Skip to content

Ceauşescu – responsabil de crearea Universităţii „Babeş-Bolyai“. Ceauşescu a susţinut varianta avantajoasă românilor

27 Februarie 2012

Nicolae Ceauşescu, secretar al Comitetului Central al PMR şi membru al Biroului Politic, a fost şeful comisiei responsabile de crearea Universităţii din Cluj.

În primăvara anului 1959, universităţile clujene „Victor Babeş” şi „Janos Bolyai” au fost unificate. „Sarcina” primită nu era deloc simplă. Formal, i s-a dat lui Ceauşescu pentru că, printre altele, superviza din punct de vedere politic Uniunea Tineretului Muncitor (UTM) şi uniunile studenţeşti (UASR). Sârguinţa cu care se achita în general de misiuni trebuie să fi îndreptăţit alegerea. Şi intransigenţa manifestată faţă de oricine se abătea de la „linia partidului”.

Bursa: 350 de lei


Realipirea Ardealului. N. Ceauşescu, Chivu Stoica, Dr. Petru Groza. 14 martie 1945 Bucureşti.
Iar studenţii se abăteau cam mult, după aprecierile sale. La o întâlnire a Comitetului Orăşenesc Bucureşti al PMR din noiembrie 1956, Ceauşescu şi-a expus opiniile despre „tinerimea studioasă”. A dat asigurări că statul va face tot ce-i stă în puteri să le îmbunătăţească situaţia. „Clasa muncitoare asigură condiţii favorabile de învăţământ, dar nicicum nu vrea să întreţină huligani. Suma de 350 de lei, care se dau drept bursă, cheltuielile în plus de care trebuie să ne îngrijim ca să-ntreţinem căminele studenţeşti, cantinele, corpul profesoral, care depăşesc bursa, sunt făcute pe spinarea ţărănimii muncitoare şi a oamenilor muncii din oraşe, dar studentul acesta trebuie să ştie împreună cu profesorul că ei sunt datori faţă de clasa muncitoare şi că toate cheltuielile suportate de stat fac un bun al poporului nostru şi studenţii sunt un bun al poporului, deci noi nu suntem datori ca să întreţinem orice huligan. Şi să înveţe, dacă nu învaţă îi trimitem frumos la sapă, nu-i ţinem în universităţi”. Dacă nu vor la sapă, a mai spus el, există şi alternative: „Noi avem fabrici, acum facem fabrica de stuf, şi vom trimite acolo pe aceia care nu învaţă”.

Vânătoarea de vrăjitoare

Viaţa universitară clujeană era un ghem unde se înnodau mai multe probleme, despre care nu se vorbea în discursul oficial. Studenţimea, în general, era percepută ca un posibil focar de revolte. Apoi, în timpul evenimentelor din Ungaria, din 1956, maghiarii din România s-au solidarizat cu contestatarii regimului comunist din ţara vecină. Intelectualii şi studenţii au ridicat cele mai multe probleme. Aceleaşi grupuri sociale ridicaseră baricadele revoluţiei de la Budapesta. Sensibilă era şi problema minorităţilor, dintre care maghiarii erau cei mai numeroşi.

Problema desfiinţării Universităţii maghiare „Janos Bolyai”, prin contopire cu Universitatea românească „Victor Babeş” se afla de mult pe agenda partidului. În 1957, Secţia de Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central a înaintat un set de propuneri. Dar, la acel moment, conducerea PMR a răspuns că problema nu este de actualitate.

A devenit, în a doua jumătate a anului 1958. În iunie, armata sovietică s-a retras din România. Iar liderii partidului comunist de la Bucureşti au început, treptat, politica de „românizare” a partidului, instituţiilor, economiei, armatei, culturii. După Plenara din iunie 1958, a reînceput vânătoarea de vrăjitoare, pe criteriul „cine nu-i cu noi e-mpotriva noastră”.

Activiştii partidului, huiduiţi de studenţiÎn octombrie 1958, la o şedinţă a UTM din Facultatea de Istorie-Filologie a Universităţii „Janos Bolyai” s-au produs incidente. Fuseseră chemaţi 512 studenţi. Prea mulţi, au criticat ulterior „factorii de decizie” chemaţi să cerceteze chestiunea. Într-un document intern al Comitetului Regional al PMR Cluj se menţiona explicit: „Deşi la Universitatea «Bolyai» au existat o serie de manifestări nesănătoase încă din perioada evenimentelor din Ungaria, şi o atmosferă necorespunzătoare până în prezent, totuşi, tovarăşii au convocat peste 500 de studenţi, şi au pus în discuţie pe lângă problemele generale şi o serie de probleme interne ale organizaţiei de UTM”. Studenţii au avut „ieşiri inadmisibile”. Au aplaudat, când ar fi trebuit să se arate indignaţi, şi invers – au fluierat spusele oficialilor. Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă apăsătoare, mai consemnează raportul asupra evenimentelor. Iar studenţii s-au simţit ca la judecată. Un activist a vorbit jumătate în româneşte, jumătate în ungureşte. O comisie de partid a fost însărcinată cu ancheta.

În aceeaşi lună, o delegaţie de universitari clujeni, români şi maghiari a venit la Bucureşti, la Comitetul Central. A fost primită de Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, Emil Bodnăraş, Janos Fazekaş şi Athanase Joja, ministrul Învăţământului. Pavel Ţugui, şeful Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central scrie în memorii că profesorii clujeni ceruseră mai de mult să fie primiţi (Istoria şi limba română în vremea lui Gheorghiu-Dej. Memoriile unui fost şef de Secţie a CC al PMR, Editura Ion Cristoiu, Bucureşti, 1999). Până atunci, „conducerea” nu avusese vreme. „Abia la sfârşitul lui noiembrie 1958, într-o discuţie la Nicolae Ceauşescu, în vederea sprijinirii Consiliului UASR pentru organizarea Conferinţei pe ţară a Uniunii Asociaţilor Studenţilor din RPR, am aflat că «s-a acceptat, principial», propunerea de unificare a celor două universităţi”, scrie Ţugui.

Prima lună din 1959 avea să aducă un nou incident. La celebrarea centenarului Unirii din 1859, la Cluj s-au produs izbucniri socotite „naţionaliste”. Din proprie iniţiativă, studenţii au cântat şi au dansat Hora Unirii în piaţa centrală. Dumitru Coliu, membru supleant al Biroului Politic şi Pavel Ţugui, şeful Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a CC, au fost trimişi la Cluj să cerceteze cazul.

Alţi oficiali, trimişi de Dej, au apărut la Cluj la finele lui februarie 1959. Şeful delegaţiei – Nicolae Ceauşescu, secretar al Comitetului Central. Principala misiune – discutarea unificării celor două universităţi. La capătul lui martie, la CC s-a definitivat unificarea.

„Şi să înveţe, dacă nu învaţă, îi trimitem frumos la sapă, nu-i ţinem în universităţi.”

Nicolae Ceauşescu

secretar CC al PMR

1959 este anul înfiinţării Universităţii „Babeş-Bolyai”.

Soarta universităţilor din Cluj a fost tranşată la un paharPreşedintele republicii, Nicolae Ceauşescu, a primit pe Justin Moisescu, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul desemnării şi investirii sale în fruntea Bisericii Ortodoxe Române. (18 iunie 1977)
În memoriile sale, Pavel Ţugui a relatat despre rolul jucat de Nicolae Ceauşescu în crearea Universităţii „Babeş-Bolyai”. La 25 februarie 1959, şeful partidului i-a chemat pe Ceauşescu, Athanase Joja, ministrul Învăţământului, Ion Iliescu (şeful studenţilor) şi Pavel Ţugui. Şi i-a trimis la Cluj, să asiste la „dezbaterea” unificării. „Ni s-a prezentat programul de activitate, şi însărcinările fiecăruia, conducătorul delegaţiei fiind N. Ceauşescu, secretar al CC al PMR pentru probleme organizatorice şi de tineret, care transmisese deja regiunii Cluj planul acţiunilor”, scrie Ţugui.

Purtătorul de cuvânt al lui Gheorghiu-Dej

A doua zi erau deja în inima Ardealului. La Casa Universitarilor s-a organizat „adunarea activului de partid, UTM, UASR din institutele de învăţământ superior din Cluj, a cadrelor didactice membri şi candidaţi de partid”. La Casa Universitarilor, şeful delegaţiei a vorbit în numele lui Gheorghiu-Dej. „Şcoala reprezintă un mijloc puternic de apropiere între tinerii de toate naţionalităţile, de înlăturare a tendinţelor de izolare naţională şi a învrăjbirii naţionale”, l-a citat el pe liderul partidului. Dar în discuţiile purtate în cerc restrâns, s-a exprimat mai plastic, dar şi mai categoric: toleranţă zero faţă de „naţionalişti”. Vizaţi erau maghiarii. „Ce credeţi, că tigrul acesta care se numeşte naţionalism, s-ar mulţumi cu o bucăţică din porţie? Dacă ai să-i dai o bucăţică, n-are să urle mai tare?”, a spus Gheorghiu-Dej într-o şedinţă.

„Şi-au deschis sufletul”

Ştiind bine că altfel se vorbeşte la un pahar, Ceauşescu a recomandat întâlniri informale între activişti şi universitari. „N. Ceauşescu a sugerat ca, seară de seară, delegaţii din Bucureşti şi liderii locali să se întâlnească cu academicienii, şefii de catedră şi alţi intelectuali clujeni de prestigiu, membri şi nemembri de partid, pentru a afla, într-un cadru mai relaxat şi nestânjenitor, «părerile reale ale oamenilor». Ideea a fost mai mult decât salutară, deoarece, în jurul mesei, la un pahar de vin, oamenii de cultură şi ştiinţă «şi-au deschis sufletul»”, scrie Ţugui.

Istoricul Universităţii „Babeş-Bolyai”

În 1872, pe când Transilvania aparţinea Austro-Ungariei, la Cluj a fost înfiinţată Universitatea „Franz Josef”, cu limba de predare maghiară. După unirea din 1918, limba de predare a devenit româna, iar universitatea a primit numele de „Ferdinand I”. Între 1940 şi 1944, în urma Dictatului de la Viena, nord-vestul Ardealului a revenit Ungariei. Iar universitatea clujeană a revenit la cursuri în limba maghiară. În timpul războiului, universitatea românească s-a mutat la Sibiu şi Timişoara. În toamna lui 1944, armatele română şi sovietică au eliberat Ardealul, iar universitatea românească a revenit la Cluj. În timpul preluării, între Iuliu Haţieganu, rectorul universităţii româneşti de la Sibiu, şi Deszȍ Miskolczy s-au produs neînţelegeri. Universitatea a fost pusă sub protecţia armatei sovietice.

Împreună cu Leonte Răutu, într-unul dintre laboratoarele UBB

În primăvara lui 1945 s-a decis ca la Cluj să funcţioneze două universităţi, una în limba română – „Babeş”, şi alta în limba maghiară, denumită după matematicianul János Bolyai. Cea mai mare parte a infrastructurii a revenit universităţii româneşti, instituţiei maghiare alocându-i-se clădirea fostului Liceu de fete „Regina Maria”.

Rectorul Daicoviciu

În 1959, la momentul unificării, rectorul Universităţii „Bolyai” era Lajos Takács. Absolvent de ştiinţe juridice, specialist în Drept Internaţional, Takács deţinuse mai multe funcţii. Între 1948 şi 1952 fusese ministru adjunct la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pentru problemele naţionalităţilor conlocuitoare şi rector al Universităţii „Bolyai”, din 1947 până în 1952. În 1953 a fost exclus din partid, sub motiv că în timpul războiului ar fi făcut spionaj în favoarea Ungariei. În 1957 a fost reprimit în partid. La Congresul al IX-lea al PCR a fost ales membru supleant al Comitetului Central.

Rectorul Universităţii „Babeş” era Constantin Daicoviciu. Profesor de istorie antică şi epigrafie la universitatea clujeană din 1923 până în 1968, Daicoviciu deţinuse, la rândul lui, mai multe funcţii. Influent în mediul universitar de la Cluj, din 1945 şi până la moarte, în 1973 a fost director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei. În 1955 a fost ales membru al Academiei RPR. Din 1957 era rector al Universităţii „Babeş”, funcţie pe care a păstrat-o şi după unificare, până în 1968.

Ceauşescu a încercat să-i fenteze pe unguri

Ceauşescu a prezentat rezultatele vizitei la Cluj într-o şedinţă, în faţa lui Gheorghiu-Dej, Al. Moghioroş (foto), Emil Bodnăraş, Leonte Răutu, Pavel Ţugui, Vasile Vaida, şeful Regionalei Cluj a PMR, ministrul Joja, C. Daicoviciu şi L. Takacs – rectorii celor două universităţi clujene şi alţii.

Unificarea, cu tot ce presupunea ea, putea aduce minorităţii maghiare prejudicii mai mici sau mai mari. Legat de crearea structurilor de conducere a noii universităţi, Ceauşescu a susţinut varianta avantajoasă românilor. Şi-ar fi dorit ca românii şi maghiarii să fie aleşi în conducerea UBB proporţional. Adică în funcţie de numărul etnicilor înregistraţi la recensământul din 1956. Situaţie în care românii ar fi ieşit în câştig. Mai catolic decât papa, ungurul Al. Moghioroş l-a susţinut. Însă Gheorghiu-Dej şi ceilalţi n-au fost de acord. Şi au decis ca în conducerea viitoarei universităţi clujene să se aplice principiul parităţii: câţi români, tot atâţia maghiari.

Primul rector al univerisităţii unificate a fost Constantin Daicoviciu, fostul rector al Universităţii „Babeş”. Prorectori au fost János Demeter, Alexandru Roşca şi István Péterfi. În funcţiile de conducere de la nivelul facultăţilor (decani şi prodecani), s-a aplicat principiul parităţii. În totalul cadrelor didactice, profesorii maghiari reprezentau 40%.

Autor: Cristina Diac

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. Thomas Sankara permalink
    1 Martie 2012 19:32

    Ovidiu, vreau sa-ti pun o intrebare: imi poti da mailul tau?

    Apreciază

  2. 1 Martie 2012 20:52

    pentru ce?

    Apreciază

  3. Thomas Sankara permalink
    2 Martie 2012 15:09

    Caut poze cu Nicolae Ceausescu si Thomas Sankara.Am citit ca a venit in Romania (1984)….si nu gasesc pozele nici pe fototeca online a comunismului.
    Stiu ca sunt poze in Arhivele Nationale ale Romaniei (am vazut intr-un tabel cu vizitele sefilor de state in Romania).
    Ai tu cumva poze? Sau stii sa-mi spui cum pot sa fac rost de ele?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: