurile în sediu, iar el afară, dar el era foarte afectat. Era posibil să se evite vărsarea de sânge. Ceauşescu a rămas în sediu. Lui Milea i-am spus că trebuie să-l arestăm pe Ceauşescu. Redau: «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Mi-a spus clar: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare»”.

Milea, prăbuşit Iulian Vlad spune că niciodată nu l-a mai văzut pe Vasile Milea atât de afectat. Starea în care se afla ministrul Apărării este confirmată şi de Mihai Hîrjău, secretar personal al lui Ceauşescu: „Era în jur de trei şi ceva noaptea. Milea era deprimat. Murdar de motorină, de praf, deci ţinuta îi era complet dezordonată. Răvăşit, mi-a spus cu aproximaţie: «Măi, băiete! Să fii fericit că n-ai văzut ce am văzut eu». Şi, mai departe, întrebându-l care e situaţia, a adăugat: «Ce o să fie mâine … iarăşi o luăm de la capăt». Şi cu asta am încheiat discuţia cu el”.

La nici şapte ore de la propunerea generalului Vlad şi de la dialogul cu Hîrjău, Milea avea să închidă discuţia cu toată lumea. La 22 decembrie, puţin după ora 9.30, s-a sinucis.

Paranoia

În timp ce Armata şi celelalte forţe de represiune omorau oamenii în centrul Capitalei, Nicolae Ceauşescu ordona mascarea acţiunilor prin diferite activităţi propagandistice. Mai mult, a ordonat chiar folosirea forţei în întreprinderi,împotriva „elementelor reacţionare“.Ceauşescu – ultimele 6 ore la cârma ţării

Pe 22 decembrie 1989, între orele 6.00 şi 12.00, Nicolae Ceauşescu şi-a trăit cu intensitate nebunească ultimele clipe în sediul Puterii comuniste. În timp ce coloanele de muncitori veneau spre sediul Comitetului Central al PCR, „nea Nicu” încă se mai gândea la o reprimare sângeroasă a demonstranţilor. Stenograma şedinţei CPEx al CC al PCR din 22 decembrie 1989, ora 10.00

Vineri, 22 decembrie 1989. La ivirea zorilor, în Capitală încă mai mirosea a praf de puşcă, după prăpădul făcut de forţele de represiune în timpul nopţii. Sângele oamenilor împuşcaţi în zona Sălii Dalles a fost spălat, pentru a acoperi urmele intervenţiilor violente, iar sloganurile anticeauşiste de pe ziduri au fost acoperite cu vopsea.

În sediul puterii, la CC al PCR, Ceauşescu îşi pregătea rezistenţa. Ordonase ca militarii să recurgă la orice mijloace pentru a opri mulţimea care se pregătea să vină spre Piaţa Palatului.

„La metrou să se dea cu gaze lacrimogene!“

Pe 22 decembrie, Nicolae Ceauşescu s-a trezit la ora 6.00. „Pe la 6.30 s-a întâlnit cu fratele său, generalul Ilie Ceauşescu, adjunctul ministrului Apărării. Discuţia a avut loc în Cabinetul 1 din sediul CC. Ilie Ceauşescu venise să-i sugereze fratelui său să schimbe strategia şi să facă schimbările dorite de Moscova. Îl îndemna să fie mai conciliant, să negocieze. Dar şeful statului i-a dat exemplul chinezesc cu Piaţa Tien An Men şi i-a spus lui Ilie să plece”, explică istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Nicolae Ceauşescu a primit raportul de dimineaţă. Secretarul de cabinet al lui Ceauşescu, Mihai Hîrjău, a reconstituit momentul în 1994, în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie: „În anticameră i-am găsit pe Dăscălescu şi pe Bobu. Aşteptau să iasă ori el, ori ea. În jurul orei 6.30 a ieşit Elena Ceauşescu şi ei i-au spus că în oraş au început să apară concentrări de oameni în diferite puncte. Pe la gurile de metrou, pe la Pipera, la Turbomecanica. După care, ea a intrat în birou la Ceauşescu. A ieşit şi Ceauşescu, îmbrăcat sumar, într-un halat de baie, e greu de descris cum arăta. Avea o figură descompusă. Le-a dat indicaţia ca orice încercare de regrupare să fie reprimată cu brutalitate. A spus: «Dacă sunt în metrou, să se dea cu gaze lacrimogene!» şi să fie aduse Gărzile patriotice, să se facă apel la uzine”.

Pregătirea de luptă

În ciuda avertismentelor primite de la Ilie Verdeţ (în seara de 21 decembrie) şi de la Ilie Ceauşescu (în dimineaţa de 22 decembrie), Nicolae Ceauşescu a continuat să creadă în „servirea cauzei”. El vedea totul ca pe o luptă eroică pentru salvarea socialismului mondial, grav ameninţat de înţelegerile sovieto-americane şi de agenţii care mişunau prin România. Inclusiv în palatul său, căci dictatorul îşi suspectează apropiaţii că s-au dat cu duşmanul.

Secretarul Mihai Hîrjău avea să-şi amintească de întâlnirea dintre Ceauşescu şi conducătorii ministerelor de forţă: „În jurul orei 7.00 i-a chemat înăuntru, în cabinet, pe Milea, Postelnicu şi Iulian Vlad. Au stat câteva minute şi au plecat precipitaţi la punctele lor de comandă, care erau stabilite de seara”.Să vină Stănculescu!

Nemulţumit de informaţiile primite de la cei trei responsabili cu ordinea, Ceauşescu încearcă să grăbească schimbarea, care peste numai câteva ore îi va fi fatală. „La ora 7.00, Ceauşescu a cerut legătura cu Victor Stănculescu. Eu atunci am aflat că-l chemase de la Timişoara. Am sunat la cabinetul lui şi mi-a spus că este la Spitalul Militar. Am vorbit cu el, personal, la spital şi i-am spus că l-a chemat Ceauşescu. Mi-a spus că nu poate să vină, că are piciorul în ghips, dar îl poate trimite pe adjunctul său cu probleme de înzestrare. I-am spus lui Ceauşescu că Stănculescu nu poate să vină şi mi-a spus să-l chem pe Ilie Ceauşescu”, declara Hîrjău, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”.

„Doping“ cu coniac finCei care au vorbit cu Ceauşescu în orele următoare au simţit mirosul de alcool fin pe care-l răspândea respiraţia acestuia. Niciun mister: dis-de-dimineaţă, dictatorul a băut două sticluţe mici de coniac Courvoisier, din „rezerva” secretarului de cabinet Constantin Manea.

De asemenea, Ceauşescu şi-a găsit timp să-şi facă şi injecţia cu insulină pe care o neglijase de câteva zile. În mod normal, el îşi injecta insulină de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, altfel îi creştea glicemia foarte mult. Diabetul îi măcina tot mai serios sănătatea lui Ceauşescu.

Încercarea cu Ilie Ceauşescu

După ce a primit rapoarte de la toţi oamenii din jurul lui, puţin după ora 8.00, Ceauşescu a convocat de urgenţă o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al PCR. Aceasta este şedinţa în care Vasile Milea se bâlbâie şi nu este în stare să-i prezinte comandantului suprem un raport despre starea trupelor.

Ceauşescu ţipă la el şi rosteşte celebra replică: „Marş şi adu trupele!”. Vizibil marcat de această reacţie a dictatorului, Milea „bântuie” aproape o oră prin sediul CC, apoi sfârşeşte, la ora 9.35, într-un birou de la etajul 6. Ceauşescu anunţă că generalul Milea s-a sinucis şi îi pune eticheta: „laş şi trădător”.

În acest timp, Ilie Ceauşescu revine la biroul fratelui său, chemat de secretarul Hîrjău. „Am intrat în Cabinetul 1 şi mi-a spus: «Uite, Milea s-a sinucis». Era afectat atunci. Era şi ea acolo, lângă el. Şi el mi-a spus: «Te pregăteşti să iei comanda Armatei!». Îi zic: «Eu nu pot să iau comanda Armatei. Nu e calitatea mea». Aşa că mi-a zis: «Atunci du-te şi te-mbracă militar şi te duci la minister! Nu mai pierde timpul aici!». Aşa că am refuzat. Oricum, nu îmi dădea comanda Armatei, dar probabil a încercat, că deja îl chemase pe Stănculescu”, a declarat Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989.

În dimineaţa de 22 decembrie, imediat după ora 08.30, gen. Vlad iese în strada Oneşti, cheamă la el pe şeful de stat major alpe Trupelor de securitate-miliţie, pe comandantul USLA şi pe şeful de stat major al Şcolii de a Băneasa şi le ordonă ridicarea Dispozitivului Militar Unic de Apărare a sediului CC al PCR, prevăzut prin Legea Apărării Naţionale; retragerea efectivelor în cazărmi, permiţând astfel penetrarea perimetrului de apărare a sediului central al puterii şi intrarea manifestanţilor în Piaţa Palatului (pătrunderea s-a petrecut în jurul orei 09.50). Aşa se explică de ce Raportul MApN înaintat Comisiei senatoriale de anchetă acuză Securitatea că s-a retras din dispozitiv şi a lăsat unităţile Armatei izolate, în contact cu mulţimea.

La ora 10.00 dupa sedinta CPEx (Vlad era deacord cu Ceausescu), generalul Vlad aprobă ordinul Inspectoratului General al Miliţiei redactat de gen. Romeo Câmpeanu, cu următorul conţinut:

Radiograma nr. S/65.809/22.12.1989.

„Din ordin vi se transmite că nu se folosesc armamentul din dotare şi nici alte forme de violenţă împotriva muncitorilor care demonstrează. În caz de atac al sediilor sau organelor noastre de către elemente anarhice, huliganice, se ripostează în conformitate cu legea (în loc de «cu fermitate», – Modificat pe ciornă de Generalul Vlad n.a.), prevenindu-se pătrunderea în sediile organelor noastre şi dezarmarea cadrelor.

Semnat: general-maior Câmpeanu Romeo” (Generalul Câmpeanu îndeplinea funcţia de adjunct al Şefului Inspectoratului General al Miliţiei – n.a.)

La ora 10.30, generalul Vlad ordonă, prin gen. Ghiţă, ieşirea unităţii combatante a Securităţii de la Televiziune din situaţia de luptă şi retragerea armamentului. La ora 11.15, deşi conducerea Televiziune se opune, comandantul unităţii de Securitate, Diţiu, îi invită pe primii revoluţionari în clădire.

Elena şi cheia de seif

Un episod controversat se petrece puţin după ora 9.30, când cuplul dictatorial aflase despre moartea lui Milea. Elena Ceauşescu îşi chemă aghiotantul, pe căpitanul Marian Rusu. Acesta avea să declare Comisiei Senatoriale în 1995: „În dimineaţa zilei de 22 decembrie am fost chemat de Elena Ceauşescu, în jurul orei 9.30. Am fost trimis până acasă la ei, în Primăverii, să iau o cheie. Am mers până la reşedinţă, am luat cheia. Ştia de ea femeia din casă care se ocupa de femeile de serviciu, răspundea de reşedinţa de la Snagov, era un fel de intendentă. O chema Suzana, mi-a dat cheia şi am adus-o la sediu. Era o cheie mare – dacă vreţi, ca o părere, o cheie de seif, deci pentru o casă de bani. Dar unde era această casă de bani, la Cabinetul 1, la Cabinetul 2, nu am de unde să ştiu”.

Cheia respectivă a ajuns la Elena Ceauşescu după ora 10.00. Această poveste este legată de prezenţa unui pachet şi a unei mape de piele pe parcursul fugii soţilor Ceauşescu din sediul CC spre Snagov şi apoi spre Boteni-Sălcuţa, unde avea să aterizeze elicopterul prezidenţial în jurul orei 13.00.„Cu picioarele rupte să vină, altfel îl aduc arestat!“

După ce a primit confirmarea, de la oamenii săi de încredere, că generalul Milea a fost găsit împuşcat, secretarii de la Cabinetul 1 au continuat telefoanele către generalul Stănculescu. „Am sunat la Stănculescu la Cabinet, pe firul scurt, şi mi-a spus aghiotantul că e acasă. I-am spus lui Ceauşescu ce se întâmplă, că are piciorul în ghips, şi a ţipat: «Cu picioarele rupte să vină, şi să vină în cinci minute! Să nu se joace, că-l aduc arestat!»”, a relatat Constantin Manea, unul dintre secretarii de cabinet ai lui Ceauşescu.

Într-un sfert de oră de la această ieşire violentă, Stănculescu s-a conformat şi a venit la Palat. El avea să constate că sediul CC era păzit de oameni înarmaţi până-n dinţi. Ceasul arăta 9.50. Povesteşte generalul Stănculescu: „Am intrat în Cabinetul 1, în holul din faţă. Pe parcurs, pe coridoare, erau cam 50 de oameni cu automate. Asta a fost o primă imagine. Am întrebat pe unul dintre cei de pe hol unde este Comandamentul Militar. Mi-a arătat că undeva lângă Cabinetul 1. Am intrat, le-am spus că am venit şi erau toţi în panică.

M-am dus la Ceauşescu la birou. Cred că Silviu Curticeanu m-a repezit puţin. A ieşit Ceauşescu şi m-a întrebat ce am păţit la picior. Mi-a spus să iau comanda, să întărim dispozitivul şi să apărăm“.

„Luptăm sau nu luptăm?“

Pe la ora 10.00, după numirea lui Stănculescu ca ministru al Apărării, Nicolae Ceauşescu dictase deja consilierilor săi de presă comunicatul despre sinuciderea lui Milea. A urmat o şedinţă CPEx, în care „nea Nicu” a vrut să se convingă dacă „tovarăşii” mai luptă cu el până la capăt.

Unul dintre membrii CPEx, Ion Radu, fusese trimis de Ceauşescu să ia pulsul evenimentelor. „Ce-ai făcut, Radu?”, a întrebat Ceauşescu. Ion Radu a răspuns: „Am fost, aşa cum aţi ordonat. A fost imposibil să intrăm în discuţii. Nu am izbutit să intrăm în uzină. Plecau de la ICEM şi de la Turbomecanica din Militari. Au plecat şi de la «23 August». Tovarăşul Avram nu a putut să-i mai reţină. S-a oprit toată activitatea la cuptoare”.

Atunci, Ceauşescu recunoaşte că e vorba de o acţiune bine organizată şi face o informare asupra morţii lui Milea, după care a declarat stare de necesitate în întreaga ţară. Era trecut de ora 10.00. Principala întrebare pusă de Ceauşescu slugarnicilor din jurul său a fost dacă vor lupta toţi până la capăt. Răspunsul a venit în cor:
„Luptăm, tovarăşe secretar general!”.

După şedinţă, Nicolae Ceauşescu a cerut să se elaboreze un decret prezidenţial privind introducerea stării de necesitate în întreaga ţară. Decretul, citit la radio la ora 10.11 şi la Televiziune, de la ora 10.50, menţiona: „Având în vedere încălcarea gravă a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”, în temeiul art. 75 din Constituţie se instituia starea de necesitate în întreaga ţară. Toate unităţile armatei, Ministerului de Interne şi formaţiunile patriotice erau puse în stare de alarmă. Pe timpul stării de necesitate se interziceau orice întruniri publice, precum şi circulaţia în grupuri mai mari de cinci persoane; se interzicea circulaţia în timpul nopţii, începând cu ora 23, cu excepţia persoanelor care lucrau în schimbul de noapte etc. Decretul se încheia cu aceste cuvinte: „Întreaga populaţie a ţării este obligată să respecte cu stricteţe legile ţării, ordinea şi liniştea publică, să apere bunurile obşteşti, să participe activ la înfăptuirea normală a activităţii economico-sociale

Decretul privind instituirea stării de necesitate a mai fost difuzat de câteva ori la radio şi la televiziune. Emisiunea TV s-a închis la ora 11.46.
Ar fi trebuit, conform programului tipărit, ca emisiunea să se reia la ora 19.00 cu telejurnalul, urmată de documentarul Deplina independenţă economică şi politică a ţării – realizare istorică a epocii Nicolae Ceauşescu, realizat de Vartan Arachelian, apoi un alt documentar: România în lume (redactor Paul Şoloc) etc., până la ora 22.00, când programul se încheia. La radio programul a continuat cu difuzarea unor cântece patriotice.Lovitura de stat a lui Stănculescu

În timp ce Nicolae Ceauşescu primea confirmarea membrilor CPEx că vor lupta alături de el, generalul Victor Stănculescu oprea trupele care – la ordinul anterior al lui Milea – veneau să facă prăpăd în Bucureşti.

Momentul deposedării lui Ceauşescu de putere este relatat de istoricul Alex Mihai Stoenescu. „Stănculescu emite ordinul de la ora 10.07: RONDOUL – indicativul personal al lui Milea. Stănculescu transmite prin căpitanul Tufan, care se afla la etajul 6 al clădirii, ca şi când Milea trăieşte. Ordinul este ca trupele să se întoarcă în cazărmi, iar dacă se întâlnesc cu oamenii, să parlamenteze. Este momentul în care civilii se urcă pe tancuri. Stănculescu trimite spre cazarmă inclusiv TAB-urile din Piaţa Palatului, în timp ce grupa operativă de la etajul 1 le cerea să vină TAB-urile. De la 10.07 până la 10.40, Stănculescu repetă ordinele de întoarcere în cazărmi. Aşa s-a putut intra în Piaţă: pentru că TAB-urile plecaseră în urma acelor mesaje repetate transmise de Stănculescu. Acesta a fost momentul în care Stănculescu a iniţiat lovitura de stat. Ceauşescu i-a spus: «Mergi şi opriţi!», iar el a dat ordin ca militarii să nu tragă, să colaboreze”.

Nicolae Ceauşescu a ieşit în balcon pe la 11.30, cu o portavoce în mână, încercând să potolească spiritele. Nu a reuşit să vorbească.

Tentativele de ieşire din CC

După lovitura de stat dată de Stănculescu, Ceauşescu avea să mai reziste două ore în sediul CC. Până la 12.09, când a decolat spre Snagov. După şedinţa CPEx, Ceauşescu a intenţionat să preia conducerea Armatei, însă directorul Cancelariei, Silviu Curticeanu, nu a mai apucat să scrie decretul.

La ora 10.59 a fost transmis la Radio şi la Televiziune comunicatul despre moartea lui Milea. Se strângea laţul. Clădirea CC nu mai era sigură, pentru că gărzile slăbiseră paza, iar Piaţa Palatului era plină de revoluţionari.

„Ceauşescu ceruse, după ora 10.00, de trei ori să părăsească clădirea. Prima a fost să fie scos prin subsol, însă cei de la Direcţia a V-a au spus că traseul nu este operaţional. A cerut apoi ca maşina să vină la scară. Marin Neagoe, şeful pazei preşedintelui, i-a spus să nu iasă că sunt muncitorii pe stradă. Era pe la ora 10.30. I-a cerut generalului Eftimescu, care era şeful grupei operative la etajul 1, să-i organizeze evacuarea cu forţe militare. În piaţă ar fi trebuit să fie TAB-urile, dar au fost trimise de Stănculescu spre cazarmă. Trebuia să vină cu chepengurile deschise. Să iasă direct de pe uşa CC în TAB-uri şi să plece în forţă trăgând foc, chiar omorând oameni. Cu TAB-urile astea avea în gând să ajungă la Snagov. A fost planul lui Eftimescu. În urma acestor eşecuri de a-l evacua s-a mers cu varianta cu elicopterul. Stănculescu ia legătura cu generalul Rus şi îi cere elicopterul. Stănculescu se înţelesese cu Neagoe. Au chemat să coboare două elicoptere. Cum Ceauşescu a plecat de la etajul 1, Vlad a dat ordinul de deschidere a uşilor”

–-

 Generalul Stănculescu (ministrul Apărării) şi colonelul Neagoe (şeful Direcţiei a V-a a Securităţii) sunt cei care au hotărât evacuarea cuplului dictatorial din palatul puterii comuniste.

22 decembrie 1989. După moartea generalului Vasile Milea, consemnată la ora 9.35, lucrurile se complică şi mai mult în palatul puterii lui Ceauşescu. Dictatorul ia decizii pripite, se simte sabotat şi îşi încearcă apropiaţii, poate-poate îi depistează pe trădători. O decizie crucială, motivată de dispariţia lui Milea, este numirea lui Victor Atanasie Stănculescu la comanda Armatei. Ceasul arată ora 9.50. Din acest moment, presiunea din stradă începe să crească, iar în interiorul Comitetului Central planează neliniştea.

Puţin după ora 11.00, Ceauşescu constată că ordinele date de el sunt executate exact pe dos. În loc ca Piaţa Palatului să se golească de manifestanţi, ea se umple. În loc ca trupele să vină în centrul Capitalei, ele sunt retrase în cazărmi.

Explicaţia se află la generalul Stănculescu: abia numit – verbal – ministru al Apărării, acesta emite, la ora 10.07, ordinul de retragere a trupelor în cazărmi. Ceauşescu devine prizonier în sediul CC. Palatul puterii sale devine un loc periculos. Singura soluţie rămâne evacuarea!

Indicativul „RONDOUL“

Încercările de evacuare terestră sau prin tunelele subterane sunt practic inutile. Piaţa se umple cu demonstranţi, iar subsolul nu e operaţional.

În „Istoria loviturilor de stat din România”, Alex Mihai Stoenescu a consemnat: „Aflat încă în sediul puterii, la ora 10.07, generalul Stănculescu dă primul ordin contrar ordinului comandantului suprem. El foloseşte indicativul «RONDOUL», care era indicativul ministrului Apărării Naţionale. Ordinul este repetat, întocmai, de cel puţin două ori. Armata execută acest ordin, trupele venite din teritoriu se opresc, iar cele din Bucureşti parlamentează, apoi se retrag spre cazărmi”.

Nicolae Ceauşescu constată ce nu mai conduce el, ci altcineva. De aceea, disperat, apelează la „arma populară”: încearcă să se adreseze mulţimii.

„Nicule, Nicule, hai!“

Ora 11.30. „Nea Nicu” priveşte, din spatele unei perdele, spre mulţimea din Piaţă. Ce vor oamenii ăştia? Ce au cu noi? Îl fulgeră o amintire: ce frumos a fost atunci, în ’68, când au intrat în Cehoslovacia!… Comparaţia cu prezentul e dureroasă. Acum, pericolele îl încolţesc din toate părţile. Ţara e plină de „spioni”, iar „trădătorii” fac planuri chiar în preajma comandantului suprem. Se hotărăşte: trebuie să le vorbească oamenilor din Piaţă! Nu se poate să nu-l înţeleagă… Încercând să-şi facă singur curaj, uită că, la acelaşi balcon, fusese huiduit cu o zi în urmă.

Constantin Manea, secretar de cabinet al lui Ceauşescu, îşi amintea în 1993, la Comisia „Decembrie 1989”: „Când a apărut primul elicopter care arunca fluturaşi, a făcut zgomot deasupra Pieţei. Dăscălescu a avut primul exces de furie: «Tovarăşe secretar general, asta este o mare greşală, cine a chemat elicopterul?». Înainte de a apărea acest elicopter, Ceauşescu îi spusese lui Dăscălescu: «Ar fi bine să ieşi tu să-i calmezi puţin, şi după aceea mai vedem». Apoi, Dăscălescu a spus: «Numai dumneavoastră mai puteţi fi în stare să-i potoliţi». La care Ceauşescu s-a uitat aşa, o dată, şi a făcut semn cu mâna a lehamite.

A chemat aghiotantul să-i facă rost de o portavoce. Au găsit portavoce, au pus o baterie, a durat câteva minute şi lui i s-a părut enorm. Au ieşit la balcon – Ceauşescu, Bobu şi Dăscălescu. Elena Ceauşescu nu a vrut să iasă, a rămas în birou, după perdea, să vadă ce se întâmplă pe balcon. Ceauşescu nici nu a putut vorbi, că au şi început să zboare pietre către el. Nu au fost loviţi nici el, nici ceilalţi, dar una dintre pietre a spart geamul şi s-a oprit exact peste telefoane. Ea s-a speriat şi a strigat: «Nicule, Nicule, hai!»”.

Portavocea neagră

După ordinele lui Stănculescu, Securitatea a început să slăbească şi ea paza sediului CC. Întâi în exterior, apoi şi pe interior. De breşele de afară au profitat câteva zeci de manifestanţi. Printre ei: pictorul Ion Gâtlan, tatăl primei victime a represiunii de la Bucureşti.

„Eu am venit dinspre Cişmigiu. Am ajuns la CC puţin după sinuciderea generalului Milea. Pe manifestele care cădeau din cer, aruncate din elicopter, scria aşa: «Mergeţi la casele dumneavoastră! Ordinea de stat se va restabili». În faţa CC erau trei-patru sute de oameni. Nu erau organizaţi. Stăteau în pâlcuri şi comentau despre Ceauşescu. Era o zi de decembrie neobişnuit de caldă. Pe lângă sediul CC erau tufe de trandafiri cu pământul strâns în jurul rădăcinii. Pământul era moale, puteai să-l modelezi în mână. La un moment dat, Ceauşescu iese disperat la balcon. Asta după ce plecaseră TAB-urile din Piaţă. Cu toate că avea microfoanele montate, nu erau conectate. Şi a ieşit cu o portavoce neagră, apoi a vorbit: «Tovarăşi! Mergeţi la casele voastre! S-a pregătit o lovitură de stat, dar vom restabili ordinea. Acum plecaţi la casele voastre! Este o încercare de lovitură de stat». Nu mai era acea voce autoritară a lui Ceauşescu, voce pe care o ştiam de zeci de ani. Era glasul unui om sfârşit. Şi el era transfigurat. Se vedea frica pe faţa lui”.

Pământ de flori

Gâtlan se afla chiar sub balconul în care se agita Ceauşescu. El venise în Piaţa Palatului împreună cu soţia sa, dar la un moment dat a trimis-o acasă: „Du-te, că ne împuşcă ăştia pe amândoi şi nu mai are cine creşte copiii. Măcar tu să scapi”. Aveau doi băieţi şi trei fete. Gâtlan nu aflase că băiatul său cel mare, de 19 ani şi 9 luni, fusese omorât în seara precedentă, la Sala Dalles!

Ion Gâtlan reia firul evenimentelor din 22 decembrie.

„În timp ce ne spunea Ceauşescu să mergem acasă, eu iau nişte pământ de jos, de la tulpina tufelor de trandafiri, şi dau spre el. S-a sfărâmat, a sărit în toate părţile. Unul de pe lângă mine a luat de jos o bâtă, să fi fost coada vreunui steag abandonat după mitingul din 21 decembrie. A aruncat cu el spre balcon. Ceauşescu s-a ferit. Când a văzut că se aruncă în el, s-a retras dezamăgit, cu portavocea în mână. Părăsea balconul”.

Chipuri de fugari pe plăcuţe de WC

După încercarea nereuşită de a le vorbi demonstranţilor, Ceauşescu n-a mai stat pe gânduri: părăseşte sediul.
Unul dintre ofiţerii de pază din  CC, locotenent-colonelul Ion Tălpeanu, a lăsat o mărturie despre cât de rapidă a fost decizia de plecare spre lifturi. „După încercările nereuşite de a vorbi mulţimii, m-a trimis să-i aduc paltonul. Îşi ţinea hainele în spatele cabinetului. Am luat de acolo paltonul, fularul, pălăria. I le-am adus, iar când am ajuns, am văzut că se hotărâseră să plece. În momentul în care i-am dat hainele, Ceauşescu ori vorbea cu soţia, ori vorbea singur: «Plecăm, sunt muncitori şi nu se poate trage! Plecăm şi vedem ce-o să facem!»“.

Ceauşescu şi însoţitorii săi nu au plecat spre terasă cu cele două lifturi din faţa Cabinetului 1, pentru că, din construcţie, acestea urcau numai până la etajul 5. De aceea, „iubitul conducător“ şi „cea dintâi femeie a ţării“ au fost conduşi pe holul principal, spre dreapta, până la alte două lifturi. Acestea erau situate în zona destinată personalului de serviciu şi chelnerilor aflaţi în slujba lui Ceauşescu.

În apropierea acestor lifturi se află două WC-uri, pe lângă care Ceauşeştii au trecut în fugă. Au avut ocazia să vadă, pentru ultima oară, o ctitorie care mai dăinuie şi azi: cele două fotograme care indică „Bărbaţi“ şi „Femei“. Profilurile de pe ele sunt, evident, ale celor doi – Nicolae şi Elena Ceauşescu.

După 20 de ani, în fostul CC au mai rămas pe pereţi indicatoarele de la toalete, cu profilul dictatorilor

„Potârnichile“

Până să părăsească holul principal, Ceauşescu a dus un dialog al surzilor cu cei din apropierea cabinetului său. Nu-l mai asculta nimeni. Revoluţionarii erau la uşi şi încercau să pătrundă în sediu. Edificatoare este relatarea generalului Stănculescu, în 1993, la Comisia „Decembrie 1989”: „Nu am văzut atunci decât nişte oameni speriaţi, asta era imaginea. S-au răspândit ca potârnichile. Câţiva i-au urmat pe soţii Ceauşescu şi au plecat cu un lift care era plin“.

Tehnica „potârnichilor“ a fost folosită şi de prim-ministrul Constantin Dăscălescu. „Ceauşescu a vrut să-l ia pe Dăscălescu în elicopter. Dar Dăscălescu a spus că merge să-şi ia paltonul şi s-a ascuns în WC până când a plecat Ceauşescu“, a declarat pentru „Adevărul“ Ştefan Andrei, fost membru al CPEx.

Operaţiunea „Liftul“

Ultimul drum al lui Nicolae Ceauşescu în sediul Comitetului Central a fost cu liftul. De la etajul 1 până aproape la etajul 6. Nu de alta, dar liftul s-a blocat între etajele 5 şi 6, cu două palme înaintea destinaţiei. Iniţial, însoţitorii au crezut că este mâna revoluţionarilor, însă unii martori din CC spun că, de emoţie, este posibil ca Elena Ceauşescu să fi lovit uşa liftului.

Aghiotantul lui Nicolae Ceauşescu, maiorul Florian Raţ, a însoţit cuplul dictatorial în lift. Acesta avea să declare Comisiei „Decembrie 1989”: „Era aproximativ ora 11.45 şi am urcat în lift cu Elena şi cu Nicolae Ceauşescu, să ajungem la etajul 6, unde aterizase elicopterul. Când să mai avem vreo 30 de centimetri până la etajul 6, s-a oprit liftul, probabil că a umblat cineva la el. Atunci Ceauşescu mi-a spus să sparg geamul, că poate deblocăm uşa. Am dat cu patul automatului şi am spart geamul, dar tot nu s-a putut. Atunci, cineva de afară a băgat mâna şi a declanşat rotiţa de sus şi s-a deschis uşa. Am ieşit eu întâi, am dat mâna şi i-am ajutat şi pe ei să iasă. Acolo era generalul Stănculescu. A spus să mergem pe terasă, că ne aşteaptă elicopterul.
I-am spus că nu ştiu unde este, că deşi sunt de 17 ani în CC, nu am fost niciodată acolo”.

Stănculescu i-a condus pe soţii Ceauşescu până la elicopter, în care urcaseră deja Emil Bobu şi Manea Mănescu. Aşadar, generalul nu s-a despărţit de cuplul dictatorial la lift, la etajul 1, ci sus, pe acoperişul clădirii.

Interesul sovieticilorÎn cartea „Revoluţia Română din decembrie 1989 în context internaţional”, istoricul Ioan Scurtu sesizează un aspect important al evenimentelor de atunci: interesul sovieticilor.

„După ce, timp de o săptămână, conducerea sovietică a evitat să-şi exprime public poziţia faţă de România, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Congresul Deputaţilor Poporului al URSS a fost informat de Gorbaciov că a primit veşti de la Ambasada sovietică la Bucureşti, despre evenimentele din noaptea precedentă, drept care a propus elaborarea unei declaraţii politice. «Congresul Deputaţilor Poporului ai URSS îşi exprimă îngrijorarea serioasă în legătură cu ştirile referitoare la evenimentele dramatice din România, care au dus la victime omeneşti. Aceasta trezeşte un sentiment de profund regret. Ne exprimăm speranţa că, în cel mai scurt timp, în România vor fi găsite posibilităţi de reglementare paşnică a problemelor apărute, în spiritul răbdării, umanismului şi respectării drepturilor omului».

În timp ce la Moscova se adopta acest document, în Bucureşti, revoluţionarii pătrundeau în clădirea Comitetului Central, iar militarii din interior, deşi aveau la dispoziţie armament şi muniţie, nu au opus rezistenţă”, scrie Scurtu în cartea sa.

În aceste clipe istorice, Ceauşescu era aşteptat pe terasa clădirii CC de elicopterul prezidenţial, cu motoarele pornite.La ora 13.00, generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică prin care dădea ordin ca armata să se subordoneze numai Ministerului Apărării Naţionale.

În acea zi de 22 decembrie 1989, vestea căderii lui Nicolae Ceauşescu a fost comunicată de televiziunea română, în jurul orei 13.00, prin intervenţiile actorului Ion Caramitru şi poetului Mircea Dinescu. La postul naţional de radio ştirea a fost anunţată de Alexandru Mironov. La rândul său, Emanuel Valeriu a transmis, prin telefon, din Bucureşti, primul reportaj recepţionat de „Europa Liberă”, care l-a difuzat imediat.La ora 13.30, generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică, în care se menţiona: „Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi cu calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare”[16]. Într-o altă notă telefonică, generalul Stănculescu preciza: „Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale”[17]. Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constituţiei aparţineau Preşedintelui Republicii Socialiste România.

Stănculescu a părăsit clădirea Comitetului Central după ce a constatat că elicopterul în care s-au îmbarcat Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-a luat zborul după cum singur avea să mărturisească, s-a strecurat prin mulţimea care afluia spre Comitetul Central şi s-a dus pe jos până la fostul sediu al Ministerului Apărării Naţionale, din strada Valter Mărăcineanu (lângă Cişmigiu), pentru a face rost de o maşină cu care să se deplaseze.

După ce autorul loviturii de Stat a reuşit să obţină maşina solicitată, a ajuns la Ministerul Apărării Naţionale din cartierul Drumul Taberei, unde şi-a exercitat funcţia de ministru, în condiţiile în care ministrul titular, generalul Vasile Milea, era mort, iar generalul Ştefan Guşă – şeful Marelui Stat Major – nu sosise de la Timişoara. Generalul Stănculescu s-a prevalat de faptul că era prim-adjunct al ministrului şi că fusese numit titular de Nicolae Ceauşescu.

Ceauşescu nu era numai comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării Republicii Socialiste România, ci şi Preşedintele Republicii şi al Consiliului de Stat; el numea şi revoca miniştrii, membrii Tribunalului Suprem, stabilea rangurile diplomatice etc[18]. În calitate de secretar general al P.C.R., Ceauşescu avea în subordine toate organele şi organizaţiile de partid, inclusiv pe primii secretari din judeţe, care erau în acelaşi timp şi preşedinţii Consiliilor judeţene.La ora 14, căpitanul de rangul I Constantin Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”

Peste circa o jumătate de oră, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brateş, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revoluţia română în direct. Ion Iliescu a luat cuvântul în jurul orei 14.45 şi, după ce a salutat înlăturarea dictatorului Ceauşescu, a apreciat: „Poporul nostru trebuie să dea dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui în cursul acestei zile un Comitet al Salvării Naţionale, care să înceapă să pună ordine”
El a cerut ca la ora 17 „toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă” să vină la Comitetul Central: „Trebuie neapărat să ne reorganizăm, într-un Comitet de Salvare Naţională. Să elaborăm un program de acţiune”. Aşadar, încă de la prima sa apariţie publică, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider politic, hotărât să-şi asume răspunderea organizării României pe baze democratice.

De la Televiziune, Iliescu s-a deplasat la Ministerul Apărării Naţionale, unde a discutat cu generalul Stănculescu. Ulterior, Iliescu avea să precizeze: „El ne-a oferit găzduire şi primele informaţii. Mi-am dat seama că singura instituţie pe care ne puteam sprijini, în condiţiile acelea, era Armata. Acolo exista şi reţeaua specială de telefonie, care acoperea întreg teritoriul României”[21]. Generalul Victor Stănculescu avea să redea acest moment astfel: „I-am spus lui Sergiu Nicolaescu că îi trimit un TAB la Televiziune să aducă pe cei de acolo, întrucât le pot asigura protecţie la Ministerul Apărării Naţionale. Şi atunci au venit la M.Ap.N. şi Iliescu şi Nicolaescu, cu Voican şi cu încă unul, care aşa tot umbla cu automatul de gât, Montanu, iar aghiotantul le-a spus:Atunci m-a întrebat Iliescu:şi eu i-am spus:„ Generalul Stănculescu aprecia că „Iliescu nu prea ştia ce să mă întrebe, atunci i-am spus eu, situaţia la ora actuală era aşa, armata a intrat în cazărmi, repet – pot să vă asigur securitatea şi nu vom mai putea scoate armata din cazărmi din nou”.

La întrebarea lui Dinu Săraru: „Cum l-aţi tratat? Ca un posibil conducător al Revoluţiei?”, Stănculescu a răspuns: „Am considerat că este posibil să fie conducător […] I-am acordat încredere, acesta a fost de fapt adevărul, nu i-am spus concret: , dar l-am lăsat să-şi dea drumul să meargă pe ce voia el, deci nu a fost o „. Generalul a explicat: „Tot timpul le-am asigurat masa, iar în sala de Consiliu le-am asigurat saltele, paturi pliante şi i-am pus pe toţi să doarmă în noaptea aia în minister”
în calitatea pe care o avea, de ministru al Apărării Naţionale, a oferit lui Ion Iliescu şi însoţitorilor săi, protecţie personală, sală unde să aibă loc discuţiile, hrană şi locuri de dormit.

La acea primă întâlnire: Armata a predat puterea lui Ion Iliescu.„Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm!

Pe 22 decembrie, în jurul orei 14.15, căpitanul de rang I Emil (Cico) Dumitrescu şi-a făcut apariţia la Televiziunea Română. Discursul lui a fost difuzat din Studioul 5 al Televiziunii Române, de unde cu numai zece minute mai devreme vorbea generalul Nicolae Militaru.

Căpitanul Emil Cico Dumitrescu cerea în direct ca Ion Iliescu să se prezinte la Televiziune: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm! „Tovarăşul Iliescu era în zonă, fiind contactat de Sergiu Nicolaescu. Căpitanul Emil Cico Dumitrescu: Cu Iliescu am lucrat când era el ministru la „Ape”, acolo am fost colegi.

Bibliografie

[1] Şase zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în decembrie 1989. Pledoarie pentru istorie, vol. I, Coordonator gen. de divizie Ion Pitulescu, Bucureşti, Tipografia Luceafărul, 1995, pp. 174 – 175

[2] Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere, decembrie ’89, Bucureşti, Editura All, 2005, p. 150

[3] Constantin Sava şi Constantin Monac, Revoluţia Română din decembrie 1989 retrăită prin documente şi mărturii, Bucureşti, Editura Axioma, 2001, p. 542

[4] Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 168

[5] Sfârşitul dictaturii. Bucureşti. 21 – 25 decembrie 1989. Coordonator Ioan Scurtu, Craiova, Editura Clio, 1990, pp. 38 – 39

[6] Armata română în revoluţia din decembrie 1989. Coordonator Costache Codrescu, Bucureşti, Editura Militară, 1988, p. 112

[7] Ilie Verdeţ, In memoriam, f.a., pp. 86 – 87

[8] Stenograma din 22 decembrie 1989 (Şedinţa C.P.Ex. – în sediul Comitetului Central al P.C.R.), în Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 289

[9] Sfârşitul dictaturii, p. 42

[10] Dinu Săraru în dialog cu Victor Atanasie Stănculescu. Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips. Interviu – fişe pentru un posibil roman, Bucureşti, Editura Rao, 2005, pp. 40 – 41

[11] Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Bucureşti, Editura Elion, 2003, p. 214

[12] Teodor Brateş, Trilogia revoluţiei române în direct. Câteva zile din viaţă, vol. I. 22 decembrie ’89 în studioul 4 al TVR, Bucureşti, Editura Ager-Economistul, 2004, p. 86

[13] Generalul Revoluţiei, p. 53

[14] Emanuel Valeriu, Faţa necunoscută a „Europei Libere”, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2001, p. 9

[15] Vezi, pe larg, Teodor Brateş, Explozia unei clipe. 22 decembrie 1989 – o zi în studioul 4, Bucureşti, Editura Scripta, 1992

[16] Constantin Sava şi Constantin Monac, op. cit., pp. 308 – 309

[17] Ibidem, p. 309

[18]„Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România”, nr. 45 din 28 martie 1974

[19] E un început în tot sfârşitul… Culegere selectivă din programele radiodifuzate în zilele de 17 – 25 decembrie 1989, Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune, 1998, p. 183

[20] ibidem, p. 273

[21] Marele şoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. 188

[22] Generalul revoluţiei, pp. 58 – 59

[23] Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, „Revoluţia din decembrie 1989” – o tragedie românească, vol. 4, partea a II-a, Editura RAO, 2005, p. 528

Anunțuri
4 comentarii leave one →
  1. 11 Decembrie 2011 07:20

    cititi

    Apreciază

  2. Dan Marinescu permalink
    3 August 2012 04:37

    Istoria se repeta!

    Apreciază

  3. abbu permalink
    28 Decembrie 2014 01:09

    admirabil

    Apreciază

Trackbacks

  1. Bubu - Revolutia Romanana din 1989, dezvaluiri nemaipomenite

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: