Sări la conţinut

Generalul Nicolae Ceaușescu


Nicolae Ceauşescu a fost general-maior din 2 martie 1949 – 20 martie 1950. General-locotenent din 20 martie 1950 – 19 aprilie 1954. În fotografia de (1951) sus Ceauşescu a fost în Ulaanbaatar la invitația Mareșalului Horloogiin Cioibalsan conducătorul dictator al Mongoliei

Tânărul general-maior Nicolae Ceaușescu. Gheorghe Apostol, Melita Scharf (soția lui Apostol de origine evreiască), Mareșalul Horloogiin Cioibalsan (Dictator). Mongolia 1951.

Foto: Tânărul general-maior Nicolae Ceaușescu. Gheorghe Apostol, Melita Scharf (soția lui Apostol de origine evreiască), Mareșalul Horloogiin Cioibalsan (Dictator). Mongolia 1951.

Generalul Ceauşescu, pe „frontul“ politic al Armatei

– General din 2 martie 1949 pănă în 19 aprilie 1954.
– General-maior din 2 martie 1949 pănă în 20 martie 1950. Și șef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei și Adjunct al ministrului Forțelor Armate. Din 6 octombrie 1952 membrul Prezidiului M.A.N
– Din 20 martie 1950 general-locotenent pănă în 19 aprilie 1954.

Din responsabil cu agricultura a devenit adjunctul lui Emil Bodnăraş la Ministerul Apărării Naţionale. La 22 martie 1950, prin Decretul nr. 232 din 18 martie 1950, Nicolae

Generalul Emil Bodnăraş
Ceauşescu a fost încadrat în armată cu gradul de general-maior şi funcţiile de ministru adjunct al Forţelor Armate şi şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei (DSPA).

Prin acelaşi decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, au pătruns în armată şi alţi activişti de partid. Leontin Sălăjan (Silaghi) a devenit general-maior şi şeful Marelui Stat Major. Mai târziu îl va înlocui pe Emil Bodnăraş în fruntea Ministerului Forţelor Armatei (MFA), între 1955 şi 1966. Un altul, polonezul William Suder, membru al CC al PCR, a fost numit ministru adjunct „pentru problemele care privesc spatele armatei”. Iar Constantin Doncea, fost combatant în războiul civil din Spania, membru supleant al CC, a ocupat funcţia de şef al Comandamentului apărării antiaeriene a teritoriului. Tânărul Ceauşescu a ajuns general-locotenent, la 20 martie 1950 pănă în 19 aprilie 1954, în acelaşi „lot” cu Alexandru Drăghici, „detaşat” în Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea cu rang de general, fără să fi fost soldat.

„Dinamism, spirit revoluţionar…”

Înainte de ’89, biografii lui Ceauşescu au scris puţin, dar în termeni elogioşi despre rolul lui în cei patru ani şi jumătate petrecuţi în armată. O chemare lăuntrică, de nestăvilit, pornită din patriotism, l-ar fi împins către acest domeniu. În 1971, francezul Michel-P. Hamelet scria astfel despre „schimbarea de orizont” a viitorului preşedinte: „Atras de problemele strategice în care talentul său organizatoric îşi putea găsi o modalitate de exprimare, el urmează cursurile Academiei militare. (…) În acest domeniu, el a trebuit să facă faţă unor probleme noi.

Patriotismul său înflăcărat a găsit teren propice de manifestare a entuziasmului său revoluţionar”. Aceleaşi idei se regăsesc într-un volum colectiv publicat de Constantin Olteanu, Ilie Ceauşescu, Vasile Mocanu şi Florian Tucă, în 1983. „Dinamism”, „spirit revoluţionar”, „principialitate”, „capacitate politică şi organizatorică” ar fi fost calităţile prin care Ceauşescu „a imprimat întregii munci din armată un suflu nou, revoluţionar, plin de răspundere faţă de bunul mers al activităţii întregului organism ostăşesc”. Din aceste scrieri reiese că a fost iniţiativa lui Ceauşescu să schimbe domeniul de activitate. N-avea cum! În realitate, decizia a aparţinut Biroului Politic.

Umbra lui Bodnăraş

În calitatea sa de adjunct al ministrului, Ceauşescu era nedespărţit de Emil Bodnăraş. L-a urmat îndeaproape în sălile de protocol ale manifestărilor oficiale, dar şi pe coclaurile aplicaţiilor militare. La 1 mai 1952, în Bucureşti, în Piaţa Aviatorilor, Ceauşescu a salutat mulţimea milităreşte, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Oamenilor Muncii. Stătea lângă Bodnăraş, în aceeaşi tribună cu Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi, Petre Borilă, Alexandru Moghioroş, Constantin Pârvulescu, Vasile Luca şi ceilalţi bonzi ai partidului.

A participat la adunările festive ale Zilei Forţelor Armate, în fiecare 2 octombrie, ocazie cu care se intonau imnurile RPR şi al Uniunii Sovietice. În octombrie 1952, cei doi au deschis, alături de alţi invitaţi, expoziţia „Uniunea Sovietică pe drumul construirii socialismului”, organizată de Comitetul Naţional pentru sărbătorirea Lunii Prieteniei Româno-Sovietice, în pavilionul din Bulevardul Magheru nr. 19.

În toamna anului 1950, Gheorghiu-Dej, îmbrăcat în civil, şi generalii Bodnăraş, Sălăjan, Ceauşescu şi Doncea, toţi în uniformă, au supravegheat desfăşurarea aplicaţiei din Oltenia. Anul următor, în luna septembrie, Ceauşescu a mers cu Bodnăraş la aplicaţia tactică a unei unităţi a Vânătorilor de munte.

Din nou la doftana, dar în vizită

Când nu-l seconda pe Bodnăraş la vreun moment aniversar sau comemorativ, generalul Ceauşescu se deplasa singur la evenimente mai puţin importante. Între 8 şi 9 iunie 1950, a cuvântat la Casa Centrală a Armatei, la o consfătuire a militarilor fruntaşi la instrucţie. A vorbit la sfârşit, cu avânt revoluţionar: „Succesele realizate de ostaşii de toate gradele în pregătirea de luptă şi politică dovedesc hotărârea ostaşilor de a şti să lovească fără cruţare în duşmanii Republicii Populare Române”. În Oltenia natală s-a deplasat la 20 iulie 1950, ca să confere „Drapelul roşu al organizaţiilor UTC din Forţele Armate” Regimentului 8 artilerie grea din Târgu-Jiu. A organizat, între 31 iulie şi 1 august 1950, şedinţa activului de partid din armată, la care au participat 434 de membri de partid.

În alte dăţi, l-a substituit pe şeful său, aşa cum s-a întâmplat la 8 noiembrie 1951, cu ocazia festivităţii aniversării zilei de naştere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. În octombrie 1951, ofiţerul cu grad superior Ceauşescu a semnat Apelul lansat de Consiliul Mondial al Păcii.
Noiembrie 1952 trebuie să fi fost o lună foarte încărcată pentru Ceauşescu şi ceilalţi tovarăşi din fruntea partidului. După ce a aniversat revoluţia bolşevică şi ziua de naştere a lui Gheorghiu-Dej, la 9 noiembrie 1952, Ceauşescu s-a deplasat la Doftana. Alături de Iosif Rangheţ, Gheorghe Vasilichi, Gheorghe Apostol şi mulţi alţii, a participat la adunarea solemnă în memoria „comuniştilor şi antifasciştilor căzuţi sub zidurile închisorii”, la cutremurul din 9/10 noiembrie 1940. Amintirile trebuie să-l fi năpădit, la vederea celulelor în care şi-a petrecut o parte a tinereţii sale.

4 adjuncţi avea ministrul Emil Bodnăraş la Apărare. Printre ei, şi pe tânărul general Ceauşescu.

Adjuncţii lui Bodnăraş

În acelaşi timp cu Ceauşescu, în structura de conducere a MApN au fost promovaţi alţi trei înalţi activişti, toţi membri din ilegalitate ai PCdR. Leontin Sălăjan, nume real Silaghi (1913 şi 1966), era unul dintre ei. De naţionalitate maghiară, fost lăcătuş, membru de partid din 1939, a deţinut funcţii în Regionala Banat a PCdR. Între 1948-1966, s-a aflat în conducerea mai multor ministere: Sănătăţii şi Prevederilor Sociale, Construcţiilor, Forţelor Armate. Pe linie de partid, a fost membru al CC al PCR (1945-1966). La un an după venirea la putere a lui Ceauşescu, a ajuns membru supleant al Biroului Politic. În ultimul an al vieţii, a pătruns şi în Comitetul Executiv al CC al PCR. Leontin Sălăjan a decedat subit în 1966, în urma unei operaţii de ulcer. Pe seama morţii sale s-a speculat mult. Survenise la puţină vreme după o vizită cu scântei la Moscova.

Un destin interesant a avut Constantin Doncea (1904-1973). De profesie turnător, lucrase la atelierele CFR Piteşti şi Griviţa. S-a remarcat în timpul grevei din 1933. A fost condamnat la 20 de ani închisoare, dar a petrecut doar doi în spatele gratiilor. În 1935, Cominternul i-a organizat o evadare după care, din URSS, a fost trimis în Spania. A luptat în Brigăzile Internaţionale, după care s-a mutat în Franţa. A revenit în România via Moscova. După 1945 a fost angajat în Ministerul Construcţiilor şi la Primăria Capitalei. Apoi, din 1950, în MApN. După doi ani, a fost scos din armată şi plasat în Comisia de Control a CC al PMR.

Ministru al Colectărilor şi preşedinte al Comitetului de Stat pentru valorificarea Produselor Agricole au fost ultimele funcţii pe care le-a deţinut înainte de a fi exclus din partid (1958). Acuzat de activitate antipartinică, fracţionism şi revizionism, a fost eliminat din CC, al cărui supleant era încă din 1948. După ce a fost „exilat” la conducerea unei gospodării agricole ialomiţene, Ceauşescu l-a reabilitat în 1968. Acelaşi Ceauşescu rostise în CC discursul cel mai dur împotriva lui Doncea, în urmă cu 10 ani…

Biografia politică a polonezului William (Wilhelm) Suder (n. 1912), membru al CC al PMR, nu e la fel de spectaculoasă. În 1949, era directorul Minelor Petroşani. De acolo, a fost adus la Bucureşti, ca adjunct al ministrului Bodnăraş. După doi ani petrecuţi în uniforma de general, s-a întors în domeniul său de activitate. Între 1952 şi 1954, a fost ministrul Industriei Cărbunelui şi director general al Direcţiei Generale a Cărbunelui Petroşani. Timp de şapte ani, a fost membru al CC al PMR (1948-1955). S-a căsătorit cu fosta logodnică a lui Gheorghiu-Dej din închisoare, profesoara de geografie Maria Sârbu.

Huzurul consilierilor sovietici

Activitatea ofiţerilor români era permanent supravegheată de consilierii sovietici. La DSPA, aproape fiecare direcţie plătea câte un ofiţer sovietic. Pentru „îndrumare”, s-a zis. Iar trimişii Moscovei trăiau pe picior mare. În momentul instalării primeau un apartament mobilat. Serviciile medicale li se asigurau gratuit, lor şi familiilor, din partea statului român. Salariile pe care le primeau erau scutite de impozite. Un general putea ajunge şi la 80.000 de lei lunar. Cu un asemenea trai de huzur, se-nţelege că au regretat trimiterea în patrie! De consilierii sovietici, România a scăpat parţial în 1958, definitiv abia în 1964. Au existat şi cazuri în care unii au plecat mai devreme. Bunăoară, câtă vreme generalul Ceauşescu a condus DSPA. Din cauza unor contre cu ofiţerii români, colonelul Mihailov s-a întors acasă înainte de „termen”. „Eu sunt şeful DSPA, şi nu el”, ar fi spus atunci Ceauşescu, potrivit gen. (r) Ion Coman

Prim-locţiitor

În perioada mandatului său, MFA a suferit câteva transformări. La 18 februarie 1952, Comitetul Central al PMR a adoptat „Regulamentul organelor politice din forţele armate ale R.P.R.”, rămas în vigoare până în 1963. La scurt timp, generalul Ceauşescu le-a explicat celorlalţi ofiţeri cerinţele regulamentului: „Fiecare dintre noi trebuie să trateze problemele ca (sic) conducători de partid, să muncească ca (sic) conducători de partid, să lupte, să nu aibă odihnă până nu va îndeplini sarcinile trasate de partid, guvern şi conducerea armatei”.

Alături de ministrul MFA şi adjuncţii săi, a devenit membru al Consiliului Militar, organ consultativ. Din 1955, această instituţie, redenumită „Colegiul ministrului”, s-a extins prin cooptarea unor ofiţeri cu funcţii importante. Începând cu anul 1953, prin Decretul nr. 270 al MAN, s-a schimbat şi titulatura adjuncţilor, deveniţi locţiitori. General-locotenenţii Sălăjan şi Ceauşescu au devenit prim-locţiitori ai ministrului Forţelor Armate.

La 9 mai 1952, Ceauşescu a fost amfitrionul „Expoziţiei permanente a relaţiilor militare româno-ruse”, deschisă în incinta Casei Centrale a Armatei. La inaugurare le-a ţinut oaspeţilor – miniştri, ambasadori, activişti de frunte, academicieni – un discurs despre prietenia româno-rusă. „Sărbătorim astăzi împlinirea a trei sferturi de veac de la declararea independenţei de stat a României, câştigată cu ajutorul armatei ruse la 1877, şi măreaţa zi a victoriei marii Uniuni Sovietice şi vitezei sale armate asupra Germaniei fasciste, victorie care a adus patriei noastre adevărata independenţă (…). Istoria ne arată că, cu secole în urmă, între poporul român şi marele popor rus au existat relaţii de strânsă prietenie”

Note: (2 martie 1949-20 martie 1950); chemat în cadrele active ale Armatei cu gradul de general-maior (20 martie 1950); șef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei și Adjunct al ministrului Forțelor Armate (20 martie 1950-19 aprilie 1954); General-locotenent (6 octombrie 1952); Membru Prezidiului M.A.N. (2 iunie – 4 Octombrie 1955); responsabil in cadrul Biroului Politic C.C al P.M.R de Sectiile Organelor Conducătoare de Partid, Administrativa și Transport-Telecomunicatii ale C.C. al P.M.R, Direcția Superioară Politică a Armatei, Direcția Politică a M.A.I. Direcția Politică a C.F.R , Crucea Roșie și a V,S.A.P. (7 octombrie 1955-16 ianuarie 1956) responsabil în cadrul Biroului Politic al C.C. al P.M.R de Sectiile Organelor de Partid, Agrari și Administrativa ale C.C. și de Direcția Superioară Politică a Armatei (din 16 ianuarie 1956).
(2 martie 1949-20 martie 1950); chemat în cadrele active ale Armatei cu gradul de general-maior (20 martie 1950); șef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei și Adjunct al ministrului Forțelor Armate (20 martie 1950-19 aprilie 1954); General-locotenent (6 octombrie 1952); Membru Prezidiului M.A.N. (2 iunie – 4 Octombrie 1955); responsabil in cadrul Biroului Politic C.C al P.M.R de Sectiile Organelor Conducătoare de Partid, Administrativa și Transport-Telecomunicatii ale C.C. al P.M.R, Direcția Superioară Politică a Armatei, Direcția Politică a M.A.I. Direcția Politică a C.F.R , Crucea Roșie și a V,S.A.P. (7 octombrie 1955-16 ianuarie 1956); responsabil în cadrul Biroului Politic al C.C. al P.M.R de Sectiile Organelor de Partid, Agrari și Administrativa ale C.C. și de Direcția Superioară Politică a Armatei (din 16 ianuarie 1956).

– Ceauşescu general din 2 martie 1949 pănă în 19 aprilie 1954.
– General-maior din 2 martie 1949 pănă în 20 martie 1950. Și șef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei și Adjunct al ministrului Forțelor Armate. Din 6 octombrie 1952 membrul Prezidiului M.A.N responsabil în cadrul Biroul Politic C.C. al P.M.R. de Direcția Superioară Politică a Armatei din 16 ianuarie 1956
– Din 20 martie 1950 general-locotenent, pănă în 19 aprilie 1954.

22 martie 1952 – Ordin general nr. 12 al Ministrului Apără-rii Naţionale privind numirea generalului-maior Nicolae Ceauşescu.

În urma Hotărârii Consiliului de Miniştri şi conform Decretelor Prezidiului Marii Adunări Naţionale specificate mai jos, s-au făcut următoarele schimbări în conducerea Armatei Republicii Populare Române:
Cu Decretul nr. 232 din 18 martie 1950, generalul-maior Ceauşescu Nicolae a fost numit Ministru Adjunct la Ministerul Apărării Naţionale şi Şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei.

Emil Bodnăraş, ministrul Apărării naţionale la numit pe Nicolae Ceausescu in 22 martie 1950, la nici 32 de ani, in functia de ministru adjunct al Apararii si sef al Directiei Politice Superioare a Armatei, fiind avansat la gradul de general-locotenent de infanterie. Din 23 iulie 1953, generalul Ceausescu a fost numit în functia de prim adjunct al ministrului Apararii Nationale.

22 martie 1950. Ordin general nr. 12 al Ministrului Apărării Naţionale privind numirea generalului-maior Nicolae Ceauşescu. În urma Hotărârii Consiliului de Miniştri şi conform Decretelor Prezidiului Marii Adunări Naţionale specificate mai jos, s-au făcut următoarele schimbări în conducerea Armatei Republicii Populare Române: Cu Decretul nr. 232 din 18 martie 1950, generalul-maior Ceauşescu Nicolae a fost numit Ministru Adjunct la Ministerul Apărării Naţionale şi Şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei.

În cadrul celui de-al doilea Congres al P.M.R., ce-a avut loc în decembrie 1955, Ceausescu a fost primit in Biroul Politic al partidului. Concomitent cu accederea în Birou, el a fost însarcinat cu supravegherea interna de partid în domeniul Internelor, Securitatii, Armatei, Procuraturii Generale si Justitiei.
între 23 martie 1950 – 19 aprilie 1954 a fost ministrul forţelor armate, cu rangul de general-maior ulterior general-locotenent. (Ceausescu Nicolae a devenit general-locotenent (20 martie 1950) și responsabil in cadrul Biroul Politic C.C. al P.M.R. de Directia Superioara Politica a Armatei din 16 ianuarie 1956 În perioada guvernării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
1950 ianuarie 23. Ordinul general nr. 4 al ministrului apărării naţionale privind introducerea gradului de locotenent major.

Timp de opt luni, Nicolae Ceauşescu a urmat cursurile Academiei Militare din ţară.În plus, de două ori pe săptămână, primea şi lecţii particulare de geografie şi topografie militară. A fost trimis la „instrucţie” şi în URSS. În 1951 şi 1952, câte două luni succesiv pe an, s-a şcolit la Academia Militară „Mihail Frunze” din Moscova. Gen. Ion Coman: Dar, vă rog să reţineţi că Ceauşescu, Sălăjan, Rotaru, care era şeful cadrelor, Eftime, Virgil Trofin şi alţii au făcut timp de 8 luni de zile un curs academic. Acesta dura de la ora 8 la 14, de luni până vineri, la Academia Militară. Deci aceşti oameni au căpătat cunoştinţe militare, atât cât se putea în 8 luni de zile”. Dintre toţi, numai Ceauşescu a învăţat peste program. În fiecare marţi şi joi, socotite zile „scurte”, când cursurile ţineau până la 14 după-amiaza, tânărul general rămânea în minister. Împreună cu colonelul Răducu, studia geografia şi topografia militară.
Pentru o justă aplicare a Decretului Nr. 453/1949, Ministerul Apărării Naţionale

SE ORDONĂ

Prin Decretul Nr. 453 din 28.12.1949 s-a înfiinţat un grad nou, acela de
Locotenent-Major. Cu introducerea acestui grad nou în Armată, vechile grade de Sublocotenent şi Locotenent, au devenit respectiv grade de Locotenent şi Lototenent-Major.
Gradul de Sublocotenent rămâne în vigoare şi se obţine în condiţiunile speciale de recrutare prevăzute de articolul 2 punctul 1 din acest Decret.

Faptul că Decretul Nr. 453/1949 a fost pus în aplicare la 30.12.49 şi ca urmare Sublocotenenţii şi Locotenenţii au devenit la acea dată respectiv Locotenenţi şi Locotenenţi şi Locotenenţi-Majori, aceasta nu constituie o înaintare în grad, ci numai o schimbare în denumirea gradului.

Vechimile în noua denumire a gradelor rămân aceleaşi pe care cei în cauză le-au înainte de 30.12.1949 (de ex.: un Locotenent cu vechimea 23.08.0945 a devenit la 30.12.949, Locotenent-Major, cu vechimea în grad 23.08.945).
D. O.

ŞEFUL DIRECŢIEI SECRETARIAT
Colonel,
I. MOISESCU
Arhivele Militare Române, fond Direcţia Secretariat, dosar 17/1950, f. 30.

• • •

• • •