Skip to content

Cum şi-a petrecut Ceauşescu vacanţa de vară în 1973

28 Aprilie 2013

BOKASANicolae Ceauşescu şi Jean Bedel Bokassa

De la începutul lui iulie până spre capătul lunii august 1973, Nicolae Ceauşescu s-a mutat pe litoral, la reşedinţa de la Mangalia. Acolo a primit ambasadori, ziarişti, pe Jean Bedel Bokassa, preşedintele Africii Centrale. A revenit de câteva ori în Bucureşti pentru obligaţii oficiale, a voiajat apoi pe insula Brioni, să-l întâlnească pe Tito. A trebuit să bifeze şi o vizită în Uniunea Sovietică, pe care a scurtat-o cât a putut.

În anii ’70, Nicolae Ceauşescu a fost un personaj interesant pentru guvernele din lumea întreagă şi, prin urmare, şi pentru media. Încercând să surprindă şi persoana privată din spatele omului politic, jurnaliştii l-au întrebat adesea ce îi place să facă în timpul liber. Nu am mult timp liber, a răspuns aproape întotdeauna Ceauşescu. Şi-a admis, totuşi pasiunea pentru vânătoare. În rest, s-a declarat adeptul „odihnei active“. După cum arată programul său, rezultă că aceasta nu era doar o figură de stil menită să creeze o jurnaliştilor străini impresia că au de-a face cu un personaj neobosit. „Atât în ţară, cât şi peste hotare“, după cum titra frecvent presa de la Bucureşti, Ceauşescu avea mai mereu un program încărcat. Până la capătul vieţii, a păstrat o capacitate de efort ce-i uimea până şi pe liderii mai tineri ai partidului comunist.

Îmbinând utilul cu plăcutul
Totuşi, Ceauşescu îşi lua vara un fel de concediu legal de odihnă. Aproximativ de la începutul lui iulie şi până la începutul lui septembrie, el şi „conducerea“ se mutau pe litoralul Mării Negre. Parte a activităţilor oficiale continuau însă la mare. Când obligaţiile oficiale o cereau, se înapoia pentru câteva zile în Bucureşti. De pildă în 1973, a mers în vacanţă la Mangalia. În 6 iulie, a plecat la reşedinţa din sudul litoralului, dar cum era adeptul „odihnei active“, a continuat să lucreze şi acolo. Luna iulie a fost un du-te vino între Mangalia, Bucureşti şi alte destinaţii. A revenit pentru câteva zile în Bucureşti, pentru a-l întâmpina pe Marien Nigouabi, preşedintele Republicii Congo. Din Bucureşti, a plecat pe insula Brioni, la reşedinţa de vară a lui Iosif B. Tito, pentru tradţionala întâlnire anuală cu liderul iugoslav. Întors la Bucureşti, a primit o delegaţie a Partidului Laburist din Marea Britanie. Apoi, pe Giovanni Aguelli, preşedintele Consiliului de Administraţie al concernului Fiat. Vizita omului de afaceri italian urma vizitei lui Ceauşescu la uzinele Fiat din Torino şi acea ca scop perfectarea unui acord de cooperare între industria automobilistică din România şi producătorul italian de autoturisme. După toate aceste întâlniri oficiale, Ceauşescu s-a înapoiat la Mangalia.

Legănat de valurile mării
În 25 iulie, a venit în România exoticul lider din Africa Centrală, generalul Jean Bedel Bokassa, care în 1976 avea să-şi dea titlul de „Împărat“. Ceauşescu îl mai primise la Bucureşti în 1970, apoi a mers şi el la Bengui peste doi ani, în timpul lungului turneu african din 1972. Atunci, în calitate de gazdă, viitorul „împărat“ se arătase generos cu oaspeţii, oferindu-le cadouri preţioase la propriu, din bogatele rezerve de diamante de care ţara sa dispunea. În plus, fusese de acord ca România să înceapă prospecţiuni geologice pentru identificarea zăcămintelor de petrol, fier, cupru şi alte resurse naturale. Ceauşescu ochise petrolul centrafrican, iar Bokassa îi spusese că are la ce să spere. Găsise petrol până şi în curtea reşedinţei lui personale, s-a lăudat generalul, totul e ca „prietenii români“ să vină şi să pornească afacerea.

Între timp specialiştii lucraseră şi Bokassa a venit în România în iulie 1973, atât să se desfete câteva zile cu frumuseţile locale, cât şi să semneze o parte din înţelegerile antamate cu un an înainte la Bangui. Ca să nu se arate mai puţin inspirat, Ceauşescu l-a primit, neconvenţional, în largul Mării Negre, la bordul vasului „Mihai Viteazul“. Discuţiile au mers strună, cei doi s-au flatat reciproc cu apelativul „prietenul meu“, Bokassa a fost de acord cu mai tot ce i-a cerut Ceauşescu şi s-a arătat nerăbdător să ajungă la „programul artistic“ pregătit de gazde, lăsând treaba diamantelor şi petrolului pe seama miniştrilor „de resort“. Din câte a povestit Ştefan Andrei, fost ministru de Externe, la acel moment secretar cu probleme internaţionale al Comitetului Central, generalul era sensibil la farmecul româncelor. Astfel că Ceauşescu a grăbit finalul întâlnirii – „Să-i lăsăm pe miniştrii să lucreze, şi noi să mergem să ascultăm nişte muzică“, a îndemnat gazda. „Să le urăm miniştrilor spor la lucru. Noi ne vom gândi la ei cât vom asculta muzică, după cum şi ei se vor gândi la noi cât timp vor munci“, a făcut haz şi oaspetele de nefericiţii demnitari puşi la lucru pe însoritul litoral al Mării Negre.

Invitaţie de nerefuzat
Însă nu toate i-au mers lui Ceauşescu atât de bine ca întâlnirea cu Bokassa. Partea spinoasă a verii abia urma. În mod tradiţional, liderul de la Kremlin invita pe omologii din „statele frăţeşti“ să petreacă vacanţa în Crimeea. Unii onorau invitaţia, alţii căutau scuze pentru a refuza cât mai politicos. În 1973, de exemplu, Tito a refuzat, sub motiv că a primit deja alte invitaţii şi că oricum este reţinut la Belgrad cu probleme multe şi complicate. Date fiind „deosebirile de păreri“ între România şi Uniunea Sovietică, Ceauşescu nu era nerăbdător să petreacă în Crimeea. Dar la sfârşitul lui iunie, când se afla în vizită în Republica Federală Germania, Cornel Burtică şi Gheorghe Pană l-au înştiinţat printr-o scrisoare că liderul de la Kremlin îl invită să-şi petreacă vacanţa de vară în Uniunea Sovietică. Perioada de odihnă coincidea oricum cu deja tradiţionala întâlnire de vară a liderilor Pactului de la Varşovia.
Cel mai probabil lui Ceauşescu nu-i făcea nici o plăcere să meargă. Mai întâi, s-a vitejit contra sovieticilor în faţa alor lui, la ultima şedinţă a Comitetului Executiv înainte de plecarea la mare. În mai 1972, la Moscova, Richard Nixon şi Leonid Brejnev semnaseră Tratatul pentru Limitarea Armelor Strategice (SALT). Tratatul viza relaţia dintre cele două mari puteri atomice, care conduceau totodată cele două blocuri politico-militare ale vremii – NATO şi Pactul de la Varşovia. În iunie 1973, liderul sovietic fusese la Washington, unde semnase un acord cu privire la preîntâmpinarea unui război nuclear.

Vara vrajbei cu sovieticii
Nicolae Ceauşescu s-a arătat deranjat de isprăvile lui Brejnev în capitala „imperialismului“. Mai precis, că semnase documente de mare însemnătate fără să-l consulte. „Sigur, e normal şi noi considerăm că este bine ca între Uniunea Sovietică şi Statele Unite să se dezvolte relaţii de colaborare bună, în toate domeniile de activitate“, a spus Ceauşescu în şedinţa Comitetului Executiv din 3 iulie 1973. „Nu putem, după părerea mea, să nu ţinem seama de două lucruri. În primul rând, că normal ar fi fost ca ţările pactului de la Varşovia să fi fost consultate asupra acestui punct de vedere, pentru că încheierea unui tratat de acum cu caracter militar, politic, dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică afectează şi interesează direct ţările care sunt membre ale acestui pact“. Măcar părerea, dacă nu acordul, şi-a exprimat Ceauşescu năduful.

Povestea cu americanii nu era singura unde Bucureştiul şi Moscova nu vedeau lucrurile chiar la fel. Ceauşescu estima, pe baza unor informaţii colaterale, că Brejnev are de gând să convoace o nouă reuniune a „partidelor comuniste şi muncitoreşti“ şi se temea că sub umbrela „internaţionalismului“, sovieticii vor forţa o nouă condamnare a Chinei. „Consider că ar trebui de la început să exprimăm rezerve faţă de o asemenea conferinţă“, a spus Ceauşescu a începutul lui iulie 1973, „şi în orice caz să le spunem în ce direcţie ar trebui în primul rând să ne gândim a dezvolta relaţiile dintre partide, de a clarifica un şir de probleme în discuţii libere care să poată, dacă se va ivi necesitatea, să creeze premisele pentru a se ajunge la o asemenea conferinţă internaţională“. Oricum, a mai spus Ceauşescu, „nici un fel de conferinţă nu poate să-şi mai propună astăzi condamnarea altor partide“, referindu-se la chinezi.
Pe când cârtea împotriva sovieticilor în şedinţa Comitetului Executiv, Ceauşescu ştia prea bine că ochii cu Brejnev oricum trebuia să-i dea, cu conferinţă sau fără. La acel moment, invitaţia să meargă în Crimeea se primise deja şi de refuzat, nu putea fi refuzată. Ca să nu-i jignească pe sovietici, dar şi ca să-şi menajeze vanitatea, a ales o soluţie de compromis: s-a dus, dar a stat doar atât cât impunea protocolul, nici o clipă în plus. După cum era de aşteptat, „vacanţa“ în Crimeea a fost oricum, numai relaxantă nu.
28 aprilie 2013, 19:37 – Autor: Cristina Deac

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: