Skip to content

Ceauşescu şi gândirea negustorească

28 Aprilie 2013

adevNicolae Ceauşescu, în „vizită de lucru” în Piaţa „7 Noiembrie” din Bucureşti (actuală Domenii).
La începutul anilor ’70, Nicolae Ceauşescu s-a zbătut să impună oamenilor de afaceri din Vest o idee: firmele mixte. Voia să obţină – scump dar legal – preţioasele secrete de fabricaţie ale mărfurilor occidentale. În discuţiile cu industriaşii de la Rolls Royce, Fiat ori alte companii importante şi-a probat din plin talentele de afacerist.

Întrebat de un gazetar din Germania Federală în vara lui 1973 ce i-ar fi plăcut să lucreze dacă n-ar fi fost om politic, i-a răspuns că şi-ar fi dorit să lucreze în domeniul economic, mai precis ceva legat de macroeconomie.

Ceauşescu, afaceristul
La începutul anilor ’70 însă, a arătat nu o dată şi comportamente tipic negustoreşti: preţăluia marfa, mai făcea un rabat azi ca să câştige mâine, căuta să cumpere ieftin ca să revândă scump, orice ca până la urmă să iasă în câştig. Atât doar că n-avea o mică afacere, „afacerea“ lui era România însăşi. Iar acest termen, de sorginte „capitalistă“, făcea parte din vocabularul său curent. „Critica trece şi afacerea rămâne“, i-a spus unui industriaş britanic pe care căuta să-l convingă să investească în România. „Sper că vom face afaceri bune împreună“, a grăit nu o dată către oamenii de afaceri occidentali.

În discuţiile din conducerea restrânsă a PCR pe subiecte economice din acea vreme, a dat frâu liber gândirii de negustor, emiţând maxime şi cugetări demne de manualul bunului întreprinzător. „Dacă am făcut un contract, trebuie să-l respectăm cu orice preţ, pentru că altfel pierdem pieţele“; „Nu sunteţi puşi să puneţi întrebări de ce consumă multe piese de schimb. Aici poate chiar ar trebui să-i împingem să consume mai multe. Aşa judecă orice negustor. Nu trebuie să te întrebi de ce cer 3000 în loc de 500“; „Nu putem să asigurăm piaţa internaţională cu gândirea aceasta meşteşugărească“; „Ca să vindeţi, trebuie să fiţi activi. Pe piaţă sunt oferte din toată lumea, nu te roagă. La cămăşi, de exemplu, sunt multe oferte nu trebuie să le aştepte din România, aşa trebuie să fim foarte activi“. Ceauşescu a reuşit să-i uimească până şi pe pragmaticii nemţi cu spiritu-i de comerciant, Hans Friederichs, ministrul german al Economiei declarându-se încântat de „claritatea şi francheţea“ cu care îşi expusese ideile de afaceri.
O idee economică ingenioasă i-a oferit ocazia să-şi probeze din plin abilităţile.

Economie socialistă, cu bani „capitalişti“
La începutul deceniului opt, a apărut ideea societăţilor mixte. De tristă amintire în economia românească din cauza Sovromurilor din anii ʼ50, le-a socotit potrivite douăzeci de ani mai târziu. Îndrăzneala i-a mirat şi pe occidentali, care l-au întrebat pe liderul de la Bucureşti cum se împacă ideea de economie planificată cu infuzia de capital străin şi ideologia marxistă cu banii „capitalişti“. Nu vede nici o contradicţie, a răspuns Ceauşescu, atât timp cât firmele partenere respectă legile româneşti.

Cadrul legislativ pentru constituirea societăţilor mixte a fost creat în 1971, odată cu noua lege a comerţului exterior. Aceasta impunea ca participarea capitalului autohton să fie de minimum 51%. Partea română garanta investiţia şi recuperarea beneficiilor. Profitul se împărţea proporţional cu capitalul investit, iar partea ce revenea partenerului străin urma să fie impozitat cu cel mult 30%. Statul român acorda reduceri de impozit dacă partenerul decidea să reinvestească profitul în România sau într-o ţară terţă, unde Bucureştiul derula deja afaceri. Managementul companiilor urma să fie asigurat atât de români, cât şi de străini. Salariile specialiştilor din alte ţări trebuiau convenite cu partea română. Atunci s-au stabilit şi câteva domenii prioritare pentru înfiinţarea unor astfel de firme cu participare străină: prospecţiunile petroliere, industria aeronautică, electronica şi electrotehnica, energia nucleară.

Refuzat de guverne
După crearea cadrului legislativ, societăţile mixte n-au apărut cu una, cu două. Negocierile cu occidentalii mergeau destul de greu. Într-o primă fază, a încercat să trateze problema cu guvernele. Walter Scheel, ministrul de Externe al Germaniei Federale venit în vizită la Bucureşti în 1971 i-a explicat că în RFG statul poate încuraja, dar nu poate forţa firmele private să investească acolo unde ele însele nu identifică un interes. „Guvernul federal doreşte şi sub aspect politic această cooperare. Poate, de asemenea, să ofere unele încurajări privind taxele vamale, însă guvernul nostru nu poate face investiţii în România. Aceasta trebuie să fie hotărârea directă a economiei“. Şi i-a recomandat să discute direct cu firmele. Vorbind în numele unei ţări cu economie centralizată şi planificată, unde el lua toate deciziile importante, i-a fost mai greu să înţeleagă actorii şi mecanismele economiei de piaţă.

Roiuri de industriaşi la uşa lui Ceauşescu
La începutul anilor ’70, România părea un partener economic interesant, astfel că pe la Bucureşti s-au perindat oameni de afaceri de primă mărime. De asemenea, în vizitele „peste hotare“, Ceauşescu a insistat să trateze direct cu mediile de afaceri. De pildă în februarie a venit la Bucureşti Giovanni Aguelli, preşedintele Consiliului de Administraţie al firmei Fiat. În 9 iunie, puţin înainte de vizita la Bonn, s-a întâlnit cu preşedintele concernului Gutehoffnungshütte. În capitala RFG, Ceauşescu a discutat îndelung cu o delegaţie a industriaşilor germani, în prezenţa lui Walter Scheele, ministrul de Externe, şi a lui Hans Friederichs, ministrul Economiei. În iulie, şeful statului român l-a primit la Bucureşti pe Renato Lombardini, preşedintele Confederaţiei Generale a Industriei Italiene. În octombrie a fost în România un grup mai mare de industriaşi englezi, veniţi să se informeze mai în detaliu despre societăţile mixte. Au discutat mai întâi cu miniştrii „de resort“ şi în final au ajuns şi la Ceauşescu. Sir Kenneth Keith, preşedintele Consiliului de Administraţie al firmei Rolls Royce, firmă cu care România producea motorul Viper, pentru avioane, a venit de mai multe ori în România. Îmbinând utilul cu plăcutul, în octombrie 1973 Keith a profitat de o vânătoare de urşi în munţii Carpaţi şi l-a întâlnit şi pe Ceauşescu la Bucureşti.

Licenţele – „ni le daţi sau le furăm“
În societăţile mixte, Ceauşescu vedea multe avantaje. Atrăgea capital în economia românească, pătrundea mai uşor pe pieţele occidentale apărate straşnic de taxe şi suprataxe pe importurile din statele CAER. Oricâtă nevoie de bani ar fi avut, şi după cum punea problema, părea veşnic în căutare de finanţări, prin înfiinţarea societăţilor mixte Ceauşescu nu ţintea resursele financiare ale Occidentului, ci ceva mult mai preţios: licenţele, brevetele, know-how-ul ce asigurau mărfurilor occidentale mult doritul „avantaj competitiv“. Altfel spus, voia „secretele de fabricaţie“ ale produselor de calitate. Ideea ar fi trebuit să rezolve în mod ingenios o problemă reală a economiei româneşti, ce nu putea fi rezolvată doar prin forţe proprii: progresul tehnic. Ceauşescu a insistat în repetate rânduri asupra cercetării aplicative: să se facă, să se descopere, să se integreze în producţie „cele mai noi cuceriri ale ştiinţei“. „Dezvoltarea economică e strâns legată de accesul nemijlocit la cuceririle tehnicii şi ştiinţei înaintate“, a spus, de pildă, în şedinţa Comitetului Executiv din 3 iulie 1973 şi ori de câte ori a avut ocazia, în discuţii din spatele uşilor închise, dar şi public. Produsele româneşti, mai slabe din punct de vedere calitativ, nu făceau faţă pe o piaţă concurenţială, lucru de care era perfect conştinent. „Cu finisajele suntem sub orice critică“, a mai spus în aceeaşi întâlnire a conducerii restrânse din 3 iulie 1973, referindu-se la produsele exportate de industria textilă.

Finanţările propriu-zise Ceauşescu a încercat să le obţină pe alte căi, mai ales prin împrumuturi. Rolul principal al societăţilor mixte era să aducă în România progres tehnic. „Ca să vă spun cinstit, nu atât investiţiile de câteva miliarde din RFG ne interesează, cât faptul că dorim să realizăm industria noastră pe o bază avansată şi ştim că putem realiza cu dumneavoastră aceasta“, le-a spus el verde oamenilor de afaceri germani cu care s-a întâlnit la Bonn în iunie 1973.

Secretele de fabricaţie costau mult. De pildă, în 1973 România ar fi vrut să demareze construcţia unei fabrici de proteine procesate chimic, necesare sectorului avicol. Din investiţia iniţială, estimată la 20 milioane de dolari, licenţa deţinută de British Petrolium costa 3,5 milioane – aproape 20%. Chiar şi aşa, partea română voia să cumpere, dar deţinătorii legali nu se grăbeau să vîndă esticilor. Licenţe şi brevete se mai puteau obţine şi pe căi ilicite, fiind treaba spionajului industrial să le procure astfel. Le-a spus-o Ceauşescu fără menajamente oamenilor de afaceri britanici primiţi de el la Bucureşti în octombrie 1973. În cursul discuţiei le-a reproşat că Marea Britanie nu a vrut să ofere României secretul fabricării calculatoarelor de ultimă generaţie, propunând la schimb un model mai vechi. Ceauşescu s-a ambiţionat şi a obţinut până la urmă de la francezi nu îi refuzaseră englezii. Dacă vrem neapărat, până la urmă tot le găsim, a avertizat el, şi secretomania nu e bună în afaceri. „În fond ce se poate întâmpla? Fie alţii să grăbească cercetarea şi să ajungă la aceleaşi rezultate sau chiar mai bune, fie să găsească diferite căi, după cum ştiţi că se mai întâmplă şi să ajungă la aceeaşi tehnologie fără să mai plătească ceva“. Prin „alte căi“ înţelegea spionajul economic. Ori ni le daţi contra cost, ori le furăm, le-a spus, în subtext, Ceauşescu supuşilor Majestăţii Sale regina Elisabeta a II-a. Parteneriatele cu occidentalii, sub forma societăţilor mixte, ar fi adus în România secretele de fabricaţie în mod legal şi avantajos.

Rezultatul strădaniilor
La început, în primii ani după 1971, ritmul de apariţie a societăţilor mixte a fost destul de lent. S-a făcut o firmă româno-engleză, Arcode, pentru comercializarea produselor româneşti pe piaţa engleză. La începutul lui 1973 era în curs de finalizare o a doua. Până la vizita lui Ceauşescu la Bonn, în iunie 1973, cu germanii nu se realizase nici una.

Ideea societăţilor mixte avea două feţe: pe de o parte, România voia să le realizeze cu firme din Occident, pe de alta – să intre în parteneriate cu firme din Africa şi America Latină, pentru a cuceri astfel noi pieţe. Pentru realizarea întregului, se permitea realizarea de companii cu trei parteneri, a plusat Ceauşescu în discuţiile cu oameni de afaceri din ţările dezvoltate, încercând astfel să-şi facă oferta mai atractivă. Societăţilor mixte trebuiau să producă pentru a exporta în Africa şi America Latină.
Partea a doua a mers mai repede şi, oarecum, mai bine. Până în iunie 1973, se realizaseră şapte firme mixte în Africa, la începutul lui 1974 fiind în curs de finalizare tratativele pentru încă trei. Alte firme mixte au mai fost antamate după vizita lui Ceauşescu în America Latină.
25 aprilie 2013, 22:53 – Autor: Cristina Deac

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. 30 Mai 2015 13:42

    Daca Ceasca era el asa de priceput cum boala ca mare parte din industrie a fost facuta fara cap si fara coada? Cele mai multe mergeau in paguba….de ce?

    Ceasca trebuia sa faca reforme de dreapta in Romania atat pe plan economic cat si politica ca in China !

    Nu avea cum sa reuseasca el sa fie si comunist sa fie si bogat se exclud reciproc cele doua lucruri.

    Nimeni dintre angajatii fabricilor nu erau interesati sa fie productivi sau inginerii si sefii sa fie inovatori sa gaseasca noi imbunatatiri stiintifice pentru ca ei stiau ca lor nu le iese nimic in afara de salariul ala prafuit.

    Altfel e intr-o tara de dreapta unde angajatii sunt motivati financiar cu mariri de salarii chiar si un procent din companie.

    El voia o utopie nu a fost realist cu ideile si visurile sale ! Nu trebuia sa se imprumute la bancherii aia ca aia aveau scopurile lor ascunse in legatura cu tara noastra care s-au concretizat in 1988-1989.

    Ca sa faci produse de prima clasa ai nevoie si de oameni in propria ta tara interesati si bine remunerati ca sa faca treaba asta. Seriosi si inovatori !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: