Skip to content

Ceauşescu, vânător de agenţi sovietici în România

7 Martie 2012

De la stânga la dreapta: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nikita Hruşciov, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu, Leonte Răutu şi Alexandru Bârlădeanu
Nicolae Ceauşescu a condus acţiunea prin care au fost identificaţi spionii serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României. Gheorghe Pintilie, primul şef al Securităţii, era capul reţelei descoperite.

Încă din perioada interbelică, URSS a infiltrat în România spioni pentru a obţine informaţii de natură politică şi militară. Agentura sovietică a prins cheag mai ales după staţionarea Armatei Roşii şi instalarea consilierilor de la Moscova în toate domeniile de activitate ale tânărului „regim de democraţie populară”. Infiltraţi până în aparatul politic central şi în ministere importante, „cârtiţele” raportau orice mişcare a conducerii comuniste de la Bucureşti. În vara anului 1963, cu ocazia vizitei lui Nikita Hruşciov în România, pentru prima dată s-a pus problema lichidării reţelei informative. Românii au solicitat oprirea operaţiunii Kremlinului în maniera în care ceruseră şi plecarea trupelor sovietice, în urmă cu 5 ani. Cu tact şi cu băgare de seamă.

Pe post de buzdugan

În intervalul 24 – 25 iunie 1963, Nikita Hruşciov a vizitat România. În cadrul discuţiilor, din partea română s-a pus şi problema agenturii sovietice ce avea rezidenţă în ţară. Alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş, categoric a fost atunci în discuţiile despre agentură Nicolae Ceauşescu. Hruşciov a fost surprins şi iritat de propunere.

Totul fusese ticluit în prealabil de mai-marii PMR, după cum a povestit Alexandru Bârlădeanu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi responsabil al Comitetului de Stat pentru Planificare (Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Ed. Evenimentul Românesc, 1997): „Conform tacticii ştiute, a fost desemnat Ceauşescu s-o ridice, pentru că el răspundea pe linie de partid de asemenea probleme. Lucrurile s-au derulat conform planului. Răspunsul lui Hruşciov a fost că nu există nicio agentură de spionaj în România şi totul s-a terminat în coadă de peşte”.

La 26 iunie 1963, Biroul Politic a comentat ecourile vizitei lui Hruşciov, ce tocmai se-ncheiase. Despre problema informatorilor şi-a spus părerea şi Nicolae Ceauşescu. Sovieticii au fost surprinşi când au ascultat cererea României de a fi anihilată reţeaua informativă sovietică. „Au fost nevoiţi să recunoască cel puţin că după plenară şi-au reactivizat agentura, că după plenară au reacţionat, că sunt oameni ai muncii cinstiţi şi devotaţi Uniunii Sovietice, care le-au spus ce se întâmplă la noi”, a spus Ceauşescu.

„În viitor, ei nu vor renunţa la asta, vor căuta să facă acest lucru, mai deghizat poate, dar vor continua. Acest lucru ne impune nouă să fim mai atenţi şi să reacţionăm mai ferm. (…) Ştim cine sunt şi asta într-adevăr le va da lor de gândit”. Începând din 1962, agenţii de informaţii din România au fost obligaţi să renunţe la stagiul de pregătire pe care îl făceau în URSS, la Institutul „Felix Dzerjinski”, al KGB.

Goana după informatori

Cei care apucaseră deja vremurile bune ale relaţiilor româno-sovietice şi studiaseră la Moscova au fost instruiţi câteva luni acasă, prin „cursuri de reciclare”. În alte state din lagărul comunist, practica şcolirii în URSS a continuat, fiind o condiţie aproape obligatorie pentru ascensiunea în funcţii importante. În 1962, la iniţiativa lui Gheorghiu-Dej, s-a înfiinţat un nucleu de ofiţeri de contraspionaj care să „vâneze” agenţii sovietici rezidenţi în România. În anul următor s-a înfiinţat o unitate cu acelaşi profil, în cadrul Direcţiei de Contraspionaj.

Sub titulatura „Biroul Ţărilor Socialiste”, această unitate supraveghea activitatea angajaţilor ambasadei sovietice, contactele lor, recruţii. O atenţie deosebită s-a acordat românilor care au fost pregătiţi de serviciile secrete sovietice înainte de 1945. În atenţia Biroului au intrat foşti cominternişti şi combatanţii în războiul civil din Spania. În august 1963, potrivit istoricului american Larry Watts, Biroul Ţărilor Socialiste a întocmit şi a prezentat spre analiză Comitetului Central o listă de 149 de persoane, considerate „agenţi sovietici infiltraţi în România”.

În ciuda divergenţelor, Hruşciov  şi Gheorghiu-Dej (stânga) pozau în buni prieteni„Zile grele pentru noi”

În noiembrie 1963, conducerea comunistă a reluat „problema cu agentura”. Nicolae Ceauşescu a fost desemnat membru al unei comisii de anchetă, din care făceau parte Alexandru Drăghici, Vasile Patilineţ (şeful secţiei Militare din CC) şi Ion Stănescu. S-au purtat discuţii individuale cu cei identificaţi în tabel, ca fiind agenţi infiltraţi.

Ceauşescu a prezentat concluziile anchetei în şedinţă. URSS recruta agenţi în România pentru a fi folosiţi în ţară şi în străinătate. Pe baza informaţiilor pe care le aveau, Ceauşescu şi „tovarăşii de la MAI” au discutat cu câţiva agenţi, care făcuseră parte din Divizia Tudor Vladimirescu, înfiinţată în 1945, pe teritoriu sovietic. Cei mai mulţi şi-au recunoscut activitatea. Ceauşescu a oferit şi câteva nume: Munteanu, de la Suceava (recrutat şi trimis la Cernăuţi, de unde s-a întors cu un aparat radio de emisie), Găneţ, fost preşedinte al Sfatului, din Galaţi, Gheorghe Pintilie (Timofei Bodnarenko, poreclit Pantiuşa, primul şef al Securităţii din 1948), Serghei Nicolau, Mihail Gavrilovici.„Omul de încredere era Pintilie, care avea legătură şi cu alţii”, a spus Ceauşescu. „A fost o reţea întreagă la Comitetul Central, pe urmă a fost o reţea care era organizată în localităţile unde erau trupe sovietice şi care s-a păstrat şi în continuare”. Cu Pintilie, a mai spus Ceauşescu, nu s-a discutat, doar cu „oamenii de jos”. Cei cu funcţii mai mici au venit chiar de bunăvoie să spună adevărul. Printre ei, un anume Chiriţă, temător „să nu tragă consecinţe de la ceilalţi”. „Sunt informaţii că Pintilie, Posteucă, Babenco se întâlnesc şi acum, iar Pintilie a avut o discuţie cu un cetăţean şi a zis: au început zile grele pentru noi”, a adăugat secretarul CC, Nicolae Ceauşescu.

„Dacă te prindem, vai de tine”

Un episod amuzant a relatat şi Gheorghiu-Dej. La recepţia oferită de PMR cu prilejul aniversării lui „23 August”, prim-secretarul dăduse nas în nas cu Pintilie. „Ce faci Pantiuşa ?”, l-ar fi întrebat. „N-a zis nimic, avea o înfăţişare că, dacă ar fi avut un pistol, ar fi tras. A dat mâna, a mârâit ceva şi a plecat repede”, a povestit Gheorghiu-Dej. Soluţia a oferit-o tot el: „Să stăm de vorbă cu toţi cei ce îi cunoaştem, alţii vor veni ei singuri să ne aducă la cunoştinţă, noi să-i clarificăm, să fie devotaţi partidului nostru. Noi îţi vorbim frumos, calm, dar dacă te prindem, vai de tine”.

Necruţător cu „trădătorii de patrie”

Una dintre procedurile standard de lucru ale serviciilor secrete sovietice presupunea recrutarea unor agenţi informatori din ţările socialiste, pe perioada studiilor în URSS. În şedinţa cu activul de bază al organizaţiilor de masă (8 mai 1964), Neagu Cosma, atunci activist în cadrul MAI, a prezentat un caz „clasic”.

Marin Petrescu, din Craiova, a fost trimis de partid la studii în „patria socialismului”. Când a ajuns la destinaţie, a fost pus să lucreze cu organele sovietice de securitate. În 1963, la întoarcerea în ţară, în vacanţă, el a cules date statistice din economie. Pentru a demonta poziţia conducerii PMR în polemica referitoare la CAER, el a publicat informaţiile obţinute în presa sovietică. „Cum să interpretezi o asemenea atitudine, că s-a găsit Petrescu Marin să dea sfaturi conducerii partidului? Nu poate fi vorba decât de o anumită politică de amestec şi de a merge pe orice cale”, a spus Cosma.

Imediat l-a completat Nicolae Ceauşescu, care prezida dezbaterile. „Sunt de acord cu tov. Cosma că trebuie să fim necruţători cu aceia de teapa lui Petrescu Marin care îşi trădează patria. Altă situaţie era în România burghezo-moşierească şi alta când sunt timpurile noastre. Asemenea oameni nu se pot numi fii ai poporului nostru”.

Ce a ascuns Ana Pauker?În 1961, după Congresul al XXII-lea al PCUS, când Stalin a fost denunţat public, fruntaşii comunişti români şi-au permis să relateze public situaţii jenante în care fuseseră puşi de trimişii Moscovei. Un astfel de caz a relatat Gheorghe Gheorghiu-Dej în Plenara CC a PMR, desfăşurată între 30 noiembrie şi 5 decembrie 1961. La începutul anilor ’50, înaintea excluderii din partid a grupării Pauker, la Dej s-a înfăţişat ofiţerul de informaţii Sutov. În numele sovieticilor, el a solicitat dosarele conducătorilor PMR.

Dosarele predate au fost scoase din arhiva partidului cu număr de înregistrare şi informaţii despre numărul filelor. După recuperarea lor, s-a remarcat că unele erau incomplete. Conform lui Gheorghiu-Dej, din dosarul Anei Pauker lipseau file. Ulterior, ea a motivat că a dat dosarul unui anume Spandarian. Dar şi acesta, la rândul lui, s-a dezvinovăţit, spunând că l-ar fi înapoiat – întreg – Anei Pauker. „Nici în ziua de azi nu cunoaştem soarta acestor dosare”, a spus Gheorghiu-Dej cu prilejul plenarei.

Soţia sau funcţia

KGB a folosit şi alte tertipuri pentru infiltrarea agenţilor în România. Un plan a fost recrutarea rusoaicelor căsătorite cu românii care s-au întors în ţară după diverse stagii petrecute în URSS.

Pentru a anihila reţeaua informativă, autorităţile române au declanşat presiuni asupra acestor familii mixte. Activiştii au fost obligaţi să aleagă între consoarte şi funcţiile pe care le deţineau. Informaţi de această decizie a PMR, sovieticii i-au cerut socoteală lui Gheorghiu-Dej, prin Jegalin. Păţania a relatat-o Dej, în Biroul Politic, în 23 iunie 1964. „I-am spus lui Jegalin”, şi-a justificat Dej poziţia.

„A putut până şi asemenea fapte să se petreacă cu femeile sovietice. Am spus că se pretinde că s-ar exercita presiuni asupra lor, să se renunţe la cetăţenia sovietică şi să ia cetăţenia română. Au spus că ce înseamnă aceasta? Că le-ar da afară din serviciu sau că le-ar da serviciu dacă nu renunţă la cetăţenia sovietică. Am spus că nici la voi, la cetăţenii străini, fie chiar dintr-o ţară socialistă, nu sunt primiţi la ministere şi în aparatul ministerelor, aşa că nu are niciun rost şi sunt locuri unde nu pot fi străini şi noi avem lege.

Canecino (Fireşte, în limba rusă, n.r.), spunea el. (…) Dar la urma urmei, tovarăşe Jegalin, zic, ce, acestea s-au măritat cu cetăţeni români pentru că nu aveau serviciu în Uniunea Sovietică, la voi e şomaj? Dacă nu le dăm lor serviciu, le dăm cetăţenilor români. Dar ce, pentru aceasta s-au măritat?”. ;

Furau dosare din arhivele Securităţii

Înrăutăţirea relaţiilor româno-sovietice s-a răsfrânt şi asupra consilierilor trimişi de Moscova, plasaţi în diverse instituţii. De la Ministerul de Interne, ei au fost scoşi în 1963, la cererea lui Gheorghiu-Dej. „Afacerea” s-a tranşat printr-o discuţie dură între Alexandru Drăghici (foto), fost şef al Departamentului Securităţii Statului (1953 – 1957) ministru al Afacerilor Interne (1957-1965), şi I. Kuzmici Jegalin, ambasadorul sovietic la Bucureşti.

În şedinţa Biroului Politic din 13 mai 1963, Drăghici a povestit cum au decurs ostilităţile: „Consultantul sovietic m-a întrebat când poate pleca. I-am răspuns că poate să plece chiar a doua zi. Mi-a spus că va pleca doar cu permisiunea guvernului. I-am zis că acesta era punctul nostru de vedere. A început să-mi spună că noi avem un duşman comun şi că ar trebui să ne unim forţele. I-am răspuns că această situaţie ar trebui să se termine”.

Ministrul a relatat şi alte amănunte, incredibile. De-a lungul timpului, prinsese câţiva consilieri sovietici care subtilizau dosare din arhivele DSS. „Eu i-am scos din muncă de vreun an de zile, pentru că i-am prins cu 18 cazuri concrete când au căutat să ne fure munca noastră”, a spus Drăghici. „Eu consider că nu avem nevoie de niciun fel de asistenţă din partea lor. Nu avem nevoie de niciun fel de colaborare de asta din partea lor şi clar i-am spus şi lui”, a încheiat el. Într-un efort disperat de a salva situaţia consilierilor, Jegalin s-a dus la Gheorghiu-Dej. Pretenţiile sale au fost respinse. Nu ştia sovieticul că însuşi Dej hotărâse trimiterea lor în patrie…

„Eu consider că nu avem nevoie de asistenţă din partea consilierilor sovietici.”
Alexandru Drăghici
ministrul Afacerilor Interne
Autor: Florin Mihai

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. iry permalink
    10 Martie 2012 10:25

    DOMNUL NICOLAIE CEAUSESCU A FOST UN CONDUCATOR FOARTE BUN.OAMENII ERAU ANGAJATI, AVEAU ASIGURATA O LOCUINTA DE SERVICI, A INTERZIS CHIURETAJUL UTERIN, DOVADA CA IN PERIOADA COMUNISMULUI COPII SE NASTEAU.ERA LINISTE IN TARA.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: