Skip to content

Târgovişte


Publicat de Ovidiu Bran pe: Sep 30, 2009 @ 23:04

Am scris primul interviu din 1993 publicat cu Vasile Malutan Nicolae Deca si cu Nicolae Petrisor. Document istoric ! Dupa cum stiu, nici-un ziar nu a publicat asemenea interviuri

BIBLIOGRAFIE:

THE LAST DAY by Arnaud HAMELIN – Sunset Presse – 1993
Stenograma audierii lui Vasile Malutan la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995
Comisia Senatorială 1995 maiorul Florian Raţ, Căpitanul Marian Rusu, Ilie Ceauşescu, în 1994. Stănculescu, în 1993.
Comandantul regimentului, comandorul Ioan Suciu (condamnat ulterior în dosarul „Ţigareta 2” alături de Gheorghe Truţulescu) 1994, Comisiei „Decembrie 1989”. (citeste mai jos)

Ana Bunea, administratorul domeniului administrat acum de RA-APPS, era îngrijitoare în 1989.
(Cititi mai jos declartaia Anei Bunea, Florian Rat)
Adevarul ro

Inginerul Marius Popescu, Nicolae Vlad.
 
 

–––––-
Vasile Malutan: Am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni „Am raportat că sotii Ceausescu s-au urcat într-o maşină roşie”(ora 13.30).
După 23 de minute de stat în câmp (13.07- 13.30), dictatorii au plecat cu maşina doctorului Nicolae Decă, fără căpitanul Marian Rusu. Imediat, inginerul Marius Popescu a mers cu un tinichigiu auto la o farmacie din Titu, unde era un telefon, să anunţe Televiziunea Română că soţii Ceauşescu se află în Dâmboviţa. Ce se întâmplase: depistaţi de nişte cetăţeni şi huiduiţi mânios, Ceauşeştii l-au zorit pe şoferul Petrişor Nicolae să părăsească zona. Acesta a rătăcit cu ei o vreme prin oraş, apoi a ajuns la Centrul de Protecţia Plantelor, aflat la ieşirea din Târgovişte spre Câmpulung Muscel. Era în jur de 14.30. I-a lăsat acolo şi a fugit în oraş să dea vestea. A aflat-o şi sergentul-major Ion Enache. Miliţianul a anunţat la inspectorat, dar i s-a spus că sunt „prostii”. Auzind grozăvia, plutonierul Constantin Paise, colegul său, i-a propus să meargă împreună la Centrul de Protecţia Plantelor. Cei doi miliţieni i-au găsit pe Ceauşeşti şi, la 14.50, au plecat cu ei într-o maşină-radar. Aveau să petreacă împreună câteva ore. De teama furiei populare au stat ascunşi într-un păpuriş, la Răţoaia, unde au zăbovit până la 16.50, potrivit sincronizării făcute de Grigore Cartianu în „Sfârşitul Ceauşeştilor”. La 17.45 au fost aduşi în sediul Miliţiei. Aduşi în sediul Miliţiei Judeţene, Ceauşeştii au mai petrecut 45 de minute până să fie transportaţi la UM 01417, timp în care li s-a făcut şi o percheziţie. Comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, fusese anunţat de prezenţa lor şi a trimis un Aro şi un camion ca să-i aducă în cazarmă, dar dictatorii fuseseră luaţi deja de adjunctul Securităţii Dâmboviţa, colonelul Gheorghe Dinu, şi de doi ofiţeri de Armată: maiorul Ion Mareş şi căpitanul Ion Boboc. Li s-a alăturat şi plutonierul Constantin Paise, de la Miliţie, şi cu toţii au ajuns în unitatea militară.
VASILE MALUTANVasile Maluţan : „Ceauşescu mi-a cerut să-i raportez generalului Rus că are nevoie de două elicoptere mari, cu trupe pentru însoţire, că se simţea descoperit. Nu avea gardă ca lumea. Şi a insistat pe treaba asta. Am luat legătura cu Rus, care zice: «Discută direct cu Tenie şi raportează-i ce mi-ai raportat mie!». Adică, ordinul lui Ceauşescu”. Colonelul Petru Tenie se afla la comanda flotilei prezidenţiale de la Snagov.
Maluţan continuă: „Am făcut cum mi-a ordonat generalul Rus, mi s-a dat legătura, am vorbit cu Tenie. Şi Tenie zice: «Vasile, fii atent că, din momentul de faţă, nu se mai ridică niciun elicopter! Aşa că, orientează-te!». Lucrul acesta m-a încurajat extraordinar. Discuţia avea loc la ieşirea din Palat. Ceauşescu a stat pe scări, lângă mine, să audă ce vorbesc. M-a auzit ce am vorbit… A dat din mână nemulţumit… Dar el pe Tenie nu l-a auzit! N-a ştiut că Tenie mi-a spus treaba asta. Eu lui Ceauşescu i-am raportat că elicopterele se pregătesc şi… or să vină. Îmi pregăteam o minciună – că voiam să plec de la Snagov – şi să-i zic că trebuie să schimbăm elicopterul, că l-am suprasolicitat la decolarea de pe CC şi nu prezintă garanţie. Dacă vrea să plece de aici şi să decoleze din nou, eu nu-i mai garantez că ajungem întregi!”.

Stanculescu„M-am grăbit spre minister, să aflu ce se întâmplă cu zborul şi dacă totul este sub control. Sincer să fiu, şi mie îmi era frică, pentru că nu ştiam încotro se vor duce. Dar când am ajuns la minister, am avut o imagine care m-a frapat: Ilie Ceauşescu era în biroul ministrului Apărării!“, a declarat Generalul Victor Atanasie Stănculescu, în 1993, Comisiei „Decembrie 1989“.

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Ilie Ceauşescu: „Esenţa discuţiilor cu ataşatul militar sovietic a fost ca, în situaţia aceea destul de tulbure, să nu se implice în evenimentele din România. Apoi i-am mai spus: «Dumneavoastră aveţi o mare influenţă asupra Ungariei. Faceţi tot ce este posibil ca Ungaria să nu intervină! Să nu trimită trupe aici!», iar el a zis: «Facem! Facem!»“. era putin dupa 12

Vasile Malutan
La ora 11.30, 22 decembrie 1989 Vasile Maluţan primeste ordin de la generalul Horia Opruţa – si de la colonelul Petre Tenie ( şeful lui ierarhic la flotilă) – de decolare de pe baza aeriana de langa capitala (elicopter alb Dauphin nr. 202).

Elicopter tip Dauphin

Vasile Maluţan; am luat-o de la nord spre centrul orasului spre piata palatului. Am aterizat pe terasa sediului Comitetului Central. Am ramas acolo jumatate de ora cu motoarele pornite, asteptand sa vedem ce se-ntampla. Nicolae si Elena Ceausescu erau speriati, aproape ca nu aveau putere sa mearga, erau carati de garda lor. Fostul premier Manea Manescu si consilierul Emil Bobu erau cu ei. Doi ofiteri de la Directia a V-a a Securitatii – capitanul Marian Rusu (aghiotantul Elenei), maiorul Florian Rat (aghiotantul lui Ceausescu si trei membrii ai echipajului copilotul Mihai Stefan si mecanicul Stelian Dragoi
CC

Audierii la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995 –În locul maiorului Florian Raţ trebuia să fie un alt ofiţer din Direcţia a V-a, Vasile Tălpeanu, care era de serviciu în ziua aceea ca aghiotant al lui Ceauşescu. Tălpeanu a dispărut, „s-a ascuns“ – a mai declarat Maluţan – „pentru că n-a vrut să mai apară lângă Ceauşescu“. În schimb, Florian Raţ, care nu era de serviciu în garda preşedintelui, s-a agăţat de elicopter. În 1990, la propriu-i proces, a fost întrebat: „De ce te-ai urcat, totuşi?“ „Mi-a fost frică să rămân acolo! Am văzut ce vine în urma noastră…“ În urma lor veneau zeci, sute de revoluţionari furioşi.

AAAELICOPTER
„După ce am luat înălţimea de siguranţă, am intrat în viraj către nord şi mi-am dat căştile jos de pe urechi, ca să pot să comunic cu Ceauşescu, căci el nu avea căşti. Când voia să-mi spună ceva, mă bătea pe umăr, iar eu întorceam capul. L-am întrebat: «În ce direcţie…?» Zice: «Ai luat legătura cu judeţele astea apropiate, cu Argeşul, cu Doljul…?» Zic: «N-am luat legătura cu nimeni». Nu mai răspundea nimeni la radio prin reţeaua lor. Ceauşescu s-a sfătuit puţin cu Madam şi mi-a indicat să merg către Snagov. Atunci, eu am comunicat la bază că mergem către «Balta Mică» – aşa era ştiut Snagovul: «Balta Mic㻓.
Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Maluţan a fost întrebat de un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?“. „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul. Malutan, in 25 mai 1995 declarase:„Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi…“ La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov.

SNAGOV
25 mai 1995- Vasile Maluţan
„De obicei, aterizam în faţa Palatului. Când am ajuns deasupra Pieţei, venind dinspre Athenee Palace, am raportat prin radio că nu se poate ateriza din cauza mulţimii. Am fost întrebat: «Pe clădire poţi să aterizezi?». «Da, bineînţeles că pot», i-am răspuns. Şi am aterizat pe terasă. Terasa era pregătită, pentru că am văzut antene de televizor care erau culcate jos, aveau un sistem de rabatare, aşa… Am aşteptat douăzeci şi ceva de minute. Pe timpul staţionării n-am redus motoarele, le-am lăsat la relanti. Oricând puteam să… Când soţii Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din gardă îi aduceau mai mult pe sus. Erau atât de speriaţi! Aveau nişte feţe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă uşa. Eram prea mulţi. Mecanicul s-a aşezat între scaunul lui Ceauşescu şi uşă, aşa, puţin înghesuit, ca şi cum ar fi stat în braţe. Şi am decolat“,
L-am intrebat pe Ceausescu unde mergem, dupa o scurta sfatuire, el si Elena mi-ai spus s-o iau catre Snagov (decolarea 12.08.) Peste 11 minute am aterizat (12.21)

SNAGOV

M-au chemat la telefon, la palat, comandantul aviatiei si al unitatii (Iosif Rus)

VASILE MALUTANAm înţeles că a fost ocupată de demonstranţi. Şi mi-am dat seama că, din momentul ăsta, trebuie să se întâmple ceva… Adică, trebuie să «divorţăm» de Ceauşescu – aşa am gândit-o eu atunci. După care m-am dus la elicopter. Am vorbit cu băieţii: «Uite, măi băieţi, am încercat şi treaba asta, să reuşim să-l păcălim, să fugim cu elicopterul la unitate. N-a fost de acord». Eu nu ştiam ce forţe au ei acolo. Că dacă ştiam că sunt numai doi soldaţi şi nu ştiu ce… porneam motoarele şi fugeam!”.

Dar aventura de la Snagov nu se încheiase. Pilotul prezidenţial îşi continuă povestea. „Am fumat o ţigară şi mă cheamă iar în interior. «Băi, ia, mă, legătura din nou cu ăştia, ce dracu’ întârzie atâta? Să chemi elicopterele!». Deci, el o credea pe aia: că vin elicopterele. Am luat legătura cu unitatea… cu Tenie, bineînţeles, că vorbeam de formă! Zic: «Ce faceţi cu elicopterele?! Uite, tovarăşul preşedinte aşteaptă elicopterele alea!». Iar Tenie: «Băi, ţine-l de vorbă!».

Eu îmi făceam planul cum să fug de aici. Cum să scap de ei. A doua oară… Iar am plecat către elicopter. Dar m-au mai chemat o dată! «Băi, vino înapoi şi dă din nou telefon, să vină ăştia!». Mă întorc înapoi – iar telefonul de formă… Acelaşi telefon – degeaba… Şi am plecat. «Eu mă duc şi vă aştept la elicopter». Dar le spun că nu mai pot să-i iau pe toţi, de acolo nu mai pot decola cu toţi, că n-am unde să-i dau drumul la vale, aşa cum a făcut de pe CC. Şi zic: «Intru în copaci… Nu se poate!» Atunci, Manea Mănescu şi cu Bobu au zis că se descurcă ei cu vreo maşină, ceva…”

După ce mi-a spus Rusu că a căzut Televiziunea, Ceauşescu mă trage de mânecă şi mă întreabă dacă «servesc cauza». La care m-am uitat aşa, puţin… că eu nu am mai auzit cuvântul ăsta! Era vreo parolă între cei care lucrau în CPEx… Nu i-am răspuns nimic. Am cerut permisiunea să plec la elicopter. Acolo, zic: «Băieţi, nu ştiu cum ieşim din povestea asta, dar oricum, noi pornim motoarele».

M-am înţeles cu mecanicul – zic: «Înainte de a apărea ei, tu eşti atent, dacă am pornit şi al doilea motor şi ţi-am făcut semn că suntem gata de decolare, te-ai urcat, ai tras uşa şi… am şters-o!» Cu scările lăsate, ca şi cum îi aşteptam pe ei… Zic: «Şi dacă apar cumva, o să poată să dea ordin la ăştia să tragă în noi. Deci, pornim motoarele şi o ştergem la unitate, că pe traseu nu ne dă nimeni jos!» Ştiam noi cum să ajungem să nu ne dea nimeni jos: să nu ne ridicăm prea sus! Şi pornesc primul motor. Când au auzit zgomotul motorului, au venit alergând către elicopter. N-am avut ce face! Dacă dădeau ordin să se tragă? Dacă trag, ne omoară ca pe nişte proşti. Că nu ştiam ce au în cap”, povesteşte Maluţan.

„Înainte de a decola, Ceauşescu a spus: «Mergem spre Boteni!». Dar eu, fără să-i raportez lui, am venit spre Otopeni. Am trecut la verticală chiar. Dar şi-a dat seama imediat! La vreo două-trei minute. Şi mă bate pe umăr: «Da’ de ce mergi spre Otopeni?».«Păi, nu mi-aţi spus să ridicăm alea două… să vedem ce fac ăia acolo…?!» Eu – crezând că îl conving să aterizăm la Otopeni! Mă simţeam în siguranţă la Otopeni, că eram la mine în unitate, nu? Şi ajungem. N-a mai comentat”.În acest moment, lui Nicolae Ceauşescu îi licăreşte o speranţă: dacă totuşi se ridică elicopterele? Dacă Armata totuşi n-a trădat? Maluţan: „Trecând la verticală, la Otopeni, unul dintre mecanicii noştri de bord de la sol zice: «Ai radio deschis, cumva?».

Zic: «Uite că nu m-am gândit la asta». Şi pun frecvenţa Radio România – programul 1. Şi ascult în căşti ce se întâmpla! Numai noi, echipajul, auzeam treaba asta. Lucrul ăsta mi-a întărit hotărârea de a scăpa de Ceauşescu. L-am întrebat dacă vrea să aterizeze în incinta unităţii. A refuzat: «Nu, ia-o către Piteşti!». Deci, el n-a fost stabil. N-a avut o idee fixă să mergem într-un anume punct. A oscilat”.
„Am luat înălţime, am urcat la 700 de metri, să nu creadă lumea că eu vreau să fug undeva sau… Nu am mai pus pus pe frecvenţă militară, am ţinut legătura cu ăştia de la trafic civil, care mi-au zis: «Ştii, ar fi bine să nu te îndepărtezi prea mult!». Asta am luat-o ca pe o ameninţare. Eram la circa 33 de kilometri de Otopeni. Mă apropiam de zona Titu, Boteni… Am vrut să iau căştile să i le dau lui Ceauşescu, să audă ce se întâmplă, ce se spune la Radio… «Fuga tiranului» şi aşa mai departe…

Dar el: «Nu asculta, mă, că alea-s minciuni – ce auzi tu acolo!». Îmi venea să şi râd, dar cel mai mult eram speriat. Am vrut să fac viraj înapoi, dar Rusu Marian, aghiotantul ei, zice: «Nea Vasile, nu e bine ce faci! Vezi, deocamdată e preşedintele României». Zic: «Bine, mă».Rusu luase căştile de la mecanicul meu de bord, care stătea lângă el, în spate. El a auzit tot, iar eu cu tehnicul nu mai puteam comunica. Dar eu am făcut virajul – 90 de grade pe dreapta, înapoi. Zic: «Bă, da’ voi nici nu ştiţi ce vreţi să faceţi de fapt. Aveţi vreun obiectiv?». Rusu zice: «Vezi-ţi de treaba dumitale!»”.

Timp de o ora, am cerut protectie aeriana, am fost refuzat.

Ceausescu incerca in zadar sa telefoneze oficealilor locali. O ora mai tarziu, (12:47) eram cu sotii Ceausescu, Emil Bobu si Manescu, fostul premier, care l-a sarutat pe mainile lui Ceausescu. Sotii Ceausescu si garzile au decolat catre Boteni. Ceausescu a aflat ca televiziunea cazuse in mainile revolutionarilor. S-a hotarat sa o ia spre Pitesti unde spera sa preia controlul.

Mi-a venit o idee salvatoare pentru noi, pentru echipaj.

Le-am spus c-am fost detectati de radar si ca putem fi loviti.

Atunci Ceausescu mi-a spus sa aterizez imediat. Am spus; „in unitatea militara?” Ceausescu a zis; „Nu, langa sosea.”

Ceausescu m-a intrebat pentru a treia oara daca sunt fidel cauzei. Am raspuns; „care cauza? A cui cauza?”

EVENIMENT

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusui-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase.

Între timp, în apropierea dictatorilor încep să apară, de peste câmp, oameni de la fermele din zonă. Mai vechi la faţa locului, inginerul Popescu era în căutare de aliaţi pentru a-i captura pe Ceauşeşti. Cel puţin aşa susţine el. Căpitanul Rusu, aghiotantul Elenei, patrula pe axul drumului în căutarea unei maşini. În apropierea dictatorilor se afla maiorul Raţ.

„La un moment dat, m-am apropiat de Ceauşescu în speranţa că gata, zic, ăsta e la ocazie şi chiar să-l suim în remorca noastră să-l ducem undeva. A apărut peste câmp şi un grup de muncitori de la Avicola Titu, Ferma 5. Le-am spus despre ce e vorba. Zic: «Mă! Hai să-i prindem, că i-a lăsat elicopterul aicea, a fugit şi uite, lui îi tremură barba, ea e înnebunită».

I-am spus tractoristului meu să tragă tractorul şi să blocheze drumul. În timpul ăsta s-au văzut ghinturile armei sub scurta lui Raţ. Tractoristul s-a oprit, iar muncitorii de la Ferma 5 s-au speriat şi ei. A luat fiecare câte un salcâm, de pe marginea drumului, în braţe. Doar câte un ochi, aşa, se mai vedea spre şosea”, mai povesteşte Popescu.

Inginerul Marius Popescu: „Vorbesc cu el: «Uite, ăştia stau la ocazie». I-am spus tot ce s-a întâmplat acolo, iar el zice: «Hai să-i ducem cu maşina mea!» . Zic: «Mă, fii atent! Dacă se suie la tine în maşină, îi dăm de pasarela de la Produleşti, că văd că sunt porniţi să se ducă încolo». Aveam de gând să ne aruncăm cu maşina de pe pasarelă, cu Ceauşescu în ea.

Căpitanul Rusu îmi spusese că vrea să ajungă spre Piteşti. Şi-i zic: «Ai încredere în mine!». Dar maiorul Raţ şi-a dat seama că-i lucrătură şi nu a vrut să-i lase cu noi pe «nea Nicu» şi pe Leana. Ei făceau ce le spunea maiorul. De capturat nu se mai punea problema, că maiorul avea arme. Deci, muncitorii mă abandonaseră, erau după salcâmi, rămăsesem eu cu Vlad”.

Nicolae Vlad: „M-am dus la Ceauşescu şi i-am spus: «Domnule Ceauşescu, vreţi să mergeţi undeva?». Avea nişte ochi ca unghia mea, negri, perfect rotunzi, te pătrundeau. N-a schiţat nimic, mi-a răspuns aşa: «Da. O să merg. Dar mai rămân. Da. O să merg». Eu voiam să-i iau şi să-i pitesc. Să-i duc la socrii mei în pivniţă, la Gura Foii, lângă Găeşti, că socrul meu era preot şi-i era tare drag de ăştia, că i-au luat tot comuniştii”, povesteşte inginerul Vlad.

Până la urmă, Ceauşeştii n-au ajuns nici în remorca inginerului Popescu, nici în Dacia albă a inginerului Vlad. Au urcat în Dacia roşie a doctorului Decă şi au pornit spre Titu, de unde aveau două variante: spre Găeşti – Piteşti sau spre Târgovişte. La Sălcuţa, ei l-au pierdut pe căpitanul Marian Rusu, rămânând doar cu maiorul Raţ.

Din elicopter coboara sotii Ceausescu si doi ofiteri al Securitatii (maiorul Florian Rat, capitan Marian Rusu) Salcuta langa orasul- Titu (Boteni) (13.09). Rat a fugit repede la sosea sa gaseasca o masina primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu, dupa aceea s-a oprit o masina Dacia rosie, care venea dinspre Bucuresti, sotii Ceausescu s-au urcat in masina. Rusu a stat langa sotii Ceausescu sa le asigure o oarecare garda.

Acolo la Salcuta capitanul Marian Rusu i-a abandonat pe sotii Ceausescu urcand intr-o masina Dacia alba apartinandui inginerului Vlad Nicolae, si a plecat in directia Bucuresti mai tarziu s-a intalnit cu Rat la Targoviste.
Ceauşeşti au stat 23 de minute în câmp deschis, la câteva sute de metri de cazarma.

Pilotul Vasile Malutan, a decolat spre Otopeni, si a raportat ca sotii Ceausescu s-au urcat intr-o Dacie rosie (Nicolae Deca)

ASEZAREA ELICOPTERULUI

_______________
În jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupată de revoluționari. La 12:51 Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluționari, se adresează telespectatorilor, anunțând fuga dictatorului, și formând cu degetele litera V (semnul victoriei) au rostit celebra frază: Am învins!
La ora 13.30 (de la Vasile Malutan vezi mai sus). Vestea fugii lui Ceausescu ajunge la televiziunea nationala. La ora 13.32, la 70 km departare medicul Nicolae Deca e luat ostatic.

Nicolae Deca – am vazut un barbat cu o statie radio in mana langa aeroportul Boteni. A facut semn sa trag pe dreapta. Mi-a aratat doi oameni pe margina soselei, erau sotii Ceausescu.
Nicolae Deca

„Trebuia sa-i ducem la Militia Gaesti”

Autostop SotiiCeausescu Gaesti

Aici au facut autostop sotii Ceausescu

Un episod interesant, chiar misterios erau vre-o 4 milioane de dolari, Înainte ca elicopterul Dauphin să decoleze spre Bucureşti, inginerul Marius Popescu a surprins un moment care a rămas o enigmă până astăzi. „După ce au coborât, maiorul Florian Raţ a luat din elicopter un colet de formă paralelipipedică, pe care l-a pus lângă un salcâm de la marginea drumului. După efortul maiorului, un om destul de solid, coletul avea, cred, cam 15-20 de kilograme. Era învelit într-o pânză albă, bine muchiat – domn’e, colţuri ca la un stâlp de lucrat la grinda casei. Dimensiuni: 70 pe 40 pe 30 de centimetri”.

Peste mai puţin de o jumătate de oră, pachetul ajungea în portbagajul doctorului Decă, primul şofer de ocazie al Ceauşeştilor.

Nicolae deca- M-am gandit ca erau arestati. Au traversat, s-au oprit langa masina mea.

Elena cu mana in buzunar. Ceausescu a venit in dreapta.

La un moment dat Ceausescu s-a intors la mine. „Ai auzit ce s-a-ntamplat?” M-am gandisem daca sa spun „da” sau „nu”. Am spus „nu” Ceausescu a zis; „A fost lovitura de stat, organizez rezistenta la Targoviste.”

El avea o speranta , spera in ceva. Nu parea un condamnat la moarte.

Elena n-a scos o vorba tot drumul. Era ganditoare.

Ajungand in comuna Vacaresti, am vazut un cetatean care-si spala masina. Am profitat de asta.

Am spus ca am o problema cu stergatorul si am oprit.

 La ora 14.00. Televiziunea Romana isi intrerupe programul si anunta despre transmis telefonic ca un elicopter alb din care a coborat Ceausescu cu sotia, unul din cei membrii a garzii care l-au insotit a intrat intr-o masina Dacie rosie cu numarul 4B2646.

TVR4Q

TVRQ

Sotii Ceausescu au ajuns la Vacaresti la ora 13.55, luat un alt ostatic Nicolae Petrişor (13.58) pleaca cu o Dacie neagra: 1-DB-3005 .

 Nicolae Petrisor

Dacia Neagra 4DB3005

Nicolae Petrişor Ceausescu s-a urcat in fata, langa mine, Elena s-a urcat in spate. Iar securistul(Florian Raţ) a urcat in spatele lui Ceausescu.

In acele momente Ceausescu era disperat. Se uita in orice pozitie, se uita la oricine cu frica.

Mi-a zis; „N-ai unde sa ne ascunzi?” am raspuns; „Unde sa va ascund?”

Elena spunea; „Ai grija cum mergi, fii atent.”

Dacia neagra numarul 4DB3005, a evitat soseaua principala spre Targoviste . Nicolae Ceausescu inca spera sa-si mobilizeze trupele.

Ajung la fabrica de otel uitandu-se la aceste cladiri, mi-a spus; „Am copilarit aici. Uite ce-am facut pentru ei.” „Si acum lumea nu ma mai vrea.”

Am vazut ca-i curgea lacrimile pe obraj.

Ora 14.30 Televiziunea Romana isi intrerupe din nou programul.

„Am primit o informatie ca masina in care se afla tiranul fostul dictator este o Dacie neagra trebuie urmarita, nu trebuie lasat sa parasesasca tara.

TVR1Q

TVR2Q

Targoviste – Sotii Ceausescu cauta in zadar adapost intr-una din resedintele lor.

Ceausescu imi tinea tot timpul mana pe genunchi. Tremuram de frica.

Elena a zis; „Ce-or avea astia cu noi?” „Da drumul la aparat sa vedem ce e.”

Am dat drumul la aparat se scanda; „Jos Ceausescu! Jos tiranul!”

Auzind, Ceausescu a avut un soc. A picat pe bord. Si atunci am crezut c-a murit. Deoarece mana i se slabise si celalalt brat ii atarna. Apoi a intors capul spre sotia lui;

E LOVITURA DE STAT, S-AU VANDUT PENTRU UN PUMN DE DOLARI.”

Petrisor decide sa mearga spre o cooperativa din zona.(Protectia Plantelor)

Protectia Plantelor

Ora 14.26. Masina opreste in fata cladirii (Centrul de Plante) au asteptat acolo pina la ora 14.50 (24 de minute).

Televiziunea transmite in direct evenimentele.

Un oficial al cooperativei suna la Militie.

Ajunge Maior Ion Enache a preluat, împreună cu sergentul major Constantin Paisie,(soferul era Plutonier Andrei Osman) cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 14,50, la ora 15.25 a ajuns la Ratoaia şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, (16.50) când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene la ora 17:45.

La ora 18:10 sunt preluati de Colonelul Ion Mareş, col. Dinu, colonel Ion Ţecu, insotiti de Constantin Paisie, sunt luati cu o masina ARO la Unutatea Militara U.M. 0147 ora 18.30.

La ora 18:35 generalul Andrei Kemenici i-a arestat.
La ora 19.30. Televiziunea Romana anunta vestea ca sotii Ceausescu sunt arestati.

EXECUTIE PROCES

Elicopterele au aterizat la ora 13.00

Consultul medical a inceput la ora 13.20 !
Procesul de pe data 25 decembrie 1989, a durat 90 de minute (si consultul medical) incepand de la ora 13:40 si pina la ora 14:46
. La ora 14:47 Colonelul Gica Popa (judecatorul) citeste sentinta de condamnare.

La ora 14:51 sotii Ceausescu sunt executati legati la maini si pusi pe zidul WC-ului din curtea unitatatii militare de la Targoviste UM.01417, Au tras in ei de la sold la un metru distanta, maiorul Dorin Carlan, capitanul Ionel Boeru si maiorul Octavian Gheorghiu

istoricul Alex Mihai Stoenescu; „De asemenea, dnul Iliescu nu ştie că sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv”

„Cred că am discutat peste 40 de minute. Mă mai cheamă o dată la telefon. Şi atunci am vorbit cu Nicolae Ceauşescu de la Snagov. La telefon mi-a spus: «Vezi, luaţi măsuri să rezolvăm situaţia! Cum este? Armata ce face?». Eu zic: «Am dat ordin să se intre în cazărmi». El îmi răspunde: «Păi, de ce? Tu ce faci acolo?». Iar eu îi spun: «Sunt cu ataşatul militar sovietic». Apoi mă ia: «Păi, cum? Cine te-a pus să-l chemi?». Eu zic: «Păi, l-am chemat să-i spun să nu se amestece». A închis telefonul şi asta a fost ultima discuţie pe care am avut-o. Nicolae Ceauşescu a fost nemulţumit de mine, mai ales că l-am chemat pe ataşatul militar sovietic. Cred că se apropia de ora 13.00“, a mai declarat Ilie Ceauşescu.

„Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00“, declara Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989“.

„Ilie Ceauşescu îi anunţase pe sovietici atunci, pe 22 decembrie, că se formează un nou guvern. Atunci, Ilie Ceauşescu a făcut o listă, scrisă frumos. În capul listei era Ion Iliescu, ca prim-ministru. De altfel, Ilie Ceauşescu îl avertizase pe fratele său încă de dimineaţă de gravitatea situaţiei. A fost la 6.30 la Nicolae Ceauşescu şi i-a spus: «Nu te împotrivi ruşilor, că e clar că ruşii vor să te schimbe! Pune-l pe Iliescu!». La fel îi spusese şi fratele de la Viena, Marin Ceauşescu, care în vara anului 1989 a venit special în ţară, s-a dus la Ceauşescu şi i-a spus clar: «Pune-l pe Iliescu şi nu te mai împotrivi ruşilor!»“ declara Stoenescu.

Pilotul Vasile Maluţan a reconstituit în 1995, la Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, primele momente de după aterizarea elicopterului lângă Sălcuţa. „Raţ a fugit repede la şosea, să găsească o maşină.

Rusu a stat, aşa, mai lângă ei, să le asigure o oarecare gardă. Raţ a oprit nişte maşini. Primul a fost un Mercedes alb, care venea dinspre Titu. După aceea s-a oprit o maşină roşie, care venea dinspre Bucureşti, cu trei bărbaţi şi o femeie cu căciulă de blană. Soţii Ceauşescu nu s-au urcat la ăia, deşi oamenii, după gesturi, îi pofteau“. În acest timp, Ceauşeştii stăteau la marginea şoselei, la adăpostul unui salcâm. Vasile Maluţan a mai rămas în preajma lor câteva minute. La un moment dat, secundul Mihai Ştefan zice: «Vedeţi că vă cheamă Ceauşescu». «Ce mai vrea, mă? Gata, am terminat!».

«Nu, serios, insistă să mergeţi, face din mână». M-am dat jos, m-am dus la el. Zice: «Băi, tu chiar nu serveşti cauza?» «Păi, care cauză? Nu ştiu dacă am avut o cauză comună». La care a dat a lehamite din mână, zicând: «Şi acum, ce faci?». «Păi, mă întorc la unitate. Ducem echipajul şi elicopterul la unitate, la Otopeni». Mi-a întins mâna, am dat mâna cu el, i-am urat noroc. Madam Ceauşescu zice: «Păi, şi cum ne laşi pe noi aşa?». «Păi – zic -, n-avem ce face. Ne ridicăm în aer şi ne fac ăştia ţăndări». El mi-a mai zis atât: «Vezi, nu spui nimic unde suntem şi ce facem!». Apoi am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni. Am raportat că s-au urcat într-o maşină roşie”.

Eroare! Ceauşeştii nu s-au urcat în acea maşină roşie, ci într-o altă Dacie, tot roşie, care avea să vină din sens invers (dinspre Titu) şi care nu avea patru pasageri, ci unul singur.

Misteriosul doctor Decă

Maiorul Florian Raţ (acum decedat) a povestit Comisiei „Decembrie 1989”, în 1995, cum au ajuns Ceauşeştii în maşina doctorului Decă. „Am văzut undeva pe dreapta un cetăţean cu un Ford Taunus oprit şi m-am dus să discut cu el. L-am întrebat dacă are benzină şi poate să ne ducă până la Târgovişte.

Între timp, mă strigă Marian şi îmi spune că s-a oferit un domn să ne ducă. Am văzut că era o Dacie roşie care venise dinspre Găeşti şi o întorsese cam la 30 de grade. În maşină era un cetăţean cu o căciulă de blană şi palton. Şoferul a zis că ne dă cheile dacă vrem să conducem noi, dar Ceauşescu a zis să meargă el, că e maşina lui. După ce s-au urcat Nicolae şi Elena Ceauşescu, Rusu Marian a zis să mă urc eu, că el a făcut rost de altă maşină. Pe drum, şoferul a zis că este doctorul Decă şi că o rudă a lui este blănar la Ceauşescu. S-a oferit să-i ducă până la Târgovişte”.

Căpitanul Marian Rusu a redat astfel acele momente: „Ceauşescu a felicitat echipajul şi a dat mâna cu Maluţan. Ne-am îndreptat către şosea, unde deja opriseră maşini. Era clar pentru noi că trebuia să continuăm drumul pe roţi. Pe jos nu puteam merge. Unul dintre şoferii care opriseră s-a apropiat de Nicolae şi de Elena Ceauşescu şi le-a spus că se numeşte Decă şi că este văr cu blănarul lor, Săndulescu. Acest Decă s-a oferit să-i ducă el cu maşina”.

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti. „Am socotit că este momentul în care eu mă pot desprinde”, explică el. A urcat într-o Dacie albă, aparţinându-i inginerului Vlad Nicolae, şi a plecat în direcţia Bucureşti. Avea să se oprească la Bâldana şi, de acolo, cu un TIR, să ajungă la Târgovişte, unde l-a reîntâlnit pe maiorul Raţ. De acum, plănuiau să revină la Bucureşti, „să se pună în slujba Revoluţiei”. Misiunea lor în slujba Ceauşeştilor se încheiase

Ana Bunea, administratorul domeniului administrat acum de RA-APPS, era îngrijitoare în 1989. Ea îşi aminteşte: „Au fost întâmpinaţi de femeia care se ocupa atunci de casă, doamna Ema, acum pensionară. Nu au intrat prin faţă, ci pe o uşă laterală, printr-un spaţiu de servicii. Au mers prin bucătărie, pe un hol, până când au ieşit în sala mare, din faţă. De aici au dat câteva telefoane şi au plecat la elicopter. Noi, personalul, nu ştiam ce treabă avea sau unde se ducea, pentru că atunci când apăreau ei, nimeni nu avea voie să umble prin curte. Ne retrăgeam, să nu deranjăm“.

Maiorul Florian Raţ a rămas lângă clădire, la intrarea dinspre bucătărie. „Era şi Maluţan, care mi-a cerut o ţigară. El nu fuma, dar era într-o tensiune foarte mare. Am văzut că ei au intrat în salon şi că dădeau telefoane. Am înţeles de la Rusu Marian că au dat telefoane în judeţele Olt, Constanţa, la Târgovişte. Rusu Marian a mai intrat şi în interior şi a mai ieşit şi pe afară“, a declarat maiorul Raţ, în 1995, audiat de Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.

Tot în 1995, căpitanul Rusu a povestit mai în detaliu: „În hol, Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-au dat paltoanele jos. Eu l-am ajutat pe el, iar Emil Bobu pe ea. Paltoanele nu au fost puse în cuier, ci pe un fotoliu care era în hol. Apoi, Nicolae Ceauşescu a intrat în birou. După el, a intrat şi Elena Ceauşescu, dar ea n-a stat tot timpul acolo. Nu au închis uşile, au spus că nu merg telefoanele. Eu le-am băgat în priză, pentru că erau scoase din priză, am intrat în birou şi am văzut că telefonul operativ funcţiona. Am sunat la dispecerat, pentru că trebuia deschis telefonul scurt. Nu era suficient să-l bagi în priză ca să meargă. Am sunat la dispecerat şi am spus că sunt la «Baltă». Se spunea «Balta mare» când eram la Palat, iar dincolo, la sat, era «Balta mică». Aici eram la «Balta mare» şi le-am spus celor de la dispecerat că suntem la Snagov şi că se solicită deschiderea telefoanelor scurte.

căpitanul Marian Rusu a spus: „Parţial. Nu convorbiri întregi, ci prima întrebare – «Care este situaţia la voi?». Din discuţiile purtate ulterior cu Bobu şi cu Elena Ceauşescu ar fi rezultat că e linişte în ţară, cel puţin aşa i se spunea. Singurul care i-a spus adevărul a fost Traian Ştefănescu de la Craiova, care a spus că oamenii s-au adunat şi i-au cerut să iasă să vorbească cu ei. Lui Traian Ştefănescu i s-a cerut să iasă afară să vorbească cu ei, să nu stea în birouri“.

Căpitanul Marian Rusu a reconstituit, din memorie, ce a urmat după discuţiile cu prim-secretarii din judeţe. Ceauşescu a chemat în ajutor câteva elicoptere cu militari, armament şi muniţie pentru a proteja aparatul prezidenţial. Elicopterele se aflau în apropiere, la Otopeni, la câteva minute de zbor.

„În cabinet a fost chemat şi comandantul elicopterului, Vasile Maluţan, căruia Nicolae Ceauşescu i-a cerut să ia legătura cu comandamentul, cu generalul Rus. S-au dat trei-patru telefoane la flotila specială. La un moment dat au fost cerute două elicoptere cu militari înarmaţi pentru însoţire. Am bănuit că de la flotilă s-a întrebat în ce direcţie mergem. Maluţan l-a întrebat pe Ceauşescu în ce direcţie vrea să plece elicopterele, iar Ceauşescu a spus «să vină după noi». Maluţan a spus că vor comunica când se vor ridica şi vor primi indicaţii în continuare“, a povestit căpitanul Marian Rusu.Pe când Nicolae Ceauşescu nu fugise încă din sediul CC al PCR, fratele său făcea deja un serviciu celor care preluau puterea. Fără să ştie că generalul Stănculescu începuse să dea ordine contrare celor primite, iniţial, de la Nicolae Ceauşescu, Ilie Ceauşescu dădea şi el un ordin similar. Ordinul 38, dat la ora 11.30, de la sediul MApN.

„Am dat telefon ca unităţile să intre în cazărmi. Regimentul 10 să nu mai intre în Bucureşti. A fost un ordin telefonic. Esenţa era ca toate unităţile să intre în cazărmi. Şi am mai spus să nu se asculte decât ordinele comandantului suprem. A durat mult până am terminat de redactat ordinul. Ne-a apucat ora 14.00“, declara Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989“.

Maiorul Florian Raţ: „Femeia care avea grijă de vilă, acolo, a întrebat: «Unde merge Tovarăşul?». Eu i-am spus că nu ştiu, iar ea a zis să ne pună ceva pe drum. I-am spus să pună pâine, mere, apă, că nu ştiu unde mergem. A făcut un pachet aşa, învelit în hârtie albă, pe care l-a adus la elicopter“.

Şi mapa-plic a Elenei Ceauşescu, luată din sediul CC, a fost adusă din nou în elicopter. De ea avea grijă căpitanul Marian Rusu, garda de corp a „Tovarăşei“. „Era la Marian Rusu, la el am văzut-o când ne-am urcat în elicopter“, a povestit maiorul Florian Raţ, garda de corp a lui Nicolae Ceauşescu.

Căpitanul Rusu a recunoscut: „Bobu a venit cu geanta neagră la elicopter. Ceauşescu ne-a spus: «Voi doi mergeţi mai departe cu noi!», adică eu şi Raţ, şi «ei rămân aici», adică Emil Bobu şi Manea Mănescu. Bobu mi-a dat mie acea geantă şi mi-a spus să am grijă de ea ca de ochii din cap, că este a «Tovarăşei». Şi am luat cu mine în elicopter acea geantă neagră, care de fapt era o mapă-plic“.

Florian Raţ : „Soţii Ceauşescu au ieşit din clădire şi au mers spre elicopter. Pe aleea care ducea spre elicopter, Ceauşescu le-a spus lui Bobu şi lui Mănescu să rămână acolo. Am văzut că Manea Mănescu a dat mâna cu ei, iar lui Nicolae Ceauşescu i-a sărutat mâna. Ceauşescu le-a mai spus că mergem noi cu ei, arătând spre mine şi spre Rusu Marian“

În dimineaţa de 22 decembrie, regimentul de elicoptere de la Boteni era în alarmă de luptă, ca toate unităţile militare. Comandantul regimentului, comandorul Ioan Suciu (condamnat ulterior în dosarul „Ţigareta 2” alături de Gheorghe Truţulescu), primise ordin de dimineaţă, de la generalul Iosif Rus, să se pregătească pentru o misiune la sediul CC al PCR. După anunţul de la radio, de la ora 10.59, despre moartea „trădătorului” Milea, Suciu s-a organizat ca pentru război.

Am dat ordin să armeze şi să fie gata de tragere“

„Cam la 20 de minute după ce am ordonat dublarea posturilor şi foc fără somaţie, a apărut elicopterul Dauphin. N-am ştiut că acest elicopter a fost pe clădirea CC şi nici nu ştiam cine este la bord. Mă aflam cam la 150-200 de metri de punctul de conducere a zborului. Am fugit în punct. Staţiile erau pornite şi am vorbit pe frecvenţa pe care vorbeam în general când se zboară.

Dar nu mi s-a răspuns nimic. Am înţeles ulterior că ei erau pe frecvenţa Aeroportului Otopeni. Atunci am dat ordin comandantului batalionului de artilerie să îndrepte cele opt piese de artilerie, tunurile, către elicopter. Să armeze şi să fie gata de tragere. Eu văzusem elicopterul şi am cerut elemente. Am spus că văd un elicopter Dauphin şi să-mi spună ce caută acolo şi pe cine are la bord. Le-am cerut şi indicativul. Era o situaţie deosebită şi în obiectiv ne apărea ca duşman. Nu a răspuns şi a aterizat foarte aproape de noi, lângă şosea”, a declarat Suciu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”.
După ce Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost lăsaţi în câmp, Suciu a mai primit un ordin de la generalul Iosif Rus: să schimbe emblemele de pe aparatele de zbor. „Elicopterul a decolat după puţin timp. Am primit un telefon şi ni s-a spus că în aparatul respectiv a fost Ceauşescu şi că trebuie să-l căutăm. Generalul Rus ne-a ordonat să vopsim cocardele de pe burta elicopterelor, care erau sub formă de stea – să le facem sub formă de drapel, adică dreptunghiulare, şi să decolăm de urgenţă, să facem o cercetare aeriană pe toate şoselele din împrejurimi”, a mai declarat Suciu în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.
Ceausescu alaturi de presedintele Richard Von Weizscker  1984 Bonn
71 de ani,10 luni şi 30 de zile avea Ceauşescu când a fost executat (26 ianuarie 1918 – 25 decembrie 1989).

24 de ani ,9 luni şi două zile a condus Ceauşescu România (20 martie 1965 – 22 decembrie 1989).

10 ani şi 11 luni avea Ceauşescu când s-a mutat de la Scorniceşti la Bucureşti (decembrie 1928).

16 ani avea Ceauşescu când a fost arestat prima dată, la Craiova, pe 24 iulie 1934.

26 de ani avea Ceauşescu când a întâmpinat entuziast Armata sovietică, la intrarea în Capitală (30 august 1944).

27 de ani avea Nicolae Ceauşescu când s-a căsătorit cu Lenuţa Petrescu (devenită Elena Ceauşescu), în martie 1945. Ea avea 29 de ani, iar ulterior s-a „întinerit“, mutându-şi data naşterii din 1916 în 1919, ca să nu fie mai bătrână ca el.

VA FI CONTINUARE

Coloneii (r) Adrian Eugen Cristea şi Dumitru Burlan din Direcţia a V-a şi-au declinat competenţa. Cunoşteau însă că, lunar, Elena Ceauşescu depunea carnete de cecuri pe numele celor trei copii.
Marian Rusu: „Am lăsat pistolul sub scaun

Când a plecat de la Sălcuţa în Dacia doctorului Decă, Elena Ceauşescu a uitat geanta cu librete la căpitanul Marian Rusu, garda ei de corp. Valoarea celor şapte CEC-uri: 3,5 milioane de lei. CEC-urile erau pe numele celor trei copii ai dictatorilor, Valentin Zoia şi Nicu, şi pe cel al unui nepoţel (băiatul lui Valentin)

Audiat de Comisia „Decembrie 1989” la 30 mai 1995, căpitanul Marian Rusu le-a declarat senatorilor: „Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au suit în maşina doctorului Decă, iar eu în Dacia albă. Ei au plecat spre direcţia Târgovişte – Piteşti, eu spre Bucureşti. Am socotit că este momentul în care mă pot desprinde. Am plecat cu inginerul Vlad, şoferul maşinii. Mi-a spus că, dacă ne opreşte cineva, îi va spune că-i sunt văr. Aveam cu mine o geantă pe care am primit-o la plecarea de la Snagov, precum şi pistolul Stecikin. Am mers până unde se bifurcă drumul spre Bucureşti şi Târgovişte, la Bâldana. Aici s-a terminat benzina maşinii. Am lăsat pistolul şi încărcătoarele sub scaunul din dreapta, am deschis pe drum geanta, în care era un plic mare, alb. Plicul nu era lipit. În el erau nişte carnete CEC, pe care mai târziu le-am predat. Erau pe numele lui Valentin, Zoia şi Nicu Ceauşescu. Câte unul nominal şi câte unul cu parolă. Mai era şi un libret pe numele fiului lui Valentin. În total, şapte carnete. Valoarea totală era de trei milioane şijumătate de lei”.
După ce au ajuns în Capitală, ultimele gărzi de corp ale Ceauşeştilor s-au deplasat la Comandamentul trupelor de grăniceri, unde căpitanul Rusu a predat CEC-urile Ceauşeştilor, iar maiorul Raţ – geanta cu armament. Acestea au fost preluate personal de colonelul Teacă, şeful Comandamentului, care a dispărut cu ele din clădire. „S-a dus la Ministerul Apărării Naţionale. Când s-a întors, ne-a spus că le-a predat acolo şi că generalul Iulian Vlad ştie de noi”.

Ion Caramitru, revoluţionar: „Mi-e jenă să revăd imaginile de la Revoluţie“

Care era atmosfera în oraş?

În ziua aceea lumea se aduna, se spărsese mitingul. Erau trei TAB-uri care blocau bulevardul la restaurantul „Grădiniţa” (n.r. – zona Piaţa Romană), în spatele lor militari, un blocaj barosan, cum se zice. Plus securişti care circulau şi sfătuiau lumea să plece acasă. Nimeni n-a plecat, am discutat cu oamenii, cu maiorul care conducea TAB-urile. Şi el mă recunoscuse şi îmi spunea să plec, că o să primească ordin să tragă. „Cum o să tragi, în cine o să tragi? Eşti nebun? Nu vezi că sunt numai tineri şi copii?”. Şi el mi-a zis că n-are ce să facă, că în spate sunt militari cu arme, sunt de la trupele de Securitate, plus un rând de civili înarmaţi. Dacă primea ordin şi nu-l executa îl împuşcau ăia din spate. Cam asta era ideea.

Şi aţi plecat sau aţi rămas?

Am rămas, normal. Au început să vâneze oamenii, să-i aresteze şi am fugit în blocurile de deasupra cinematografului Uniunii Cineaştilor. Noaptea aia am alergat din balcon în balcon, prin apartamentele unor prieteni. Şi dimineaţa, pe la 5.00, cu câţiva tineri care au stat tot timpul pe lângă mine, ne-am dus la gura metroului. Şi din metrou au început să vină oameni mulţi, la serviciu, vezi Doamne. În zona Pieţei Romane erau multe instituţii cu sute de angajaţi. Şi noi făceam agitaţie să rămână, să ne adunăm. Mulţi au rămas, alţii s-au dus la birouri şi au făcut pancarte cu scrieri de tot felul şi au venit.

Cam câţi oameni erau acolo?

Erau mii de oameni între Piaţa Romană şi acest blocaj al Armatei şi Securităţii, de pe Magheru. Pe la ora 10.00 am dat telefon acasă şi mama mi-a pus receptorul telefonului lângă televizor ca să aud, pentru că tocmai se transmitea comunicatul cu „trădătorul Milea” care s-a sinucis. Am înţeles atunci că partida e câştigată într-un fel, că Milea nu s-a sinucis, ci a fost „sinucis”. Am mers la maiorul care avea în sarcină TAB-urile, ăla nu m-a crezut şi s-a pus jos în TAB, de unde probabil a dat telefoane. A ieşit de acolo plângând şi mi-a zis: „Eu nu ştiu ce să fac, nu mai am comandant. Mă pun la dispoziţia dumneavoastră”. Şi mi-a venit aşa, spontan: „Ne ducem la Televiziune!”.

De ce la Televiziune?

Aşa mi-a venit, am zis că trebuie să afle lumea. Militarii în termen s-au îmbrăţişat cu oamenii, în spate tot ce era de la Securitate a dispărut şi s-a plecat cu cele trei TAB-uri către Televiziune. Când am ajuns cu coloana în dreptul Restaurantului Chinezesc au apărut două elicoptere. Eu sunt mirat că nu prea s-a făcut referire la asta, elicopterul lui Ceauşescu mai era însoţit de unul. Şi în afară de astea două a mai apărut şi-o avionetă tip sport, din care s-au aruncat manifeste. A venit un nor de manifeste peste noi, scria să nu ne lăsăm înşelaţi de capitalişti… Partidul, sloganurile lor tâmpite.

Ce aţi găsit la Televiziune?

Când am ajuns cu coloana, curtea Televiziunii era deja plină de lume. S-a făcut un culoar şi am putut intra. Am urcat la etajul unde era studioul 4, acolo m-am întâlnit şi cu Mircea Dinescu care venise pe altă parte. El locuia aproape de Televiziune, sub arest la domiciliu. A ieşit, l-a văzut lumea şi l-a luat cu ea.

Care a fost reacţia angajaţilor din Televiziune când aţi intrat acolo?

Cei din echipa de transmisie ne-au îmbrăţişat şi ne-au spus că, din păcate, nu pot emite întrucât nu au curent. Toţi din jur îmi erau necunoscuţi, doar pe Dinescu îl ştiam. Credeam că erau din mulţimea de afară, aveau brasarde tricolore, dar ulterior am aflat şi alte lucruri, că nu ar fi fost chiar din mulţime.

Aţi fost primul om care aţi vorbit la aşa-numita Televiziune Română Liberă, imaginile cu dumneavoastră şi Mircea Dinescu au rămas în istorie.

Toată lumea era într-o stare de demenţă, Mircea Dinescu era într-o stare de surescitare mai mare ca a mea. Eu am fost primul care m-am trezit la realitate şi mi-am dat seama că va trebui să spun ceva. Cui? Lumii! Ce? Sub ce egidă? Eram nişte oameni veniţi din stradă. Şi i-am zis „Mircea, fii atent că va trebui să vorbim. Tu scrie ceva”. Avea un carnet şi s-a apucat să scrie. Apoi ne-au înghesuit ca să intrăm în cadru, au spus că putem intra. Mircea era panicat: „Ce să spun?”. „Nimic – i-am zis – arată-le că lucrezi”. Asta e replica autentică, nu „fă-te că lucrezi”, cum a fost speculată mai târziu.

„Sunt o mulţime de securişti şi de alţi impostori care au certificate de revoluţionar cu toate drepturile aferente. Cu această lege a revoluţionarilor şi cu minerii ne-am făcut de râs în toată lumea. Este o ruşine naţională.”

„Vina mea e că nu mi-am făcut şi eu un plan”

Imaginea în care aţi anunţat victoria poporului din studioul 4 al Televiziunii a fost la acea vreme un fel de simbol al libertăţii. Ulterior ea s-a demonetizat într-o oarecare măsură, mulţi au spus „ne-au păcălit, a fost un teatru”.

Pentru că au fost unii care au vrut să arunce în derizoriu şi acea fărâmă de spontaneitate. În decembrie 1990, Televiziunea Română a inaugurat un serial intitulat „Revoluţia Română în Direct”, făcut de o echipă condusă de Mihai Tatulici. Şi primul episod a început cu minutele în care noi am ştiut că nu există curent. Minute în care noi am fost filmaţi pe ascuns.

Cele de dinaintea intrării în direct?

Da. Şi s-a dat filmarea aceasta fără niciun fel de comentariu, fără să se spună ce reprezintă, în ce moment, cum. Era obligatoriu să fie explicat dacă vrei să faci istorie în mod real. S-a văzut o adunătură de nebuni care urlă şi ţipă, se ceartă, eram supraexcitaţi, eram în pragul nebuniei aş putea să spun. Am fost liniştiţi imediat pentru că trebuia să începem. Acest montaj, fără niciun comentariu, a fost începutul foarte bine pus la punct al demonetizării mişcării spontane.

Cu ce scop credeţi că v-au filmat pe ascuns?

Am aflat ulterior că operatorii de la camere au primit ordin în cască să ne filmeze. Deci ori era curent, ori nu? Curent era. În spatele sticlei cineva ghidona această poveste. Ceauşescu era liber, era în aer, zbura. Nu ştia nimeni, se întoarce, nu se întoarce, ce represalii vor urma. În acea lume care era în studioul 4 erau şi securiştii televiziunii, i-am recunoscut după aceea, care jucau la două capete: se întoarce Ceauşescu – ne filmaseră, ne supravegheaseră, ştiau cine trebuie împuşcat. Nu se întoarce – au câştigat şi ei, ceea ce s-a şi întâmplat. Toţi cei de acolo au avut o dovadă că au fost la Revoluţie şi au certificate de revoluţionar. Şi securiştii, şi echipele de filmare ale televiziunii care la ora zece transmiseseră comunicatul lui Ceauşescu. Pe ei i-a prins Revoluţia la serviciu şi au certificate. Eu n-am cerut şi nu voi cere niciodată.

De unde aţi aflat că operatorii au primit ordin să vă filmeze?

De la unul dintre ei, cu care m-am întâlnit acum doi ani şi mi-a spus: „Domnu’, Caramitru, eram acolo şi nu numai că am primit ordin să filmez, dar am primit ordin să întorc camera 180 de grade şi să filmez şi ce era în spatele camerelor”. Până acolo au mers. Cei din conducerea Televiziunii jucau la două capete şi asta ne dă măsura întâmplărilor viitoare.

Au jucat la două capete, dar au sărit la timp în barca noii puteri. Cei care fuseseră crainicii ceauşismului au trecut imediat la înfierarea lui.

Da, eu am vrut să-l scot de acolo pe speaker-ul lui Ceauşescu, George Marinescu parcă îl chema. Când l-am văzut gata să transmită mesaje după ce cu două ore înainte citea comunicatele dictatorului, l-am luat de gât şi i-am zis: „Pleacă de aici!”. Şi atunci, operatorii au zis să-l las, că altfel nu vor transmite. A fost un minut de tensiune nebună. Şi atunci i-am zis: „Transmiţi, dar îţi faci mea culpa. Spui cine eşti şi ce ai făcut”. Eu l-am pus să-şi facă mea culpa.

Aţi vorbit şi la microfonul din curtea Televiziunii, în faţa mulţimii care era adunată acolo, alături de un personaj misterios, Mihai Voicu, primul om care ar fi intrat în Televiziune în acea zi.

Nu-i ăla care era securist? Parcă aşa am citit ulterior. Era acolo? Nu ştiu, era multă lume, a vorbit cine a vrut şi cine n-a vrut la acel microfon. Am înţeles ulterior că a fost deconspirat ca securist. Nu ştiu, nu am nicio dovadă. E posibil ca el să fi intrat primul în Televiziune, de ce n-ar fi? Din relatările ulterioare se pare că Securitatea apăra Televiziunea şi că pe acoperiş ar fi fost trăgători ai Securităţii care au fost retraşi. Deci o parte a Securităţii şi-a dat seama că e absurd să-l mai apere pe Ceauşescu.

Televiziunea a alimentat şi ea diversiunea existenţei teroriştilor, dând pe post toate acele informaţii false citite de pe bileţele, care au sporit panica şi au provocat multe victime în ţară. V-aţi gândit vreun moment să calmaţi lucrurile, să opriţi acea zvonistică?

Nu, nu m-am gândit. Au fost unele bileţele cărora nu le-am dat curs, mi se păreau absurde. Dar au fost unele cărora le-am dat curs, le-am citit şi eu. Sigur, n-am spus ce a spus Brateş, lucruri fără niciun fel de acoperire. Am citit un bilet care spunea că Ceauşescu e la Târgovişte, probabil a fost capturat. N-am creat panică din câte îmi amintesc.

Dar n-aţi încercat nici să-i opriţi pe cei care o făceau.

Nu, nu am încercat. Pe ce criteriu să-i opreşti? Nu aveam niciun fel de poziţie, nu eram decât unul dintre ei la ora aia. Dacă în mintea mea ar fi fost ceva în sensul în care a acţionat Iliescu, ar fi trebuit să fac un grup, să spun că ăştia suntem, să nu mai intre nimeni. Dar nu, dacă n-am avut organ pentru asta, ce să fac?

La un moment dat s-a adus şi o aşa-zisă bombă în studio.

Asta cu bomba n-o ţin minte, ţin minte că la un moment dat au spus că se trage din clădirile de vizavi şi că au capturat de acolo armament sofisticat. Ne-am dus să vedem: armamentul sofisticat consta în televizoare portabile, casetofoane, chestii din astea. Aiurea.

V-aţi gândit vreun moment că asistaţi la o manipulare?

Atunci era greu să gândeşti. Nu era la cald, era la isterie. În asemenea situaţii, când auzi că se trage tot timpul, crezi că mintea mai funcţionează? Trebuie să stai undeva în spate, cum au stat alţii, să faci planuri. Eu n-am făcut niciun plan. Vina mea e că nu mi-am făcut şi eu un plan.

Există o legendă că bileţele veneau de la etajul 11, unde se afla Silviu Brucan.

Nu ştiu. Brucan a fost una din eminenţele cenuşii ale momentului şi ideea că Iliescu este persoana potrivită îi aparţine şi lui. Pentru ca până la urmă Iliescu să-l dea deoparte, cum se întâmplă.

Cât de des revedeţi imaginile din decembrie 1989?

Mi-e ruşine! Totul pare inutil. Dacă lucrul ăla ar fi dus la ceva de care să fiu mândru, ar fi fost bine, dar n-a dus.

Nu vă mai uitaţi la imagini din când în când?

Nu mă uit. Mi-e chiar jenă, de ce să mă uit? Mi-e jenă pentru că lucrurile au evoluat în altă direcţie decât trebuia. Acolo e vorba de întâmplarea istorică la care am fost şi eu martor şi vorbitor şi care n-a dus la ceea ce eu am visat. Să cadă comunismul definitiv, să scăpăm de comunişti şi de securişti. Ei bine, n-am scăpat.ú
––––
În timpul în care Ceauşescu fugea spre nicăieri, postul public de televiziune a trecut din mâna puterii comuniste în cea a revoluţionarilor. La 22 decembrie 1989, Ceauşescu voia să folosească TVR ca pe un mijloc de propagandă. După ora 12.00, s-a schimbat programul. Definitiv.

nainte de plecarea lui Ceauşescu din sediul CC al PCR, Televiziunea avea un statut special. După moartea generalului Milea, Ceauşescu, personal, ceruse deschiderea Televiziunii, dar – cum le spunea „Tovarăşu’“ consilierilor lui de presă – „nu mai mult de o oră, ca să facem economie“.

Din instrument de propagandă pentru puterea comunistă, Televiziunea Română a devenit repede un instrument al Revoluţiei. În unele cazuri, şi nu puţine, Televiziunea a creat confuzii.

Revoluţionarii din Studioul 4

Vineri, 22 decembrie 1989, programul Televiziunii trebuia să înceapă, în mod normal, la ora 19.00. Dar, surpriză: la 10.50, pe post apare mira. Apoi, Imnul de stat şi o pauză de şase minute.

Din caietul de bord al secretariatului de emisie al TVR reiese că, la ora 11.02, au fost făcute două comunicări istorice: Decretul privind starea de necesitate pe întreg cuprinsul ţării şi anunţul despre moartea „trădătorului” Milea. Aşa cum ordonase Ceauşescu, Televiziunea era deschisă doar o oră, „ca să se facă economie” de curent electric.

La ora 11.46 s-a închis emisia cu „Hora Unirii”. Redactor-şef adjunct la Departamentul Actualităţi, Teodor Brateş a depus mărturie, în 1994, la Comisia „Decembrie 1989”.

„În jurul orei 11.00, m-am uitat pe fereastră şi am constatat că pe holul central al studiourilor, din metru în metru, se aflau, întinşi pe copertină, militari cu mitraliere. La vreo cinci minute, când m-am uitat din nou, dispăruseră. Acolo era un fel de cazarmă. Aveau dormitoare, masă, cei din trupele de Securitate, care păzeau Televiziunea. După un timp, în jurul orei 12.00, au apărut primii manifestanţi. Nu ştiu ce s-a întâmplat la intrare, pentru că eu am plecat în biroul meu de la etajul 2. M-am dus la pasarela care leagă blocul-turn de corpul studiourilor.

Acolo i-am întâmpinat pe manifestanţi. Am condus în Studioul 4 primul grup care a intrat în Televiziune. Dintre toţi cei care pătrunseseră acolo, singura figură cunoscută pentru mine a fost actorul Ion Caramitru. Alţii îşi concentraseră privirea asupra altui personaj: Mircea Dinescu. Atunci îl văzusem prima dată. În regia de emisie era regizorul Ştefan Rizea. M-a întrebat ce facem. I-am spus că intrăm în emisie. A vorbit cu inginerul Dănilă, care a spus că putem intra”.

Secretul scenei „Mircea, fă-te că lucrezi!“

Înaintea momentului exploziv, al bucuriei celor din studio, pe post au apărut câteva imagini confuze. Brateş are o explicaţie pentru acele cadre, care au fost considerate iniţial un fel de diversiune.

„A fost o întreagă discuţie, că ceva ocult s-a întâmplat, că pe o bandă au apărut imagini anterioare emisiei cu Dinescu şi Caramitru. Explicaţia este simplă. O fată de la magnetoscoape care înregistrează emisia pe bandă, văzând ce se întâmplă, i-a dat drumul. Înainte de a vedea lumea ce se întâmplă pe post, a văzut ce se întâmpla, mai devreme, în Studioul 4. Deci, fata a apăsat pe buton şi … a început înregistrarea. Sunt secvenţe mai lungi cu un minut, două decât cele care au fost văzute de toate lumea. Acolo a fost şi scena cu „Fă-te că scrii!“, care a fost invenţie. În afară de nişte fraze generale, nu s-a spus nimic”, încearcă să dreagă busuiocul fostul redactor-şef adjunct al Redacţiei Actualităţi de la TVR.

Muzica simfonică

După comunicatul care anunţa sinuciderea „trădătorului“ Milea, pe frecvenţele televiziunii a fost, relativ, linişte. Cu ceva timp înainte să înceapă emisia nebună, euforia cu „Dictatorul a fugit!“, pe micile ecrane, la 22 decembrie 1989, apăruse mira. Color. Pe fundal, muzică simfonică. Era ceva inedit.

Pentru acea epocă, era normală muzica revoluţionară, de genul „cel bun, cel drept, cel mare şi viteaz“. Teodor Brateş le-a explicat senatorilor din Comisia „Decembrie 1989“ cum au stat lucrurile atunci. „Caramitru a spus că trebuie să pregătim o proclamaţie pentru popor. I-am spus că se poate întrerupe puţin emisia şi că se poate pune muzică simfonică, până se redactează proclamaţia. S-au apucat să scrie. Dinescu avea un caiet gros”.

Apariţia lui Caramitru

Cum au ajuns Ion Caramitru şi Mircea Dinescu în Studioul 4? Şi cât de spontană, de „întâmplătoare“, a fost apariţia lor? Nu cumva au făcut parte dintr-un scenariu îndelung pregătit? Sunt întrebări care persistă de 20 de ani.

Ion Caramitru a povestit Comisiei „Decembrie 1989”că a venit la Televiziune, dinspre Piaţa Romană, cu o coloană de blindate. Evenimentul s-a produs după ce a fost dat anunţul despre sinuciderea generalului Milea. Militarii erau debusolaţi.

„M-am îndreptat către un maior care comanda o coloană de blindate. I-am spus că a fost omorât comandantul Armatei. Acest maior nu m-a crezut. A intrat în maşina blindată şi cred că a dat un telefon sau a vorbit prin sistemul de comunicaţii. A ieşit cu ochii în lacrimi şi mi-a spus: «Aveţi dreptate!». Şi-a întors pistolul-mitralieră de la piept spre spate. Mi-a spus: «Noi nu mai avem comandant. Nu ştim ce să facem. Mă pun la ordinele dumneavoastră»”, declara Caramitru, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”.

Caramitru spune că a ajuns cu aceşti militari la Televiziune. Aici l-ar fi întâlnit pe Mircea Dinescu: „Mi-am dat seama că trebuie să le vorbim oamenilor. Nu eram pregătiţi. În această conjunctură, m-am adresat lui Mircea Dinescu, care nu venise cu mine. Venise cu coloana, pe Dorobanţi, pentru că stătea la Lupoaică”.

Schimbare

Televiziunea Română a fost deschisă, sub presiunea străzii, la 22 decembrie 1989, în jurul orei 13.00. Programul iniţial, din care făceau parte emisiunile de propagandă comunistă, nu a mai putut fi difuzat. Televiziunea a trecut din mâna puterii în cea a „poporului“.

„Hai, urcă sus, că mergem la Televiziune!“

O altă versiune despre venirea celor doi la Televiziune o are Sergiu Nicolaescu. „Eu eram în primul TAB. În al treilea TAB, care venea spre Televiziune, se urcase Caramitru, care făcea fotografii.

În Piaţa Dorobanţi l-a văzut pe Mircea Dinescu. Erau Dinescu şi securiştii care îl păzeau. Dar să fim înţeleşi, îi cam dăduseră drumul. Şi la un moment dat i-a spus: «Hai, urcă sus, că mergem la Televiziune!». Şi Mircea Dinescu a urcat sus”, a declarat Sergiu Nicolaescu pentru „Adevărul”.

Discursul lui Dinescu

În aceeaşi notă euforică intră în scenă Mircea Dinescu, puţin cunoscut atunci publicului larg. „Peste 10 minute vom da un apel către populaţie. Vă rog să vă pus … să vă păstraţi calmul. Sunt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către români. Să ne uităm către Dumnezeu câteva minute, înainte de a vă vorbi, înainte ca să apelăm la toate forţele Armatei noastre, Armata din Bucureşti e cu noi, dictatorul a fugit… apelăm… facem un apel către Ministerul forţelor de Interne, să depună armele, să intre în cazarmă… Poporul e cu noi! Peste cinci minute vom face un apel către toată suflarea română… către eroicul popor român…“
Teodor Brateş îi şopteşte, din spate: „… victorios…” Şi toţi izbucnesc, de-a valma: „Televiziunea e cu noi! Am învins! Am învins! Suntem aici! Am învins!”. (Aplauze). Emisia s-a întrerupt câteva minute, apoi îndemnurile lui Dinescu şi ale lui Caramitru au continuat.

În acest timp, în care populaţia era ţinută cu sufletul la gură, în faţa televizoarelor, Nicolae Ceauşescu bântuia debusolat prin judeţul Dâmboviţa, în zona Titu-Boteni-Sălcuţa. Mai întâi în elicopterul prezidenţial, apoi la marginea şoselei, la „ia-mă, nene!“.

Televiziunea poporului

Puţin după ora 13.00, la Televiziune se declanşează nebunia. Studioul 4 se umple de revoluţionari şi începe primul discurs. Ion Caramitru (foto) apare în bluză de trening şi hanorac, iar Mircea Dinescu în pulover negru de lână.

În cartea „Revoluţia Română în direct” este publicată intervenţia lui Caramitru: „Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu (îşi face cruce) ne aflăm în studiourile Televiziunii. Am reuşit să ajungem aici, în spatele tancurilor, cu Armată şi cu studenţime şi cu oamenii pe care îi vedeţi, şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au condus. În faţa dumneavoastră se află eroul nostru, Mircea Dinescu, poetul. Vă rog să-l priviţi, el lucrează, vă va spune despre… ce este vorba. Suntem emoţionaţi, obosiţi, şi dorim ca tot poporul român, de orice naţionalitate, care a luptat cu arma în mână, în sensul că au avut în suflet acea suflare divină a lui Dumnezeu şi a răbdării poporului român… care în sfârşit s-a rupt… să putem asculta cuvintele lui Mircea Dinescu, care va fi… vor fi purtătoarea geniului românesc peste timp. Noi lucrăm… Iată-l pe Mircea Dinescu, care o să vă spună… Spune, ce faci?”
Misterele din 25 decembrie

25 decembrie 1989 a fost o zi cu multe semne de întrebare. O zi în care Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost judecaţi şi executaţi pe loc. Începând cu ora 8.00, generalul Victor Atanasie Stănculescu strânge un complet de judecată, găseşte avocaţi, formează un „comando” şi se deplasează la Târgovişte, la UM 01417, unde se aflau, sub pază, soţii Ceauşescu. Iată firul evenimentelor:

Ora 13.00: Cele două elicoptere cu completul de judecată şi „comandoul” aterizează în curtea cazarmei din Târgovişte. Imediat după coborârea din elicopter, Stănculescu a stabilit şi locul execuţiei, înainte de proces.

Ora 13.10: Nicolae, apoi Elena Ceauşescu fac vizita medicală. Starea de sănătate a celor doi a fost verificată de doi medici militari, căpitanul Liviu Verdeş, adus de Stănculescu de la Bucureşti, şi doctorul unităţii din Târgovişte, Florin Olteanu.

Ora 13.20: Începe procesul.

Ora 14.30: Se încheie procesul şi începe deliberarea. Până la citirea sentinţei, Nicolae Ceauşescu rosteşte o replică celebră: „Puteam fi împuşcaţi şi fără mascarada asta”.

Ora 14.40: Se citeşte sentinţa. Pedeapsa capitală.

Ora 14.48: Ceauşeştii sunt duşi de paraşutişti la zid.

Ora 14.50: Are loc execuţia. Medicii Verdeş şi Olteanu constată decesul celor doi dictatori.

Ora 15.00: Împachetaţi în foi de cort, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt urcaţi în elicoptere şi transportaţi spre Bucureşti. Se face o escală la Boteni, unde sunt debarcaţi patru dintre paraşutişti.

Ora 16.30: Elicopterul cu trupurile Ceauşeştilor aterizează pe un teren de antrenament al Stadionului Steaua.

Anunțuri
9 comentarii leave one →
  1. Alexandru permalink
    4 Ianuarie 2011 01:10

    Rusine! Ion Iliescu trebuia impuscat nu Nicolaie Ceausescu! se vede clar ca a fost asasinat politic si lovitura de stat! acum e mai bine? toti tradatorii stau la putere,la conducerea acestei tarii care altadata te puteai mandrii cu ea dar acum …………. Rusine!!! Murinm mai bine-n lupta cu glorie deplina decat sa fim sclavi iarasi pe vechiul nost pamant! si trebuie sa luptam sa traim liberi si independenti!!!

    Apreciază

  2. 11 Ianuarie 2011 18:15

    Rusine! Ion Iliescu trebuia impuscat nu Nicolaie Ceausescu! se vede clar ca a fost asasinat politic si lovitura de stat! acum e mai bine? toti tradatorii stau la putere,la conducerea acestei tarii care altadata te puteai mandrii cu ea dar acum …………. Rusine!!! Murinm mai bine-n lupta cu glorie deplina decat sa fim sclavi iarasi pe vechiul nost pamant! si trebuie sa luptam sa traim liberi si independenti!!!
    +1

    Apreciază

  3. Petru permalink
    21 Februarie 2011 16:09

    Traiasca „lovitura de stat” eliberatoare anticomunista si anticeausista din 22 decembrie 1989! Acum fara gluma, ne termina Ceausescu pe toti care am cutezat sa-l” incomodam” cu revolta, daca mai ramanea la putere dupa 22.XII.1989. Asa ca am scapat noi, iar el… nu.

    Apreciază

  4. Postelnicu Tudor permalink
    28 Septembrie 2011 16:49

    Acum este tarziu ! Ne-au pacalit pe toti . Am ajuns in cea mai buna situatie SLUGI la multinationale . Multi au ajuns boschetari , someri , oameni fara capatai . Traim ca in africa . Scarbe imputite ! Slugoi ai SUA . Sa ma p.s pe capitalismul mioritic precvum si pe ala occidental

    Apreciază

  5. Gaby permalink
    4 Aprilie 2012 09:28

    DE ce nu se spune si de faptele rele care le-a facut Ceausescu sau t… lui , ca ea era sefa casei ???
    Ati uitat de crimele , furturile si multe alte rele care a injosit poporul roman !
    Rusine voua ce sustineti un hot ,nebun si criminal !

    Apreciază

  6. 4 Aprilie 2012 16:41

    Va rog sa comentati la subiect

    Apreciază

  7. Afrodita permalink
    16 Mai 2013 13:04

    Din tot ce am citit despre Nicolae Ceausescu am auzit numai lucruri buna insa nu am inteleg dc a daramat multe biserici ?

    Apreciază

  8. 25 Octombrie 2013 13:52

    A darmat biserica care dupa cutremurul din 77 ers in mare pericos sa se darame cu oameni inauntru! Nu mai ascultati la acesti nemernici care au informat si informeaza gresit. Priviti realitatea,nu vedeti ca el a construit si astia darama??? Astia ne mint ca prin distrugerea Rosiei Montane si amuntilor apuseni vom avea de castigat noi ca tara!!!! Cum sa ai de castigat cand o firma straina Gold Corporation privata distruge muntii apuseni si cara bogatiile noastre de acolo? Cat sa mai pui la indoiala intentia lui Ceausescu cu aceasta tara fata de intentia astora de azi cu aceasta tara???

    Apreciază

  9. Liviu permalink
    5 Februarie 2014 20:13

    Mai,fratilor!…De ce batem campii? Ori am dori sa reinviem acele vremuri? Cine si ce a facut sa uitam asa de usor acel sistem diabolic,fara Dumnezeu numit comunism? Sa ne fereasca Sfantul de un alt sistem politic autoritar!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: