Skip to content

Ioan Toma: „N-am văzut pe nimeni din conducerea ţării care să muncească mai mult decât Ceauşescu”

1 August 2013
tags:

ioantomaDialog cu Ioan Toma, ultimul ministru al tineretului din perioada regimului comunist. „-Sunteţi fiul unor oameni simpli din Moldova. Când eraţi copil, v-aţi gândit vreodată c-o să ajungeţi ministru?”
Bineînţeles că nu.

-Cum de s-a întâmplat, totuşi?

-Trebuie spus că mi-am văzut în mod firesc de şcoală şi de muncă, absolvind, în timp ce eram activist al comitetului judeţean Iaşi al UTC, facultatea de drept.

De la Iaşi, a urmat drumul la Bucureşti, unde, în 1987, i-aţi succedat lui Nicu Ceauşesu în funcţia de prim secretar al UTC şi ministru pentru problemele tineretului.

-Era o perioadă foarte complicată din punct de vedere economic.

Îmi închipui că v-a chemat însuşi Ceauşescu înaintea de numirea într-o astfel de funcţie.

-Adevărat, am avut o întâlnire cu Nicolae Ceauşescu.

Cum a fost această întâlnire?

-Plină de emoţii pentru mine. Astăzi toată lumea bagatelizează numele de Ceauşescu. Atunci nu era puţin lucru să te întâlneşti cu el.

ioantoma2Cât a durat această întâlnire şi ce v-a spus?

-A durat în jur de 20 de minute, timp în care mi-a spus că există orientarea ca eu să devin prim secretar al UTC. Şi că aşteaptă de la mine şi de la generaţia pe care o reprezentam o angajare totală pentru rezolvarea proiectelor importante pe care le aveam în acea perioadă.

-De atunci v-aţi mai întâlnit între patru ochi cu Ceauşescu?

-Încă o dată sau de două ori. Altfel, de nenumărate ori în 2 ani şi 2 luni cât am fost în fruntea UTC. În tot acest timp, am fost şi membru al Comitetului Central al PCR, şi membru supleant al Comitetului Politic Executiv. Dar asta nu ca urmare a unei evoluţii politice normale, ci datorită funcţiei pe care o ocupam, ca reprezentant al organizaţiei de tineret, adică. Referitor la Ceauşescu, simt nevoia să spun, oricât de hulit aş fi pentru asta, că muncea enorm, n-am văzut pe nimeni din conducerea ţării care să muncească la fel de mult ca el.

-Despre care conducere spuneţi?

-Despre cea veche, dar mă tem că e valabil şi pentru actuala.

Aş vrea să vă contrazic, dar mă tem că nu prea pot.

-V-aş ruga să ne întoarcem totuşi în trecut.

Muncisem pentru oameni şi ţara mea, până la epuizare, uneori.

– Să ne întoarcem. Aveaţi cu vreunul dintre cei din conducerea partidului şi altfel de relaţii decât cele strict oficiale? Eraţi, mai simplu spus, prieten cu vreunul dintre ei?

-Nu. Nu exista o astfel de practică. Relaţiile de prietenie au apărut mai târziu, când ne aflam în detenţie.

-Pentru că tot aţi adus vorba, să ne oprim un pic la această perioadă. Cum este, ce simte, ce se petrece în sufletul unui om care se trezeşte, aproape peste noapte, din scaunul de ministru în puşcărie?

-Este un moment cumplit, aproape că nu-l poţi descrie în cuvinte.

– În zilele căderii regimului comunist chiar nu v-aţi gândit c-aţi putea ajunge la închisoare?

– Fusesem într-adevăr, demnitar comunist, dar nu exista niciun motiv să mă tem pentru ceea ce făcusem. Nu-mi aminteam şi nu-mi amintesc nici acum să fi făcut cuiva vreun rău cu intenţie. Muncisem pentru oameni şi ţara mea, până la epuizare, uneori. Desigur, în felul în care se făceau pe atunci astfel de lucruri. Cu toate acestea, în februarie, 1990, am fost arestat, fiind acuzat, alături de ceilalţi membri ai conducerii superioare a partidului, de genocid şi subminarea economiei naţionale!

-Unde v-au dus după arestare?

-Undeva în Şoseaua Olteniţei. Stăteam în aceeaşi cameră cu profesorul Ursu, reţinut din data de 19 ianuarie.

-Reţinut, dar eliberat mai apoi, fără a fi condamnat. Singurul, dacă nu mă înşel, aflat în această situaţie. Cum a fost acolo în Olteniţei?

– Vreme de 10 zile n-am văzut lumina zilei. Camera noastră era complet camuflată. De ce, nu ştiu. Când am fost scos pentru prima oară la lumină, am văzut dincolo de gard, pe stradă, un bărbat ce mergea cu nişte flori în mână. În clipele acelea mi s-a părut că asta este fericirea supremă, să te poţi duce la cineva drag cu un buchet de flori în mână. Înainte mă gândeam mai rar la asta, pentru că munca îmi ocupa tot timpul. Familia şi cei apropiaţi se aflau pe locul doi. Nu-mi plăcea să mă joc sau să glumesc cu ceea ce făceam. Fusesem învăţat de mic să iau lucrurile foarte în serios, şi le luasem. Pentru a descoperi în ora aia în care mă scoseseră la aer, ce important e să te gândeşti la cei dragi, şi să poţi umbla sub cerul liber pe propriile-ţi picioare. Credeţi-mă că nimic ne este mai important pe lumea ca asta.

-Vă cred!

-Din Olteniţei am fost mutaţi la arestul din Rahova, iar după un an, la Jilava.

Emil Bobu a sprijinit biserica atunci când s-a aflat în funcţie.

-Spuneaţi că v-aţi făcut câţiva prieteni în detenţie. Despre cine este vorba?

-De Dumitru Popescu, în primul rând.

-Cel căruia i se mai spunea şi Dumnezeu?

-El. Am făcut împreună greva foamei la Jilava. E un om de mare cuprindere intelectuală. M-am împrietenit apoi cu Ştefan Andrei, generalul Iulian Vlad, Silviu Curticeanu, Emil Bobu..

-Mai trăieşte Bobu?

-Da

Ce credeţi despre el?

-S-a creat o mitologie falsă în legătură cu el. A avut, fără îndoială, limite, dar n-a fost un personaj atât de sinistru pe cât s-a spus şi se spune. O să rămâneţi poate surprins, dar ierarhii bisericii din Moldova i-au trimis scrisori de susţinere în timpul detenţiei. Şi ştiţi de ce? Pentru c-a sprijinit biserica atunci când s-a aflat în funcţie.

Zău că-mi vine să-mi fac cruce. Emil Bobu a sprijinit biserica?

-Şi încă destul de mult. A susţinut cu discreţie investiţii şi activităţi care-i puteau aduce serioase admonestări din partea lui Ceauşescu. Dar şi-a asumat acest risc.

-De cine altcineva v-aţi mai apropiat în cei patru ani de puşcărie?

-De Ilie Ceauşescu, cu care am împărţit un timp aceeaşi celulă.
1 august 2013, 10:02
-Aţi aflat ceva interesant de la el în tot acest timp?

-Da

Ceva legat de frate-său, bănuiesc.

-Nu, ceva legat de Iliescu. Venit de la Televiziune la Ministerul Apărării Naţionale, pentru a se întâlni cu Stănculescu, Iliescu l-a văzut pe hol pe Ilie Ceauşescu, şi-a pornit zâmbind spre el, să-l salute, dar brusc şi-a schimbat fizionomia, întorcându-i spatele. Era în ziua 22 decembrie şi el trebuia să fie un om din prezent, nu din trecut, aşa cum avusese tendinţa la început.

-Dumneavoastră cum îl socotiţi acum, din prezent sau din trecut?

-Întrucât îl cunosc destul de bine, îngăduiţi-mi vă rog să nu vă răspund.

Cu cine aţi mai stat în celulă?

-Cu fostul ministru de externe Ioan Totu. Ştiţi ce-am aflat de la Totu?

-Ce?

-Că după ce plătise integral datoria externă, Ceauşescu îl consulta frecvent în ideea realizării la Bucureşti a unui centru financiar internaţional, menit să atragă finanţe de pe urma cărora să beneficieze în primul rând România, dar şi alte ţări în curs de dezvoltare.

Cine era în propriii săi ochi Ioan Toma după eliberarea din penitenciar?

-Un om de 40 de ani, cu aproape toate drumurile închise, cu multe apăsări sufleteşti, cu gândul de a o lua totuşi într-o direcţie, dar nu prea ştiam în care. Încercam să sper că prin oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului, nu puţini la număr, voi găsi o perspectivă profesională convenabilă.

– Cine v-a întins, ca să zic aşa, mâna?

-Eram un mare naiv. Nu s-a întâmplat nimic de felul acesta. Am reuşit după mai multe căutări să mă angajez jurist la o societate comercială, cu salariul minim pe economie. Am rămas 10 ani aici.

-Acum cu ce vă ocupaţi?

-Sunt consilier juridic la un institut din domeniul aviaţiei.

-Politica nu vă mai tentează?

-Categoric, nu!

-Ce credeţi despre noile vremuri? Dar despre cele vechi?

– Am să încep invers. În anii 50, când erau vârâţi în închisoare marii intelectuali ai ţării, societatea a dat dovadă de o insensibilitate strigătoare la cer. Cam la fel au stat lucrurile şi după 90, şi aşa stau şi astăzi. Asta nu ţine de politică, ci de suflet. Aşa cum există o conştiinţă publică, există sau ar trebui să existe şi un suflet public. Se pare că la noi sufletul acesta s-a cam atrofiat.

ioantoma1

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: