Skip to content

La 36 de ani, Ceauşescu a urcat la vârf în „armata“ partidului

7 Februarie 2012

În aprilie 1954, Nicolae Ceauşescu a fost ales membru al Secretariatului CC al PCR. El ocupa treapta a doua în ierarhia puterii. Din vârfurile ei n-a mai ieşit decât după trei decenii şi jumătate, cu picioarele înainte.

Dispariţia lui Stalin în martie 1953 a reprezentat un şoc pentru lumea comunistă. Liderii ţărilor-satelit Moscovei, trimişi sau avizaţi de dictatorul sovietic, se simţeau acum ameninţaţi. Reforme în forţă începuse la Moscova însuşi Beria. Nici până în ziua de azi nu se ştie precis cum au scăpat ceilalţi tovarăşi ai săi de el, dar au făcut-o repede. La Kremlin se luptau între ei, pentru putere, componenţii Biroului Politic. Hruşciov, Malenkov, Molotov, Kaganovici atrăgeau în disputele lor „fracţii” diverse din conducerile sateliţilor URSS. Vântul schimbării a generat revolte în Ungaria şi Polonia şi mişcări în conducerile partidelor comuniste.

La Bucureşti, semnele fenomenului ce va fi numit mai târziu „destalinizare” se lăsau aşteptate. Gheorghiu-Dej a decis închiderea Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a purces la întinerirea „conducerii colective”. A fost şansa lui Nicolae Ceauşescu. Moştenirea lui Stalin s-a lăsat cu câştig pentru el. Se poate spune că a chefuit la pomana lui Stalin!

Secretar în CC şi supleant al Biroului politic

Ce mişcări pregăteau comuniştii români pentru a ţine pasul cu noile teorii ale Moscovei? Gheorghe Gheorghiu-Dej era lider al partidului din octombrie 1945. Putea fi făcut responsabil de toate relele „dictaturii proletariatului”. Spre deosebire, spre exemplu, de liderul maghiar Rakosy, trimis de Stalin din URSS să conducă Ungaria ca stalinist get-beget, Dej avea atuul de „pământean”. Nu venise, adică, de la Moscova să conducă ţara, ci ieşise direct din „închisorile burghezo-moşierimii române”.

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a aliniat strategic noilor teorii despre conducere ale foştilor tovarăşi ai lui Stalin. Aceştia-l blamau pe decedat că a condus singur ţara. Astfel că au purces la o „conducere colectivă”, despărţind „puterea de stat” de „puterea partidului”. La Plenara CC al PMR din 19 aprilie 1954, şi Dej a propus pe ordinea de zi „probleme organizatorice de partid”, în scopul „întăririi conducerii colective”. El s-a retras din funcţia de secretar general al PMR, demnitate care a dispărut din nomenclatura partidului. PMR urma să fie condus de un Secretariat compus din patru activişti, care n-aveau drept de cumul cu demnităţi în guvern. Sub îndrumarea Biroului Politic, noul Secretariat urma să se ocupe exclusiv de problemele Partidului.

În cea mai înaltă poziţie – cea de prim-secretar al Comitetului Central -, Gheorghiu-Dej l-a numit pe bunul său prieten Gheorghe Apostol. Sigur de el că nu-i va face probleme de autoritate şi că prin el va deţine şi controlul asupra partidului. O extraordinară mişcare prin care şi-a conservat toată puterea!

Ceilalţi trei secretari ai CC au fost Nicolae Ceauşescu, Mihai Dalea şi Ianoş Fazekaş. Ceauşescu a fost ales cu această ocazie şi membru supleant al Biroului Politic, simultan cu Alexandru Drăghici, şeful Securităţii.

Pe picior mare

Aşadar, din aprilie 1954, Nicolae Ceauşescu se afla cocoţat pe treapta a doua de sus a puterii. Avea 36 de ani. Încă tânărul activist a fost desemnat să reprezinte „noul val” de „revoluţionari”. Fusese însă continuu pe val.

În calitate de membru al Secretariatului, Nicolae Ceauşescu beneficia de privilegiile supreme ale regimului. Aşa cum arată documentele de arhivă din epocă, membrii elitei comuniste aveau locuinţe şi case de vacanţe asigurate în perioada mandatului. Acestea aparţinuseră „foştilor” de dinainte de război, fiind naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950. În general se situau în partea de nord a Bucureştiului, în zona cartierului Primăverii. La sfârşit de săptămână, demnitarii mergeau la Snagov ocupând cele 12 vile ce le erau atunci rezervate. Pentru concedii existau 23 de vile, rezervate Secretariatului şi Biroului Politic, în Predeal, Vasile Roaită (Eforie Sud), Eforie Nord şi Olăneşti.

Reşedinţele oficiale şi casele de vacanţă erau administrate de Gospodăria de Partid. Locatarii plăteau chirie, însă de îngrijirea şi aprovizionarea lor se ocupa Gospodăria de Partid. Contra cost, dar la preţuri preferenţiale. Primeau alimente cultivate la Ferma „30 Decembrie” a partidului, iar din comerţul de stat nu se achiziţionau decât produsele care nu se puteau produce în ţară. Toate alimentele erau verificate igienic şi nutritiv în laboratorul CC al PMR. Grija partidului era mare pentru bunăstarea şi sănătatea „celor mai buni fii ai poporului”!

Nicolae Ceauşescu a efectuat numeroase vizite în ţară în virtutea funcţiei sale în partid. Adesea, liderii locali ai PMR l-au invitat la acţiuni private după programul oficial. Astfel a deprins Ceauşescu pasiunea pentru vânătoare, pe care o va practica până în anul morţii sale.

Confirmat la Congresul al II-leaÎn calitate de secretar al CC, Nicolae Ceauşescu a fost implicat activ în organizarea celui de-al doilea Congres al PMR. Conform statutului, Congresul se ţinea la cinci ani. Datorită transformărilor din lumea comunistă după moartea lui Stalin nu s-a mai organizat în 1953, când fusese planificat.

Când Ceauşescu a fost ales în Secretariat la Plenara CC al PMR din aprilie 1954, s-a fixat şi data Congresului – 30 octombrie 1954. Fiind secretar al CC cu Organizatoricul, a primit sarcină să se ocupe cu selecţia delegaţilor la Congres şi planul de desfăşurare a întrunirii. Fără grabă, aşteptând noutăţi mai luminătoare din partea Moscovei, abilul Dej a amânat Congresul. Astfel că PMR a fost ultimul partid care şi-a întrunit plenul conducerii după moartea lui Stalin. Între timp, în 14 decembrie 1954, România, alături de Ungaria şi Bulgaria, a fost primită în Organizaţia Naţiunilor Unite.

Congresul al II-lea al PMR a început la 23 decembrie 1955 şi s-a desfăşurat fără incidente. Nicio mişcare de contestare a conducerii partidului nu se înregistrase în România după moartea lui Stalin. În luna octombrie 1955, Gheorghe Gheorghiu-Dej a renunţat la funcţia de prim-ministru şi a preluat din nou frâiele Partidului. În fruntea Guvernului l-a instalat pe un alt prieten fidel, Chivu Stoica. Nicolae Ceauşescu s-a ocupat întâi de toate de organizarea evenimentului. Au fost prezenţi 767 de delegaţi, care l-au votat pe Ceauşescu în unanimitate în Comitetul Central al PMR.

Moartea lui Stalin a fost prilej le promovare pentru Ceauşescu. Partidul avea nevoie de lideri tineri în Biroul Politic

Responsabil cu organele de partidÎn ultima zi a Congresului, pe 28 decembrie 1955, membrii aleşi ai Comitetului Central au votat Biroul Politic. Lider al PMR rămânea Gheorghiu-Dej. Îi avea alături pe Chivu Stoica, Iosif Chişinevschi, Gheorghe Apostol, Alexandru Moghioroş, Emil Bodnăraş, Miron Constantinescu, Constantin Pârvulescu, Petre Borilă, Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu.

Dej a menţinut principiul conducerii colective decretat la Plenara din aprilie 1954. Însă s-a instalat iarăşi în funcţia de prim-secretar al Secretariatului CC al PMR. Ceilalţi secretari votaţi au fost Iosif Chişinevschi, Nicolae Ceauşescu, Ianoş Fazekaş şi Ion Cosma. La şedinţa Secretariatului nou-ales din 16 ianuarie 1956 s-au distribuit responsabilităţile privind coordonarea secţiilor partidului. Nicolae Ceauşescu a primit în grijă Secţia Organelor de Partid, Secţia Agrară, Secţia Administrativă, Uniunea Tineretului Comunist şi Direcţia Superioară Politică a Armatei.

767 de delegaţi la Congresul PMR din decembrie 1955 l-au votat pe Ceauşescu în Comitetul Central

General peste armata activiştilor de partid

În faimoasele procese staliniste din deceniul patru, Stalin a decis execuţia foştilor tovarăşi ai lui Lenin şi marea majoritate a „revoluţionarilor de profesie” cominternişti. În această etapă a dictaturii sale, Stalin a descris alcătuirea organizaţiei de partid aşa cum îşi prezintă un general armata: un inel superior – compus din 300-400 de conducători; un inel mediu – format din 30.000 – 40.000 de oameni, reprezentând „corpul său ofiţeresc” şi 100.000-150.000 de „subofiţeri ai partidului” (Richard Pipes, „Scurtă istorie a revoluţiei ruse”, Bucureşti, Humanitas, 1998). La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, schema a fost aplicată şi în statele-satelit, de regulă într-un raport de 1/10 faţă de modelul sovietic.

„Cârmaciul” şi petroliştiiÎn calitate de secretar al Comitetului Central al PMR, Nicolae Ceauşescu a participat la consfătuiri ale comuniştilor din diferite ramuri de producţie. La sfârşitul anului 1954 s-a aflat în Prahova, unde a reprezentat Secretariatul la consfătuirea regionalei Ploieşti a Partidului. A găsit acolo o organizaţie consolidată, cu peste 50.000 de membri de partid. Totuşi, după tipic, Nicolae Ceauşescu le-a enumerat şi „lipsurile”.

Păcatul automulţumiriiÎn primul rând, „slăbirea vigilenţei” responsabililor de partid, care s-ar fi lăsat atraşi în jocul automulţumirii privind producţia de petrol realizată. Ceauşescu atrăgea atenţia că evaluările trebuiau făcute în funcţie de planul stabilit la nivel guvernamental. Dar multe sonde se aflau în urmă! De asemenea, le-a reproşat şefilor locali ai Partidului că din punct de vedere al calităţii, producţia petroliferă lăsa de dorit. Nu se dezbătuse deloc la nivel local problema „luptei” pentru productivitatea muncii şi pentru reducerea preţului de cost, critica el. Iar lupta lor împotriva risipei şi a proastei gospodăriri era departe de realizare.

Probleme în pregătirea ideologică

După ce a enunţat problemele legate de producţie, Nicolae Ceauşescu le-a reproşat comuniştilor ploieşteni că existau minusuri în pregătirea ideologică a cadrelor. „Tovarăşii” munceau prea puţin pentru ridicarea nivelului politic. Nici activiştii „salarizaţi” nu posedau suficiente cunoştinţe de cultură generală, fapt care putea compromite organizaţia.

Comitetul regional PMR Ploieşti se mai făcea vinovat, după Ceauşescu, şi de „lipsuri foarte serioase în ceea ce priveşte controlul executării sarcinilor de partid”. Organele regionale nu-i controlaseră suficient pe subordonaţi în aplicarea directivelor Partidului. Mai ales la sate, organizaţiile de bază aveau „rol slab” în agricultură. Unii, din mediul rural, manifestau „concepţie burgheză”, ocupându-se de treburi funcţionăreşti în CAP-uri şi uitând de munca de convingere a ţăranilor.

Pionierii, organizaţi de Iulian Vlad şi revigoraţi de Ceauşescu

Printre responsabilităţile lui Nicolae Ceauşescu în Secretariatul CC al PMR s-a numărat şi sectorul de tineret. În această calitate a fost desemnat în anul 1955 să se ocupe de redactarea unui regulament de funcţionare al Pionierilor (elevii între 9 şi 14 ani). Organizaţia a fost înfiinţată în 1949, sub îndrumarea Uniunii Tineretului Muncitor, însă activitatea ei era simbolică – avea doar 13.500 de membri în toată ţara în momentul fondării. Printre cei care au organizat-o s-a aflat şi învăţătorul Iulian Vlad, viitor şef al Securităţii între 1987 şi1989. Partidul a decis înaintea Congresului al II-lea să revigoreze activitatea comunistă în şcolile generale, sarcină trasată lui Ceauşescu.

Pionierii au fost nelipsiţi din ceremoniile oficiale în anii puterii lui Ceauşescu

Constructori de nădejde ai socialismului

Nicolae Ceauşescu a prezentat proiectul de regulament al organizaţiei de tineret în şedinţa Secretariatului CC al PMR din 2 iulie 1955, acesta fiind aprobat. Conform documentului, Organizaţia de Pionieri era schimbul Uniunii Tineretului Muncitor şi pregătea tinerii pentru a intra în UTM. De asemenea, Organizaţia Pionierilor avea rolul de a ajuta PMR, UTM şi şcoala în general în „educarea copiilor pentru a deveni constructori de nădejde ai societăţii socialiste”. „În cadrul Organizaţiei de Pionieri, copiii sunt educaţi în spiritul dragostei fierbinţi şi al devotamentului nemărginit faţă de patria noastră Republica Populară Română, faţă de Partidul Muncitoresc Român şi harnicul nostru popor muncitor”, mai menţiona regulamentul.

Recrutarea elitelor

Statutul de pionieri le era rezervat doar elevilor cu rezultate bune la învăţătură, care „respectă disciplina şcolară, au o comportare corectă oriunde s-ar afla”. Bineînţeles, în prima etapă, erau excluşi fiii şi fiicele „duşmanilor poporului”, însă acest aspect nu se menţiona în regulament. Pionierii, ca organizaţie de masă a partidului, aveau propria uniformă prin care se evidenţiau. Aceasta a fost un amestec între modelul sovietic de uniformă a comsomoliştilor şi costumaţia „străjerilor” Regelui Carol al II-lea. Pionierii au fost nelipsiţi de la toate manifestaţiile unde participa Ceauşescu în anii puterii sale. În 1983 a numit-o la conducerea Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor pe nora sa, Poliana Cristescu.

„Eu, tânăr pionier al Republicii Populare Române, mă angajez în fața tovarășilor mei să fiu credincios poporului român.”

Statutul Pionierilor
6 februarie 2012, 22:52  Autor: Ilarion Ţiu

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. VEZI MISCAREASOCIALISTA permalink
    7 Februarie 2012 09:28

    TRAIASCA MISCAREA SOCIALISTA !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: