Skip to content

Imediat după moartea lui Dej, Ceauşescu l-a numit pe Ion Iliescu pentru „stilizarea” condoleanţelor. Interviu cu Alexandru Bârlădeanu

11 Aprilie 2012

Maurer Ion Gheorghe (Maurer Jean Georges)

La congresul din 19-24 iulie 1965, care trebuia sa valideze alegerea Biroului Politic, cei 1.357 de delegati l-au ales pe Ceausescu in functia de prim-secretar al CC al PCR. La 47 de ani, Ceausescu, cel mai tanar conducator politic din Europa.

63 de ani este vârsta la care a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej.

“În ziua de 19 martie, după ora 16.00, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc: cu toate îngrijirile date, bolnavul a intrat în stare de comă şi a încetat din viaţă la ora 17.43.“

Voinea Marinescu ministrul Sănătăţii

Gheorghiu-Dej a murit înconjurat de demnitari. După ultima suflare a liderului, Ceauşescu s-a grăbit să fie primul care-l omagiază. Om de încredere în „stilizarea“ condoleanţelor a fost Ion Iliescu.

În după amiaza de 18 martie 1965, membrii Biroului Politic
s-au strâns împrejurul muribundului Gheorghe Gheorghiu-Dej înştiinţându-l de rezultatele alegerilor în Marea Adunare Naţională (MAN).

Conştient că va muri curând, Dej a cerut apoi să-i fie aduşi, la pat, cei trei nepoţi, a povestit mezina, Mândra Gheoghiu. Din regretul vieţii ce se stingea scurgea, a rămas amintirea lacrimilor ce i se scurgeau pe obraz în timp ce-i privea pe ei, pe copii (Lavinia Betea, „Poveşti din Cartierul Primăverii”, Curtea Veche, 2010).

Dej a murit în prezenţa apropiaţilor săi politici. În „Scînteia” din 20 martie, erau nominalizaţi în această ordine: Apostol, Bodnăraş, Borilă, Ceauşescu, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Moghioroş, Alexandru Bârlădeanu, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, Ştefan Voitec, Mihai Dalea, Gheorghe Gaston Marin, Gogu Rădulescu, Gheorghe Rădoi.

Şmecherul Ceauşescu s-a mişcat cu repeziciune în toate. După şedinţa Biroului Politic din acea după-amiază, Ceauşescu a revenit în casa mortului. Chipurile să prezinte condoleanţe familiei ce aştepta sosirea ambulanţei să transporte cadavrul la Spitalul „Elias” pentru îmbălsămare.

Întâlnindu-l aici pe Paul Sfetcu, şeful de cabinet, i-a şoptit acestuia: „ E bine că eşti şi tu aici. Fii atent la ce se întâmplă şi apoi vii să mă informezi!” („13 ani în anticamera lui Dej”, Curtea Veche, 2008)„Inima tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat să mai bată”, a titrat pe 20 martie, oficiosul partidului. În Comunicatul semnat de CC al PCR, Consiliul de Stat şi Consiliul de Miniştri al RPR se anunţă „cu adâncă durere” încetarea din viaţă „după o boală grea” a celui ce-a fost liderul partidului şi şeful statului, „fiu credincios al clasei muncitoare şi al poporului român, conducătorul iubit al partidului şi poporului nostru”.

Simultan s-a anunţat şi instituirea unei comisii de organizare a funeraliilor, compusă din Chivu Stoica (preşedinte), Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici, Leontin Sălăjan şi Ştefan Voitec. Numărul ziarului e dedicat descrierii pelerinajului la catafalcul defunctului depus cu toate onorurile la Palatul Consiliului de Stat şi reproducerii mesajelor de condoleanţe.

Ion Iliescu, la capitolul „mari speranţe”

În culisele compunerii şi trierii acestor mesaje acţiona nevăzut, dar la ordinele lui Ceauşescu, o comisie de redactare. Condusă de oamenii săi de încredere – Petre Lupu, primul lui adjunct la Organizatoric, şi Ion Iliescu, şeful secţiei de învăţământ şi sănătate din Direcţia de Propagandă şi Cultură a CC al PMR. Aceştia prefabricau mesajele în spiritul indicat.

Mai puţin despre defunct şi trecut, şi sensibil mai mult despre viitor, a fost „linia” dată, mărturiseşte Ştefan Andrei („Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machaivelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea”, Adevărul, 2011). La sfârşitul lunii, de altfel, Iliescu a fost promovat şef al secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR.O şedinţă comună a CC al PCR, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri al RPR a decretat doliu naţional până la funeraliile din 24 martie.

În 22 martie s-a întrunit iarăşi Biroul Politic. Întâi membrii plini, în cabinetul lui Ceauşescu. La propunerea lui de-a discuta „între noi, românii”, Borilă şi Moghioroş au fost admişi abia în faza a doua, dimpreună cu supleanţii. Supleant atunci, Bârlădeanu a povestit următoarele: „Maurer, spre stupoarea mea şi cred că şi a altora, anunţă: «Iată, ne-am sfătuit în Biroul Politic şi-l propunem în locul lui Dej pe Nicu Ceauşescu! Este tânăr, este energic…»”.

A urmat apoi Plenara CC al PMR care a aprobat „alegerea” anunţată, la fel, de primul ministru. Mult prea târziu, Maurer s-a căit: nu bănuise grandomania şi voluntarismul lui Ceauşescu. Îl intuise, greşit, ca modest şi dornic de învăţătură. Dar, corect, în capacitatea şi curajul de-a face faţă presiunilor sovietice.

Cum şi-au sărbătorit Ceauşeştii triumful nu s-a aflat. Elena Ceauşescu, prietenă bună atunci cu nevastele potentaţilor Drăghici, Răutu şi Maurer (proptelele lui Ceauşescu în luarea puterii) fusese neîndoielnic în priză directă cu influentele femei.

Primul secretar a murit, trăiască primul secretar!

Succesorul a fost anunţat printr-un scurt comunicat de presă în „Scînteia” din 23 martie 1965. La propunerea Biroului Politic, vestea ziarul, plenara CC al PMR l-a ales în unanimitate pe Nicolae Ceauşescu prim-secretar al CC al PMR. Fără CV, fără recomandări şi fără motivaţii! Cetăţenii au fost înştiinţaţi că moartea lui Dej adusese şi alte promovări.

Astfel, Bârlădeanu urcă treapta de membru plin al Biroului Politic, iar Leonte Răutu, Paul Niculescu-Mizil şi Ilie Verdeţ pe cea de secretari ai CC al PMR. Aceeaşi plenară l-a propus, spre aprobare MAN, pe Chivu Stoica pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat.

Pe 24 martie, la ora 10.30, împrejurul catafalcului au luat figuri îndurerare componeţii ultimei gărzi de onoare: Ceauşescu, Chivu Stoica, Maurer, Apostol, Bârlădeanu, Bodnăraş, Borilă, Drăghici, Moghioroş, Coliu, Răutu, Sălăjan, Voitec, Dalea, Niculescu-Mizil şi Verdeţ.

Dintre oaspeţii străini, cea mai înaltă reprezentare la funeralii a fost la nivelul delegaţiei bulgare, condusă de Jivkov, şi a celei chineze, în frunte cu premierul Ciu Enlai.

Cortegiul funerar însoţit de trena imensă a mulţimii îndurerate s-a scurs apoi pe traseul desemnat către mausoleul botezat pompos „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” (situat în Parcul Carol).

În 23 martie 1965 s-a anunţat hotărârea CC al PMR, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri al RPR de „eternizare a memoriei” lui Dej. Au decis să-i editeze cuvântările şi biografia, să-i ridice statui la Cluj şi la Bucureşti, busturi monumentale, plăci comemorative, să-i dedice o sală la muzeul naţional şi un timbru memorial, să-i cinstească numele atribuindu-l unor localităţi, străzi, întreprinderi, şcoli şi unei burse republicane.

În semn de omagiu, funeraliile s-au încheiat cu salve de tun. Sirenele tuturor fabricilor şi uzinelor, vaselor maritime şi fluviale româneşti au răsunat simultan cu clopotele bisericilor. Circulaţia trenurilor şi a maşinilor s-a oprit, iar angajaţii şi-au înterupt lucrul încremenind, trei minute, în reculegere.

„Exemplul tău luminos (n.r – al lui Dej, după ce a murit) va fi un îndemn să dăruiască tot ce au mai bun partidului, poporului, patriei noastre dragi.”

Nicolae Ceauşescu lider PMR

„Primul care s-a dus să-l sărute pe Dej după ce a murit a fost Ceauşescu! Imediat, în acel moment, subliniind faptul că el este primul dintre toţi.”

Alexandru Bârlădeanu lider comunist

„Maurer, spre stupoarea mea şi cred că şi a altora, anunţă: «Iată, ne-am sfătuit în Biroul Politic şi-l propunem în locul lui Dej pe Nicu Ceauşescu! Este tânăr, este energic»…”

Alexandru Bârlădeanu (la stanga) (interviu audio realizat de Eugen Preda, Mariana Conovici,15.02.1995)
În realitate, puterea în partid o avea Ceauşescu. Ceaşescu era secretar cu organizatoricul, orice secretar cu organizatoricul are putere mai mare decât toţi ceilalţi. Dar Ceauşescu ştiuse să-şi aleagă oamenii. Şi ca secretari de regiune şi acei instructori ai C.C. [erau] numai oamenii lui.

Din păcate, Gheorghiu Dej, în ultimii 2-3 ani, preocupat mai ales de problemele internaţionale ale partidului şi de afirmarea independenţei partidului şi ţării, nu prea s-a mai ocupat de problemele interne de partid, nici de oameni, nici de conducerile regionalelor. Toate erau în mâna lui Ceauşescu, care şi-a ales şi şi-a pus numai oamenii lui. Nu ştiţi ce autoritate aveau în ţară instructorii veniţi de la C.C.! Ăştia erau Dumnezeu pentru regiuni, ei, toţi, erau oamenii lui Ceauşescu. Aşa că puterea reală în partid o avea Ceauşescu. Deşi, aşa ca autoritate morală, ca respect, Maurer era mult mai considerat ca Ceauşescu.
Deci, ne apropiem de boala şi sfârşitul lui Gheorghiu Dej. În 19 martie ’65 eu primesc un telefon : „Veniţi imediat, tovarăşul Dej a intrat în comă!” M-am dus repede la locuinţa lui, locuinţă foarte modestă. I s-a construit o casă pe care el a lăsat-o fiicei sale după aceea. El singur s-a retras într-o căsuţă alături, mică, în care avea un hol de două ori mai mic decât ăsta, o sufragerie foarte mică şi-un birou de lucru. Şi sus, un dormitor al lui şi-al însoţitorului lui. Trăia foste modest şi mânca modest…

M-am dus acolo. Jumătate din membrii Biroului Politic erau deja veniţi. Dej pe un pat de spital, horcăia a moarte. Noi stăteam neputincioşi, aşteptam sfârşitul… Dej a murit. Şi primul care s-a dus să-l sărute pe Dej a fost Ceauşescu. Imediat în acel moment, subliniind faptul că el este primul dintre toţi.
Curând după moartea lui Dej, ne-am adunat la Biroul Politic peste un ceas-două, nu ştiu când, ca să hotărâm măsurile de înmormântare şi eventual succesiunea. În ce priveşte succesiunea, a sărit primul, mi se pare, [Alexandru] Drăghici : „Cum să vorbim acuma de cine urmează când corpul lui este încă cald! Discutăm asta mai târziu…” Am fost de acord. Eu nu ştiam în acel moment că Dej vorbise cu Maurer că dacă moare el succesorul să fie Apostol, asta am aflat mai târziu. Eu sunt convins că Dej ar fi vrut pe cineva de origine muncitorească. Singurul care putea să satisfacă – parţial – şi celelalte pretenţii ale lui Dej era Apostol. Chivu [Stoica] era cam limitat la minte. În Ceauşescu constatasem că el nu mai avea încredere. În Drăghici, iarăşi nu avea încredere. Cu Drăghici el avusese un conflict destul de acut pe problema eliberării deţinuţilor politici – Drăghici încercase să reducă cât mai mult numărul celor care erau eliberaţi, să pună fel de fel de criterii, în timp ce Dej voia să fie eliberaţi cu toţii. Deci, nu-l simpatiza. Eu nu ştiam că Dej a cerut verbal celorlalţi [să îl aleagă pe Apostol]… Eu îi reproşam, îi reproşez şi acuma că n-a lăsat scris o indicaţie. Apostol nu era cea mai fericită soluţie. Este un om cinstit, un om destul de bun, nu atât de egoist, atât de pripit cum era Ceauşescu… Deci, din aceste puncte de vedere era superior lui Ceauşescu. Dar, poate ne-ar fi avut tăria sau curajul sau fineţea politică pe care o avea Dej. Dar în acel moment cea mai bună soluţie politică era Apostol.

A doua zi dimineaţă, când venea rândul să discutăm problema succesiunii, am fost convocaţi la 9:00 dimineaţa la Biroul Politic. Însă, venind în sala Biroului Politic am constatat – avea legătură cu sala lui Ceauşescu – că se ţine şedinţă întâi la Ceauşescu şi-am înţeles că la această şedinţă au fost convocaţi membrii plini ai Biroului Politic. Cu excepţia lui [Petre] Borilă şi a lui [Alexandru] Moghioroş. După aceea, întrebîndu-l pe Maurer ei de ce n-au fost convocaţi, a zis că Ceauşescu n-a vrut pentru că nu erau români. Ceauşescu a spus : „Să discutăm între noi românii!”, aşa mi-a explicat Maurer.
A durat şedinţa lor nu ştiu cât… un ceas…. am tot aşteptat şi-au venit în sala de şedinţe şi Maurer, spre stupoarea mea şi cred că şi a altora, anunţă : “Iată, noi ne-am sfătuit în Biroul Politic şi-l propunem în locul lui Dej pe Nicu Ceauşescu. Este tânăr, este energic…” a spus câteva cuvinte elogioase.

Acuma poate dumneavoastră nu ştiţi cum se petreceau lucrurile şi în conducerea partidului şi mai jos. Dacă venea hotărâre de sus aproape că nu mai aveai ce spune, foarte rar dacă îndrăzneai să spui ceva. Toţi am tăcut din gură. Nici n-am aplaudat, nici n-am contestat. Aşa a rămas Ceauşescu ales de Biroul Politic să ţină locul lui Gheorghiu Dej. […]
Apostol mi-a povestit, cred că-i adevărat, că el n-a scos un cuvînt. El ştia că Dej l-a lăsat succesor, i-a promis că acceptă şi se va comporta ca atare. Apostol n-a scos nici un cuvânt. L-am întrebat : „Da de ce n-ai vorbit? Că uite aşa era şi dorinţa lui Dej.” „Mi-era ruşine să nu se creadă că eu mă impun, că vreau carieră.” Pentru Apostol erau: Maurer, [Emil] Bodnăraş şi Apostol. Pentru Ceauşescu: Drăghici, Ceauşescu şi Chivu.

Raportul era trei la trei. Hotărâtor a fost votul lui Maurer.

De ce era Chivu pentru Ceauşescu?! Poate că nu-i complet adevărat. Însă ştiu că în seara respectivă, în ajunul şedinţei de dimineaţă, Chivu a fost la Apostol şi apoi la Ceauşescu. Şi pe amîndoi i-a întrebat acelaşi lucru : „Măi, dacă tu eşti secretar general, eu ce-am să fac?” Apostol, de bună credinţă, i-a spus : „O să vedem atuncea.” Iar Ceauşescu a spus: „O să fii preşedintele Consiliului de Stat.” Şi Chivu a trecut de partea lui Ceauşescu. Şi votul hotărâtor a fost al lui Maurer.

Ion Gheorghe Maurer Golda Meir premierul israelian 1973

Ion Gheorghe Maurer : Membru de partid din 1937; subsecretar de stat la Ministerul Comunicatiilor si Lucrãrilor Publice (6 mart. 1945-29 nov. 1946); subsecretar de stat la Ministerul Industriei si Comertului (29 nov.1946-13 apr.1948); prim-arbitru al arbitrajului de Stat de pe lânga Consiliul de Ministri (13 oct.1952-28 dec.1953); ministrul Afacerilor Externe (16 iul. 1957-15 ian. 1958); presedintele Prezidiului Marii Adunari Nationale (11 ian. 1958-21 mart. 1961); presedintele Consiliului de Ministri (25 mart.1961-30 mart.1974). Membru titular al Academiei R.P.R. (2 iul.1955. Deputat în Adunarea Deputatilor, ales în circ. elect. Târnava Mare (1946-1948.)  Deputat în M.A.N., ales în ci rc. elect.: Târnava Mare (1948-1952); Sighisoara, reg. Stalin (1957-1961) si nr. 1 Universitãtii, jud. Cluj (1961-1974).
La propunerea lui Ion Gheorghe Maurer, Presedintele Consiliului de Ministri si totodata cel mai apropiat colaborator al lui Gheorghiu-Dej, Ceausescu a fost propus prim-Secretar al Partidului Muncitoresc Român. În sprijinul lui Maurer a venit si Emil Bodnaras.

Maurer a avut capacitatea de a-l influenta pe Dej, de a-i oferi sfaturi utile, astfel ca poate fi considerat, fara teama de a gresi, drept unul dintre artizanii politicii de distantare fatã de Moscova si de deschidere fata de Occident.

Odata cu moartea lui Gheorghiu-Dej, biografia lui Maurer a intrat într-o alta zodie politica. Fara a mai starui asupra contextului în care s-a petrecut instaurarea lui Ceausescu în fruntea partidului, vom spune ca rolul lui Maurer în impunerea lui Ceausescu a fost hotarâtor. Ba, mai mult, în primii ani, i-a asigurat un suport solid si constant, asa cum recunoaste si el si o confirma si alti contemporani.

În privinta originii sale, Maurer afirma:Tata a fost neamt, mama frantuzoaica. Iar eu am fost botezat crestin-ortodox, imediat dupa nastere, de catre o sora a tatalui meu, trecuta la ortodoxism prin casatoria ei cu un român. În familia mea nu sunt evrei, nici din partea tatalui, nici din partea mamei. Numele Maurer este nemtesc si înseamna «zidar». Este un nume întâlnit des printre sasii din România. Pe mama o chemase Jeanne Emilie Desmaret. Nu stiu cum si când s-au întâlnit pãrintii mei în România pe bunici nu i-am cunoscut. Alte rude apropiate îmi sunt nestiute. Dupa moartea tatalui, am continuat sa o vad pe mama – care a murit în 1960 – si pe fratele meu care a decedat si el la putin timp dupa moartea mamei. (…) În certificatul meu de nastere nu scrie Ion Gheorghe, ci Jean George. Mai târziu am fost sfãtuit sa-mi schimb numele”. .
În opinia lui Maurer, „activitatea mea cea mai însemnata si cea mai buna au fost vizitele în tãrile capitaliste, faptul ca am intrat în contact cu oameni politici din aceste tari, cã am încercat sa iesim din starea de izolare a sistemului socialist ce ne fusese impusa, ca m-am straduit sã-i fac sa înteleagape politicienii din celalalt sistem dorinta României si a conducerii ei de iesire de sub hegemonia sovietica. (…) si cred ca, în mare masura, am reusit deoarece am dobândit o anume pretuire din partea politicienilor contemporani si, prin ea, un prestigiu pentru România imaginea lui Maurer în R.F.G. era una foarte buna si contributia sa la normalizarea relatiilor cu R.F.G. si la solutionarea cererilor de emigrare ale etnicilor germani din România a fost apreciata.

Maurer, relatând în 1994 cum a emigrat fiul sau în Germania, spunea „cred ca, printre altele, a fost bine primit si pentru ca era fiul meu. De aceea a si primit foarte repede cetatenia germana”. Episodul este sugestiv pentru modul în care statele civilizate înteleg sa faca diplomatie.
––––
Ceausescu voia sa ramân în functia ce o aveam, dar de condus sa conduca el,mai departe, dupa metodele ce le initiase.  si pentru ca lucrurile nu puteau sa iasa cum le planuise el, din cauza mea, mi-a organizat un accident de masina. S-a întâmplat în 1972, între Covasna si Sf. Gheorghe, când ma întorceam de la vântoare. (…) În aceeasi masinã cu mine era Karol Kiraly, prim secretar al judetului. El statea în spate, alaturi de un securist, iar eu în fata, lânga sofer. Kiraly si-a muscat, atunci, limba. soferul meu si-a rupt piciorul. Mie, ciocnirea masinilor mi-a spart bazinul, soldul drept mi-a ajuns la umar… Mi-au facut 13 operatii si am stat câteva luni în spital, pâna sa ma pun pe picioare. (…)
-S-a dispus cercetarea celor întâmplate? -Ce rost avea dupa cum se întâmplasera lucrurile? Am fost lovit de un camion care initial stationa pe sosea, în spatele unui automobil, de asemenea, stationat. Eu aveam, în fata, doi antemergatori. Dupa ce au trecut cele doua masini care erau escorta mea, când urma masina în care eram, camionul ce stationa pe partea opusa a pornit în viteza din spatele masinii, direct în mine. A cotit, a depãsit automobilul stationat si ma lovit. Din fata si lateral, exact în locul unde eram eu. La repezeala soferul acelui autocamion a primit o condamnare de un an închisoare”

În 30 martie 1974 Maurer s-a decis sã punã capãt unei cariere politice extrem de sinuoase, cu urcusuri si coborâsuri, dar care îl condusese pânã pe culmile pe care le poate visa un om politic realist. Demisia sa a fost camuflatã într-o ensionare, fiind invocate vârsta si problemele de sanatate.

Retragerea sa discreta a fost apreciata de Ceausescu, care ia asigurat o pensie considerabilã (17.000 lei în 1974!), precum si folosirea unei luxoase vile de pe Bulevardul Aviatorilor drept locuintã pe timpul vietii.
–-
În sedinþa Biroului Politic al C.C. al P.M. R. din 17 aprilie 1956, la care au participat Gh. Apostol, Emil Bodnãras, Petre Borila, Nicolae Ceausescu, Chivu Stoica, Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu, Alexandru Draghici, Gh. Gheorghiu-Dej, Alexandru Moghioros, Dumitru Coliu, Leonte Rautu, Leontin Salajan si Stefan Voitec, s-a luat hotararea de a aproba „sanctionarea tov. Maurer I. Gheorghe cu vot de blam pentru ca a cunoscut actiunile antipartinice ale lui Dusa Victor, s-a antrenat la unele discutii neprincipiale si nu le-a adus la cunostinta partidului. Se acorda dreptul tov. Maurer I. Gh. sa ceara ridicarea sanctiunilor dupa 2 ani de activitate partinica ” Sanctiunea a fost aplicata abia dupa aducerea ei la cunostinta în cadrul Plenarei C.C. al P.M.R. din 28-29 iunie si 1-3 iulie 1957, plenarã în care se hotãrãste înlaturarea lui Miron Constantinescu si a lui Iosif Chisinevschi din conducerea partidului. În 16 iulie 1957 Maurer este numit în functia de ministru de externe, în locul lui Grigore Preoteasa, (decedat, ulterior, în 4 noiembrie 1957, într-un accident aviatic petrecut în U.R.S.S.). Urmatoarea promovare îi este asigurata lui Maurer în urma unei disparitii fizice: moartea lui Petru Groza face vacanta functia de presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale, echivalenta cu functia de sef de stat. În martie 1961 este desemnat presedinte al Consiliului de Ministri si detine aceasta functie, fara
întrerupere, pâna în martie 1974, devenind astfel cel mai longeviv premier al României.

În 1959 I. Gh. Maurer efectueaza o vizita în Franta si are o întrevedere cu presedintele Charles de Gaulle, caruia i-ar fi vorbit, dupa propria marturie, „despre dorinta noastra de a scapa de sub hegemonia sovietica pentru a face o politica proprie”. Acesta a fost unul din primele contacte cu lideri de prima importanta ai lumii, dar, din nou, complexul de superioritate al lui Maurer devine vizibil caci, referindu-se la aceste contacte, el afirma: „Nu pot sã spun cã am admirat, prea mult, pe cineva. Mi-a placut de Gaulle. Am cunoscut multi sefi de stat. O lunga si placuta discutie am avut cu Johnson, presedintele S.U.A., am fost primit de regina Elisabeta, m-am întâlnit de mai multe ori cu Adenauer, cancelarul Germaniei Federale, am fost «primul comunist primit la Vatican»…
Maurer nu a fost doar „primul comunist primit la Vatican”, ci si „primul cetatean român cu saptamâna oficiala de lucru de cinci zile”

Alexandru Bârladeanu sustine ca „prima data când l-am auzit pe Maurer spunând «nu» lui Ceausescu, a fost la propunerea acestuia de a înjumatati cei 1.000 de dolari pe care membrii Biroului Politic aveau dreptul sa-i cumpere cu lei de la Banca Nationala”.
Anexa
S.S.I.
26 martie 1943 Nota Referitor la avocatul Maurer Gh. Ioan, cu ultimul domiciliu în str. Sfintilor 10, et. III 70, acest serviciu posedã urmatoarele informatii: -este comunist notoriu, cunoscut ca unul dintre conducatorii si membrii marcanti ai Partidului Comunist din România; – în anul 1936 a facut parte dintre apratorii a 19 comunisti din procesul „Ana Pauker”; -a fost membru în Partidul Radical-taranist de sub conducerea lui Gr. Iunian, facând parte din asa-numitele „puncte rosii”
––
Autor Florian Banu
Şi la o altă întâlnire pe care am avut-o cu Dej, mi-a vorbit despre Apostol, mi-a spus să am grijă de alegerea lui Apostol. Apostol era cu mine, eu eram preşedinte al Consiliului de Miniştri, el era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi lucram împreună. Probabil că la asta s-a gândit Dej, că ne înţelegem bine. Şi când mi-a spus să îl alegem pe Apostol, am spus: „Foarte bine! Pune problema asta membrilor Biroului Politic, stai de vorbă cu ei, să vezi ce spun, cum înţelege fiecare…” Şi după o bucată de vreme, nu prea mult, când am fost la Dej mi-a spus : „Am stat de vorbă cu toţi, sunt toţi de acord.”

I-am strâns şi am spus: “Intrucât Dej nu mai are mult de trăit, să ne gândim cine trebuie să fie după el. Şi am discutat cu Dej şi aţi discutat şi voi şi toată lumea a fost de acord ca să vie Apostol. Şi-atuncea eu cred că cel mai bun lucru este ca Apostol să plece de la Consiliul de Miniştri, să se ducă ca Secretar al Comitetului Central, ca să fie acolo când se isprăveşte Dej.” Toată lumea a fost de acord, afară de doi inşi: [Alexandru] Drăghici care a fost contra şi Ceauşescu care a spus că nu e bine ca Apostol să se ducă acolo, că dacă o să-l vadă Dej acolo o să ştie că a venit pentru că e bolnav, să nu grăbim moartea lui Dej. Apostol n-a spus nici un cuvânt…

C 91. Interviu realizat de Mariana Conovici şi Emilian Blânda, 9.05.1994, Bucureşt rador.ro

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: