Skip to content

Ceauşescu a împiedicat alipirea Deltei la URSS

26 Iulie 2015

elena1944n0
Din februarie 1946, Nicolae Ceauşescu a fost trimis la Constanţa ca adjunct al lui Gheorghe Stoica (ilegalistul Moscu Kuhn), ajuns secretarul Comitetului Regional Dobrogea. Ceauşescu şi Stoica aveau misiunea să „întărească“ partidul din zonele Constanţa şi Tulcea. Să consolideze organizaţiile şi să-i pacifice pe lipoveni, care cereau alipirea la URSS.

După preluarea guvernării, comuniştii aveau nevoie să-şi consolideze puterea. Erau conştienţi că fără „asistenţa” Moscovei şi a Armatei Roşii n-ar fi ajuns să conducă România. Începând din martie 1945 însă, era nevoie ­să-şi întărească organizaţiile locale, pentru a putea face faţă alegerilor. În consecinţă, erau necesari oameni siguri în teritoriu. Aşa a ajuns Nicolae Ceauşescu în Dobrogea. Era trimisul Partidului în regiune, fiind considerat de tovarăşii din Comitetul Central un „element tânăr” capabil să facă faţă misiunii încredinţate.

Soseşte la Constanţa în februarie 1945. Organizaţia locală i-a repartizat o locuinţă în centrul oraşului, pe strada Sarmizegetusa, lângă biserica germană. N-a avut timp de acomodare. Judeţul Tulcea era în fierbere din cauza agitaţiilor lipovenilor, care solicitau alipirea Deltei la URSS.

În perioada războiului, Partidul avusese o relaţie bună cu lipovenii. Aceştia erau canalul de comunicare cu Uniunea Sovietică. Astfel, prin Deltă au ajuns la Moscova rapoartele comuniştilor români. Tot cu ajutorul lipovenilor se întorseseră din URSS, pe la Ismail, Ştefan Foriş şi Teohari Georgescu. Însă, imediat după 23 august 1944, lipovenii au contestat integritatea statului român, dorind secesiunea Deltei. Era o tactică a Moscovei de şantaj asupra românilor. La fel se întâmplase şi în Maramureş, unde avocatul Ivan Odoviciuc solicita, în numele minorităţii rutene, alipirea provinciei la Ucraina Sovietică. După 6 martie 1945, spiritele s-au calmat datorită instalării unui guvern pro-comunist, condus de dr. Petru Groza.

Însă problemele rămâneau, deoarece minoritarii puteau crea oricând noi agitaţii. Tocmai de aceea se impunea control din partea Partidului Comunist. La scurt timp după ce a ajuns în Dobrogea, Ceauşescu s-a deplasat în judeţul Tulcea, pentru a studia problemele la faţa locului. A întocmit un raport către Comitetul Central, în care a prezentat situaţia Partidului la nivel local. Printre altele, spunea: „În Tulcea avem în total 5 plăşi. Au fost şi acolo unele reorganizări. Oraşul a fost împărţit în 4 cartiere, au comitete de cartier. Organizaţia a crescut în oraş bine, a ajuns la 1.500 oameni împărţiţi pe aceste cartiere. Plăşile nu sunt controlate. Eu am fost acolo acum 10 zile şi am mers în plăşi şi cam peste tot este situaţia că nu este comitet de plasă cum trebuie. De exemplu în Sulina – a fost şi iarna – şi la Sfântu Gheorghe de 4 luni nu s-a ţinut şedinţa de celulă. În general din decembrie nu a mai fost nimeni în regiunea aceea. Acolo este de fapt o regiune unde nu se poate merge iarna, pentru că este îngheţată Dunărea, dar nici în martie nu a fost nimeni. Cel mai bine stăm oarecum la Babadag, dar nici acolo nu e bine organizat”.

În urma vizitei în Deltă, Ceauşescu recomanda întărirea organizaţiilor de plasă şi şedinţe de partid. Pentru el, argumentul dificultăţii transportului datorită condiţiilor geografice nu exista! Numai prin organizare şi control puteau fi ţinuţi în frâu lipovenii, credea Ceauşescu. Acestea fuseseră şi metodele recomandate de Lenin.

Între Dunăre şi Mare

Lipovenii nu erau singura problemă a comuniştilor în Dobrogea. Organizaţia avea nevoie de un „suflu nou”. În iarnă fusese slăbită de un conflict de muncă din Portul Constanţa. Secretarul judeţean al PCR nu reuşise să satisfacă nemulţumirile muncitorilor, astfel că docherii declaraseră grevă. Şefii organizaţiilor locale aveau ordine clare să evite conflictele de muncă, pentru a nu compromite imaginea Partidului. Liderii PCR susţineau pe toate canalele că reprezentau interesele reale ale muncitorilor. Deci era exclusă orice grevă care-ar fi periclitat plata daunelor de război către sovietici.

Alături de Ceauşescu a fost trimis şi Gheorghe Stoica (Moscu Cohn), revenit din Uniunea Sovietică, după ce participase şi la războiul civil din Spania. De fapt, Stoica fusese numit secretarul Regionalei Dobrogea, Ceauşescu fiind adjunctul său. Aveau responsabilitate asupra judeţelor Constanţa şi Tulcea. Au fost ajutaţi şi de Constantin Câmpeanu, secretarul Regionalei Dunărea de Jos, cu sediul la Galaţi.

Despre activitatea lui Nicolae Ceauşescu la Constanţa există puţine mărturii directe. Marian Ciocan, secretar al Primăriei Constanţa după 23 august 1944, a relatat după moartea lui Ceauşescu următoarele: ­„Ne-am cunoscut în primăvara lui ,46 în port. E adevărat că Ceauşescu a fost la Constanţa. Dar nu aşa cum s-a scris mai târziu, ca prim-secretar judeţean de partid. Un astfel de post nu exista în 1946, deoarece PCR a fost organizat, până în ianuarie 1947, în comitete regionale. Funcţia de secretar în Comitetul Regional Dobrogea, teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, o exercita Gheorghe Stoica, fost luptător în Spania, care a venit din Bucureşti împreună cu Ceauşescu. Ceauşescu era protejatul lui Dej, care, nu se ştie din ce motive, ţinea foarte mult la el. Impresia pe care mi-am făcut-o despre Ceauşescu avea să se dovedească exactă. Un tânăr foarte îngrijit, dar nu prea deştept. Ceauşescu se lua foarte în serios, îşi dădea aere de om important. Se amesteca în toate, chiar şi în lucruri din care nu înţelegea nimic” (Thoma Kunze, Nicolae Ceauşescu. O biografie, Vremea, 2002).

Prima aniversare comunistă în Dobrogea

Ajunşi la Constanţa, Gheorghe Stoica şi Nicolae Ceauşescu au găsit regionala neorganizată. Au încropit în grabă câteva manifestaţii cu ocazia zilei de 6 martie, după care au iniţiat acţiuni mai serioase de întărire a filialelor locale. În spiritul disciplinei de partid, Ceauşescu a evocat de-a fir a păr măsurile pe care le-a adoptat, într-un raport către Comitetul Central, depozitat la Arhivele Naţionale: „După 6 martie au mers săptămânal, în fiecare duminică, echipe de propagandişti la ţară, care cuprindeau în Constanţa 40-50 comune, iar în Tulcea 20-30. Cel mai reuşit a fost cu ocazia comemorării lui 1907. Am avut atunci în judeţul Constanţa ­55-60 de întruniri – în afară de întrunirile organizate cu forţele proprii locale – 55-60 de întruniri organizate de echipele noastre. După aprecierea noastră, am cuprins aproape 15.000 de oameni. De asemenea, în Tulcea echipele noastre au fost în vreo 42 de comune, unde au organizat întruniri, cu participarea a 6-7.000 de oameni. Pe urmă a continuat şi continuă trimiterea echipelor. Nu în aceeaşi proporţie, dar cuprind 40-50 de sate din Constanţa şi 20-30 din Tulcea în fiecare săptămână. Dar acestea sunt echipe mici formate din câte 3 tovarăşi; sunt numai echipe de agitatori”.

Trimiterea oamenilor Partidului în localităţile celor două judeţe se făcea cu scopul recrutării unor noi agitatori. Se apropia campania electorală, iar comuniştii aveau nevoie de oameni siguri la nivel local. După cum spune şi Ceauşescu în raportul său: „Noi ­ne-am propus ca din aceste echipe să scoatem şi electori; să-i pregătim ca să meargă în permanenţă aceiaşi oameni, ca în perioada alegerilor să recrutăm din ele electori. Ei se familiarizează şi cu problemele ţărăneşti, se obişnuiesc să şi vorbească. Pentru aceasta noi am stabilit ca să meargă în permanenţă în aceiaşi plasă”.

Ceauşescu şi sexul în afara căsătoriei

Nicolae Ceauşescu şi Lenuţa Petrescu s-au afişat public încă de la 30 august 1944, când au întâmpinat trupele sovietice la intrarea în Bucureşti
După alegerea în Comitetul Central al PCR, Nicolae Ceauşescu a devenit un lider important al Partidului. Avea locuinţă în Bucureşti, cu toate că în primăvara anului 1946 fusese trimis la Constanţa. O lăsase în Capitală pe logodnica sa, Lenuţa Petrescu, care primise responsabilităţi la judeţeana ­Ilfov a PCR. Petrecea şi el două-trei zile pe săptămână în Capitală. Însă, la un moment dat, în casa cuplului Ceauşescu au fost instalate două activiste venite de la Tecuci. Era criză de locuinţe în Capitală pentru oamenii Partidului, iar uneori era nevoie de sacrificii de confort în sprijinul cauzei comuniste. Se pare că lui Ceauşescu nu i-a convenit situaţia, căutând să scape de cele două femei prin orice mijloace. A găsit de cuviinţă să le acuze de imoralitate, deşi el însuşi trăia împreună cu Lenuţa Petrescu fără a fi căsătoriţi oficial!

Tovarăşele din provincie

Un document din dosarul de cadre al lui Nicolae Ceauşescu, datat 2 iulie 1946, descrie acest aspect spumos din biografia sa: „Subsemnatele: Eufrosina Iordache, fostă secretară a tov. Câmpeanu, secretarul Regionalei Dunărea de Jos, şi responsabilă cu munca tehnică la secţia organizatorică a Regionalei timp de un an, şi subsemnata Florea Alexandrina, fostă la Regionala Dunărea de Jos cu munca la eliberarea carnetelor de membru, am fost chemate la CC secţia organizatorică la data de 1 iulie 1946. Ţinând seamă că suntem membre de partid şi trebuie să dăm dovadă de disciplină, am venit fără a obiecta ceva în sensul că am avea familie acolo şi că aici ne-ar veni greu singure. Tov. Ceauşescu are 3 camere de locuit, afară de bucătărie, bae şi holl mic, aşa încât cred că era posibil să stăm şi noi într-o cameră (cea mică), până când vom avea casă, mai cu seamă că tovul Ceauşescu nu locuieşte acasă, el venind la Bucureşti periodic, pentru timp de 2-3 zile”. Tovul Ceauşescu venind într-un timp de la Constanţa pentru 3 zile, a găsit la mine (Eufrosina Iordache) 2 delegaţii ale tov. Barcari T., membru în Comitetul Regional şi Vasiliu M, membru în comitetul judeţean Covurlui, cari fuseseră la Bucureşti cu interes de muncă acum două luni şi a căror delegaţii se găseau la mine, pentru că eu le strângeam la Regională, şi cu plecarea mea la Bucureşti am neglijat să le mai pun la dosarul respectiv, ele rămânând la mine până în ziua de azi”.

În urma descoperirii „corpurilor delicte”, Ceauşescu a iniţiat o anchetă, după cum reiese din documentul amintit: „Tov. Ceauşescu ne-a chemat seara la el în sufragerie şi a început să ne pună diverse întrebări, pentru a ne determina să spunem că a fost cineva la noi, în timpul cât el a lipsit împreună cu soţia sa de data aceasta! Noi neştiind nimic despre aceasta, natural că am negat de la început. El însă ţinând seama de delegaţiile acelea, ne-a spus că portarul l-a informat că la noi au fost doi oameni cu care noi am fi dormit în patul lui şi ca dovadă are şi delegaţiile lor! Cu toate protestele noastre, el a rămas cu impresia că într-adevăr aceştia au fost la noi cât ei n-au fost acasă, fără ca să se cerceteze mai bine delegaţiile şi să se uite cel puţin la data când erau eliberate şi expirate chiar aceste delegaţii. Reiese deci că tov. Ceauşescu ne-a acuzat de fapte imorale, atât pe noi, cât şi pe membrul comitetului regional tov. Barcari şi membru comitetului judeţean tov. Vasiliu, fapt care se poate cerceta oricând că nu este adevărat. În această direcţie, cerem a se da referinţe de la Regionala Dunărea de Jos unde suntem foarte bine cunoscute de mai bine de un an, pentru a vedea că nici nu poate fi vorba de nişte imorale, aşa cum a remarcat tov. Ceauşescu”.

„Tov. Ceauşescu ne-a acuzat de fapte imorale, atât pe noi, cât şi pe membrul comitetului regional tov. Barcari şi membru comitetului judeţean tov. Vasiliu.”
Eufrosina Iordache
Colocatara lui Ceauşescu

Ceauşescu şi legionarii „macedoneni”

Cât timp a fost în conducerea Regionalei Dobrogea a PCR, Ceauşescu a avut de înfruntat problema comunităţii aromâne. „Macedonenii”, cum erau cunoscuţi în epocă, fuseseră în perioada interbelică adepţi ai extremei drepte. După cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, aromânii au fost strămutaţi în judeţul Tulcea mai ales. S-au aşezat în casele etnicilor bulgari, care au fost la rândul lor strămutaţi, la schimb, în Cadrilater. Numai că ­„macedonenii” din Tulcea, care aveau acum statut de colonişti, nu erau siguri dacă vor rămâne acolo, putând fi mutaţi în altă zonă a ţării în orice moment. În consecinţă, nu-şi îngrijeau nici gospodăriile primite şi nici nu lucrau pământul cum trebuia.

Totuşi, Ceauşescu avea speranţe că-i va putea face buni comunişti, dacă şi Partidul, de la nivel central, ­l-ar fi ajutat: „Situaţia coloniştilor ridică o problemă specială – scria acesta în raportul către CC amintit-, care rezolvată ar putea să ajute mult. Pentru că nu s-a rezolvat nimic până acum, şi cuprinde vreo 14.000 de familii, este o problemă destul de importantă acolo. Dar e în curs de rezolvare. Tov. Pătrăşcanu a căzut de acord să facă o lege, dar încă nu s-a făcut. Aceasta este important şi din punct de vedere economic, pentru că nu s-a definitivat şi ei nu îngrijesc nici pământul, nici casele. Sunt lăsate pur şi simplu să se strice, pentru că oamenii nu sunt siguri că rămân acolo. Şi din acest punct de vedere ar trebui urgentată definitivarea. Mai ales că nu muncesc cum trebuie nici pământul, nu îl îngraşă. Aceasta este o problemă care este importantă din punct de vedere politic şi economic acolo”.

Istoric Ilarion Ţîu – 7 septembrie 2011
eufrosina1 eufrosinaeuforsina

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. Radu Humor permalink
    27 Iulie 2015 22:23

    Interesant ! Mulţumesc !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: