Skip to content

Nicolae Ceauşescu avea o adevărată slăbiciune pentru sarmale. Elena Ceauşescu mai bea băuturi dulci, gen Campari, dar nu se îmbăta niciodată.

3 Ianuarie 2014

elenani600Petrecerea dintre ani organizată de cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu avea punctul culminant la 12 noaptea, atunci când se difuza la televizor mesajul de Anul Nou al dictatorului. Masa era bogată în mâncare şi băutură tradiţională.

Familia Ceauşescu nu rata nicio petrecere de Anul Nou în care să nu se pozeze cu Moş Gerilă, potrivit fotografiilor din Arhiva Naţională.
Petrecerea din noaptea de Revelion era un adevărat festin, la care participau membrii familiei şi cei mai apropiaţia colaboratori. Ceauşescu, aproape de fiecare dată, invita în noaptea de Revelion pe unul sau doi dintre fraţi.

Mâncărurile tradiţionale erau preferatele familiei. În primul rând sarmalele, piftia, salata boeuf, friptura de porc şi puiul la ceaun. Ceauşescu se dădea în vânt după ciorba de peşte, plachie, dar avea o pasiune pentru saramura de peşte.

Sarmalele, slăbiciunea dictatoruluigica_petrescu„Nicolae Ceauşescu nu mânca mult, era cumpătat, dar avea o adevărată slăbiciune pentru sarmale, astea erau marea sa pasiune!”, povestea nepoata dictatorului, Mihaela Moraru-Ceauşescu. La aceste petreceri, de băut se nu prea tare (Galbenă de Odobeşti), vişinată şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită.

Elena Ceauşescu mai bea băuturi dulci, gen Campari, dar nu se îmbăta niciodată. La capitolul fructe, pe mesele Ceauşeştilor se găseau mere, portocale şi banane.

Ultimul Revelion, cel din 1988, a fost ca toate celelalte 10 de dinainte. Petrecerea s-a ţinut la Club-Bazin Floreasca. Sala de sport a clubului a fost transformată într-o adevărată pădure. O sută de brazi drepţi şi semeţi, înalţi de patru până la opt metri, au fost trimişi de ocoalele silvice fruntaşe din toate regiunile ţării. Invitaţii au aşteptat sosirea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu în hol. Când şi-au făcut apariţia, în jur de ora 10, au fost primiţi cu aplauze. Prima parte a serii a fost dedicată televizorului, toţi invitaţii se uitau la programul televiziunii naţionale.

Elena obosea repede

Cu un sfert de oră înainte de miezul nopţii, chelnerii intrau cu cupele de şampanie. Sala cu brazi încremenea: la televizor începea Mesajul de An Nou. „La mulţi ani!”, „Să trăiţi, să trăiţi, să trăiţi…!”,începeau urările. Elena obosea repede în picioare, o deranja arterita. Începea petrecerea şi apăreau cântăreţi din toată ţara. De cele mai multe ori, după un pahar de vişinată, Ceauşescu plângea la romanţe. Interpreţii favoriţi ai acestuia erau Ioana Radu, Ileana Sărăroiu şi Gică Petrescu. Petrecerea se încheia la ora 2.00.

familia-ceausescu

Povestea Moşului sovietic

Moş Gerilă a fost înlocuitorul lui Moş Crăciun şi al lui Moş Nicolae în perioada 1947-1989. Sovieticii au încercat să-l impună pe Moş Gerilă, în tentativa lor de a înlătura rolul din tradiţii şi de a laiciza forţat cultura în ţările comuniste din Europa de Est. În tradiţiile ruseşti, Moş Gerilă are origini pre-creştine şi se numeşte Ded Moroz. Cornel Burtică, fost membru al conducerii PCR, arăta cum a decurs schimbarea. „Nomenclatura a început să folosească atunci Moş Gerilă, nu mai aveai voie să spui Moş Crăciun. Era identic cu Moş Crăciun, doar că venea pe 30 sau 31 decembrie. Şi copiii l-au adoptat pe Moş Gerilă, că nu le păsa lor, atâta timp cât era un Moş care le aducea nişte daruri”, a povestit Burtică.Z0
Iată câteva secvenţe edificatoare:

“(…) Lui Nicu îi plăcea să-şi prepare singur omleta. Toca ceapă verde, o călea, băga câte trei-patru ouă şi ieşea o bunătate. Să ştiţi că şi Zoia era gospodină. Chiar înainte să se căsătorească, îşi punea singură murături pentru iarnă (…) În toată perioada asta, din 1960 până în 1989, Ceauşeasca n-a gătit nimic. Dar m-a învăţat să fac colivă. La noi, la ţară, nu se face colivă. Când moare cineva se fac colaci. Ea a vrut colivă şi mi-a arătat cum se face (…) Copiii aveau un program, părinţii altul. Copiilor le plăceau mai mult grătarele, fripturile, cartofii prăjiţi (…) Ceauşescu nu mânca ciocolată, nu bea Pepsi, nu bea cafea. După ce lua micul dejun, şuncă, salam, brânză, caşcaval sau un ou, bea o cană de lapte amestecată cu ceai. Îi plăcea să mănânce simplu. De exemplu, când tăiam pui, pulpele şi pieptul le făceam grătar, capul, labele, aripile şi spatele le făceam tocăniţă. Tocam ceapă, ardei, vinete, roşii şi le puneam pe toate cu puiul să se înăbuşească.

Adăugam verdeaţă, usturoi, ardei iute şi serveam cu mămăliguţă. Să nu fi aruncat ceva pentru nimic în lume. Îi mai plăcea ciorba de lobodă făcută cu zarzavat, acrită cu borş, îi plăcea ciorba de salată, ciorba de ştevie, spanac piure cu ouă ochiuri, urzici şi bea şi zeama de la ele. Mânca sarmale şi ardei umpluţi, varză cu carne. Nu l-am văzut să mănânce conopidă. Fasole verde mânca, fasole cu sos, salată de fasole, făcută cu usturoi şi verdeaţă. Doar sâmbăta şi duminica mâncau carne, în cursul săptămânii mai rar. Făceam câteodată, seara, câte un grătar de batal, dar nu era o regulă. Ce mânca el, mânca şi ea.

Mâncare separată se făcea doar pentru copii. Ceauşescu nu era pretenţios la mâncare dacă ştiai să i-o faci gustoasă şi din buruieni multe (…) De Paşti mâncau ca toată lumea: ouă roşii, ciorbă de miel, friptură de miel, drob, cozonac, de toate. De Crăciun, la fel: caltaboş, cârnaţi, tobă, lebăr, sarmale (…) Oamenilor din echipa de serviciu nu le convenea că Ceauşeasca avea mare încredere în mine.

Când ea pleca din ţară spunea că, dacă mă ştie în casă, pleacă liniştită. Aveam grijă de copii, de mama ei, de toată casa. Înainte să-mi dea sarcina asta, m-au încercat cu foarte multe lucruri, ca să vadă dacă sunt cinstită. M-au încercat şi cu bani să vadă dacă îi iau sau nu. Doamne fereşte, nu mi-ar fi trebuit pentru nimic în lume (…) Eu n-am fost niciodată vara în concediu, numai iarna. N-am avut nicio duminică liberă. Doar când plecam cu soţul în concediu, la Felix, la Sovata, la Olăneşti. Iarna! (…) Făceam naveta între locuinţa lor din Bucureşti şi vila de la Snagov şi mai trebuia să văd şi de gospodăria noastră (…) De 1 şi 8 Martie, ne dădeau cadouri la tot personalul. Eu am primit materiale de rochii, basmale, un ceas, iar când am împlinit 60 de ani mi-au dat un cojoc, o vază mare de cristal cu flori şi un şal mare rusesc (…) La casa din Primăverii nu primeau pe nimeni. Cu prietenii mergeau la Snagov. Câteodată, mai primea acasă tovarăşa pe cineva mai apropiat, pe vreuna dintre rude. (…) După revoluţie am fost chemată să fac un inventar, dar numai cu ceea ce se mai găsea pe acolo, nu pe baza inventarelor vechi, cu toate obiectele care existaseră în casă. Se furaseră toate inventarele şi nu se mai ştia nimic despre multe din obiecte. S-a făcut un inventar mai mult aşa, de formă. Acolo au fost lucruri de valoare (…) Noi, personalul, n-aveam voie să intrăm în casă bolnavi. Făceam control medical în fiecare dimineaţă. Ne consultau, ne luau tensiunea, temperatura şi numai după aceea intram în casă.

Ne dezbrăcam într-o anexă, ne luam halatele, papucii. Fiecare avea dulapul său. Fetele intrau în serviciu la şase jumătate-şapte şi plecau seara. Eu trebuia să fiu în obiectiv la opt dimineaţa şi plecam noaptea sau în dimineaţa următoare. (…) Înainte de a fi tovarăşul preşedinte, tovarăşa se coafa singură, îşi punea bigudiuri şi se aranja la păr. Avea părul castaniu, iar când a început să albească a trebuit să se vopsească. Mai târziu avea coafeza ei, care venea în fiecare zi şi o aranja, îi făcea manichiura şi pedichiura. Un maseur de la Spitalul Elias îi făcea masaj. De fardat nu se farda (…)

Luau lecţii în particular. În fiecare zi veneau profesori universitari. Asta era prin anii 63-64. Într-o zi veneau pentru unu, într-o zi pentru celălalt. Ea se pregătea la chimie, el pentru politică (…)

Mi-am pierdut toţi prietenii. Nu m-am mai văzut cu colegii, cu toate cunoştinţele mele, de când am început să lucrez la Snagov. Unii voiau să vină să mă viziteze, dar nu aveam voie să-i primesc. Şi naşa s-a supărat zicând că mă dau mare, că fac pe nebuna. Toţi cei care am lucrat acolo aveam microfoane în casă. Securiştii intrau în casă în lipsa noastră şi cotrobăiau. Noi n-aveam voie să vorbim cu nimeni nimic, ne era şi frică să vorbim (…)”

Soţul naratoarei, Amos Andreiaş a murit în 1988 de cancer la plămâni. Ajunsese ofiţer superior. Despre ce-a pătimit Suzana Andreiaş în timpul şi după revoluţie, poate cu alt prilej….

zxxx
„Ceaşcă“ n-a băut Pepsi
Suzana Andreiaş a fost aproape 30 de ani şefa personalului la reşedinţa prezidenţială de la Snagov a familiei Ceauşescu. Amintirile ei, formulate în cele peste 250 de pagini ale interviului cu Maria Dobrescu apărut în 2004 la Editura Amaltea, reconstituie în amănunt banalitatea aflată în spatele „Geniului Carpaţilor“.

Ea a existat acolo dintotdeauna, în realitatea ce înconjura deciziile şi acţiunile „magistrale“ ale Conducă torului. Copilul plecat din Scorniceşti îşi păstrase preferinţele. Ceauşescu refuza sistematic şi ciocolata, şi cafeaua, şi celebrul Pepsi, preferând în schimb ceaiul cu lapte şi un mic dejun aproape raţionalizat: o felie de şuncă, o felie de brânză, câteodată un ou fiert.

„Îi plăcea să mănânce simplu, ciorbă de ştevie, mâncare de spanac, urzici. Nu era pretenţios, dacă ştiai să i-o faci din buruieni multe, era minunat“, îşi aminteşte Suzana Andreiaş. Carne de porc? Poate doar sâmbăta şi duminica. Preferinţele gastronomice ale „Tovarăşului“ erau împărtăşite şi de consoarta sa. Niciodată nu se gătea separat pentru cei doi. Erau zgârciţi: pentru că nu dorea să risipească nimic, Ceauşescu ordonase să nu se aducă în casă mai multe alimente decât se consumau.

Nu se dădea cu parfum

„Erau ordonaţi şi n-ar fi intrat nici în ruptul capului încălţaţi în casă. Aveau grijă de orice lucruşor“, rememorează şefa personalului de la Snagov. Că liderul comunist era în ton cu ultimele tendinţe este uşor observabil dintr-o simplă „survolare“ a imaginilor datând din epocă. Cine ar fi zis însă că era propriul consilier de imagine? Suzana Andreiaş aşa şi-l aminteşte, ca pe un om care-şi făcea singur toaleta.

„Nu avea nevoie de nimeni. Lucrurile şi le punea într-o ordine desăvârşită. Nici pijamaua pe care o dezbrăca nu o lăsa pe pat. Era în baie un suport şi pe suportul acela o punea frumos“, ne informează spumos „sursa“ noastră, aducându-şi aminte că Nicolae Ceauşescu prefera naturaleţea, neutilizând decât un banal spray. Niciodată parfum.

Elena obişnuia să-l fure

Ceauşescu nu era nici pe departe un băutor înrăit. Pasionat însă de muzica Ioanei Radu şi a Miei Braia şi dezinhibat de câte un păhărel de vişinată prilejuit de masa de prânz, mai chiuia în timp ce juca table cu Elena. „Cânta numai el, ea doar juca table şi îl mai fura. Zicea tovarăşul: «Iar m-ai furat, nu mai joc». «Hai, Nicule, că nu te mai fur»“, rememorează Suzana Andreiaş. Suferind de diabet, Ceauşescu avea un stil de viaţă ordonat, evitând să piardă nopţile sau să facă abuzuri.

Chiar şi petrecerile de Revelion, organizate de obicei la Clubul Floreasca, se încheiau pentru el la maximum două dimineaţa. În această privinţă, Ceauşescu pare să fi evitat defectele de ordin bahic ale tatălui său, Andruţa, reperat mai mereu în ultimii ani de viaţă la un bufet de pe Calea Dorobanţi. La câţiva paşi mai încolo, lângă Liceul „Caragiale“, Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ era frecventată săptămânal de mama dictatorului.

Zoia şi Valentin au fost premianţi

Copiii Ceauşeştilor nu le-au creat părinţilor probleme deosebite, a relatat menajera. Ei au învăţat la Liceul Dr. Petru Groza, şcoala beizadelelor roşii, duşi şi aduşi de la şcoală cu maşină de serviciu. Zoia şi Valentin au fost premianţi. Ca să-şi facă lecţiile pentru a doua zi, n-aveau nevoie de îndemnuri. Lui Nicu însă părinţii i-au adus meditatori. Zoia a intrat fără examen la facultate, pe bază de note bune. Dar şi de noi reglementări, făcute tocmai în anul acela, pentru admiterea în învăţământul superior, fără examen, a bacalaureaţilor merituoşi.
Copiii aveau un program, părinţii – altul, nici nu mâncau împreună. Mama lor nu-i încurajat niciodată la pretenţii sau la mofturi. Abia când Valentin a împlinit 12-13 ani, băieţii au avut camera lor, până atunci dormind tustrei împreună.

Şi-au adus socrii la Bucureşti

După mărturia menajerei, Ceauşescu ocupase, până a fi capul partidului, o casă destul de modestă în Primăverii. O reşedinţă cu trei dormitoare, bucătărie, sufragerie şi anexe. În aşa-zisul „oficiu” păstrau mâncarea gătită de azi pe mâine. Suzana Andreiaş gătea supă şi „felul doi” pentru două zile. Într-o zi gătea, în cealaltă – spăla şi făcea curat.

În 1965, personalul casei a crescut, din momentul în care patru fete au fost puse în subordinea menajerei. Tinerelor li s-a încredinţat însă spre îngrijire şi Vila 11. Construită pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, după gusturile de vedetă ale fiicei sale, Lica, în vila aceea erau cazaţi oaspeţii străini. Imediat după ce Nicolae Ceauşescu a devenit liderul României, au început lucrările de extensie a reşedinţei unde va locui până la sfârşit. Printre altele, s-a amenajat şi o „cameră de film”, un fel de sufragerie, de fapt, pentru 15 spectatori.

În curtea din Primăverii a fost de la bun început şi o casă pentru mam’mare, soacra lui Ceauşescu, originară din Petreşti. Casa a fost mărită şi soţii Ceauşescu i-au adus acolo şi pe bătrânii din Scorniceşti. Pe ei i-au instalat la parter, iar pe soacra mică, la etaj.

Somnul de după-amiază

Aşa cum era văzută de personalul reşedinţei, poziţia de prim om al ţării nu schimbase prea multe dintre obiceiurile soţilor. Dimineaţa, după ce Nicolae şi Elena luau micul dejun împreună, el pleca primul la „sediu”, iar urma să se ducă la ICECHIM. Elena rămânea să telefoneze la Sector, direcţia Gospodăriei de partid, care se ocupa de aprovizionarea demnitarilor. Comanda alimentele strict pentru ziua respectivă, după meniurile redactate de medicul familiei, doctorul Schechter. Soacra din Petreşti rămânea apoi să supravegheze, cu mână de fier, casa, copiii şi personalul.

Soţii Ceauşescu prânzeau acasă. Cei doi nu pofteau lucruri deosebite la masă, după spusele menajerei. Zi de sărbătoare ori lucrătoare, nu lipsea de la prânzul Ceauşeştilor ciorba: de ştevie, de salată, de zarzavat acrită cu borş. La felul doi, cum scria în meniul cantinelor, alte verdeţuri: mâncare de spanac cu ochiuri de ouă, ardei umpluţi, mâncare de urzici. De la fiertura urzicilor, Ceauşescu cerea să bea şi zeama. Grătar de pui şi vită, de porc – foarte rar. El nu mânca niciodată conopidă, legumă necunoscută în satul copilăriei lui, nu bea cafea şi nu mânca niciodată ciocolată. Îi plăcea însă ceaiul cu lapte.

Liderul României se culca, după-masă, un ceas sau două. Acest obicei de ţăran de-a rupe ziua în toiul muncilor verii, după spusele lui Ştefan Andrei, l-a păstrat totdeauna. (Lavinia Betea, Andrei Ştefan, „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli”, Bucureşti, Adevărul, 2011).
În vila din Primăverii nu primeau musafiri, nici n-a dormit cineva străin, a mărturisit menajera Suzana Andreiaş. Îi mai vizitau surorile lui, cumnata şi fratele ei, dar numai în primii ani. Copiii Adelei şi ai lui Gogu Petrescu (fratele Elenei Ceauşescu) se vizitau des cu copiii Ceauşeştilor. Doar ei rămâneau şi peste noapte în vila de la Snagov, dar niciodată în Primăverii.

Culmea luxului: deodorantul cu vaporizator

Nimeni din familie nu intra încălţat în reşedinţă. Toţi se descălţau în faţa pragului, punându-şi papuci de casă.
Ceauşeştii se îmbrăcau şi se dezbrăcau singuri, n-au admis niciodată să fie ajutaţi de personal. El îşi punea seara hainele în perfectă ordine pe umeraş, iar ea spăla, în baie, singură, lenjeria lor intimă. Abia după această primă operaţie, personalul o prelua şi o ducea la spălătorie, după mărturia menajerei Suzana Andreiaş.
Până în 1965, Lenuţa se coafase singură: îşi punea seara bigudiuri şi se aranja dimineaţa. Nu folosea farduri, ci doar ruj. Dar prima tovarăşă a ţării a primit în dotare coafeză, manichiuristă, pedichiuristă şi un maseur care venea, zilnic, de la Spitalul Elias. În ceea ce-l priveşte pe Ceauşescu, nu s-a parfumat deloc. Culmea luxului pentru el? Deodorantele cu vaporizator.

Beţiile lui Nea Andruţă

Părinţii lui Nicolae şi ai Elenei aveau parte în „casa lor” de mâncare gătită, adusă de la Sector. Bisericoasa Lixandra, mama Elenei, ţinea posturile şi-şi căuta alinare la slujba de duminică de la biserica din Dorobanţi, peste drum de Liceul „I.L. Caragiale”.
Savurase, o vreme, şi Nea Andruţă micile plăceri ale vieţii într-un bufet „popular” din Calea Dorobanţilor. Se cinstea şi îl cinsteau cu plăcere, recunoscându-l, muşteriii şi chelnerii. Venea tatăl lui Ceauşescu acasă rupt de beat, după mărturia menajerei. Oricât de plutitor prin aburii alcoolului ar fi fost, nu scăpase însă niciodată din vedere „detaliul” de a nu înjura sau de a nu face scandal decât după ce-nchideau uşa pe dinăuntru. Îl auzeau paznicii şi angajaţii, prefăcându-se muţi şi surzi: pe unde-ar fi scos cămaşa dacă s-ar fi spus că-şi râd de tatăl Tovarăşului? Nici măcar Andruţă nu îndrăznea să-şi supere fiul. Declara în monologurile sale de beţiv că n-are de ce să meargă la Nicolae, ajuns „mare domn”. Nici conducătorul României nu călca prin casa părinţilor. Doar la aniversări îi poftea şi pe ei în „casa mare”. Totuşi, „feciorul cu stea în frunte” nu părea deloc ruşinat de purtarea părintelui său.
Atentă era nora la viaţa din „casa cea mică”. Elena Ceauşescu îşi vizita des mama. Afla acolo şi năzdrăvăniile socrului. După mărturia Ilincăi Preoteasa, în cartier se ştia că ea manevrase ca birtul unde-şi petrecea Nea Andruţă singurele ceasuri plăcute din „domiciliul obligatoriu” la Bucureşti să fie transformat în Lacto-bar (Lavinia Betea, „Poveşti din Cartierul Primăverii”, Bucureşti, Curtea Veche, 2010).
De mila lui Andruţă se îndura şi cuscra din Petreşti, care-l servea des cu ţuică. Îi aducea şi menajera câte-o sticlă-n poşetă. Bietul bătrân n-a fost violent, povesteşte aceasta. Bea şi „se făcea fleaşcă” între patru pereţi. Nu s-a adaptat niciodată în „palatul” fiului şi al nurorii. Nici măcar să mănânce altfel decât la ţară n-a învăţat. Dacă-i puneai dinainte marmeladă, brânză şi unt, le mânca împreună, după ce le amestecase pe fundul farfuriei.
Bolnavi, bătrânii din Scorniceşti au petrecut anii din urmă internaţi în sanatoriul cu circuit închis din Otopeni. Acolo a stat vreme lungă înaintea morţii şi Lixandra, răstignită la pat de o paralizie.

1966: locul 8 mondial la construcţia de locuinţe

Punct obişnuit pe ordinea de zi a întrunirilor Comitetului Politic Executiv a CC al PCR din anii ‘60 şi ‘70 au fost hotărârile privind construcţia de noi „cartiere muncitoreşti” în Capitală şi în oraşele ţării.
Statisticile arată că, după numărul de apartamente noi construite, România s-a plasat în 1966 pe un merituos loc opt între statele lumii, cu 6,1 apartamente la mia de locuitori. S-au dat în folosinţă 117.100 de apartamente noi numai în acel an. Germania de Vest, fruntaşa respectivului clasamentului (10,1 apartamente noi la mia de locuitori), era secondată de Uniunea Sovietică, Japonia, Franţa, Anglia, SUA, Iugoslavia şi România.

Un apartament, 50 de salarii medii

Deloc întâmplător, pentru delegaţiile partidelor comuniste şi muncitoreşti la Congresul al IX-lea al PCR, gazdele au introdus în program vizite în noile cartiere ale Capitalei.
Cât costa însă un apartament? După cum rezultă din stenogramele şedinţelor de partid, un apartament cu două camere reprezintă o investiţie echivalentă cu 50 de salarii medii pe economie la nivelul anului 1965 (56-57.500 lei). Iar preţul de cost al unui apartament cu trei camere s-a evaluat la 72-73.000 lei. După căderea regimului, aşadar, vânzarea acestora către chiriaşi nu s-a făcut în pierdere, ci cu profit net de sută la sută pentru statul proprietar. Şi cu două bonusuri: omisiunile coeficientul de uzură şi chiria încasată de stat de-a lungul anilor de folosinţă.
Ca peste tot însă, Ceauşescu ridică ştacheta şi la programul de investiţii în construcţiile de locuinţe, edilitare şi turistice. În primăvara lui 1966, spre exemplu, a decis suplimentarea investiţiei pentru construcţia Aeroportului Bucureşti – Otopeni. În aceeaşi perioadă s-au aprobat fonduri pentru strămutarea oraşului Orşova în vederea finalizării Hidrocentralei Porţile de Fier. Cerul pe care se profilau turnurile macaralelor devine imagine-simbol în reportajele televiziunii, ilustraţiile din ziare şi artele vizuale. „Râd în soare macarale” s-a vrut a fi un refren de succes al muzicii uşoare româneşti.

Reclamă în Occident

Marile investiţii de pe litoralul Mării Negre potenţează optimismul tabloului „înfloritor” al oraşelor. Ideea turismului pe litoralul românesc plecase de la cehoslovaci. Ei propuseseră, în cadrul CAER, ca românii să amenajeze ansambluri turistice, preconizând amortizarea investiţiei prin concesionarea exploatării lor pe timp de zece ani. Proiectul, preluat spre implementare de Gheorghe Gheorghiu-Dej prin forţe proprii, s-a arătat de succes, atrăgând şi mulţi occidentali. Dacă, în 1964, 200.000 de turişti străini veniseră în concediu pe litoralul românesc, în 1971 s-a depăşit milionul.
Să mai spunem că România a fost prima ţară socialistă care şi-a făcut reclamă în presa occidentală. Poiana Braşov, Mamaia şi mănăstirile Moldovei erau pe-atunci socotite „perle ale turismului românesc”. Un clip britanic de promovare, bunăoară, îndemna la călătorie spre Bucureşti („Parisul Estului”), în ţara unde „umorul, distracţia şi peisajele superbe par să ia în râs acea barieră între Est şi Vest”. Ieftine, sigure, liniştite şi exotice – aşa erau destinaţiile româneşti în acea perioadă. În plin război rece, a-ţi face concediul într-o ţară din Est avea iz de aventură.yolaceausescuelale
Nicolae Ceausescu, mama sa Alexandrina nascuta Lixandra Militru n. 1888 d. 1977. Elena Ceausescu, mama Elenei Alexandra Petrescu.

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. danacicaveronica permalink
    2 Iunie 2014 21:24

    Lichelele care n-au reusit sa leneveasca si sa urce pe treptele de sus ne-au facut acea revolutie care ne-a dus la pierzanie totala =ce democratie ?! decadere totala =cine ce mai poate face nimic =citi muritori de foame sint ?acum nici nu se m pot numara dar citi handicapati=Atentie ! DEPRESIA e boala democratiei …si la romani 90% din populatie e sub depresie,,,,,,,,,,,,

    Apreciază

  2. imi este rusine cu Romania de cand a murit Ceausescu permalink
    8 Februarie 2015 19:57

    Ba dana tu ești o lichea,ciocu mic ca mori de ciuda ca au trăit în lux și au avut tot ce si-au dorit.Intai învață dracu sa scri ca ești proasta de nu am căzut asa ceva.vai de capu tău, nesimtito,invata bunele maniere și lasă vocabularul tău infect de mahala! Zi mersi ca ești pe lume și nu mai tot comenta în neștiință de cauza,habar nu ai ce a fost revoluția și ce a însemnat familia Ceausescu pentru România. Proasto!

    Apreciază

  3. imi este rusine cu Romania de cand a murit Ceausescu permalink
    8 Februarie 2015 20:01

    Ce depresie fata,Tu te vezi ce scri?stii ce înseamnă depresie?asa numești tu o viata plina de succese în lucru și școala și în faptul ca ai avut o casa oferita de Ceausescu?Cred ca tu ești în depresie dar de proasta ce esti,de prostie.Daca ai o depresie Dute la un centru și revino-ti. Dar nu îți permite tu sa vb în numele meu!ai inteles,ca eu una nu am depresie.De ce este lumea în depresie în sec 21 ca au mașini de lux și vile și internet și ipohondru și tot ce nu îți puteai imagina?stii ce, esti o proasta dana

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: