Skip to content

Locotenenţii lui Ceauşescu

22 Februarie 2012

Ilie Verdet 1980

Ilie Verdet 1980

Bazele succesului repurtat mai târziu de Nicolae Ceauşescu în cursa pentru şefia partidului au fost puse în a doua jumătate a anilor ’50.

În octombrie 1958, toate structurile coordonate de Nicolae Ceauşescu – mai puţin agricultura – s-au unit într-una singură, care a primit numele de Direcţia Organizatorică. Problema a fost discutată şi aprobată în cadru restrâns, într-o şedinţă a Secretariatului la care au participat Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Vladimir Gheorghiu şi Leonte Răutu. Motivul oficial al contopirii – apăruseră unele paralelisme între atribuţiile diferitelor „comitete şi comisii” ale stufosului aparat de partid.

Tot în actul oficial care consemna comasarea se spunea că nou-createi Direcţii îi revine „controlul muncii politice cu militarii din unităţile Ministerului Forţelor Armate şi unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inclusiv controlul activităţii Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi Direcţiei Politice a MAI, precum şi controlul aplicării hotărârilor PMR şi Consiliului de Miniştri în domeniile de activitate ale Ministerului Justiţiei, Procuraturii şi Tribunalului Suprem”. În plus, Ceauşescu mai coordona Sănătatea, Crucea Roşie şi Cultele. Funcţionarii Direcţiei aveau să ţină şi pe mai departe evidenţa tuturor cadrelor din nomenclatura CC al PMR.

Cea mai mare felie din tortul puterii

În felul acesta, tânărul demnitar pe care ceilalţi nu-l vedeau bun de nimic a ajuns să ţină în mână frâiele unei puteri considerabile. Cam tot ce ţinea de politica internă a regimului a stat, după 1958, pe biroul lui Ceauşescu.

„Nenorocirea este că Dej, fiind preocupat în acea vreme de dobândirea independenţei în raporturile cu sovieticii, în relaţiile cu China, de linia ce voiam să o impunem în CAER, a lăsat problemele interne ale partidului în seama lui Nicu Ceauşescu. Acesta şi-a impus oamenii lui la nivelul regiunilor şi al controlului CC asupra lor”, a povestit Al. Bârlădeanu.

Aşa îşi explică şi Ştefan Andrei succesul lui Ceauşescu din 1965. „Am fost de faţă când Elena Ceauşescu i-a spus lui Nicolae Ceauşescu: «Nicule, dar tu ai luat conducerea în 1965 pentru că mare parte dintre membrii CC şi ai conducerii din judeţe, tu i-ai propus în funcţii. Şi dacă venea Apostol în CC cu candidatura, tot tu ai fi luat conducereapentru că ei te-ar fi votat pe tine». Într-adevăr, în ultima perioadă a lui Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu făcea propuneri pentru birourile judeţene şi, cu ele, mergea la Gheorghiu-Dej pentru aprobare, Ceauşescu fiind secretar al Direcţiei Organizatorice”.

Petre Lupu (al doilea din stânga), unul dintre colaboratorii viitorului lider al României

Astfel, în a doua jumătate a anilor ’50, Ceauşescu şi-a impus oamenii peste tot. Şi la regiuni, iar de la regiuni pe unii i-a adus la Bucureşti. El s-a ocupat de selecţia şi de promovarea „cadrelor”. Avea acces la dosarele personale ale activiştilor, le cunoştea calităţile, defectele, viciile şi „petele negre” din biografie. Patima alcoolului, lenea, slăbiciunea pentru sexul frumos, comportamentul în viaţa de familie, păcatele tinereţii – ale persoanei, ba chiar şi ale familiei – toate acestea şi multe altele erau scrupulos consemnate „la dosar”. În timp, Ceauşescu a ajuns să cunoască fără egal „activul de partid”, cu bune şi cu rele. Iar cei pe care i-a promovat ştiau că lui îi datorează funcţia.

Direcţia creată în 1958 avea un prim-adjunct şi trei adjuncţi. În documentele unde se consemnează crearea Direcţiei Organizatorice, niciunde nu se scrie cine este şeful. Sunt nominalizaţi primul-adjunct, adjuncţii, adjuncţii adjuncţilor – toţi, mai puţin şeful cel mare. Postul apare în schemă, dar numele lui Ceauşescu nu este scris nicăieri. Până la moartea lui Gheorghiu-Dej, a experimentat mai multe formule de conducere la mamutul de la Organizatorică. Petre Lupu, primul adjunct şi şeful de facto al Direcţiei, Ilie Verdeţ, Cornel Onescu, Vasile Patilineţ, Virgil Trofin – adjuncţi au fost locotenenţii lui Ceauşescu în luptele invizibile pentru acumularea puterii în partid.

Petre Lupu, mâna dreaptă a lui Ceauşescu

Mâna dreaptă a lui Ceauşescu din a doua jumătate a anilor ’50 şi până la moartea lui Gheorghiu-Dej a fost Petre Lupu. Originar din Iaşi, în perioada studiilor la Facultatea de Drept s-a înregimentat în mişcarea comunistă clandestină. După război, i s-a recunoscut vechimea în partid începând cu 1939.

Până să devină prim-adjunctul lui Ceauşescu, Lupu lucrase mai mulţi ani în aparatul central de partid. Între altele, cunoştea bine Secţia Organizatorică, unde activase cinci ani, în funcţii „de răspundere”: adjunct, apoi şef de secţie. În lipsa lui Ceauşescu, el conducea treburile curente şi şedinţele obişnuite. Ştefan Andrei, fost ministru de Externe, şi-l aminteşte ca pe o persoană cultivată, calitate pusă pe seama studiilor începute în tinereţe. Sobru, fidel preceptelor şi disciplinei de partid, a rămas Petre Lupu în memoria fiului său. Petre Lupu a rezistat în funcţii până în 1984. În acel an, a pierdut demnităţile din partid şi a fost trimis ambasador în America Latină.

Ilie Verdeţ, promovat de Ceauşescu

În octombrie 1958, Ceauşescu l-a readus de la Hunedoara în Bucureşti pe Ilie Verdeţ, şi l-a numit în funcţia de adjunct al şefului Direcţiei Organizatorice. Verdeţ avea „origine muncitorească” – provenea dintr-o familie de mineri şi lucrase el însuşi în minele din Caraş-Severin.
Mai lucrase la centru, ca prim-adjunct al Secţiei Organizatorice, între 1954-1957. Din 1955 era membru supleant al CC al PMR şi absolvise o şcoală pentru activişti superiori la Moscova. „L-am cunoscut în 1954″, a povestit Verdeţ după 1990 (In memoriam Ilie Verdeţ, Lucrare apărută cu sprijinul Fundaţiei Muncii din România).

„L-am văzut de mai multe ori înainte, dar nu reprezenta pe atunci o personalitate marcantă pentru mine. La început, l-am cunoscut ca pe un om entuziast, foarte dinamic. Părerea mea despre el atunci era că nu are o pregătire politică suficientă. Se baza mai mult pe acţiuni entuziaste”. Ajuns la Bucureşti, a colaborat îndeaproape cu Ceauşescu. Şi-a păstrat funcţia de adjunct la Organizatorică până la moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1965. După accederea lui Ceauşescu la putere, Verdeţ şi-a continuat ascensiunea în partid.

Cornel Onescu, nepriceputul loial

De la sfârşitul anilor ’50 datează şi colaborarea dintre Ceauşescu şi Cornel Onescu. Muncitor tipograf, ilegalist, până la moartea lui Gheorghiu-Dej, Onescu a răspuns de cadre. Era cunoscut ca un activist care nu ştia mare lucru, dar îi era fidel lui Ceauşescu, susţine Ştefan Andrei (Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, Editura Adevărul, 2011). Drept răsplată pentru loialitate, în 1965, Ceauşescu i-a încredinţat portofoliul Internelor, pe care l-a păstrat şapte ani, până în 1972.

„L-am cunoscut în 1954. L-am văzut de mai multe ori înainte, dar nu reprezenta pe atunci o personalitate marcantă pentru mine. La început, l-am cunoscut ca pe un om entuziast, foarte dinamic. Părerea mea despre el atunci era că se baza mai mult pe acţiuni entuziaste.”
Ilie Verdeţ fost prim-ministru

Ceauşescu, opiul şi alcoolul

Mai puţin ştiut este faptul că la finalul anilor ’50 Nicolae Ceauşescu a supervizat şi activitatea Ministerului Sănătăţii şi Crucii Roşii. În această calitate, a colaborat cu Voinea Marinescu (foto), ministrul Sănătăţii între 1954 şi 1966. Arhivele partidului păstrează rapoarte ale ministrului adresate lui Ceauşescu.Ilie Verdet impreuna cu Colonel Sir Ronald Gardner-Thorpe, the Lord Mayor of London

Ilie Verdet impreuna cu Colonel Sir Ronald Gardner-Thorpe, the Lord Mayor of London

Tainele medicinei tradiţionale chineze

În toamna – iarna lui 1957, ministrul Voinea Marinescu a făcut un periplu greu de imaginat pentru acele timpuri, când România se afla în spatele „Cortinei de Fier”: China, Coreea de Nord, Vietnam, Argentina, Mexic, Statele Unite ale Americii, Elveţia (la Geneva, unde se afla sediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii). America Latină era un teritoriu complet nou pentru demnitarii români. Primul care-a văzut cu ochii lui continentul sud-american a fost Ion Gheorghe Maurer, în mai 1958 (în calitate de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale – funcţie asimilată celei de şef al statului). De la Voinea Marinescu, „Nicu” aflase însă mai devreme unele amănunte despre aceste ţări îndepărtate.

Despre China, ministrul Sănătăţii a scris şi bune, şi rele. La sfârşitul deceniului şase, mulţi români au vizitat această ţară, în diverse calităţi oficiale. Şi au revenit de acolo cu impresii amestecate. Imensul mozaic de populaţii, religii, tradiţii stârnea interes, dar şi uimire. În China s-au făcut progrese în domeniul asistenţei sanitare, nota Voinea Marinescu spre informarea lui Ceauşescu, dar de tot ce se numeşte profilaxie şi terapeutică se ocupau în continuare medicii tradiţionalişti. Printre altele, ministrul a mai observat că în China „a dispărut completamente utilizarea opiului şi a alcoolului, iar prin acţiuni de masă de o anvergură colosală s-au obţinut multe succese în ceea ce priveşte profilaxia”.

Chirurgii americani, inculţi şi netalentaţi

Turul american al ministrului Voinea Marinescu a fost ocazionat de participarea la Congresul Internaţional de Chirurgie, organizat în Mexic. Unica temă a congresului a fost maladia secolului – cancerul. „În general, congresul a fost foarte interesant, a raportat mai-marele Sănătăţii din România comunistă lui Ceauşescu, fără să aducă însă lucruri noi care să fie în măsură de a rezolva problemele pe care le ridică acest flagel social”.

Interesante impresii a raportat Voinea Marinescu şi din patria „imperialismului” – Statele Unite ale Americii. Instalaţiile şi aparatele de fineţe cu care se lucrează în spitalele americane, afla Ceauşescu, sunt inferioare celor din România, cate le importa din Germania şi Suedia. „Tot ce este legat de îngrijirea bolnavilor se plăteşte cu sume fabuloase”, a mai subliniat raportorul un dezavantaj major al capitalismului. În privinţa colegilor americani, Voinea Marinescu a susţinut că i-au lăsat o impresie dezastruoasă. „Din punct de vedere intelectual, al capacităţii profesionale, al talentului şi mai ales din punct de vedere al nivelului cultural, chirurgii americani sunt foarte limitaţi”.

Cum şi-a făcut viitorul preşedinte cultura generală

Mult s-a vorbit despre lipsa de instrucţie şcolară şi de cultură a liderilor comunişti în general, şi a lui Nicolae Ceauşescu în special. Handicapuri compensate, într-un fel, de îndelungatul exerciţiu al puterii. În calitatea lui de ultim decizional în domenii diverse, Ceauşescu a avut ocazia să parcurgă zeci de mii de pagini de rapoarte, note, informări. Unele – scrise de activişti; altele – redactate de specialişti.

După cum a povestit în memorii Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei CC în ultima etapă a regimului comunist, Ceauşescu citea ce primea. Iar pe marginea materialelor, la fel ca predecesorul, făcea note şi observaţii. Nu la fel de multe, şi nici la fel de spumoase ca Gheorghiu-Dej. Dar în tot cazul, le parcurgea. Astfel, a avut ocazia să fie la curent cu noutăţi dintr-o sumedenie de domenii.

Glume la „Organizatorică”

În anii ’50, „Organizatoricul” şi Propaganda erau cele mai mari secţii ale CC-ului. Prima – condusă de Ceauşescu, a doua de Leonte Răutu. Între cele două exista o rivalitate, ajunsă între timp prilej de glume între adjuncţi, după cum şi-a amintit Paul Niculescu-Mizil, adjunct la Propagandă şi Agitaţie. „Dacă vrei să vorbeşti ceva, du-te la propagandă, dacă vrei să rezolvi ceva, du-te la organizatoric” – era una dintre anecdotele care circulau pe culoarele CC. „Odată, Petre Lupu (prim-adjunct la Organizatoric, n. r.) îmi face plăcerea să-mi explice cum se realizează un schimb de păreri la propagandă”, scrie Mizil (In memoriam Ilie Verdeţ, Lucrare apărută cu sprijinul Fundaţiei Muncii din România).

„Intră instructorul – spune Lupu – la şeful secţiei cu părerea lui şi iese cu părerea şefului. Ştefan Voicu, prezent la povestire, un tovarăş excepţional, dar cu o limbă a dracului de ascuţită, răspunde prompt. «Să-ţi spun eu cum este la organizatoric. Intră instructorul la şef cu părerea lui şi iese fără nici una!»”.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: