Skip to content

Republica Africa Centrală, la picioarele lui Ceauşescu

11 Mai 2013

©Antentie! Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa
ceausescuadevarul2Ceauşescu a fost celebrat în Republica Africa Centrală de triburile locale
Republica Africa Centrală îşi câştigase independenţa faţă de Franţa la 13 august 1960. Dar nu şi-a găsit echilibrul politic. Bokassa a dat o lovitură de stat militară la 31 decembrie 1965, monopolizând funcţiile de preşedinte, prim-ministru şi ministru al Apărării. Conducea Republica Africa Centrală totalitar împreună cu Partidului Evoluţiei Sociale a Africii Negre. Avea o biografie impresionantă: începuse cariera în armata franceză, luptase în Al Doilea Război Mondial pe frontul din Indochina.

Ceauşescu, „salvatorul“

România recunoscuse noul stat la 6 februarie 1968, însă relaţiile diplomatice s-au concretizat doi ani mai târziu. În vara lui 1970, Bokassa şi-a programat un turneu extern pentru promovarea ţării, fiind invitat şi la Bucureşti. Ambasada ţării s-a deschis în contextul pregătirii vizitei (iunie 1970) .

Vizitând România (11-16 iulie 1970), Bokassa a fost atât de impresionat de primirea făcută de Ceauşescu încât şi-a anulat deplasarea în Egipt. Oaspetele a fost plimbat la Constanţa, fiindu-i prezentate obiective industriale şi agrare din Dobrogea.

Astfel că, la întâlnirea oficială Bokassa l-a tratat pe Ceauşescu drept „frate mai mare“, solicitându-i ajutorul. I-a vorbit despre bogăţii naturale ale ţării sale, pe care nu le putea exploata din lipsă de bani, două treimi din bugetul Republicii Africa Centrală provenind din exploatarea diamantelor. Prospecţiile rudimentare făcute de specialiştii locali indicaseră şi zăcăminte de uraniu, cupru, bauxită, mercur şi fier. Însă principala bogăţie erau diamantele, exploatate până nu de mult de firmele americane. Îi expulzase însă pe „capitalişti“ deoarece „nu se alegea cu nimic“, iar americanii refuzau să plătească integral taxele. „Începând de astăzi, întregul subsol al Republicii Africa Centrală este la dispoziţia României“, l-a flatat Bokassa pe Ceauşescu.

Preşedintele centrafrican avea nevoie de sprijin şi pentru construcţia unei căi ferate. Ţara era fără ieşire la mare, mărfurile fiind taxate succesiv în timpul transbordării până la ocean. I-a propus, în schimb, fier şi esenţe rare de lemn (abanos, lemn alb, lemn roşu).

Încântat de CAP-urile şi IAS-urile din Dobrogea, Bokassa plănuia ferme de stat pe întinsele terenuri din ţara sa, locuită în proporţie de 90% de ţărani. Ţintea la perspective de cooperare prin construcţia unei fabrici de ciment, exploatând calcarul african.CEAUSESCUADEVAR33qCăi ferate la schimb cu uraniu

Jean-Bédel Bokassa a recunoscut că proiectele propuse nu erau posibile fără investiţii directe ale României. Ar fi dorit un credit, cu dobândă mică, de 100 milioane lei valută, în scopul cumpărării de echipamente industriale şi agricole din România. Propunea înfiinţarea unei reprezentanţe comerciale a României la Bangui pentru a simplifica procedurile.

Ceauşescu i-a tăiat însă elanul recunoscând că nu dispunea de posibilităţi de creditare. Cel mult putea livra pe credit utilaje pentru construcţia unor obiective geologice şi miniere, sau să intervină pe lângă alte state şi creditorii internaţionali. Pentru început, România avea posibilitatea să participe la construcţia de căi ferate. „Şi acest lucru este suficient pentru noi“, a intervenit măgulitor Bokassa. Ceauşescu s-a arătat interesat în continuare să exploateze, în comun, zăcămintele de uraniu, cupru, bauxită, diamante, fier etc., acorduri similare fiinţând cu Maroc, Tunisia, Algeria şi Egipt.

Colaborarea în domeniul agriculturii putea fi concretizată prin cultivarea bumbacului. România avea mare nevoie de bumbac, iar prin exploatarea în comun a unor plantaţii în Republica Africa Centrală se puteau achita o parte din credite.
CeausescuAdevarul1099Q
Elitele africane, educate în România

Ceauşescu nu a dorit să discute problemele internaţionale la întâlnirea din vara lui 1970, admiţând o altă „ocazie“. Bokassa i-a cerut ajutor în pregătirea de cadre pentru toate domeniile. Astfel că, primii studenţi centrafricani şi-au început studiile la Bucureşti chiar în toamna anului 1970. Aşa a debutat politica lui Ceauşescu de educare a elitelor africane.

În anul şcolar 1971/1972 studiau deja în România 181 de elevi, studenţi şi doctoranzi (Africa Centrală – 11, Algeria – 20, Congo – 43, Egipt – 14, Sudan – 76, Tanzania – 5, Zair – 8, Zambia – 4). Apoi România a sprijinit dezvoltarea învăţământului în ţările africane. Universitatea din Bangui a primit aparatură şi materiale în valoare pe 580.000 lei, pentru laboratoarele facultăţilor de medicină şi geologie. În Algeria au fost trimişi 25 de profesori de liceu şi 21 profesori universitari. Egiptul a solicitat specialişti în domeniile medicinii şi egiptologiei. Ajunşi acolo, specialiştii români se plângeau că salariile de la şcolile africane nu le ajungeau pentru a se întreţine.

O piaţă de afaceri variată

După vizita lui Bokassa din iulie 1970, specialişti români s-au deplasat la Bangui pentru a analiza variantele colaborării. La o primă estimare, calea ferată cerută de Bokassa, în lungime de 1.000 kilometri, ar fi costat 300 milioane de dolari. Partea centrafricană era aşteptată să vină cu propuneri pentru finanţarea investiţiei. Prospecţiile geologice identificaseră zăcăminte de fier prin probele de minereu recoltate şi trimise laboratoarelor din România.

Pentru a simplifica procedurile tehnice, centrafricanii au solicitat să li se construiască laboratoare în ţară pe banii guvernului de la Bucureşti. Dacă rezultatele testelor erau pozitive, existau perspective pentru construirea în comun a unei turnătorii. Inginerii români au identificat şi un potenţial hidrografic. După finalizarea studiilor de fezabilitate, cele două guverne urmau să găsească soluţii de colaborare. Bokassa îl rugase în 1970 pe Ceauşescu să-i ofere asistenţă şi în domeniul valorificării resurselor solului. Agronomii au confirmat existenţa condiţiilor pentru cultivarea bumbacului.

Prima delegaţie de afaceri a României s-a deplasat la Bangui în 1971, pe resortul Industriei Uşoare, atenţionând asupra riscului investiţiilor pe această piaţă. Printre alte inconveniente, firmele de import aparţineau francezilor, care aveau acces şi la infrastructura Africii de Vest. Piaţa centrafricană putea deveni eficientă abia după construcţia căii ferate care lega ţara de ocean. Dar centrafricanii urmăreau să-şi dezvolte infrastructura doar pe credite fără garanţii bancare.
CEAUSESCUADEVARUL6
Ceauşescu, primit „regeşte“ în Africa Centrală

Totuşi, Ceauşescu a decis să rişte implicând România în parteneriate cu Republica Africa Centrală. Vizita în Republica Africa Centrală a fost programată în perioada 16-18 martie 1972. Bokassa i-a pregătit lui Ceauşescu un sejur fastuos , aşteptându-l cu cele mai înalte onoruri, daruri preţioase şi elogii. I s-a spus într-una, bunăoară, că era un mare lider mondial care putea scoate din înapoiere statul centrafrican. Delegaţia a aterizat pe aeroportul din Bangui la 16 martie 1972, sosind de la Alger. Discuţiile oficiale s-au ţinut a doua zi. Tot pe 17 martie, Ceauşescu a depus o coroană de flori la mormântul lui Boganda, fondatorul statului centrafrican. Mausoleul se afla la 80 km. de Bangui, liderul român fiind primul şef de stat care cinstea printr-o ceremonie oficială memoria întemeietorului Republicii Africa Centrală. Vizita s-a încheiat pe 18 martie, când delegaţia Românei s-a îndreptat spre Brazzaville (Congo).

Cu ochii pe cuprul centrafrican
Discuţia oficială dintre Ceauşescu şi Bokassa a avut loc la Bangui pe 17 martie 1972. Primirea de gală i-a flatat orgoliul lui Ceauşescu, care uneori a dat impresia că-şi trata de sus interlocutorul. A focalizat discuţiile pe „chestiunile de bază“ precum colaborarea în domeniul minier pentru exploatarea zăcămintelor de cupru nou descoperite prin constituirea unei societăţi mixte la paritate atât cu cheltuielile, cât şi cu beneficiile. În absenţa resurselor financiare, Bokassa aştepta credite în produse industriale româneşti, pe care să le achite prin minerale.

În opinia lui Ceauşescu, Republica Africa Centrală trebuia întâi de toate să-şi construiască reţeaua naţională de căi ferate, pentru a transporta minereurile şi produsele agrare. Nici situaţia generală a „drumului de fier“ nu se prezenta aşa cum i-o relatase Bokassa în 1970 la Bucureşti. Degeaba Republica Africa Centrală construia căi ferate dacă nu avea conexiuni cu reţelele din Camerun şi Gabon, pentru ca mărfurile să ajungă la ocean.

Ceauşescu a promis discuţii cu liderii ţărilor vecine pentru a-i convinge să construiască reţeaua regională de căi ferate. România nu avea bani pentru asemenea proiecte de investiţii, a replicat Ceauşescu, recomandându-i lui Bokassa instituţiile financiare internaţionale.

Societăţi mixte pentru cultivarea bumbacului şi extragerea diamantelor

Contribuţia României la dezvoltarea Republicii Africa Centrală nu trebuia achitată neapărat în bani lichizi, creditele urmând a fi recuperate prin societăţi mixte. Spre exemplu se putea începe imediat construirea unei exploatări forestiere cu materiale aduse din România. Sau o fermă de bumbac. S-a decis exploatarea în comun a unei ferme de circa 10.000 hectare, având culturi de bumbac, cafea şi piper.

Ceauşescu a mai propus şi cooperarea în exploatarea diamantelor. Bokassa i-a lăsat impresia acordului, dar a refuzat categoric ideea exploatării în comun a minereurilor de uraniu din ţara sa, optând pentru construirea unei fabrici de îngrăşăminte.
ceausescuadevarul90
Ceauşescu dansează cu triburile locale

Atmosfera s-a destins după spectacolul oferit de gazde: membrii unui trib local, înveşmântaţi în straie autohtone, şi frumuseţile feminine, mai mult dezgolite, au încântat oaspeţii. Fostul demnitar Ştefan Andrei, membru al delegaţiei, şi-a amintit şi momente comice. Pentru a-şi încânta oaspeţii, Bokassa i-a dăruit Elenei Ceauşescu o pereche de cercei, o brăţară şi un lănţişor de aur, toate împodobite cu diamante de cea mai bună calitate. Nicolae Ceauşescu a primit un ceas din aur alb. Când a venit rândul protocolului român să ofere cadourile aduse, Bokassa a rămas fără replică. A primit un aparat radio în cutie de lemn marca „Dâmboviţa“, iar soţia lui o bluză şi o maramă lucrate la Tismana. Bokassa întorcea scârbit capul la prezentarea fiecărui cadou exclamând fariseic: „C’est mieux, c’est mieux“ („Nenorociţilor, eu vă dau vouă diamante, şi voi…“).

Relaţia dintre Ceauşescu şi Bokassa a alimentat şi fanteziile lui Ion Mihai Pacepa, publicate în „Orizonturi roşii“. Cea mai cunoscută legendă rămâne povestea unei femei „dăruită“ de Ceauşescu lui Bokassa pentru „cimentarea“ relaţiilor bilaterale. Cum a ajuns fata noastră acolo a relatat Ştefan Andrei.

„A mers un ansamblu artistic condus de Vasile Pungan şi cineva de la Securitate. Şi ca interpretă de franceză au ales o fată, angajată de Securitate, care trăia la Bucureşti cu un italian. Lui Bokassa i-a plăcut de interpretă. Şi, la încheierea programului, a cerut să rămână acolo. Ăştia au vorbit în ţară şi au primit aprobarea să o lase. A rămas şi gravidă, şi ea nu ştia dacă e cu italianul, de dinainte de a pleca acolo… sau cu Bokassa. Până la urmă a născut, a stat ceva ani, el i-a dat la plecare cadouri consistente… A revenit la Bucureşti, a făcut Facultatea de Stomatologie… A mai fost un episod cu Bokassa şi interpreta. După doi-trei ani de zile, mă sună Ceauşescu de-acasă: «Măi, Andrei, vezi că Bokassa mă caută aicea, vorbeşte tu cu el, şi vezi ce vrea». Mi-au făcut legătura şi aud: «Aici este Bokassa, L’Empereur. Mă cunoaşteţi?»; «Da, domnule, v-am văzut şi în România, şi la Bangui»; «Uite, sunt aici cu fata, şi fata strigă mereu «maman, maman». Vorbiţi cu prietenul meu Ceauşescu, să vină maică-sa aici, cu fata…».

Ceauşescu le-a dat celor de la Securitate misia să-i organizeze plecarea, nu ştiu cât a stat acolo, când s-a întors… Când a venit în România, Bokassa ne-a cerut iarăşi femeie, nevastă-sa era gravidă. I-au pus la dispoziţie una de-a Securităţii, braşoveancă, avea nume unguresc. El pusese ochii pe Ana Toma, cântăreaţa de muzică populară, abia am salvat-o“ .

Trecând peste aceste picanterii, se pare că vizita a fost mai mult decât mulţumitoare. Bokassa a fost de acord să ofere românilor minerale, material lemnos şi produse agrare în schimbul creditelor în produse industriale şi a ajutorului cu specialişti. Ceauşescu a ţinut să-l asigure pe partenerul său că societăţile mixte nu puteau fi comparate cu exploatarea de tip colonial. Colaborarea se făcea „în spirit deplin egalitar“, unicul scop al României fiind întărirea economiei „fratelui“ Bokassa.
ceausescuadevarul9999
Cum şi-a petrecut Ceauşescu vacanţa de vară în 1973

De la începutul lui iulie până spre capătul lunii august 1973, Nicolae Ceauşescu s-a mutat pe litoral, la reşedinţa de la Mangalia. Acolo a primit ambasadori, ziarişti, pe Jean Bedel Bokassa, preşedintele Africii Centrale. A revenit de câteva ori în Bucureşti pentru obligaţii oficiale, a voiajat apoi pe insula Brioni, să-l întâlnească pe Tito. A trebuit să bifeze şi o vizită în Uniunea Sovietică, pe care a scurtat-o cât a putut.

În anii ’70, Nicolae Ceauşescu a fost un personaj interesant pentru guvernele din lumea întreagă şi, prin urmare, şi pentru media. Încercând să surprindă şi persoana privată din spatele omului politic, jurnaliştii l-au întrebat adesea ce îi place să facă în timpul liber. Nu am mult timp liber, a răspuns aproape întotdeauna Ceauşescu. Şi-a admis, totuşi pasiunea pentru vânătoare. În rest, s-a declarat adeptul „odihnei active“. După cum arată programul său, rezultă că aceasta nu era doar o figură de stil menită să creeze o jurnaliştilor străini impresia că au de-a face cu un personaj neobosit. „Atât în ţară, cât şi peste hotare“, după cum titra frecvent presa de la Bucureşti, Ceauşescu avea mai mereu un program încărcat. Până la capătul vieţii, a păstrat o capacitate de efort ce-i uimea până şi pe liderii mai tineri ai partidului comunist.

Îmbinând utilul cu plăcutul
Totuşi, Ceauşescu îşi lua vara un fel de concediu legal de odihnă. Aproximativ de la începutul lui iulie şi până la începutul lui septembrie, el şi „conducerea“ se mutau pe litoralul Mării Negre. Parte a activităţilor oficiale continuau însă la mare. Când obligaţiile oficiale o cereau, se înapoia pentru câteva zile în Bucureşti. De pildă în 1973, a mers în vacanţă la Mangalia. În 6 iulie, a plecat la reşedinţa din sudul litoralului, dar cum era adeptul „odihnei active“, a continuat să lucreze şi acolo. Luna iulie a fost un du-te vino între Mangalia, Bucureşti şi alte destinaţii. A revenit pentru câteva zile în Bucureşti, pentru a-l întâmpina pe Marien Nigouabi, preşedintele Republicii Congo. Din Bucureşti, a plecat pe insula Brioni, la reşedinţa de vară a lui Iosif B. Tito, pentru tradţionala întâlnire anuală cu liderul iugoslav. Întors la Bucureşti, a primit o delegaţie a Partidului Laburist din Marea Britanie. Apoi, pe Giovanni Aguelli, preşedintele Consiliului de Administraţie al concernului Fiat. Vizita omului de afaceri italian urma vizitei lui Ceauşescu la uzinele Fiat din Torino şi acea ca scop perfectarea unui acord de cooperare între industria automobilistică din România şi producătorul italian de autoturisme. După toate aceste întâlniri oficiale, Ceauşescu s-a înapoiat la Mangalia.

Legănat de valurile mării
În 25 iulie, a venit în România exoticul lider din Africa Centrală, generalul Jean Bedel Bokassa, care în 1976 avea să-şi dea titlul de „Împărat“. Ceauşescu îl mai primise la Bucureşti în 1970, apoi a mers şi el la Bengui peste doi ani, în timpul lungului turneu african din 1972. Atunci, în calitate de gazdă, viitorul „împărat“ se arătase generos cu oaspeţii, oferindu-le cadouri preţioase la propriu, din bogatele rezerve de diamante de care ţara sa dispunea. În plus, fusese de acord ca România să înceapă prospecţiuni geologice pentru identificarea zăcămintelor de petrol, fier, cupru şi alte resurse naturale. Ceauşescu ochise petrolul centrafrican, iar Bokassa îi spusese că are la ce să spere. Găsise petrol până şi în curtea reşedinţei lui personale, s-a lăudat generalul, totul e ca „prietenii români“ să vină şi să pornească afacerea.
Între timp specialiştii lucraseră şi Bokassa a venit în România în iulie 1973, atât să se desfete câteva zile cu frumuseţile locale, cât şi să semneze o parte din înţelegerile antamate cu un an înainte la Bangui. Ca să nu se arate mai puţin inspirat, Ceauşescu l-a primit, neconvenţional, în largul Mării Negre, la bordul vasului „Mihai Viteazul“. Discuţiile au mers strună, cei doi s-au flatat reciproc cu apelativul „prietenul meu“, Bokassa a fost de acord cu mai tot ce i-a cerut Ceauşescu şi s-a arătat nerăbdător să ajungă la „programul artistic“ pregătit de gazde, lăsând treaba diamantelor şi petrolului pe seama miniştrilor „de resort“. Din câte a povestit Ştefan Andrei, fost ministru de Externe, la acel moment secretar cu probleme internaţionale al Comitetului Central, generalul era sensibil la farmecul româncelor. Astfel că Ceauşescu a grăbit finalul întâlnirii – „Să-i lăsăm pe miniştrii să lucreze, şi noi să mergem să ascultăm nişte muzică“, a îndemnat gazda. „Să le urăm miniştrilor spor la lucru. Noi ne vom gândi la ei cât vom asculta muzică, după cum şi ei se vor gândi la noi cât timp vor munci“, a făcut haz şi oaspetele de nefericiţii demnitari puşi la lucru pe însoritul litoral al Mării Negre.

Invitaţie de nerefuzat
Însă nu toate i-au mers lui Ceauşescu atât de bine ca întâlnirea cu Bokassa. Partea spinoasă a verii abia urma. În mod tradiţional, liderul de la Kremlin invita pe omologii din „statele frăţeşti“ să petreacă vacanţa în Crimeea. Unii onorau invitaţia, alţii căutau scuze pentru a refuza cât mai politicos. În 1973, de exemplu, Tito a refuzat, sub motiv că a primit deja alte invitaţii şi că oricum este reţinut la Belgrad cu probleme multe şi complicate. Date fiind „deosebirile de păreri“ între România şi Uniunea Sovietică, Ceauşescu nu era nerăbdător să petreacă în Crimeea. Dar la sfârşitul lui iunie, când se afla în vizită în Republica Federală Germania, Cornel Burtică şi Gheorghe Pană l-au înştiinţat printr-o scrisoare că liderul de la Kremlin îl invită să-şi petreacă vacanţa de vară în Uniunea Sovietică. Perioada de odihnă coincidea oricum cu deja tradiţionala întâlnire de vară a liderilor Pactului de la Varşovia.
Cel mai probabil lui Ceauşescu nu-i făcea nici o plăcere să meargă. Mai întâi, s-a vitejit contra sovieticilor în faţa alor lui, la ultima şedinţă a Comitetului Executiv înainte de plecarea la mare. În mai 1972, la Moscova, Richard Nixon şi Leonid Brejnev semnaseră Tratatul pentru Limitarea Armelor Strategice (SALT). Tratatul viza relaţia dintre cele două mari puteri atomice, care conduceau totodată cele două blocuri politico-militare ale vremii – NATO şi Pactul de la Varşovia. În iunie 1973, liderul sovietic fusese la Washington, unde semnase un acord cu privire la preîntâmpinarea unui război nuclear.

Vara vrajbei cu sovieticii
Nicolae Ceauşescu s-a arătat deranjat de isprăvile lui Brejnev în capitala „imperialismului“. Mai precis, că semnase documente de mare însemnătate fără să-l consulte. „Sigur, e normal şi noi considerăm că este bine ca între Uniunea Sovietică şi Statele Unite să se dezvolte relaţii de colaborare bună, în toate domeniile de activitate“, a spus Ceauşescu în şedinţa Comitetului Executiv din 3 iulie 1973. „Nu putem, după părerea mea, să nu ţinem seama de două lucruri. În primul rând, că normal ar fi fost ca ţările pactului de la Varşovia să fi fost consultate asupra acestui punct de vedere, pentru că încheierea unui tratat de acum cu caracter militar, politic, dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică afectează şi interesează direct ţările care sunt membre ale acestui pact“. Măcar părerea, dacă nu acordul, şi-a exprimat Ceauşescu năduful.
Povestea cu americanii nu era singura unde Bucureştiul şi Moscova nu vedeau lucrurile chiar la fel. Ceauşescu estima, pe baza unor informaţii colaterale, că Brejnev are de gând să convoace o nouă reuniune a „partidelor comuniste şi muncitoreşti“ şi se temea că sub umbrela „internaţionalismului“, sovieticii vor forţa o nouă condamnare a Chinei. „Consider că ar trebui de la început să exprimăm rezerve faţă de o asemenea conferinţă“, a spus Ceauşescu a începutul lui iulie 1973, „şi în orice caz să le spunem în ce direcţie ar trebui în primul rând să ne gândim a dezvolta relaţiile dintre partide, de a clarifica un şir de probleme în discuţii libere care să poată, dacă se va ivi necesitatea, să creeze premisele pentru a se ajunge la o asemenea conferinţă internaţională“. Oricum, a mai spus Ceauşescu, „nici un fel de conferinţă nu poate să-şi mai propună astăzi condamnarea altor partide“, referindu-se la chinezi.
Pe când cârtea împotriva sovieticilor în şedinţa Comitetului Executiv, Ceauşescu ştia prea bine că ochii cu Brejnev oricum trebuia să-i dea, cu conferinţă sau fără. La acel moment, invitaţia să meargă în Crimeea se primise deja şi de refuzat, nu putea fi refuzată. Ca să nu-i jignească pe sovietici, dar şi ca să-şi menajeze vanitatea, a ales o soluţie de compromis: s-a dus, dar a stat doar atât cât impunea protocolul, nici o clipă în plus. După cum era de aşteptat, „vacanţa“ în Crimeea a fost oricum, numai relaxantă nu.
28 aprilie 2013, 19:37 Autor: Cristina Deac

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. plo permalink
    6 Iunie 2013 22:15

    nu mai plangeti dupa ei…ca sunt aici…USL

    Apreciază

  2. Lau permalink
    25 Iunie 2013 00:02

    Au facut caile ferate pana la urma sau ba? Au mers bine relatiile intre Africa Centrala si Ceausescu ?

    Apreciază

  3. cucu gheorghe permalink
    1 Mai 2014 12:38

    ATUNCI NU A FOST GENOCID,ACUM ESTE GENOCID.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: