Skip to content

Ateul Ceauşescu sărbătorea Paştele. Un călugăr sfinţea mâncarea dictatorului

16 Aprilie 2012

Camil Roguski, fost administrator al palatelor şi locuinţelor ceauşiste, spune că familia lui Nicolae Ceauşescu ţinea Paştele conform obieciurilor creştine, deşi se declara atee.

Sfintele sărbători de Paşti au adus mereu lumina în sufletele adevăraţilor creştini, indiferent de orânduirile statale prin care a trecut România. Înainte de 1989, mare parte dintre ei, oameni obişnuiţi, se arătau indiferenţi la eventualele repercusiuni venite din partea organelor represive comuniste şi participau an de an la slujbele de Înviere. Culmea e că şi familia Ceauşescu, deşi declarată ca fiind atee, ţinea sărbătorile de Paşti.

Iată ce povesteşte Camil Roguski, fost administrator al palatelor şi locuinţelor ceauşiste: “În casele lor nu intra nimeni altcineva decât familia. Ei, părinţii, copiii şi nepoţii. Nici chiar soţia lui Valentin nu intra”. O sărbătoare de Paşti în casa Ceauşeştilor nu era deloc un spectacol fastuos. Ba chiar era o întâlnire strict de familie, desfăşurată într-un anume respect ţărănesc, după cum relatează Roguski. “Obiceiurile de acasă erau sfinte şi pentru ei, care au fost nişte ţărani. S-au născut ţărani, au trăit ca nişte ţărani şi au murit ţărani. Ceauşeştii ţineau sărbătorile – de Paşti, de Crăciun – în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. Alături de ouă decorative aşezau multe fructe decorative”, îşi aminteşte Roguski.

Frica de moarte i-a făcut să mănânce mereu controlat şi ecologic: “Singurul produs de import era apa minerală, controlată şi ea… la sânge. Pentru Ceauşeasca, fiind bolnavă, aduceau săptămânal apă de la Olăneşti cu elicopterul. La sărbători venea şi un călugăr, care slujea mâncarea. Altfel, eu, unul, în biserică nu i-am văzut”.

Casa era pregătită pentru sărbători chiar de interlocutorul nostru, împreună cu o echipă consistentă de oameni, în cele mai mici amănunte. “Chipurile, toată treaba era făcută de femeia în casă. În fapt, mergeam eu cu o echipă, uneori chiar şi de 20 de oameni, şi pregăteam totul, în amănunt până la întoarcerea Ceauşeştilor de la birou”. Totul era verificat de Elena Ceauşescu, o femeie “tipicară până la exasperare”: “Femeia în casă era cam urâţică şi nici prea mintoasă – soţia unui securist care a murit de cancer. Tovarăşa a intrat în panică, a dat-o afară şi adus-o pe una tânără şi isteaţă. Pe urmă s-a speriat de-a binelea şi a adus-o pe ailaltă la loc. Nu-i era ei c-ar fi-nşelat-o Ceauşescu – ăsta cred că a fost singurul preşedinte care nu şi-a înşelat nevasta

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: