Skip to content

Soţii Ceauşescu, în vacanţă americană

25 Ianuarie 2013

YOLADISNEYLAND19701Un episod plăcut au fost complimentele făcute Lenuţei Ceauşescu de vedeta fimului american, Shirley Temple. „Auzi, Nicule, zice că sunt frumoasă!“, s-a lăudat ea soţului. „Ia te uită, acesta este chiar un compliment!“, s-a bucurat Ceauşescu.
Eveniment deosebit în viaţa cuplului Ceauşescu a fost prima lor vizită în America din toamna lui 1970. Sejurul a durat două săptămâni.

Cu suită pe Broadway

Ceauşescu a condus atunci delegaţia României la sesiunea jubiliară a împlinirii unui sfert de secol de la înfiinţarea Adunării Generale a ONU. În timp ce ambasada purta tratative cu Departamentul de Stat, finalizate cu invitaţia lui Nixon pentru liderul român de a vizita America. Ceauşescu a primit la sediul ambasadei româneşti diverşi delegaţi din lumea a treia. Iar Elena Ceauşescu a vizitat celebrele instituţii de artă Frick Collection şi Guggenheim Museum şi s-a plimbat pe Broadway. A străbătut vestitul bulevard însoţită de soţiile diplomaţilor români aflaţi în misiunea în America, Dumitru Popescu şi Violeta Năstăsescu, soţia diplomatului Ştefan Năstăsescu care a devenit din acest moment translatoarea ei de limbă engleză.
O vacanţă de două săptămâni, de fapt, soţilor Ceauşescu şi suitei lor punându-le la dispoziţia un avion pentru a străbate America, cu popasuri în Hollywood, Los Angeles, San Francisco şi Washington DC. Singurele momente protocolare au fost cele de la primirea oficială din Curtea Casei Albe, depunerea de coroane de la Cimitirul Arlington la mormâmtul eroului necunoscut şi dineul oferit de soţii Nixon oapeţilor. Oaspeţilor le-a fost pusă la dispoziţie Blair House, reşedinţa oficială a oaspeţilor preşedintelui american, iar delegaţia a fost cazată la Hotelul Mayflower.
Cu excepţia amintitelor plimbări, Elena Ceauşescu şi-a însoţit pretutindeni soţul.
YOLASHIRLEYTEMPLEcccol Vedeta Shirley Temple, hostessa Ceauşeştilor

Nixon s-a întrecut în amabilităţi, mulţumit şi de contrele lui Ceauşescu la Moscova, şi de receptivitatea acestuia la interesele americane în Asia roşie. România primiseră importante ajutoare de la americani după inundaţiile din primăvara lui 1970.
În vizita pe Coasta de Est, soţii Ceauşescu au avut-o ca însoţitoare pe Shirley Temple. Încercat să se achite cu succes de obligaţiile protocolare, fostul copil-minune al cetăţii filmului american a mers până la o complimenta pe Lenuţa Ceauşescu. „Auzi, Nicule, zice că sunt frumoasă!“, s-a lăudat ea soţului. „Ia te uită, acesta este chiar un compliment!“, a exclamat Ceauşescu, plăcut surprins, după relatarea Violetei Năstăsescu (Elena Ceauşescu, Confesiuni fără frontiere, Editura Niculescu, Bucureşti, 2011).
ceaudisneyland
Bilet plătit la spectacolul Ceauşescu

Ceauşescu a vizitat mari firme americane. S-a minunat de sistemul de irigare al porumbului cu picături la rădăcina fiecărei plante. A fost plimbat de-un miliardar cu yahtul, a luat lunch-ul cu un Rokefeller într-o sufragerie de serviciu a miliardarului şi multe alte minunăţii.
După evocarea lui Dumitru Popescu, l-a uimit mai ales „lipsa de complexe protocolare a vârfurilor societăţii banilor“ (Cronos autodevorându-se, Memorii vol. II, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2006). Şi prânzul „fad şi sărăcăcios“ servit la unul dintre monştrii sacri ai finanţelor mondial, ca şi puţinătatea personalului de pe yachtul celuilalt miliardar. S-a simţit însă extraordinar la o întâlnire organizată la New York. Americanii care veniseră să vadă şi să pună întrebări unui lider comunist, îşi plătiseră mai înainte biletul.
La sfârşit, soţii Nixon au oferit o grandioasă recepţie în onoarea soţilor Ceauşescu. Printre invitaţi s-a aflat o altă celebritate, actriţa Barbara Streissand.
În ceea ce priveşte evoluţia Lenuţei Ceauşescu în societatea americană, fosta ei translatoare a caracterizat-o, în registrul „politicii corecte“ de după căderea comunismului, ca având un „comportament stângaci, reacţiile, lipsite de tact, îmbrăcămintea şi accesoriile, lipsite de gust, iar înfăţăşarea inexpresivă“. Americanii au judecat-o atunci mai altfel de vreme ce prima recunoaştere academică tocmai de-acolo i-a venit: în 1973, Elena Ceauşescu a fost primită în Academia de Ştiinţe din New York.
elenaKurtWaldheim
Mai tari la chefuri ca americanii

Din impresiile de călătorie relatate de Ceauşescu membrilor Comitetului Executiv, răzbate plăcerea de-a nu se fi simţit complexat de luxul ,,imperialiştilor“. Dimpotrivă, americanii s-au arătat modeşti şi deschişi.
Vorbind despre banchetul sesiunii jubiliare ONU şi dineul de la Casa Albă, americanii, zice Ceauşescu, „mănâncă puţin şi prost gătit“. „Dacă noi am da salata pe carer mi-au dat-o la Casa Albă, s-ar face scandal. La dineul care s-a oferit în onoarea şefilor de state şi guverne, ni s-a dat o budincă de mălai. Vinul ni s-a servit în nişte pahare simple şi câte o jumătate de pahar de vin roşu. L-ai băut, să fii sănătos, nu ţi se mai dă. Aşa că din acest punct de vedere lucrurile sunt foarte bune.“ I-am depăşit, adică, la chefuri, pe americani!
Remarci asemănătoare făcuseră şi faimoşii umorişti ruşi Ilf şi Petrov cu mai bine de trei decenii în urmă. Scriitorii făcuseră turul Americii cu automobilul, fără aranjamente şi primiri protocolare. Iar în impresiile călătoriei, publicate în apogeul stalinismului, nu s-au sfiit să elogieze repetat service-ul american, impecabila organizare a satisfacerii trebuinţelor mărunte şi mari. (America fără etaje, traducere, Polirom, Iaşi, 2012).
Ceauşescu n-ar fi avut măcar termeni de comparaţie. De-un sfert de veac lui i se împlineau trebuinţele şi dorinţele personale înainte de-a fi apucat să le conştientizeze.
ELENAVIOLETANASTASESCU
Aranjamentele politice româno-americane

Relaţiile româno-americane evoluaseră foarte bine după vizita din 1969 preşedintelui american în România. Fapt evident şi din vizita membrilor navetei spaţiale Apollo-12 şi a soţiilor acestora în capitala României (28 februarie-2 martie 1970).
În planul marilor secrete, prilej favorabil de tratative reuşite au fost funeraliile liderului nord-vietnamez Ho şi Min (2 septembrie 1969). Conducerea partidului a fost reprezentată printr-o delegaţie condusă de Maurer, în care se afla şi Niculescu-Mizil. Atât la dus, cât şi la întors, delegaţia s-a oprit la Pekin, purtând discuţii cu Ciu Enlai.
În februarie 1970, Nixon demarase şi el iniţiativa unei politici de diferenţiere faţă de ţările Europei Răsăritene de la tribuna Congresului american, conform documentelor citate de Mircea Răceanu (Istoria clauzei naţiunii celei mai favorizate în relaţiile româno-americane, Institutul Naţional pentru Memoria Memoria Exilului Românesc, Bucureşti, 2009). Kisisnger a explicat-o în memoriile sale ca pe-o apropiere şi răsplată pentru cei cu o politică externă mai independentă faţă de Uniunea Sovietică. Americanii vor sta, în schimb, mai departe de obedienţi, în ambele sensuri scontând eficienţa. Lui Ceauşescu îi surâdea şansa de-a servi ca exemplu de urmat.
yolaCEAUSESCUDISNEYLAND1Ceauşescu s-a întors încântat la ai lui acasă. Avusese convorbiri foarte bune cu preşedintele american, mulţumit de acceptul favorabil al chinezilor pentru discuţii, mesaj confirmat şi de canalul pakistanez utilizat de partea americană. Mulţumit că se apropie de răsplata obţinerii clauzei naţiunii celei mai favorizate, contactul cu americanii l-a bine dispus.
Mesajele lui Nixon au fost transmise mai departe, în China, prin Gogu Rădulescu, şeful delegaţiei guvernamentale româneşti trimise în China. Conform memoriilor lui Kissinger, la începutul anului 1971, Nixon a primit o veste minunată: dacă doreşte, având în vedere că fusese şi la Belgrad, şi la Bucureşti,preşedintele Nixon ar fi binevenit în China!
Pe cai mari, de-acum, Ceauşescu s-a orientat „ferm“, scrie Dumitru Popescu, către ţările lumii a treia, regiunile Americii Latine şi Africii cu mari populaţii neglijate de scenele politicii mondiale.
Nemulţumit a fost însă Ceauşescu de rezultatele ,,inspecţiei“ la ambasada românească. Lucrăm prost pentru cunoaşterea României, iar în comerţul româno-american sunt prea mulţi intermediari, a criticat el personalul. Va încerca să remedieze aceste minusuri în viitorul apropiat prin sarcini suplimenatre date serviciilor externe ale Securităţii în comerţ şi propagandă.
elenasotialuiKurtWaldheim
Interzicerea legăturilor cu postul american Radio Europa Liberă

Dacă în plan extern deschiderile erau uluitoare, treburile în ţarp nu mergeau deloc pe placul lui Ceauşescu.
Motiv mare de supărare a fost creşterea numărului specialiştilor care, plecaţi în interes de serviciu în străinătate, nu s-au mai întors în ţară. Tot mai mulţi, de la un an la altul: în 1967 fuseseră 11, în 1968 – 28, iar în 1969 n-au revenit 51. Astfel că în februarie 1970, s-a decis ridicarea tuturor paşapoartelor de la purtători şi anularea tuturor vizelor pe termen lung sau nelimitat. De-atunci şi până la sfârşitul regimului, puţinii cetăţeni din România cu paşapoarte le ridicau din păstrarea Consiliului Securităţii Statului la fiecare deplasare în interes de serviciu. Se înţelege că fiecare demers era analizat şi avizat sau nu de „organe“, după cum prezenta sau nu încredere solicitantul. Şi pentru românii care făceau excursii în străinătate pe liste colective, prin sindicate sau UTC, se obţinea avizul aceloraşi „organe“.ceausescunou1
Decizii radicale a luat Ceauşescu în primăvara lui 1970 şi pentru reducerea influenţei postului american Radio Europa Liberă. România devenise, sub Dej, singura ţară a blocului comunist care nu-i bruia emisiunile. Cu toate bunele relaţii româno-americane, demnitarii întâmpinau cu aceeaşi „bunăvoinţă“ propaganda blocului advers. Şi cu cât presa românească exagera mai tare realizările şi succesele de sub conducerea partidului, cu atât mai cu plăcute se făceau emisiunile care spuneau contrariul. În raport cu presa de-acasă, credibilitatea Europei Libere devenea maximă, informaţiile difuzate fiind alimentate cu ştiri proaspete de către românii care călătoreau în străinătate. „Un post duşmănos“, nociv tineretului, îl blama Paul Niculescu-Mizil în şedinţa Secretariatului din 24 martie 1970. În 1970 s-a decis „să se interzică orice legături“ ale românilor cu postul american. Printr-o hotârâre a Consiliului de Miniştri, cetăţenii care acordau interviuri în afara graniţelor ţării, scoteau, difuzau sau publicau „materiale“ în străinătate fără aprobarea „organelor competente“ se făceau vinovaţi de “activitate duşmănoasă împotriva statului român“.ceausescuadevar
În martie 1970 s-a dat şi „decretul contra parazitismului“ pe baza căruia puteau fi condamnaţi şi membri ai comunităţilor religioase neadmise de lege. Articolul 1 prevedea pentru cetăţenii cu o „concepţie de viaţă parazitară sau anarhică“ pedepse cu închisoare de la 1 la 6 luni sau cu amendă de la 1 000 la 5 000 lei.
Ca şi cum n-ar fi fost suficientă această cale de curăţenie, Ceauşescu a hotărât ca, exceptând pensionarii, aceia care nu au serviciul în Capitală, să nu mai stea aici.
Bucureştiul care-l primise, fără restricţii, pe copilul scorniceştean, se transformă din 1970 într-un oraş închis. A avea buletin de Bucureşti sau a-ţi pierde buletinul de Bucureşti ajunge a fi o chestiune importantă de viaţă.
ceausescunou25 ianuarie 2013, 14:03 – Autor:Lavinia Betea

Anunțuri
One Comment leave one →

Trackbacks

  1. Tonitza78

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: