Skip to content

Ce frumoasă era ultima iubită a lui Nicuşor. Dana Radu.

10 Mai 2010

©Antentie! Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa.

Nicu Ceauşescu şi Dana Radu, iubita lui, au botezat un copil în anul 1996, undeva în străinătate
Dana Radu, fiica fostului secretar al PCR Constantin Radu, a trăit o poveste de dragoste cu fiul Ceauşeştilor pană in ultima clipă de viaţă a acestuia.
Despre Nicuşor Ceauşescu sau “Prinţişorul”, aşa cum era supranumit cel mai mic copil al cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, s-au spus foarte multe şi s-au scris “tone” de pagini. Pe vremea când familia dictatorială deţinea controlul în România, Nicuşor era cunoscut ca un adevărat Don Juan al epocii, Mădălin Voicu spunând despre el, în mai multe rânduri, că era bine dotat, femeile frumoase din anii ’70-’80 îngrămădindu-se să-l cunoască pe “moştenitorul tronului”.

Poliana Cristescu si Nicu Ceausescu

Poliana Cristescu si Nicu Ceausescu

De altfel, o dovadă a faptului că Nicu era un adevărat cuceritor sunt relaţiile pe care acesta le-a avut cu femei celebre din România, cum este, de pildă, Nadia Comăneci, pe vremea în care gimnasta era “pe val”.

Dintre toate poveştile de dragoste pe care “Prinţişorul” le-a trăit, există cel puţin una pe care nu multă lume o cunoaşte: relaţia cu Dana Radu, cea care i-a stat alături până în ultima clipă a vieţii, la Viena, unde fiul Ceauşeştilor şi-a dat sufletul

Unul dintre cele mai mari secrete ale lui Nicu Ceauşescu, pe care le-a luat cu el în mormânt, este ultima relaţie a acestuia cu o femeie. Este vorba despre Dana Radu, fiica lui Constantin Radu, secretar al Partidului Comunist în anii ’80, poveste de dragoste pe care doar câteva persoane din anturajul lui Nicuşor o cunosc.
«Ea m-a sunat să-mispună că a murit»
Dana are acum vreo 45 de ani şi am înţeles că nu vrea să apară în presă… Ea e ultima iubită a lui Nicu, cea care a avut grijă de el până în ultima clipă a vieţii. A stat cu el la Viena, în spitalul în care a murit în 1996. Se ştiau de tineri, pentru că şi ea era fiica unui membru al partidului la acea vreme, dar s-au apropiat abia după ce el a ieşit din închisoare, prin ’92-’93. Să ştiţi că ea a ţinut mult de tot la Nicu, a avut grijă de el şi îi spunea mereu să nu mai bea că-i face rău. Şi el a iubit-o mult. Vă daţi seama, să ieşi din puşcărie şi o femeie să-ţi ofere totul: un cămin, o casă frumoasă… pentru că ea l-a primit la ea acasă, undeva prin Primăverii, în Bucureşti. Din punctul meu de vedere era o femeie deosebită, frumoasă, independentă şi inteligentă”, ne-a mărturisit Serghei Mizil, cel mai bun prieten al lui Nicu Ceauşescu.

Din nefericire, aşa cum spun şi apropiaţii lui, fiul dictatorilor nu a mai vrut să trăiască, înecându-şi amarul în foarte multă băutură. Perioada detenţiei, din 1989 şi până în a doua jumătate a lui ’92, a fost crâncenă, el fiind chinuit în spatele gratiilor cu difuzarea repetată a imaginilor cu execuţia părinţilor lui, aşa cum precizează Serghei Mizil.

Un alt bun prieten al “Prinţişorului”, Mădălin Voicu, care făcea parte din trioul de aur completat de Nicu şi de Serghei, ne-a confirmat şi el că Dana Radu a fost ultima iubită a celui mai mic copil din familia Ceauşescu. “Într-adevăr, ea a stat cu el în anii de după închisoare. A mers cu el la Viena, unde Nicu s-a prăpădit, şi tot ea m-a sunat să-mi dea tragica veste…”, ne-a spus Mădălin Voicu.

«Prinţişorul» a avut relaţii cu femei celebre

Cele mai cunoscute relaţii pe care băiatul dictatorului le-a avut sunt cele cu Nadia Comăneci, cântăreaţa Janina Matei şi soprana Daniela Vlădescu. A fost căsătorit o singură dată, la insistenţa Elenei Ceauşescu, cu Poliana Cristescu. Cea mai mare dragoste a lui Nicuşor a fost însă Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu-Mizil. “Nicu avea cam 16 ani când a cunoscut-o pe Donca. Au stat mulţi ani împreună şi a iubit-o cel mai mult. Înainte să moară a sunat-o, ca să o audă”, ne-a spus Serghei Mizil, fratele Doncăi. Nicu Ceauşescu a încetat din viaţă pe 25 septembrie 1996, la Viena, din cauza cirozei. Avea doar 45 de ani.

Daniela Vlădescu, despre Revoluţie şi Nicu Ceauşescu
Soprana i-a fost alături fiului cel mic al dictatorului în Decembrie 1989, când fusese părăsit de apropiaţi.

A fost condamnată de oameni pentru relaţia pe care a avut-o cu fiul dictatorului. După ’89, Daniela Vlădescu a fost nevoită să cânte în restaurante pentru a-şi câştiga existenţa.

Adevărul de Seară: Sunteţi una dintre cele mai apreciate soprane ale României. Dar ce este în sufletul dumneavoastră, doamnă Daniela Vlădescu?

Daniela Vlădescu: Sufletul e cea mai frumoasă parte a mea, fără modestie şi fără aroganţă o spun. Bunătatea şi sensibilitatea sunt cele mai importante calităţi ale mele, dar, dimpotrivă, am observat ca nu sunt apreciate şi sunt considerate „handicapuri“.

Care este starea care vă defineşte în prezent?

În general este o tristeţe. Viaţa mea n-a fost foarte fericită, lovindu-mă de oameni. N-am fost împlinită şi n-am fost ocrotită decât de cei care mi-au fost dragi, iar acum, nemaiavându-i, mă lovesc de cei din jur. Şi nu e bine, e greu. Dacă eşti ca ei poţi să învingi, dacă eşti cu aceste „handicapuri“ de bunătate, de naivitate, eşti dat la o parte.

Aţi scris o carte care a fost publicată de curând…

Opereta din Bucureşti a vrut să iniţieze o acţiune de a tipări nişte cărţi care se numesc memoriale. Anul acesta onoarea a „picat“ pe mine şi pe directorul teatrului, Daniel Eufrosin. Mi-au fost puse nişte întrebări, apoi a trebuit să scriu câteva rânduri. Mi-a făcut mare plăcere să scriu, aşa încât totul a rămas ca un fel de biografie. Cărţile nu au fost de vânzare, le-a editat Opereta.
Aţi numit-o „Îngerul de pe umărul meu“? Cine este acest înger?

Toată viaţa mea am simţit că sunt ocrotită de un înger, sub forma părinţilor sau a prietenilor sau a… profesorilor care m-au ajutat.

Ştiu că au fost fel de fel de interpretări şi mulţi au văzut din această carte doar acel capitol (n.r. – cel la care face referire la relaţia pe care a avut-o cu Nicu Ceauşescu). Am spus povestea cum nimeni n-a vrut să o ştie. Din aceşti 25 de ani care m-au marcat, un înger protector m-a ajutat să supravieţuiesc. Dar, asta e: toată lumea caută partea comercială a unui lucru care a fost poate şi frumos şi total nevinovat.

Vă judecă oamenii pentru relaţia pe care aţi avut-o cu unul dintre băieţii familiei Ceauşescu?

Lumea nu ştie realitatea, crede că am ieşit la rampă să-mi spun relaţiile mele în această carte. Niciodată n-am făcut-o cu plăcere. Am făcut-o decât, ori ca să mă apăr, ori ca să-l apăr pe el. Niciodată n-am făcut-o ca să vând sau ca să-mi vând personalitatea, să-mi fac publicitate, niciodată!

L-aţi cunoscut?
Nu, nu l-am cunoscut personal.

V-aţi fi dorit să-l cunoaşteţi?

N-am avut niciodată nici admiraţie, nici… Am spus glume cot la cot cu lumea. N-am avut niciodată un statut preferenţial, am fost membru de partid pentru că luasem nişte premii în facultate. Tatăl meu a fost membru pentru că lucrase în Ministerul Agriculturii. Au fost şi prostii şi nedreptăţi, pentru că altfel n-ar fi ieşit la ’89 nebunia aia. Însă acum, la 20 ani, noi regretăm vremurile alea, în care se construia pentru oameni, în care omul ăla vroia să fie mândru pentru că avem cea mai bogată ţară agrară din Europa. Era la nivelul simplu pe care-l avea preşedintele în vremea aceea. N-avea pretenţii mari.

Dar românii credeau altceva…
Oamenii aveau altă impresie… Un om nu este singur, este înconjurat de cei care, dacă-i vor binele, îi fac o aură favorabilă, iar dacă vor să-l detroneze – îl discreditează. Adevărul e întotdeauna la mijloc. Oamenii care l-au cunoscut au spus că vroia să se îngrijească de ţara şi de poporul pe care l-a condus.

Unde v-a prins Revoluţia?
Întâi la Bucureşti, apoi la Sibiu, apoi în drum de la Sibiu la Bucureşti.

Aţi fost alături de el, de Nicu Ceauşescu?
(se întristează) Da.

V-a chemat?
(vorbeşte rar) Atunci când un prieten are nevoie de tine te duci să fii acolo. Am fost singurul om care a putut să fie acolo, la Sibiu, care a lăsat totul în Bucureşti şi a plecat. Nu mi-a fost frică de nimic. E şi o inconştienţă, dar…

Ce v-a spus la telefon Nicu Ceauşescu?
(priveşte în gol) Mi-a spus că este singur şi că dacă pot să vin să stau cu el acolo… Ştia ce se întâmplă, dar nu conştientiza finalul.

A crezut vreo clipă că-i vor fi omorâţi părinţii?

Nu, a fost convins că vine acasă şi găseşte tot comitetul central acolo şi… lucrurile se vor schimba, ai lui vor fi înlăturaţi, cineva le va lua locul şi va fi mai bine… Îşi cunoştea foarte bine părinţii şi ştia că nu sunt atât de răi pe cât s-a spus.

L-aţi găsit la Sibiu singur? Ce făcea?

Da, era singur. N-aş mai vrea să mai vorbesc despre asta, că au trecut 20 de ani de atunci şi… nu mai vreau… nu! Am spus ce aveam de spus în cartea mea.

Dar e un capitol din viaţa dumneavoastră…

Niciodată nimeni n-a vrut să ştie cine sunt eu şi ce fac! Toată lumea m-a întrebat despre această relaţie. N-am fost un beneficiar al unui nivel de trai mai special decât al altora! Sunt la fel ca toţi ceilalţi! O luam pe mama şi stăteam noaptea la coadă la alimente, nu sunt un om care a avut ceva în mod special…

Aţi simţit ura oamenilor?

Da, am simţit ura când cineva trăgea de blugii mei şi mă întreba de unde am pantalonii de piele. Până acolo s-a ajuns…

Aţi fi vrut să aveţi aceste avantaje de care au vorbit oamenii?

Da, aş fi preferat, dacă tot am fost judecată. Când apreciezi şi iubeşti pe cineva îi faci viaţa mai uşoară. Oamenii care iubesc se îngrijesc de soarta celui de lângă ei! Aşa aş fi simţit că sunt iubită. Când tu ai, dai şi celuilalt, când el are, îţi dă ţie. Aşa e normal într-o relaţie, în iubire… Poate că uneori mi-a părut rău că n-am fost apreciată în felul ăsta niciodată! Dar n-am cerut!

Aveţi vreun cadou de la Nicu Ceauşescu?

Nu am nimic. Nici măcar o fotografie. Flori îmi dădea, dar nu le aducea el, mi le trimitea…

Ce-i plăcea la dumneavoastră?

Probabil faptul că eram altfel faţă de celelalte femei, că i-am fost alături chiar şi în momentele grele.

Ce s-a întâmplat după Revoluţie?

După Revoluţie am aflat foarte multe lucruri urâte. Nişte adevăruri pe care le-aş fi bănuit, dar nu vă pot spune despre ce-i vorba.

I-aţi trimis pachete la închisoare, l-aţi mai văzut?

I-am mai trimis pachete, apoi l-am mai întâlnit de câteva ori, întâmplător…

Aţi suferit?

Da, pentru că eu ca om aş fi reacţionat altfel, l-aş fi tratat altfel pe cel cu care îmi petreceam timpul. Aşa sunt eu… un om altruist. Mi-am irosit tot ce am avut şi am căzut mult mai prost decât cei care au profitat.

Copii v-aţi dorit?

Îmi plac copiii. Poate aş fi avut altă viaţă, alte răspunderi, dacă aş fi avut copii, dar n-a fost cazul. Întotdeauna mi-am

spus că un copil trebuie să se nască cu doi părinţi care să-l iubească. N-am vrut să fiu mamă singură! Copilul suferă. Ar fi râs copiii de pe stradă spunându-i că n-are tată. Dacă aş fi avut un soţ care să mă iubească şi cu care să ne „înhămăm“ la o viaţă normală…

V-aţi mai îndrăgostit?

Da, dar mereu de persoana nepotrivită. El (n.r – Nicu Ceauşescu) n-a fost singura persoană care m-a făcut să sufăr. Toţi m-au făcut să sufăr, toţi! Din cauza altruismului şi din cauză că pun persoana celuilalt mai presus de orice. Raţional, aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Sunt şi oameni care s-au îndrăgostit de mine şi care mi-ar fi făcut o viaţă frumoasă, dar… dacă n-am putut să-i iubesc… De obicei, raţiunea merge înainte, dar eu nu pot… dacă nu-i iubire… Iubirea e o flacără… să simţi nodu-n gât şi… asta-i iubirea! Altfel, e o prietenie şi… atât! A iubi înseamnă de foarte multe ori să suferi. În general, în iubire unul iubeşte şi altul primeşte.

De ce îi este frică Danielei Vlădescu?

Până acum îmi era frică să nu-i pierd pe ai mei. Acum îmi este frică să nu vină momentul în care să nu mă mai pot îngriji de fiinţele care depind de mine – animalele mele, care sunt vreo 200. Pentru mine sunt ca nişte copii, sunt familia mea! De moarte nu mi-e frică. N-am nimic de pierdut. Dacă mor mâine nu pierd nimic. Şi nici nu-mi pare rău. Cei care

m-au iubit – mătuşa şi unchiul meu, mama şi tata… nu mai sunt.

Aveţi prieteni?

Puţini, dar buni.

Ce planuri aveţi pentru următoarea perioadă?

Aş putea ieşi la pensie. Aş vrea să-mi iau animalele şi să plec în altă ţară. Aş vrea să merg într-o ţară unde sunt iubite animalele – Belgia sau Ger-mania, Olanda, Luxemburg.

V-a ajutat venirea la Constanţa, numirea în funcţia de director al unei instituţii de cultură?

Da, a însemnat imens pentru mine. Când mi-au dat telefon să mă cheme pentru mine a fost un fel de reabilitare. M-a ajutat. Îmi place Constanţa şi îmi place că văd marea de la biroul meu.

Aţi fost singură la părinţi?

Da, dar n-am avut-o pe mama confident. Era foarte pudică. Nu ştia să vorbească cu mine ca de la femeie la femeie. Tata era de corectitudine-monument, cum rar am întâlnit.

Ce v-au învăţat părinţii?

Să fiu civilizată, onestă, dar nu m-au pregătit pentru lumea asta rea.

Iată câteva fragmente din „Capitolul fără nume“

„Acum 25 de ani îmi era ruşine să mărturisesc şi părinţilor că mă întâlneam cu fiul cel mic al «dictatorului» sau «odiosului». Acum 25 de ani, drept răsplată pentru o aşa «relaţie» am fost obligată să renunţ la ce iubeam atât de mult: la cariera mea în televiziune şi pe scenele teatrelor din ţară. DAR IUBEAM, şi nu îmi păsa. Descoperisem că un om, pe care toţi îl condamnau, era de fapt un copil mare, înspăimântat, neînţeles, sensibil. Recita din Eminescu, Nichita Stănescu şi Adrian Păunescu, cunoştea la perfecţie istoria acestui neam, era patriot şi avea nevoie de un prieten adevărat. Asta am fost eu pentru NICU, din 1985, când la Moscova m-a chemat să stăm de vorbă. Şi chiar dacă e greu de crezut, DOAR am stat de vorbă nopţi la rând, el povestindu-mi despre zbuciumul lui, despre relaţiile cu părinţii şi prietenii, cu lacrimi în ochi şi cu revelaţia că am cunoscut un om deosebit“

„Am aflat de la Nicu, mai apoi, că mulţi dintre prietenii lui l-ar fi sfătuit să-şi omoare părinţii şi să le ia locul, că cei ce fuseseră «aflaţi», fuseseră elegant înlăturaţi, cu contracte prin Irak, Baia Mare sau Italia“.

„Se spunea că Nicu era un beţiv incurabil. Ştiţi cât bea el la o masă de seară la care ne aşezam la ora 20.00 şi sporovăiam până la 23-24? O sticluţă de vin alb de 300 ml făcută şpriţ cu 2 sticle de Borsec de jumătate de litru fiecare, timp de 4-5 ore“.
––––

După 1989, presa şi memorialistica abundă de poveşti şi legende create in jurul vechii familii prezidenţiale. De pildă, există voci care susţin că Nicu Ceauşescu, chiar in perioada la care ne referim (1985-1987), ar fi incercat crearea unui guvern cu ajutorul căruia să fie rezolvată chestiunea succesiunii la putere… Nicolae Ceauşescu a aflat şi a „spart” clanul „complotiştilor”, trimiţăndu-l pe Nicu la Sibiu…

Daniela Vladescu: Astea-s numai minciuni. Poveşti. Pe mine mă uimeşte cătă lume apare şi spune atătea prostii… Oamenii vorbesc pentru că nu ştiu. Nu a existat vreodată vreun aşa-zis complot. La Sibiu fusese trimis pentru a fi pregătit politic. Şi ca să scape de urmăririle părinţilor, care doreau să-i afle viaţa, temăndu-se probabil pentru el, a trimis inapoi la Bucureşti personalul părinţilor lui şi şi-a angajat propriul personal. El nu complota să dea jos pe nimeni. Da, avea prieteni care-l sfătuiau să-şi omoare părinţii, dar toate aceste lucruri se aflau, şi „prietenii” dispăreau, fiind „repartizaţi” in diverse locuri din ţară. Poate şi pentru că eu nu mă amestecam in astfel de treburi, mie nu mi s-a intămplat niciodată nimic rău, nu am fost chemată să dau vreo declaraţie. Da, vedeam Securitatea pe stradă, la părinţii mei. Dar nu le dădeam motive. Eu il sfătuiam să se inţeleagă cu părinţii, să nu bea, nu-i ceream nimic, spre deosebire de alţii care-l imbătau să-i ceară… Eram un om cu totul altfel decăt cei din jurul lui. Se intălnea cu ai lui la şedinţe şi la reuniunile de familie…

Aţi participat la vreuna?

Nu. Şi uneori poate că sufeream că nu mă lua. Nicu nu mă chema. Şi nu din cauza părinţilor. Ştiu de la Zoia că părinţii lui chiar mă plăceau. Ea zicea că nu aveau nimic impotriva mea. Iar eu consider că mi-am făcut datoria faţă de el, ca prieten adevărat.

Decembrie ’89
Aţi fost alături de el şi in decembrie 1989. Ce s-a intămplat pe drumul de la Sibiu la Bucureşti?

M-a sunat in ajun de Revoluţie, la 21 decembrie, şi mi-a spus să vin la Sibiu, că au plecat toţi, l-au lăsat singur. M-am urcat in maşină şi m-am dus, in pofida cererilor părinţilor mei, care plăngeau rugăndu-mă să rămăn acasă. Căci se trăgea peste tot. Dar eu m-am dus la nişte prieteni, i-am rugat să imi dea nişte benzină din maşinile lor şi am plecat. Cănd am ajuns acolo, am aflat că l-au sfătuit unii să se urce intr-un avion să-l ducă la Viena sau nu mai ştiu pe unde, cu mine cu tot. Mi-am dat seama că nu avea de ce să fugă, nu făcuse nimic rău, dacă fugi, te consideri vinovat. Am venit impreună la Bucureşti. Unde in altă parte putea să se ducă? De altfel, Nicu a avut o perioadă in care nu a realizat grozăvia momentului. Aflănd că ai lui au fugit, imi zice – parcă-l aud: „Ia uite, şi ăştia acum şi-au găsit să fugă! Dar mă duc la Bucureşti, vorbesc la Comitetul Central, vedem ce-i de făcut…”. El nu şi-a dat seama ce se intămplă, n-a fost ce-a crezut.

Dar ce credea el?

Că oamenii vor să-i dea jos pe ai lui şi atăt. Nu că vor să schimbe totul, o orănduire cu totul. Şi am venit la Bucureşti, dar am fost opriţi la Băneasa… şi apropo de ce spun oamenii… Aveam o pereche de blugi pe mine şi oamenii au inceput să tragă de mine şi să mă intrebe: „De unde ai pantalonii ăştia de piele?”. Ei cred ce vor… Dar nu condamn pe nimeni, poate pe cei care nu şi-au indeplinit promisiunile. Oamenii care atunci mă intrebau de unde am „pantaloni de piele” acum regretă acele timpuri. Asta este cel mai trist: să ajungi să regreţi nişte lucruri de care ai vrut să scapi.

Poliana Cristescu

Poliana Cristescu

Anunțuri
17 comentarii leave one →
  1. 10 Mai 2010 17:56

    TARE

    Apreciază

  2. ana permalink
    11 Mai 2010 08:16

    am apreciato si o apreciez f. mult pe daniela vladescu si o ascult mereu cu placere. dureros pt. ea. pacat ca nu are viata pe care o merita. sanatae si fericire ii doresc.

    Apreciază

  3. 11 Mai 2010 12:38

    Buna Ana,
    bine ai venit.

    Apreciază

  4. adriana permalink
    11 Mai 2010 13:20

    buna ziua!
    stimata domna Vladescu, va apreciez si va stimez, si sa stiti ca sunt multi oameni care va cunosc cu adevarat si stiu ce a fost in sufletul dumneavoastra, dar poate ca nu au avut curajul sa va spuna adevarul.
    sunt si oameni care daca nu sunt ca noi si nu cred in altruism, de a fi mai buni, sunt oameni care tot timpul critica pe cineva , iar daca nu sunteti dumneavoastra gasesc pe cineva si tot o fac.
    va doresc tot binele din lume si sa ramaneti asa cum sunteti un om deosebit si sensibil.
    cu consideratie,
    adriana

    Apreciază

  5. semiluna permalink
    11 Mai 2010 17:18

    DA,ULTİMA PRİETENA ERA/ESTE INCA FRUMOASA(ARATA PUTZİN CAM MATURA IN COMP.CU VIRSTA),NU İ UŞOR SA PİERZİ PE CİNEVA İUBİT.SA NU SE SUPERE NİMENİ,DAR – PRİMA,ULTİMA Şİ UNİCA İUBİTA A FOST DONCA MİZİL-(DOVADA-IN ULTİMA CLİPA A VİETZİİ TOT PE EA A VRUT O !!!)

    OVİDİU,FELİCİTARİ PT.ARTİCOL !!!

    Apreciază

  6. 11 Mai 2010 17:27

    Adriana,
    ii voi transmite

    Apreciază

  7. 11 Mai 2010 17:28

    SEMILUNA,
    iti multumesc frumos.
    Sa mai treci pe-aici.

    Apreciază

  8. 18 Mai 2010 08:33

    INTRA IN POLITICA ACUM!

    Apreciază

  9. 18 Mai 2010 08:42

    PENTRU ADMIN !UNDE POTI FI CONTACTAT?

    Apreciază

  10. 18 Mai 2010 08:45

    INTRATI IN POLITICA ! ACUM!

    Apreciază

  11. 18 Mai 2010 08:48

    E O MARE EROARE ALATURAREA STEMEI(ILEGALE)ACTUALE CU N.CEAUSESCU!

    Apreciază

  12. 22 Iunie 2010 20:30

    Sanatate multa doamnei Daniela Vladescu ,ce au facut sotii ceausescu este nimic pe langa ce ne fac idiotii astia.

    Apreciază

  13. 22 Iunie 2010 20:31

    Sanatate multa doamnei Daniela Vladescu ,ce au facut sotii ceausescu este nimic pe langa ce ne fac astia.

    Apreciază

  14. Andrei permalink
    31 Ianuarie 2011 23:45

    Dumnezeu să-l ierte pe Nicu! Chiar nu a fost un om rău, precum observ şi, mai mult decât atât, în comparaţie cu „beizadele” inculte, analfabete şi cretine din ziua de azi, era un gentleman. Toată stima şi consideraţia pentru soprana Daniela Vlădescu, precum şi pentru toate valorile autentice ale culturii româneşti.

    Apreciază

  15. radu permalink
    1 Martie 2012 21:53

    Buna ziua, asi dori sa stiu daca puteti/ fi deschis colaborarii pentru redactarea unor articole.( pe care asi dori sa le public ulterior )

    Apreciază

  16. ana permalink
    10 Aprilie 2012 18:36

    ma bucur mult ca se vb de Nicu asa cum merita!!! l-am cunoscut si ii pastrez amintiri frumoase. sper sa publici mai multe poze cu el si sa „smulgi” marturii adevarate despre el si nu minciunile care au tot circulat la adresa lui din 84 incoace.

    Apreciază

  17. lima permalink
    4 Februarie 2015 22:22

    Imi repugna aura de victima cu care se infasoara Daniela Vladescu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: