Skip to content

Ceauşescu, la fileu: O fotografie pe care n-ai mai văzut-o niciodată

22 Octombrie 2012

©Antentie! Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa.

Neptun, vara lui 1977: Nicolae Ceauşescu (59 de ani), în tricou alb, îi ţinea în priză pe demnitari cu partide aprige de volei
Începând cu anul 1966, Nicolae Ceauşescu îşi muta curtenii, vara, la Neptun. În complexul special amenajat se ţineau şedinţe şi se făceau primiri de oaspeţi străini. Ceauşescu nu mai agrea izolarea demnitarilor în concediu, dar nici turismul românilor în Occident.

Noua staţiune Neptun a fost concepută ca o reşedinţă de vară a puterii şi ca destinaţie de concediu a birocraţiei roşii din România încă din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Înaintea morţii lui s-au proiectat, în planurile de modernizare a litoralului, vile pentru demnitari şi case de odihnă pentru activişti de partid, scriitori, oameni de cultură şi artă. sursa foto: ceausescunicolae.wordpress.com
Practica reşedinţelor oficiale de vară avea deja istorie în lumea comunistă. În Crimeea şi la Piţunda (ambele înURSS), în foste reşedinţe ale elitelor ţariste, campau cei mai buni fii ai poporului sovietic, iar palatul lui Iosip Broz Tito din insula Brioni (Republica Socialistă Federativă Iugoslavă) avea printre vedetele de cinema reputaţia de expresie a luxului absolut.
Nicolae  si Elena Ceausescu in vacanta in URSS pe malul Marii Negre, august 1976. Stațiunea Pițunda de pe litoralul estic al Marii Negre, in URSS Autonoma Anhaza
 INTERZIS LA ESCAPADE AMOROASE

Activului de partid – de la secretari doi de judeţ până la primari de comune şi ziarişti – îi erau destinate hotelurile „Arad”, „Craiova” şi „Slatina”.

Dar cei cu funcţii de vârf – nomenklatura din partid şi nomenklatura din economie – erau cazaţi în vile de protocol poziţionate aproape de reşedinţele „curtenilor” lui Ceauşescu. În 1964 se dăduse în folosinţă şi Complexul „Ambasador”, gazdă a recepţiilor, a primirilor oficiale şi a şedinţelor conducerii. Acolo şi-a plasat Nicolae Ceauşescu cabinetul de lucru, la câţiva paşi de reşedinţa sa. Cele şapte vile noi din Neptun fuseseră proiectate pentru membrii Biroului Politic, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. La sfârşit, în cea mai arătoasă s-a instalat Ceauşescu, urmat de Ion Gheorghe Maurer, şi, în ordine alfabetică, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu şi Emil Bodnăraş. Gata şi cu „izolarea” din concediu! Până atunci, Bodnăraş se cazase la Mangalia, Bârlădeanu, la Costineşti, iar Gheorghiu-Dej, la Eforie. Viaţa aceasta în colectiv însemna control asupra vieţii personale şi asupra anturajului, după spusele lui Bârlădeanu. „Să se mai termine odată cu prostituţia!”, avertizase Ceauşescu, după ce a aflat despre escapadele amoroase ale demnitarilor. Luxul noilor construcţii, garnisite din belşug cu marmură, dotate cu băi imense şi impresionante mese de masaj, nu le oferea pretexte de refuz doritorilor de intimitate.MUNCA ÎN REGIM ESTIVAL

Astfel că, pe timpul verii, începând cu 1966, Ceauşescu îşi muta „curtea” la Neptun. Cu neveste, copii, menajere şi bone, din a doua jumătate a lui iulie şi până în septembrie, demnitarii se cazau în vilele destinate. Ascunşi vederii de garduri înalte şi protejaţi de întâlniri cu turiştii de paznicii care patrulau continuu împrejurul „obiectivului”, curtenii îşi adaptau programul zilei după Ceauşescu. În acest loc destinat odihnei se menţinea însă ritmul muncii de la Bucureşti. Cu excepţia titularilor şi oaspeţilor străini, a ofiţerilor din serviciul de pază şi protecţie şi a angajaţilor ce-i deserveau pe aceştia, nimeni nu pătrundea în „Zona 2″. Aceasta era denumirea codificată a complexului de clădiri destinate puterii. O deserveau 90 de angajaţi, selectaţi după regulile personalului de la Bucureşti şi Snagov, şi instruiţi ca atare. După mărturia unui fost mecanic de întreţinere, membrii personalului aveau salarii similare profesioniştilor din branşă. Dar lor li se acordau prime în loc de ceea ce azi s-ar numi spor de confidenţialitate.BÂRFE DESPRE SOACRE ŞI COPII

Când Nicolae şi Elena Ceauşescu se aflau la Neptun, angajaţilor le era interzis să intre în spaţiile de lucru neînsoţiţi de „pioni”, cum erau numiţi acolo securiştii. Fraternizau însă cu aceştia, poziţionaţi în linia întâi, făcând figură de entuziaşti „oameni ai muncii”, cu lozinci şi steguleţe, pe traseul vizitelor de lucru făcute de Ceauşescu în judeţul Constanţa. În acelaşi limbaj codificat, reşedinţa oficială, unde era biroul şefului, era numită D1. La D2 (Vila „Panseluţa”) locuia familia Ceauşescu, iar la D3 (Vila „Ghiocelul”) erau cazaţi ofiţerii din serviciul de pază şi protecţie.

Despre Ceauşeşti nu îndrăznea niciunul dintre angajaţi să vorbească mai liber. Micile bârfe se limitau la soacre şi copii – cu unii erai norocos să lucrezi, cu alţii – periculos. Modeşti şi fără pretenţii erau mama lui Ceauşescu, Zoia şi Valentin. Iar imprevizibili, prin urmare, periculoşi, mam-mare de la Petreşti şi mezinul Nicu. Bârfele despre copiii Ceauşeştilor zburau şi în ţară: aprecieri şi laude pentru Valentin, modest şi cu purtări exemplare, poveşti cu chefuri şi găşti rebele despre Zoia şi Nicu.15 DOLARI PENTRU O EXCURSIE ÎN OCCIDENT

Curând după ce noul lider al României şi-a obligat curtenii să petreacă vara împreună, s-au şters şi visurile românilor de a-şi petrece vacanţele în Occident. Conform documentelor de arhivă, în 1966 călătoriseră în străinătate 200.854 de cetăţeni (dintre care mai mult de jumătate în ţări socialiste şi circa un sfert în interes de serviciu). Anul următor, numărul călătorilor în Occident s-a redus la 43.676 de români. În 1968 s-a înregistrat o uşoară creştere (65.067 români). Şi a scăzut, brusc, la doar 8.657, în primul semestru din 1969.

A fost doar începutul. Căci în primăvara lui 1969, Ceauşescu a decis reducerea fondurilor prevăzute pentru excursii externe, de la 6 milioane de lei valută la 4,6 milioane de lei valută. A stârpit totodată turismul individual în străinătate. Simplul cetăţean avea o singură cale: prin ONT, exclusiv prin excursii organizate de sindicate şi UTC. Iar activiştilor locali ai acestor organizaţii li se cerea să gireze corectitudinea comportamentală a excursioniştilor şi revenirea lor în patrie.Ceauşescu a mai impus şi reducerea numărului de turişti români în străinătate, pe viitor, la 25% faţă de 1968. Pentru că, zicea el, „nu putem să aruncăm valută în străinătate”. Iar turismul românesc a fost organizat „pentru a aduce turişti şi valută în ţară, nu să dăm valuta noastră în străinătate”.

În primul semestru al anului 1969, numărul turiştilor străini fusese dublu (5.716) faţă de călătorii români în străinătate (2.585). Românii puteau cumpăra valută prin ONT, după aprobarea vizei de către Securitate. Prin decizia partidului, turiştii noştri aveau dreptul apoi să cumpăre 15 dolari în moneda ţării de destinaţie. Altfel, deţinerea de valută era delict pedepsit cu închisoare.

Speranţele liberalizării

Viaţa lui Ceauşescu nu poate fi înţeleasă în afara ideologiei şi exceptându-i deciziile economice. În vara lui 1965, la Congresul al IX-lea al partidului, argumentând că marxismul n-a dat răspunsuri definitive asupra evoluţiei omenirii, Ceauşescu a anunţat intrarea ţării într-o etapă nouă. A definit-o ca fiind „continuarea pe o treaptă superioară a procesului de desărvârşire a construcţiei socialismului”.

Formularea aceasta i-a aparţinut lui Ceauşescu, după mărturia lui Paul Niculescu-Mizil („O istorie trăită”, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997). A generat şi discuţii în colectivul de redactare a documentelor, apoi în Biroul Politic. Dar noul conducător s-a vrut şi s-a crezut a fi promotorul unei linii aparte: o societate care progresează simetric în toate „sferele” activităţii umane. Îi va spune, mai târziu, „societate socialistă multilateral dezvoltată”.
La Congresul al IX-lea, Ceauşescu a conservat şi proporţia din vremea lui Gheorghiu-Dej dintre fondul de acumulare şi cel de consum: un sfert pentru investiţii, restul destinat populaţiei. Atunci Ceauşescu a trezit mari speranţe, criticând „nesocotirea” rolului jucat de meseriaşii particulari, de micii negustori şi de gospodăriile ţărăneşti individuale.

A impresionat pozitiv şi fondul de 7,5 miliarde de lei alocat pentru construcţia de noi institute ştiinţifice şi dotarea lor adecvată. Deschidere înspre intelectualitate au fost interpretate şi deciziile extinderii învăţământului obligatoriu şi a gratuităţii de manuale şcolare. Semne de liberalizare au fost, în percepţia publică, întâlnirile cu oamenii de ştiinţă sau apariţia rubricilor de mică publicitate, cu locuri de muncă, în ziare, exceptat fiind, desigur, „Scînteia”, oficiosul partidului.

Cetăţenii nu aveau acces în „bucătăria” puterii. Din informările, discuţiile şi deciziile luate acolo reiese că „liberalizarea” se încheiase în 1969. Românilor li se părea că abia începuse. Aceleaşi iluzii se răspândeau şi în străinătate. Veştile pozitive aveau mare trecere. Bunăoară, dezvelirea frescei de sub cupola sălii de concerte a Ateneului Român, acoperită cu pânză roşie de două decenii, a stârnit vâlvă. „În legătură cu aceasta”, zicea Ceauşescu în ziua deciziei, „era observaţia că în această frescă apar Carol şi Mihai. Dar ce să facem? Aceasta este istoria”. Asemenea fapte îi încurajau pe intelectuali să întreţină visul liberalizării.

Economia, faliment sigur

În ultimii ani de putere, Gheorghiu-Dej încercase să confere economiei româneşti o anume „libertate naţională”, scoţând-o de sub planificarea şi controlul sovietice. Din raţiuni economice, după mărturia lui Alexandru Bârlădeanu, România s-a „deschis” spre Occident. După un cincinal la cârma economiei, Ceauşescu va căuta să-i orienteze în alte direcţii deschiderile.

Spre deosebire de Ceauşescu, Dej nu crezuse în formula leninistă potrivit căreia bucătăresele pot conduce economia. Fostul electrician nu amesteca niciodată competenţele şi răspunderile, bazându-se în probleme economice pe expertiza tandemului Bârlădeanu – Gaston Marin. Economistul Bârlădeanu, fost asistent la Universitatea din Iaşi, dar cu studii la Moscova, reprezentase şi punctul de vedere românesc în CAER. Gaston Marin, licenţiat în energetică la Grenoble şi lider în Rezistenţa franceză, coordonase mecanismele planificării din 1954 până în 1965. Ca şi Maurer, aceşti „burgheji roşii” asumau proiecte şi sarcini politice cu discernământ profesional.Ar fi putut liderii români să facă mişcări de orientare economică diferită de modelul sovietic? Manifestul Partidului Comunist, documentul programatic al ideologiei, i-ar fi susţinut. Comuniştii nu compun un partid deosebit, opus celorlalte partide muncitoreşti, afirmaseră, dintru început, Karl Marx şi Friedrich Engels.

Datorită propagandei, oamenii au crezut că Marx, Engels şi Lenin ar fi descris amănunţit calea spre fericirea comunistă prin plan de stat. „Economia total planificată şi centralizată înseamnă faliment sigur”, susţinea Maurer după căderea regimului. În termeni mai voalaţi, probabil, discutase cu Gheorghiu-Dej despre această „încercare ieşită din gândirea stalinistă” şi impusă, după război, ţărilor intrate sub dominaţie sovietică. Dovadă ar fi broşura publicată de Dej, în 1944, cu titlul „O politică românească”, retrasă, de frica lui Stalin, în regim de urgenţă, de pe piaţă.

22 octombrie 2012, 19:23 Autor: Lavinia Betea. 

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. 24 Octombrie 2012 17:48

    A. Calinescu2012-10-24 10:31:32: „Miscarea Legionara a avut ingredientele peincipale ale unei miscari teroriste. Agenda politica, fanatism religios, asasinate. Multi Romani au inteles gresit miscarea legionara si o vad ca pe o perioada glorioasa a nationalismului sau cel putin romantica. Fara indoiala ca din ea au facut parte tineri educati, bine intentionati dar extrem de naivi si influentabil. In urma cu ceva timp am citit „Carticica sefului de cuib”, un manifest de o naivitate uluitoare. A! si National Socialistii lui Hitler nu s-au certat niciodata cu Biserica Catolica ba dimpotriva, au avut tot sprijinul Ei. Asta se intampla cxand virusul numit Religie se cuibareste intr-o minte vulnerabila in fata manipularii. Cine a ctiti carticica amintita a vazut ca legionarii aveau doi dusmani: Comunistii si Partidele Istorice.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: