Se trăia mai bine pe vremea lui Ceauşescu?

©Antentie! Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa.

10 argumente pro

1. Pe vremea lui Ceausescu, locurile de muncă erau asigurate pentru toată lumea, în funcţie de pregătirea fiecăruia. Au existat cazuri când oameni fără serviciu au fost luaţi de pe stradă şi angajaţi în câmpul muncii. Aşadar, nu era şomaj.

2. Într-o proporţie covârşitoare, în perioada Ceauşescu nu exista problema locuinţelor pentru populaţie. Se construia într- un ritm susţinut, iar din moment ce erai angajat, oportunitatea obţinerii unei locuinţe era aproape garantată. Garsonieră pentru o persoană, apartament cu două camere pentru tinerii căsătoriţi, care – ulterior – pe măsura măririi numărului de membri ai familiei, se putea transforma într-un apartament cu 3 camere.

3. Securitatea individului era mult mai bine asigurată faţă de ziua de azi. Se fura mult mai puţin, numărul jafurilor sau al crimelor era sensibil mai mic faţă de cel actual, iar atunci când se întâmpla aşa ceva, foarte puţini erau cei care ştiau de existenţa acestor fărădelegi. Populaţia era “protejată” în acest fel, permanentizându- se impresia că statul are grijă de cetăţean.

4. Aproape toate obiectivele majore ale industriei şi infrastructurii României s-au realizat pe vremea aceea: Transfăgărăşanul, tunelul de la Bumbeşti-Livezeni, autostrada Bucureşti- Piteşti, metroul bucureştean ,Canalul Dunăre – Marea Neagră, sistemul hidroenergetic, centrala atomoelectrică de la Cernavodă, marile combinate siderurgice, sisteme de irigaţii, şantiere navale, reţeaua electrică, reţeaua feroviară etc.
Una din marile realizări ale “epocii de aur” a fost inaugurarea metroului bucureştean, pe 16 noiembrie 1979, în prezenţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu

5. Sistemul de pensii era foarte bine pus la punct, cumulul pensiilor fiind rezonabil pentru orice persoană, care îşi putea asigura, astfel, o bătrâneţe liniştită financiar. În plus, statul suporta o foarte mare parte din costul utilităţilor (lumină, apă, telefon, gaze, întreţinere), spre deosebire de ziua de azi, în care aceste facturi îngroapă cetăţeanul cu un venit mic.

6. Concediile erau, în multe cazuri, asigurate de angajator. Practic, statul acorda – prin fabrici şi întreprinderi – bilete gratuite sau foarte ieftine, în staţiunile din România, unde omul de rând se putea duce, împreună cu familia, în timpul concediilor.

7. Sistemul de învăţământ era gratuit, iar şcoala era un reper în viaţa copiilor şi a familiei. Spre deosebire de ziua de azi, înainte de 1989 copiii învăţau carte, profesorii ştiau să predea, aşa că nivelul intelectual al celor care terminau o unitate de învăţământ era mult mai ridicat decât e acum.

8. Sistemul de sănătate era gratuit. Statul se obliga prin lege să asigure îngrijirea cetăţeanului, costul consultaţiilor sau al spitalizărilor fiind suportat de sistem.

9. În primăvara lui 1989, Ceauşescu a reuşit plata întregii datorii externe a României, cifrată la circa 10 miliarde de dolari, spre deosebire de guvernanţii de azi, care se tot împrumută de la străini.

10. Sistemul lui Ceauşescu nu permitea propagarea, decât la scară foarte redusă – cu precădere în rândul studenţilor străini – a reţelelor de distribuţie a drogurilor.
In 1973, a permis infiintarea de joint-venture cu participare de capital occidental. Din primul an existau 20 de astfel de firme. Volumul schimburilor comerciale cu Occidentul aproape s-a dublat: de la 28% in 1965, la 45% in 1974. Intre anii 1971-’75, Romania a inregistrat o rata anuala de crestere a PIB-ului de 11,3%, neegalata niciodata. Orasele au devenit santiere, propaganda nu mai prididea sa anunte inaugurarile de fabrici si uzine, aparute ca ciupercile dupa ploaia de capital occidental.

S-au construit masiv blocuri: numai intre 1981-’85 s-au dat in folosinta peste 750.000 de apartamente cu termoficare si apa calda. In anii 1965-’70, mutarea populatiei de la sat la oras, ca efect al industrializarii, era considerata un fenomen de dorit.

In 1984 a fost inaugurat Canalul Dunare-Marea Neagra, dupa o munca de noua ani. Canalul (de 64 km, scurteaza drumul catre Marea Neagra cu 400 km) avea taxe prea mari ca sa poata fi atragator pentru navigatori (1 $ SUA pentru fiecare tona de incarcatura) si pare tot un act de independenta, dar fata de URSS, cu care Romania impartea Delta Dunarii. In 1985, au inceput lucrarile la Casa Poporului, care urma sa devina sediul partidului si al guvernului.

„Oamenii o duceau mult mai bine atunci decât acum: puneau bani deoparte, aveau suficient pentru a duce o viaţă normală, îşi permiteau să-şi cumpere ce aveau nevoie.”
PETRE ROMAN, fost premier al României în perioada 1989-1991

Ceausescu la 27 de ani, era membru in conducerea UTC si apoi al CC al PMR; la 28 de ani – instructor de partid la Constanta si in Oltenia; la 29 de ani – deputat in Marea Adunare Nationala (dupa ce mobilizase in circumscriptia sa electorala, din Olt, trupe motorizate care sa-i „convinga” pe alegatori sa introduca in urne buletinele de vot completate dinainte de comunisti); la 30 de ani – subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii (unde a inceput colectivizarea silita); la 31 de ani – ministru adjunct al apararii, sef politic al armatei si apoi general politruc cu specializare la Moscova; la 36 de ani – secretar al CC (un post-cheie in partidele comuniste, ocupandu-se de organizarea partidului); la 37 de ani, la cel de-al doilea Congres al PMR, a fost primit ca membru in Biroul Politic, insarcinat cu supravegherea interna de partid a Internelor, Securitatii, Armatei, Procuraturii si Justitiei (s-a folosit de aceasta pozitie pentru crearea unui sistem de pile, instalandu-si oamenii in posturi-cheie din partid).
La congresul din 19-24 iulie, care trebuia sa valideze alegerea Biroului Politic, cei 1.357 de delegati l-au ales pe Ceausescu in functia de prim-secretar al CC al PCR. La 47 de ani, Ceausescu, cel mai tanar conducator politic din Europa, si-a inceput mandatul in forta: PMR a revenit la vechiul nume, PCR. Dupa numai o luna s-a schimbat si denumirea tarii: Romania a devenit, din republica populara, republica socialista.

Curand turismul politic in Romania a devenit o moda. Cel care a deschis sezonul in 1967 a fost Richard Nixon, viitorul presedinte al SUA. In acelasi an, Corneliu Manescu, ministrul de externe roman, a devenit presedintele Adunarii Generale a ONU. Ceausescu intorcea vizitele. In 1973 a fost apogeul vizitelor sale in strainatate: Iran, Pakistan, Olanda, Italia, RFG, Iugoslavia, SUA, Vatican, URSS, Maroc, mai multe state din America de Sud.

La Vatican, papa Paul al VI-lea i-a spus (26 mai 1973): „Excelenta, rugam Cerul sa binecuvanteze activitatea dumneavoastra, pe care noi o urmarim cu mult interes, si am dori sa ne considerati niste umili sprijinitori ai politicii dumneavoastra de independenta si suveranitate, pe care o duceti cu atata consecventa.”

Nicolae Ceausescu a cunoscut-o pe Lenuta Petrescu in 1939, la o manifestare de la Cercul Cultural al Muncitorilor.

A fost dragoste la prima vedere; Lenuta era tanara, frumoasa, cu doi ani mai in varsta decat el, membra a organizatiei tineretului comunist – raspundea de Sectorul 2 Bucuresti, sub numele conspirativ Florica. Sapte ani mai tarziu, s-au casatorit, au avut trei copii (Valentin, Zoe si Nicu) si aveau sa ramana impreuna 50 de ani.