Skip to content

Blog de informare istorică! Documente, articole fotografii!


©Atenţie! Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisă.

Marele conducător Nicolae Ceauşescu a îndurat multe în trecut, a fost închis, torturat, dar datorită curajului şi a încrederii sale în viitorul ţării a înfăptuit realizări majore.
Jimmy Carter 12 aprilie 1978

"Ceauşescu a mers prea departe. Conduce lupta împotriva noastră şi constituie principalul obstacol în calea liniei noastre... Noi am avut răbdare în privinţa comportamentului României. Trebuie să încercăm să exercităm influenţă asupra evoluţiilor din interiorul ţării." 
Leonid Brejnev august 1971

"Nu pot să cred că nu putem exercita influenţă asupra activului Partidului Comunist Român... Măcar acum să identificăm persoanele din România pe care ne vom putea baza pe viitor."
Edward Giereck august 1971

Ana Blandiana, despre lovitura de stat din 1989 : "cine i-a urcat pe copii în basculantă, cine i-a dus acolo, cine i-a lăsat să intre pe uşa principală şi cine i-a ajutat să ajungă pe acoperiş. o basculantă plină cu copii între 10 şi 15 ani "

Ultimul secret al lui Nicu Ceauşescu! A fost păstrat timp de 40 de ani

1 Decembrie 2016

​La mijlocul anilor 70, baza militară de la Bobocu, judeţul Buzău, s-a transformat peste noapte într-un loc extrem de bine păzit pentru Nicu Ceauşescu, fiul cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu. Cel supranumit de popor “Prinţişorul” şi-a dorit să facă armata la aviaţie, la scurt timp după ce primise cadou un avion de mici dimensiuni de la regina Angliei. Astfel, în 1976 se instituia la Bobocu o adevărată Omerta pe perioada cât fiul dictatorilor urma să-şi ia brevetul de zbor la termen redus. 

Timp de 40 de ani au ţinut la secret foştii colegi ai lui Nicuşor Ceauşescu aventurile pe care copilul de suflet al lui Ceauşescu le-a avut la şcoala de aviaţie de la Buzău.

Piloţii care l-au avut coleg pe copilul dictatorilor au trăit o adevărată tragicomedie, timp de şase luni, presărată cu ameninţări venite de la securişti, dar şi cu poveşti ieşite din comun. 

“Când au aflat că vine Nicuşor, ne-au făcut rapid instractajul, și ne-au spus că fără poker, distracţii sau bancuri că altfel toată lumea zboară în frunte cu mine! Ne-a ameninţat comandantul. Numai să sufle careva şi o să vă blestemaţi zilele” povesteşte comandorul în rezervă Marcel Smoleanu, vicepreşedinte A.R.P.I.A. filiala Buzău şi redactor la revista Aripi Buzoiene.
Secretul era absolut şi nimeni n-a avut curajul până acum să încalce consemnul dat de Securitatea lui Ceauşescu despre stagiul militar al lui Nicuşor. Abia acum s-a aflat cum stabilimentul aerian s-a tranfosrmat rapid într-un cuibuşor de nebunii. “El venise să facă şi armata, dar era interesat mai mult să-şi ia brevet de zbor pentru avionul primit cadou. Cu toate astea ţinea la micile distracţii. Avea două maşini: un Audi şi un Renault cu care pleca glonţ, când avea chef, la Bucureşti. De multe ori venea însoţit de prieteni şi femei extrem de cochete. Veneau maşini speciale care îl aprovizionau cu lăzi de băutură, jucau poker şi trăgeau chefuri până la ziuă”, îşi mai aminteşte Marcel Smoleanu.

Deşi au trecut atâţia ani, foştii piloţi care l-au avut coleg spun că acesta nu s-a comportat niciodată cu superioritate, ba, dimpotrivă, le-a făcut aviatorilor mici favoruri. Fiindcă Nicuşor locuia la etajul unu într-un apartament cu trei camere situat deasupra grupului din Buzău, piloţii şi-au permis să ceară câte ceva de la vecinul pricopsit.

”Noi stăteam la parter şi dimineaţa şi seara ne întâlneam pe scări. Saluta, zâmbea şi ne întreba ce mai facem. Într-o seară, când jucam table, am rămas fără ţigări şi eram cu toţii supăraţi că nu avem de unde să cumpărăm. Atunci a venit unul cu ideea să punem pariu, cine are curaj să-i ceară lui Tovarăşu’… şi m-am dus eu. M-a invitat înăuntru, dar n-am intrat că ar fi trebuit după aia să dau notă explicativă la Securitate. A zâmbit şi m-a întrebat de care vrem? Kent sau Marlboro? Am spus că vreau Snagov, dar mi-a dat Kent. Am vrut să iau trei ţigări, pentru fiecare dintre noi câte una, dar el ne-a dat două pachete”, mai spune comandorul Marcel Smoleanu.Pasionat de tenis, se antrenase cu Bjon Borg

Cât a făcut armata printre piloţi, Nicu Ceauşescu s-a legat afectiv de mai mulţi aviatori care erau pasionaţi de tenis. Cu unii concura, iar altora le făcea cadouri costisitoare care constau în echipamente aduse din străinătate, mai ales dacă spuneau bancuri politice. “Făcuse antrenamente cu Borg şi era foarte bun. A amenajat terenul de zgură de care ne bucurăm şi astăzi. Într-o zi, un coleg s-a scăpat şi a spus un banc cu Nicolae Ceauşescu, iar Nicu l-a auzit şi s-a tăvălit pe jos de râs. A aruncat şi racheta din mână şi i-a zis că dacă mai spune unul îi face cadou echipamentul. Contrainformatorii au strâmbat din nas, dar n-au avut ce să-i facă” ne-a mai povestit comandorul Marcel Smoleanu.
Şi cei cei care aveau probleme cu şefii găseau înţelegere la prietenul extrem de puternic. Comandanţii executau ordinele fără să comenteze prea mult. “Odată, un maior poreclit “Nebunica” n-a mai venit la antrenament după ce fusese prins că a jucat poker cu alţi colegi. Nicu l-a întrebat la popotă ce-a păţit şi când a aflat i-a cerut comandantului lista neagră cu toţi care urmau să fie sancţionaţi. I-a spus răspicat că nu s-a întâmplat nimic şi să uite pentru toteauna episodul ăla”, mai spune comandorul Marcel Smoleanu.

Zbura cu IAR 823

Nicu Ceauşescu şi-a făcut stagiul militar pe un avion IAR cu elice, întrucât suferea de o afecţiune cardiacă ce nu-i permitea să zboare cu avionul cu reacţie. Deşi toţi piloţii devenau şefi de promoţie după trei ani de stagiu, Nicu Ceauşescu a devenit în doar şase luni.

”La 40 de ani după această întâmplare, pe plăcuţa memorială cu şefii de promoţii încă este trecut numele lui Nicuşor. După revoluţie l-au şters, apoi l-au scris din nou pentru că nimeni nu poate să mai retragă această distincţie. E un fapt consumat şi nu există nicio cutumă care să-i retragă titlul”, ne-a dezvăluit comandorul în rezervă.

Foştii colegi ai lui Nicuşor, trecuţi acum de 70 de ani, îşi mai amintesc cum prinţişorul venea dimineaţa la raport îmbrăcat într-o uniformă impecabilă. Singurele vizite părinteşti le primea doar dinspre mamă, tatăl neavând timp pentru deplasările la Buzău.

El Lidero Maximo s-a stins!

26 Noiembrie 2016


„El Lidero Maximo” s-a stins! Povestea copilului din flori ajuns lider al Cubei. Fidel Castro, despre Ceauşescu: „Un om de acţiune, sincer şi dinamic”

A înfruntat zece preşedinţi americani, a supravieţuit celor peste 600 de tentative de asasinat care l-au vizat, a pus la punct un regim comunist chiar „sub coasta” Statelor Unite ale Americii şi a condus Cuba timp de 47 de ani. Astăzi, la cei 90 de ani ai săi, „El Lider Maximo” s-a stins împlinit: un copil din flori, sărac, a reuşit să apere şi să transforme ţara mult iubită

EL AMOR CUBANO! Femeile din viața dictatorului Fidel Castro. A condus cu o mână de fier, a iubit cu patimă

UN FERMIER BOGAT ŞI O SERVITOARE AU DAT LUMII UN LIDER DE TEMUT.

A văzut lumina zilei într-o zi de la jumătatea lunii august, în 1926, în oraşul Biran din estul Cubei. A fost rodul iubirii dintre un imigrant spaniot, un fermier de mare succes, şi servitoarea să. Nu a dus o viaţă plină de bogăţii. Din contră, a mers la şcoală alături de copiii fermierilor şi, încă de mic, a văzut cu ochii săi ce înseamnă sărăcia în care majoritatea cubanezilor se zbătea.

La 13 ani, a avut prima idee revoluţionară îndreptată, culmea, împotriva tatălui său. Fidel Castro i-a instigat pe lucrătorii de la trestia de zahăr să organizeze o grevă împotriva celui care l-a respins…

ÎŞI DOREA FAIMĂ ŞI GLORIE!

Anii au trecut, iar Fidel Castro a ajuns să studieze dreptul la Havana şi s-a implicat fără rezerve, în timpul studiilor sale, în politică. Tânărul nu a făcut un secret din ambiţiile sale. Le-a spus colegilor săi studenţi că îşi doreşte „faimă şi glorie“, iar banii primiţi de la tatăl său nu făceau decât să îi alimenteze dorinţa.

După absolvirea facultăţii, Castro a pus bazele unei firme de avocatură, însă adevărata să pasiune era politica.

În anul 1952 a candidat pentru un loc în Congres, numai că o lovitură de stat pusă la cale de generalul Fulgencio Batista a dus la anularea alegerilor.

Dictatura instaurată a zădărnicit planurile lui Castro de a-şi construi o carieră civilă şi l-a transformat într-un revoluţionar. În anul care a urmat, Castro şi un grup de militanţi apropiaţi lui au atacat barăcile militare din Santiago de Cuba, dar armata a avut câştig de cauză în faţa acestui complot care nu fusese pus la cale temeinic şi nici suficient susţinut.

“CONDAMNAŢI-MĂ! ISTORIA MĂ VA ABSOLVI!…”

…le-a spus Fidel Castro judecătorilor. Şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Dar, în cadrul unei amnistii generale, a fost eliberat doi ani mai târziu, când a luat calea Mexicului, alături de fratele său Raul.

Cei doi au format un grup rebel, care să instige la revoluţie în Cuba. În exil l-a cunoscut pe argentinianul Ernesto „Che“ Guevara, care avea să-i devină camarad de arme, şi de la care a învăţat tactici de gherilă.

În 1956, la bordul iahtului „Granma“, Castro s-a întors în Cuba. Alături de el se aflau 81 de bărbaţi, toţi revoluţionari. La început au suferit pierderi, dar, în timp, au început să câştige teren. Spre sfârşitul anului 1958 au trecut la adevărata ofensivă. 

În ajunul Anului Nou, Batista a fugit, iar la primele ore ale zilei de 1 ianuarie 1959, Castro a anunţat triumful revoluţiei sale.

A condus ţara cu o mână de fier şi a fost acuzat nu o dată că a încălcat drepturile omului în perioada în care a trecut la ceea ce a numit reconstruirea Cubei, confiscând nu numai proprietăţile companiilor străine, ci şi ale propriei sale familii.

ÎNREGISTRA TOT PE BANDE MAGNETICE!

Fidel înregistra tot. La cel de-al treilea etaj al Palacio de Revolucion, într-un mic intrând din biroul prezidenţial se afla un dispozitiv profesionist de înregistrare, cu benzi magnetice şi căşti de ascultare.

Fără vreo indicaţie contrară, consemnul era să dai drumul la magnetofoane de fiecare dată când El Comandante primea un vizitator pentru o întrevedere, fie că era cubanez sau străin, politician, ministru său general.

Sala Consiliului de Miniştri, aflată de cealaltă parte a culoarului, la cel puţin zece metri de biroul lui Fidel, era înţesată de microfoane, care permiteau înregistrarea reuniunilor Biroului Politic al partidului comunist care se derulau în această sală. În Cuba nu scapă nimic de supravegherea securităţii statului, G2.

13 AUGUST, O ZI CU MIEL FRIPT ŞI PRIETENI APROPIAŢI.

Pentru aniversarea de la fiecare 13 august, comandantului-şef îi plăcea să fie înconjurat de garda sa apropiată. Prin tradiţie, el şi escorta se adunau în casa havaneză situată în inima unităţii militare 160, cea unde Fidel îşi organiza întâlnirile galante, departe de ochii Daliei, soţia să.

Se frigea un miel, pe care oaspeţii îl mâncau cu mâna, conform tradiţiei arabe, şi totul era stropit cu vin algerian. În acea zi Fidel nu uita niciodată să-i viziteze pe fratele său Raul şi pe amicul său columbian, scriitorul Gabriel Garcia Marquez.

Ceauşescu şi Fidel Castro, la taifas. Cubanezul despre liderul roman: “Un om de acţiune, sincer şi dinamic”.

Se întâmpla în mai 1972. Fidel şi Nicolae Ceauşescu s-au întâlnit în România, nu pentru a discuta despre nichel, ci pentru a-i înfuria pe “imperialiştii americani”, cum avea să declare Castro.

„El Lider Maximo“ Fidel Castro, prim-secretar al partidului comunist cubanez, se afla într-un turneu mondial. A profitat de ocazie pentru a-l cunoaşte îndeaproape pe tovarăşul său român. Ceauşescu şi Castro au avut trei întâlniri oficiale, pe 26, 27 şi 29 mai. Ziua de 28 mai a fost rezervată unei vizite la Ploieşti, ocazie pentru liderul cubanez să cunoască realizările socialismului românesc.

Ceauşescu i-a invitat la discuţii pe miniştrii din domeniul economic deoarece avea de gând să-i propună lui Castro proiecte de cooperare în domeniul industrial şi comercial. Liderul român pusese ochii pe rezervele de nichel ale Cubei, dorind înfiinţarea unei turnătorii printr-o societate mixtă. Castro nu s-a arătat prea încrezător în proiectele lui Ceauşescu, considerând spaţiul imens dintre cele două ţări o piedică în calea colaborării.

„El Lider Maximo“ era interesat să discute doar despre „imperialismul yankeu“. Castro susţinea că economia Americii de Sud nu se putea dezvolta liber atâta vreme cât ţările din regiune erau subjugate de guvernul de la Washington. Cubanezii erau gată să-şi consilieze confraţii latino-americani dacă ar fi început revoluţii contra capitalismului.

Castro, spionat pas cu pas la Bucureşti

Cu toate că discuţiile oficiale au fost deosebit de cordiale, Ceauşescu nu s-a putut abţine să-şi spioneze prietenul sud-american. La reşedinţa de protocol a lui Castro a fost instalată tehnică operativă, Ceauşescu primind zilnic note privind remarcile liderului cubanez la adresa României şi a secretarului general al PCR.

Într-o convorbire cu medicul său, Castro l-a prezentat pe Ceauşescu a fi un „om de acţiune, sincer şi dinamic“.

Omologul român îi lăsase impresia că stăpânea bine problemele politice şi economice, fiind şi o gazdă primitoare deoarece îşi ascultă interlocutorii foarte atent. Liderul cubanez i-a mai spus medicului că se odihnise instantaneu după aterizarea în România, cu toate că venea dintr-un turneu solicitant. L-a ajutat căldura oamenilor şi a tovarăşilor români.

Cum s-a trăit în România în anii ’70- ’80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

1 Iunie 2016

image

UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

MINCIUNĂ GROSOLANĂ : În anii 70 erau în magazine, 10 -20 de feluri de salamuri, de brânza și de carne…Portocalele, Bananele, Merele, Perele, Cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență …

Mâncam 3-4 mere ori de câte ori veneam de la școală după ce mâncam de-amiază. Era un fel de felul III.

Penuria a început DUPĂ anii 80.

image

In anii 70, bananele, portocalele dar si fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum că nu era așa, e o minciuna grosolană.

Iată o astfel de minciună: „Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte”

Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte vroiai. E o minciună că erau „verzi”…Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi să dispară de tot…Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mâna lămâile naturale, punând apă și două lingurițe de zahăr. Sucul era minunat. Și aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când vroiam să fie sucul și mai bun storceam două lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la fotbal, era minunat.

Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei iți luai 100-200 de grame de salam sau parizer – și alea de atunci, nu erau deloc mizeriile de azi cu e-uri , mațe și zgârciuri tocate….Pe clasa 2-a – 3-a, mergeam în pauza mare la magazin și ne luam corn cu salam cu doar câțiva lei…Îmi lăsa mama mărunțis sa-mi iau ceva de mâncare.

Am fost în tabără cu școala sau cu liceul, aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a …O tabără costa intre 300 si 500 lei 10-12 zile.

Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.

Venea stomatologul la școala și îi consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar.

La gravide mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau.

Te lua poliția de pe stradă dacă nu munceai…și-ți dădea un loc de muncă. Te urmăreau mai apoi să vadă dacă te duci la servici. Nu exista șomaj.

Foarte, foarte mulți oameni primeau case de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii MODICE – chiria era de aprox. 50 de lei pe luna.

Un bilet de autobuz era in anii ’70 – 50 de bani , în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei

Sunt antibolșevic ca opțiune politică, dar NU CU MINCIUNI se scrie istoria….Da, a fost frig în ultimii ani și magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de pește…Dar nu a fost tot timpul așa.

Îmi amintesc când în anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de pește amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva. Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat cât și cel în ulei erau foarte bune. Dar nu puteai mânca doar pește.

Curtea școlii era permanent deschisă inclusiv în vacanțe. E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid azi oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între blocuri, când au fost mici.

În curtea şcolii se juca fotbal de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…

Mergeam vara și dădeam cu mingea și racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri…Nu mi-a zis nimeni niciodată nimic…La ștrand un bilet pentru o zi întreagă era pentru un copil 3 lei apoi către 1989 s-a făcut 5 lei…Cu toate astea, recunosc că mai și săream gardul împreună cu alți copii.

Nu de puține ori se spărgea la școală, din greșeală, câte-un geam de la o minge de tenis sau de fotbal și nu era nici un scandal : se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau Pionier, Pegas sau Tohan. Patinoarele la fel: cânta muzică uneori, și-ți dădeau ceai cald.

Cu siguranță am avut o copilărie foarte fericita și n-am văzut în jurul meu copii care sa nu aibe una la fel…Și am crescut într-un cartier obișnuit într-un oraș prăfuit de provincie.

Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea ca și copil…

Nu poate veni un MINCINOS sa spună ca de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi în anii 70

În 1989, profesorii aveau salarii între 2200 și 3500 de lei (mama era profesoară) după vechime și gradele pe care și le puteau lua.

Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți ca profesorii cu aceeași vechime în muncă.

Un debutant începea întotdeauna cu salariul minim (1800 și mai apoi 2000 de lei). Dar după câteva luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.

La televizor se transmiteau în anii 70 aproape toate competițiile sportive TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc…erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane, cinematecă etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noapte…reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.

image

Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de Steaua?

Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă …te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a doua…Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile toate avea prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Și Doboșurile erau bune sau Indienele.

Despre ce vorbim? Țara DUDUIA de noi CONSTRUCTII..erau MACARALE peste tot …

Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în fiecare oras….Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând fugind scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.

Trenurile pe distanțe lungi ajungea cu 2-3-4 ore mai repede ca azi…

Cu un salar MEDIU iti putea face lejer un concediu de 10-12 zile la mare

E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate.

Cărțile din Biblioteca pentru Toți erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toată Literatura Națională și Universală. Plus cărți de filozofie, de istorie sau de critică. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă, așa cum veneau cu roșii și ardei.

Și erau cărți una și una. Mai târziu, cărțile din Biblioteca pentru Toți au devenit 10-12 lei. Dar nici așa nu erau scumpe. Cea mai bună revistă era Secolul XX. Mi-o amintesc și acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasă cât o carte, cu articole tot unul și unul. Așa o revistă nu mai avem azi.

Ne duceau cu școala, la Cinematograf și la Teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane copiii aveau intrarea liberă. La noi în oraș, echipa juca în Divizia C și câteodată, mai intra și-n B. Dar eram cu toții mândri de ea.

A NU SE CONFUNDA ANII 70-80 CU CRIMELE BOLSEVICE DIN ANII 50….CARE AU FOST DE GROAZĂ. Ce mi-au povestit părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.

Laptele (despre care unii mint în alte articole „că plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare dimineață direct în scara BLOCULUI…

Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața, O ALTĂ STICLĂ PLINĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei…apoi a fost 3.30

Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), sau suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă…

După anii ’80, chestia asta a dispărut…

Dimineața mă trezea câteodată, zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora 6:00 și 6:30.

Admiterea la liceu și la facultate au fost printre cele mai corecte și mai bine organizate concursuri la care am participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor care dădeau examen.

Și, atenție: eu am crescut într-un oraș de provincie din ARDEAL, nu în BUCUREȘTI și nici în vreo capitală de județ…Dar era LA FEL peste tot.

Ceea ce vă povestesc eu AM TRĂIT. Ce vă povestesc SUNT FAPTE nu e apologie, nu e propagandă …sunt fapte.

AM POVESTIT exact ce am trăit. …Nu contează ce regim a fost sau ce regim ar fi fost : Aș fi spus exact ce am trăit indiferent de regim. Cine vă spune că n-a fost așa VĂ MINTE.

Desigur o poveste separată ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985…

Dacă în 1973 ar fi fost O PENURIE MASIVĂ de Portocale în România cum vă mint unii, credeți că ar fi apărut în 1973 cântecul O PORTOCALĂ ? Ca să trezească ura și indignarea oamenilor?

Interpret Anda Calugareanu, muzica Marius Țeicu, versuri Ovidiu Dumitru. Melodia a fost compusă in 1973, şi dată în premieră la TVR, realizator Alexandru Bocăneț. Melodia s-a bucurat de mare succes in spectacolele live, cu două si trei bis-uri la fiecare spectacol.

Macaralele și Blocurile dela
locuințe care se construiau peste tot erau imagini obișnuite ale anilor ’70-’80. În poza de mai jos puteți număra 9 macarale

Sursa: fluierul.ro

1 Iunie 2016

Cum s-a trăit în România în anii ’70- ’80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

image

UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 – 1989.

MINCIUNĂ GROSOLANĂ : În anii 70 erau în magazine, 10 -20 de feluri de salamuri, de brânza și de carne…Portocalele, Bananele, Merele, Perele, Cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență …

Mâncam 3-4 mere ori de câte ori veneam de la școală după ce mâncam de-amiază. Era un fel de felul III.

image

Penuria a început DUPĂ anii 80.

In anii 70, bananele, portocalele dar si fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum că nu era așa, e o minciuna grosolană.

Iată o astfel de minciună: „Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte”

Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte vroiai. E o minciună că erau „verzi”…Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi să dispară de tot…Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mâna lămâile naturale, punând apă și două lingurițe de zahăr. Sucul era minunat. Și aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când vroiam să fie sucul și mai bun storceam două lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la fotbal, era minunat.

Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei iți luai 100-200 de grame de salam sau parizer – și alea de atunci, nu erau deloc mizeriile de azi cu e-uri , mațe și zgârciuri tocate….Pe clasa 2-a – 3-a, mergeam în pauza mare la magazin și ne luam corn cu salam cu doar câțiva lei…Îmi lăsa mama mărunțis sa-mi iau ceva de mâncare.

Am fost în tabără cu școala sau cu liceul, aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a …O tabără costa intre 300 si 500 lei 10-12 zile.

Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.

Venea stomatologul la școala și îi consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar.

La gravide mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau.

Te lua poliția de pe stradă dacă nu munceai…și-ți dădea un loc de muncă. Te urmăreau mai apoi să vadă dacă te duci la servici. Nu exista șomaj.

Foarte, foarte mulți oameni primeau case de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii MODICE – chiria era de aprox. 50 de lei pe luna.

Un bilet de autobuz era in anii ’70 – 50 de bani , în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei

Sunt antibolșevic ca opțiune politică, dar NU CU MINCIUNI se scrie istoria….Da, a fost frig în ultimii ani și magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de pește…Dar nu a fost tot timpul așa.

Îmi amintesc când în anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de pește amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva. Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat cât și cel în ulei erau foarte bune. Dar nu puteai mânca doar pește.

Curtea școlii era permanent deschisă inclusiv în vacanțe. E o crimă că astăzi curțile şcolilor şi sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid azi oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între blocuri, când au fost mici.

În curtea şcolii se juca fotbal de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…

Mergeam vara și dădeam cu mingea și racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri…Nu mi-a zis nimeni niciodată nimic…La ștrand un bilet pentru o zi întreagă era pentru un copil 3 lei apoi către 1989 s-a făcut 5 lei…Cu toate astea, recunosc că mai și săream gardul împreună cu alți copii.

Nu de puține ori se spărgea la școală, din greșeală, câte-un geam de la o minge de tenis sau de fotbal și nu era nici un scandal : se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau Pionier, Pegas sau Tohan. Patinoarele la fel: cânta muzică uneori, și-ți dădeau ceai cald.

Cu siguranță am avut o copilărie foarte fericita și n-am văzut în jurul meu copii care sa nu aibe una la fel…Și am crescut într-un cartier obișnuit într-un oraș prăfuit de provincie.

Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea ca și copil…

Nu poate veni un MINCINOS sa spună ca de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi în anii 70

În 1989, profesorii aveau salarii între 2200 și 3500 de lei (mama era profesoară) după vechime și gradele pe care și le puteau lua.

Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți ca profesorii cu aceeași vechime în muncă.

Un debutant începea întotdeauna cu salariul minim (1800 și mai apoi 2000 de lei). Dar după câteva luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.

La televizor se transmiteau în anii 70 aproape toate competițiile sportive TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc…erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane, cinematecă etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noapte…reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.

Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de Steaua?

Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă …te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a doua…Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile toate avea prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Și Doboșurile erau bune sau Indienele.

Despre ce vorbim? Țara DUDUIA de noi CONSTRUCTII..erau MACARALE peste tot …

Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în fiecare oras….Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând fugind scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.

Trenurile pe distanțe lungi ajungea cu 2-3-4 ore mai repede ca azi…

Cu un salar MEDIU iti putea face lejer un concediu de 10-12 zile la mare

E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate.

Cărțile din Biblioteca pentru Toți erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toată Literatura Națională și Universală. Plus cărți de filozofie, de istorie sau de critică. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă, așa cum veneau cu roșii și ardei.

Și erau cărți una și una. Mai târziu, cărțile din Biblioteca pentru Toți au devenit 10-12 lei. Dar nici așa nu erau scumpe. Cea mai bună revistă era Secolul XX. Mi-o amintesc și acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasă cât o carte, cu articole tot unul și unul. Așa o revistă nu mai avem azi.

Ne duceau cu școala, la Cinematograf și la Teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane copiii aveau intrarea liberă. La noi în oraș, echipa juca în Divizia C și câteodată, mai intra și-n B. Dar eram cu toții mândri de ea.

A NU SE CONFUNDA ANII 70-80 CU CRIMELE BOLSEVICE DIN ANII 50….CARE AU FOST DE GROAZĂ. Ce mi-au povestit părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.

Laptele (despre care unii mint în alte articole „că plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare dimineață direct în scara BLOCULUI…

Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața, O ALTĂ STICLĂ PLINĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei…apoi a fost 3.30

Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), sau suna cel cu laptele o dată pe săptămână la ușă…

După anii ’80, chestia asta a dispărut…

Dimineața mă trezea câteodată, zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc să ia sticlele goale și să le pună pe cele pline cu lapte între ora 6:00 și 6:30.

Admiterea la liceu și la facultate au fost printre cele mai corecte și mai bine organizate concursuri la care am participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor care dădeau examen.

Și, atenție: eu am crescut într-un oraș de provincie din ARDEAL, nu în BUCUREȘTI și nici în vreo capitală de județ…Dar era LA FEL peste tot.

Ceea ce vă povestesc eu AM TRĂIT. Ce vă povestesc SUNT FAPTE nu e apologie, nu e propagandă …sunt fapte.

AM POVESTIT exact ce am trăit. …Nu contează ce regim a fost sau ce regim ar fi fost : Aș fi spus exact ce am trăit indiferent de regim. Cine vă spune că n-a fost așa VĂ MINTE.

Desigur o poveste separată ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale după anii 1985…

Dacă în 1973 ar fi fost O PENURIE MASIVĂ de Portocale în România cum vă mint unii, credeți că ar fi apărut în 1973 cântecul O PORTOCALĂ ? Ca să trezească ura și indignarea oamenilor?

Interpret Anda Calugareanu, muzica Marius Țeicu, versuri Ovidiu Dumitru. Melodia a fost compusă in 1973, şi dată în premieră la TVR, realizator Alexandru Bocăneț. Melodia s-a bucurat de mare succes in spectacolele live, cu două si trei bis-uri la fiecare spectacol.

Macaralele și Blocurile de locuințe care se construiau peste tot erau imagini obișnuite ale anilor ’70-’80. În poza de mai jos puteți număra 9 macarale

image

EXPLOZIV/Moștenirea neștiută a lui Ceaușescu

23 Aprilie 2016

nicoceausLa sfârşitul anului 1982, România atingea vârful datoriei externe de 11 miliarde USD, fiind dependentă de Fondul Monetar Internaţional.
Ceausescu se-ntoarce in mormant. El a lasat tara fara datorii iar Datoria Romaniei a crescut in doar 25 de ani de la ZERO la peste 100 de miliarde de euro. Numai intre anii 1998-2012 datoria Romaniei a crescut de peste 9 ori. Graficul de mai jos merge doar pana in 2012. Dar la sfasitul lui 2014, datoria Romaniei depasise demult 100 de miliarde de euro. Si asta fara ca vreo investitie majora sa fie facuta in Romania, in ultimii 25 de ani, de catre guvernantii tradatori de tara.

Ceausescu a folosit acesti bani ca sa industrializeze intreaga Romanie

Presată de FMI, țara noastră ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi încetare de plăţi urmând a fi nevoită să-și vândă resursele naturale cum s-a întâmplat 25 de ani mai târziu.

1985 – Ceausescu rupe acordul cu FMI, si hotaraste plata integrala a datoriei externe a Romaniei

Numai că Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând după 1985 să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, România nemaintrând în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI și a vânzărilor pe bursele internaționale ale unor active ale Statului Român.

Din cauza FMI-ului, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a trebuit să ia calea exportului, creând deja cunoscutele cozi la produsele alimentare. Agentul termic a fost raţionalizat şi benzina a fost distribuită pe cartelă.

1982 – 1989 FMI si Bancile Internationale creaza un blocaj financiar extern la adresa Romaniei

Propaganda și planul Est-Vest (Rusia-Occident) pentru debarcarea lui Ceauşescu se puseseră deja în mișcare.

Aşa se face că, începând din 1987, într-o țară aflată sub un blocaj financiar extern, s-a dezlănţuit o campanie intensă de diabolizare a lui Ceauşescu prin intermediul presei occidentale. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au lansat în premieră zvonul că Gorbaciov stabilise un înlocuitor al lui Ceauşescu, care ar fi fost nimeni altul, decât Ion Iliescu.

Martie 1989 – Ceauşescu rupe incercuirea FMI si reuşeşte să ramburseze integral datoriile cu sacrificii mari din partea populației

În martie 1989, însă, Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile cu sacrificii mari din partea populației. În plus, România mai avea în băncile sale un plus de 3,7 miliarde USD şi creanţe de 7-8 miliarde USD.

Decembrie 1989 – Ceausescu este impuscat de Craciun de oamenii Moscovei

Oamenii Moscovei (Iliescu, Brucan, Kostyal, Militaru, Roman) il indeparteaza pe Ceausescu de la Putere si il executa in chip barbar de Craciun, pe 25 Decembrie 1989.

1990 – 2015 Banii Aurul si Industria Romaniei „se evapora” dupa Revolutiei. Milioane de romani ajung someri. Alte Milioane de romani sunt nevoiti sa emigreze

La această sumă s-ar fi adăugat şi exporturile României din 1989 care au fost de 6 miliarde USD. Arhivele oficiale, coafate în cei 24 de ani scurşi de la revoluţie, nu mai pot justifica azi decât existenţa a 2 miliarde USD. De ce s-au „volatilizat” aceşti bani?

Cine a făcut-o? Dacă România avea şi după 1989 în serviciile de informaţii şi în Parchete vreun român patriot, am fi aflat până acum. Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, de la flotila prezidenţială de la Otopeni ar fi decolat un avion Il-18, care a executat un transport special, cu destinaţia Teheran.

Şi că avionul ar fi avut la bord lingouri de aur cântărind 24 t. Într-adevăr, avionul figurează în fişele de evidenţă aeriană că s-a întors gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Dacă lucrurile sunt reale şi explicaţia poate fi una extrem de simplă.

1987 – 1989 – Ca sa evite dependenta de FMI – Ceausescu a vrut sa faca din Banca Română de Comerț Exterior o a doua Banca Mondiala impreuna cu chinezii, arabii si iranienii, banca care sa concureze FMI-ul si Banca Mondiala

Ceauşescu descoperise încă din 1987 că România avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas fiind acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare.

Banca în cauză se numea BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) prin intermediul căreia, întreprinderile de comerț exterior ale României derulaseră operaţiunile de aport valutar special, de pe urma cărora a fost rambursată datoria externă a ţării noastre.

FMI îşi permitea să acorde de câteva decenii împrumuturi, condiţionate de ingerinţele brutale în economia ţărilor creditate, datorită rezervei de 2.996 tone de aur, de care dispunea.

1990-2010 – Hartile de Resurse Minerale ale Romaniei facute pe vremea lui Ceausescu, ajung in mainile strainilor

Hărţile cu zăcămintele minerale începuseră să fie introduse pe calculator în România, la sediul Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” din anul 1971 şi erau permanent actualizate, aşa că Ceauşescu a aflat că din munţii României se extrăseseră până în 1987 circa 2.070 de tone de aur şi că România mai avea 6.000 tone aur, adică de trei ori cât se exploatase până atunci şi care în 2013 a ajuns să valoreze 250 miliarde euro.

Numai că pe lângă aur, Ceauşescu ştia că în aceleaşi zăcăminte se află argint şi metalele rare, extrem de valoroase precum arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium, wolfram etc. Şi conta mult, astazi metalele rare sunt evaluate la aproximativ 6.000 !!!!! de miliarde de euro. (pentru un calcul amanuntit, atasam in Anexa estimarile facute de ing. Apostol Doru, a carui estimare care nu cuprinde toate metalele rare, ne conduce la 6.300 miliarde de dolari).

La aceste cifre ametitoare trebuie adaugate si celelalte Rezervele minerale ale Romaniei : aurul, argintul, cuprul, carbunele, petrolul, gazele etc… Acestea sunt evaluate si ele la un total de alte cateva mii de miliarde de euro. Pentru cei carora li se pare greu de crezut ca valoarea resurselor minerale ale Romaniei ajunge la aceste cifre fabuloase ii rugam sa consulte Enciclopedia Resurselor Minerale din România, carte apărută recent sub patronajul AGIR şi al Societăţii Inginerilor de Petrol şi Gaze, care prezintă la pagina 28 aceste date uluitoare despre rezervele actuale ale subsolului ţării noastre.

Avem 2.800 de milioane de tone de lignit, care, la preţul de 50 de euro pe tonă, cât era vineri, ar însemna un ”potenţial naţional” de 140 de miliarde de euro.

Avem, de asemenea, 900 de milioane de tone de huilă, care, la preţul actual de 53 de euro pe tonă, ar da 47,7 miliarde de euro. Zăcămintele de cupru sunt estimate şi ele la 900 de milioane de tone, care, la preţul de 355 de euro pe tonă, ar reprezenta 319 miliarde de euro.

În tabelul menţionat urmează capitolele sare, aur şi argint, care ar reprezenta alte sute de miliarde de euro.

Asta fara sa mai adaugam rezervele inca uriase de petrol si gaze sau rezervele nou descoperite de petrol si gaze din platforma continentala a Marii Negre despre care unii spun ca le depasesc de cateva ori pe cele terestre. Întrebarea care se pune: noi de ce nu am ştiut până acum?

Despre cei platiti de catre profitorii locali si internationali sa dezinformeze si sa spuna ca cifrele nu sunt reale, in ciuda calculelor si estimarilor facute de expertii din domeniu, nu are rost sa vorbim aici caci asta e jobul lor sa dezinformeze, si sa castige bani murdari din asta. Cert este ca profitorii locali si internationali au intrat in trepidatie. Speriati ca milioane de romani au aflat care e valoarea reala a bogatiilor din subsolul Romaniei, ei s-au si grabit sa comande articole defaimatoare in legatura cu aceste dezvaluiri in cotidianele centrale din Romania.. Obscuri de peste Ocean s-au si apucat sa scrie la comanda ca totul este o minciuna. Aceste articole mincinoase sunt apoi propagate de cine trebuie ca sa apara in cotidianele cu cel mai mare tiraj din Romania. In realitate jefuitorii care-i comanda vor sa ne faca sa credem ca ne fac un bine luandu-ne pe nimic resursele minerale „pentru ca ele sunt si asa secatuite”. E plina presa centrala si locala de astfel de articole platite si comandate, prin care se-ncearca discreditarea si dupa moarte a lui Nicolae Ceausescu. De fapt, nu a lui Nicolae Ceausesu ci spaima lor e ca nu cumva, vazand si intelegand exemplu lui Ceausescu, romanii sa se trezeasca, sa afle in ce hal au fost jefuiti si sa-i goneasca odata pentru totdeauna pe acesti jefuitori internationali si locali.

1975 – 1989 Ceausescu utiliza aurul si metalele rare in industriile romanesti de inalta tehnologie

În acei ani, aplicaţiile de larg consum ale tehnologiei utilizate de americani şi sovietici la programele lor cosmice Apollo şi Soiuz abia începeau să apară pe piaţă. Video playerele/recorderele, camerele de filmare video, calculatoarele şi telefonia mobilă, au la bază microprocesoarele la fabricaţia cărora materia primă sunt metalele rare aflate din abundenţă, alături de aur în zăcămintele din Munţii Apuseni (minele Roşia Montană, Almaş, Baia de Arieş, Bucium, Brad şi Săcărâmb).

După 1990 au apărut o mulţime de producători europeni de telefonie mobilă precum Nokia care au fost nevoiţi să importe aceste metale rare din Africa Centrală şi Australia, deşi România era mai aproape. Boom-ul producţiei la nivel mondial de calculatoare şi telefoane mobile s-a produs după 1990, când în România avusese deja loc scurt-circuitul din decembrie 1989.

Chiar şi aşa, Ceauşescu prevăzuse această dezvoltare şi construise împreună cu concernul american Texas Instruments, o întreagă platformă industrială dedicată electronicii, numită IPRS Băneasa, lăsând-o moştenire românilor. Care cu o minimă investiție , ar fi permis României să producă şi să deţină calculatore, telefoane mobile, reţele proprii de internet şi de telefonie. Numai că imediat după 1990, IPRS a fost dezmembrată cu bună ştiinţă pentru a fi transformată în investiţie imobiliară.

1990 – 2005 „Geologii”, „Hidrologii” si „Economistii” dezastrului Romaniei de dupa 1990, Iliescu, Predoiu, Stolojan si Constantinescu si-au batut joc de avutia tarii – mii de fabrici au dat faliment

Să nu fi ştiut aceste lucruri cel care conduce „de facto” SIE, generalul Silviu Predoiu, absolvent al facultăţii de Geologie care a lucrat ca inginer geolog la ICE Geomin (1984-1985) și la Întreprinderea de Metale Rare din București –IMRB (1985-1990), îndeplinind din 1987 funcţia de CI-st al IMRB?

Să nu fi ştiut aceste lucruri preşedintele-geolog Emil Constantinescu, cel care a avut revelaţia nerentabilităţii mineritului în România, închizând jumătate din exploatările miniere?

Să nu-i fi spus măcar şeful cancelariei sale prezidenţiale, Dorin Marian şi el geolog de meserie?

Să nu fi ştiut nici măcar premierii Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu, proveniţi din Consiliul Planificării economice de dinainte de 1989? Şi nici Ion Iliescu fost membru CPEx al PCR? Pe baza estimărilor specialiştilor săi, Ceauşescu şi-a făcut un plan de extracţie masivă până în anul 2040, astfel încât banca pentru investiţii în ţările în curs de dezvoltare, să beneficieze de un flux neîntrerupt de finanţare, acoperit în aur.

1989 – Aurul si metalele rare extrase de Ceausescu si valorificate in industria romaneasca produceau 8 miliarde de euro pe an

Aşadar, Ceauşescu intenţiona ca în decurs de o jumătate de secol să extragă la greu aur şi metale rare româneşti, care să-i asigure un fond anual de cel puţin 8 miliarde USD pe care România să-l ruleze prin intermediul BRCE (care avea ea însăşi un capital de peste 10 miliarde USD), investindu-l în construcţia de obiective economice şi de infrastructură în afara graniţelor, cu proiecte concepute de arhitecţii români, cu mână de lucru constituită din muncitori şi ingineri români şi cu utilaje şi maşini proiectate şi produse în România.

Unde? În primul rând în China şi în statele prietene acesteia din Asia de Sud-Est, în Iran şi în statele musulmane aliate acestuia din Africa şi Orientul Apropiat şi pe cont propriu în America de Sud. Adică exact ceea ce face China acum cu Victor Ponta şi Traian Băsescu care stau cu mâna întinsă la cerşit pentru posibile investiţii de 8 miliarde de euro.

Marturia lui Stefan Andrei – despre Banca Mondiala pe care Ceausescu vroia s-o faca cu Arabii, Iranul, China, Libia si alte tari in curs de dezvoltare

Avem marturia istorica, facuta dupa anii ’90, de Stefan Andrei – Ministrul de Externe al lui Nicolae Ceausescu, care a povestit despre aceasta initiativa a lui Nicolae Ceausescu si despre negocierile pe care le-a purtat Romania cu China, Iranul, Egiptul, Libia, Iugoslavia, Tarile Golfului si alte tari in curs de dezvoltare pentru crearea unei Banci Mondiale a Tarilor in Curs de Dezvoltare.

S-a spus, de asemenea, că una dintre cauzele execuţiei Ceauşeştilor ţinea de răzbunarea cercurilor financiare internaţionale. Ceauşescu plănuia fondarea unei bănci mondiale, la Bucureşti, cu credite mici pentru ţările în curs de dezvoltare. O lovitură grea ar fi fost aceasta pentru marii bancheri.

Întrebat cât adevăr se află în aceste ipoteze, Ştefan Andrei a relatat următoarele: „Când am fost în Kuweit, conducătorul Kuweitului i-a spus lui Ceauşescu: «Poate facem împreună o bancă». «Da, ar trebui să facem o bancă, a zis Ceauşescu, dar să fie o bancă mai altfel, să mai fie şi cu alţii, nu doar între România-Kuweit». Iar şeicul Kuweitului a promis că va aduce şi alte ţări arabe, inclusiv Arabia Saudită.

„Ce-a mai discutat Ceauşescu în 1989, nu ştiu (n.red. in 1989 Stefan Andrei nu a mai fost implicat in deciziile lui Ceausescu). Dar în Kuweit, atunci, Ceauşescu a spus: «Da, să facem una cu o dobândă foarte redusă, să fie numai pentru ţări în curs de dez­voltare şi să fie numai pentru dezvoltare, nu pentru consum». Iar şeicul a găsit foarte bună ideea aceasta de a veni în ajutorul ţărilor în curs de dezvoltare”.

Desigur, admite Ştefan Andrei, proiectul era periculos. „Este un fapt că poziţia lui Ceauşescu faţă de FMI, faţă de BIRD şi, în general, faţă de capitalul financiar a trezit nemulţumirea cercurilor financiare, a explicat interlocutorul. Dacă toa­te ţările n-ar mai lua credite, băncile ar muri. Lecţia României de a renunţa la FMI, la BIRD după ce ei ne-au primit în 1972… Nu întâmplător, când noi am luat poziţie faţă de FMI, faţă de BIRD şi faţă de capitalul financiar, în general, în «Wall Street Journal» a apărut un articol în care se spunea că Nicolae Ceauşescu a topit Bibliile să le facă hârtie igienică. La câteva zile după poziţia noastră” – a mai povestit Stefan Andrei.

In ciuda acestei marturii, a unui martor direct implicat in acele negocieri, detractorii lui Ceausescu, incearca sa minta si sa ne spuna ca aceasta initiativa nu a existat.

Trebuie să recunoaștem că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu.

1990 – 2005 Sistemul bancar romanesc destructurat jefuit si vandut strainilor. Jaful de la Bancorex facut sub privirea ingaduitoare a lui Isarescu

BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989.

2006 – Privatizarea BCR facuta tot pentru straini

Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex.

Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.

1991 – 2015 Isarescu cel care a distrus sistemul bancar romanesc, cel care a oprit productia interna de aur si cel care a instrainat aurul tarii in anii 1999 – 2000

Din septembrie 1990 şi până azi, numele celui care a ocupat postul de guvernator al Băncii Naționale a României a fost Mugur Isărescu. Cel care a fost până în decembrie 1989 cercetător la Institutul de Economie Mondială, obținând titlul de doctor în economie, ca urmare a participării la cursuri organizate în SUA.

În perioada ianuarie–septembrie 1990, Isărescu a funcţionat ca reprezentant comercial al ambasadei României la Washington. În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în standardele internaţionale.

Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri din aurul românesc.

2002 – 2013 Isarescu a mutat rezerva de aur a Romaniei in afara tarii

Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania.

În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu.

1999 – Berceanu a dat licenta de exploatare a aurului la straini prin Franck Timis

Pentru a desăvârşi opera de blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş.

1999 – 2015 – Statul roman de azi nu a mai scos nici un gram de aur, ci a dat tot aurul la straini

De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt 8 firme străine licenţe de explorare şi exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu.

Legea minelor, a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%. Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută.

(sursa : http://inforor.com/)

Ceausescu se-ntoarce in mormant. El a lasat tara fara datorii iar Datoria Romaniei a crescut in doar 25 de ani de la ZERO la peste 100 de miliarde de euro. Numai intre anii 1998-2012 datoria Romaniei a crescut de peste 9 ori. Graficul de mai jos merge doar pana in 2012. Dar la sfasitul lui 2014, datoria Romaniei depasise demult 100 de miliarde de euro. Si asta fara ca vreo investitie majora sa fie facuta in Romania, in ultimii 25 de ani, de catre guvernantii tradatori de tara.
sursa: Fluierul.ro

Elena Ceaușescu și moda. De unde era haina cu care a fost ucisă în ‘89

5 Aprilie 2016

ceausescunouco

Cuvântul de ordine pentru ținutele celei care nu suporta să vadă în spațiul public o femeie care arăta mai bine ca ea era, se pare, clasicismul. Elena Ceaușescu nu era o femeie frumoasă, o știa și ea foarte bine, dar voia să fie bine îmbrăcată. În dulapul ei se găseau ținute Chanel, Dior sau Hermès, poșete Gucci, lângă cópii impecabil realizate la Apaca și pantofi de la Guban Timișoara.

Designerul Flora Năstase a analizat pentru click.ro ținutele celei care a fost, până în decembrie 1989, prima doamnă a țării. Decentă, fără extravaganțe, întotdeauna conformă cu evenimentul la care lua parte, Elena Ceaușescu a ieșit din scenă violent, în decembrie 1989, dar îmbrăcată într-un palton Yves Saint Laurent.

Într-o vreme în care, din prea multă relaxare sau, poate, din prea puțină consiliere de specialitate, prima doamnă a României ține prima pagină a ziarelor cu gafele ei vestimentare, iar președintele țării își poartă cușma în stilul dictatorului de tristă amintire, ne întoarcem în timp, într-o vreme în care creațiile marilor case de modă ale lumii erau accesibile doar unei elite foarte restrânse.

Prima doamnă a țării, Elena Ceaușescu, în mod evident neajutată de trăsăturile fizice, a adoptat un stil sobru, fără extravaganțe, a cărui eleganță era dată de croiala perfectă a hainelor, ”de firmă”, de la marile case de modă, sau imitații corecte realizate în întreprinderile autohtone.

Designerul Flora Năstase, primul producător autohton de haine de blană după 1990, a analizat pentru click.ro stilul Elenei Ceaușescu.

Cat de coerent era stilul Elenei Ceaușescu, la dineurile cu omologii externi, întâlnirile prin țară cu clasa muncitoare și ieșirile nonformale la iarbă verde?

Elena Ceaușescu avea un stil decent. La întâlnirile oficiale, avea întotdeauna o ținută potrivită. Se îmbrăca de la casele modă mari ale lumii, iar ținutele alese nu erau potrivite doar cu evenimentul respectiv, ci și cu înfățișarea ei. Niciodată n-a avut ținute provocatoare sau ieșite din context, dimpotrivă, a adoptat un stil moderat, chiar dacă purta creații semnate de mari designeri ai lumii. Avea în dulap creații Dior, Hermès, purtate la vremea aceea doar de o anumită parte a nomenclaturii. Haina cu care a fost arestată era o creație Yves Saint Laurent.

Cât de mult i se potriveau alegerile făcute? Ce puneau în valoare și ce ascundeau? Ar fi putut face ceva mai inspirat la capitolul ăsta, ea sau stiliștii care o sfătuiau?

Elena Ceaușescu nu era o femeie frumoasă. Era foarte conștientă de acest lucru și de aceea ținutele ei erau neutre, nu aveau mari accente de feminitate. Erau decente și atât. Era consiliată în acest domeniu, un departament special se ocupa de partea aceasta. Ea purta însă foarte multe haine făcute în România, la Apaca sau la Târgu Mureș. Costumele sau ținutele dorite erau făcute special pentru familia Ceaușescu.

Cum comentați culorile alese?

Culorile erau neutre. Elena Ceaușescu nu a ținut niciodată să epateze sau să atragă privirile. Dimpotrivă, a promovat o imagine dură.

Cum arăta prin comparație cu celelalte doamne la întâlnirile oficiale?

În comparație cu celelalte doamne era neutră, potrivită evenimentului, dar fără accente de personalitate și strălucire. Nu a ținut să complexeze vreodată pe cineva la vreun dineu.

Cum se potriveau coafurile cu ținutele purtate?

Nu a încercat multe coafuri, ci un coc pe care l-a purtat 20 de ani, și apoi o coafură lejeră. Și culoarea părului era neutră, spre naturală. Machiajul, de asemenea, era unul neutru. Folosea rujuri, însa nu prea avea buze pe care să aplice rujul. Tot ce avea era foarte discret.

Ce o prindea mai bine, pantalonii, rochiile, deux pieces-urile?

A fost construită pentru deux-pieces. În pantaloni și ținute sport a apărut foarte rar. Avea pantaloni de sport cu însemne scandinave.

Care era calitatea accesoriilor: bijuterii, pantofi, genți, eșarfe?

Pantofi avea și de la Guban Timișoara, unul dintre cele mai cunoscute branduri din industria românească a ultimului secol, fără tocuri, în culori neutre. Bijuterii nu prea purta, în afară de o broșă.

Faptul că Elena Ceaușescu era sfătuită de specialiști cum să se îmbrace este confirmat și de creatoarea de modă Zina Dumitrescu, într-un interviu pentru gazetamondena.ro.

„De look-ul Elenei Ceaușescu se ocupa Piți Vasiliu, care pe timpuri a avut una dintre cele mai faimoase case de modă din București, în perioada în care Bucureștiul era comparat cu Micul Paris. Ea nu avea haine urâte pe ea, dar nu știa să le poarte, le purta îngrozitor, stătea îngrozitor și nu știa să mergă, dar hainele erau de foarte bună calitate și bine făcute. De coafat se coafa de cele mai multe ori la cel mai mare salon din Paris.”

Emil Bărbulescu, nepotul lui Nicolae Ceașescu, a murit la Scornicești

5 Aprilie 2016

emil_barbulescuEmil Bărbulescu, fiul sorei lui Nicolae Ceaușescu, care, în ultimii ani, a locuit la Scornicești, lângă casa natală a fostului lider comunist, a murit și va fi înmormântat marți la Scornicești, potrivit secretarului orașului, Teodor Radu.

Acesta a precizat luni, pentru AGERPRES, că trupul lui Emil Bărbulescu este depus la locuința acestuia din Scornicești, aflată lângă casa natală a lui Nicolae Ceaușescu, și va fi înmormântat marți după-amiaza, în cimitirul din localitate, lângă părinții și bunicii săi. Bărbulescu, care suferea de mai multe afecțiuni grave, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică în locuința sa, unde se aflau mai multe persoane din familie și apropiați.

Fost comandant adjunct al Miliției județene, Emil Bărbulescu, este fiul surorii lui Nicolae Ceaușescu, Elena Bărbulescu. Emil Bărbulescu a decis în 2007 să deschidă porțile casei în care s-a născut unchiul său și mai apoi a amplasat în fața vechii locuințe și un bust al acestuia.

Într-un interviu acordat AGERPRES în urmă cu doi ani, Emil Bărbulescu a vorbit despre Scornicești și despre singurul proiect pe care l-a avut pentru această localitate — construirea de spații pentru unități de pompieri, parchet și judecătorie — în perioada în care avea influență, înainte de 1989.

„Înainte de ’89, eu am decis să se facă judecătorie acolo, așa cum am decis și să se facă pompieri și parchet — erau în subordinea mea pompierii — pentru a degreva Slatina și pentru a deservi mai rapid localitățile din nordul județului. Terminaseră sediul procuraturii și acum, acolo, funcționează Poliția. Nu au mai avut fonduri după aceea să continue și apoi au abandonat definitiv proiectul privind judecătoria”, relata Bărbulescu.

În interviul pentru AGERPRES din anul 2014, Emil Bărbulescu a mai relatat cum în decembrie 1989 a fost transformat „din comandant în condamnat” și cum din acel moment „a murit” din punct de vedere social.

„La noi, erau câțiva pe stradă. Vinerea dimineața am fost până la 12 (la Miliție), am depus armamentul și am plecat. (…) Au venit și m-au luat pe 24 (n.r. decembrie 1989), cu un tab al armatei. Am fost la Slatina în arest la câțiva metri de locul în care fusesem comandant. (…) Din punct de vedere social, eu am murit în 1989, dacă am fost îndosariat acolo ca inamic al poporului, la mine s-a terminat totul”, a spus Bărbulescu, pe un ton resemnat.

El a subliniat atunci că viața sa a fost și a rămas legată de Scornicești, unde a locuit și de unde nu a putut să plece definitiv, deși după 1990 a stat timp de un an în Germania. Spunea că nu are viață socială, se rezuma la a ieși pentru cumpărături și evita discuțiile.

Emil Bărbulescu a scris două volume cu titlul „Nicolae Ceaușescu a fost unchiul meu”, în paginile cărților fiind „adevărurile” sale care pot contribui la înțelegerea evenimentelor din decembrie 1989, a adevărului privind acest moment din istoria României, după cum afirma, în momentul lansării ultimei cărți, în decembrie 2011.

(A/AS—autor: Cristina Matei, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)

http://www.agerpres.ro.

%d blogeri au apreciat asta: