Skip to content

Lovitură de stat militară cu un guvern comunist civil 22 decembrie 1989

21 Decembrie 2011

Armata s-a predat lui Iliescu pentru a i se spăla sângele de pe mâini

Armata a executat ce a refuzat Securitatea

Este fundamental să se înţeleagă faptul că Ceauşescu a ordonat intervenţia în forţă a Armatei la Timişoara, pentru că MI şi DSS nu i-au executat ordinele de represiune, deşi intervenţia în tulburări interne era o atribuţie a celor două instituţii. În dimineaţa de 22 decembrie, ordinul de represiune transmis de Milea trupelor era activ, acestea deschizând focul asupra muncitorilor la Vitan Bârzeşti şi Turbomecanica. Totodată, nu putem ignora intrarea în Capitală a coloanelor de blindate, ai căror militari nu cunoşteau situaţia reală din oraş, fuseseră îndoctrinaţi că la Universitate şi Inter acţionează un grup de trădători organizaţi de serviciile de spionaj „din Vest şi din Est” şi în condiţiile în care ultima reacţie publică a lui Nicolae Ceauşescu fusese intervenţia televizată din 20 decembrie seara, în care luase explicit apărarea Armatei pentru focul deschis la Timişoara.TRAIAN BASESCU SI IULIAN VLAD

TRAIAN BASESCU SI IULIAN VLAD

„Resposabilitatea masei” şi elanul trupelor proaspete

Întotdeauna – cazul Tien-Anmen este elocvent – trupele proaspete sunt tentate să acţioneze cu violenţă sporită, pentru că ele sunt trimise în luptă în condiţiile în care forţele militare precedente au eşuat, au pierderi – minciuna cu militarii morţi la Timişoara; specularea morţii accidentale a militarilor la Sala Dalles -, iar soldatul este mobilizat suplimentar de sentimentul numit spirit de corp. În momentul în care o forţă militară proaspătă este aruncată în luptă, se presupune că forţele anterioare au fost agresate, atacate şi învinse, ceea ce justifică focul „în tot ce mişcă” (cazul recuperării tancurilor de la Timişoara). Toate aceste aspecte nu mai sunt teoretice, ci au în spate o dramatică realitate cazuistică. Situaţia juridică a forţelor militare britanice din Ulster, acuzate că, executând foc la nivelul picioarelor, au omorât toţi copiii aflaţi în primul rând este iarăşi un caz care se studiază în toate doctrinele militare din ţările civilizate. De aici a fost formulat conceptul de „responsabilitate a masei”, care permite Justiţiei să condamne persoanele care pun copiii în bătaia focului sau acţionează „cu perfidie” (capcane, înjunghieri, încălcarea armistiţiului, lovitura pe resurse – apă, hrană, aer). În jurisdicţia europeană, persoana care l-a înjunghiat pe Nicu Ceauşescu, oricât de mare revoluţionar o fi fost, era de mult judecată şi condamnată. Tulburările civile din 1992 de la Los Angeles – nu se spune acest lucru – s-au finalizat cu aproape 6000 de condamnări. Nici un membru al Armatei sau al Gărzii Naţionale nu a fost condamnat pentru cele 17 persoane împuşcate mortal de ele. La baza acestui fapt s-a aflat ordinul de foc dat de preşedintele G. Bush sr., după ce primele forţe de ordine au fost agresate.Armata Română la comanda unui agent secret străin

În ce îl priveşte pe gen. Stănculescu, acţiunile lui trebuie privite din perspectiva colaborării sale (recunoscute) cu serviciile secrete britanice şi maghiare. Avem de-a face cu o persoană avizată asupra acţiunilor externe de răsturnare a lui Ceauşescu. În acest loc mă simt obligat să precizez că toate acţiunile de izolare a României, de ameninţare a integrităţii teritoriale, de manevre militare la graniţă, de diversiune electronică (de precizat aici că diversiunea electronică aeriană se face numai în sprijinul unor forţe terestre în acţiune la sol!), de infiltrare de comandouri, de diversiune prin posturi de radio (cu mii şi zeci de mii de morţi) nu pot fi ignorate, minimalizate sau scoase din procesul revoluţionar. Ele au fost acţiuni ale voinţei externe de schimbare a lui Nicolae Ceauşescu, ca să nu mai punem la socoteală implicarea imediată în provocarea la revoltă la Iaşi şi Timişoara, în sabotarea mitingului de la Bucureşti (excelente mărturiile col. Păsăreanu), în suspiciunea pe care o avem asupra producerii primilor morţi la Timişoara, Bucureşti şi Braşov (fenomenul glonţului magic).Diversiunile externe şi chiloţii româneşti

Trebuie să ne fie foarte clar că, dacă aceste acţiuni nu au fost declanşate pentru răsturnarea lui Ceauşescu, alternativa este: sprijin pentru noua putere, asigurarea unei legitimităţi revoluţionare prin inventarea unui inamic – „securiştii-terorişti”. Nici nu putem ignora importanţa lor, când muncitorii de la Timişoara ies în stradă pe 20 decembrie ca urmare a informaţiei false că la Catedrală sunt 30 de copii morţi, iar la Bucureşti pentru că sunt 10.000 de morţi la Universitate, după ce oamenii au văzut şi auzit întreruperea mitingului. Nimeni – cu excepţia mea – nu a stat să se întrebe de ce au strigat până au răguşit revoluţionarii de la Timişoara către concetăţenii lor: „Laşilor, veniţi cu noi!”, timp de patru zile, şi mulţimea nu s-a mişcat decât atunci când s-a trezit înconjurată stupid de Armată în fabrici şi anunţată diversionist de Europa liberă că sunt 4500 de morţi în Centru. Când am cercetat mărturiile revoluţionarilor de la fabrica Elba şi de la Fabrica de Tutun, atunci nişte tineri, în 2005 nişte oameni maturi, lista revendicărilor era foarte precisă: chiloţi, vată, ciocolată, saloane de Anul Nou!O zi din viaţa lui Atanasie Stănculescu

Victor Stănculescu, şters de pe lista membrilor CC, din cauza Securităţii, se imobilizează în Spitalul din Timişoara şi îşi pune piciorul în ghips la Bucureşti, pentru că ştia ce operaţiune este în curs. A crede că s-a dus la Timişoara să ordone foc împotriva oamenilor şi că apoi a venit la CC şi „s-a orientat” este o naivitate. Dar pentru a încerca să amplasăm acţiunile sale în vreo subcategorie istorică, trebuie să facem inventarul lor.

Ora 09.50. După ce a fost numit ministrul Apărării, s-a deplasat la grupa operativă şi a aflat situaţia trupelor, mai ales a coloanelor de tancuri chemate de Milea împotriva bucureştenilor. Apoi s-a deplasat la grupa de transmisiuni de la etajul VI al CC.

Ora 10.05. Cere comandantului grupei de transmisiuni, mr. Tufan, să execute numai ordinele sale, fără să comunice eşaloanelor superioare natura acestor ordine.

Ora 10.07. Gen Stănculescu, folosind ilegal indicativul secret al ministrului Milea, RONDOUL, care era un indicator personalizat, dă ordin tuturor trupelor aflate în mişcare şi în dispozitiv să abandoneze misiunea de luptă ordonată de Milea şi să se întoarcă în cazărmi.N-a fost cu NOI, a fost cu ION

Ora 10.10. Comandanţii de subunităţi de blindate din oraş îi anunţă pe manifestanţi că au primit ordin să se întoarcă în cazărmi. Mulţimea începe să se urce pe tancuri. Mărturia revoluţionarului Mihai Montanu mi se pare semnificativă: „La un moment dat, în jurul orei 10.00, unul la care mă uitam mai mult, un lt. major, a început să zâmbească. Şi atunci am spus la lume: „Gata. Armata e cu noi”. L-am întrebat: „Ce ordin ai primit?”. Mi-a răspuns: „Să ne retragem în unitate”. Ne-am urcat toţi pe TAB-uri. Flori pe ţevile de puşti. I-am spus: „Te retragi la unitate, dar treci prin Piaţa Palatului şi ne laşi acolo”” (Arhiva Senatului României, Stenograma nr. 14/10.XI.1993, Audiere Montanu Mihai, p.6. – n.a.)

Între 10.10 şi 10.40, gen Stănculescu repetă ordinele de retragere în cazărmi şi cere subunităţilor să „parlamenteze” cu manifestanţii. La aceste ore nu exista conceptul de „trecere a Armatei de partea revoluţiei”.
Ora 11.15. Regimentul 7 Mecanizat cere permisiunea să deschidă foc direct împotriva manifestanţilor. Gen. Stănculescu refuză şi ordonă întoarcerea în cazarmă.Lui Ceauşescu i s-au blocat tunelele de fugă

Ora 11.20. Nicolae Ceauşescu cere evacuarea sa pe cale terestră. Direcţia V a Securităţii îi comunică faptul că accesul prin tunelurile subterane este blocat tehnic. În aceste condiţii, generalul Eftimescu întocmeşte un plan pentru evacuarea soţilor Ceauşescu folosind blindatele aflate în apropiere. Căutând să reconstituie faptele în anul 1990, din calitatea de viceprim-ministru, Gelu Voican Voiculescu a aflat de la ofiţerii implicaţi că planul lui Eftimescu prevedea venirea TAB-urilor „cu trapele deschise spre intrarea B, flancate de cordoane de militari pe laturi şi de acolo, pe strada Oneşti, cu tancurile în frunte înaintau în viteză trecând peste oameni, călcînd peste oameni cu ele”. La ora 11.22, Documentarul comandantului Armatei 1 preciza: „TAB de la Piaţa Palatului să se retragă la intrările de la CC. Col. Costin: unit(ăţile) care sunt în apropiere de Sala Palatului să se retragă către intrările CC.” [Documentarul-Comandantului, Gl.Mr. Voinea Gh., copertă verde, p.112 (pagina din din dreapta) (n.a.)] Acest ordin disperat, menit să asigure forţele cu care să fie pus în aplicare planul de evacuare a soţilor Ceauşescu şi masacrarea manifestanţilor, nu a ajuns la trupe, din cauza faptului că echipa de transmisiuni din clădirea CC nu mai răspundea la alte comenzi decât ale generalului Stănculescu.Stănculescu decide să-l zboare pe Ceauşescu

În jurul orei 11.30, în înţelegere cu gen. Rus, gen. Stănculescu alege varianta evacuării pe calea aerului cu elicopterul. În acelaşi timp, în cadrul aceloraşi comunicaţii cu gen. Rus, Stănculescu îi cere acestuia să aducă în ţară aeronava presidenţială pentru evacuarea lui Nicolae Ceauşescu în China.

Între orele 12.10 şi 13.00, la indicaţia lui Stănculescu, Comandamentul Aviaţiei ordonă interdicţia oricărui zbor în spaţiul aerian al României şi doborârea oricărei aeronave, iar Direcţia V a Securităţii ordonă subunităţii de pază de la Snagov să îi blocheze pe soţii Ceauşescu în palat.

Ora 13.30. Ajuns la sediul M.Ap.N., gen. Stănculescu semnează două ordine fundamentale pentru a se înţelege poziţia sa şi a Armatei la acea oră.Notele telefonice ale M.Ap.N.

Nota telefonică nr. 38 a fost întocmită de conducerea Marelui Stat Major, după evacuarea lui Nicolae Ceauşescu din clădirea CC al PCR, găsită în acest stadiu de generalul Stănculescu la sosirea în minister şi semnată de acesta. Prin nota nr. 39, Nicolae Ceauşescu este deposedat oficial de autoritatea de comandant suprem, iar unităţile militare din ţară şi din Bucureşti primesc misiunea de a prelua controlul asupra Comitetelor Judeţene de Partid, asupra Televiziunii, Radioului, Palatului Telefoanelor şi a altor obiective.

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTĂ TELEFONICĂ

Nr. 37/ 22 decembrie 1989, ora 11.30

Toate unităţile militare să se considere în stare de luptă şi să acţioneze conform condiţiilor „Stării de necesitate”.

General-locotenent Ilie Ceauşescu

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTA TELEFONICĂ

Nr. 38/ 22 decembrie 1989, ora 13.30

Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare.

General locotenent Atanasie Stănculescu

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTA TELEFONICĂ

Nr. 39/ 22 decembrie 1989, ora 13.30
Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale. Faţă de cele ordonate, comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate, care să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităţilor în asigurarea pazei, comandanţii militari să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe braţul stâng banderolă tricoloră.

General-locotenent Atanasie StănculescuDovada loviturii de stat militare

Asupra Ordinului nr. 39, Curtea Supremă de Justiţie, ca autoritate juridică, s-a pronunţat astfel: „Acesta a fost momentul în care Armata a preluat practic prerogativele comandantului suprem, în condiţiile în care ministrul Apărării nu mai exista” (CSJ.SPM, Autor colectiv coordonat de gen.bg. Samoilă Joarză, Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar, în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, p.122 – n.a.) În acest loc doresc să precizez că oriunde şi oricând formule de genul „Armata a trecut de partea revoluţiei” sau „Armata a preluat prerogativele comandantului suprem” echivalează cu lovitura de stat militară. Academicianul Răzvan Theodorescu propune pentru acest moment formula: „acţiunea militară”, pentru a se evita folosirea termenului deranjant de lovitură de stat militară. Formula poate fi acceptată doar dacă se referă la întregul comportament al Securităţii şi Armatei de după 22 decembrie.

Armata preia controlul obiectivelor strategice

În privinţa semnificaţiei Ordinelor 38 şi 39 este de observat că, în timp ce Ordinul 38 cere tuturor unităţilor militare de pe întreg teritorul ţării să se retragă în cazărmi, Ordinul 39 le cere să asigure „paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate”. Cauza schimbării de atitudine, de la retragere în cazărmi, la preluarea controlului asupra obiectivelor strategice, este deschiderea „Televiziunii Române Libere”. În momentul în care cpt. Mihai Lupoi vorbeşte despre Gărzile Patriotice, care „trebuie să apere revoluţia pe care noi o facem acum” (este prima cerere de înarmare a GP), la Ministerul Apărării, generalul Stănculescu dă urgent un ordin de repetare a ordinului conţinut de Nota telefonică nr.39 (la ora 14.10), apoi un ordin de împiedicare a înarmării Gărzilor Patriotice, care ajunge la Armata 1 la 14.45:

(Ora) 14.45. Gl. lt. Stănculescu

să nu se dea armament la G.P ( Gărzile patriotice).
Serviciul operativ. Ordinele să se dea numai de comandanţi” (Documentarul-Comandantului, Gl.Mr. Voinea Gh., copertă verde, p.113 – n.a)

La ora 15.00, gen. Stănculescu emite un nou ordin, prin care precizează obiectivele care intră sub controlul Armatei:

Control militar total

Obiective ocupate în Bucureşti de forţele Ministerului Apărării Naţionale începând cu ora 15.00

OBIECTIVE

Banca comerţ. Exterior
Da – Banca RSR pl. (Da) R(egimentul) 22 = 26 mil(itari)
Da – Poşta pl. (Da. R22)

Castelul de apă Buc. (vezi verso) (au fost preluate sub pază toate centrele de alimentare cu apă potabilă ale Capitalei, indicate de ICAB, n.a.)
Radiodifuziunea Nuferilor – 4 (blindate)
TV – 8 (blindate)
CC – 8 (tăiat şi pus 7 blindate)
Palat. Cons. Stat – 4 (blindate)

Telefoane (Palatul Telefoanelor) – 3 (blindate) – 40.22.53 (telefon de legătură).
Centr. Rd. Comunic Nr. 2 (Centrul de Radiocomunicaţii) – 3 (blindate)
MAI (greu descifrabil) – 4 (blindate)
Dispeceratul energetic naţ. – 2 (blindate)
CET Progresu – 30 militari (de la) R 2 Mc.
Da – (text indescifrabil) … Venezuela Nr. 1 – 10 ( militari de la) R 48 R H 1 (sau A).
Da – cpt. Pascu – Centr. ptr. inf. extern (acesta ar fi sediul CIE al Securităţii, dar, având în vedere locaţia, este posibil să fie vorba de centrul de informatică din clădirea Creţulescu, n.a.) –
– mag. Muzica C. Victoriei
– Ministerul de externe – 3 (TAB) + 1 Tc ?
– Tezaur (vizavi CEC) – 6×3 = 18 +1+1) R2 Mc (Documentarul Comandantului Armatei 1 -copertă verde-, p. 114 n.a.)

Spectacol televizat cu împuşcături

Fundamental pentru ordinul de la ora 15.00 a fost ocuparea de către forţele Armatei a sediilor tuturor Comitetelor Judeţene de Partid. Totodată, pe măsură ce căpitanul Mihai Lupoi face greşeala de a se implica în direct în scandalul din studioul 4 – la un moment dat chiar afirmă că s-a tras cu „trasoare de manevră”!! – , generalul Stănculescu ia legătura cu ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, Pintilie, ofiţer acoperit DIA, pentru a opri emisia: „Am vrut să opresc televiziunea. Era răposatul gen. Pintilie, care fusese la Centrul de comunicaţii guvernamentale. Şi i-am spus: „De unde?”. Zice: „Ştiu de unde. De la telefoane, sus, Palatul Telefoanelor, sus, la ultimul etaj”. Pe urmă am văzut că spectacolul este favorabil totuşi, era o masă care se adresa maselor, şi aici era un grup mare, de aceea spun o masă, şi că este favorabil, am zis: „Lasă, domnule televiziunea să meargă”. Şi l-am oprit să întrerupă televiziunea. A fost momentul în care poate am greşit sau nu am greşit, dar vreau să vă spun de ce. Pentru că nu voiam să se lase impresia că vreau să astup dialogul direct cu masele” (Historia, Anul 2, nr. 30, mai 2004, p. 15 – n.a.). Afirmaţiile generalului Stănculescu întăresc imaginea de control al statului exercitat atunci de Armată, de forţă care dispunea din umbră asupra evenimentelor, în care revoluţionarii nu se opreau din a cere ajutorul ei. În dialogul pe care l-am purtat cu gen. Stănculescu la 29 octombrie 2004, imaginea sa despre acest moment implică ideea de control al puterii.

Cum a primit Iliescu Armata pe tavă

VAS: Nu se înţelege ce am gândit eu atunci, că ce gândeam eu, având Armata pe mână, se executa.
AMS: I-aţi dat puterea asta lui Iliescu.
VAS: Poate am greşit.
AMS: Dar ce aveaţi de ales?
VAS: Asta este, că la CC era grupul Dăscălescu-Verdeţ şi m-am interesat: „Ce fac domnule ăştia acolo?”.
AMS: Eraţi informat din CC, aveaţi oameni acolo?
VAS: Nu, am dat eu telefon şi m-am interesat.
AMS: Cu cine aţi vorbit?
VAS: Nu mai ştiu, era cineva de acolo. „Ce fac, domnule?”. Şi mi-a spus că a apărut ăla care a fost ministru…. Avram, apoi nu ştiu care din vechiul regim.
AMS: Apăruse şi Drăghici cu soţia.
VAS: Da, aşa e, Drăghici… Ce-i asta?! Ăştia vor să refacă conducerea lui Ceauşescu, iar la televiziune erau Dinescu şi Caramitru. Nu se putea da puterea acestor oameni.
AMS: Bine, dar la ora aceea vorbiseţi deja cu Ion Iliescu.
VAS: Tatonam, urmăream ce se întâmplă, cine…”.

Controlează ca să nu fii controlat!

În interviul acordat la 2 decembrie 2004, dnul Iliescu a avut şi următoarea replică sinceră şi responsabilă:

AMS: Cine avea puterea în acel moment, domnule preşedinte, în momentul în care partidul se dizolvase în câteva ore?
Ion Iliescu: Sigur, Armata. Practic era singura instituţie de stat care şi-a păstrat structura.

Întâlnirea de la ora 16.00, de la M.Ap.N. are semnificaţia istorică de loc şi moment în care Ion Iliescu este recunoscut de ministerele de forţă în calitate de succesor al lui Nicolae Ceauşescu. Asupra lui Stănculescu şi a Armatei nu mai insist. Ministerul de Interne şi Securitatea erau reprezentate de gen. Câmpeanu şi de col. Raţiu ( în numele gen. Vlad):

„Atunci l-am recunoscut pe Iliescu drept lider”

Romeo Câmpeanu: La poartă s-a dat telefon şi am fost primit. Stănculescu era pe scaunul lui Milea, iar în birou erau revoluţionarii… Iliescu, Montanu, Voiculescu. Eu când am intrat, m-am adresat: „Să trăiţi, tovarăşe general locotenent!”, însă el s-a sculat în picioare şi mi-a făcut semn: „Nu, nu mie..” şi mi l-a arătat pe Ion Iliescu: „prezintă-te la tov. Iliescu”. M-am prezentat şi am rugat să ştiu cu cine ţin legătura. Stănculescu a spus atunci: „Pentru orice problemă deosebită ţii legătura cu mine. Dacă acum ai nişte probleme de ridicat, raportează-i dlui Iliescu”.

Gh. Raţiu (şeful Direcţiei I a Securităţii): „Ion Iliescu a dat mâna cu toţi. De la început l-am recunoscut ca lider. Când a dat mâna cu mine i-am reamintit că toate unităţile Departamentului Securităţii Statului sunt de partea revoluţiei şi că aşteptăm ordine” (Col. Gheorghe Raţiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, Ed. Paco, Bucureşti, 1996, p. 207 – n.a.)

Lovitură militară cu guvern civil

Una dintre problemele centrale ale controversei constă în afirmaţia că, în cazul unei lovituri militare, Armata face un anunţ explicit asupra preluării puterii şi instituie un guvern militar. Doctrina militară franceză indică două posibilităţi ale loviturii militare: a. Guvern militar. b. Guvern civil aservit puterii militare. La Sofia, unde trupele au înconjurat Capitala, ministrul Apărării Dobri Djurov a refuzat ordinul de represalii dat de Jivkov şi a condus manifestaţia, organizată de Jivkov, împotriva lui Jivkov, şi a anuţat că „Armata sprijină preluarea conducerii PCB de către tovarăşul Mladenov”. La Berlin, Mielke a procedat la fel. În toate aceste cazuri, ca şi la Bucureşti, nu putem vorbi de lovituri militare clasice şi explicite, în care Armata formează un guvern militar, dar toate gesturile sale indică prezenţa unui interval, mai lung sau mai scurt, în care cele mai importante decizii ale evenimentelor au aparţinut Armatei. Să facem bilanţul pe scurt al „acţiunii militare”:

1. Ordinele de represiune ale lui Ceauşescu nu sunt executate de conducerea Securităţii;
2. Ceauşescu este îndepărtat de la putere de militari ai Armatei şi Securităţii (Stănculescu, Rus, Vlad, col. Lăzărescu, col. Nae); forţele de apărare ale clădirii CC refuză ordinul de a trage – de subliniat aici că, în momentul în care revoluţionarii deschid focul asupra elicopterului presidenţial (muncitorul Daniel Păcuraru), garda preşedintelui ripostează cu foc viu din dreptul elicopterului;

„La ora unu ţara era sub control”

3. Gen. Stănculescu şi Rus se înţeleg asupra evacuării preşedintelui statului în China, apoi asupra doborârii elicopterului presidenţial;
4. Ministerul Apărării preia funcţiile de comandă ale comandantului suprem; Gen. Stănculescu va declara la B1TV: „La ora unu ţara era sub control”;
5. Ministerul Apărării preia controlul (paza) asupra Comitetelor Judeţene de Partid din întreaga ţară şi a principalelor locaţii strategice din Bucureşti; comandanţii militari locali intră în toate CFSN din teritoriu, iar în unele locuri ( de ex. gen. Roşu, la Craiova) chiar le conduc;
6. Noua putere provizorie este recunoscută într-o şedinţă ţinută la MApN (ora 16.00);
7. Şeful statului este reţinut ca prizonier într-o unitate militară;
8. Ministerul Apărării, sub semnătura gen. Militaru, emite primul său comunicat, în care se afirmă: „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne” (Revista La datorie, serie nouă, Nr.1/24 decembrie 1989, p. 1- n.a.)
9. Şeful statului este executat într-o unitate militară, de un pluton de execuţie militar.
10. În pasajul din Proclamaţia către ţară, în care se explică baza de putere a noii echipe, se precizează: „În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare”.

Emanaţia care nu miroase bine

Îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu de către militari, retragerea sprijinului Securităţii şi „trecerea Armatei de partea poporului” au avut consecinţe în raporturile dintre noua putere provizorie, micul grup CFSN, şi Armată. Acest rol, în care s-a intrat printr-o serie de acţiuni echivalente loviturii militare, nu poate fi eliminat sau minimalizat pentru a se scoate în relief o „emanaţie politică” a maselor, pe care masele nu o recunosc. Dnul Iliescu, în calitate de om politic, nu trebuie să adopte opinia istorică. În condiţiile existenţei adevărului juridic, popular, filozofic sau istoric, domnia sa poate adopta o poziţie politică, dar nu înseamnă că aceasta corespunde adevărului istoric, aşa cum este el determinat de istorici. De aici provine controversa între mine şi dnul Iliescu. În ultimul rând, este absurdă ipoteza că totul a fost regizat, că lucrurile s-au desfăşurat după un plan, după un program, chiar dacă Marile Puteri – URSS, Franţa şi SUA – s-au înţeles asupra răsturnării lui Nicolae Ceauşescu, iar prin cancelariile lor a circulat numele lui Ion Iliescu. În opinia mea, scenariul sovietic era aşezat pe structura minimului efort şi a totalei legitimităţi. Asta însemna înlocuirea lui Ceauşescu, din interiorul CPEx, cu un lider de tranziţie şi cu supravieţuirea partidului comunist, pentru ca asta să permită dezvoltarea din interiorul acestuia a unei formaţiuni politice social-democrate, al cărui lider ideal era Ion Iliescu. În ciuda micilor dificultăţi de înlocuire a vechiului lider din RDG, Cehoslovacia, Bulgaria, acest scenariu a devenit transparent şi patent. În România Ceauşescu a rezistat, s-a opus printr-o represiune militară care a dat totul peste cap, aruncând ţara în haos, creând golul de putere şi prăbuşind Armata într-o situaţie limită, din care a ieşit cu o lovitură militară, prin care l-a înlăturat pe Ceauşescu de la putere, şi printr-o diversiune teroristă care i-a asigurat o poziţie intangibilă şi rolul de bază de putere pentru noua echipă politică.

Moscova crede în Iliescu

În aceste condiţii, rolul lui Ion Iliescu devine istoric, nu atât pentru faptul că a calmat reacţia panicardă a Armatei, cât pentru faptul că a dat Marilor Puteri garanţia că România reintră în tiparele schimbărilor generale declanşate în Europa. În condiţiile pericolului ca statul român să fie destructurat, Ion Iliescu a reprezentat garaţia pentru URSS că România rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia, fapt consemnat cât se poate de clar în faimosul Comunicat din 22 decembrie 1989, invocat mereu de dnul Iliescu drept programul politic al revoluţiei (pct. 9… „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”). Asta, că tot afirmă domnul Iliescu: „Toate punctele programului revoluţiei din 22 decembrie au fost respectate”! Acesta este de fapt rolul istoric al lui Ion Iliescu – garanţia dată Moscovei -, cu rezultatul pozitiv incontestabil că România nu a fost destructurată total, rol pe care însă îl refuză pentru un iluzoriu statut de „revoluţionar” şi „emanat”. Diversiunile pe care le tot aruncă în cărţile lui şi pe la televiziuni au rolul de a ascunde contradicţia totală între afirmaţia: „Meritul nostru este că ne-am asumat răspunderea în momentele cele mai dramatice” şi faptul incontestabil că, după ce şi-a asumat Ion Iliescu răspunderea, au murit 942 de oameni.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: