Sări la conţinut

Blog de informare istorică! Documente, articole fotografii!

©Atenţie! Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisă.

Soții Ceaușescu în vizită la magazinul Store din Shibuya-ku, Tokyo Japonia 05 aprilie 1975

Marele conducător Nicolae Ceauşescu a îndurat multe în trecut, a fost închis, torturat, dar datorită curajului şi a încrederii sale în viitorul ţării a înfăptuit realizări majore.
Jimmy Carter 12 aprilie 1978

"Ceauşescu a mers prea departe. Conduce lupta împotriva noastră şi constituie principalul obstacol în calea liniei noastre... Noi am avut răbdare în privinţa comportamentului României. Trebuie să încercăm să exercităm influenţă asupra evoluţiilor din interiorul ţării." 
Leonid Brejnev august 1971

Ana Blandiana,

despre lovitura de stat din 1989:

"cine i-a urcat pe copii în basculantă, cine i-a dus acolo, cine i-a lăsat să intre pe uşa principală şi cine i-a ajutat să ajungă pe acoperiş. o basculantă plină cu copii între 10 şi 15 ani "

Viorel Brezeanu

Stenograful lui Ceaușescu, dezvăluiri inedite despre dictator: Avea ochi de cobră, magnetiza omul
10 august 2013

Cabinetul 2, în dosar de cadre

21 mai 2022

În ultima parte a deceniului nouă, Elena Ceauşescu ajunsese al doilea om din stat. Cum va fi debutat oare în „activitatea revoluţionară” cea care era atunci sufletul Cabinetului 2? Ce pregătire profesională avea „savantul de renume mondial”, decorat de zeci de universităţi şi institute de cercetare din ţară şi din toate colţurile lumii? Din dosarul de cadre aflăm acum informaţii despre unde a ucenicit Elena Ceauşescu în tinereţe, cum a intrat în „mişcarea revoluţionară”, care îi era „originea socială”. Chiar şi unele boli de care a suferit la un moment dat.

Dosarul de cadre cuprinde documente din perioada 1949-1960, an în care Elena Ceau­şescu, pe-atunci deja cercetător la Institutul de Cercetări Chimice Bucu­reşti, a solicitat şi obţinut rectificarea sta­giului de vechime în partid. Pre­zen­tăm în continuare câteva „piese” din dosar. Printre care o autobiografie compusă în 1949, referinţe redactate de diverşi colegi de partid, precum şi chestionarul completat cu ocazia verificărilor membrilor PMR (1950). Menţionăm că documentele sunt publicate cu ortografia originală.

Autobiografie 5.XII.1949
Elena Ceauşescu (Petrescu) mam născut în com. Petreşti, jud. Dâmboviţa. În anul 1919 la 7 ianuarie. Părinţii se numesc Nae şi Alexandrina ocupaţia agricultori, avere 4 hectare de pământ şi casă de locuit, în tre anii 1926 – 1930 am făcut şcoala primară în com. unde mam născut.

În anul 1936 am venit la Bucureşti, am intrat ca ucenică la fabrica Lantex. În urma unei acţiuni am fost concediată. Dintre cei care mă cunoaşte este Adela Petrescu. Am lucrat la fabrica Texca până 1937. Am intrat la fabrica Minerva. Din 1936 am participat la şedinţele Sindicatelor Unite din şerban Vodă. Mă cunoaşte Rada.

În 1937 am început să lucrez pentru apărare până în 1939. Prima legătură a fost Oltar (fratele lui Ion care lucrează la CC) dintre cei care se pot lua referinţe este Lenuţa Georgescu, Ursuleasca.

În 1939, când sa format comisia pentru tineret, am luat parte şi am început să lucrez pentru UTC. În 1939 am fost făcută m.p. mi sa comunicat de Ioniţă (metalurgistu) în preună cu Sara David care lucra în aceiaşi fab. cu mine. Mă cunoaşte ca m.p. şi Licu Geamu care lucra pe linie de tineret în acelaşi sector cu mine, urma să fim în aceiaşi celulă.

În toamna lui 1939 a fost grevă la fabrica Minerva, am luat parte în comitetul de conducere al grevei, dintre muncitoarele de acolo mă cunoaşte (ilizibil) Elena, Jana Popescu. Am rămas fără lucru până în toamna lui 1940. Am intrat la fabrica Jachard.

Din 1939 până în 1941 am lucrat în comitetul local pe linie de UTC ca secretară a Sectorului III Albastru. Mă cunoaşte Demeter, Nechifor Ctin, (ilizibil) Pop, Matei Socor. În 1941 am primit un avertisment din cauză că am fost în tro casă conspirativă şi am fost (ilizibil) până legătură de către Rec ştefan care sa dovedit că a fost agent de Siguranţă încă din 1940. Din septembrie am fost arestată singură. Am fost dată de Mitran care devenise procurator, nu am recunoscut nimic şi nu am dat pe nimeni. Din lipsă de dovezi am fost eliberată.

Din noiembrie 1941-942 am avut legătură cu Zugravu care avea o atitudine provocatoare. Am cerut legătură superioară, ca să arăt atitudinea lui. A rupt cu mine, rămânând fără legătură pe linie de UTC. În 1943 prin iulie am luat legătură pe linie de apărare cu Revi Elena, Olga Vaşş până la 23 August am pus colete pentru Târgu Jiu.

După 23 august am lucrat la sectorul III Alb(astru), pe linie de UTC ca secretară de sector până la crearea TP. Mă cunoaşte din muncă Neagu Andrei, (ilizibil) Ladislau. (ilizibil) mai lucrat la TP la pionieri. La urmă la cadre, cu Tincuţa, Marto, la Educaţie politică cu Moisescu, (ilizibil), Lidia.

În primăvara lui 1947 am lucrat la UFDR sect. I Galben cu munca culturară până în August 1947. Am plecat în concediu de boală. În acest timp am şi născut, de două ori, iar de şi am avut greutăţi, totuşi am fost şi neglijentă că mam lăsat copleşită fără să fiu mai energică. Nu am depus eforturi nici să citesc, nici să merg să muncesc.
Elena Ceauşescu”
5.I.1950

Completare la autobiografie
„În 1941 am fost arestată am fost ridicată din fabrică. lucram la Jackard ereau doi agenţi şi un comisar, unul din agenţi se chema Preda. Mau dus acasă pentru percheziţie nu au găsit nimic. La prefectură am fost anchetată de un comisar Vasiliu. Am fost în trebată de Mitran dacă îl cunosc dacă am lucrat cu el. Am spus că nu. La urmă ma în trebat de Stere, Ariton, Iliescu dacă îi cunosc şi ce legături am cu Stere. Am spus nu cunosc pe nimeni şi nici un fel de legătură. Miau dus la confruntare pe nevasta lui Mitran care lucra cu agenţii. Aceput să spună tot ce ştia că a venit la mine acasă că mia făcut legătura cu Stere. Am spus nu cunosc pe femeia asta. Nu a fost nici odată la mine acasă. Nu cunosc pe nimeni nu ştiu nimic. Asta am repetat tot timpu nu am dat nici o declaraţie scrisă. În perioada aceia nu aveam legături cu partidu.
Referitor la plecarea mea acasă în 1944 sau 1943. (ilizibil) a stabilit cu mine în tâlnire ştia că merg acasă şi urma să mă în torc la ziua stabilită şi eu am întârziat peste timpu fixat.
Elena Ceauşescu”            

Referinţe despre Elena Ceauşescu
Subsemnatul Ioniţă Ion născut în Bucureşti în anul 1899 luna ianuarie ziua 18, membru de partid din anul 1949 cu carnet Nr. 600 911. Am cunoscut pe tov. Lenuţa Ceauşescu înainte de anul 1939 la diferite acţiuni demonstraţii, dar mai bine o cunosc din sectorul albastru unde eu eram secretar şi aveam legătură organizatorică fiind dat că tov. era secretara UTC din sector albastru şi lucra la fabrica Minerva. şi aveam legătură permanentă cu dânsa şi că lua parte la şedinţele sectorul de partid şi eu la şedinţele UTC pe sectorul albastru pentru a cordona munca UTC-ului în vederea acţiunilor ce se desfăşurau în întreprinderile Minerva şi Jackard. Eu nu îmi reamintesc cine mi-a comunicat că tov. este membră de partid însă tov. era considerată de tov. din comitet de sector că este membră de partid.  De altfel tov. Lenuţa nu putea participa la şedinţele comitetul(ui) de partid a sectorului dacă nu era membră de partid. De altfel se achita de sarcini atât de cele trasate de partid şi de UTC în munca de la întreprinderile din sector Albastru.
Ioniţă Ion, data 21.X.1960

Referinţă
Cunosc pe tovarăşa Ceauşescu Lenuţa din anul 1939-1940, când era în conducerea unui sector (nu-mi amintesc care, mi se pare albastru) al UTC din Bucureşti. Aşa cum amintesc, dânsa era o fată tânără, dar bună, numai în conspiraţie (a) avut multe abateri serioase, pt. Care dânsa a suferit critica şi ceva pedepse de partid (nu mai îmi amintesc ce). Ea era logodită cu tov. Ceauşescu care atunci era în închisoare. Deşi organizaţia i-a interzis ei să mai aibă cu tov. Ceauşescu legătură, pt. că periclita organizaţia, ea continua această legătură. Tov. Ceauşescu a ieşit din închisoare cu gardian şi întâlnea pe dânsa în anumite locuri. O dată când s-a întâlnit cu tov. Ceauşescu, cu gardianul cu el Lenuţa Ceauşescu s-a dus într-o casă ilegală al CC al UTC fără ştirea ns. (noastră, n.n.) periclitând tovii ilegal din CC UTC. Pt. acest lucru dânsa a fost scoasă din munca de conducere.
Privind astăzi atitudinea şi lipsurile ei cred că a fost din cauza că era o fată f. Tânără răsfăţată de tov. Ceauşescu şi Petrescu, fratele ei, şi că nu avea pregătire necesară să înţeleagă ce este disciplina de partid şi că în (ilizibil) organizaţia şi pe urmă logodnicul şi fratele şi în această direcţie ea nu a fost ajutată nici de tov. Ceauşescu, nici Petrescu. Ei încurajau de fapt pe tova Lenuţa să reziste în greşeala ei. Nu amintesc precis când pe ce timp dânsa a avut şi o întrerupere în activitate.
Elena Răceanu, Buc., 19 oct. 1950

Referinţă Tov. Elena Ceauşescu

O cunosc pe tov. Din toamna anului 1944 de la Comitetul Judeţean al UTC-ului. Tov. A funcţionat în tot timpul ca secretară a sectorului III Albastru, iar eu la început responsabil financiar administrativ şi apoi secretar al sectorului II Negru. Tov. A lucrat acolo până în aprilie – cred – 1945, când a plecat la altă muncă.
În acest timp mi-am format următoarea părere despre ea.
Era o tovarăşă cinstită, ataşată partidului, cu o putere de muncă destul de mare, energică, destul de bună agitatoare.
Având un nivel politic scăzut şi neavând calităţi organizatorice suficient, după părerea mea, nu a putut face faţă muncii de conducere, unui sector atât de mare cu foarte multe fabrici.
Fiind destul de încrezută şi orgolioasă primea cu multă greutate critica tov. Din comitetul judeţean şi şi mai puţin a tov. Din comitetul de sector şi prin aceasta ajutorul pe care aceştia puteau să i-l dea.
Maicu, m. de partid din 1944  

Chestionar de ­verificare 4.XII.1949
A se scrie citeţ.
Judeţul Ilfov.
Sectorul (plasa) I Galben.
Întreprinderea sau instituţia VII.
Organiz. de bază: -.
Chestionar Înregistrat la Nr. 532290
Numele (de familie) Ceauşescu. Pronumele Elena (În cazul când numele a fost schimbat, se va indica şi numele vechi) Petrescu. Locul naşterii: comuna Petreşti. Judeţul Dâmboviţa.  Ţara România.
Data naşterii: ziua 7 luna ianuarie anul 1919.

Originea socială:
Părinţi: Numele tatălui Nae al mamei Alexandrina
Din ce organizaţie sau partid au făcut parte? Simpatizanţi PCR
Din ce organizaţie sau partid fac parte actualmente: FP
a) Profesia părinţilor înainte de 23 August 1944: agricultori
b) Averea părinţilor înainte de 23 August 1944: 8 pogoane şi casă
c) profesia părinţilor în prezent: decedat tata mama casnică
d) averea părinţilor în prezent: casa
Naţionalitatea rom. (română) Originea (român, ungur, evreu, etc.) Rom. Studii 4 cl. şcoala primară IV cl. primare. Localitatea Petreşti. Data 1926 1930 şcoala secundară sau alte şcoli: nu. Localitatea: nu. Data: nu. Universitatea: nu. Localitatea: nu. Data: nu.
Ce limbi cunoaşte? Nu. Localitatea unde a făcut ucenicia? Bucureşti. La cine? Fabrica Lantex. În ce ani? 1936. Profesia de bază: reparatoare. Funcţia actuală Din ce an este în producţie: 1936.

Întreprinderile sau instituţiile la care a lucrat:  Lantex, Bucureşti, ucenică, ianuarie 1936 _ mai 1936.
Texca, Bucureşti, ucenică, august 1936 – februarie 1937.
Minerva, Bucureşti, lucrătoare, februaie 1937 – noiembrie 1939.
Jackard, Bucureşti, lucrătoare, august 1941 – 1943.
Bros, Bucureşti, lucrătoare, 1943 – 1944.
UTC, Bucureşti, secretar sector, august 1944 – 1945.
UTM, Piteşti, instructor, 1945 – 1945.
Cadre, Bucureşti PCR judeţean, secţie anchete, 1945 – 1946.
Educaţia Politică, Bucureşti PCR judeţean, secţie şcoli, 1946 – ianuarie 1947.
UFDR I Galben, Bucureşti sector, resp. Educaţie, 1947 – august 1947.
Fără serviciu, Bucureşti, casnică, 1947.
Fără lucru, Bucureşti, 1939-1941.
La ce întreprindere lucrează în prezent, din ce an şi în ce calitate? Nu. A fost evidenţiat în producţie? Nu. Pentru ce fapte? Nu. Unde? Nu. În ce an? nu. De către cine? Nu. A primit decoraţii sau premii? Nu. Pentru ce fapte? Nu. În ce an? nu. Unde? Nu. De la cine? Nu.
Ce avere are? Nu.
Cât pământ are? Nu.
Câte vite are? Nu.
Ce fel de unelte agricole posedă? Nu.
Cu cine îşi munceşte pământul? Nu.
Are atelier propriu? Nu.
Ce unelte sau maşini posedă? Nu.
Cu câţi lucrători sau ucenici lucrează? Nu.
Căsătorit? Da. Numele soţului sau al soţiei: Niculae Ceauşescu. Ocupaţia? Funcţ. Din ce organizaţie sau partid a făcut parte? PCR. Din ce organizaţie sau partid face parte actualmente? PMR.

Copii:
Pronumele: Valentin. Ocupaţia nu. Vârsta 1 şi 9 luni. Din ce organizaţii au făcut parte nu. Pronumele: Zoia. Ocupaţia nu. Vârsta 9 luni. Din ce organizaţii au făcut parte nu.

Fraţii:
Numele fraţilor sau surorilor: Gheorghe Petrescu. Ocupaţie: funcţ. Din ce organizaţie sau partid au făcut parte: PCR. Din ce organizaţie sau partid fac parte în prezent: PMR.

Rude apropiate
Numele şi pronumele: Andruţa Ceauşescu. Ocupaţia: agricultor. Averea -. Din ce organizaţie sau partid au făcut parte: -. Din ce organizaţie sau partid fac parte în prezent: PMR. Ce fel de relaţii are cu dânşii: socri.
Numele şi pronumele: Marin Ceauşescu. Ocupaţia: funcţ. Averea nu. Din ce organizaţie sau partid au făcut parte: PCR. Din ce organizaţie sau partid fac parte în prezent: PMR. Ce fel de relaţii are cu dânşii: frate.

În ce an şi la ce unitate a făcut stagiul militar: nu. Cu ce grad s-a eliberat? Nu.
Situaţia în timpul războiului
a) Pe frontul sovietic:
a fost pe frontul antisovietic? Nu. Unde? Nu. În cadrul cărei unităţi? Nu. Ce grad a avut? Nu. Ce decoraţii a primit? Nu. Pentru ce fapte? Nu. A fost prizonier în URSS? Nu. În ce ani? Nu. În ce lagăre? Nu. A făcut parte din mişcarea antifascistă din lagăr? Nu. Cât timp a fost prizonier a urmat vreo şcoală? Nu.  
b) pe frontul antihitlerist (Vest)?
A fost pe frontul antihitlerist? Nu. Unde? Nu. În cadrul cărei unităţi? Nu. Ce grad a avut? Nu. Ce decoraţii a primit? Nu. Pentru ce fapte? Nu. A căzut prizonier pe frontul de Vest? Nu. În ce loc? Nu. În ce împrejurare? Nu. În ce lagăr a fost internat? Nu. Unde? Nu. În ce ani? Nu. Ce activitate a avut în prizonierat? Nu. Cine l-a eliberat? Nu.
A fost mobilizat pe loc? Nu. Unde? Nu. În ce ani? Nu. A fost în Basarabia, Bucovina de Nord sau alte teritorii sovietice? Nu. Când? Nu. Unde? Nu. Cu ce s-a ocupat? Nu. Cine-l cunoaşte din perioada războiului? Revi Elena. Cum s-a manifestat în timpul dictaturii antonesciene şi a războiului antisovietic? Mergeam la lagăr să duc alimente. Cine poate da relaţii? Revi Elena, Vaşş Olga, Stanciu (ilizibil).

A făcut parte din PCR? Da. PSD? Nu. Din ce an? 1939.
Localitatea unde a fost încadrat? Bucureşti. Ce funcţii a ocupat în partid? Secretară a Sec. III Albastru UTC la cadre la Educaţia UDFR. A fost în dezacord cu linia partidului. Nu. În ce an? nu. Din ce motive? Nu. A avut întreruperi în activitatea de partid? Da. Ce sancţiuni de partid a avut şi pentru care fapte? Mi s-a dat un avertisment pentru că am călcat regula conspiraţiei. Am mers la închisoare fără să am voie şi am intrat într-o casă consiprativă. A fost arestat? Da. În ce ani? 1941. Unde? Bucureşti. Pentru care motive? Am fost dată de Mitran care devenise provocator. Împreună cu cine a fost arestat? Singură. Cum s-a purtat şi ce a declarat la siguranţă? Nu am recunoscut nimic. Nici cine este Mitran. Am fost confrubtată cu nevasta lui care era şi ea în legătură cu … care a venit să spună că mă cunoaşte. Eu nu ma recunoscut. A fost judecat? Nu. De care instanţă? Nu. În ce ani? Nu. Unde? Nu. Cum s-a purtat la proces? Nu. Ce condamnări a suferit? Nu. În ce închisori sau lagăre a fost şi cum s-a purtat? Nu. A făcut parte din organizaţii de tineret? (UTC, UTS, TP, UTM)? UTC, UTP, UTM. De când şi pănă când? 1939.

A făcut parte din mişcarea sindicală? Da. Din ce sindicat? Textilă. În ce ani? 1936. Unde? Bucureşti. La ce acţiuni muncitoreşti a participat (greve, demonstraţii, etc.) Lantex 1936. Minerva 1939 grevă, 1939 1 mai demonstraţie. În ce organizaţii de masă a fost? Apărare. În ce ani? 1937. Unde? Buc(ureşti).

A fost membru sau simpatizant a altor partide sau organizaţii? Nu. Care anume? Nu. În ce ani? Nu. Ce funcţii a avut? Nu. Unde? Nu. A fost sipatizant al vreunei organizaţii fasciste (legionare, szalasiste, cuziste, etc.)? nu. Care anume? Nu. Unde? Nu. A fost membru al vreunei organizaţii fasciste (legionare, szalasiste, cuziste, etc.)? Nu. În care anume? Nu. Unde? Nu. În ce ani? Nu. Ce funcţii a avut? Nu. La ce acţiuni a participat? Nu. A fost

arestat sau judecat şi condamnat pentru activitate fascistă? Nu. Motivele pentru care a ieşti din partidul sau organizaţia din care a făcut parte. Nu. A suferit vreo condamnare de drept comun? Nu. În ce ani? Nu. Motivele. Nu.

A fost în străinătate? Nu. De când până când? Nu. Unde? Nu. În ce scop? Nu. Din ce partide sau organizaţii a făcut parte în străinătate? Nu. Motivele revenirii în ţară? Nu. Are rude în străinătate? Nu. Unde? Nu. În ce an a plecat? Nu. Cu ce se ocupă? Nu. Ce politică fac? Nu. Ce relaţii are cu dânşii? Nu.

Ce l-a îndemnat să intre în partid? Pentru că e singurul partid al celor ce muncesc. Numele celor care l-au recomandat la intrarea în partid:
Numele şi pronumele: Ioniţă (Metalurgistu). Întreprinderea unde lucrează: -. Din ce an îl cunosc cei care l-au recomandat: 1939.

Ce şcoli de partid a urmat? Prima Universitate de partid dar nu am terminat-o. Participă regulat la şedinţele de partid? Nu activez de la august. Plăteşte regulat cotizaţia? Până în prezent. La fel şi cotizaţii . Mai are de făcut alte precizări? -.
Domiciuliul actual: strada Herăstrău, nr. 27, comuna Bucureşti, judeţul Ilfov.
Data 4 decembrie 1949.
Semnătura Elena Ceauşescu.

Observaţiunile Comisiei de Verificare: asupra tov. Ceauşescu Elena, născută în com. Petreşti – Dâmboviţa, provine dintr-o familie de ţărani mijlocaşi, are 4 clase primare şi este de profesie muncitoare, în prezent lucrează la CC Secţia Externe. Din anul 1936 a intrat în producţie şi a lucrat pe la mai multe fabrici până la 23 august 1944. Încă de la intrarea în producţie a intrat în legătură cu mişcarea muncitorească activând pe linie sindicală, mai târziu pe linia apărării apoi în UTC până în 1941, când în urma unor greşeli a fost scoasă din muncă.

După 23 august 1944 a lucrat pe linie de UTC până în 1945 şi mai departe în Judeţeana PCR Ilfov până în 1947, când întrerupe munca pe motive de boală şi familiare complăcându-se în acelaşi timp şi într-o stare de delăsare.

În timpul activităţii a reuşit să se achite conştiincios de sarcini dând dovadă de spirit de iniţiativă şi orientare. Este o tov. energică şi activă. Mai este stăpânită de orgoliu şi nu e pătrunsă de spiritul autocritic. Este o tov. ataşată de lupta clasei muncitoare, trebueşte ajutată.

Subcomisia de Verificare a Organizaţiei de Bucureşti hotărât: confirmarea calităţii de membră de partid, cu vechimea din 23 August 1944, conform hotărârii Comisiei Controlului de Partid.
Semnătura Preşedintelui Comisiei
ss. (ilizibil)
Data 22 mai 1951

Publicitate

Helmuth Duckadam: Ceaușescu cel mai puternic președinte

30 aprilie 2022

Duckadam șochează: „Suntem o ţară care execută ordine! Am ajuns canibali! L-am împușcat pe Ceaușescu.
Helmut Duckadam, portarul de legendă al Stelei, a oferit câteva declarații stranii într-un interviu acordat cu ocazia împlinirii a 63 de ani.

Suntem doar niște executanți! De la Ceaușescu încoace nu am mai avut un om puternic în fruntea țării.

Articol de GSP – Publicat vineri, 29 aprilie 2022 09:40 / Actualizat vineri, 29 aprilie 2022 12:02

GSP

Nicolae Ceaușescu a promovat clasa I cu media 8,26 și clasa a II-a cu media 8,18. 1925-1927

26 ianuarie 2022
1979, septembrie 22, Scorniceşti. Nicolae și Elena Ceaușescu aflați în pridvorul casei părintești.

Deşi la o primă vedere putem considera că este o locuință modestă, raportându-ne la realitățile din mediul rural oltenesc de la începutul secolului XX, putem concluziona că locuința părintească se încadra în tiparul rural autohton.

Familia în care s-a născut Nicolae Ceaușescu era numeroasă, iar acest aspect nu ne poate surprinde dacă ne gândim la creșterea demografică înregistrată în rândul locuitorilor de la sate în prima jumătate a secolului XX (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Cadre, dosarul C/2050, fila 5).

Nicolae Ceaușescu nu a fost printre elevii slabi în primii ani de școală, dimpotrivă; fostul dictator a terminat clasele I și a II-a între primii trei cei mai studioși elevi, potrivit documentelor publicate de Arhivele Naționale ale României

Arhivele Naționale ale României au publicat miercuri, când se împlinesc 104 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, documente necunoscute publicului larg.

1936, Târgovişte Nicolae Ceauşescu fotografiat în timpul arestării de către Siguranța.

Potrivit informațiilor consemnate în autobiografia pe care o punem la dispoziția dumneavoastră, acesta s-a născut la 26 ianuarie 1918. Data nu ar corespunde realității istorice, Nicolae Ceaușescu născându-se pe 23 ianuarie 1918, în satul Tătărăi din comuna Scornicești (Lavinia Betea, Ceaușescu și epoca sa, Editura Corint, București, 2021, p. 17-18)”, se arată într-o postare a Arhivelor Naționale.

S-a născut într-o familie de țărani înstăriți, proprietari a 10 hectare de pământ

Potrivit documentelor prezentate, Nicolae Ceaușescu s-a născut într-o casă care ”se încadra în tiparul rural autohton” acelor vremuri, într-o familie de țărani mai degrabă avuți, din moment ce erau proprietarii a 10 hectare de pământ.

”Casa în care s-a născut liderul comunist a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul 1979 fiind reamenajată în vederea intrării ei în circuitul muzeal (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Albume foto – Nicolae Ceaușescu – Activități în țară, albumul 14/1979, vol. I, fotografia 58).

1925-1926, Scorniceşti. Extras din catalogul clasei I ce conține  rezultatele obținute de elevul Nicolae Ceauşescu.
1926-1927, Scorniceşti. Extras din catalogul clasei I ce conține rezultatele obținute de elevul Nicolae Ceauşescu.
1945. Autobiografie scrisă de Nicolae Ceaușescu
1945. Autobiografie scrisă de Nicolae Ceaușescu

Potrivit informaţiilor consemnate în autobiografia pe care o punem la dispoziţia dumneavoastră, acesta s-a născut la 26 ianuarie 1918. Data nu ar corespunde realităţii istorice, Nicolae Ceauşescu născându-se pe 23 ianuarie 1918, în satul Tătărăi din comuna Scorniceşti (Lavinia Betea, Ceauşescu şi epoca sa, Editura Corint, Bucureşti, 2021, p. 17-18).

1945. Autobiografie scrisă de Nicolae Ceaușescu
1945. Autobiografie scrisă de Nicolae Ceaușescu
9 februarie 1945. Fișă cu date personale completată de Nicolae Ceauşescu

Ce poate surprinde, însă, este faptul că familia sa deținea 10 hectare de pământ, fiind încadrată în rândul țăranilor mijlocași, potrivit informațiilor consemnate de Nicolae Ceaușescu în autobiografia din dosarul de cadre (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Cadre, dosarul C/2050, fila 14). Prin urmare, membrii familiei sale nu făceau parte din categoria țăranilor săraci din comuna Scornicești, ci din rândul celor cu o stare materială bună.

Un alt aspect ce poate constitui o surpriză vizează simpatiile politice din familie, în perioada interbelică unul dintre frați fiind legionar, iar tatăl făcând politică liberală (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Cadre, dosarul C/2050, fila 5)”, scriu Arhivele Naționale.

Media de 8,26 în clasa I și 8,18 în clasa a II-a

Foarte interesante sunt și rezultatele școlare ale fostului dictator comunist. Nicolae Ceaușescu a terminat clasa I cu media 8,26 și clasa a II-a cu media 8,18, note care l-au clasat pe locul 3 într-o clasă cu 25 de elevi.

9 februarie 1945. Fișă cu date personale completată de Nicolae Ceauşescu

”Studiile și profesia liderului comunist sunt cunoscute. Mai puțin cunoscute sunt rezultatele sale școlare. Cu ajutorul colegilor de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Olt, vă punem la dispoziție extrase din cataloagele Școlii Primare Scornicești, care atestă faptul că Nicolae A. Ceaușescu a promovat clasa I cu media 8,26 și clasa a II-a cu media 8,18, situându-se pe locul al treilea, într-o clasă în care erau înscriși 25 de elevi (SJAN Olt, fond Școala Primară Scornicești, dosarul 177 /1925-1926, fila 3 și dosarul 184 /1926-1927, fila 3)”, se mai arată în postarea Arhivelor Naționale.

Acestea relevă, printre altele, faptul că cel care avea să devină conducătorul României comuniste nu era printre elevii slabi, ba din contră, s-a situat între primii trei în clasele I și a II-a.

Cataloagele şcolare şi autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (1918-1989)

Viața și activitatea liderului comunist stârnesc interesul și prezintă încă unele aspecte mai puțin cunoscute publicului larg. În cele ce urmează, ne vom referi la unele dintre acestea, în dorința de a ne raporta la realitățile trecutului „fără ură și părtinire”, bazându-ne pe documente sau pe scrierile cu caracter istoriografic.

Potrivit informațiilor consemnate în autobiografia pe care o punem la dispoziția dumneavoastră, acesta s-a născut la 26 ianuarie 1918. Data nu ar corespunde realității istorice, Nicolae Ceaușescu născându-se pe 23 ianuarie 1918, în satul Tătărăi din comuna Scornicești (Lavinia Betea, Ceaușescu și epoca sa, Editura Corint, București, 2021, p. 17-18).

Casa în care s-a născut liderul comunist a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul 1979 fiind reamenajată în vederea intrării ei în circuitul muzeal (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Albume foto – Nicolae Ceaușescu – Activități în țară, albumul 14/1979, vol. I, fotografia 58). Deşi la o primă vedere putem considera că este o locuință modestă, raportându-ne la realitățile din mediul rural oltenesc de la începutul secolului XX, putem concluziona că locuința părintească se încadra în tiparul rural autohton.

Familia în care s-a născut Nicolae Ceaușescu era numeroasă, iar acest aspect nu ne poate surprinde dacă ne gândim la creșterea demografică înregistrată în rândul locuitorilor de la sate în prima jumătate a secolului XX (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Cadre, dosarul C/2050, fila 5). Ce poate surprinde, însă, este faptul că familia sa deținea 10 hectare de pământ, fiind încadrată în rândul țăranilor mijlocași, potrivit informațiilor consemnate de Nicolae Ceaușescu în autobiografia din dosarul de cadre (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Cadre, dosarul C/2050, fila 14). Prin urmare, membrii familiei sale nu făceau parte din categoria țăranilor săraci din comuna Scornicești, ci din rândul celor cu o stare materială bună. Un alt aspect ce poate constitui o surpriză vizează simpatiile politice din familie, în perioada interbelică unul dintre frați fiind legionar, iar tatăl făcând politică liberală (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Cadre, dosarul C/2050, fila 5).

Studiile și profesia liderului comunist sunt cunoscute. Mai puțin cunoscute sunt rezultatele sale școlare. Cu ajutorul colegilor de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Olt, vă punem la dispoziție extrase din cataloagele Școlii Primare Scornicești, care atestă faptul că Nicolae A. Ceaușescu a promovat clasa I cu media 8,26 și clasa a II-a cu media 8,18, situându-se pe locul al treilea, într-o clasă în care erau înscriși 25 de elevi (SJAN Olt, fond Școala Primară Scornicești, dosarul 177 /1925-1926, fila 3 și dosarul 184 /1926-1927, fila 3).

Lavinia Betea: Am certitudinea că dacă soții Ceauşescu ar fi fost contemporani cu generațiile celor de 40 de ani acuma, amândoi ar fi avut pe bune cel puțin un titlu de Doctor, pentru că era normal, ar fi avut un nivel al inteligenței dacă ar fi avut un parcurs normal al studiilor.

26 decembrie 2021

Transcriere video TVR1, ediția 23 august 2021

Eu a să vă completez cu ceva despre care se vorbește mult mai puțin în presă și pentru că nu prea se știe, noi în anii ’80, nouăzeci chiar, eram foarte indignați că lucrările Elenei Ceaușescu și ale lui Nicolae Ceaușescu se publica pe bani, ei, dacă a să vă interesați cât costă un articol într-o revistă care contează în CV-UL cuiva care vrea să obțină un titlu de conferențiar nu o se ne placă să ne mai amintim de speranțele noastre privind normalizarea, și dacă veți vedea cum se poate compune acum și nu doar în România un CV prestigios, tehnicile sunt același dar la altă scară. Eu am certitudinea și iarăși nu o să placă multora ceea ce spun eu, am certitudinea că dacă ar fi fost contemporani cu generațiile celor de 40 de ani acuma, amândoi ar fi avut pe bune cel puțin un titlu de Doctor, pentru că era normal, ar fi avut un nivel al inteligenței dacă ar fi avut un parcurs normal al studiilor. Nivelul lor de inteligență îi era cel puțin la nivelul părții de jos a celor care își i-au titlurile azi de doctorat.

Judecătorul Gică Popa: Am văzut la televizor vila fiicei dumitale, avea un cântar de aur pe care își cântărea carnea adusă din străinătate.

26 decembrie 2021

Judecătorul: La Bucureşti cine a ordonat să se tragă în mulțime, în tineri, nu cunoașteți situația de la Bucureşti?

Ceaușescu: Nu răspund la nici o întrebare, pentru că, vă rog să nu considerați ca răspuns la întrebare. Nu s-a tras în fața Palatului în nimeni, dimpotrivă au fost ordine clare să nu se tragă.

Judecătorul: Din partea cui, ai dat dumneata ordin să nu se tragă?

Ceauşescu: Da. Eu am dat ordin să nu se tragă, inclusiv la televiziune, la teleconferință care este înregistrată. Tot ceea ce s-a spus în jur sunt falsuri, provocări.

Judecătorul: Ultima întrebare inculpat! Vorbeai de egalitate și că toți suntem egali, că fiecare trebuie să primească după munca lui. Am văzut la televizor vila fiicei dumitale, avea un cântar de aur pe care își cântărea carnea adusă din străinătate. Carnea asta de aici, a noastră, nu e bună.

Elena Ceaușescu: Extraordinar, extraordinar, de unde scoateți atâtea scorneli. Stă într-un apartament ca fiecare cetățean.

Judecătorul: Era vila bunicii.

Elena Ceaușescu: N-are vilă n-avem nimeni..!

Judecătorul: Ați avut palat.

Elena Ceaușescu: Nu avem, sunt ale țării.

Judecătorul: Pentru copiii dădeai 10 lei pentru Revelion ca să-și cumpere bomboane, așa ai înțeles dumneata să ajuți copiii, familiile cu copiii.

Procurorul: Domnule Preşedinte, am o întrebare să ne spună inculpatul Ceauşescu Nicolae, contul de peste 400,000 de dolari…

Judecătorul: 400 sute de milioane de dolari din Elveția.

Elena Ceaușescu: Ce cont?

Procurorul: Pe numele cui este? cui aparține?

Ambii inculpați: Ce cont?

Judecătorul: Cele 400 de milioane de dolari care au fost depuse la băncile din Elveția?

Elena Ceaușescu: Să se facă dovadă, dovadă..! (bate cu palma în masă)

Judecătorul: O să se aducă și dovadă!

Nicolae Ceauşescu: Nu există nici un cont al nimănui și ceea ce spuneți arată cât de fals și provocator cei care au făcut lovitura de stat.

Nicolae Ceauşescu: Nu recunosc nici un tribunal.

Avocatul Teodorescu: Nerecunascând tribunalul nu exercită nici o cale de atac. Vă rog să constatați că hotărârea e definitivă în condițiile acestea.

Nicolae Ceauşescu: Cine a dat lovitura de stat poate să împuște pe oricine!

Nicolae Ceauşescu: România va trăi-n în veci de veci. Toți trădătorii, oricâți vor fi… Va trăi România și poporul român liber, nu cu trădătorii.

Nicolae Ceauşescu: „Mai bine-n luptă cu gloria deplină, decât sa fii sclav încă pe vechiul pământ” … Ce nedreptate! Toate ne-au spus pe lumea asta, dar nimic de trădători!

Cei doi judecători (coloneii Gică Popa şi Ion Nistor), cei trei asesori populari (căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea şi locotenentul Ion Zamfir) şi grefierul (plutonierul-major Jan Tănase) se retrag în săliţa alăturată, pentru deliberare.

Ceilalţi continuă discuţiile în „sala de judecată”, discuţii surprinse parţial de operatorul Ion Baiu (colonel MApN, adus de generalul Stănculescu să filmeze procesul şi execuţia).

Nicolae Ceauşescu „deschide” discuţia referindu-se la condamnarea sa în procesul de la Braşov, din 1936, pe când avea 18 ani.

Nicolae Ceauşescu: …Şi l-am recunoscut, pentru că era un tribunal legal constituit, este scris şi acuma ce am spus… nu am fost cât de cât onest şi apărând burghezia. Mugurel Florescu  (maior de Justiţie): Domnule Ceauşescu, eu fac parte din oamenii care asistă la procesul dumneavoastră – este oficial. Totuşi, de ce nu aţi vrut să răspundeţi la întrebări?

Nicolae Ceauşescu: Răspund conform Constituţiei ţării. Şi cine v-a spus că nu o ştiu? Am scris cuvânt cu cuvânt Constituţia ţării.

Avocatul Teodorescu: Da, dacă aţi scris-o şi mai aveţi calitatea…

Nicolae Ceauşescu: Calitatea de preşedinte nu o poate lua decât Marea Adunare Naţională, de aceea există calitatea. Există calitatea pentru că un grup contrarevoluţionar care se instituie, se declară Comitet de Salvare Naţională, care e comitet de trădare naţională, a independenţei ţării, nu el poate hotărî. Discutăm ca cetăţeni.

Elena Ceauşescu: Nu se poate în lume să se accepte.

Nicolae Ceauşescu: Discutăm ca simpli cetăţeni acuma!

Elena Ceauşescu: Şi să jigneşti toate academiile din lume, care au acordat titlurile, care au fost acordate de toate academiile din lume!…

Avocatul Teodorescu: V-au luat titlurile deja!

Elena Ceauşescu: Ălea din străinătate nu le ia, că nu puteţi voi… e mai multe muzee…

Nicolae Ceauşescu: Am fost de mai multe ori în situaţia să fiu împuşcat.

Avocatul Teodorescu: V-au luat şi decoraţiile, şi titlurile, tot ce cumpăraserăţi.

Soţii Ceauşescu: (Vocile celor doi inculpaţi se suprapun. Fiecare încearcă să se justifice.) Tot ce avem sunt într-un număr de zeci de camere… în ele există listele oficiale, inventariate, semnate, de tot ce am primit…

Avocatul Teodorescu: Aţi pronunţat că „e mai multe muzee”… şi sunteţi academician, auziţi? Ce să mai zic?

Elena Ceauşescu: Poftim?

Nicolae Ceauşescu: Oricine se duce va constata acuma că de fapt cadourile acelea… e un muzeu aproape universal, unde sunt zeci şi zeci de state, cu tot felul de cadouri. Şi există lista lor, aşa cum s-a primit din străinătate. Totul e inventariat până la ultimul cui.

Elena Ceauşescu: Şi cu obiectele mele, că noi am intrat ca să luptăm pentru eliberarea poporului, nu ca să ajungem ca să ne ocupăm posturile. Nu pentru aia am intrat.

Nicolae Ceauşescu: Puteam fi împuşcaţi fără mascarada asta! Nu, nu odată!

Elena Ceauşescu: Ne-am iubit poporul, îl iubim!

Mugurel Florescu: De ce aţi fugit şi nu aţi vrut să staţi de vorbă cu poporul?

Nicolae Ceauşescu: Poftim?

Elena Ceauşescu: Care popor?

Mugurel Florescu: Care l-aţi adunat.

Nicolae Ceauşescu: Nu noi l-am adunat! Nu, n-am fugit, şi acei care au trădat… inclusiv unul, prezent aici, a chemat elicopterele, le-a dat ordin… (Nicolae Ceauşescu arată cu degetul spre generalul Stănculescu, aflat în sală, la doi metri în stânga lui.)

Mugurel Florescu: În ce a constat trădarea generalului Milea?

Elena Ceauşescu: Noi nu am vrut să plecăm. Rămâneam acolo, muream la sediu…

Nicolae Ceauşescu: Nu a aplicat dispoziţiile

Elena Ceaușescu: Și i-am avut lângă noi.

Nicolae Ceauşescu: Da.

Elena Ceaușescu: Da, așa se întâmplă, trădările vin de lângă tine.

Elena Ceaușescu: Nu sunt de acord! Împreună am luptat, să murim împreună. Dacă vreți să ne omorâți, ne omorâți pe amândoi, împreună, nelegați. Nu dragă.. împreună, mergem împreună, legea așa spune. Ne dă dreptul să fim împreună. Ce e asta? Ce vrei să faci cu asta? Nu admit, nu puneți mâna pe noi, nu ne legați, nu ne jigniți, nu ne legați, nu e voie să ne legați! Vă e frică de popor. Nu ne rupeți mâinile mă copii. E rușine! V-am crescut ca o mamă, dați-mi drumul la mâini, îmi rupeți mâna, dați-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă!

Nicolae Ceauşescu: Nu e voie, nu e voie! Nu ne legați!

Elena Ceaușescu: Nu ne rupeți mâinile mă copii. E rușine! V-am crescut ca o mamă, dați-mi drumul la mâini, imi rupeți mână, dați-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă!

Un militar: Jumătate din colegii noștri sunt morți din cauza dumneavoastră.

Elena Ceaușescu: Nu! Nu! va minte.

Elena Ceaușescu: Ăia sunt ai Securității, nu sunt ai noștri. Noi suntem aicea așa, mai avem noi puterea? Voi o aveți! Întrebăti-i pe cei care au puterea!

Soţii Ceauşescu sunt scoşi din sala de judecată şi duşi, de către paraşutişti, către zidul execuţiei. Pe camera video se mai aud doar văicărelile lor.

„Am tras de la un metru și jumătate 30 de cartuşe în Elena Ceauşescu, pentru că se zbătea” Stănculescu: „Dorine, hai să îți spun, eu cu Ion Iliescu sunt prieten din 1956.

25 decembrie 2021

Dorin Cârlan a făcut parte din aşa zisul pluton de execuţie al lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu, alături de alţi doi paraşutişti, Octavian Gheorghiu şi Ionel Boeru. După cum chiar Cârlan a explicat, „nu a fost niciun pluton de execuţie, s-a tras de la şold, de la un metru şi jumătate, fără ca cineva să fi ordonat foc”. Şi asta după ce, cu nici 5 minute în urmă, se terminase „falsul proces” sau „simulacrul de proces”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii militari în luna aprilie a acestui an.

După ce a tras în Nicolae şi în Elena Ceauşescu, mulţi l-au numit criminal. Mai mult decât atât, propriul fiu îl reneagă şi nu vrea să mai audă de el, din cauza celor petrecute pe 25 decembrie 1989, când gloanţele plecate din arma sa, un AK 47 cu pat de lemn, au pus capăt vieţii soţilor Ceauşescu. Acesta este numai unul dintre lucrurile pe care lumea le află în premieră din interviul acordat de Dorin Cârlan televiziunii Realitatea Plus.

realitatea.net: Domnule Dorin Carlan, unde v-a prins Revolutia?
– Revolutia m-a prins in unitate, eu eram subofiter. Unitatea era la aproximativ 55-60 de kilometri de Bucuresti, Titu, cunoscuta in mass-media drept Boteni, regimentul 64 parasutisti Boteni. Acolo am fost repartizat din scoala militara, cu o exceptie de un an. Am avut diverse functii in unitate, atat ca personal nenavigant, cat si, un an, personal navigant.

– realitatea.net: Cine si cand v-a transmis ca aveti misiunea de a-l executa pe Nicolae Ceausescu?
– In data de 25 decembrie, direct de la generalul Victor Atanasie Stanculescu, prim adjunct al ministrului Apararii Nationale la acea data. Am primit (n.r acest ordin) dupa ce am ajuns (n.r la Targoviste) cu cei din completul de judecata, cu reprezentantii Frontului Salvarii Nationale, cu cine mai era pe acolo, civili si militari. Noi am fost cu doua elicoptere IAR 330 Puma. Am participat la o misiune de grad 0, despre care nu am stiut absolut nimic. Comandantii garnizoanei si cel al regimentului de parasutisti, undeva pe la 7:30 dimineata, ne-au adunat la raport si au zis ca au nevoie de 8 voluntari, cadre militare, sa insoteasca niste persoane oficiale sau ca este atacata rafinaria de la Brazi de teroristi. Cei 8 voluntari sa ia cate o unitate de foc cu ei, sa plece cu doua elicoptere IAR 330 Puma si li se vor preciza misiunile pe parcurs.

– realitatea.net: Cine v-a spus acest lucru?
– Cei doi comandanti, comandantul microgarnizoanei Boteni, colonelul Suciu Ioan si colonelul Canturieri Radu, comandantul Regimentului 64 parasutisti.

Si am plecat. Initial, am iesit 12 sau 14, apoi am ramas numai 8, pentru ca domnul comandant avea nevoie de ceilalti in unitate pentru alte servicii. De mentionat ca grosul trupelor intrase in dispozitiv de lupta, dusese deja lupte in Bucuresti, in principalele puncte nevralgice sau de  comanda: Televiziunea Romana, Hotel Bucuresti – parte din Comitetul Central, Aeroportul Baneasa, Scoala militara de ofiteri de securitate – militie Baneasa,  Ministerul Afacerilor Externe, impreuna cu alti parasutisti de la Caracal si alte obiective-cheie, in sprijinul victoriei Revolutiei. Sau al loviturii de stat militare, cum va place.

Cum a decis Victor Atanasie Stănculescu cine sunt cei trei paraşutişti care aveau să îi împuşte pe soţii Ceauşescu. Decizia suprimării celor doi era stabilită înaintea procesului

realitatea.net: Deci, ati stiut ca il veti  executa pe Ceausescu inaintea procesului?
– Am stiut dupa ce a facut o selectie foarte rapida domnul general Stanculescu. Ne-a adunat pe toti 8 in linie de tragatori, dupa care domnia sa a spus: „Am  avut incredere in voi, parasutistii, ati fost alaturi de Revolutie, de cauza Revolutiei, v-ati dat tributul vostru de sange pentru Revolutie, pentru libertate, v-au murit colegi. Pot sa am incredere in voi sa mergem impreuna pana la capat? Am raspuns un „da” deloc anemic toti 8. Eram, totusi, in fata unui adjunct al ministrului Apararii Nationale, general-locotenent Victor Atanasie Stanculescu. Mai era un domn cameraman acolo imbracat civil (n.r. Ion Baiu) si inca cativa, un medic militar, doi reprezentanti de seama ai Frontului Salvarii Nationale, pe care ii vazusem la televizor. Unul era recunoscut si ca mare revolutionar, domnul Gelu Voican Voiculescu, celalalt era domnul  Virgil Magureanu.

Ne-a adunat domnia sa (n.r. Victor Atanasie  Stanculescu) si ne-a zis: „Dragii mei, stiti de ce suntem aici?”. Am ramas toti drepti. „Suntem veniti cu un tribunal militar exceptional, constituit de catre FSN prin decret-lege si suntem aici pentru a-i judeca pe cei doi soti Ceausescu. Sa stiti ca ei se afla aici, sunt prinsi de ai nostri, de trupele noastre. Intre timp, pana ne-a chemat generalul Stanculescu, ii daduse un colonel raportul, ulterior am aflat ca era vorba despre colonelul Kemenici, comandantul unitatii de acolo. Chemarea noastra a fost foarte rapida, dupa ce am debarcat din elicopter.

– realitatea.net: La Targoviste…
– La Targoviste, in curtea unitatii lui Kemenici. Si ne-a zis (n.r. Victor Atanasie  Stanculescu): „Daca completul de judecata da sentinta de condamnare la moarte, sunteti in masura sa o duceti la indeplinire?”. Scurt si la obiect, militareste. Noi, toti 8, am zis „da” hotarat. Nu i-a placut, probabil, si a zis „Iesiti un pas in fata”. Am iesit un pas in fata toti 8, dar nu i-a convenit nici asa domniei sale. „Ridicati mana sus”. Am  ridicat toti 8 mana sus. „Nu, acum va numesc eu”. Si ne-a numit dansul: „Tu, tu si tu”. Ulterior, am aflat ca eu si ceilalti doi colegi avem o inaltime mai  vizibila pentru domnia sa (n.r. Victor  Atanasie Stanculescu), care era tot inalt ca noi. Eram mai solizi, probabil dadeam mai bine in imaginea de atunci a cameramanului, nu stiu ce o fi gandit  domnia sa, ca eram cam nebarbieriti, eram luptatori, haituiti zile si nopti de ceea ce insemna razboiul psihologic si radioelectronic. Ne murisera 12 colegi in acea perioada.

Dorin Cârlan: „Stanculescu ne-a spus ca daca cineva din exterior patrunde in sala de judecata in timpul procesului, noi executam foc fara nicio somatie in sotii Ceausescu”

– realitatea.net: Pe timpul procesului unde ati stat?
– Pe timpul procesului, am stat in interiorul cladirii, comandamentului, asiguram paza unde era sala de judecata creata ad-hoc, era si un birou de documente secrete. Si am aparat usa, la intrarea care ducea in sala completului, impreuna cu colegul meu, Octavian Gheorghiu.

Misiunile de lupta strict militaresti s-au dat de catre domnul general locotenent Victor Atanasie Stanculescu, direct noua, fiecaruia in parte. Initial, dansul ne-a aratat zidul unde considera domnia sa ca am putea executa misiunea de a-i executa (n.r.  pe Nicolae si Elena Ceausescu), dupa care ne-a precizat misiunile astfel: mie si lui Gheorghiu ne-a spus ca noi aparam intrarea domniilor lor. In caz ca cineva patrunde din exterior in interior, sa executam foc fara somatie in tot ce misca, dupa care unul dintre noi sau amandoi intram in sala de judecata si tragem fara somatie, fara absolut nimic, in sotii Ceausescu.

Ionel Boeru, capitanul, nu am acceptul lui sa ii dau numele, dar oricum, a fost cu mine… Si el imi da numele de cate ori are ocazia… Deci, ideea este ca a primit misiunea sa intre cu completul de judecata inauntru, sa ii pazeazsca si, daca scapa de cordonul nostru cineva care ar veni sa ii scape pe sotii Ceausescu, atunci el sa execute foc in sotii Ceausescu, fara somatie. El (n.r. Ionel Boeru) a intrat inauntru, de aceea colegul nostru se vede imbracat parasutist, in tinuta aceea de iarna, data cu cateva zile inainte, si apare in ceea ce s-a filmat in sala procesului. Are la piept o pusca mitraliera. Noi am avut pistoale mitraliera in dotare, el a avut un armament putin mai bun, cu cadenta de tragere mai mare.

„Ion Iliescu ar fi sunat în timpul procesului lui Ceauşescu, pentru a grăbi lucrurile”

– realitatea.net: In timpul procesului ati remarcat ceva interesant? V-a atras atentia ceva in mod deosebit?

Domne… Mai tarziu am aflat, dar nu as vrea sa fie interpretat politic… Atunci am vazut ca era vorba de un telefon. A venit pana la usa cineva, cam pe la mijlocul procesului, Octavian a auzit foarte bine, ca din birou de la Kemenici ar fi sunat cineva, unul dintre colegi l-a secondat tot timpul si a fost acolo, sergent major Gheorghe Teodor, si ar fi fost o voce care ar fi semanat cu a domnului Ion Iliescu, care a spus sa termine mai repede. El l-a luat pe colonelul Kemenici si l-a prezentat la domnul general Stanculescu, adica l-a chemat pe dansul sa iasa la usa. „Ce s-a  intamplat?”. „Uitati, am primit un telefon ca sa terminati mai repede”.

Cert este ca ceea ce m-a marcat pe mine si mi-a schimbat destinul, profesia a fost o fraza pe care am auzit-o, ca se auzea perfect prin usa, a raposatului Gica Popa, presedintele completului de judecata. El a zis „Termen de recurs 10 zile. Sentinta se executa imediat”. Vreau sa va spun ca acest lucru m-a determinat sa fac facultatea de  drept. Trebuia sa imi elimin niste „De ce-uri”. Nici filosofia, nici psihologia, nici ce as mai fi facut nu mi-ar fi oferit  raspunsurile de care aveam nevoie. Am constatat ca s-a inalcat aproape flagrant tot ce a insemnat procesul.

– realitatea.net: Adica? In ce sens?
– Pentru ca nu li s-a dat voie la recurs. Ei aveau dreptul la recurs. Nu ar fi  trebuit executati atunci, la acea ora. Dar, probabil, din punct de vedere militar, Romania avea niste angajamente, armata romana, cei care conduceau, care preluasera  destinele… Si, daca nu i-am fi executat pana la ora 15:00, sa spun, ar fi intrat rusii, in conformitate cu Tratatul de la  Varsovia.

Stănculescu prieten cu Iliescu din 1956

Am avut discutii nenumarate cu raposatul Victor Atanasie Stanculescu, am avut o relatie de prietenie, sa zicem. „Dorine, hai sa iti spun, eu cu Ion Iliescu sunt prieten din din 1956. Ceea ce pot sa iti spun este ca nu aveam cui sa dau puterea. Imi pare rau pana mor, dar asta e”

– realitatea.net: Asta v-a spus-o Stanculescu?
– Stanculescu a avut puterea. Stanculescu a avut puterea intotdeauna. Si a trebuit sa puna pe cineva care sa fie garant pentru interesele Romaniei de atunci, in conformitate cu Tratatul de la Varsovia.

Eu o sa incerc sa reiau cuvintele domnului Gelu Voican Voiculescu, autointitulat revolutionar. Domnia sa zice „Noi am participat acolo la un asasinat politic”. Da, este foarte corect. In conditiile in care aveam de a face cu forta majora, aveam de a face cu starea de necesitate dată de Ceausescu pe data de 16 decembrie. Trebuia schimbat sistemul.

Dorin Cârlan: „Nicolae Ceauşescu avea lacrimi în ochi înainte să fie executat

– realitatea.net: Va propun acum sa vorbim despre momentul executiei, care nu a fost  filmat. Cum a fost, concret?
– Domne, ce sa va spun? Dupa 30 de ani, parca a fost ieri. Pot sa va spun ca dupa darea sentintei, sotii Ceausescu nu voiau sa iasa, se lamentau, nu recunosteau tribunalul. La care domnul general Stanculescu, imbracat in tinuta aceea de ceremonii, in uniforma de adevarat general al Armatei romane, a luat o magistrala pozitie de drepti si a zis: „Parasutistii la mine. Legati-i, luati-i si la zid cu ei. Intai pe el, pe urma pe ea”. La care, ea a zis „Daca tot e sa ne omorati, vreau sa mor impreuna cu sotul meu. Impreuna am luptat, impreuna vreau sa murim”. Si zice „Da, atunci considerati ca fiind ultima dorinta a condamnatei, luati-o si pe ea”. Si a intrebat Ionel Boeru, capitanul: „Ce facem cu ei?”. „Duceti-i la zid, unde v-am aratat, si impuscati-i”.

– realitatea.net: Bun, si ati iesit cu ei in curte, dupa care…
– Era o stare, un inceput apocaliptic, asa, ceva din universul lui Kafka. Cineva daduse ordin sa porneasca cele doua elicoptere, cu care venisem, la relanti. Erau niste hale acolo si sarea tabla de pe halele alea…  Frunze, praf, motoarele turate la relanti… Si noi ieseam cu tot alaiul afara, cu cei doi soti. Ei au crezut, probabil, pana in ultima clipa, ca ii ducem spre elicopter, ca suntem salvarea lor.

La un moment dat, el s-a intors in spate si am vazut ca incep sa ii dea lacrimile un pic. Dupa care s-a intors si a mers pe directia pe care i-o aratau colegii mei, care ii luasera. De acum nu mai puteau merge pe propriile lor picioare. Si colegii mei i-au dus mai mult in stare de  imponderabilitate, am putea spune. Nu prea atingeau picioarele pamantul. I-au dus foarte rapid, pentru ca cineva daduse un zvon acolo, cand ieseam cu ei, de asta ne-am si miscat foarte repede, ca urmeaza sa fim atacati de Flota a VI-a Americana, care vine din Mediterana cu peste 600 de elicoptere, sa ii scape pe sotii Ceausescu.

Noi primisem misiunea de lupta de la generalul Stanculescu, nu ne-a mai interesat sa iasa procurorul, sa filmeze Baiu si asa mai departe. Pe noi ne-a interesat sa ducem misiunea la capat. Si i-am anihilat efectiv.

Am tras in ei asa cum trage un militar al Ministerului Apararii Nationale. Noi ne-am regasit intr-o postura destul de idioata, as putea spune. Noi am facut treaba celor de la Ministerul de Interne. Era Directia Generala a Penitenciarelor, care avea plutoane de executie, ei aveau o pregatire buna psihologica, aveau cunostinte mult mai vaste ca noi in domeniul dreptului penal si asa mai departe.

Detalii cutremurătoare despre momentul execuţiei lui Ceauşescu: s-a tras de la un metru şi jumătate, fără ca cineva să fi ordonat „Foc!”. Primul a tras căpitanul Ionel Boeru, iar Dorin Cârlan a tras în Elena Ceauşescu 30 de cartuşe, pentru că „nu murise, se zbatea”

– realitatea.net: Cate cartuse au fost trase in cei doi?
Domne, numai de la noi, din cate am vorbit cu colegii si din cate stiu eu de la Ionel, el a tras toata rafala de pusca mitraliera mai rapid, pentru ca ea are o cadenta de tragere mai mare. El a inceput sa ii secere. Si-a iesit putin din fire, l-a infipt pe el in zid, dupa aia a luat-o pe ea cu cealalta mana si a infipt-o in zid si a inceput sa traga fara sa ne spuna noua, celorlalti doi. Noi l-am asigurat cu foc, cand deja ei erau aproape, cum sa va spun…

– realitatea.net: Stati un pic, primul cine a tras?
– Boeru Ionel. Fara nicio somatie, fara nimic.

– realitatea.net: Deci, nu a spus nimeni „Foc”!
– Nu a dat ordin, nu, nimic! Nu ne-a spus nici noua. El a tras. Din cate am inteles, incarcatura psihologica era foarte mare. Nu avea incredere nici el in noi, nici noi in  el.

– realitatea.net: Nu s-a tras simultan…
– Aproape simultan, as putea spune. Eu am avut parghia la foc cu foc si am tras 7 cartuse, la al optulea mi s-a blocat parghia. Sau la al şaptelea, nu mai retin exact. Am tras foarte repede, vreo 7 cartuse, cred, in el. Ei erau in picaj de acum. Dupa aceea, am armat din nou pistolul  mitraliera si am executat, se cam terminase tragerea.

– realitatea.net: Practic, i-ati ciuruit…
– Nu as putea spune ca au fost ciuruiti, pentru ca aratau destul de bine dupa ce au fost toaletati la morga spitalului.

– realitatea.net: Spuneti-ne, va rog, un detaliu pe care lumea nu il stie. De la ce distanta s-a tras in Ceausesti?
– A inceput Boeru sa traga de la un metru, un metru si jumatate. Noi l-am asigurat cu foc. Mai este un amanunt. Ea nu murise, se zbatea si, atunci, cele 30 de cartuse le-am indreptat catre ea. Dar din motive umanitare, pentru ca nu murea. Se zbatea pe acolo, pe jos.

Totodata, aproape simultan cu noi, a pornit  o rafala de mitraliera de pe TAB, de la 70-80 de metri din spatele nostru. Noi, cand trageam in ei, ne feream de ricoseurile noastre si era fum, praf, dupa care mitraliera a inceput sa traga pe deasupra noastra, apoi s-a oprit undeva in partea  dreapta. Se vad urme si acum in zid. Bun. Noi am cam fugit intre cordoanele facute de  militarii care ne-au gardat, ne-au dus pana acolo, pana aproape de zid. Deci, asta a fost toata executia.

– realitatea.net: Cat a durat toata executia?
Un minut. Nici un minut. Pentru ca se trage foarte repede un incarcator.

– realitatea.net: Cum ati tras? Din ce pozitie?
– De la şold. Cu arma la şold. Pe noi ne-au asimilat drept un pluton de executie. Dar noi nu am fost nicio secunda un pluton de executie. Noi am fost un grup de comanda format ad-hoc, cu o misiune de grad zero. Stiam ca ne ducem, dar nu stiam daca mai  venim.

Dorin Cârlan: „Sunt împăcat în faţa lui Dumnezeu pentru ce am făcut, că am luat viaţa a doi  oameni într-o zi sfântă de Crăciun”

– realitatea.net: Cum v-a schimbat executia Ceausestilor viata?
– Eu nu am mai fost acel Dorin Carlan de dinainte, „cantec, joc si voie buna”. Am fost alt Dorin Carlan de atunci si pana acum. Si voi fi toata viata. Mie mi-a schimbat cursul vietii. Nu in bine, nu in  rau, sunt impacat in fata lui Dumnezeu pentru ce am facut, ca am luat viata a doi oameni intr-o zi sfanta de Craciun. Ca militar, am executat un ordin. Noi am pus in aplicare o sentinta de condamnare la moarte, dictata de un tribunal militar extraordinar.

Dorin Cârlan: „Băiatul meu, Florin, mă  detestă pentru ce am făcut în 1989.  Practic, nu sunt tatăl lui”

– realitatea.net: Domnule Carlan, copiii dumneavoastra ce stiu despre acele momente?
– Domne, Oana, fiica mea, stie bine. Chiar s-a bucurat dupa aceea. A venit pe la mine la unitate, avea 5 ani, si a inceput sa cante. Era la vreo 4-5 zile dupa ce s-a petrecut la Targoviste si a inceput sa cante „Ole, ole, Ceausescu nu mai e”. Asta mi-a ridicat moralul.

– realitatea.net: Ceilalti?
– Da… Florin este un tip care ma detesta. Ma detesta pentru participarea mea la Revolutie, pentru participarea mea la impuscarea celor doi soti.

– realitatea.net: Isi detesta propriul  parinte…
– Da… Eu, practic, nu sunt tatal lui. Ii repugn. Deci, o mai iau si eu in bot de la viata. Adica sa stiti ca Revolutia nu mi-a facut ceva extraordinar. Participarea mea la Revolutie mi-a adus numai rau. Intr-un tarziu, m-au avansat si pe mine ofiter, conform statutului corpului cadrelor  militare.

Dorin Cârlan spune că are o pensie lunară de 2.000 de lei de la Armată

– realitatea.net: Vreau sa va intreb despre prezent. Aveti, banuiesc, o pensie.
– Am o pensie de care nu imi este rusine sa  spun.

– realitatea.net: Cat?
– Am 2.000 de lei de la Ministerul Apararii Nationale. Atat merit, in timp ce Gabi Oprea si alti corifei-generali care au facut masaj cu tancul la oameni, ca nu stiu cum sa fiu mai cinic, sa inteleaga oamenii care ne asculta cam cum s-a facut la Revolutie… Toti cei care au fost la  reprimare sunt generali. Daca nu au fost la reprimare, au facut parte din acele comandamente militare care au luat puterea pentru Ion Iliescu si echipa, incepand cu seara de 22 decembrie 1989.

Dorin Cârlan: „După Revoluţie, m-am întâlnit cu Valentin Ceauşescu…”

– realitatea.net: V-ati intalnit vreodata cu vreunul dintre copiii lui Nicolae Ceausescu?
– Domne, eu m-am intalnit, dar fara sa stie…

– realitatea.net: Cu cine?
– Faceam un tratament, mergeam la  Policlinica 10, undeva pe strada Washington. Domne, l-am vazut, era seara…

– realitatea.net: Pe cine?
– Isi plimba catelul… Semana foarte bine cu Valentin Ceausescu.

– realitatea.net: V-ati intersectat privirea?
– Da. S-a uitat putin, dar nu a avut nicio reactie. Si eu eram pregatit sa fac fata daca era vreo reactie.

– realitatea.net: Ce sentiment v-a incercat cand l-ati privit in ochi?
– Iertati-ma, era… Cred ca privirile noastre s-au intrepatruns la un moment  dat… Doi oameni intelectuali.

– realitatea.net: Ce ati simtit ca om, nu ca militar, in momentul executiei, dar si cand l-ati vazut pe Valentin Ceausescu?
– Nu m-am simtit bine si nu ma simt in forma niciodata, adica poate sa fie Craciunul, poate sa vina domnul Iisus Hristos pe pamant, atunci ma simt eu minunat.

Dorin Cârlan: „Sunt total împăcat. Nu am nicio remuşcare. Justiţia a fost corectă”

– realitatea.net: Ca om va intreb, sunteti impacat cu dumneavoastra?
– Da, sunt total impacat. Mai ales ca sunt crestin practicant, pana in maduva oaselor. Am facut si studiu biblic.

– realitatea.net: Deci, nu aveti nicio remuscare pentru ce ati facut…
– Nu, sub nicio forma. Justitia si-a facut  datoria. Si este acel dicton latin, Dura lex, sed lex (n.r. „Legea este dura, dar  aceasta este legea”).

– realitatea.net: Va intreb, justitia a fost corecta?
– Da. Justitia a fost corecta. Pentru ca justitia atunci se apara prin forta majora.

Bine, noi zicem ca este un simulacru, ca nu s-au respectat niste etape, dar ganditi-va ca noi acolo am avut un complet de judecata. Ce este dureros este ca nu au stiut nici judecatorii unde merg, nici procurorul Dan Voinea, actual general pensionar, nici noi, parasutistii si nici avocatii. Ceilalti au stiut.

Dorin Cârlan: „Un prieten al lui Gică Popa (n.r. magistratul care a condus completul de judecată şi care s-ar fi sinucis după Revoluţie) mi-a spus că Gelu Voican Voiculescu a intrat peste completul de judecată, când delibera, şi le-a zis că dacă nu iau decizia executării  Ceauşeştilor, nu mai ies vii de acolo”

– realitatea.net: Deci, spuneti ca doar ati executat un ordin…
– Noi am primit un ordin militar de la  comandantul nostru ierarhic, de la Victor Atanasie Stanculescu, prim adjunct al ministrului Apararii. Unii zic ca era ministru al Apararii de facto atunci, numit chiar de Ceausescu. Si vreau sa va mai spun un lucru.

– realitatea.net: Da…
– Un foarte bun prieten al generalului Gica Popa, care s-a sinucis, este vorba despre domnul Chiper Aurel, mi-a spus: „Gica a avut remuscari, am vorbit cu el si nu trebuia sa dea sentinta, dar a fost pacalit de cel cu barba dintre voi, de Gelu Voican Voiculescu. A intrat peste complet cand deliberau…”

– realitatea.net: Cine a intrat?
Gelu Voican, in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Si a zis: „Daca nu luati sentinta de executare a celor doi, stiti ca domnul general Stanculescu a venit cu parasutistii si nu mai iesiti vii de aici”.

Lavinia Betea: „Este ultimul proces stalinist din istoria comunismului mondial”

25 decembrie 2021

Lavinia Betea: Ceaușescu sfârșește condamnat la moarte, într-un proces stalinist este ultimul proces stalinist din istoria comunismului mondial, ca retorică, procedură, și ca punere în execuție a sentinței. Sfârșește prin a fi executat înainte de a ajunge la zid. Este un act de o barbarie imensă. Moartea este un lucru foarte solemn, în toate culturile. Sunt niște regulamente despre cum v-a muri criminalul în serie. Regulamentele acestea nu pot fi încălcate. Unul dintre ele respectarea ultimei dorințe. nu au voie cei care duc sentința la capăt să brutalizeze condamnatul. Nu oamenii aceea au decis execuția, execuția aceea era decisă de niște oameni care deja aveau sub control toate mijloacele. 

Lavinia Betea: Sigur că Ceauşescu era inteligent, a fost un individ extraordinar de determinat. Era foarte talentat în negociere. Avea foarte mult succes la conferințele de presă în America și când citești răspunsurile lui sigur că te surprinzi.

25 decembrie 2021

Transcriere video din 24 iunie 2021, Marius Tucă Show.

Marius Tucă: Cum era Nicolae Ceauşescu era șiret era inteligent? o întrebare atât de grea dar aș vrea în două minute să îmi răspundeți

Lavinia Betea: „Ceaușescu era un personaj complex, pot să-l trag în dreapta pe partea pozitivă pot să-l trag în stânga pe partea negativă. Sigur că era inteligent, de fapt am văzut și documentele școlare de la școala din Scorniceşti tot la Jurnalul Naţional eram atunci era al treilea din clasă era premiant, a fost un individ extraordinar de determinat eu sunt convinsă că dacă ar fi mers în America la modul lui de a negocia…era foarte talentat în negociere ar fi reuși să.. și cu steaua asta a lui luminoasă o bună parte din viața ar fi reuși să strângă o impresionantă avere de fapt avea foarte mult succes la conferințele de presă în America și când citești răspunsurile lui la conferințele de presă sigur că te surprinzi, era spontanic avea instinct. L-am cunoscut și pe traducătorul din Israel care a tradus la întâlnirea dintre Ceauşescu și Begin, fusese plecat din România condusese Radio Col Israel nu era un om de duzină care spunea că n-ai fi putut să spui despre Ceauşescu că este în urma lui Begin după cum se manifesta sigur că avea niște consilieri buni, niște oameni de o anumită calitate în jurul lui, dar și asta este o calitate să țin în jurul meu asemenea oameni.”

Jurnalul Naţional

Nicolae Ceauşescu a fost premiant în şcoala primară

Cât a trăit şi după moarte, despre Ceauşescu s-au făcut filme, s-au scris sute de cărţi şi nenumărate articole. S-au pus în circuitul pu­blic interviuri şi memorii mai mult sau mai puţin alterate de schemele adevărului partinic, corectitudinii politice sau ten­din­ţei de faţadă a autorilor. S-au re­produs fotografii din arhivele ins­tituţiilor comuniste de presă şi pro­pagandă şi din colecţii parti­cu­lare.

S-au tipărit grămezi de arhive. Proiectată pe fundalul epocii sale, viaţa ultimului lider comunist poate fi o istorie fili­granată a României secolului XX. Ceauşescu e însă şi paradoxul nostru statistic printre ţările ex-comuniste.

În sondaje succesive, românii l-au urcat, simultan, pe piedestalurile celui mai bun şi celui mai rău conducător din câţi a avut ţara. Astfel că ideea lui Marius Tucă, directorul ziarului, de a face un serial din biografia lui Ceauşescu am privit-o, la început, cu reticenţă de cartografi trimişi să macheteze la scara de 1 pe 1 zona cea mai periculoasă din hărţile lor.

Deşi pe parcursul celor şapte ani de existenţă a secţiei de istorie recentă a Jurnalului Na­ţio­nal – mai ales redactând „Scînteia 1989 – După 20 de ani”, suplimentul coti­dian al ziarului în 2009 ş, în colecţia faptelor şi intenţiilor atribuite de istorici, memorialişti, analişti sau ziarişti lui Ceauşescu, componenţii echipei ne-am confruntat cu ne­bă­nuite „descoperiri”.

Am căutat şi cercetat toate do­cu­mentele ce pot fi consultate, am citit tot ce avem la îndemână şi ni s-a păr­ut demn de consideraţie, am intervievat şi conspectat mărturii ale „părtaşilor”. În­cre­din­ţaţi după fie­care demers de trebuinţa altei puneri în scenă a biografiei lui Nicolae Ceauşescu. Fără patimi politice, clişee şi idei preconcepute, cu dovezi şi argumente pro­ve­nite din multitudinea surselor actuale – o trainică punte între memoria so­cială, documentele de arhivă şi le­gen­dele comunismului românesc. Ceea ce până acum nu s-a făcut în is­toriografia şi presa românească. Ceauşescu a am­pren­tat memoria colectivă a ro­mâ­nilor ca nimeni altul.

Sub t­o­rentul mesajelor propagandistice din epoca particula­rizată de dictatură şi inegalabilul cult al personalităţii liderului comunist, s-a scurs copilăria şi tinereţea vârstnicilor de azi. În sfârşitul lui şi-au pus speranţele înalţii activişti de partid aproape deopotrivă cu ce­tăţenii de rând. Iar Războiul Rece a sfârşit cu groaznica moarte a so­ţilor Ceauşescu ca un final de telenovelă. Procesul şi execuţia Ceauşeştilor a fost boom-ul me­dia­tic al anului 1989 şi act revelator în teoriile manipulării şi conspiraţiei. De îndreptat din cele ce s-au spus şi scris, sunt multe fantezii şi minciuni. Unele parado­xale precum situaţia lui Ceau­şes­cu şcolară: de-o parte legenda micului geniu; un fals catalog post-comunist ce-l face tembel, în cealaltă. Aflaţi, în cele ce ur­mea­ză, adevărul din do­cumentele şcolii primare din Scorniceşti.

Cataloagele şi foile matricole din Scorniceşti dovedesc, fără tăgadă, că micului Niculae i-ar fi plăcut să înveţe
Ceauşescu A. Niculae, fiul lui An­dru­ţă Ceauşescu, de profesie plugar, do­mi­ciliat în cătunul Tătărăi, comuna Scorniceşti, plasa Potcoava, judeţul Olt, a intrat în clasa I-a primară în toamna lui 1925. A absolvit-o cu media 8,26, clasându-se al treilea. Pre­miant prin urmare. Nu a luat co­roniţa, aceasta revenindu-i Ioanei Io­nescu, cu media 9,20. Perceptorul satului era tatăl premiantei clasei sale. Dar tatăl Gherghinei Popescu, cealaltă fată care-l întrecuse, fusese tot plugar.

Înscrişi în clasa lui au fost 35 de elevi – 15 băieţi şi 20 de fete. Au promovat-o însă abia 24, doi băieţi şi nouă fete abandonând şcoala. Pe coperta catalogului, din înfloriturile caligrafice ale semnăturii învăţătorului îi descâlceşti greu numele. Pare a fi Buzătescu. Acela, şi nu altul, a fost dascălul ce-a pus „stilul” în mâna viitorului autocrat comunist şi l-a deprins să ţină tăbliţa. Trei ani, acelaşi în­vă­ţător l-a învăţat să scrie, să ci­teas­că şi să socotească, clasa lui Ceauşescu fiind preluată într-a IV-a de învăţătorul Ion Bărăscu.

Programa şcolii primare obligatorii de-atunci împărţea cursurile în cinci categorii: limba română (cu disciplinele: citire, exerciţii de compunere, exerciţii de intuiţie), mate­matică (aritmetică şi geometrie), celelalte ştiinţe (religie, istorie, geografie, ştiinţele fizico-naturale), dexterităţi (caligrafia, desenul, cântul, exerciţii corporale şi jocuri gimnastice, lucrări practice agricole, lucrul manual – la băieţi şi lucrul de mână – la fete) şi purtarea. La capătul acestor rubrici din catalog se adăugau pedepsele şi frecvenţa. Acestea din urmă – cu excepţia cazurilor de abandon şcolar – n-au fost completate.

După monotonia notelor din ca­talog s-ar părea că învăţătorul le-a scris, pe toate o dată, la capetele trimestrelor. Ori la sfârşitul anului şcolar, după impresia de ansamblu ce i-o făcuse elevul şi clasa. Le-a pus peste tot, bunăoară, 7 ori 6 celor „de mijloc” la disciplinele de bază. Şi-a extrapolat apoi evaluarea la „dexte­ri­tăţile” desenului şi cântului. Cui fo­losea, după pedagogia locală, selecţia şi încurajarea copiilor talentaţi? Din casa plugarului cine-ar fi răzbit spre înălţimile artei, culturii sau sportului? Aşa s-ar argumenta că-n primul tri­mestru de şcoală Niculae Ceau­şescu a obţinut 7 pe linie. Cu excepţia purtării, unde a fost de 9. Pe-al doilea, nota 8 la toate şi 10 la purtare. În vă­dit progres, a urcat pe 9 la toate disciplinele din catalog şi 10 la purtare în ultimul trimestru.

În clasa a II-a, s-a clasificat al treilea, după aceleaşi fetiţe fruntaşe, cu media 8,18. Iar într-a III-a a ob­ţi­nut media generală 8,95. Se vede însă că i s-au corectat notele pe fila acelui ca­talog. Nu la mai mare, cum te-ai fi aş­teptat de la constructorii lui de ima­gine, ci în jos. Din cele trei note de 10 de la religie s-au făcut 8,6 şi 7.

­nerală şi al şaselea între 32 promovaţi. Noul învăţător Bărăscu a fost şi mai refractar la capitolul aptitudini: cu excepţia purtării, de sus până jos, l-a ţinut numai în 7 pe Ceauşescu. I-a notat însă cu 10 şi „frecventarea” de la capătul tabelului.

La „omagierea” a şase decenii de viaţă a fostului şcolar, dascălul ce-l preţăluise în toate de 7 a elaborat ur­mă­toarele amintiri: „În ciuda vârstei mele înaintate, am peste 94 de ani, păstrez viu în memorie chipul fostului elev Nicolae Ceauşescu de pe vremea când frecventa cursurile şcolii primare din Scorniceşti. Era un copil inimos şi sârguincios, cu minte ageră. Avea urechi să audă şi ochi să vadă ceea ce nu toţi copiii de vârsta lui puteau vedea şi înţelege. Citeam în privirile sale aprinse o sete nepotolită de dreptate şi de adevăr, priviri care se înflăcărau ori de câte ori vorbea de Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor din Vladimiri, Cuza, Bălcescu, despre alţi bărbaţi viteji şi luminaţi care au luptat cu braţul şi cu ascu­ţi­mea minţii pentru libertatea şi fericirea ţării”.

Legenda copilului supradotat i-o servise Bărăscu mai de demult ziaristului francez Michel Hamelet. Elev „de neuitat” l-a numit, în 1971, pe Ceauşescu: punea întruna între­bări, fără pereche de curios; încă­pă­ţânat în părerile lui, dar generos cu co­legii până-ntra-atât că „adesea se denunţa pentru greşeala comisă de altul”!

Nemulţumiţi cu singurul martor, biografii epocii au sporit laudele: şcolar atent şi disciplinat, dotat cu o memorie formidabilă, excepţional la matematică şi foarte bun tovarăş. Citat era învăţătorul Grossu M. Constantin. Un dascăl ce nicicând n-a funcţionat la clasa lui Ceauşescu.

Documentele din Scorniceşti, în arhivele din Slatina
Prin anii ’70, a fost pus în aplicare proiectul secţiei de propagandă a CC al PCR de înfiinţare a muzeelor de istorie în toate reşedinţele de judeţ şi în localităţile „cu trecut glorios” din ţară. Atunci s-a făcut şi Muzeul din Scorniceşti, ne-au relatat Aurelia Grosu şi Laurenţiu Guţică-Florescu, şe­ful secţiei istorie contemporană şi res­pectiv directorul Muzeului Ju­de­ţean Olt. Relicve arheologice s-au îm­prumutat din muzee naţionale, iar „epo­ca Ceauşescu” s-a organizat după standardele Muzeului de Istorie al PCR impuse la scară naţională.

Pe specificul locului, în incinta noului aşezământ s-a amenajat sala de clasă unde-ar fi învăţat, chipurile, „cel mai iubit fiu” al Scorniceştiului şi al ţării. Profesoara Ioana Geru, fos­ta directoare a şcolii locale, îşi amin­teşte că pe catedră se afla şi un catalog deschis la fila elevului Ceauşescu. Du­pă ritualurile vremii, până în de­cem­brie 1989, veneau autocare cu de­taşamente de şoimi şi pionieri din toată ţara să viziteze muzeul din Scor­ni­ceşti. Notele omagiatului erau ca ale oricărui şcolar – avea şi 7, şi 10, şi 8 – după cum şi-a adus doamna Geru aminte. Un singur catalog a fost expus dar nu mai ştie din care clasă. Nici unde a dispărut documentul acela. Căci din clădirea fostului muzeu, prin anii ’90, toate exponatele au făcut picioare.

Şcoala din Scorniceşti, ne-a precizat profesoara Steluţa Bărbulescu, actuala directoare, şi-a predat perio­dic arhivele Direcţiei Judeţene Olt a Arhivelor Naţionale. La Slatina, prin lăudabila bunăvoinţă a directorului Bogdan Bădiţoiu, am consultat doritele cataloage şi foi matricole din 1925-1929, cât Nicolae Ceauşescu a frecventat şcoala primară. Ambele tipuri de documente sunt autentice; corespund şi înscrisurile din ele. Domnul Bădiţoiu ne-a atras atenţia şi că în cătunul de baştină Tătărăi, viitorul preşedinte avea un tiz: celălalt Ceauşescu A. Niculae era însă cu un an mai mare, se târa în coada clasei cu notele sale, iar tatăl lui se numea Alexandru. În Muzeul din Scorniceşti fusese, probabil, expus catalogul din clasa a III-a a anului şcolar 1927-1928, când micul Niculae ob­ţi­nuse media mai mare – 8,95. Şi ca să nu contravină ateismului recomandat comuniştilor, vreun şef de la judeţ i-a micşorat notele la Religie.

Elevi fără caiete şi manuale şcolare
Cum se-ngrijeau Andruţa şi Alexandra Ceauşescu de educaţia copiilor şi ce expectanţe aveau de la şcoală, greu de presupus altfel decât prin contextualizarea la statisticile şi particula­rităţile satului românesc din prima jumătate a secolului XX.

Conform recensământului din 1930, aproape jumătate din populaţia României Mari era analfabetă. Cei mai mulţi neştiutori de cartea trăiau în Basarabia şi Moldova, iar cei mai puţini în Transilvania. Anuarul ju­de­ţului Olt editat în 1936 precizează că nici jumătate din numărul copiilor de vârstă şcolară nu erau înscrişi la şcoală şi că şcolile se dovedeau fie ne­în­căpătoare, fie în localuri de în­chi­riat, fie în proastă stare. În anul şcolar 1925-1926, când Nicolae Ceauşescu ur­ma prima clasă, judeţul Olt a înre­gis­trat 239 învăţători la 39.815 copii de vârsta şcolii prima­re. Un dascăl la 166 de elevi! Înscrişi erau însă abia 21.177. Ceea ce nu în­seam­nă, ob­ser­vă autorii anuarului, că şi frecventau şcoala.

Singurele instituţii din Scor­ni­ceşti, cea mai mare comună din ju­de­ţul Olt, erau primăria, biserica, şcoala pri­mară şi trei bănci populare – Lâ­naru, Scorniceşti şi Şuica. În 1936 func­ţionau acolo cinci învăţători. Prin­tre ei şi Ion Bărăscu, învăţătorul lui Ceauşescu din clasa a IV-a, is­to­vin­du-se cu cinci grupe de clasa întâi.

Contrar propagandei comuniste şi post-comuniste, cu starea lui, Andruţă Ceauşescu se plasa printre scorniceştenii mai înstăriţi. A fi, ca el, plugar cu proprietate de 9 hectare pământ arabil, plus fâneaţă, pădure şi livadă, te aşeza spre fruntea satului, nu-n coada lui.

Amândoi părinţii lui Ceauşescu ştiau carte. Convinşi de foloasele scrisului, cititului şi socotitului, i-au dat pe toţi cei nouă copii ai lor să facă şcoala primară. În primul an, Niculae şi-a prins acolo şi fraţii mai mari – pe Niculina (înregistrată Niculia în documentele şcolare) şi pe Marin. Din urmă l-au ajuns fraţii mai mici – Maria şi Florea.

Din do­cu­mentele şcolii ar reieşi că, dintre ei, Ma­ria a fost cea mai isteaţă. A în­cheiat prima clasă cu media 9,50, dar in­trase în şcoală la 8, nu la 7 ani. Că­să­torită Agachi, Maria a rămas mun­ci­toare în Bucureşti şi-n vremea când fratele ei Nicolae conducea ţara. Mai slabi au fost băieţii – Marin (fost în 1989 reprezentantul economic al României la Viena) şi Florea (ziarist la Scînteia) – clasându-se, printre colegii de clasă, în jumătatea de jos.

Se pare însă că părinţii s-au îngrijit să nu fie elevi, mai mult de trei dintre copiii lor odată. N-avem cum şti da­că plecau zilnic toţi trei la şcoală sau o frecventau cu rândul căci în­vă­ţătorii nu le-au înregistrat ab­sen­ţele. Treburi multe se făceau într-o gospodărie de ţară cu mulţi copii, iar păs­cutul boilor, vacilor şi oilor cădea, prin tradiţie, în seama celor mai ră­să­riţi.

Îmbrăcaţi şi încălţaţi copiii fa­mi­liei Ceauşescu vor fi fost ca şi cei­lalţi din sat. Unicele menţiuni care sparg monotonia plugarului la rubrica „ocupaţia părinţilor” din foile matricole sunt un cizmar, o menaje­ră, un comerciant, un învăţător şi per­ceptorul cu fata premiantă din clasa lui Nicolae Ceauşescu.

Singura amintire de familie despre copilăria fraţilor provine din memoriile fiicei lui Marin Ceauşescu, Mihaela. În „Nu regret, nu jelesc, nu strig” (Editu­ra Meditaţii, an neprecizat) autoarea re­latează un episod semnificativ. Pentru acela, Marin s-a păstrat în amin­tirea alor săi ca un copil nepotrivit ha­bitatului scorniceştean: umbla şi el desculţ ca toţi de seama lui, dar se spă­la pe picioare. Mergea la şcoală şi prin zăpadă în picioarele goale. Şi-atunci, inventiv, primele încălţări şi le-a confecţionat singur din scoarţă de copac. Fapt dovedit, cu asemenea lipsuri în trebuinţele primare ale co­pii­lor, că în casa lui Andruţă Ceau­şes­cu nu erau bani de cumpărat cărţi, caiete şi manuale şcolare.

Sursa: Jurnalului Na­ţio­nal 6 aprilie 2011 Autor Lavinia Betea,

Procurorul Cătălin Piţu: Iliescu, Brucan și Militaru au cerut Moscovei să intervină. Trupele sovietice erau pe punctul de a intra în țară. Acea solicitare de ajutor militar reprezenta infracţiunea de trădare.

24 decembrie 2021

Interviu cu șeful Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Piţu. Interviu acordat pentru ziarul Adevărul

S-au scurs peste trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989 şi, în Dosarul Revoluţie, activitatea magistraţilor din toată această perioadă a avut ca rezultat trimiterea în judecată a tot atâţia inculpaţi: trei. Cum a fost posibil?

Urmărirea penală efectuata în acest dosar, impropriu numit ”al Revoluţiei”, pentru că nu Revoluţia a fost anchetată ci anumite conduite manifestate în timpul acelor evenimente, a relevat faptul că mai multe persoane aflate în vârful ierarhiilor politico – militare ale acelei vremi au săvârşit fapte din sfera crimei împotriva umanităţii. În mod implacabil, însă, având în vedere faptul că au trecut mai bine de trei decenii, multe dintre aceste persoane au decedat. Trecerea timpului, coroborată cu vârsta oricum înaintată a unora dintre cei implicaţi, în timpul Revoluţiei, toate acestea au făcut ca, în viaţă, la momentul întocmirii rechizitoriului, să fie doar trei persoane care au avut calitatea de lideri în acel moment. Dacă ar fi trăit, respectivii factori de decizie politico – militară, sigur ar fi fost trimişi în judecată pentru săvârşirea de crime împotriva umanităţii, alături de cei trei inculpaţi pe care deja îi cunoaşteţi – Ion Iliescu, Gelu Voican – Voiculescu şi Iosif Rus. Dosarul a fost restituit, după cum se ştie, dar urmărirea penală nu a fost anulată, o mare parte a probatoriului a rămas la dosar. Dosarul trebuie totuşi regândit în ipoteza aceasta nouă în care anumite probe au fost anulate definitiv şi nu mai pot face obiectul cercetărilor, iar pe baza probatoriului rămas se va reanaliza situaţia, cu celeritate, respectându-se indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi se va decide în consecinţă. Dosarul va fi refăcut şi se va da o soluţie, nu pot să anticipez dacă va fi vorba de un nou rechizitoriu sau o altă soluţie dar, în situaţia în care se va emite un nou rechiziotoriu, acesta va ajunge pe masa judecătorilor, la Înalta Curte, iar de acolo totul va depinde de instanţă în ceea ce priveşte viteza cu care se va judeca acest dosar.

Care sunt, la nivel general, din punctul dumneavoastră de vedere, motivele pentru care cercetările în Dosarul Revoluţiei au fost tărăgănate ani în şir?

Există mai multe aspecte care pot explica de ce, după trei decenii de la evenimentele la care facem referire, dosarul nu a fost finalizat. (..) Pe de o parte ar fi vorba de contextul politic, unul cu totul special, în care, imediat după evenimente, au fost demarate cercetările. Exact acele persoane faţă de care s-au efectuat în timp cercetări în legătură ce s-a întâmplat la Revoluţie au fost exact persoanele care au preluat total puterea în stat pentru o perioadă de 10 ani. Acesta în mod cert a fost un impediment în soluţionarea cauzei. Alte impedimente majore, ar fi trecerea timpului, coroborată cu distrugerea şi alterarea probatoriului, a neefectuării la timp a expertizelor balistice şi a autopsiilor. Este clar că, după treizeci de ani, este extrem de dificil să stabileşti o stare de fapt cu acurateţe câtă vreme, aşa cum a fost probat în cursul urmăririi penale, factorii de decizie politici şi militari au fost preocupaţi în mod constant şi profund de distrugerea sau alterarea probelor astfel încât să nu mai existe un probatoriu suficient de articulat în baza căruia,  într-un viitor oarecare, procurorii să poată formula acuzaţii coerente şi eficiente. Nu în ultimul rând trebuie să ţinem cont şi de succedarea în timp a mai multor Coduri Penale şi de Procedură Penală, fapt care a afectat continuitatea acuzaţiilor. Toate acestea constituie motive întemeiate pentru care, cred eu, s-a ajuns în situaţia ca evenimentele din Decemebrie 1989 să nu fie soluţionate definitiv în justiţie. Nu trebuie să trecem cu vederea, însă, complexitatea Revoluţiei. Nu vorbim despre nişte infracţiuni oarecare de drept comun, ci de un eveniment deosebit de complex, în care au fost implicate forţe uriaşe, toate forţele militare ale României, populaţia civilă ieşită în număr mare pe străzi, climatul de atunci, dezinformările lansate de la vârf, în acea perioadă, 12 milioane de cartuşe trase, o mie de morţi,  mii de răniţi şi de oameni lipsiţi de libertate. Îndrăznesc să spun că este cea mai complexă cauză, din punct de vedere militar, în ultimii cel puţin 50 de ani.

Mai poate fi influenţat politic acest dosar?

După 1990, în contextul acela special de care vă vorbeamm, colegii mei care s-au ocupat de acest dosar au făcut ce au putut în acele condiţii. Nu cred, însă, că în prezent, mai pot fi influnţate în vreun fel cercetările. Magistraţii nu pot face politică, iar convingerea mea sinceră este că în acest moment nu poate fi exercitată niciun fel de influenţă în dosar dinspre factorul politic. Trebuie spus însă că, pe parcursul celor peste 30 de ani scurşi de la Revoluţie, nu se poate spune că justiţia nu s-a preocupat de ce s-a întâmplat la acea dată. Sunt aproape 100 de rechizitorii întocmite de procurorii din toată ţara în aceste trei decenii, rechizitorii care de multe ori au fost finalizate prin condamnări definitive. Au existat şi achitări, e drept, însă preocuparea pentru soluţionarea, la nivel naţional, a faptelor din decembrie 1989, a existat şi va exista în continuare.

Aminteaţi mai devreme de distrugerea sau alterarea probatoriului privind evenimentele din Decembrie 1989. S-a încercat rescrierea istoriei Revoluţiei prin mistificarea jurnalelor de luptă ale unităţilor militare? Cum au dispărut celebrele microfilme ale U.M 0110 – Serviciul de Contraspionaj Ţări Socialiste?

Au fost refăcute în mare parte jurnalele operaţiunilor de luptă ale unităţilor militare, au fost mistificate alte situaţii, în sensul că, de exemplu, foarte multe decese cauzate de focul fratricid au fost catalogate în mod fals, şi cu rea intenţie, ca fiind decese cauzate de lupta cu aşa-zişii terorişti. Şi nu vorbesc despre speculaţii, ci despre lucruri documentate,  negru pe alb. Sunt probe care arată că au fost inventaţi acei terorişti pentru a fi justificată moartea militarilor, indiferent că aceştia au murit în incinta unităţilor militare sau pe stradă, în exterior, îndeplinindu-şi misiunile ordonate. Există şi alte jurnale de operaţiuni militare refăcute, hilar, la dictare, astfel încât s-a ajuns la situaţia bizară ca multe să conţină, referitor la date anterioare celei de 22 decembrie, formulări de genul ”dictatorul Ceauşescu”, ”tiranul” etc. Despre această contrafacerea sau distrugere a jurnalelor de luptă vorbeşte inclusiv fostul ministru al Apărării, generalul Spiroiu. Şi nu doar el, sunt militari cu funcţii cheie care au confirmat această operaţiune executată din ordinul lui Nicolae Militaru.  O altă probă cu privire la distrugerea cu rea intenţie a materialelor compromiţătoare este şi cea legată de episodul preluării microfilmelor executate la nivelul UM 0110, de către CFSN practic. Acolo s-a pierdut urma. Virgil Măgureanu şi o echipă pe care o conducea s-au dus la sediul unităţii, ştiau unde fuseseră ascunse aceste microfilme, le-au luat şi urma acestor potenţiale probe s-a pierdut. Cert este că în declaraţia sa de martor Măgureanu a recunoscut acest episod, dar a spus că le-a predat la CFSN. Vă pot spune că acele microfilme importante, care priveau exact acele persoane importante care aveau, sub o formă sau alta, colaborări cu serviciile de informaţii străine, în special cu GRU şi KGB, au fost ascunse în tavanul fals al biroului şefului Unităţii 0110, iar cei care le-au luat au ştiut exact unde să le găsească.

Un alt capitol trucat al Revoluţiei este cel referitor la perioada petrecută de soţii Ceauşescu la U.M. 01417 din Târgovişte, locul în care cei doi au fost reţinuţi, judecaţi şi executaţi în 1989.

La Unitatea Militară de la Târgovişte, unde timp de trei zile a stat cuplul prezidenţial, s-a acreditat în acele vremuri, dar şi după, ideea că forţele securist – teroriste au atacat unitatea cu scopul de a-i elibera pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. Estre fals. S-a dovedit prin anchetă faptul că asupra unităţii din Târgovişte nu a fost tras niciun măcar un foc de armă. De asemenea, a fost dovedit faptul că, generalul Kemenici, colonel la vremea respectivă, i-a dat ordin unui militar să urce pe blocul situat vizavi de unitate, pentru a marca focul pe timp de noapte, în scopul confecţionării unui pretext pentru deschiderea focului din interiorul unităţii către exterior. Ori nu a existat nici vorbă ca unitatea să fie atacată. Cea mai interesantă probă privind aceste evenimente petrecute la Târgovişte este oferită de zugravul unităţii, care a primit ordin de la comandant ca în luna ianuarie, cu ajutorul scării pe care o avea la dispoziţie, o scară relativ scurtă, să simuleze pe tencuiala exterioară a pereţilor unităţii o serie de lucrări de acoperire ale unor fictive găuri de glonţ. În felul acesta toată faţada unităţii era plină de pete care duceau spre ideea că s-ar fi tras dinspre exterior către unitate. L-am audiat pe zugrav, care trăieşte, şi care ne povestea cum râdea toată lumea în momentul în care el picta exteriorul clădirii cu aşa zise urme de găuri de glonţ. Repet, în niciun moment nu a existat vreun pericol ca soţii Ceauşescu să fie salvaţi de aşa – numitele trupe fidele. De altfel, înainte să ajungă la unitatea militară, Ceauşescu a stat preţ de 2 ore în biroul şefului Securităţii din Târgovişte, care a informat pe toţi cei aflaţi la conducere de acest fapt. Deci, dacă Securitatea sau ”trupele fidele” ar fi vrut să-l salveze pe Ceauşescu, l-ar fi salvat pe 22, din biroul şefului DSS Târgovişte. În schimb au scăpat de el, predându-l Armatei. Şi, imediat, fostul preşedinte Ion Iliescu dar şi ministrul Stănculescu au fost informaţi că Nicolae Ceauşescu este la Târgovişte, într-o situaţie în care a fost deposedat total de putere.  Începând cu 22 decembrie, ora 12, Nicolae Ceauşescu a fost deposedat de orice prerogativă a puterii de stat. Nu mai putea da vreun ordin nici celui mai mic în grad militar din Armata Română, sau oricărui alt cetăţean. Aceasta este realitatea. Iar tentativa de a fi eliberat de trupe loiale, securist – teroriste, pentru a fi readus la putere şi a distruge Revoluţia, este doar o poveste cu consecinţe dramatice.

Două dintre pretextele acţiunilor sângeroase din perioada Decembrie 1989, teroriştii şi acţiunile criminale ale Securităţii, rămân, deci, la stadiu de mit? Este Securitatea exonerată de orice răspundere? Au existat terorişti cu adevărat?

S-au diseminat nişte informaţii care mai de care mai bizare, dar credibile la acel moment. Terorişti care ieşeau din sicrie şi deschideau focul, terorişti de peste tot, din stânga, din dreapta, apă otrăvită, combinate care urmau să fie aruncate în aer… Totul era credibil în acel moment. S-a inoculat cu rea credinţă ideea unui duşman securisto – terorist deosebit de crud, o imagine care, tratată în mod obiectiv, s-a dovedit a fi o dezinformare care a instaurat  o psihoză generalizată, confirmată de specialişti, cu consecinţe deosebit de grave. Asta pentru că forţele militare erau în număr foarte mare în stradă, erau convinse că luptă cu un duşman foarte crud şi bine pregătit profesional, miile de civili înarmaţi credeau acelaşi lucru şi nu se punea problema ca cineva să pună la îndoială, în contextul de atunci, cele diseminate de Televiziunea Română. Populaţia era educată că acolo se spune doar adevărul, nu puteai gândi în alţi parametri. Şi acum, dacă ni s-ar inocula ideea că afară mişună teroriştii şi am ieşi pe stradă, de aici şi până la Piaţa Unirii am ”vedea” 10 astfel de indivizi. Iar când eşti convins că cineva este terorist, orice gest al lui ţi se va părea ostil.

Nu a existat nicio probă care să indice faptul că, după 22 decembrie, Securitatea, DSS, în ansamblul ei, la ordin, s-ar fi implicat în vreo activitate contrară cursului Revoluţiei, sau intereselor poporului român manifestate în direcţia răsturnării unui regim politic care devenise aberant din toate punctele de vedere. Nu există nicio probă. Iar oricine ar analiza cu bună credinţă şi în cunoştinţă de cauză ceea ce s-a întâmplat atunci, ar ajunge la aceeaşi concluzie. Până în 22 decembrie, Securitatea, alături de celelalte forţe armate ale României, s-a comportat infracţional faţă de poporul român. Este un lucru care nu se poate tăgădui. De altfel, generalul Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii, a şi fost condamnat pentru participarea la represiunea de până în 22 decembrie, iar alături de el mulţi alţii. În cursul procesului generalului Vlad, unul dintre martorii audiaţi a fost chiar actualul şef al Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, care, din câte imi aduc aminte, îşi declara convingerea conform căreia generalul Vlad a avut o activitate foarte benefică Revoluţiei şi intereselor puterii nou instaurate în România, referindu-se la ceea ce a constatat personal, pe 22 decembrie,  în interiorul CC-ului, după plecarea lui Ceauşescu. Este o declaraţie publică, dată în faţa instanţei”.

Mesajele de dezinformare propagate de Televiziunea Română au fost, în decembrie 1989, un factor determinant pentru bilanţul tragic al evenimentelor. Cum a funcţionat mecanismul de dezinformare şi ce a relevat ancheta în legătură cu responsabili precum Teodor Brateş sau Mihai Lupoi?

Teodor Brateş a fost principalul speaker al acelor zile a fost. Au fost făcute cercetări amănunţite faţă de activitatea lui Teodor Brateş şi, în cazul său, a fost dată o soluţie de clasare, soluţie confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cum s-a ajuns la o asemenea soluţie?

Începând cu 22 decembrie, foarte repede, începând cu ora 14, în Televiziune s-a instalat un comandament militar, la etajul 11, comandament militar, din care făcea parte până la un moment dat şi ”Cico” Dumitrescu, în calitate de adjunct. Comandamentul s-a aflat în permanentă legătură cu Ministerul Apărării Naţionale. Toate informaţiile transmise către studioul în care se afla Teodor Brateş au fost transmise de către acel comandament. Brateş era practic închis în acel studio, rupt de realitatea exterioară şi în situaţia de a nu putea pune la îndoială informaţiile date prin bileţele scrise de mână de o structură care se presupunea că este de bună credinţă. În rechizitoriul întocmit noi am arătat foarte clar cum a funcţionat mecanismul de dezinformare ale cărui surse se afla la etajul 11 al Televiziunii şi la Centrul de Comandă de la MapN. Generalul Stănculescu, potrivit declaraţiilor unui martor, a fost informat în legătură cu ”prostiile” care se spuneau la TVR iar reacţia lui, însoţită de un zâmbet, a fost una edificatoare: ”Lasă-i în pace!”. În legătură cu colonelul Lupoi, care l-a anunţat pe generalul Militaru, înainte de a deveni, acesta din urmă, persoană cunoscută în economia evenimentelor din Decembrie, s-au făcut cercetări, însă nu am putut proba, în sensul celor prevăzute de lege, o apartenenţă a lui Lupoi la o anumită structură căreia să i se subordoneze. Cert este faptul că întreg comportamentul lui a fost bizar. Suspiciuni cu privire la activitatea sa în timpul Revoluţiei pot exista în mod cert dar şi dumnealui a decedat, astfel încât nu a putut fi audiat în legătură cu implicarea sa în acele momente şi cu anumite afirmaţii care s-au dovedit a fi reale. Dacă vă amintiţi, la momentul în care a anunţat că Militaru a preluat comanda armatei, Militaru nu era ministru al Apărării, dar s-a dovedit ori că domnul Lupoi era un clarvăzător, ori că ştia foarte bine ce urmează.

Cât a fost, în aceste condiţii, după 22 decembrie, Revoluţie şi cât scenariu?

În arhivele militare am reuşit să găsim anumite documente care se refereau la anumite exerciţii desfăşurate începând cu vara anului 1989, exerciţii în care se simulaseră situaţii atipice de atac asupra României. V-ar frapa să vedeţi că scenariul acelor exerciţii s-a repetat foarte fidel în Decembrie 1989. Scenariile aplicaţiilor din vara lui 1989 făceau referire chiar la teroriştii care atacă, sabotează, otrăvesc apa, efective de scafandri care atacă navele din Marea Neagră, paraşutişti care vin pe toate căile… Cineva care cunoştea foarte bine acele manevre mi-a deschis ochii în timpul anchetei, am verificat documentele şi, într-adevăr, frapează similitudinile acelor exerciţii teoretice cu informaţiile care au fost diseminate în decembrie 1989. Cu alte cuvinte, scenariile existau încă din vară, ele trebuiau doar puse în aplicare în decembrie. Deci capacitatea de reacţie a forţelor armate interne a fost testată cu ocazia acelor exerciţii, dar în decembrie 1989 s-a văzut cum poate reacţiona întreaga societate, într-o situaţie de neimaginat. Gândiţi-vă că Ceauşescu a pierdut puterea extremn de repede, în doar câteva ore. Întreg sistemul imaginat în decenii s-a prăbuşit în mod surprinzător, rapid şi total, astfel încât, Ceauşescu, la trei zile de la pierderea puterii, era executat într-o unitate militară aflată chiar sub coordonarea celui pe care el îl numea verbal ministru al Apărării în 22 decembrie. De altfel, chiar generalul Stănculescu a fost cel însărcinat de conducerea CFSN să se ocupe de tot ceea ce însemna procesul şi execuţia cuplului Ceauşescu. Atunci când s-a plecat la Târgovişte, de la Bucureşti, în elicopter erau luate înclusiv foile de cort în care se ştia că vor fi împachetate cadavrele celor doi. Până şi plutonul de execuţie şi locul execuţiei au fost stabilit înainte de a începe aşa-zisul proces…

A coordonat, în vreun fel, URSS, de la distanţă sau direct din ”teatrele de operaţii”, evenimentele din decembrie 1989? Există certitudinea implicării unor trupe specializate, intrate în ţară în zilele Revoluţiei sau în perioada premergătoare? 

Generalul Ștefan Gușă a salvat România

Au existat convorbiri telefonice cu URSS, acestea fiind efectuate din biroul ministrului Apărării, de la Ministerul care la acea vreme se afla în Drumul Taberei. A recunoscut-o chiar fostul preşedinte Ion Iliescu. Am mai probat, de asemenea, că s-a cerut ajutor militar URSS-ului. În acele condiţii, şi raportat la legislaţia de atunci, acea solicitare de ajutor militar reprezenta infracţiunea de trădare. Ajutorul militar al URSS a fost cerut de către un grup din care făcea parte inclusiv Ion Iliescu, alături de Silviu Brucan, generalul Nicolae Militaru şi alţii, printre care şi şeful Direcţiei Operaţii a Armatei, generalul Eftimescu în legătură cu care trebuie să fac o mică paranteză, spunând că Direcţia de Operaţii este crucială pentru orice armată,  este creierul Armatei, cum ar spune militarii nu se mişcă un soldat fără ca acea mişcare să fie coordonată de Direcţia de Operaţii. Deci s-a solicitat acest ajutor, s-a vorbit despre acest lucru inclusiv la TVR, prin anunţuri repetate, făcute de crainicul George Marinescu, iar această solicitare, care, făcută fără aprobarea Parlamentului de atunci, a Marii Adunări Naţionale, constituia infracţiunea de trădare, nu s-a cercetat niciodată în anii care au urmat iar între timp s-a prescris. În ceea ce priveşte implicarea efectivă în evenimentele din Decembrie 1989, pe străzile din Bucureşti sau din alte oraşe ale României, a militarilor străini, aparţinând URSS sau altor state, nimeni nu a reuşit să probeze niciodată acest fapt. Acum, este adevărat că în orice ţară civilizată, acolo unde se întâmplă evenimente cu caracter revoluţionar, agenţii de informaţii ies în stradă şi monitorizează cursul evenimentelor, pentru a comunica mai departe ţărilor lor în ce direcţie se îndreaptă statul pe teritoriul căruia acţionează. Dar, pentru decembrie 1989, nu există nicio probă cu privore la implicarea directă a acestor agenţi, în sensul ca aceştia să fi tras focuri de armă, să fi provocat sau să fi generat situaţii tensionate. Acest lucru a fost confirmat şi de analizele făcute de către toate structurile militare ale României după evenimentele din decembrie. În acelaşi timp, un lucru grav totuşi s-a petrecut. Acea solicitare de ajutor militar adresată sovieticilor nu a rămas fără răspuns. Am probat faptul că, în data de 23 decembrie, la aceeaşi oră, la cele cinci puncte de trecere a frontierei româno – sovietice s-au prezentat împuterniciţii de frontieră ai URSS care au cerut permisiunea de a intra în ţară cu o serie de efective care se aflau de partea cealaltă a graniţei, ca urmare a solicitărilor grupului de care am vorbit. Aceste lucruri sunt documentate, am discutat cu toţi aceşti împuterniciţi de la vremea respectivă, trăiesc, sunt rezervişti şi au povestit la unison, în mod cât se poate de clar şi de coerent, faptul că sovieticii au venit pe partea cealaltă a Prutului cu o tehnică ce nu a fost la vedere dar a fost anunţată: ”Avem în spate efectivele de… (inclusiv de blindate) şi vrem să intrăm pentru că am fost chemaţi!”. De la cele 5 puncte de frontieră, pe linie ierarhică, s-a comunicat în ţară la comandamentul de grăniceri situaţia de fapt, de acolo s-a luat legătura cu generalul Guşă, care pentru sovietici reprezenta la momentul acela şeful Armatei, întrucât Militaru era numit fără a exista un decret oficial în acest sens. Generalul Guşă a dat ordin ca niciun fel de militar străin să nu pătrundă în România iar dacă totuşi sovieticii o vor face,  atunci să se deschidă foc împotriva acestora cu toată tehnica din dotare. Deci generalul Guşă a avut un comportament extraordinar la acea vreme. Dacă nu ar fi fost atât de ferm în ceea ce priveşte poziţia Armatei în acel moment, nu ştiu cum s-ar fi scris istoria Revoluţiei şi, ulterior, a noastră. Ar fi fost repercusiuni până în prezent..

Cum s-au comportat, în faţa organelor de anchetă, Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, ex-vicepremierul Gelu Voican Voiculescu şi general Iosif Rus, fostul şef al Aviaţiei Militare? 

Fostul preşedinte Ion Iliescu, dar şi avocatul lui, s-au comportat exemplar, foarte decent, asta deşi Ion Iliescu nu a dorit să dea vreo declaraţie. La fel au făcut-o şi Iosif Rus şi avocatul dumnealui, generalul având o conduită onorabilă, specifică unui militar cu funcţie înaltă. La fel şi Gelu Voican – Voiculescu în general, am avut discuţii foarte interesante cu dumnealui, cu o singură excepţie, la momentul la care a avut o ieşire nervoasă, dar care poate fi de înţeles pentru o persoană aflată în poziţia sa. Oricum, faţă de acea ieşire şi-a prezentat ulterior scuze, a fost totul în regulă, nu s-a pus problema să escaladăm acel moment în care, într-adevăr, s-a arătat nemulţumit pentru faptul că este supus unei anchete penale pentru conduita din 1989. La rândul său, până la data decesului, Emil Cico Dumitrescu a avut o atitudine într-un fel ”şmecherească”, în sensul în care, deşi era pus în faţa imaginilor filmate care îl reprezentau, nega posibilitatea ca respectiva persoană să fie chiar el. Spunea pur şi simplu ”Acesta nu sunt eu!”, deşi lucrurile erau evidente şi oricum nu îl ajuta cu nimic să afirme că persoana filmată,  care în mod evident era una şi aceeaşi cu cea care se afla în faţa procurorilor, îi era cu desăvârşire străină. Dacă ar fi trăit, în mod cert ar fi fost trimis în judecată împreună cu ceilalţi trei inculpaţi la momentul respectiv.

Vă reproşaţi ceva în legătură cu cercetările în acest dosar?

Infracţiunea de crimă împotriva umanităţii nu este o încadrare simplă, iar noi nu am avut de gând să trimitem în judecată persoane în legătură cu care să avem dubii. Am mers numai pe certitudine, nu am vrut să trimitem în faţa judecătorilor pe oricine şi cu orice preţ, doar că ar fi sunat bine pentru unii. Ancheta a fost făcută în mod onest, însă, având în vedere conjunctura specială, extraordinar de complexă, care a fost cercetată în dosarul referitor la Revoluţie, dacă s-a cerut un rechizitoriu perfect atunci da, sunt culpabil, pentru că nu am reuşit să produc un rechizitoriu care să acopere tot ce s-a întâmplat la Revoluţie. Dar în acelaşi timp spun că, după 30 de ani, în contextul despre care am vorbit, nu cred că cineva ar fi putut livra un act de acuzare mai cuprinzător, care să acopere toată problematica Revoluţiei. A fost o Revoluţie în care, repet, s-au tras 12 milioane de cartuşe.

Lavinia Betea: Puterea Regelui și a lui Ștefan cel Mare, este departe de a fi atât de mare ca și a lui Ceauşescu”

23 decembrie 2021
Lavinia Betea

”Era un articol scris în Adevărul pe baza declarațiilor pe care le-au dat rudele apropiate ale Ceaușeștilor după ce au fost arestate. Zoia Ceaușescu spunea că a fost chemată să se ducă în sediul CC-ului (Comitetul Central n.r.) să se vadă cu maică-sa și cu taică-su. Se pare că Valentin insistase pentru această sosire. Au ajuns, spune Zoia Ceaușescu, în acele declarații date la cald: ”Am ezitat să mă duc, în cele din urmă am hotărât să mergem”, ea și soțul ei, au ajuns la Nicolae și Elena Ceaușescu – vorbesc de 21 decembrie, ultima noapte petrecută în sediul Puterii. Nicolae și Elena nu-și luaseră haine de schimb cu ei. 

Valentin Ceaușescu le tot spunea că situația este foarte gravă și că lucrurile se precipită. Probabil le-ar fi zis că ar fi bine să-și vadă de viață și să lase puterea. Elena Ceaușescu – și Zoia recunoaște – noi îi spuneam că este alarmistă și că nu i se poate întâmpla nimic rău. Ei au avut într-una- și cei din jur- certitudinea că situația este sub control, că puterea lor este atât de bine îngrădită și din punct de vedere al regulamentelor, al statutului partidului, că ei sunt iubiți de muncitori, că este cu neputință să existe o mișcare împotriva lor.

„Ioane, vino”

Într-adevăr, cei care au spus după că au făcut nu știu ce mișcări nu prea au argumente. 

Ion Iliescu, succesorul, credea că va cădea Nicolae Ceaușescu? Nu! El era aici, în clădirea Casei Scânteii. Se spune că i-ar fi dat Lina Ciobanu un telefon: ”Ioane, vino!”, dar asta după ce se ridicase Ceaușescu de la sol. 

Firesc era ca acest Ion Iliescu să se afle în stradă. El spune ”eram foarte păzit”. Dar dacă știa că lucrurile vor merge către un astfel de deznodământ, ar fi fost de-a dreptul fericit ca paza aceea să-l bage într-o închisoare, măcar două zile și ar fi avut altă legitimitate. Ar fi câștigat extraordinară legitimitate. 

Nu l-ar fi lichidat paza. Ăștia voiau procese. Nu erau atât de porniți, puteau să-l lichideze de mult dacă ar fi vrut” a spus istoricul Lavinia Betea, pentru DCNews. 

Ea spune că maniera în care au fost executați soții Ceaușescu nu ne face, însă, onoare: ”Maniera în care s-a luat decizia și felul în care s-a făcut execuția nu ne onorează. Eram total străini de ceea ce se întâmpla în acele zile în grupul celor care preluaseră puterea și voiau să rămână la putere. (…) Erau niște agreați și aceia voiau să rămână, să umple acel vid de putere, un vid enorm creat după ridicarea Ceaușeștilor în aer.” În momentul în care elicopterul s-a ridicat, Nicolae Ceaușescu a pierdut toată puterea, subliniază Lavinia Betea. 

Transcriere video

Val Vâlcu: „Cum vă explicați psihologic dictatorul din anii ’70-’80 din secolul trecut este personajul cel mai cunoscut până și astăzi”

Lavinia Betea: „Pentru că biografia lui este într-adevăr una de o poveste, de poveste. Nu v-a mai fi alta la fel și nici nu este de dorit ca destin uman, nu mai vorbesc ca și destin care amprentează o comunitate. Un fiu de țăran, dintr-o familie oarecare, dintr-o zonă săracă a României, care ajunge prin împrejurările istoriei, să dețină cea mai mare putere pe care a deținut-o vreodată vreun om din această etnie. Pentru că puterea regelui, este departe de a fi atât de mare ca și a lui Ceauşescu sau puterea lui Ștefan cel Mare, fie și dacă ne raportăm la numărul populației. Un om care ajunge să conteze în politica internațională, care este invitat la curți regale. Are legături cu personaje care reprezintă niște mari conflicte ale timpului. Este singurul lider dintr-o țară cu regim comunist, care menține bune relații, și cu Moscova, și cu Berlinul în perioadă aceea de schismă. Este singurul lider în spațiul comunist care are relații cu Israelul și cu lumea arabă. E singurul om care face parte din Tratatul de la Varşovia și din CAER. Are bune relații cu țări capitaliste și cu America. Omul această sfârșește condamnat la moarte, într-un proces stalinist este ultimul proces stalinist din istoria comunismului mondial, ca retorică, procedură, și ca punere în execuție a sentinței. Sfârșește prin a fi executat înainte de a ajunge la zid. Este un act de o barbarie imensă. Moartea este un lucru foarte solemn, în toate culturile. Sunt niște regulamente despre cum v-a muri criminalul în serie. Regulamentele acestea nu pot fi încălcate. Unul dintre ele respectarea ultimei dorințe. nu au voie cei care duc sentința la capăt să brutalizeze condamnatul. Nu oamenii aceea au decis execuția, execuția aceea era decisă de niște oameni care deja aveau sub control toate mijloacele. Judecătorul Gică Popa se afla sub protecție se afla în Incinta Ministerul Armatei de acolo din Drumul Taberei, deci nu se poate spune că în incinta Ministerului Armatei ar fi suferi de nu știu ce presiuni sau de brutalitate din partea cuiva. Cu Milea a fost o altercație, da. Dar sunt nişte discuții provenite, deci informaţiile mele provin din niște mărturii al unora care au fost de față când Ceauşescu a cerut să-l vadă pe Vasile Milea, Milea a fost prăbușit, Milea nu a fost o mare capacitate a fost un om care ajunge general fără să fi participat la vreun război singurul conflict armat la care au fost generalii noștri mari a fost acela cu Timişoara, atunci au văzut sânge până atunci n-au văzut, Milea este un om care avea niște datorii la Ceauşescu nu are o biografie, lui Ceauşescu îi plăcea oamenii cu pete în biografie. Este prima dată când Milea vede în noaptea de 21 spre 22 sânge. Milea vine prăbușit în sediul Comitetului Central, printre militari pentru oamenii care sunt în serviciile speciale există și acea practică bărbătească a paharului e o practică destul de obișnuită în lumea respectivă, când Ceauşescu îi cere să dea raportul Milea începe să se bâlbâie nu are o prezență și atunci Ceauşescu își iese din minți și administrează o corecție de o duritate care având în vedere starea de spirit al celuilalt și gândiți-vă că omul acela probabil nu dormea de niște zile, pentru că noi vorbim aicea în fața unei mese și ne-l imaginam că și el stătuse așa cum stam noi la masă până acuma, ori el fusese un om supus unor presiuni inimaginabile un om care fusese în stradă vedea era o nebunie împotriva cui scoți tu tancurile cu cine te lupți tu cu tancurile în orașe. Milea era un om epuizat psihic care cedează psihic.

Ștefan Bârlea: „Am plecat fascinat, m-a impresionat! Era tânăr, a vorbit foarte deschis, a fost foarte amical”

21 decembrie 2021
Ștefan Bârlea

Inginerul Ştefan Bârlea a fost secretar personal al lui Ceauşescu în anii 1980 şi are aminitiri numeroase despre cel mai puternic om al României socialiste între 1965 şi 1989. În 2002, el povestea Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română despre întâlnirea din 1956 când l-a cunoscut pe Ceauşescu, care deţinea înalta funcţie de secretar al Comitetului Central al partidului la o convocare a activului de partid din mediul universitar: „Ne-am dus într-o sală frumoasă, lungă, era chiar în stilul lui Ceauşescu, cum şi-a organizat pe urmă şi birourile de la Comitetul Central, dincolo. Am stat aşa şi îl văd cum vine, unul mititel, cu privirea agitată puţin, se uită la noi şi întreabă: „Au venit toţi tovarăşii?” Şi intră el, au mai intrat doi activişti, a dat mâna cu fiecare. Şi a zis aşa: „Tovarăşi! V-am convocat pentru o consultare din însărcinarea conducerii partidului pentru că apreciem că munca în instituţiile de învăţământ superior trebuie să sufere unele îmbunătăţiri. Noi suntem de acord că se munceşte, că aveţi o activitate bună, dar nu suntem în pas cu ceea ce cere partidul!” Se uită la noi şi continuă „Ne gândim să înfiinţăm o uniune a asociaţiilor studenţilor, v-am chemat aicea ca să vă spuneţi părerea şi în caz că doriţi să facem aşa ceva sigur că o să înfiinţaţi voi, că nu o să înfiinţeze partidul!” Ne-a explicat şi el ce conţinea materialul, dar foarte sumar, şi pe urmă spune: „Trebuie să vă spun deşchis!” Am simţit imediat agramatismele din vorbirea lui „Nu putem, tovarăşi, să construim nici socialismul, nu putem să facem nici o dezvoltare a ţării fără să avem o intelectualitate puternică şi ataşată clasei muncitoare”.”

Inginerul Ştefan Bârlea a fost secretar personal al lui Ceauşescu 

„Am plecat fascinat, m-a impresionat! Era tânăr, a vorbit foarte deschis, a fost foarte amical, când a dat mâna cu mine m-a prins de mână, s-a uitat la mine cu prietenie, ca şi la ceilalţi. Pe urmă a făcut, la plecare, gestul tipic, care îl caracteriza, cu mâinile ridicate. Am trăit cu sentimentul că l-am îndrăgit de prima dată, nu ştiu dacă sunt înţeles. Mi-a rămas o foarte bună impresie şi când am plecat toţi aveau aceeaşi bună impresie, ne-a captivat! Am simţit după aceea mai exact, că se urmărea apropierea intelectualităţii de partid, ceea ce a şi urmat.”
 
Ceauşescu se baza pe memorie, dar avea şi un carneţel care îl făcuse celebru şi care îl ajuta să nu uite ce era important. Ştefan Bârlea a amintit şi de rolul acelui obiect în modul lui Ceauşescu de a interacţiona cu cei din jur: „Carneţelul negru nu trebuia neapărat să fie negru. Uneori era negru, alteori era albastru şi roşu, era o simplă agendă de buzunar, cu hârtie foarte fină, care se înnoia în fiecare an, şi pe care el avea pagini de notat şi o serie de date despre România şi câteva date internaţionale. Erau statistici, inclusiv despre unele ţări, adică era o foarte mică sinteză de anuar statistic internaţional şi intern, plus pagini de luat notiţe. Nu erau desene sau mai ştiu eu ce. Uneori, mai făcea pe hârtie, când asculta, câte un desen. Dar în carneţel nu. Acolo erau nume, data şi locul unde s-a petrecut o întâmplare sau un eveniment unde a cunoscut pe cineva. Pe cine remarca el, în carneţel, nu putea, într-un fel sau altul, să nu-l caute, în decursul timpului, pentru diverse activităţi de partid şi să-l promoveze. Carnetul respectiv îl ţinea în haina cu care era îmbrăcat. Cum haina rămânea în cabinet, uneori i-o mai controlam şi noi ca să nu-l uite. Unul, Năstase, îi controla stilourile şi vedea dacă avea şi carneţelul respectiv. Nu-l lua întodeauna peste graniţă, dar în ţară totdeauna era prezent la el, uneori îl lua şi peste graniţă. Şi avea o memorie atât de bună, încât, dacă uita ceva într-un an, spunea: „Domnule, am fost eu odată la o adunare, la nu ştiu ce, unde am văzut o tovarăşă, o femeie pe care o chema Cutare!” Adică dădea toate elementele ca ea să poată fi identificată. Şi dacă cumva avea nevoie de vreun carneţel îl cerea.”

Sursa: Radio România Internațional

CEAUȘESCU CU STICLA’N MÂNĂ

17 decembrie 2021

La invitația lui Nicolae Ceaușescu, în perioada 7-10 octombrie 1976, secretarul Comitetului Central al P.M.U.P., (Polonia) Edward Gierek, inclusiv soția sa Stanislawa, au făcut o vizită în România.