Skip to content

Blog de informare istorică! Documente, articole fotografii!

©Atenţie! Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisă.

Marele conducător Nicolae Ceauşescu a îndurat multe în trecut, a fost închis, torturat, dar datorită curajului şi a încrederii sale în viitorul ţării a înfăptuit realizări majore.
Jimmy Carter 12 aprilie 1978

"Ceauşescu a mers prea departe. Conduce lupta împotriva noastră şi constituie principalul obstacol în calea liniei noastre... Noi am avut răbdare în privinţa comportamentului României. Trebuie să încercăm să exercităm influenţă asupra evoluţiilor din interiorul ţării." 
Leonid Brejnev august 1971

"Nu pot să cred că nu putem exercita influenţă asupra activului Partidului Comunist Român... Măcar acum să identificăm persoanele din România pe care ne vom putea baza pe viitor."
Edward Giereck august 1971

Ana Blandiana, despre lovitura de stat din 1989 : "cine i-a urcat pe copii în basculantă, cine i-a dus acolo, cine i-a lăsat să intre pe uşa principală şi cine i-a ajutat să ajungă pe acoperiş. o basculantă plină cu copii între 10 şi 15 ani "

Procurorul Dan Voinea: „Elena Ceaușescu a leșinat. Ea a fost împușcată în timp ce era căzută la pământ leșinată”

25 Decembrie 2016

Fostul procuror in procesul sotilor Ceausescu, Dan Voinea, a dezvaluit, dupa 27 de ani, detalii despre modul in care a fost executat cuplul.

Voinea a povestit, in emisiunea „In premiera” de la Antena 3, ca in momentul in care sotii Ceauseascu au fost adusi in fata zidului unde urmau sa fie executati, Elena Ceausescu a lesinat. Ea a fost impuscata in timp ce era căzută leşinată . „La Nicolae Ceausescu au tras prima data in picioare. In Elena Ceausescu au continuat sa traga si in momentul in care era cazuta la pamant”, a spus Voinea. El a mentionat ca a vazut cu proprii sai ochi executia, ascuns dupa un plop.

„Ofiterul care i-a ingropat apoi pe sotii Ceausescu, Mihai Bartos, a povestit cum i-a gasit la morga si cum a umblat noaptea prin cimitir, ca sa caute doua locuri de veci. „Peste primul mormant al lui Nicolae Ceausescu s-a turnat beton”, a spus groparul dictatorului, duminica, tot la Antena 3.
Ofiterul a recunoscut ca, de teama sa nu i se intample ceva, a scris alt nume pe mormantul dictatorului.
Procesul sotilor Ceausescu a avut loc pe 25 decembrie 1989.

Generalul Andrei Kemenici: „Regret execuția lui Ceaușescu”

25 Decembrie 2016

Generalul Andrei Kemenici: „Dosarul din procesul lui Ceauşescu este un fals. Au semnat pentru moartea Ceauşeştilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bătut la masină după aceea, la Bucureşti. Dacă dosarul procesului nu dispărea, intrau cu toţii în puşcărie”

Din decembrie ’89, și până acuma, după ce și-au văzut sacii în căruță, revoluționarii au fost tot mai îndepărtați. Muzeul de la Târgoviște scoate adevărurile despre moartea Cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu”, a spus Andrei Kemenici la inaaugurarea muzeului.

Gen. Andrei Kemenici: „Ceauşescu îmi spunea Colonele, fii atent. Moldova o iau ruşii, Transilvania o iau ungurii, Banatul îl ia Iugoslavia, Dobrogea o iau bulgarii. România va fi numai Muntenia de odinioară. Âsta e planul americanilor şi al ruşilor, la care i-au atras şi pe unguri”

. El nu a crezut niciodată că poporul nu-l mai vrea. A crezut că el este mai mult decât divin şi că el este singura „cale” pe care trebuie s-o urmeze românii. Asta cu gradele promise unora a ieşit la suprafaţă, pentru că au fost unii care au făcut Revoluţia şi au vrut ca Revoluţia să le plătească lor. Ceauşescu nu a promis nimănui nimic.

Khemenici spune că nu este cazul ca să-i fie puse în cârcă lui Ceaușescu lucruri pe care nu le-a făcut. La proces „nu s-a respectat Codul de Procedură Penală de către specialiștii ăia care au venit, de către reprezentantul Armatei, Stănculescu, de câtre reprezentanții revoluționarilor, Voican Voiculescu, Măgureanu și însăși de către judecători și procurori. Despre avocați am cea mai mare nemulțumire. Ei au fost procurori. Ceaușescu s-a bucurat de procesele staliniste. Președintele Tribunalului era procuror. El îl acuza. Cei doi avocați îl acuzau. Ceaușescu a avut la procesul de la Târgoviște patru procurori în realitate.

Regret execuția lui Ceaușescu”, a mai declarat fostul comandant al Garnizoanei Târgoviște.

„Voican le-a spus celor veniți de la București că cei doi teroriști sunt Elena și Nicolae Ceaușescu, după care au început să le tremure pantalonii pe ei. Aveți 15 minute să vă pregătiți. Gică Popa a intrat în biroul meu, ceilalți prin celelalte birouri. Procurorul nu avea nici Codul Penal la el, i l-a dat Florescu. Și au început să scrie. Înainte de a face sfertul acela de oră, că se grăbea lumea, s-a ordonat să fie aduși pe rând. Un maior de aici a mers la Tab și i-a adus pe cei doi Ceaușescu în biroul meu care se transformase în spital. Aici i s-a făcut o vizită medicală superficială. Nicolae se grăbea să se dezbrace, deoarece credeau că se va urca în elicopere să plece. Eu i-am dus până la elicoptere, iar Stanculescu mi-a spus: du-i înapoi, du-i înapoi.

Față de situația creată, Kemenici spune că în garnizoană avea forțe aproape de o divizie, tancuri, transportoare blindate. Le-am cerut celor veniți de la București să-i duc pe cei doi Ceaușești la București, la MApN, la Televiziune, la CC și Academia Militară, unde acolo există o sală mare și acolo va avea loc un proces. Sunt multe de spus aici…”, a mai continuat Kemenici.

Procurorul Gică Popa și-a făcut după execuția cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu

Despre procurorul Gică Popa, președintele Tribunalului, fostul comandant al garnizoane spune că acesta „și-a scris problemele la mine în birou. Când au venit ăștia cu Ceaușeștii să le facă vizita medicală a plecat. Dar a uitat să ia mapa cu hârtia. Uitați-vă pe masa tribunalului, a completului de judecată, că nu există nicio hârtie, numai ochelarii lui Gică Popa, ochelarii lui Nistor, parcă. A ieșit de la proces și vine la mine și-mi spune: domnule unde am pus astea? Spun că nu știu de ele. Între timp, Ceaușeștii sunt legați și duși la zid. Popa încă căuta. Eu m-am dus, am văzut execuția. Vin înapoi, Popa încă căuta. Îl întreb din nou: unde le-ați pus? Îmi zice că aici într-o cameră. Și zic, uite-le. Le-a luat să plece cu ele la București. Păi zic, n-ați văzut? Referindu-mă la ececuția Ceaușeștilor. Ce-ați făcut? Atunci el scoate cascheta, face o cruce și spune: Dumnezeu să mă ierte pentru ce am făcut. Gestul acesta justifică gestul care l-a făcut Popa mai târziu, când s-a sinucis, pentru că a conștientizat că a făcut o greșeală când i-a condamnat pe Elena și Nicolae Ceaușescu la moarte”.

Gică Popa nu credea că Ceaușeștii au să fie executați. „Se gândea că poate au să-i de 10 zile timp să facă și el recurs. Ăia de sus știau ce vor face și pe 31 decembrie, când au dat decretul de abolire a pedepsei cu moartea, iar atunci Ceaușescu scăpa cu viață. Pentru aceasta nu s-a mai dat dreptul la recurs. Ceaușescu a fost scos din istorie pe 22 decembrie, la orele 18,30, când a intrat pe poarta Garnizoanei din Târgoviște”, a mai spus Kemenici.

„Prin izolarea lui Ceaușescu la Târgoviște s-a dat curaj românilor. Din 23 decembrie, nicio instituție a fostului regim nu a mai funcționat”, mai spunea Kemenici.

Voican Voiculescu a dorit executarea lui Ceaușescu

Întrebat de reporterul de Ce News dacă are vreun regret față de destinul generalui Stănculescu, fostul comandant al Garnizoanei Târgoviște spune că „nu s-a luat să se măsoare ce a făcut și ce nu a făcut el. Stănculescu a ajutat Revoluția română, pentru că armata de sub comanda lui a trecut de partea Revoluției, adat niște ordine deosebite. cei care au decis omorârea lui Ceaușescu au vrut să verifice loialitatea lui Stănculescu față de cuplul Ceaușescu. Stanculescu n-a participat la decizia de lichidare a cuplului Ceaușescu de la Ministerul Apărării Naționale. Voican Voiculescu a dorit executarea lui Ceaușescu din cauză că știa că se juca ultima carte, ori el, ori noi”, s-a mai destăinuit fostul comandant aal garnizoanei Tâtgoviște.

La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu

25 Decembrie 2016

Ca şi momentul 22 decembrie 1989, de la Bucureşti, momentul 25 decembrie 1989, de la Târgovişte, cunoaşte, în cei 27 de ani care s-au scurs de atunci, o Istorie a receptării şi a fixării în posteritate.

Victor Athanasie Stănculescu: „Eram atent la reacţiile celor din Completul de judecată; mă temeam să nu cedeze“

Pasionantă ca şi momentul propriu-zis, această Istorie are cel puţin două planuri:

1) Primul: stabilirea exactă, fără zorzoane stilistice, dar mai ales fără note tendenţioase, a ceea ce s-a întâmplat în prima parte a teribilei zile de Crăciun.

2) Al doilea: definirea a ceea ce a fost la Târgovişte în 25 decembrie 1989.

În primul plan, cele două decenii postdecembriste au însemnat apariţia unor documente şi mărturii în stare să contracareze formidabila manipulare prin media şi prin zvonistică a momentului 25 decembrie 1989. Pe măsura depărtării de eveniment, dar şi pe măsura înaintării în democraţia autentică, opusă „democraţiei originale“ cultivate de regimul Iliescu, opinia publică a devenit tot mai interesată de Adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Răspunzând acestei nevoi, numeroşi istorici şi publicişti au căutat noi documente şi mărturii, au supus verificării critice pe cele propuse şi impuse de autorii Loviturii de stat din decembrie 1989, au convocat pe cei implicaţi în momentul Târgovişte pentru a-i face să spună adevărul acolo unde au minţit în primii ani postdecembrişti sau să dezvăluie amănunte pe care le-au trecut sub tăcere.

S-au stabilit, astfel, în conflict cu versiunea din 1990, câteva lucruri precise: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost retezaţi nu de militarii garnizoanei Târgovişte, revoltaţi de regimul dictatorial, ci de paraşutiştii aduşi de Victor Stănculescu în cadrul misiunii sale; Decretul de înfiinţare a Tribunalului Militar Extraordinar, iscălit de Ion Iliescu, e nul şi neavenit; arestarea Ceauşeştilor era ştiută la Bucureşti încă din seara lui 22 decembrie 1989.

Călăilor le e frică!

În al doilea plan – cel al definirii exacte a momentului –, pe parcursul a două decenii, formulei Procesul Ceauşeştilor ;i-au luat locul formulel ;Mascarada de Proces al Ceauşeştilor, Parodia de Proces al Ceauşeştilor Apariţia şi afirmarea noilor formule au corespuns unei mutaţii spectaculoase în receptarea momentului de către opinia publică. Dacă în primele luni după 25 decembrie 1989, ca urmare a incredibilei manipulări practicate de presa regimului FSN-ist, s-au mai găsit români dispuşi să creadă că la Târgovişte a avut loc un act justiţiar sau cel puţin măcar necesar, pe măsura trecerii timpului, numărul naivilor s-a redus până la zero. Azi, nu cred să existe cetăţean al României – cu excepţia celor implicaţi în Lovitura de stat din decembrie 1989, fireşte – care să nu urmărească şocaţi secvenţele de la Proces, ori de câte ori ele sunt difuzate pe posturile TV. Semnificativ pentru această stare de spirit rămâne următorul fapt: în timp ce vorbeam cu Victor Stănculescu, în direct, pe micul ecran se difuzau secvenţe de la Proces. Numeroşi telespectatori au sunat cerându-ne să nu mai difuzăm secvenţele respective. Erau atât de şocante în violenţa lor, încât dialogul propriu-zis nu mai putea fi receptat cum se cuvine.

Secvenţa din emisiunea din 11 octombrie 2011 în care Victor Athanasie Stănculescu se străduieşte să facă în direct un avion de hârtie, într-o repetare peste decenii a secvenţei de la Târgovişte, va rămâne – sunt singur – în antologia televiziunilor nu numai româneşti, ci şi europene. L-am întrebat pe general de ce s-a apucat să facă avionul în timpul Procesului. Mi-a răspuns – aşa cum se vede din Stenograma emisiunii – că voia să-şi risipească tensiunea. Dezvăluirile făcute de Victor Stănculescu sunt menite a răsturna tot ce s-a ştiut până acum despre atmosfera din încăperea de cazarmă.

Toţi cei prezenţi acolo sunt devastaţi de emoţie. Membrii Completului, de emoţia că nu vor reuşi să reziste presiunii exercitate de Nicolae Ceauşescu prin strădania de a le reaminti că sunt, totuşi, slujitori ai Justiţiei şi nu ai Crimei comandate. Generalul Victor Stănculescu e dominat de teama că membrii Completului ar putea claca. Ştabii de la Bucureşti, în frunte cu Ion Iliescu, dau telefoane peste telefoane la Târgovişte, neliniştiţi la gândul că Nicolae Ceauşescu ar putea să scape. Oricât de ciudat ar părea, singurul lucid de acolo, singurul care nu se pierde cu firea e Nicolae Ceauşescu. Deşi păziţi de zidurile cazărmii, de paraşutiştii înarmaţi, de Moscova, călăilor le e frică. Le e frică de Nicolae Ceauşescu! Lui Nicolae Ceauşescu, deşi aflat după avatarurile halucinante ale prăbuşirii de la Putere, nu-i e frică.

El are tăria de a-şi stabili o strategie (nerecunoaşterea juridică a Completului), de a o linişti pe Elena Ceauşescu, de a-i trata cu dispreţ pe cei din sală, dar mai ales, de a răspunde calm, sigur pe sine, la acuzaţiile propagandistice aduse de Judecător şi Procuror. Din acest punct de vedere, dintre toţi cei prezenţi la Târgovişte, singurul care ia în serios Justiţia română e Dictatorul Nicolae Ceauşescu. Din start, aşa cum a stabilit şi dialogul cu Victor Stănculescu, fostul Conducător pune la îndoială constituţionalitatea Procesului. Când vrea să răspundă acuzaţiilor propagandistice, Nicolae Ceauşescu ţine să precizeze că o face în afara cadrului juridic, adresându-se membrilor Completului ca unor simpli cetăţeni.

Stenograma emisiunii din 11 octombrie 2011 apare astfel drept un moment major în istoria apropierii de Adevăr în cazul 25 decembrie 1989. E întâia oară în ultimii 22 de ani când regizorul şi supervizorul momentului relatează cu lux de amănunte cele întâmplate la Târgovişte. Dezvăluirile sale sunt astfel o contribuţie decisivă la stabilirea o dată pentru totdeauna a Adevărului despre momentul judecării şi asasinării fostului conducător. Dintre aceste dezvăluiri, importante mi se par cele referitoare la prestaţia lui Nicolae Ceauşescu. Întâia oară după 25 decembrie 1989, avem dovada – excepţională, dacă ne gândim că o oferă cel care nici azi nu regretă ce a făcut la Târgovişte – că Nicolae Ceauşescu şi-a păstrat luciditatea, de la debutul Procesului şi până în clipa Execuţiei, în încăperea sordidă a cazărmii.

De la început – recunoaşte Victor Athanasie Stănculescu – Nicolae Ceauşescu şi-a propus să conteste Procesul din punct de vedere juridic şi nu politic. Avem astfel explicaţia corectă a referirilor sale la Constituţie şi a negării Completului de judecată. Dar, mai ales, avem astfel explicaţia gesturilor de a o linişti pe Elena Ceauşescu. Ele nu exprimau atât tandreţea unui soţ, cât efortul unui bărbat politic de a contracara pe Elena Ceauşescu în deraierile acesteia de la planul asumat de Nicolae Ceauşescu.

O şedinţă de demascare

Mărturiile lui Victor Stănculescu din Stenograma tipărită de noi în acest număr constituie însă o contribuţie spectaculoasă şi la definirea a ceea ce s-a întâmplat la Târgovişte. Pe parcursul întregii emisiuni, generalul n-a obosit a susţine că s-a deplasat la Târgovişte cu misiunea primită de la Ion Iliescu şi asumată de el de bună voie de a-i lichida pe Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Că aşa şedeau lucrurile ne-o dovedeşte şi mărturisirea despre telefoanele pe care le primea generalul de la Bucureşti, toate exprimând nerăbdarea de a vedea „problema rezolvată“. În aceste condiţii, nu mai putem considera, ca până acum, momentul Târgovişte drept un Proces, fie el şi trucat până la nivelul Mascaradei.

La Târgovişte a avut loc – putem spune cu tărie – o tipică şedinţă de demascare în genul celor din timpul stalinismului românesc. Se ştie că astfel de şedinţe, desfăşurate nu numai la nivelul organizaţiilor de partid, dar şi la nivelul organizaţiilor de tineret, de sindicat sau pur şi simplu de întreprindere, aveau loc după o schemă prestabilită: Victima – deja condamnată – era supusă unui violent rechizitoriu public de activistul venit de la raion, supervizat de ofiţerul de Securitate din sală. De ce mai era nevoie de o asemenea şedinţă, dacă oricum victima era exclusă deja din partid, anticamera trimiterii la puşcărie sau la plutonul de execuţie? Pentru ca auditoriul – colegii victimei – să afle ce erori şi crime comisese condamnatul. Momentului Târgovişte i s-a zis Proces. În realitate, a fost o şedinţă de demascare a lui Nicolae Ceauşescu, în faţa asistenţei, mai întâi şi, prin intermediul casetei video, a întregii ţări, mai apoi.

Rechizitoriul Procurorului nu s-a ocupat de stabilirea infracţiunilor comise de cetăţeanul Nicolae Ceauşescu, ci de denunţarea regimului Ceauşescu. Judecătorul s-a lansat, la rându-i, într-un discurs propagandistic. Înregistrat pe bandă, momentul avea să fie difuzat la TVR pentru ca oamenii muncii să se convingă că regimul Ceauşescu trebuia răsturnat. Studiile dedicate lui Ceauşescu din ultimii ani de domnie au insistat pe pierderea lucidităţii de către fostul Conducător. Nu-i exclus ca Nicolae Ceauşescu să-şi fi pierdut luciditatea în condiţiile zidului de linguşiri care-l înconjura şi a valului de dezinformări care-l lua cu asalt. Când a scăpat de condiţia de Conducător, când a devenit, în fine, Nicolae Ceauşescu cel adevărat, cel din primii ani de Putere, şi-a dovedit extraordinarele calităţi de bărbat politic.

Momentul de la Târgovişte, sfârşit cu moartea fizică, a fost pentru Nicolae Ceauşescu momentul crucial de destin, cel prin care ne-a convins pe noi, spectatorii filmului cu Procesul, că a fost un mare bărbat de stat. Unul care nu face compromisuri nici măcar în faţa morţii.

Comparându-l pe Nicolae Ceauşescu de la Târgovişte cu Ion Iliescu din fruntea României – un om gata la orice compromis pentru a rămâne la Putere – avem explicaţia celor peste zece ani de orbecăire a României prin mlaştina tranziţiei sub mandatul lui Ion Iliescu.

O crimă comisă cu sânge rece

Asasinarea lui Muammar Gaddafi într-o pretinsă bulibăşeală a făcut pe unii comentatori români să afirme că momentul Târgovişte a fost superior celui din Libia. Nimic mai fals. Momentul Târgovişte, care putea fi rezolvat prin împuşcarea lui Ceauşescu fără şedinţa de demascare, a dat o lovitură cumplită Justiţiei române, prin constrângerea de a fi sălbatică. Din acest punct de vedere, noi, românii, am fost mult mai primitivi decât libienii. Pe Muhamar Gaddafi l-au asasinat nişte analfabeţi, membri ai lumpenului. Pe Nicolae Ceauşescu l-au asasinat nişte intelectuali, membri ai elitei româneşti: un activist PCR – Ion Iliescu, un ziarist – Silviu Brucan, un procuror – Dan Voinea, un judecător – Gică Popa şi un general al Armatei Române – Victor Athanasie Stănculescu. Asasinii liderului libian au acţionat într-un moment de pierdere a lucidităţii. Asasinii lui Nicolae Ceauşescu au acţionat pe deplin conştienţi de ceea ce făceau. De aceea, spre deosebire de asasinarea lui Muammar Gaddafi, asasinarea lui Nicolae Ceauşescu e o crimă cu sânge rece.

Ceausescu Looks West

18 Decembrie 2016

NICOLAE CEAUSESCU’S RULES, AS SEEN BY THE NEW YORK TIMES

A year after the Romanian leader Nicolae Ceausescu refused to join in the Soviet invasion of a rebelling Czechosolovakia, he received the American President, Richard M. Nixon, affirming Romania’s defiant stance toword Moscow. The New York Times, Sunday, August 3, 1969

December 27, 1989|By R.C. Longworth, Chicago Tribune.

BUCHAREST, ROMANIA — Amid the international censure of Nicolae Ceausescu, and the rush to recognize the revolutionaries who deposed and executed him, it seems hard to recall that Ceausescu, like Gen. Manuel Antonio Noriega of Panama, was once a pet of Washington.

The Johnson and Nixon administrations in particular adopted Ceausescu as their favorite communist, because of his supposed independence from Moscow. To this end, they ignored his human-rights abuses, helped him destroy his country`s economy, funneled investment to Romania and may even have kept him in power.

After the Soviet invasion of Czechoslovakia in 1968, President Lyndon Johnson warned Soviet leader Leonid Brezhnev against invading Romania too. Although there never was any evidence that Brezhnev planned to invade, the Johnson warning guaranteed that the Soviets would keep their hands off Romania. It also ensured that when the more moderate Gorbachev government came to power, it would have no influence in Bucharest.

Richard Nixon already had formed a friendship with Ceausescu. In 1967, before he announced his candidacy for president, Nixon went to Moscow, hoping to win votes by engaging Soviet leaders in a repeat of his „kitchen debate„ with former leader Nikita Khrushchev. The Soviets, knowing this, ignored him; and Nixon, deflated, went on to Bucharest, where the shrewd Ceausescu rolled out the red carpet.

Nixon never forgot. One of his first foreign trips after his election was to Romania. The U.S. gave most-favored-nation trade treatment to Romania while denying it to other communist countries. More important, the Nixon administration twisted the arms of American bankers and business leaders to persuade them to loan and invest money in Romania.

The reason lay totally in foreign policy. In the early 1960s, Ceausescu fought off a Soviet attempt to turn his country into an unindustrialized breadbasket for the Soviet bloc, and he got away with it. After that, he criticized the Kremlin, refused to join in the invasion of Czechoslovakia, recognized Israel and West Germany and permitted Jews to emigrate.

The Soviet Union permitted this for two reasons. First, Ceausescu continued to run a rigidly hard-line communist state at home. Second, Romania, unlike Hungary or Czechoslovakia, is not strategically important, and Ceausescu`s mild apostasy irked the Soviets but did not threaten them.

„We could squash him just like that,„ a Soviet diplomat said at the time, implying that Brezhnev didn`t feel it was worth the effort.

The anti-Soviet basis of American policy meant that anyone who irritated Moscow, no matter how unsavory his practices at home, got American support. Ceausescu knew this and capitalized on it.

The U.S. Embassy in Bucharest was under orders from Washington to put a shine on Ceausescu while soft-pedaling his shortcomings. Thus the American businessmen and bankers heard from U.S. diplomats about the strength of the Romanian economy and the safety of their investment.

Unfortunately, it wasn`t true. The loans were going into factories that were to produce goods that could be sold in the West, to earn the money to repay the loans. As American journalists wrote at the time, the money was wasted. Poorly trained workers in inefficient factories commanded by central planners turned out shabby goods that could not be sold abroad.

The end result was the foreign debt that led to Ceausescu`s worst excesses. Determined to pay it off, he began exporting everything he could-food, clothing, energy-reducing his own people to near starvation in their heatless, lightless homes.

All the appurtenances of repression were in place when Nixon came calling. The secret police enforced Ceausescu`s rule; television and newspapers extolled his virtues; the Hungarian minority was persecuted;

foreigners were tailed; and emigration was all but banned.

It was American policy to turn a blind eye to all this while keeping a chill on relations with reformist Hungary next door. The reason was that, while Hungary ran a relatively liberal domestic policy, it paid for this by lining up with Moscow on all foreign-policy matters-which, in those days, was what counted.

Neither liberal Hungary nor repressive Romania has changed in its essence since then. It is American policy, catching up to realities beyond the Cold War, that has reversed.

Ultimul secret al lui Nicu Ceauşescu! A fost păstrat timp de 40 de ani

1 Decembrie 2016

​La mijlocul anilor 70, baza militară de la Bobocu, judeţul Buzău, s-a transformat peste noapte într-un loc extrem de bine păzit pentru Nicu Ceauşescu, fiul cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu. Cel supranumit de popor “Prinţişorul” şi-a dorit să facă armata la aviaţie, la scurt timp după ce primise cadou un avion de mici dimensiuni de la regina Angliei. Astfel, în 1976 se instituia la Bobocu o adevărată Omerta pe perioada cât fiul dictatorilor urma să-şi ia brevetul de zbor la termen redus. 

Timp de 40 de ani au ţinut la secret foştii colegi ai lui Nicuşor Ceauşescu aventurile pe care copilul de suflet al lui Ceauşescu le-a avut la şcoala de aviaţie de la Buzău.

Piloţii care l-au avut coleg pe copilul dictatorilor au trăit o adevărată tragicomedie, timp de şase luni, presărată cu ameninţări venite de la securişti, dar şi cu poveşti ieşite din comun. 

“Când au aflat că vine Nicuşor, ne-au făcut rapid instractajul, și ne-au spus că fără poker, distracţii sau bancuri că altfel toată lumea zboară în frunte cu mine! Ne-a ameninţat comandantul. Numai să sufle careva şi o să vă blestemaţi zilele” povesteşte comandorul în rezervă Marcel Smoleanu, vicepreşedinte A.R.P.I.A. filiala Buzău şi redactor la revista Aripi Buzoiene.
Secretul era absolut şi nimeni n-a avut curajul până acum să încalce consemnul dat de Securitatea lui Ceauşescu despre stagiul militar al lui Nicuşor. Abia acum s-a aflat cum stabilimentul aerian s-a tranfosrmat rapid într-un cuibuşor de nebunii. “El venise să facă şi armata, dar era interesat mai mult să-şi ia brevet de zbor pentru avionul primit cadou. Cu toate astea ţinea la micile distracţii. Avea două maşini: un Audi şi un Renault cu care pleca glonţ, când avea chef, la Bucureşti. De multe ori venea însoţit de prieteni şi femei extrem de cochete. Veneau maşini speciale care îl aprovizionau cu lăzi de băutură, jucau poker şi trăgeau chefuri până la ziuă”, îşi mai aminteşte Marcel Smoleanu.

Deşi au trecut atâţia ani, foştii piloţi care l-au avut coleg spun că acesta nu s-a comportat niciodată cu superioritate, ba, dimpotrivă, le-a făcut aviatorilor mici favoruri. Fiindcă Nicuşor locuia la etajul unu într-un apartament cu trei camere situat deasupra grupului din Buzău, piloţii şi-au permis să ceară câte ceva de la vecinul pricopsit.

”Noi stăteam la parter şi dimineaţa şi seara ne întâlneam pe scări. Saluta, zâmbea şi ne întreba ce mai facem. Într-o seară, când jucam table, am rămas fără ţigări şi eram cu toţii supăraţi că nu avem de unde să cumpărăm. Atunci a venit unul cu ideea să punem pariu, cine are curaj să-i ceară lui Tovarăşu’… şi m-am dus eu. M-a invitat înăuntru, dar n-am intrat că ar fi trebuit după aia să dau notă explicativă la Securitate. A zâmbit şi m-a întrebat de care vrem? Kent sau Marlboro? Am spus că vreau Snagov, dar mi-a dat Kent. Am vrut să iau trei ţigări, pentru fiecare dintre noi câte una, dar el ne-a dat două pachete”, mai spune comandorul Marcel Smoleanu.Pasionat de tenis, se antrenase cu Bjon Borg

Cât a făcut armata printre piloţi, Nicu Ceauşescu s-a legat afectiv de mai mulţi aviatori care erau pasionaţi de tenis. Cu unii concura, iar altora le făcea cadouri costisitoare care constau în echipamente aduse din străinătate, mai ales dacă spuneau bancuri politice. “Făcuse antrenamente cu Borg şi era foarte bun. A amenajat terenul de zgură de care ne bucurăm şi astăzi. Într-o zi, un coleg s-a scăpat şi a spus un banc cu Nicolae Ceauşescu, iar Nicu l-a auzit şi s-a tăvălit pe jos de râs. A aruncat şi racheta din mână şi i-a zis că dacă mai spune unul îi face cadou echipamentul. Contrainformatorii au strâmbat din nas, dar n-au avut ce să-i facă” ne-a mai povestit comandorul Marcel Smoleanu.
Şi cei cei care aveau probleme cu şefii găseau înţelegere la prietenul extrem de puternic. Comandanţii executau ordinele fără să comenteze prea mult. “Odată, un maior poreclit “Nebunica” n-a mai venit la antrenament după ce fusese prins că a jucat poker cu alţi colegi. Nicu l-a întrebat la popotă ce-a păţit şi când a aflat i-a cerut comandantului lista neagră cu toţi care urmau să fie sancţionaţi. I-a spus răspicat că nu s-a întâmplat nimic şi să uite pentru toteauna episodul ăla”, mai spune comandorul Marcel Smoleanu.

Zbura cu IAR 823

Nicu Ceauşescu şi-a făcut stagiul militar pe un avion IAR cu elice, întrucât suferea de o afecţiune cardiacă ce nu-i permitea să zboare cu avionul cu reacţie. Deşi toţi piloţii devenau şefi de promoţie după trei ani de stagiu, Nicu Ceauşescu a devenit în doar şase luni.

”La 40 de ani după această întâmplare, pe plăcuţa memorială cu şefii de promoţii încă este trecut numele lui Nicuşor. După revoluţie l-au şters, apoi l-au scris din nou pentru că nimeni nu poate să mai retragă această distincţie. E un fapt consumat şi nu există nicio cutumă care să-i retragă titlul”, ne-a dezvăluit comandorul în rezervă.

Foştii colegi ai lui Nicuşor, trecuţi acum de 70 de ani, îşi mai amintesc cum prinţişorul venea dimineaţa la raport îmbrăcat într-o uniformă impecabilă. Singurele vizite părinteşti le primea doar dinspre mamă, tatăl neavând timp pentru deplasările la Buzău.

El Lidero Maximo s-a stins!

26 Noiembrie 2016


„El Lidero Maximo” s-a stins! Povestea copilului din flori ajuns lider al Cubei. Fidel Castro, despre Ceauşescu: „Un om de acţiune, sincer şi dinamic”

A înfruntat zece preşedinţi americani, a supravieţuit celor peste 600 de tentative de asasinat care l-au vizat, a pus la punct un regim comunist chiar „sub coasta” Statelor Unite ale Americii şi a condus Cuba timp de 47 de ani. Astăzi, la cei 90 de ani ai săi, „El Lider Maximo” s-a stins împlinit: un copil din flori, sărac, a reuşit să apere şi să transforme ţara mult iubită

EL AMOR CUBANO! Femeile din viața dictatorului Fidel Castro. A condus cu o mână de fier, a iubit cu patimă

UN FERMIER BOGAT ŞI O SERVITOARE AU DAT LUMII UN LIDER DE TEMUT.

A văzut lumina zilei într-o zi de la jumătatea lunii august, în 1926, în oraşul Biran din estul Cubei. A fost rodul iubirii dintre un imigrant spaniot, un fermier de mare succes, şi servitoarea să. Nu a dus o viaţă plină de bogăţii. Din contră, a mers la şcoală alături de copiii fermierilor şi, încă de mic, a văzut cu ochii săi ce înseamnă sărăcia în care majoritatea cubanezilor se zbătea.

La 13 ani, a avut prima idee revoluţionară îndreptată, culmea, împotriva tatălui său. Fidel Castro i-a instigat pe lucrătorii de la trestia de zahăr să organizeze o grevă împotriva celui care l-a respins…

ÎŞI DOREA FAIMĂ ŞI GLORIE!

Anii au trecut, iar Fidel Castro a ajuns să studieze dreptul la Havana şi s-a implicat fără rezerve, în timpul studiilor sale, în politică. Tânărul nu a făcut un secret din ambiţiile sale. Le-a spus colegilor săi studenţi că îşi doreşte „faimă şi glorie“, iar banii primiţi de la tatăl său nu făceau decât să îi alimenteze dorinţa.

După absolvirea facultăţii, Castro a pus bazele unei firme de avocatură, însă adevărata să pasiune era politica.

În anul 1952 a candidat pentru un loc în Congres, numai că o lovitură de stat pusă la cale de generalul Fulgencio Batista a dus la anularea alegerilor.

Dictatura instaurată a zădărnicit planurile lui Castro de a-şi construi o carieră civilă şi l-a transformat într-un revoluţionar. În anul care a urmat, Castro şi un grup de militanţi apropiaţi lui au atacat barăcile militare din Santiago de Cuba, dar armata a avut câştig de cauză în faţa acestui complot care nu fusese pus la cale temeinic şi nici suficient susţinut.

“CONDAMNAŢI-MĂ! ISTORIA MĂ VA ABSOLVI!…”

…le-a spus Fidel Castro judecătorilor. Şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Dar, în cadrul unei amnistii generale, a fost eliberat doi ani mai târziu, când a luat calea Mexicului, alături de fratele său Raul.

Cei doi au format un grup rebel, care să instige la revoluţie în Cuba. În exil l-a cunoscut pe argentinianul Ernesto „Che“ Guevara, care avea să-i devină camarad de arme, şi de la care a învăţat tactici de gherilă.

În 1956, la bordul iahtului „Granma“, Castro s-a întors în Cuba. Alături de el se aflau 81 de bărbaţi, toţi revoluţionari. La început au suferit pierderi, dar, în timp, au început să câştige teren. Spre sfârşitul anului 1958 au trecut la adevărata ofensivă. 

În ajunul Anului Nou, Batista a fugit, iar la primele ore ale zilei de 1 ianuarie 1959, Castro a anunţat triumful revoluţiei sale.

A condus ţara cu o mână de fier şi a fost acuzat nu o dată că a încălcat drepturile omului în perioada în care a trecut la ceea ce a numit reconstruirea Cubei, confiscând nu numai proprietăţile companiilor străine, ci şi ale propriei sale familii.

ÎNREGISTRA TOT PE BANDE MAGNETICE!

Fidel înregistra tot. La cel de-al treilea etaj al Palacio de Revolucion, într-un mic intrând din biroul prezidenţial se afla un dispozitiv profesionist de înregistrare, cu benzi magnetice şi căşti de ascultare.

Fără vreo indicaţie contrară, consemnul era să dai drumul la magnetofoane de fiecare dată când El Comandante primea un vizitator pentru o întrevedere, fie că era cubanez sau străin, politician, ministru său general.

Sala Consiliului de Miniştri, aflată de cealaltă parte a culoarului, la cel puţin zece metri de biroul lui Fidel, era înţesată de microfoane, care permiteau înregistrarea reuniunilor Biroului Politic al partidului comunist care se derulau în această sală. În Cuba nu scapă nimic de supravegherea securităţii statului, G2.

13 AUGUST, O ZI CU MIEL FRIPT ŞI PRIETENI APROPIAŢI.

Pentru aniversarea de la fiecare 13 august, comandantului-şef îi plăcea să fie înconjurat de garda sa apropiată. Prin tradiţie, el şi escorta se adunau în casa havaneză situată în inima unităţii militare 160, cea unde Fidel îşi organiza întâlnirile galante, departe de ochii Daliei, soţia să.

Se frigea un miel, pe care oaspeţii îl mâncau cu mâna, conform tradiţiei arabe, şi totul era stropit cu vin algerian. În acea zi Fidel nu uita niciodată să-i viziteze pe fratele său Raul şi pe amicul său columbian, scriitorul Gabriel Garcia Marquez.

Ceauşescu şi Fidel Castro, la taifas. Cubanezul despre liderul roman: “Un om de acţiune, sincer şi dinamic”.

Se întâmpla în mai 1972. Fidel şi Nicolae Ceauşescu s-au întâlnit în România, nu pentru a discuta despre nichel, ci pentru a-i înfuria pe “imperialiştii americani”, cum avea să declare Castro.

„El Lider Maximo“ Fidel Castro, prim-secretar al partidului comunist cubanez, se afla într-un turneu mondial. A profitat de ocazie pentru a-l cunoaşte îndeaproape pe tovarăşul său român. Ceauşescu şi Castro au avut trei întâlniri oficiale, pe 26, 27 şi 29 mai. Ziua de 28 mai a fost rezervată unei vizite la Ploieşti, ocazie pentru liderul cubanez să cunoască realizările socialismului românesc.

Ceauşescu i-a invitat la discuţii pe miniştrii din domeniul economic deoarece avea de gând să-i propună lui Castro proiecte de cooperare în domeniul industrial şi comercial. Liderul român pusese ochii pe rezervele de nichel ale Cubei, dorind înfiinţarea unei turnătorii printr-o societate mixtă. Castro nu s-a arătat prea încrezător în proiectele lui Ceauşescu, considerând spaţiul imens dintre cele două ţări o piedică în calea colaborării.

„El Lider Maximo“ era interesat să discute doar despre „imperialismul yankeu“. Castro susţinea că economia Americii de Sud nu se putea dezvolta liber atâta vreme cât ţările din regiune erau subjugate de guvernul de la Washington. Cubanezii erau gată să-şi consilieze confraţii latino-americani dacă ar fi început revoluţii contra capitalismului.

Castro, spionat pas cu pas la Bucureşti

Cu toate că discuţiile oficiale au fost deosebit de cordiale, Ceauşescu nu s-a putut abţine să-şi spioneze prietenul sud-american. La reşedinţa de protocol a lui Castro a fost instalată tehnică operativă, Ceauşescu primind zilnic note privind remarcile liderului cubanez la adresa României şi a secretarului general al PCR.

Într-o convorbire cu medicul său, Castro l-a prezentat pe Ceauşescu a fi un „om de acţiune, sincer şi dinamic“.

Omologul român îi lăsase impresia că stăpânea bine problemele politice şi economice, fiind şi o gazdă primitoare deoarece îşi ascultă interlocutorii foarte atent. Liderul cubanez i-a mai spus medicului că se odihnise instantaneu după aterizarea în România, cu toate că venea dintr-un turneu solicitant. L-a ajutat căldura oamenilor şi a tovarăşilor români.

Cum s-a trăit în România în anii ’70- ’80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

1 Iunie 2016

image

UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

MINCIUNĂ GROSOLANĂ : În anii 70 erau în magazine, 10 -20 de feluri de salamuri, de brânza și de carne…Portocalele, Bananele, Merele, Perele, Cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență …

Mâncam 3-4 mere ori de câte ori veneam de la școală după ce mâncam de-amiază. Era un fel de felul III.

Penuria a început DUPĂ anii 80.

image

In anii 70, bananele, portocalele dar si fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum că nu era așa, e o minciuna grosolană.

Iată o astfel de minciună: „Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte”

Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte vroiai. E o minciună că erau „verzi”…Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi să dispară de tot…Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mâna lămâile naturale, punând apă și două lingurițe de zahăr. Sucul era minunat. Și aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când vroiam să fie sucul și mai bun storceam două lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la fotbal, era minunat.

Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei iți luai 100-200 de grame de salam sau parizer – și alea de atunci, nu erau deloc mizeriile de azi cu e-uri , mațe și zgârciuri tocate….Pe clasa 2-a – 3-a, mergeam în pauza mare la magazin și ne luam corn cu salam cu doar câțiva lei…Îmi lăsa mama mărunțis sa-mi iau ceva de mâncare.

Am fost în tabără cu școala sau cu liceul, aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a …O tabără costa intre 300 si 500 lei 10-12 zile.

Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.

Venea stomatologul la școala și îi consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar.

La gravide mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau.

Te lua poliția de pe stradă dacă nu munceai…și-ți dădea un loc de muncă. Te urmăreau mai apoi să vadă dacă te duci la servici. Nu exista șomaj.

Foarte, foarte mulți oameni primeau case de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii MODICE – chiria era de aprox. 50 de lei pe luna.

Un bilet de autobuz era in anii ’70 – 50 de bani , în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei

Sunt antibolșevic ca opțiune politică, dar NU CU MINCIUNI se scrie istoria….Da, a fost frig în ultimii ani și magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de pește…Dar nu a fost tot timpul așa.

Îmi amintesc când în anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de pește amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva. Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat cât și cel în ulei erau foarte bune. Dar nu puteai mânca doar pește.

Curtea școlii era permanent deschisă inclusiv în vacanțe. E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid azi oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între blocuri, când au fost mici.

În curtea şcolii se juca fotbal de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…

Mergeam vara și dădeam cu mingea și racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri…Nu mi-a zis nimeni niciodată nimic…La ștrand un bilet pentru o zi întreagă era pentru un copil 3 lei apoi către 1989 s-a făcut 5 lei…Cu toate astea, recunosc că mai și săream gardul împreună cu alți copii.

Nu de puține ori se spărgea la școală, din greșeală, câte-un geam de la o minge de tenis sau de fotbal și nu era nici un scandal : se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau Pionier, Pegas sau Tohan. Patinoarele la fel: cânta muzică uneori, și-ți dădeau ceai cald.

Cu siguranță am avut o copilărie foarte fericita și n-am văzut în jurul meu copii care sa nu aibe una la fel…Și am crescut într-un cartier obișnuit într-un oraș prăfuit de provincie.

Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea ca și copil…

Nu poate veni un MINCINOS sa spună ca de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi în anii 70

În 1989, profesorii aveau salarii între 2200 și 3500 de lei (mama era profesoară) după vechime și gradele pe care și le puteau lua.

Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți ca profesorii cu aceeași vechime în muncă.

Un debutant începea întotdeauna cu salariul minim (1800 și mai apoi 2000 de lei). Dar după câteva luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.

La televizor se transmiteau în anii 70 aproape toate competițiile sportive TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc…erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane, cinematecă etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noapte…reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.

image

Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de Steaua?

Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă …te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a doua…Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile toate avea prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Și Doboșurile erau bune sau Indienele.

Despre ce vorbim? Țara DUDUIA de noi CONSTRUCTII..erau MACARALE peste tot …

Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în fiecare oras….Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând fugind scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.

Trenurile pe distanțe lungi ajungea cu 2-3-4 ore mai repede ca azi…

Cu un salar MEDIU iti putea face lejer un concediu de 10-12 zile la mare

E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate.

Cărțile din Biblioteca pentru Toți erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toată Literatura Națională și Universală. Plus cărți de filozofie, de istorie sau de critică. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă, așa cum veneau cu roșii și ardei.

Și erau cărți una și una. Mai târziu, cărțile din Biblioteca pentru Toți au devenit 10-12 lei. Dar nici așa nu erau scumpe. Cea mai bună revistă era Secolul XX. Mi-o amintesc și acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasă cât o carte, cu articole tot unul și unul. Așa o revistă nu mai avem azi.

Ne duceau cu școala, la Cinematograf și la Teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane copiii aveau intrarea liberă. La noi în oraș, echipa juca în Divizia C și câteodată, mai intra și-n B. Dar eram cu toții mândri de ea.

A NU SE CONFUNDA ANII 70-80 CU CRIMELE BOLSEVICE DIN ANII 50….CARE AU FOST DE GROAZĂ. Ce mi-au povestit părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.

Laptele (despre care unii mint în alte articole „că plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare dimineață direct în scara BLOCULUI…

Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața, O ALTĂ STICLĂ PLINĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei…apoi a fost 3.30

Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), sau suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă…

După anii ’80, chestia asta a dispărut…

Dimineața mă trezea câteodată, zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora 6:00 și 6:30.

Admiterea la liceu și la facultate au fost printre cele mai corecte și mai bine organizate concursuri la care am participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor care dădeau examen.

Și, atenție: eu am crescut într-un oraș de provincie din ARDEAL, nu în BUCUREȘTI și nici în vreo capitală de județ…Dar era LA FEL peste tot.

Ceea ce vă povestesc eu AM TRĂIT. Ce vă povestesc SUNT FAPTE nu e apologie, nu e propagandă …sunt fapte.

AM POVESTIT exact ce am trăit. …Nu contează ce regim a fost sau ce regim ar fi fost : Aș fi spus exact ce am trăit indiferent de regim. Cine vă spune că n-a fost așa VĂ MINTE.

Desigur o poveste separată ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985…

Dacă în 1973 ar fi fost O PENURIE MASIVĂ de Portocale în România cum vă mint unii, credeți că ar fi apărut în 1973 cântecul O PORTOCALĂ ? Ca să trezească ura și indignarea oamenilor?

Interpret Anda Calugareanu, muzica Marius Țeicu, versuri Ovidiu Dumitru. Melodia a fost compusă in 1973, şi dată în premieră la TVR, realizator Alexandru Bocăneț. Melodia s-a bucurat de mare succes in spectacolele live, cu două si trei bis-uri la fiecare spectacol.

Macaralele și Blocurile dela
locuințe care se construiau peste tot erau imagini obișnuite ale anilor ’70-’80. În poza de mai jos puteți număra 9 macarale

Sursa: fluierul.ro

%d blogeri au apreciat asta: