Skip to content

Lovitura de stat de sorginte sovietică. Nu l-am văzut pe Roman apărând la televizor să spună clar asta. Dacă o făcea. Toată istoria oficială a evenimentelor se schimbă. Lucrurile devin chiar penale.

16 Decembrie 2011

Răsturnarea lui Ceauşescu trebuia să se facă într-o baie de sânge pentru a escamota complotul de sorginte sovietică şi a legitima noii lideri drept „emanaţi ai revoluţiei”. Aduşi de valul puterii populare. Televiziunea a fost trăgaciul pe care FSN a apăsat pentru a provoca masacrul de care avea nevoie.

Armata l-a dat jos pe Ceauşescu folosind o maşină cu infrasunete

Marele miting din 21 decembrie. Începutul sfârşitului lui Ceauşescu. Cea mai mare greşeală din întreaga sa carieră politică. Urmată îndeaproape de căderea în cursa grosolană a lui Stănculescu, care l-a sfătuit să plece cu elicopterul de pe CC, în loc să fugă cu metroul personal, botezat „Săgeata albastră”, şi să se ascundă în buncărul de la Casa Poporului unde putea rezista săptămâni bune.
Sabotaj profesionist: uruit de tancuri, o explozie plus infrasunete

După ce am văzut cum Iliescu ne-a băgat din nou sub cizma sovietică şi cum s-a folosit de disidenţi pentru a legitima noua putere, să ne întoarcem la ordinea cronologică: rămăsesem la ziua de 21 decembrie.

După cinci zile de război civil murdar, cu lupte de stradă cu tancuri, cu cadavre furate din spitalul judeţean, arse la crematoriul din Bucureşti şi cenuşa aruncată la un canal din Popeşti Leordeni, Timişoara aşteaptă verdictul de la Bucureşti. Ceauşescu, venit din Iran, apare la televizor în seara de 20 decembrie şi toată ţara află că zvonurile sunt realitate. A început! În 21 decembrie, în acelaşi timp, la Arad, la Cluj, la Sibiu, revoltele se aprind şi represiunea creşte…21 decembrie, este mai ales ziua marelui miting de sprijin pentru Ceauşescu, împotriva Timişoarei, de la care avea să se aprindă scânteia revoltei la Bucureşti.

Despre acest miting s-a creat o imagine deformată: toată lumea ştie şi scrie azi că Ceauşescu a fost huiduit, că s-ar fi strigat „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”. Una e mitingul şi alta ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii şi la Piaţa Romană. Or, mitingul a fost sabotat în mod profesionist. Pe lângă carul de transmisiune al TVR erau două maşini de sonorizare cu megafoane: una a Securităţii şi una a Armatei. Care asigurau, pe lângă amplificarea propriu-zisă, şi fondul sonor de scandări oficiale, care era înregistrat şi la care făceau play back doar primele două rânduri de „activişti securişti”. Din maşina Armatei s-a auzit un vuiet înfricoşător, ca o divizie de tancuri în marş, care a creat acel atac de panică, colectiv…

Unii spun că ar fi existat şi o explozie…

A existat doar zgomotul unei explozii, pentru că nu s-a descoperit nici o urmă fizică în acea piaţă înţesată de activişti şi organe de ordine. În „Raportul preliminar al SRI asupra evenimentelor” se scrie că în maşina de sonorizare a armatei, care a stat după aceea luni de zile în curtea Studioului Cinematografic al Armatei de pe strada Plevnei, ar fi existat o instalaţie de creare a undelor de joasă frecvenţă, care creează panică şi teroare. E o senzaţie aproape fizică, ca o necesitate fiziologică presantă. De aici a pornit debandada.

Ce premoniţie: Ceauşescu a recitat din „Deşteaptă-te, române”!

Deci Armata a creat diversiunea, sabotându-l pe Ceauşescu?
Nu pot să bag mâna în foc că doar Armata. În orice caz, a doua zi dimineaţă, Dan Iosif, căutând în Piaţa Palatului un microfon sau o portavoce, a primit de la un oarecare tovarăş colonel Florea Lăzărescu de la Securitate această maşină cu megafoane, plus patru oameni din dotare care au pus-o în funcţiune.

Cum s-a ajuns de la marele miting de sprijin pentru Ceauşescu la mica demonstraţie contra lui?

Cred că există trei populaţii ale Bucureştiului. Această sută de mii de oameni care a plecat acasă în 21, alte două-trei sute de mii de oameni care au venit a doua zi în acelaşi loc şi restul care au rămas acasă în faţa televizoarelor. Poate că, după 25 de ani, ura nu era destul de coaptă.

Dar pe 21 au rămas totuşi câteva grupuri…Da, la Piaţa Romană, cam 1500 de oameni, iar la Universitate, în jur de 10.000. Acolo s-a strigat, acolo au fost puse flori la epoleţii miliţienilor, acolo au trecut în stânga şi în dreapta TAB-uri ca să disperseze mulţimea. Acolo s-a cântat „Deşteaptă-te, române!” şi „Hora Unirii”, după ce Nicolae Ceauşescu spusese de la balcon ultimele două versuri din viitorul imn naţional „Deşteaptă-te, române!”: „Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină, / Decât să fim sclavi iarăşi, pe vechiul nost’ pământ.” Acolo s-a tras cu gloanţe adevărate, s-a omorît şi s-au făcut arestări masive. Iar până noaptea mai rămăseseră la Inter sub o sută de oameni care luptau cu maşinăria de partid motorizată.

Trebuiau omorâţi oameni sub ochii ziariştilor străini?De ce la Inter şi nu în altă zonă? Bunăoară o străduţă mai îngustă sau o piaţetă unde să nu încapă blindate şi unde baricada ar fi putut mai uşor fi apărată.

Pentru că la Inter era plin de ziarişti străini. Aceştia veniseră la Congresul al XIV-lea al PCR din 15 noiembrie şi rămăseseră în aşteptare. Şi de la ei se aştepta, poate, un ajutor mediatic. În toate ţările comuniste se schimbase ceva, doar în România, nu. Ştii principiul dominoului…

Mai curând teoria ultimului popic. Ai auzit de ea?
Nu.

Când pe pistă sunt mai multe popice rămase în picioare, bilele se dispersează după mai multe ţinte. Când însă mai rămâne un singur popic, ultimul, aşa cum era atunci România printre ţările lagărului socialist, toate bilele (citeşte eforturile internaţionale) se concentrează asupra ei să o dărâme. Dar să revenim la locurile prea expuse pentru un protest de stradă, în faţa unor forţe de represiune care deja arătaseră că nu se dau în lături să omoare pe capete.
Poate era nevoie de morţi la Universitate, pentru ca lumea să iasă în stradă... Ca la Praga: până nu s-a anunţat un mort, studentul la matematică Martin Smid, nu au ieşit două sute de mii de praghezi în Piaţa Venceslas. Dar dacă la Praga, studentul s-a dovedit de fapt a fi un membru al Securităţii cehoslovace, Ludvik Zifcak, care nici nu a murit, la noi, cei 49 de morţi din noaptea de 21 au fost împuşcaţi sau călcaţi cu tancul.

Elevii de la Academia de Masacru Militar

Eterna întrebare: cine i-a omorât?

Tancuri nu avea decât Armata. Deci Milea, Hortopan, Voinea, toţi şefii Armatei din Bucureşti sunt vinovaţi. Care i-au pus să tragă pe elevii Academiei Militare.

Din ordinul lui Ceauşescu?

Greu de spus. Ceauşescu nu a dat un ordin direct: împuşcaţi-i sau treceţi cu tancul peste ei! Ci, respectaţi regulamentele şi apăraţi ordinea de stat! Să notăm, însă, că, la peste 180 de morţi până în 22 decembrie în toată ţara, Milea încă are opt bulevarde şi pieţe care îi poartă numele. Indiferent dacă s-a sinucis sau a fost omorât. Şi eu cred în continuare că a fost omorât.

Au existat filmări ale protestului de la inter?

Sunt două casete filmate de Securitate de la etajul 5 al hotelului, care au ajuns la TVR după câteva săptămâni, aduse de Petre Mihai Băcanu, şi care cuprind imagini doar din după-amiaza zilei, până la lăsarea întunericului. Şi a mai fost o cameră de filmat, pe Magheru pe lumină şi apoi deasupra blocului Société Générale, a colegului meu de la IATC, Paul Cozîghian, pe lumină şi noaptea, pe întuneric. Se văd baricada incendiată şi trasoarele armatei. Casetele filmate de operatorii de protocol ai TVR, înregistrate până spre dimineaţă, au fost vizionate la 7.30 de Teodor Brateş, şeful redacţiei Actualităţi şi de Petre Constantin, directorul Televiziunii, după care au dispărut fără urmă în războiul civil de la TVR.

La Ceauşescu acasă, revoluţionarii l-au înjunghiat pe Grigorescu

Deci am ajuns în dimineaţa lui 22 decembrie…

Când, pe la 11.30, Ceauşescu a ieşit în balcon cu o simplă portavoce pentru a se adresa mulţimii ajunse sub balcon. Alt mijloc de comunicare nu mai avea, pentru că instalaţia de sonorizare fusese oferită de Securitate manifestanţilor. În CC, ca şi în TVR, porţile au fost deschise de către securiştii care trebuiau să le apere. S-a intrat pe geam sau s-a sărit peste gard pentru că intrările erau foarte aglomerate. Unii au intrat să ocupe sediile puterii, dar unii au intrat pur şi simplu ca să fure. Amintiri, trofee sau valori. Peste o oră, la locuinţa lui Ceauşescu din Primăverii nr. 50, am văzut un Grigorescu zăcând în iarbă, tăiat cu cuţitul, iar la poarta dinspre Grădina Bordei se adunaseră, la punctul de control al buzunarelor, sute de borcane pline cu miere de toate nuanţele, sticle de whisky, vin sau pachete de scobitori. Asta însemna pentru unii începutul democraţiei… La urma urmei, şi Bălcescu s-a întors de la revoluţie cu o bucată de catifea roşie din tronul regal.

Când a plecat Ceauşescu de pe CC cu elicopterul?

La 12.08. Bine că nu mă întrebi dacă a fugit cumva, că asta au reuşit să imprime în mentalul colectiv.

Cum adică? N-a fugit?

Dacă ar fi plecat în celelalte 6-7 variante de refugiu, de exemplu cu metroul personal, Săgeata Albastră şi ajungea în buncărul din Casa Poporului, putea să câştige câteva săptămâni bune. În care ar fi putut rezista şi încerca o regrupare a forţelor loiale. De fapt, varianta cu elicopterul i-ar fi fost servită de Victor Stănculescu. Oricum, a fost cea mai mare prostie din partea lui Ceauşescu. Ca şi mitingul de cu o zi înainte. A fost „bine sfătuit”!

Iliescu: „Doamna Gâdea, daţi-mi voie să merg la revoluţie!” „Du-te, drăguţă!”

În toată debandada se făceau şi se desfăceau grupuri de putere. Cum s-a coagulat nucleul lui Iliescu?Ion Iliescu, pe 22 decembrie, era la serviciu, la Editura Tehnică. Neavând televizor în birou, a fost chemat de Ladislau Hegheduş, vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, la el în birou la etajul doi. Văzându-i pe Dinescu, Caramitru şi Nicolaescu la televizor, primul telefon l-a dat lui Stănculescu, la MapN. Apoi s-a dus la ministra Suzănica Gâdea şi i-a cerut voie să se ducă la revoluţie.

Cum adică, i-a zis, „Tovarăşa Gâdea, daţi-mi voie să merg la revoluţie”?

Nu, i-a zis Doamnă. Suzanei Gâdea îi plăcea să i se spună „Doamnă”. Răspunsul a fost: „Du-te, drăguţă!” Iliescu a făcut un mic ocol până acasă. A fost chemat la TVR de către Emil Cico Dumitrescu direct de pe post (” Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care-am fost coleg, să vină la Televiziune. Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm… Spun tovarăş pentru faptul că cuvântul tovarăş înseamnă mult, mult, înseamnă o prietenie adevărată, suflet cu suflet, înseamnă tot să-ţi dai pentru cel… aproapele tău…”) Iliescu a fost primit cu îmbrăţişări şi pupături. Aici trebuie să recunoaştem meritele de organizator ale domnului Iliescu, care a adus o senzaţie de echilibru. Adu-ţi aminte că toată lumea ieşea pe post şi debita toate prostiile din lume. Parcă înnebuniseră toţi. Vorba lui Dinescu: erau „bolnavi de libertate”.

Colegul lui Gorbaciov intră în joc

De unde era Iliescu aşa de cunoscut?

Era cunoscut de partid, de armată, de securitate. Am, în imaginile de atunci, două femei într-un balcon, pe undeva pe strada Mihai Vodă, care anunţau lumea cu mare bucurie, că Iliescu, colegul lui Gorbaciov, a fost chemat la televiziune. Da, Ion Iliescu era o speranţă de înlocuire a lui Ceauşescu. Am vorbit ieri de articolul din Time din 1986. Toată lumea ştia de la Radio Europa liberă de el. Cum crezi că ar fi putut să piardă alegerile din 20 mai? De altfel, votul spune tot. FSN câştigă doar 66,31% din voturi, iar Ion Iliescu câştigă 85,07%! De aceea i s-au şi oferit, drept contracandidaţi, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. 10,64% şi 4,29% din voturi. Veniţi din afara ţării, graseind şi englezind, unul care îşi oferise serviciile complotului şi celălalt, liberal, care îi va spune Regelui Mihai să candideze la preşedinţie!

Mărturia care aruncă revoluţia în aer. Petre Roman: „Teroriştii au fost o diversiune!”
Euforia de după plecarea lui Ceauşescu a fost scurtă. Au urmat diversiunile: apa otrăvită, morţii legaţi cu sârmă ghimpată, teroriştii. Plus o mie de asasinate fără autori cunoscuţi.

Un uriaş mecanism perfect pus la punct pentru a înspăimânta, manipula şi controla mulţimile. Pentru a masca, sub aspectul unei revoluţii, lovitura de stat de sorginte sovietică.

Dacă nu cădea Ceauşescu, voalam filmul

Cornel Mihalache, de unde obsesia asta a ta pentru revoluţie? De ce te tot macină chestia asta de 22 de ani? Tu unde ai fost în zilele ale nebune din decembrie 1989?

Meseria mi-a dat şansa asta, să fiu prezent în câteva locuri, nu doar să aud despre sau să văd imagini la televizor. Pe 21 decembrie am fost la Piaţa Romană, pentru că la prânz eram la bunul meu prieten şi coleg de IATC, Tudor Petruţ (actor din Liceenii şi nepotul marelui Emanoil Petruţ). Care locuia într-n bloc, la „Coloane”. Noaptea, l-am sunat pe colegul meu, operatorul Alexandru Doru Spătaru, (de la Sahia Film, unde lucram) şi l-am întrebat câtă peliculă are. Mi-a zis că are 1.000 de metri de peliculă pentru un film cu partidul, ceva… La 8 jumătate dimineaţa eram prima echipă de filmare care ieşea din Studioul de film documentar Sahia. La 9 fără un sfert eram la Scala şi filmam. Lumea ne-a întrebat pentru cine filmăm? Am luat o hârtiuţă pe care am scris „Cinematografia liberă” şi am prins-o pe aparatul de filmat. Lumea s-a liniştit şi a avut încredere în noi. Printr-un apartament, am ieşit pe strapontina de la etajul 1 şi am prins pe peliculă toată desfăşurarea, cu retragerea treptată a forţelor de represiune şi urcarea pe tancuri şi a manifestanţilor. Şi mi-am zis că dacă nu cade Ceauşescu nu vom preda la developat materialul, mai bine îl voalez. N-a fost nevoie de asta. La 12 şi 8 minute Bucureştii, Timişoara, ţara erau libere. Barajul se spărsese. Apa o luase la vale. Populaţia afluia pe bulevarde. Nu mai era nici o regulă. O explozie de bucurie, o euforie aproape generală.

„Armata e cu noi” s-a strigat de frică, nu de bucurie

Euforia aia generală nu a durat prea mult. Curând au început diversiunile.
Aşa este. Prin mulţime se ascundeau şi cei care determinau curgerea apei. Au început să strângă de robinete, s-o canalizeze, s-o conducă. Sloganuri, îndemnuri se năşteau spontan, dar erau şi oameni pregătiţi să strige în momentele de acalmie sau să stăpânească masele. „Armata e cu noi!” s-a născut din frică, nu din bucurie. S-a născut din faptul că Armata nu era cu noi! Brusc, s-au descoperit elemente de manipulare, la propriu, religioase. „Îngenuncheaţi!”, striga cineva. „Descoperiţi-vă!”, „Spuneţi Tatăl nostru!”.

Ceauşescu e suit în elicopter şi ajunge după amiază la Târgovişte. Un drum sinuos, cu opriri la Snagov, prin păduri, pe lângă Târgovişte. Cine crezi că i-au arestat vreo două ore şi i-au ţinut la marginea unei păduri şi apoi i-au predat ofiţerului de armată Mareş de la unitatea militară?

Cine?
Un miliţian şi un securist. Ăsta-i alt paradox al acelor zile. Un miliţian şi un securist au predat cuplul Ceauşescu armatei. Revin. Situaţia era aşa. Populaţia în stradă, conducerea Armatei speriată de represiunea făcută până atunci de ea însăşi, Securitatea speriată şi simţind că va fi acuzată şi făcută ţap ispăşitor, Miliţia ascunsă, gărzile patriotice au devenit brusc şi mai patriotice.

Trebuia acoperită crima de până atunci

Pare simplu, dar nu ne ajung câteva pagini de ziar ca să dezvăluim şi să înţelegem grozăvia acelor zile. În câteva cuvinte, trebuia acoperită crima de până atunci. Armata a predat puterea nucleului din jurul lui Ion Iliescu, în schimbul salvării ei de la acuzaţiile pentru crime. Amnistierea faptelor săvârşite de militari în decembrie 1989 s-a încercat din 1990 până în 1999 şi chiar până astăzi.

Domnul Petre Roman, prim ministru, îl apăra pe Nicolae Militaru în faţa ofiţerilor CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei) de la Timişoara.. Gelu Voican Voiculescu, vice-prim-ministru, la fel. Astăzi spun amândoi altceva, şi sunt membri în Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române. De la Petre Roman am chiar scris: „În realitate (acţiunile teroriste) au fost o diversiune pusă în mişcare de conducători ai armatei confruntaţi cu acuzaţii dure asupra participării armatei la represiunea sângeroasă a revoltei populare.”

Dar asta a spus-o în alocuţiunea sa din turneul făcut în vreo 10 ţări din Europa la 20 de ani de la decembrie 1989. Un adevăr bun de export, dar ocultat aici, în România. Nu l-am văzut apărând la televizor să spună clar asta. Pentru că dacă am gândi din această perspectivă, cum e şi normal, tot ce s-a întâmplat, toată istoria oficială a evenimentelor se schimbă. Lucrurile devin chiar penale.DOCUMENT. Petre Roman declară că teroriștii au fost o invenție a armatei, pentru a acoperi crimele din 17-21 decembrie

„Nu poporul voia moartea lui Ceauşescu? Am făcut ce voia poporul”

Petre Roman face figură de democrat în exterior. În România, e legat ombilical de Iliescu. Ruperea legăturii i-ar face vulnerabili pe amândoi.

Aşadar, care au fost efectele acestui pact cu diavolul?
În înţelegerea asta dintre Armată şi Partid (FSN a preluat toate activele şi pasivele, cotizaţiile şi averea PCR!), ţapul ispăşitor au fost Securitatea şi USLA (Unitatea Specială de Luptă Antitero). Şi urmează trei zile de manipulare mediatică, de demonizare prin toate mijloacele: televiziune, radio, presă, direct în stradă din gură în ureche. De la un popor paşnic, scăpat din represiunea de cinci zile cu 180 de morţi, şi care strigă în 22 decembrie „Să fie judecat!”, „Ceauşescu judecat, pentru sângele vărsat!” se ajunge, prin acumulare, la o populaţie avidă de sânge şi răzbunare, care scuipă pe cadavre şi urlă „Moarte trădătorului!”, „Moarte dictatorului!”. Poporul care l-a creat pe Ceauşescu, prin reprezentanţii lui de frunte, activişti de partid, intelectuali, pictori, scriitori, regizori, care l-au ridicat până la gradul de genial conducător, ale cărui „orientări, ordine şi indicaţii preţioase” deveniseră literă de lege, poporul scoate din el răul, se autoexorcizează, aruncând toată această vină colectivă pe cei doi. Şi, cu senzaţia asta de eliberare sufletească şi cu ura adunată în decenii de tăcere şi explodată în trei zile, repet, de demonizare, se uită la procesul de la Târgovişte. Cât s-a dat şi cum s-a dat de trunchiat la televizor. Şi, cu sufletul sleit şi obosit, poporul intră în anul nou 1990 şi îşi dă seama că nu s-a eliberat şi că senzaţia de complicitate la crimă îl copleşeşte. (Vorba lui Mugurel Florescu, general şi martor la procesul Ceauşescu: „Nu poporul voia moartea lui Ceauşescu? Nu asta striga? Noi am făcut ce striga poporul…”)

Expoziţia de cadavre dezgropate devine brand de ţară

Cum a fost scoasă Securitatea ţap ispăşitor?
De pildă, după toată tragedia şi complicitatea dintre miliţie, securitate şi procuratură în ce priveşte cadavrele furate din spitalul judeţean Timişoara, duse la crematoriu la Bucureşti şi cenuşa lor aruncată la un canal din Popeşti Leordeni (loc unde se înalţă acum o biserică monument realizată de Memorialul de la Timişoara), în 22 decembrie apar, în cimitirul săracilor din Timişoara, 19 cadavre înşirate pe cearceafuri albe. Populaţia se perindă prin faţa lor, televiziunile de peste tot filmează. Imaginea copilului mort pus pe trupul femeii moarte devine brandul de ţară al României în acele momente. Imaginea asta este atât de puternică încât bate şi azi brandul Nadia-Ilie-Hagi. De aia reacţia atât de dură occidentală, de pildă, la povestea cu violul din Italia (Mailat etc). Or, în 22 decembrie, de dimineaţă până noaptea, „expoziţia” asta de cadavre „mutilate şi torturate de către Securitate”, aşa cum spune „ghidul” tuturor celor care filmează, îşi face treaba. Fixează în mentalul colectiv ideea că duşmanul principal, care a făcut şi face represiunea, este Securitatea.

În cartea „Armata Română în Revoluţia din Decembrie 1989”, la pagina 163, scrie aşa: „În urma informaţiilor despre existenţa unor cadavre, victime ale revoluţiei, îngropate în grabă, un grup de cercetare din Detaşamentul I Cc./U.M.01171 Buzău (căpitanul Emil Olaru şi locotenentul-major Gheorghe Bărbieru) a fost trimis la Cimitirul Săracilor cu misiunea de a observa acţiunile şi starea de spirit a cetăţenilor care se adunaseră în număr mare, la anunţarea descoperirii unor gropi comune cu cadavre de bărbaţi, femei şi copii. Cercetaşii au constatat că fuseseră dezgropate cadavre intrate deja în descompunere. Apreciind că acestea nu au nici o legătură cu evenimentele din perioada 16-20.12.1989, au informat în acest sens comandamentul marii unităţi. În această situaţie, locotenent-colonelul Zeca a ordonat sistarea cercetărilor şi înapoierea cercetaşilor la comandament.”

Deci armata ştia că e vorba de un fals grosolan şi a tăcut.
Armata ştia de la prânz că acele cadavre nu au legătură cu represiunea. Traducerea mea este asta: armata (nişte băieţi care nu au o problemă cu mirosul şi cu „acţiunile murdare”) a scos din gropi cadavrele, le-a pus pe cearceafuri şi le-a oferit necrofiliei televiziunilor. Pentru că au fost văzuţi pe-acolo, s-a scris acest paragraf în această carte. Din 22 decembrie până în 24 ianuarie, toată Timişoara, toată România şi toată lumea a crezut în această poveste împotriva Securităţii bestiale. Securitatea cum putea să nege aşa ceva după ce avea pe conştiinţă povestea cu primele cadavre, furate şi arse? În 24 ianuarie, televiziunea belgiană a demonstrat, într-un reportaj, adevărul, că nu aveau legătură cu represiunea. Dar Armatei şi noii puteri i-a convenit această poveste împotriva Securităţii, chiar dacă făcea rău, indirect, şi imaginii României. Da click pe imagine


Atenţie, că riscăm să ne transformăm în nişte spălători ai Securităţii!
Nu cred. Securitatea a fost în multe din componentele ei, o instituţie criminală. Eu însumi, în filmele mele, am demonstrat asta. Dar Securitatea trebuie să plătească pentru crimele pe care le-a comis. Nu să acopere crimele altora. Iar unul dintre paradoxurile revoluţiei este că nu s-ar fi putut face fără Securitate.

Aşa a început demonizarea Securităţii, invenţia televiziunii „securişti-terorişti”, invenţia lui Teodor Brateş despre USLA: „aceşti antiterorişti, adică terorişti!”, nu mai povestesc toate cele ce au fost spuse pe post, că sunt în filmele mele, şi le puteţi revedea luni şi marţi, 19 şi 20 decembrie 2011, la ora 22,00, pe TVR 1. Amintesc doar o secvenţă găsită cu greu, pe care domnul Teodor Brateş o eludează în Trilogia lui despre revoluţie:

23 decembrie dimineaţă, Televiziunea Română, studioul 4, după aducerea în studio a handbalistului campion mondial Dan Marin, ofiţer la Dinamo, considerat pe nedrept terorist, şi decorat în ultimii 20 de ani de toţi cei trei preşedinţi ai României:

Teodor Brateş: Vă rog, linişte! Vă rugăm linişte! Televiziunea este încercuită de aceşti bandiţi, de grupuri răzleţe. Televiziunea este în pericol! Cerem urgent armata să intervină! Nu mai este timp de pierdut! Daţi ordinele corespunzătoare aşa cum v-aţi angajat în faţa poporului!

Victor Ionescu: Ostaşi, folosiţi armele pe care le aveţi în dotare fără a aştepta neapărat această dezlegare formală. Poporul vă dă acum ordine! Nu aşteptaţi numai de la nişte comandanţi, poate prea limitaţi în limitele impuse atîţia ani de dictatură. Să ne apărăm cu ceea ce avem la îndemână!

George Marinescu: Utilizaţi toate forţele! Tot armamentul, toată muniţia! aduceţi de urgenţă ajutoare!

Victor Ionescu: Există aruncătoare de grenade care nu au fost puse în acţiune! Să intre…

Teodor Brateş: Să intre tancurile şi să dărâme clădirile în care se află aceşti criminali! Să se acţioneze cu toată fermitatea, nu mai este timp de pierdut!
Dacă asta e revoluţie şi libertate, sau cum spune legea apărută acum două săptămâni, că „se declară ziua de 22 decembrie Ziua Victoriei Revoluţiei române şi a Libertăţii!”… Eu zic că e instigare la omor deosebit de grav.

De altfel, mulţi observatori au văzut în asasinarea soţilor Ceauşescu în ziua sfântă a Crăciunului de-a dreptul un gest satanist.

Cornel Mihalache: Aşa e. Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a declarat în aprilie 2010 la Bucureşti, în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu, că soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi „ca nişte animale”, indiferent cât de grea era situaţia în România. Nu vreau acum şi nici nu putem da aici toate secvenţele criminale din acele zile. Dar le putem aminti pe cele mai groaznice. Comandanţi ai Armatei, cu ajutorul televiziunii complice, condusă de noua putere complice, au indus în mentalul colectiv sintagma „securişti-terorişti”, „antiterorişti-terorişti”. Au pus faţă în faţă, să se lupte armata cu armata, armata cu securitatea, armata cu civilii.

Televiziunea română, unde tu lucrezi astăzi, a fost principala unealtă de instigare şi manipulare. Ştiu că ai în arhivă o sumedenie de exemple de manipulări grosonale ale TVR, care au dus la moartea a o mie de români după 22 decembrie.
Televiziunea română nu mai transmitea evenimente, ci transmitea mesaje pentru a determina producerea de evenimente. Ce s-a spus pe post în 22-23 decembrie, din studioul 4 al televiziunii? I-auzi:

„Gărzile muncitoreşti care au armament în dotare, sunt rugate să vină în sprijinul armatei de la televiziune, ceilalţi care nu au, să-şi procure, şi să vină aici în ajutor…”

„La Palatul Telefoanelor, la etajul 3, mai sunt încă securişti…”

Ion Iliescu: „Nu a reuşit contralovitura acestei unităţi de sinucigaşi şi de terorişti…”

Teodor Brateş: „Radioul e atacat de trupe de securitate, în jurul străzii Galaţi sunt case conspirative unde se află securişti, pe strada Batiştei colţ cu Alexandru Sahia este o unitate de securitate…”

Victor Ionescu: „La Casa Republicii se află un grup de securişti alimentaţi cu muniţii de maşini cu tricolor, şi care trag în oameni…”

Teodor Brateş: „Anumite grupuri de securişti demenţi nu se predau…”

Emil Cico Dumitrescu: „Revin …comandanţii unităţilor din Târgovişte, Râmnicu-Sărat, Buzău, Focşani, Brăila, Galaţi, în cel mai scurt timp, îndreptaţi unităţile dumneavoastră, în deplină ordine şi putere de luptă, către capitala patriei noastre, pentru a apăra Ministerul Apărării Naţionale, Academia Militară, Radioul şi celelalte sedii ale unităţilor din Bucureşti, care sunt atacate de către trupele Ministerului de Interne…”

Teodor Brateş: „Coloane blindate se îndreaptă spre…, detaşamente de terorişti, antiterorişti, de fapt, terorişti, ce antiterorişti, USLA, aceste detaşamente criminale se îndreaptă spre clădirea Radioteleviziunii. Securiştii acuma să-şi răscumpere vina în faţa poporului şi să apere această instituţie care este acum cu adevărat a poporului…”

Armata a tras în toţi. Chiar şi asupra Armatei

Există o înregistrare a convorbirilor radio de la USLA (Unitatea Specială de Luptă Antitero), din 23 decembrie seara, prin care o avangardă a USLA transmite prin radio la bază ceea ce vede la poarta Ministerului apărării din Drumul Taberei:

„- Permiteţi să raportez.
– Da.
– La MAPN a apărut o coloană de şapte-opt TAB-uri, două camioane cu militari şi două ARO, au tras circa zece minute asupra Ministerului şi s-au oprit acum.
– Cum, mă?!
– …asupra Ministerului.
– Cum? AU TRAS?
– Au tras asupra MAPN-ului
– Nu se poate !
– Asta e.
– Deci, cum? S-au oprit?
– Da.”

Armata trăgea asupra Ministerului Apărării. Armata a tras asupra cercetaşilor de la Buzău, chemaţi în ajutorul armatei. Au murit la poarta ministerului patru dintre ei.

Copii de 18 ani trimişi la moarte cu sânge rece

Aminteşte-ne despre masacrul de la Otopeni, unul dintre cele mai sinistre evenimente din decembrie 1989!
Aceşti comandanţi aveau nevoie de morţi de la Securitate ca să-i poată transforma în terorişti. Au încercat cu compania de la transmisionişti de la Câmpina, trimisă la aeroportul Otopeni, apoi cu cei de la USLA.

Toată noaptea între 22 şi 23 decembrie, Armata va cere Securităţii să vină cu trupe în apărarea unui aeroport – Otopeni – plin de unităţi militare care se călcau în picioare unele pe altele.

Spre ora 3 dimineaţa, sunt treziţi cei de la Câmpina, unitatea de transmisiuni din cadrul trupelor de Securitate, sunt înarmaţi şi trimişi spre Otopeni. Cele trei camioane trec prin trei baraje, care le recunosc legalitatea, apoi ajung la colţul cu intrarea spre Otopeni, DN9.

Camioanele o iau la dreapta, spre aeroport, pentru că aşa li s-a ordonat. Spre iadul unor guri de foc din toate părţile. Gărzile patriotice de pe Departamentul Aviaţiei civile, bete de la sticlele de whisky din shop-ul spart din aeroport, trag ca la nuntă.

După câtva timp, când s-a mai făcut lumină, un autobuz al aeroportului, cu civili care mergeau la serviciu intră pe DN9 şi este şi el mitraliat din toate părţile.
În urma războiului de la Otopeni, 54 de militari, majoritatea tineri de 18-19 ani, militari în termen, sunt ucişi cu premeditare, cadavrele sunt lăsate să zacă până a doua zi, iar supravieţuitorii sunt consideraţi terorişti.

„Bordura aceea simţeam eu că mă apără”

Supravieţuitorul Cristian Huza povesteşte cum a fost:

„… Camioanele s-au oprit. Se auzeau împuşcături sporadice. Iar unul din colegii mei mi-a spus: M-a împuşcat. Mie unul nu m-a venit să cred. Cum adică te-a împuşcat? Cine te-a împuşcat ? În acel moment mi-a venit un glonţ în cască. De undeva din spate se trăgea. Nu ştiam că am ajuns la Otopeni. Nu ştiam unde suntem. Instinctiv, m-am întors în direcţia din care se trăgea. Şi m-am ghemuit cât mai mult posibil. Instinctul de conservare, pentru că, nu ştiu, nu doresc nimănui să trăiască momentele prin care am trecut eu, în acel moment nu mai erai om, nu mai aveai raţiune, erai un animal, un animal care încearcă să se salveze, şi, nu ştiu, eu am avut noroc. Poate aşa a vrut Dumnezeu, poate soarta. Toate gloanţele care m-au atins, sau majoritatea, m-au lovit în cască. Unul m-a atins în mână. A fost singurul care m-a atins efectiv. Destul de grav ce-i drept… Am sărit din camion, m-am trântit pe burtă, şi am găsit o bordură mică, de 10 centimetri, dar bordura aceea simţeam eu că totuşi mă apără. Vă daţi seama că era o simplă bordură. Am trecut pe lângă colegi care erau împuşcaţi din toată părţile. Nu ştiam efectiv de unde se trage. După focul… nu ştiu cât a durat prima rafală, 5 – 10 minute… Între timp noi strigam, mare parte din noi îşi lăsase armele şi au încercat să se salveze. Strigam că nu suntem înarmaţi, strigam să se oprească focul, probabil cineva a înţeles lucrul acesta, sau li s-a terminat muniţia, au schimbat încărcătoarele, nu ştiu. Cert este că s-a oprit totuşi. Ni s-a spus să ne ridicăm cu mâinile la ceafă, să aruncăm tot ce avem la noi, şi în primul rând casca, nu ştiu, eu am ţinut mult la casca aia, parcă nu îmi venea să o dau aşa uşor, pentru că ştiam că acea cască m-a salvat. În sfârşit. Am aruncat tot ce aveam la noi. În momentul acela, fără somaţie, fără nimic, s-a tras din nou asupra noastră. Practic, parcă se făcea un experiment. Hai să vedem din câte rafale îi omorâm…”

În 1993, Ion Iliescu conduce pe cineva la Otopeni. Când se întoarce, vede lume adunată la crucea-monument din mijlocul spaţiului verde din faţa aeroportului şi se dă jos din maşină. O echipă a BBC filma declaraţii ale părinţilor victimelor.

Preşedintele României, excedat de detaliile prezentate, întreabă: De unde ştiţi atâtea lucruri? Răspunsul îl albeşte, la propriu: Cum de unde, de la supravieţuitori! Iar preşedintele tuturor românilor întreabă: Cum, există supravieţuitori?

Răniţii au fost puşi pe mese de beton şi lăsaţi să moară

Supravieţuitor Cristian Huza:

„… să treci pe lângă colegi, în trei luni îţi faci nişte cunoştinţe, şi prieteni de armată, doar cu ei mănânci, cu ei stai acolo. Dar să treci pe lângă colegi de-ai tăi, să spună: „ia-mă şi pe mine !” sau „nu mai pot !” sau „eu mor !”… Mintea mă duce acum cumva la un film. Efectiv lucrurile astea s-au întâmplat în realitate. Şi cei care au putut să sară din camioane, unii dintre ei chiar au scăpat. Alţii au murit acolo. Şi au murit nu din cauza rănilor pe care le-au primit, pentru că s-ar putea ca unele răni să fi fost nu superficiale, dar tratabile. Să laşi pe cineva să moară ca un câine ? E clar, e o crimă. Dar nu ştiu dacă există un cuvânt deasupra crimei…”

Supravieţuitorii acestui măcel, răniţi, care au fost duşi la spitalul de la Baloteşti, au fost puşi pe mesele din beton şi acolo au murit fără nici un fel de intervenţie. Au fost chiar păziţi 2 – 3 zile, catalogaţi drept terorişti. O parte dintre morţi au fost suiţi într-un camion care a stat într-un hangar din aeroport, erau consideraţi terorişti. Probabil că aşteptau momentul în care să-i împrăştie prin oraş ca terorişti-securişti morţi.

Dar ei au fost recunoscuţi totuşi ca eroi-martiri. Cum s-a petrecut metamorfoza?
Tocmai pentru că au existat supravieţuitori, planul a trebuit schimbat. În 25 decembrie acest camion este filmat, iar un civil spune: „sunt 25 de eroi soldaţi, au fost ucişi de terorişti care s-au retras în păduri.” Nemurind toţi, nemaiputând fi consideraţi mult timp terorişti, planul se schimbă. Ei sunt eroi ucişi de sirieni şi libanezi paraşutaţi din elicoptere…

Şoferul de taxi Constantin Tiucu, conform declaraţiei sale date la procuratură, a intrat pe drumul spre aeroport, la 25 de metri în spatele ultimului camion, înainte de a se trage. Şoferul aude primul foc, stă două minute, şi se retrage, scăpând nevătămat din acel infern, dar vede că se trage de pe Departamentul Aviaţiei civile cât şi dinspre aeroport, şi dintr-un transportor blindat. După eveniment duce un transport de răniţi la Urgenţă, trei transporturi de răniţi la Baloteşti, două cu morţi la morgă, iar a doua zi, în 24 decembrie revine şi ia ultimii doi morţi.

Declaraţia sa făcută unei televiziuni străine este o dovadă a diversiunii cu teroriştii străini. Sau aşa i s-a spus să transmită, sau chiar acest şofer de taxi face parte din structura diversionistă.

Constantin Tiucu (la o cameră de filmat Antenne 2): „Sunt şofer pe taxi-furgoneta pe care aţi văzut-o mai înainte în imagine, şi de trei zile, de trei zile continuu sunt la dispoziţia poporului. Am cărat de la Aeroportul Otopeni, de ieri dimineaţă de la ora 4, victimele teroriştilor, victimele fostului regim care ne-a adus în situaţia de faţă şi care nu ne-a lăsat să trăim ca nişte oameni liberi, să ne facem datoria. După cum vedeţi, astea sunt ultimele victime, care ne-a indignat şi care, acum Aeroportul Otopeni în fine, s-a făcut linişte şi teroriştii care au rămas au fost aruncaţi în pădurile din depărtare şi, după câte se pare, nu mai au muniţie, li s-a terminat muniţia. Deci, vor fi prinşi, sunt libanezi, sunt sirieni care au fost paraşutaţi.”

Trosca, Eroul Martir Terorist

Când am spus că masacrul de la Otopeni e unul dintre cele mai sinistre, uitasem de asasinarea echipei lui Trosca.

Care este adevărul despre acei morţi lăsaţi să zacă în stradă şi filmaţi cu insistenţă de TVR?
În seara de 23 decembrie, generalul Nicolae Militaru, ministrul apărării şi şeful acestui Consiliu Militar Superior care ţinea loc de guvern, cheamă în sprijinul MAPN unitatea USLA care să participe la anihilarea teroriştilor. Echipajul USLA din cele două ABI-uri (Autovehicule Blindate pentru Intervenţii) este nimicit. Colonelul Trosca, şeful de stat major se zbate pe asfalt între viaţă şi moarte. Cineva nevăzut sare gardul ministerului şi îl împuşcă în frunte, de foarte aproape. Şapte morţi de la USLA.

Cineva a scris cu cretă, în noaptea aceea, pe ABI-uri, „terorişti” ! Cine avea curajul să iasă în acea noapte, şi să aibă şi cretă la el, decât nişte militari ai armatei române eliberatoare! Cadavrele au fost lăsate să zacă încă trei zile, la câteva sute de metri de biroul ministrului Militaru, material didactic pentru psihoza pe care trebuiau s-o trăiască locuitorii capitalei.

Despre Gheorghe Trosca şi această tragedie sper să vedeţi marţi, de la ora 22.00, pe TVR 1, un documentar care se cheamă Terorist Erou Martir.
În dimineaţa de 24 decembrie, USLA şi Direcţia a V-a a Securităţii au fost chemate prin ordinul lui Nicolae Militaru, ministrul Apărării şi şeful acestui Consiliu Militar Superior, la o revistă de front în spatele stadionul Ghencea, unde-i aşteptau cuiburi de mitralieră să facă din ei teroriştii Revoluţiei, de care aveau atâta nevoie!

„Vom judeca iarăşi excepţional şi vom împuşca exemplar!”

Vă dau un singur document. Dacă citim cu atenţie tabelul din raportul Regimentului 20 tancuri cu situaţia consumului de muniţii în perioada 22-29 decembrie putem înţelege grozăvia acelei diversiuni militare: 746.876 cartuşe s-au tras în Bucureşti, în acele zile. Doar de către acest regiment. Înmulţiţi cu celelalte trupe ale armatei din ţară. Peste 15 milioane de cartuşe? Tras de aproape, un cartuş trece prin 7 oameni.

În colecţia Biblioteca Statului Major General am găsit o carte: „Decizia militară – raţionalitate şi legitimitate” de general de divizie Ion Gâdiuţă şi colonel Dumitru Sava. Cartea se încheie aşa:

„…(Noi, armata), ne vom face mereu datoria. Şi dacă în situaţii imposibile vom încerca să supravieţuim, este numai pentru a-i mai fi încă o dată de folos patriei. Ca de fiecare dată, pentru că moartea ne este sarcină de serviciu, vom cădea din nou eroic. Şi în numele puterii suverane şi voinţei legitime a poporului, cei care vom mai rămâne vom judeca iarăşi excepţional şi vom împuşca exemplar! Căci acesta este destinul nostru. Trepăduşii politici, oricât s-ar agita, nu ne pot nici murdări, nici judeca.”

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: