Lovitura de stat

Rezumat
Pe 21 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a dus intr-un loc, si solicitat celor doi ofiteri de securitate sa-l insoteasca la televiziune. (Vezi mai jos video)

Ora 7 dimineaţă 22 decembrie 1989

Generalul Marin Neagoe, care în decembrie 1989 era şeful Direcţiei a V-a a Securităţii (Direcţia de protecţie şi pază), a „scăpat” o declaraţie lămuritoare în faţa Comisiei „Decembrie ’89”: „Eu luasem măsuri de dimineaţă, pentru că ştiam că lumea va veni şi că se va întâmpla ceva când vor veni oamenii care voiau să intre în Comitetul Central. Pe 22 dimineaţa am chemat oamenii mei şi le-am spus să nu tragă şi să lase oamenii să intre. Când am dat acest ordin, dimineaţa la 7, eu ştiam că vin întreprinderile peste noi”.

Pe 21 decembrie, în jurul orei 20.30, Ceauşescu cere maşina să plece acasă. Gărzile de corp îl sfătuiesc să rămână în sediul CC, pentru că e cel mai bine apărată clădire. Nicolae Ceauşescu a mers la culcare după miezul nopţii de 21-22 decembrie, după ce Milea i-a raportat că a „pus ordine” la Intercontinental

Arestarea lui Ceauşescu: planul lui Iulian Vlad de la ora 3.00

În alte încăperi din sediul CC al PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca în Cabinetele 1 şi 2. Toată „crema” partidului se afla în clădire.

Târziu, pe la ora 3.00, generalul Milea s-a întors din zona Intercontinental, unde coordonase personal represiunea. Atunci s-a petrecut un episod care putea pune capăt regimului Ceauşescu cu nouă ore mai devreme.

Într-un interviu acordat Lidiei Mitchievici, fostul general Stănculescu a spus: „Nicolae Ceauşescu a fost patriot. De nuanţă naţionalistă chiar. De Elena Ceauşescu nu ştiu dacă era. Când ea s-a băgat prea mult în politică a început să încurce lucrurile.

22 decembrie dimineaţă prima trădare

Puţin după ora 8.00, Ceauşescu a convocat de urgenţă o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al PCR. Aceasta este şedinţa în care Vasile Milea se bâlbâie şi nu este în stare să-i prezinte comandantului suprem un raport despre starea trupelor. Gen. Iulian Vlad: „După ce s-a întors generalul Milea de la ședința am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major. Vizavi de biroul lui Ceauşescu i-am spus că trebuie să-l arestăm pe Ceauşescu. «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Gen. Milea: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare».

După ora 08.30, gen. Vlad retrăge toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv.

După ora 10:20 Generalul Iulian Vlad iese val vartej din sedinta CPEx si se repede la telefonul operativ. Ii cere lui Tencu (seful Directiei „T” Transmisiuni) sa trimita un ordin catre toate unitatile: „Ardeti dosarele!” Securitatea se pregateste sa dispara.

Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.

Sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv. la fel cum, începând cu ora 10.07, gen. Stănculescu îndepărtează blindatele din Piaţa Palatului şi opreşte trupele proaspete chemate de tandemul Ceauşescu-Milea pentru a face “mişcarea populară” una cu pământul. Aşa a trecut nestingherită “mişcarea populară” a dlui Iliescu prin cordoanele dispozitivului militar de apărare al CC şi nu a găsit în faţa clădirii nici picior de militar.

Aşa au ajuns protestatarii liber în Piaţa Palatului şi tot ca urmare a ordinelor gen. Stănculescu dintre 10.07 şi 10.35 “Armata a fraternizat cu populaţia”, “a trecut de partea poporului” etc.

După ce mi-am pus piciorul în ghips, au transmis că trebuie să vin oricum la sediul CC, a venit după mine o Dacie cu trei inşi, m-au adus la sediul CC. Adjuntantul a venit după noi cu maşina, el m-a ajutat să urc şi atunci pe coridor am aflat de sinuciderea generalului Milea. Era ora 9. Eram ministru datorită morţii lui Milea”.

Milea „bântuie” aproape o oră prin sediul CC, apoi sfârşeşte, la ora 9.35, într-un birou de la etajul 6. Ceauşescu anunţă că generalul Milea s-a sinucis şi îi pune eticheta: „laş şi trădător”.

Curticeanu a venit la mine pentru a mă duce la Ceauşescu. Era afectat şi speriat, pentru că era în relaţii strînse cu Milea. Discuţia cu Ceauşescu am avut-o în sală, în sala mare, deci, pe coridor nu m-au primit in brou. Practic în faţa lifturilor. Ieşiseră amândoi, aşteptând să le dau o soluţie. Soluţia care era asta:„Grăbeşte, să vină mai repede unităţile să golească piaţa!“

Stenograma şedinţei CPEx al CC al PCR din 22 decembrie 1989, ora 10.00.

Nicolae Ceauşescu: Ce facem?

Iulian Vlad: Procedăm cum aţi spus.

„Am întors trupele în cazărmi”

În biroul de comandă al operaţiunilor militare, era o hartă în care erau trecute misiunile unităţilor; afluirea către Bucureşti a trupelor din provincie, care pot veni la periferia Bucureştiului pe centură.

La ora 10:00 Victor Atanasie Stanculescu s-a intors la Ceausescu la chemarea acestuia la Comitetul central al PCR, si a fost numit de acesta ministru al aprarii nationale in locul lui Vasile Milea

Suzana Gâdea: Eu am văzut aseară nişte tineri neînarmaţi. Puteau fi luaţi, pentru că atunci când a început să se tragă, au fugit. Acum trebuie să avem şi noi bâte să ne apărăm.

Locotenent-colonel Alex Rafailescu:

“La ora 10:40 a intrat generalul-locotenent Victor Stănculescu, însoțit de aghiotant, căpitanul Matenciuc, care a plecat imediat la bufet după apă minerală. Când am rămas singuri (mai erau de față și alți ofițeri), generalul-locotenent Stănculescu ne-a zis să închidem ușa…și ne-a zis să transmitem ordin la unități să se retragă în cazărmi. După ce am transmis, i-am comunicat și ne-a ordonat să plecăm la etajul VI.”

Stănculescu: Era ora 10.20, cred. M-am întors şi i-am raportat lui Ceauşescu că unităţile vin spre piaţă.

Stoenescu: de ce l-aţi păcălit pe Ceauşescu?

Stănculescu: Trebuia. Dacă spuneam că am dat înapoi, nu mai aveaţi ocazia să vorbiţi cu mine.

Stănculescu: Oricum puteam să-i scot. Prin subsol era un canal care ducea de la Comitetul Central spre Sala Palatului. Neagoe mi-a spus că i-a raportat că nu se poate pe acolo, că e canalul înfundat. Mai era şi o altă variantă, de care eu n-am ştiut, am aflat ulterior – se pregătise varianta ca Eftimescu să-i scoată cu un transportor. Dar eu întâmplător dădusem ordin să plece transportoarele din piaţă. Dacă a vrut Eftimescu să facă mişcarea, pe la 11 şi ceva, n-a mai avut ce să mişte. Eu nu m-am dus la generali să le spun: „Vedeţi, fraţilor, că o să plece şeful”. În perioada aia, niciun general n-a ieşit din cameră. N-au mişcat, efectiv.

Mihai Stoenescu
Ceauşescu ceruse, după ora 10.00, de trei ori să părăsească clădirea. Prima a fost să fie scos prin subsol, însă cei de la Direcţia a V-a au spus că traseul nu este operaţional. A cerut apoi ca maşina să vină la scară. Marin Neagoe, şeful pazei preşedintelui, i-a spus să nu iasă că sunt muncitorii pe stradă. Era pe la ora 10.30. I-a cerut generalului Eftimescu, care era şeful grupei operative la etajul 1, să-i organizeze evacuarea cu forţe militare. În piaţă ar fi trebuit să fie TAB-urile, dar au fost trimise de Stănculescu spre cazarmă

Generalul Iulian Vlad: „În sediul Comitetului Central, la acea oră erau până la aproape câteva sute (500) de ofiţeri ai Direcţiei de Securitate, înarmaţi cu cele mai bune arme din dotarea infanteriei, pistolete, automate, puşti mitralitere ş.a.m.d., dar uşile (poarta B, la ora 10:01) s-au deschis tot la ordinul pe care l-am dat.

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, “nu se aproba”.

Vineri, 22 decembrie 1989, ora 11:40.
La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem

0ra 12:06 Ceauşescu a ieșit cu portavoce

Ceauşescu cere o portavoce şi iese în balcon. Vrea să iasă în faţa mulţimii, iese în balcon şi încearcă să le vorbească.
Cornel Brad, unul dintre martorii evenimentelor din 22 decembrie 1989, la vremea respectivă având vârsta de 15 ani, povesteşte în detaliu atmosfera din piaţa fostului Palat al Republicii Socialiste România, precum şi un moment puţin documentat din acea zi: la ora 12.06, cu doar trei minute înainte ca elicopterul să decoleze, Nicolae Ceauşescu a ieşit cu o portavoce pe balconul CC, într-o ultimă tentativă disperată de a se adresa mulţimii

La ora 12:09 Ceausistii au evadat pe fereastra de la etajul 6. După plecarea lui Ceaușescu, cei prezenți în clădirea CC s-au ascuns sau au fugit.
Sotii Ceausescu parasesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Malutan, impreuna cu Emil Bobu si Manea Manescu

Prin ordinul transmis la ora 13:30 (nota telefonica nr. 39), generalul Stanculescu il deposedeaza oficial pe Ceausescu din functia de comandant suprem, ordonand Armatei sa nu mai execute decat ordinele ministrului Apararii, dar autorizeaza trupele sa asigure „paza obiectivelor civile de importanta deosebita”, adica sediile comitetelor judetene de partid din tara, ceea ce a insemnat in fapt preluarea controlului de catre Armata asupra centrelor de putere politica. Incepand cu ora 13:30, generalul Stanculescu ordona preluarea, sub controlul fortelor Armatei, a Televiziunii, Radioului si a Palatului Telefoanelor.

Fac o scurta escala la Snagov, dupa care isi continua drumul spre Targoviste, Dupa ce ii abandoneaza pe Emil Bobu si Manea Manescu, sotii Ceausescu se urca din nou in elicopter la ora 13:05, ordonandu-i pilotului Vasile Malutan (decedat in 1995 intr-un stupid accident aviatic) sa-i duca spre Tîrgoviste. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul ii debarca inainte de localitatea Titu, sub pretextul ca pot fi reperati de la sol si pot fi oricand doborati. Dupa ce reusesc sa captureze un automobil Dacia, condus de un medic din Gaesti, cei doi comanda sa fie dusi la Targoviste. Masina se defecteaza, astfel ca in comuna Vacaresti este oprita o alta Dacie, al carei proprietar ii conduce si ii lasa la Institutul pentru Protectia Plantelor din Targoviste la ora 14:30, unde, dupa nici o ora (15.30), sosesc doua masini ale militiei (Constantin Paisie)

Dupa ora 13:30 (estimarea veridica este 13:40-13:45), contactat de Ion Iliescu, generalul Stanculescu il cheama pe acesta la MApN, ii ofera protectie si il recunoaste ca succesor al lui Nicolae Ceausescu. In scurt timp, Ion Iliescu va fi contactat si de colonelul Gheorghe Ratiu, din partea conducerii Securitatii.
Inainte de ora 14:00 a zilei de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era recunoscut ca succesor al lui Nicolae Ceausescu si sprijinit de Armata, Ministerul de Interne si Securitate.

În 1950 Ion Iliescu a fost selecţionat pentru studii în URSS şi a urmat 5 ani cursurile Institutului Energetic de la Moscova, ocazie cu care l-a cunoscut, ca secretar al Sovietului Unional al Studenţilor şi Aspiranţilor Români aflaţi la studii în URSS (organism subordonat Komsomolului sovietic) pe Mihail Gorbaciov, viitorul lider al CC al PCUS.

Şeful direct al lui Ion Iliescu pe linie de Komsomol a fost Alexandr Şelepin, viitor preşedinte al KGB. În conformitate cu acest statut al său şi cu atribuţiile pe linie de Komsomol, Iliescu ar fi trebuit să urmeaze cursurile Serviciului A, din cadrul Directoratului 1 al KGB, specializat în probleme de dezinformare şi operaţiuni de influenţă sub acoperire în exteriorul URSS.

Generalul Stănculescu: “La 13:30 am hotărât răsturnarea lui Ceauşescu de la putere”
După trei ore de la preluarea puterii, Stănculescu intră în contact cu Ion Iliescu. “La ora 13.40, Iliescu îl sună pe Stănculescu la minister şi stau de vorbă 15 minute.

„Ceauşescu ceruse, după ora 10.00, de trei ori să părăsească clădirea. Prima a fost să fie scos prin subsol, însă cei de la Direcţia a V-a, au spus că traseul nu este operaţional. A cerut apoi ca maşina să vină la scară. Marin Neagoe, şeful pazei preşedintelui, i-a spus să nu iasă că sunt muncitorii pe stradă. Era pe la ora 10.30. I-a cerut generalului Eftimescu, care era şeful grupei operative la etajul 1, să-i organizeze evacuarea cu forţe militare. În piaţă ar fi trebuit să fie TAB-urile, dar au fost trimise de Stănculescu spre cazarmă. Trebuia să vină cu chepengurile deschise. Să iasă direct de pe uşa CC în TAB-uri şi să plece în forţă trăgând foc, chiar omorând oameni. Cu TAB-urile astea avea în gând să ajungă la Snagov. A fost planul lui Eftimescu. În urma acestor eşecuri de a-l evacua s-a mers cu varianta cu elicopterul. Stănculescu ia legătura cu generalul Rus şi îi cere elicopterul. Stănculescu se înţelesese cu Neagoe. Au chemat să coboare două elicoptere. Cum Ceauşescu a plecat de la etajul 1, Vlad a dat ordinul de deschidere a uşilor.”

Dumitru Burlan, care se ocupa contrainformativ cu securitatea familiei prezidenţiale, confirmă că Securitatea a anticipat căderea lui Ceauşescu şi a contribuit la asta. Mai mult, colonelul Burlan relatează o întâmplare de o importanţă deosebită. El susţine că superiorul său direct, generarul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a a Securităţii, discuta cu alţi capi ai Securităţii despre înlăturarea dictatorului.

Ilie Verdeț

Ilie Verdeţ se afla deja în Comitetului Central în momentul intrării revoluţionarilor în sediu. Fusese chemat dimineaţa de veterani ai partidului, inclusiv de fratele lui Ceauşescu, generalul Ilie Ceauşescu, să încerce să-l convingă pe acesta să cedeze puterea de bunăvoie, cînd coloanele de manifestanţi plecaseră deja din marile uzine, spre centru. Fără să reuşească. ”Am auzit apoi elicopterul aterizînd pe clădire şi plecarea lui. După puţin timp, a venit la mine în birou generalul Vlad, însoţit tot de unul de la securitate şi apoi a venit şi Dăscălescu. Au intrat, s-a auzit un foc de armă în clădire şi pe scări veneau 10-15 oameni cu pistoale, înarmaţi, unii purtau uniforme de gărzi. M-au recunoscut, m-au rugat să-i ajut să-l prindă pe Ceauşescu. Le-am spus că Ceauşescu a plecat cu elicopterul. Vlad a venit la mine şi mi-a spus că trebuie să dau un telefon să nu se întîmple nenorociri. I-am spus că n-am cuplaj, atunci a sunat la centrală şi imediat mi-au deblocat telefoanele. A sunat pe telefonul guvernamental, a spus că Ceauşescu a fugit şi vorbea de demobilizarea tuturor efectivelor şi să nu se tragă, dădea ordine. Apoi, la sugestia mea, a dat ordin pentru eliberarea tuturor deţinuţilor politici. Dăscălescu începuse să plîngă, ca un om deprimat, că trebuie să facem ceva că ţara se duce de rîpă”.

Constantin Lucescu

Marius Tucă: (10 decembrie 1989) Cum ați ajuns să participați la acest proces?

Constantin Lucescu: Domnul Tucă, dacă imi dați voie, în primul rând să nu amestecăm actul de justiție cu ceea ce s-a întâmplat cu aceea activitate din care soții Ceaușescu au fost executați. Aceea activitate nu are în niciun fel conotație juridică și de drept cu ceea ce se numește proces penal. Pentru un proces penal trebuie să am un rechizitoriu care trebuie adus în cunoștința inculpatului după aia trebuia sesizată instanța și dat număr de dosar. trebuia angajat un avocat și nu impus, trebuia să i să dea dreptul la sau să i se verifice apărările să i se dea dreptul la probe să i se respecte dreptul la recurs.

Gelu Voican-Voiculescu este de acord ca a fost vorba de un asasinat politic. 5 decembrie 2019 Tucă Show

Tucă: Ajungem la faptul că ați hotărât să-i executați pe cei doi.

Voiculescu: Nu eu am hotărât, s-a hotărât grupul CFSN prin semnatari

Tucă: la Comisia Parlamentară ați declarat: „în 24 decembrie 1989 (asta a fost în fața Comisiei). A fost acel moment culminat al vieții noastre intram doi câte doi în baia lui Milea lăsam apa să curgă șopteam diverse formule eu am spus săi facem scăpați de sub escortă cum s-a făcut cu Zelea Codreanu, îi omorâm și gata! Îi v-a judeca și îi condamnăm la moarte pentru că faptele există pentru această condamnare.

Voiculescu: Am susținut necesitatea lichidării lui Nicolae Ceauşescu

Marius Tucă: dumneavoastră, Cazimir Ionescu, Petre Roman, Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, au întrat câte doi, doi în baia lui Vasile Milea.

Voiculescu: da, pentru că eram obsedați că suntem ascultați. Susțineam să urmăm gherila urbană care făcea morți nevinovați. Nu știm nici până astăzi cine era gherila urbană. La procesul de la Târgovişte Curtea formată din Gică Popa, Nițoi și cei trei ofițeri asesori populari s-au retras într-o camera de deliberare și au ieșit cu sentința pedepsei capitale nimeni n-a fost peste ei să-i spună. Au condamnat neinfluențat de nimeni.

Tucă: cei care au participat au mărturisit că-l știau de când au plecat de la Bucureşti care o să fie locul executiei înaintea de proces colonelul Boieru a fost informat în conștiințat că i s-a spus că o să fie executați și au stabilit împreună exact locul executiei

Voiculescu: după proces.

Tucă: înainte de proces

Voiculescu: eu nu-l cunoșteam pe Boeru. Locul executiei nu-l știa nimeni

Tucă: Boieru care era căpitan împreună cu generalul Stănculescu cu Cârlan și cu celălalt au stabilit că o să aibă loc o execuție, au stabilit locul și așa mai departe.

Voiculescu: da, și eu între timp vorbeam cu Gică Popa în prezența lui Mugurel Florescu și a celorlalți din completul de judecată și discutam cum v-a fi dispozitivul execuții că nu mai facusem în viața mea o execuție, în timp ce pregăteam lucrurile astea s-a auzit rafala de pistol de mitralieră am înțeles că ne-au luat-o înainte. Deci noi urmam să facem o execuție altfel aranjat.

Tucă ați hotărât în baie pe rând cu toți celalalti cu care ați vorbit și ați hotărât execuția

Tucă: în acele zile când s-a aflat că soții Ceauşescu au fost prinși și aduși în cazarma lui colonelul Kemenici de la cazarma de la Târgovişte ce ați făcut cum ați gândit?

Voiculescu: Nu știam locul precis abia în discuția cu generalul Stănculescu mi-a spus și eu i-am zis imediat trebuie suprimați asta era în 22 înainte de ne-a întruni de a face comunicatul către țară și el mi-a spus că poate face legătura a vorbit cu Kemenici într-un limbaj destul de descifrat și mi-a dat numărul lui pe scurt și i-am comunicat luăm această măsură am stabilit parola „recurgeți la metodă”.

Tucă: eu cred că datorită oamenilor care au ieșit în stradă, datorită tinelor care au murit atunci să luptă în România în decembrie 1989 a fost revoluție dar în același timp avut loc un asasinat politic.

Voiculescu: orice proces politic este un asasinat politic. Mareșalul Petan a fost condamnat cu totul abuziv la 92 de ani chiar de cei care i-a numit în funcție și i-au jurat credință.

Tucă: după căderea cortinei de fier, un exemplu care conducătorii să fie executați, în felul cum Ceauşescu a fost executat. Da sau nu, nu.

Voiculescu: tocmai asta a dat credibilitate procesului revoluționar în 1989.

Tucă: de ce ati sunat la Moscova și nu la Washington

Voiculescu: Nu știu

5 decembrie 2019

Citește

Ancheta procurorilor militari a mai stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului Ceauşescu, printr-un proces penal simulat.

„În cele din urmă, el şi Ceauşescu Elena au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare, fără posibilitatea exercitării caii de atac, iar apoi executaţi în incinta UM 01417 Târgovişte”, relatează faptele anchetatorii

Procurorii susţin că uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, „a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vârfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţă poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri”.

Colonelul Ion Mareș a menționat și că generalul Victor Atanasie Stănculescu i-a spus că răspunde „cu capul de viaţa celor doi”, ulterior trimițând mai multe TAB-uri.

Dan Iosif: „În dormitorul Elenei Ceaușescu, sub patul ei s-au găsit lăzi de muniție 7,65 AKM și s-au găsit AKM-uri, ea nu trebuia să doarmă pe așa ceva pentru că avea 8000 de securiști care o puteau păzi. Am avut senzația că au fost puse acolo intenționat (…)”

Dan Iosif
„Când am ajuns noi pe clădire, elicopterul se ridica. Poate ne mai trebuiau 5 minute să fi ajuns, toate lifturile erau blocate la etajul 6. Pe la 12 și ceva a decolat elicopterul cu tovarășii la bord. (…) După ce s-au dat arme (n.red.- dintre cele găsite în CC pentru persoanele care pătrunseseră în clădire), fiecare și-a luat câte un punct de observație și au început să apară ofițeri de securitate, persoane sus puse ca Vlad Iulian, care la ora 13.30 era controlat de noi, avea în stânga și dreapta doi oameni puși de noi (…) S-a constituit un comandament în camera 22, unde era militar, iar în camera 225 era comandament civil. În camera 225, comanda dl Mazilu (n.red. – Dumitru Mazilu), iar în 226, Gușă și Vlad, ei au fost primii care ne-au învățat cum să tăiem cablurile de telefon de ascultare, de imprimare a discuțiilor (…) apoi am început să arestăm pe Dincă, Postelnciu, Verdeț, Fl. Ceaușescu și alții mai mărunți. Pe Ilie Ceaușescu l-au adus aici după ce a fost arestat”

Zgomotul ciudat care a indus panica în rândurile manifestanților

Mitingul din 21 decembrie 1989 a fost marcat și de un moment ”exploziv”, participanții fiind cuprinși de panică după ce s-a făcut auzit un zgomot ciudat, ca o explozie, fiind aruncate tablourile, steagurile și lozincile comuniste.

Ștefan Andrei, fost ministru de Externe al Republicii Socialiste România

”Hotărârea organizării mitingului au luat-o Nicolae şi Elena Ceauşescu în seara de 20 decembrie. Comitetul Politic Executiv nu a fost informat şi nici alţi oameni nu au fost consultaţi. Părerea mea este că ea l-a sfătuit să facă acest miting, considerând că va fi un eveniment similar cu cel din august 1968, unul din momentele de vârf ale activităţii sale.”

Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din Decembrie 1989 precizează că ”a urmat efectul sonor care a creat panică şi a determinat pe unii manifestanţi să arunce tablourile, steagurile, lozincile şi să încerce a părăsi prin fugă piaţa. Astfel, mitingul s-a transformat într-o panică totală care a surprins întregul aparat de opresiune (….) Numeroşi martori confirmă zgomotul insuportabil echivalent cu cel produs de formaţii de avioane, elicoptere sau tancuri, care iniţial a provenit dintr-o sursă de bruiaj amplificată la maximum prin difuzoare”.

”Panica produsă s-a datorat existenţei unei senzaţii fizice de spaimă atât de puternică încât lăsa impresia unei treceri la inconstient, în timp ce în urechi răsuna un huruit insuportabil (….) Asemenea trăiri pot fi provocate, după afirmaţiile unor specialişti, de emiterea unor sunete de joasă frecvenţă, sub pragul audibilului.”

Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din Decembrie 1989

”Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că una dintre autospeciale a fost sursa sunetului de joasă frecvenţă cu efect de panică”
În rechizitoriul Dosarului Revoluţiei Române din 1989 este consemnată declaraţia lui Dumitrescu Ionel. Acesta, în decembrie 1989, era ofiţer al MApN, cu gradul de inginer colonel în cadrul Secţiei cu înzestrare cu materiale tehnice a Consiliului Politic Superior al Armatei.

Potrivit declarației sale, respectivul zgomot ciudat” a provenit de la una dintre cele patru autospeciale care aveau ”misiunea” de a amplifica sunetul în timpul mitingului, autospeciala fiind ”sursa sunetului de joasă frecvenţă cu efect de panică” și nu un ”sunet generat de sovietici sau americani”.

Colonel-inginer Dumitrescu Ionel
“La 21.12.1989 de la unitatea unde activam au fost trimise patru autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul, respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Română. Aceste autospeciale s-au aflat sub comanda lt.maj. Grumaz Alexandru. Conform planificării, cele patru autospeciale au fost instalate. Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că una dintre autospeciale a fost sursa sunetului de joasă frecvenţă cu efect de panică, sunet care a provocat dezordine în mulţimea adunată în Piaţa Palatului, cu ocazia mitingului popular convocat de preşedintele Nicolae Ceauşescu. Semnalul de panică a fost opera propagandei speciale la inamic (….) Precizez că acel sunet cu efect de panică, înregistrat pe două benzi magnetice a fost probabil importat. Anterior datei de 21.12.1989 nu a existat nicio situaţie în care respectivele benzi să fie scoase pe teren. Este important de precizat că cele două benzi nu au apărut ca fiind înregistrate în evidenţele unităţii. La 21.12.1989 ele au fost scoase şi folosite în premieră (….)”, s-a menționat în rechizitoriu. ”În timp, s-a acreditat ideea conform căreia acest sunet a fost generat de sovietici sau americani, însă realitatea este că sunetul a fost generat de una dintre cele patru autospeciale dispuse de UM 02348 Bucureşti în perimetrul pieţei”

Raportul Serviciului Român de Informații atestă faptul că mai multe persoane care au participat la miting au afirmat că unii purtători de lozinci, cu mânerele cu vârfuri ascuțite, atipice pentru cele confecționate pentru acest scop, au început să-i împungă pe cei din jurul lor, strigând “Fugiți că ne omoară! Vin tancurile!”. Și Constantin Manea, șeful de cabinet al lui Ceaușescu, a susținut că după evacuarea populației aflate la miting, au fost găsite foarte multe sule, cu vârfurile însângerate.

Chiar dacă o parte dintre participanții la miting au părăsit piața, la solicitările insistente ale lui Ceaușescu, o altă parte s-au repliat în fața Comitetului Central, conducătorul statului reluându-și discursul.

Ce s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 21 decembrie
După doar 21 de minute, la 12:51, participanții dinspre Ateneu încep să părăsească Piața Palatului, iar după alte 10 minute, apar steagurile fără stemă, grupuri de manifestanți care scandau lozinci anti-Ceaușescu și care cereau populației să se alăture. În zonele adiacente clădirii Comitetului Central, rândurile celor care erau implicați activ au început să se îngroașe, iar după câteva momente de mișcări hatorice, două nuclee de protestatari au apărut la Intercontinental și în Piața Romană.

Primele TAB-uri au ajuns în zona Pieței Universității în jurul orelor 14:30, având misiunea de a ocupa un dispozitiv de blocare în sprijinul forțelor de ordine.

Ion Iliescu

În 22 decembrie 1989, după ce Nicolae Ceauşescu a părăsit sediul CC, numai în urma unor apeluri insistente făcute în direct la Televiziune de generalul Militaru, Ion Iliescu a plecat de la Editura Tehnică, unde urmărea evenimentele la televizor, la Ministerul Apărării Naţionale. Aici, cu sprijinul lui Victor Atansie Stănculescu, a luat legătura cu comandanţii marilor unităţi militare şi s-a asigurat de sprijinul lor. Numai în urma acestor asigurări a apărut în cele din urmă la TVR, unde a susţinut, în prima sa intervenţie, că Ceauşescu “a întinat idealurile socialismului”. A convocat “oamenii de bine” în faţa sediului CC al PCR, pentru un miting, la orele 17. S-a reîntors apoi la sediul MapN, unde a stabilit primele măsuri pentru preluarea puterii. La ora 17 a încercat din nou să ia cuvîntul la miting, dar se scandează “Fără comunişti”.

Potrivit propriei declaraţii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Ion Iliescu se afla în biroul său de la etajul 7 al Casei Scînteii. Venise la serviciu ca într-o zi obişnuită, cu tot cu coloana de securişti care îl supraveghea. „Eu eram urmărit de un filaj la lumina zilei. Nici măcar nu se mai jenau de vreo cinci ani. Erau trei maşini care se ocupau numai de mine. Două mă urmăreau permanent, a treia rămânea în faţa casei. O urmăreau pe soţie şi pe cine vine, intră şi iese de la mine.

La ora 14, căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”. Peste circa o jumătate de oră, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brateş coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revoluţia română în direct. Ion Iliescu a luat cuvântul în jurul orei 14.45

Inclusiv în 21-22 decembrie, cele două maşini m-au escortat până la Casa Scînteii, unde aveam sediul Editurii Tehnice. Pe la ora 11.00, că erau, de acuma, şi cei din editură edificaţi şi urmăreau cele două maşini care veneau după mine şi plecau cu mine. Unul zice: «Domnule, au dispărut cele două maşini care au venit cu tine dimineaţă!». Şi pe urmă a apărut scena asta cu elicopterul. Mi-am luat rămas bun de la băieţii de la editură, zic: «Fraţilor, s-a terminat!». Am coborât, am dat un telefon la Televiziune şi unul la Armată, cred, unde am dat de Stănculescu. Prima chestiune, m-am dus la Televiziune, am văzut adunarea aceea a oamenilor”, declara Ion Iliescu, în 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentele din Decembrie 1989. Cele cinci telefoane date de Iliescu Iliescu a plecat de la Editura Tehnică în jurul orei 13.40, după ce vorbise la telefon cu şefa lui directă, Suzana Gâdea (ministrul Culturii), dar şi cu generalul Victor Atanasie Stănculescu (care se afla la Ministerul Apărării Naţionale.

Aşa reise din declaraţia lui Ion Iliescu. Un martor al traseului parcurs de Ion Iliescu la 22 decembrie 1989 este Florin Velicu, instructor la Consiliul Culturii în 1989. Potrivit acestuia, Iliescu a intrat în priză după ora 13.00, când s-a deschis Televiziunea. „La un moment dat a sunat la Suzana Gâdea. Eu nu am înţeles de ce a sunat, dar a întrebat-o dacă e adevărat că Ceauşescu a căzut. Nu ştiu ce i-a răspuns Suzana. Cert e că, după ce a închis, Ion Iliescu a spus: «A dracului şmecheră!»”, a consemnat istoricul Alex Mihai Stoenescu în convorbirea cu Velicu. Velicu a fost martor şi la convorbirea lui Iliescu cu generalul Stănculescu, la Ministerul Apărării.

După telefonul dat Suzanei Gâdea, Iliescu şi Velicu coboară de la etajul 7 al Casei Scînteii (unde funcţiona Editura Tehnică) la etajul 1 al aceleiaşi clădiri (unde era Consiliul Culturii). Acolo ajung în biroul unui fost secretar de stat, Ladislau Hegheduş. De aici, Iliescu cere legătura la MApN, pe firul scurt. „A sunat la minister şi a dat peste Stănculescu. Stănculescu i-a spus, n-am auzit, dar am înţeles chestia asta de la Ion Iliescu: «Mă cheamă acolo!». Stănculescu i-a spus să vină acolo”. Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, drumul lui Iliescu spre centrele de putere a început aşa: „Iliescu a dat cinci telefoane de la Casa Scînteii. Primul a fost la Suzana Gâdea, în jur de ora 13.00. Apoi a sunat la Televiziune, unde a vorbit cu directorul Stanciu, apoi a telefonat la CC, unde a vorbit, la Cabinetul 1, cu un revoluţionar, pe nume Luca. A sunat şi acasă, iar în jur de 13.40 a telefonat la Ministerul Apărării şi a vorbit cu Stănculescu, pe firul scurt”.

La ora 14.35, Ion Iliescu intră în Televiziune, vorbeşte şi pleacă la Stănculescu. Ajunge pe la 16.00. Făcuse accident cu un Trabant. Merge apoi la CC, începe să ţină discursuri şi să organizeze grupul de noi lideri ai ţării. Îl găseşte pe Sergiu Nicolaescu acolo. Mai întâi, Iliescu urcă în balcon şi vrea să vorbească mulţimii. Începe în stilul său caracteristic: „Dragi tovarăşi“. Mulţimea îi răspunde: „Fără comunişti!“. Nicolaescu îi dă un cot tovărăşesc, preia microfonul şi linişteşte revoluţionarii cu aceste vorbe: „Sunt eu, Sergiu Nicolaescu!“. Acum, Iliescu le poate vorbi. La puţin timp după intervenţiile „emanaţilor“, încep să se-audă focuri de armă. Nicolaescu e din nou operativ: îi dispersează pe cei refugiaţi în sediul CC cu aceste cuvinte: „Fugiţi, că sediul e minat“. Cu vorbele acestea, cineastul reuşeşte, indirect, să facă selecţia de cadre a grupului revoluţionarilor. Astfel, la 18.30, se vor refugia în sediul Televiziunii, la etajul 11, doar o parte dintre cei care vorbiseră de la balconul CC.

După demisia lui Dăscălescu, numele celor înscrişi pe listele lui Verdeţ sunt anunţate de la tribună. Mulţimea începe să huiduie. Verdeţ nu trece testul străzii. În plus, Iliescu anunţase pe la 15.00, la televizor, sfârşitul dictaturii ceauşiste.
În jurul orei 14.00, Consiliul Democraţiei din CC al PCR iese în balcon să vorbească mulţimii. Câteva cuvinte revoluţionare – Verdeţ. Apoi, Alexa Visarion citeşte tabelul cu noii conducători ai României, care-l are, drept cap de listă, pe Verdeţ şi, printre rânduri, pe fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad. Numele mai mult asmut mulţimea. Încep huiduieli. Cade guvernul!

Vasile Valcu, Ilie Verdeț, generalul de Securitate Iulian Vlad

Drumul la MApN îl scosese pe Verdeţ din joc.

În jurul orei 17.00, Iliescu ajunge la Ministerul Apărării. Alt pol de putere! La MApN, Iliescu, Petre Roman, Voican Voiculescu şi Stănculescu discută despre cum are să se numească noul Consiliu al Frontului Salvării Naţionale. Şi acest for – organism al puterii provizorii. Victor Athanasie Stănculescu va avea, peste mulţi ani, următoarea explicaţie: „Puteam să aleg între Ion Iliescu, aflat pe poziţii, Ilie Verdeţ, care era dispus să facă repede un guvern recondiţionat, Constantin Dăscălescu, despre care aveam informaţii că vrea să cheme Marea Adunare Naţională“. Se pare că Stănculescu acceptă prima variantă. Odată cu anunţul formării CFSN, CDC-ul lui Verdeţ se stingea. Revoluţia trecuse peste liderul CC, Ilie Verdeţ.

Florin Velicu

Chemat de Militaru Florin Velicu a confirmat trecerea lui Iliescu pe acasă, prin Primăverii. „Ion Iliescu a plecat cu maşina lui, eu cu maşina mea, împreună cu o colegă de la Hegheduş, Marcela Iacob este numele ei, şi am plecat la el acasă. Era lume multă acolo. El a intrat, spunând că vrea să vadă dacă merge cu el şi soţia, Nina. Lumea aştepta, iar eu, la un moment dat, m-am întrebat ce se întâmplă, de ce întârzie atâta, merge sau nu merge doamna Nina? El era foarte preocupat de Televiziune. El voia să ajungă acolo, nu la Armată, unde se putea întâmpla altceva. De acolo am plecat, el cu maşina, spre Televiziune, eu din nou cu maşina mea şi cu Marcela Iacob înăuntru”.

În „Istoria loviturilor de stat în România”, Alex Mihai Stoenescu susţine că Iliescu nu a venit de capul lui la Televiziune, ci a fost adus acolo. „Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre primii care, observând degringolada din Televiziune şi incapaciatate, nucleului strâns în jurul lui Mircea Dinescu şi al lui Ion Caramitru de a întocmi un document politic, s-a gândit la Ion Iliescu, pentru calităţile sale de politician şi disident. Din cu totul alte motive, ţinând cont de conspiraţia din care făceau parte, generalul Militaru a dorit ca Ion Iliescu să fie chemat: «Înainte de a intra în studio, am rugat pe cineva din personalul Televiziunii să-l sune pe domnul Iliescu la telefonul 18.06.30 şi să-l cheme pentru a se putea adresa poporului român»”.

„A venit Iliescu, a venit Iliescu!”

Puţin după ora 14.00, la Televiziune a apărut şi Ion Iliescu. Momentul a fost surprins pe holul studiourilor de Mihai Montanu, unul dintre revoluţionarii care au ajuns la Televiziune alături de Petre Roman. Montanu declara Comisiei „Decembrie 1989″: „Ies din Studioul 4 şi aud voci pe hol: «A venit Iliescu, a venit Iliescu!». Apare un tip, aşa, cu unul mare lângă el, pupături, chestii. Toată lumea se înghesuie în lift. Urcăm la etajul 11. În biroul lui Petre Constantin era lume multă, generali”. După momentul pupăturilor, la 14.35 are loc prima intervenţie televizată a lui Iliescu, în Studioul 4, când îşi dă întâlnire cu „factorii de decizie” la CC, ora 17.00. La câteva zeci de minute după prima intervenţie, care a avut loc în mijlocul revoluţionarilor, Iliescu revine pe micul ecran, dar din Studioul 5, unde cadrul nu mai era aglomerat. După cea de-a doua intervenţie, Iliescu şi cei din jurul lui s-au pregătit pentru îmbarcarea spre Ministerul Apărării. Se apropia de ora 16.00.

Dacia lui Ion Iliescu, Dacia lui Nicolae Ceauşescu

Principalul martor al drumului spre Armată a fost acelaşi Florin Velicu. El conducea Dacia în care au urcat Iliescu, Militaru şi noul personaj misterios intrat în tablou, Gelu Voican Voiculescu. La acea oră, soţii Ceauşescu se aflau tot într-o Dacie (maşina-radar a Miliţiei Târgovişte), în grija a doi subofiţeri de Miliţie, în păpurişul de la Răţoaia, judeţul Dâmboviţa. În dialogul cu Alex Stoenescu, Velicu a povestit cum, în drum spre Ministerul Apărării, a avut un mic accident cu un Trabant: „În maşină ne-am urcat aşa: stăteam eu cu generalul Militaru în faţă şi Iliescu în spate, între Voican Voiculescu şi Ispas. Deja vedeam pe stradă ce era, lume venind, plecând, urlând. Eu, în maşină, îmi montasem o sirenă. O băgasem sub capotă şi îmi montasem un buton sub bordul maşinii. Militaru a spus: «Dă-i drumul la sirenă!». Am prins un Trabant pe la Academia Militară, l-am aruncat într-o parte, noroc că nu s-a întâmplat nimic, am mers mai departe şi am ajuns la Ministerul Apărării, în Drumul Taberei”.

Preluarea puterii de la Armată În jurul orei 16.00

Ion Iliescu a ajuns la sediul MApN. Totul se desfăşura ca la carte, după o regie bine organizată. Înainte de a ajunge la Televiziune, Iliescu luase legătura cu Stănculescu, din birou de la Hegheduş, pe firul scurt. Un martor al momentului MApN a fost Mihai Montanu, care a venit de la Televiziune după maşina lui Iliescu. „Ajungem la MApN. Aici, biroul plin de generali şi câţiva civili. Ne aşezăm la o masă lungă. Discuţii: crearea organului puterii de stat, care să preia puterea şi să conducă activitatea mai departe. Au fost patru, cinci variante până la Frontul Salvării Naţionale. S-a stabilit să plecăm la CC, să batem lucrurile în cuie. Dintre civili eram eu, Iliescu, Roman, Creţu (care e acum în SUA)… Stănculescu, care fusese numit de Ceauşescu ministru, a întrebat: «Eu ce fac?». I s-a spus: «Iei comanda aici şi supraveghezi să nu se întâmple ceva». Când să ieşim pe uşă, Iliescu a spus să rămână unul dintr-ai noştri, să supravegheze Armata. Dă roată cu privirea şi se opreşte la mine: «Dumneata rămâi!». Am întrebat: «De ce?». Mi-a spus: «Dumneata eşti reprezentantul revoluţionarilor, supraveghezi tot ce se întâmplă din punct de vedere militar»”. După ce şi-a lăsat omul, pe Montanu, la Armată, Iliescu şi-a continuat drumul spre Comitetul Central, unde era haos. Era în jurul orei 17.00. A urmat cunoscuta scenă a balconului, după care „stâlpii” noii puteri s-au retras să facă bine-cunoscutul circ cu constituirea FSN. Din nou la Televiziune Ultimul popas al lui Iliescu a fost acolo unde începuse totul: la Televiziune. Era trecut de ora 22.00, iar comunicatul pentru ţară, pregătit după constituirea Frontului Salvării Naţionale, era gata. Anunţul a fost făcut în jurul orei 23.00, de faţă fiind prezenţi, lângă Iliescu, generalul Militaru, Silviu Brucan, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Dan Marţian.

Aici s-a încheiat traseul lui Ion Iliescu de la funcţia de director de editură la cea de lider FSN. Şi la şef de stat, evident. În zece ore, viaţa i s-a schimbat radical. Momentul fusese pregătit însă cu multă atenţie, într-o ţesătură din care nu lipseau Silviu Brucan, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi, pe post de victime, soţii Ceauşescu. În acea noapte de 22 spre 23 decembrie, Ion Iliescu a rămas în Televiziune. Deciziile luate şi ordinele date, cot la cot cu generalul Militaru, aveau să constituie graniţa dintre viaţă şi moarte pentru sute de români. „După ce m-am certat cu Caramitru, Bujor vine la mine. Zice: «Vrei să-l chem pe Iliescu?». ” Sergiu Nicolaescu regizor şi actor „Generalul Militaru a dorit ca Ion Iliescu să fie chemat, la 22 decembrie la Televiziune.” Alex Mihai Stoenescu istoric

Constantin Boştină, fostul secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu face o dezvăluire senzațională într-un interviu la Antena 3

„Generalul Vlad mi-a spus să o las mai moale cu Ceaușescu”

Întrebat dacă a înțeles că lucrurile merg în direcția din decembrie 1989, Constantin Boştină, fostul secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu a spus că generalul Vlad i-a spus „să o lase mai moale cu Ceaușescu”, încă din luna mai 1989.

„În perioada cât eu am fost secretar general al lui Ceaușescu generalul Vlad pe vremea aia era șeful aghiotanților. În mai 89 mi-a spus să o las mai moale cu Ceaușescu. Nu am pus întrebări că dacă pui întrebări te complici. Se intenționa să mă pună prim-secretar la Iaşi şi am refuzat. Dacă pui întrebări cazi în plasă.

Mi-am văzut de treabă. Am început să nu mai aplaud atât de mult, am lăsat mai moare diverse chestiuni şi eu le socoteam că nu sunt în regulă, că am avut confruntări chiar cu Nicolae Ceaușescu. Probleme economice”

Cum s-a planificat lovitura de stat

„Lovitura de stat a fost pregătită. Eu am avut ultima discuție cu Iliescu pe 22 decembrie seara, când m-a chemat să vin de la Botoșani şi i-am spus că nu vin. Eu fiind pe linie de stat şi nu de partid nu am fost rejectat. Am fost atras în colectivul care a preluat puterea județeană.

La vreo două ore m-a sunat colonelul Pârcălăbescu să îmi spună că tovarășul preşedinte, deci la ora 17:00 era tovarășul Iliescu şi la două ore era tovarășul preşedinte. Întreb care tovarăș preşedinte şi îmi zice Iliescu. Păi voi acolo aveți deja preşedinte? Şi nu m-am dus la Botoșani”, mai explică Constantin Boştină, fostul secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu.

„Generalul Vlad a jucat la dublu, dar nu a crezut că se va ajunge la împușcarea lui Ceaușescu”

„El (n.r generalul Vlad) a jucat la dublu în decembrie 1989. S-a înţeles până la un punct cu Stănculescu. În momentul în acer te apuci tu şi dezarmezi organele de securitate şi le neutralizezi ce faci? Faci jocul celor care au nevoie. În momentul în care ai neutralizat ai creat cale liberă pentru fotoliu”

COMITETUL CENTRAL

Sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv. la fel cum, începând cu ora 10.07, gen. Stănculescu îndepărtează blindatele din Piaţa Palatului şi opreşte trupele proaspete chemate de tandemul Ceauşescu-Milea pentru a face „mişcarea populară” una cu pământul. Aşa a trecut nestingherită „mişcarea populară” a dlui Iliescu prin cordoanele dispozitivului militar de apărare al CC şi nu a găsit în faţa clădirii nici picior de militar.

Aşa au ajuns protestatarii liber în Piaţa Palatului şi tot ca urmare a ordinelor gen. Stănculescu dintre 10.07 şi 10.35 „Armata a fraternizat cu populaţia”, „a trecut de partea poporului” etc.

Faptul că dnul Iliescu nu ştie cine a generat fenomenul terorist, deşi domnia sa a fost preşedinte al României timp de 11 ani fără să ne dea un răspuns, nu înseamnă că fenomenul nu a existat şi nu a avut nişte autori. Care, între altele, i-au ţinut la respect şi pe dânşii, sub mesele de la Televiziune sau de la MapN. Istoricul trebuie să caute răspunsul în locul celui care timp de 11 ani a avut serviciile secrete, întregul aparat de stat, Justiţia şi Procuratura pe mână. În aceste condiţii, formularea de ipoteze este firească.

Generalul Victor Stanculescu:

„Iliescu trebuie să înţeleagă faptul că a ajuns la putere cu ajutorul Armatei, a lui Stănculescu şi a ministerelor de forţă, în primul rând (şedinţa de la MApN din 22 decembrie ora 16.00), şi apoi a fost legitimat provizoriu ca lider de disidenţii comunişţi şi opozanţii de tip Doina Cornea, Tokes, Blandiana, Pleşu, aflaţi la prima şedinţă a CFSN din 27 decembrie 1989, când s-a hotărât ca ţara să fie condusă de un Biroul Politic, în frunte cu Ion Iliescu. El a reprezentat atunci, fie că unora nu le convine, o garanţie pentru Marile Puteri implicate în răsturnarea lui Ceauşescu, că persoana anunţată ca succesor a ajuns la putere. Nu era altul.”

„Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional (…) Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3″

“dupa evacuarea lui Ceausescu din CC 22 decembrie 1989 ora 12:08, a fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

(interviu pentru DER SPIEGEL din data 20 septembrie 2009

Conspiraţia din camera 226: Ion Iliescu: ”O să reconstituim structurile. Acum n-avem timp să discutăm!”

Bulversat, Ion Iliescu s-a retras, împreună cu principalii săi colaboratori din grupul pro-moscovit de ”conspiratori” din vremea lui Ceauşescu în camera 226, de la etajul 2 a fostului CC, în care nu au mai pătruns apoi decît persoanele agreate de el. Uşa era păzită de Cazimir Ionescu şi de fostul colonel de securitate Ion Hotnog. După cum a spus acesta ulterior, Aurelian Mortoiu, şeful său şi al Direcţiei a III a de Contraspionaj (UM 0625) din Securitate a fost printre cei care l au întîmpinat pe Ion Iliescu la Comitetul Central, alături de generalii Stănculescu, Chiţac şi alţi militari – dintre care unii se întrebau ce caută acel civil printre ei – şi a fost în echipa care a participat la şedinţa secretă ce a urmat.

Aici a început ”umplerea” acelui ”vid de putere” de către echipa de conspiratori pro-moscoviţi, pe care Iliescu o cunoştea prea bine şi s-a desăvîrşit ”lovitura de stat” dată de acesta revoluţiei anticomuniste, care se desfăşura în stradă. Ion Iliescu şi-a schimbat strategia după ce a fost huiduit de mulţime, înţelegînd că ”partidul comunist” nu mai e o etichetă cu ”marketing politic” şi l-a înlocuit cu o alta: ”Frontul Salvării Naţionale”. E ceea ce reisese din stenograma discuţiilor purtate în camera 226

IULIAN VLAD: SĂ-L ARESTAM PE CEAUȘESCU. STĂNCULESCU: AM DAT ORDINE INVERSĂ

Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, a relatat acel episod Comisiei „Decembrie 1989“: „După ce s-a întors generalul Milea am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major. Vizavi de biroul lui Ceauşescu. Milea era foarte afectat. Am ieşit pe culoar, la fotolii, şi a început să plângă. Spunea că nu crede că sănătatea îi va mai îngădui … să le spun soţiei, fetelor sale ce s-a întâmplat… că nu a fost pregătit să se întâmple aşa ceva. Atunci i-am spus că nu putem lăsa lucrurile aşa, că de fapt forţa este în mâna lui şi a mea. Eu stăpâneam lucrurile în sediu, iar el afară, dar el era foarte afectat. Era posibil să se evite vărsarea de sânge. Ceauşescu a rămas în sediu. Lui Milea i-am spus că trebuie să-l arestăm pe Ceauşescu. Redau: «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Mi-a spus clar: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare»”.
După ce a primit rapoarte de la toţi oamenii din jurul lui, puţin după ora 8.00, Ceauşescu a convocat de urgenţă o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al PCR. Aceasta este şedinţa în care Vasile Milea se bâlbâie şi nu este în stare să-i prezinte comandantului suprem un raport despre starea trupelor.

Ceauşescu ţipă la el şi rosteşte celebra replică: „Marş şi adu trupele!”. Vizibil marcat de această reacţie a dictatorului, Milea „bântuie” aproape o oră prin sediul CC, apoi sfârşeşte, la ora 9.35, într-un birou de la etajul 6. Ceauşescu anunţă că generalul Milea s-a sinucis şi îi pune eticheta: „laş şi trădător”.

În acest timp, Ilie Ceauşescu revine la biroul fratelui său, chemat de secretarul Hîrjău. „Am intrat în Cabinetul 1 şi mi-a spus: «Uite, Milea s-a sinucis». Era afectat atunci. Era şi ea acolo, lângă el. Şi el mi-a spus: «Te pregăteşti să iei comanda Armatei!». Îi zic: «Eu nu pot să iau comanda Armatei. Nu e calitatea mea». Aşa că mi-a zis: «Atunci du-te şi te-mbracă militar şi te duci la minister! Nu mai pierde timpul aici!». Aşa că am refuzat. Oricum, nu îmi dădea comanda Armatei, dar probabil a încercat, că deja îl chemase pe Stănculescu”, a declarat Ilie Ceauşescu, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989.
I-am spus lui Ceauşescu ce se întâmplă, că are piciorul în ghips, şi a ţipat: «Cu picioarele rupte să vină, şi să vină în cinci minute! Să nu se joace, că-l aduc arestat!»”, a relatat Constantin Manea, unul dintre secretarii de cabinet ai lui Ceauşescu.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a povestit cum a ajuns la Ceauşescu

Într-un sfert de oră de la această ieşire violentă, Stănculescu s-a conformat şi a venit la Palat. El avea să constate că sediul CC era păzit de oameni înarmaţi până-n dinţi. Ceasul arăta 9.50. Povesteşte generalul Stănculescu: „Am intrat în Cabinetul 1, în holul din faţă. Pe parcurs, pe coridoare, erau cam 50 de oameni cu automate. Asta a fost o primă imagine. Am întrebat pe unul dintre cei de pe hol unde este Comandamentul Militar. Mi-a arătat că undeva lângă Cabinetul 1. Am intrat, le-am spus că am venit şi erau toţi în panică.

M-am dus la Ceauşescu la birou. Cred că Silviu Curticeanu m-a repezit puţin. A ieşit Ceauşescu şi m-a întrebat ce am păţit la picior. Mi-a spus să iau comanda, să întărim dispozitivul şi să apărăm“.
„Generalul Stanculescu s-a intors la Cabinetul 1 si i-a spus lui Ceausescu: «Tovarase comandant suprem, trupele nu mai pot ajunge in piata. Mi-au comunicat ca nu pot trece de baraje. Va propun sa organizez o plecare cu elicopterul la unul din centrele de comanda din tara». Aveam trei astfel de centre de comanda in tara, dotate cu sisteme de conducere a fortelor. «… pregatesc sa fiti instalat la centrul de comanda si sa conduceti de acolo». In acel moment, Ceausescu l-a oprit si i-a spus: «Nu. Eu sunt comandantul Fortilor Armate… nu putea sa pronunte fortelor, spunea fortilor… Eu sunt comandantul Fortilor Armate si locul meu de comanda este aici». Stanculescu s-a dus atunci la Neagoe si s-a inteles cu el sa-l evacueze cu elicopterul”. Intors in cabinet, Nicolae Ceausescu cere, prin intermediul ofiterilor Directiei V care il pazeau, ca fortele aflate in sediu sa reziste presiunii multimii. Cei doi ofiteri nu transmit ordinul mai departe. Trebuie sa intelegem ca in acel moment in care ministrul Apararii trece peste ordinele comandantului suprem, cand ajunge la o intelegere cu seful Directiei V pentru evacuarea sefului statului din sediul puterii, iar insusi seful Departamentului Securitatii Statului comunica in teritoriu, tot din cladirea CC, ca nu se executa alt ordin decat cel dat de el, teoretic si practic, Ceausescu era indepartat de la putere. Cei trei generali au fost obligati sa joace timp de aproximativ doua ore un joc fata de Ceausescu – aparent loiali, ordonau trupelor sa nu faca nici un gest in apararea lui. Toate fortele care aparau sediile partidului au primit ordine clare sa nu intervina si mai ales sa nu apere aceste sedii, care reprezentau centrele teritoriale ale Partidului Comunist Roman, adica ale Puterii. Aceste ordine au fost date de noul ministru al Apararii, iar in ce priveste efectivul MI din Capitala, ordinul i-a apartinut, independent de Stanculescu, generalului Iulian Vlad.

Interviu cu generalul Stănculescu la B1TV

Ion Cristoiu: Dumneavoastră când ați știut precis ora, dacă mai țineți minte din după-amiază de 22 că soții Ceaușescu sunt la Târgoviște în mâna lui Kemenici?
Generalul Victor Stănculescu: În momentul când Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Târgovişte)mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Când?
Victor Stăculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara în 22. Iliescu a aflat în 23 decembrie 1989 spre dimineața.
Victor Stăculescu: Și i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singura Unitate care n-ai forțe, și i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, și o companie de vânătorii de mici, și i-am întărit apărarea lui.

Interviu cu generalul Militaru

Generalul Nicolae Militaru Nu vreau să ies la limitele adevărului şi nici să spun ceea ce nu cunosc. Hotărârea de a avea loc procesul s-a luat în seara lui 24 decembrie, în incinta MApN. Nu am participat la şedinţă. În schimb, ştiu că generalul Stănculescu a organizat totul: elicoptere, tribunal, procuratură. În dimineaţa de 25 decembrie, am fost informat că va avea loc procesul. Nu mai reţin cine m-a întrebat. “Ai ceva împotrivă să se ţină astfel procesul?” Bineînţeles că nu am avut nimic împotrivă. Când s-au întors seara de la proces, Stănculescu mi-a şoptit la ureche “Am pierdut pachetele”.Era vorba (aveam să aflu mai târziu) de cadavrele celor doi Ceauşeşti”

Nicolae Militaru: „Stănculescu era un fel de om de casă de-al lui Ceauşescu, cu legături foarte strînse cu Securitatea. Chiar fiica lui era ofiţer de Securitate. A avut legături pe linie comercială, el conducea Compartimentul de înzestrare a Armatei, compartiment care îl determina să aibă legături inclusiv cu Securitatea, cu organismele comerciale externe ale Securităţii. Noi ştiam de doi dintre cei trei adjuncţi ai lui Milea [că erau oamenii Securităţii – n.n.]. Unul era fratele lui Ceauşescu, al doilea era Stănculescu şi al treilea Guşă. Doi dintre aceştia îl urmăreau pe Milea pas cu pas şi e de înţeles că dintre ei nu făcea parte Ilie Ceauşescu, care ar fi putut să apeleze la Securitate, Direcţia de Contrainformaţii, care i-ar fi prezentat date despre Milea oricînd. Deci, ştiam că sînt ceilalţi doi. Aşadar, pentru nimic în lume, nici el şi nici Guşă nu au făcut parte din complot.”

Vasile Maluţan la Comisia Senatorială în 1995 declarația: „Când soții Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din garda (aghiotanții înarmați Marian Rusu și Florian Rat, din Directia a V-a) îi aduceau mai mult pe sus. Erau atat de speriați! Aveau nişte fețe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă ușa. Eram prea mulți. Mecanicul s-a așezat între scaunul lui Ceaușescu și ușa, așa, puțin înghesuit, ca și cum ar fi stat în brațe. Și am decolat”

Vasile Malutan: Am plecat, am decolat şi am venit spre Otopeni “Am raportat că sotii Ceausescu s-au urcat într-o maşină roşie”.

Vasile Maluţan : „Ceauşescu mi-a cerut să-i raportez generalului Rus că are nevoie de două elicoptere mari, cu trupe pentru însoţire, că se simţea descoperit. Nu avea gardă ca lumea. Şi a insistat pe treaba asta. Am luat legătura cu Rus, care zice: «Discută direct cu Tenie şi raportează-i ce mi-ai raportat mie!». Adică, ordinul lui Ceauşescu”. Colonelul Petru Tenie se afla la comanda flotilei prezidenţiale de la Snagov.
Maluţan continuă: „Am făcut cum mi-a ordonat generalul Rus, mi s-a dat legătura, am vorbit cu Tenie. Şi Tenie zice: «Vasile, fii atent că, din momentul de faţă, nu se mai ridică niciun elicopter! Aşa că, orientează-te!». Lucrul acesta m-a încurajat extraordinar. Discuţia avea loc la ieşirea din Palat. Ceauşescu a stat pe scări, lângă mine, să audă ce vorbesc. M-a auzit ce am vorbit… A dat din mână nemulţumit… Dar el pe Tenie nu l-a auzit! N-a ştiut că Tenie mi-a spus treaba asta. Eu lui Ceauşescu i-am raportat că elicopterele se pregătesc şi… or să vină. Îmi pregăteam o minciună – că voiam să plec de la Snagov – şi să-i zic că trebuie să schimbăm elicopterul, că l-am suprasolicitat la decolarea de pe CC şi nu prezintă garanţie. Dacă vrea să plece de aici şi să decoleze din nou, eu nu-i mai garantez că ajungem întregi!”.

La ora 11.30, 22 decembrie 1989 Vasile Maluţan primeste ordin de la generalul Horia Opruţa – si de la colonelul Petre Tenie ( şeful lui ierarhic la flotilă) – de decolare de pe baza aeriana de langa capitala (elicopter alb Dauphin nr. 202)

Vasile Maluţan; am luat-o de la nord spre centrul orasului spre piata palatului. Am aterizat pe terasa sediului Comitetului Central. Am ramas acolo jumatate de ora cu motoarele pornite, asteptand sa vedem ce se-ntampla. Nicolae si Elena Ceausescu erau speriati, aproape ca nu aveau putere sa mearga, erau carati de garda lor. Fostul premier Manea Manescu si consilierul Emil Bobu erau cu ei. Doi ofiteri de la Directia a V-a a Securitatii – capitanul Marian Rusu (aghiotantul Elenei), maiorul Florian Rat (aghiotantul lui Ceausescu si trei membrii ai echipajului copilotul Mihai Stefan si mecanicul Stelian Dragoi

Audierii la Comisia „Decembrie 1989“- 25 mai 1995 –În locul maiorului Florian Raţ trebuia să fie un alt ofiţer din Direcţia a V-a, Vasile Tălpeanu, care era de serviciu în ziua aceea ca aghiotant al lui Ceauşescu. Tălpeanu a dispărut, „s-a ascuns“ – a mai declarat Maluţan – „pentru că n-a vrut să mai apară lângă Ceauşescu“. În schimb, Florian Raţ, care nu era de serviciu în garda preşedintelui, s-a agăţat de elicopter. În 1990, la propriu-i proces, a fost întrebat: „De ce te-ai urcat, totuşi?“ „Mi-a fost frică să rămân acolo! Am văzut ce vine în urma noastră…“ În urma lor veneau zeci, sute de revoluţionari furioşi.

„După ce am luat înălţimea de siguranţă, am intrat în viraj către nord şi mi-am dat căştile jos de pe urechi, ca să pot să comunic cu Ceauşescu, căci el nu avea căşti. Când voia să-mi spună ceva, mă bătea pe umăr, iar eu întorceam capul. L-am întrebat: «În ce direcţie…?» Zice: «Ai luat legătura cu judeţele astea apropiate, cu Argeşul, cu Doljul…?» Zic: «N-am luat legătura cu nimeni». Nu mai răspundea nimeni la radio prin reţeaua lor. Ceauşescu s-a sfătuit puţin cu Madam şi mi-a indicat să merg către Snagov. Atunci, eu am comunicat la bază că mergem către «Balta Mică» – aşa era ştiut Snagovul: «Balta Mică»“.
Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Maluţan a fost întrebat de un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?“. „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul. Malutan, in 25 mai 1995 declarase: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi…“ La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov.

25 mai 1995- Vasile Maluţan
„De obicei, aterizam în faţa Palatului. Când am ajuns deasupra Pieţei, venind dinspre Athenee Palace, am raportat prin radio că nu se poate ateriza din cauza mulţimii. Am fost întrebat: «Pe clădire poţi să aterizezi?». «Da, bineînţeles că pot», i-am răspuns. Şi am aterizat pe terasă. Terasa era pregătită, pentru că am văzut antene de televizor care erau culcate jos, aveau un sistem de rabatare, aşa… Am aşteptat douăzeci şi ceva de minute. Pe timpul staţionării n-am redus motoarele, le-am lăsat la relanti. Oricând puteam să… Când soţii Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din gardă îi aduceau mai mult pe sus. Erau atât de speriaţi! Aveau nişte feţe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă uşa. Eram prea mulţi. Mecanicul s-a aşezat între scaunul lui Ceauşescu şi uşă, aşa, puţin înghesuit, ca şi cum ar fi stat în braţe. Şi am decolat“,
L-am intrebat pe Ceausescu unde mergem, dupa o scurta sfatuire, el si Elena mi-ai spus s-o iau catre Snagov (decolarea 12.08.) Peste 11 minute am aterizat (12.21)

M-au chemat la telefon, la palat, comandantul aviatiei si al unitatii (Iosif Rus)

Am înţeles că a fost ocupată de demonstranţi. Şi mi-am dat seama că, din momentul ăsta, trebuie să se întâmple ceva… Adică, trebuie să «divorţăm» de Ceauşescu – aşa am gândit-o eu atunci. După care m-am dus la elicopter. Am vorbit cu băieţii: «Uite, măi băieţi, am încercat şi treaba asta, să reuşim să-l păcălim, să fugim cu elicopterul la unitate. N-a fost de acord». Eu nu ştiam ce forţe au ei acolo. Că dacă ştiam că sunt numai doi soldaţi şi nu ştiu ce… porneam motoarele şi fugeam!”.

Dar aventura de la Snagov nu se încheiase. Pilotul prezidenţial îşi continuă povestea. „Am fumat o ţigară şi mă cheamă iar în interior. «Băi, ia, mă, legătura din nou cu ăştia, ce dracu’ întârzie atâta? Să chemi elicopterele!». Deci, el o credea pe aia: că vin elicopterele. Am luat legătura cu unitatea… cu Tenie, bineînţeles, că vorbeam de formă! Zic: «Ce faceţi cu elicopterele?! Uite, tovarăşul preşedinte aşteaptă elicopterele alea!». Iar Tenie: «Băi, ţine-l de vorbă!».

Eu îmi făceam planul cum să fug de aici. Cum să scap de ei. A doua oară… Iar am plecat către elicopter. Dar m-au mai chemat o dată! «Băi, vino înapoi şi dă din nou telefon, să vină ăştia!». Mă întorc înapoi – iar telefonul de formă… Acelaşi telefon – degeaba… Şi am plecat. «Eu mă duc şi vă aştept la elicopter». Dar le spun că nu mai pot să-i iau pe toţi, de acolo nu mai pot decola cu toţi, că n-am unde să-i dau drumul la vale, aşa cum a făcut de pe CC. Şi zic: «Intru în copaci… Nu se poate!» Atunci, Manea Mănescu şi cu Bobu au zis că se descurcă ei cu vreo maşină, ceva…”

După ce mi-a spus Rusu că a căzut Televiziunea, Ceauşescu mă trage de mânecă şi mă întreabă dacă «servesc cauza». La care m-am uitat aşa, puţin… că eu nu am mai auzit cuvântul ăsta! Era vreo parolă între cei care lucrau în CPEx… Nu i-am răspuns nimic. Am cerut permisiunea să plec la elicopter. Acolo, zic: «Băieţi, nu ştiu cum ieşim din povestea asta, dar oricum, noi pornim motoarele».

M-am înţeles cu mecanicul – zic: «Înainte de a apărea ei, tu eşti atent, dacă am pornit şi al doilea motor şi ţi-am făcut semn că suntem gata de decolare, te-ai urcat, ai tras uşa şi… am şters-o!» Cu scările lăsate, ca şi cum îi aşteptam pe ei… Zic: «Şi dacă apar cumva, o să poată să dea ordin la ăştia să tragă în noi. Deci, pornim motoarele şi o ştergem la unitate, că pe traseu nu ne dă nimeni jos!» Ştiam noi cum să ajungem să nu ne dea nimeni jos: să nu ne ridicăm prea sus! Şi pornesc primul motor. Când au auzit zgomotul motorului, au venit alergând către elicopter. N-am avut ce face! Dacă dădeau ordin să se tragă? Dacă trag, ne omoară ca pe nişte proşti. Că nu ştiam ce au în cap”, povesteşte Maluţan.

„Înainte de a decola, Ceauşescu a spus: «Mergem spre Boteni!». Dar eu, fără să-i raportez lui, am venit spre Otopeni. Am trecut la verticală chiar. Dar şi-a dat seama imediat! La vreo două-trei minute. Şi mă bate pe umăr: «Da’ de ce mergi spre Otopeni?». «Păi, nu mi-aţi spus să ridicăm alea două… să vedem ce fac ăia acolo…?!» Eu – crezând că îl conving să aterizăm la Otopeni! Mă simţeam în siguranţă la Otopeni, că eram la mine în unitate, nu? Şi ajungem. N-a mai comentat”.În acest moment, lui Nicolae Ceauşescu îi licăreşte o speranţă: dacă totuşi se ridică elicopterele? Dacă Armata totuşi n-a trădat? Maluţan: „Trecând la verticală, la Otopeni, unul dintre mecanicii noştri de bord de la sol zice: «Ai radio deschis, cumva?».

Zic: «Uite că nu m-am gândit la asta». Şi pun frecvenţa Radio România – programul 1. Şi ascult în căşti ce se întâmpla! Numai noi, echipajul, auzeam treaba asta. Lucrul ăsta mi-a întărit hotărârea de a scăpa de Ceauşescu. L-am întrebat dacă vrea să aterizeze în incinta unităţii. A refuzat: «Nu, ia-o către Piteşti!». Deci, el n-a fost stabil. N-a avut o idee fixă să mergem într-un anume punct. A oscilat”.
„Am luat înălţime, am urcat la 700 de metri, să nu creadă lumea că eu vreau să fug undeva sau… Nu am mai pus pus pe frecvenţă militară, am ţinut legătura cu ăştia de la trafic civil, care mi-au zis: «Ştii, ar fi bine să nu te îndepărtezi prea mult!». Asta am luat-o ca pe o ameninţare. Eram la circa 33 de kilometri de Otopeni. Mă apropiam de zona Titu, Boteni… Am vrut să iau căştile să i le dau lui Ceauşescu, să audă ce se întâmplă, ce se spune la Radio… «Fuga tiranului» şi aşa mai departe…

Dar el: «Nu asculta, mă, că alea-s minciuni – ce auzi tu acolo!». Îmi venea să şi râd, dar cel mai mult eram speriat. Am vrut să fac viraj înapoi, dar Rusu Marian, aghiotantul ei, zice: «Nea Vasile, nu e bine ce faci! Vezi, deocamdată e preşedintele României». Zic: «Bine, mă». Rusu luase căştile de la mecanicul meu de bord, care stătea lângă el, în spate. El a auzit tot, iar eu cu tehnicul nu mai puteam comunica. Dar eu am făcut virajul – 90 de grade pe dreapta, înapoi. Zic: «Bă, da’ voi nici nu ştiţi ce vreţi să faceţi de fapt. Aveţi vreun obiectiv?». Rusu zice: «Vezi-ţi de treaba dumitale!»”.

Timp de o ora, am cerut protectie aeriana, am fost refuzat.

Ceausescu incerca in zadar sa telefoneze oficealilor locali. O ora mai tarziu, (12:47) eram cu sotii Ceausescu, Emil Bobu si Manescu, fostul premier, care l-a sarutat pe mainile lui Ceausescu. Sotii Ceausescu si garzile au decolat catre Boteni. Ceausescu a aflat ca televiziunea cazuse in mainile revolutionarilor. S-a hotarat sa o ia spre Pitesti unde spera sa preia controlul.

Mi-a venit o idee salvatoare pentru noi, pentru echipaj.

Le-am spus c-am fost detectati de radar si ca putem fi loviti.

Atunci Ceausescu mi-a spus sa aterizez imediat. Am spus; “in unitatea militara?” Ceausescu a zis; “Nu, langa sosea.”

Ceausescu m-a intrebat pentru a treia oara daca sunt fidel cauzei. Am raspuns; “care cauza? A cui cauza?”

Acolo, la Sălcuţa, căpitanul Marian Rusu i-a abandonat pe Ceauşeşti

Parchetul Militar demonstrează că în decembrie 1989 în România a avut loc o lovitură de stat

Patru preşedinţi, 32 de ani şi 13 premieri i-au trebuit statului român pentru a lămuri ce s-a întâmplat cu adevărat în timpul evenimentelor din 1989, care au dus la căderea regimului Ceauşescu. Ieri, Parchetul Militar a comunicat care este stadiul cercetărilor în „Dosarul Revoluţiei”, demontând practic toate argumentele lui Ion Iliescu şi a echipei cu care a venit la putere. Aceştia au susţinut în ultimii 28 de ani teza unei revoluţii realizate de poporul român împotriva lui Nicolae Ceauşescu.

Despre teza loviturii de stat s-a vorbit fără încetare în ultimii 28 de ani. Primul ziarist român care a susţinut acest scenariu a fost Ion Cristoiu, într-un editorial din data de 23 februarie 1990. Comunicatul procurorilor militari aduce, pe lângă câteva elemente de noutate, şi multe confirmări ale tezei loviturii de stat. Probabil cea mai importantă este aceea că în 1989 nu a existat un vid de putere, demontând cea mai importantă cale de apărare a lui Ion Iliescu şi a echipei sale, care au susţinut în tot acest timp că morţi din decembrie 1989 au fost rezultatul haosului şi lipsei unei puteri politice reale în acele zile, inerente revoluţiilor.

Iliescu zice că nu la Malta s-a decis soarta lui Ceauşescu, Parchetul îl contrazice

Parchetul Militar a comunicat ieri că în cadrul cercetărilor din „Dosarul Revoluţiei”: „s-a stabilit situaţia internaţională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989, cu precădere pentru ţările din Europa de Est”, sugerând că mişcările din România nu au fost independente de înţelegirile dintre SUA şi URSS de la finalul anilor ’80.

În urmă cu 8 ani, fostul preşedinte Ion Iliescu susţinea pe blogul personal faptul că întâlnirea dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov de la Malta nu a avut nicio importanţă în desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989. „Nu la Malta s-a decis soarta României. Acolo nici măcar nu a fost vorba de România şi nici nu se punea problema schimbărilor care s-au produs apoi în tot spaţiul central şi est-european. Chiar şi Occidentul a fost luat prin surprindere de dinamica schimbărilor din toate aceste ţări”, scria Ion Iliescu în decembrie 2009. De altfel, Ion Iliescu a fost contrazis în ultimii ani şi de fostul şef al Departamentului Securităţii Statului, Iulian Vlad, care a spus în mai multe rânduri că l-a avertizat pe Ceauşescu încă din 1 decembrie 1989 că la Malta, în 2-3 decembrie, urma să se discute şi problema României, Chinei şi a Cubei, state care refuzau să aplice reformele politice anunţate de Moscova. Iulian Vlad l-a anunţat pe şeful statului de atunci inclusiv că la Malta s-a stabilit creşterea presiunii asupra celor trei ţări pentru o schimbare de atitudine. Mai mult, i-a înmânat şi o notă scrisă.

În urmă cu 11 ani, fostul preşedinte Ion Iliescu susţinea pe blogul personal faptul că întâlnirea dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov de la Malta nu a avut nicio importanţă în desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989. „Nu la Malta s-a decis soarta României. Acolo nici măcar nu a fost vorba de România şi nici nu se punea problema schimbărilor care s-au produs apoi în tot spaţiul central şi est-european. Chiar şi Occidentul a fost luat prin surprindere de dinamica schimbărilor din toate aceste ţări”, scria Ion Iliescu în decembrie 2009. De altfel, Ion Iliescu a fost contrazis în ultimii ani şi de fostul şef al Departamentului Securităţii Statului, Iulian Vlad, care a spus în mai multe rânduri că l-a avertizat pe Ceauşescu încă din 1 decembrie 1989 că la Malta, în 2-3 decembrie, urma să se discute şi problema României, Chinei şi a Cubei, state care refuzau să aplice reformele politice anunţate de Moscova. Iulian Vlad l-a anunţat pe şeful statului de atunci inclusiv că la Malta s-a stabilit creşterea presiunii asupra celor trei ţări pentru o schimbare de atitudine. Mai mult, i-a înmânat şi o notă

„Mişcarea spontană” a fost provocată prin inducerea unei stări de panică

Parchetul Militar contrazice teza echipei Iliescu conform căreia evenimentele au fost o mişcare spontană. Procurorii susţin că oamenii au fost provocaţi şi li s-a indus o stare de panică: „A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu) care a contribuit, alături de alta elemente, la dezorganizare a mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti”.

În ultimii 28 de ani, mesajul principal al echipei lui Ion Iliescu a fost că în decembrie 1989 a avut loc o mişcare de protest spontană a românilor, care s-a terminat prin schimbarea puterii politice. Aceştia mai consideră şi că în decembrie 1989 nu a fost vorba de o lovitură de stat, ci de o Revoluție în adevăratul sens al cuvantului, și că, din păcate, ea nu s-a putut desfăşura pe cale paşnică, aşa cum a fost cazul în ţările vecine. „Revoluţia română a fost una radicală din acest punct de vedere, a fost o revoluţie, una veritabilă, care s-a bazat pe o revoltă populară. Deci are şi legitimitate istorică, are o forţă pe care a dat-o şi mişcarea populară. Schimbările care s-au produs sunt de esenţă revoluţionară. Eu am venit pe valul Revoluţiei, revoluţia nu a fost generată de oameni ca mine”, este mesajul standard al lui Ion Iliescu din ultimii 28 de ani

Românii au fost dezinformaţi şi manipulaţi

Prozatorul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave”, scrie în comunicatul de ieri al procurorilor.

Scenariul cu teroriştii care ameninţau libertatea câştigată cu atâta vărsare de sânge a funcţionat atât de bine, încât românii erau convinşi în momentul în care s-a difuzat la televizor procesul cuplului Ceauşescu, că fostul dictator se uita foarte des la ceas pentru că aştepta să fie salvat de luptători palestinieni. Românii vedeau terorişti peste tot, nişte agresori care nu au fost găsiţi niciodată, dar psihoza teroristă a întreţinut ideea că Ion Iliescu, Silviu Brucan, Victor Atanasie Stăculescu sau Gelu Voican Voiculescu se luptă din greu să apere ţara. Pentru prima oară o instituţie a statului român afirmă că a fost vorba despre o imensă manipulare.

Teroriştii au fost de fapt o diversiune militară

Parchetul Militar a demontat ieri şi scenariul teroriştilor care au acţionat în acele zile: „S-a realizat edificarea parţială referitoare la declanşarea şi executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite”.

După fuga cuplului Ceauşescu, în România au continuat să moară oameni, iar teza susţinută în acele zile a fost că teroriştii atacă ţara pentru a-l repune în funcţie pe fostul dictator. În urmă cu doi ani, Petre Roman, primul premier postdecembrist, dădea vina pe Ceauşescu pentru victimele din 1989: „Se ştie foarte bine în ce împrejurări şi în ce context s-a înregistrat numărul mare de victime. Sunt toate legate de declanşarea represiunii de către dictator. Toate pleacă de acolo”.

Nu a existat un vid de putere

Procurorii afirmă că nu a existat un vid de putere în decembrie 1989: „A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar carea preluat, în timp foarte scurt , după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România. Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de Drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi internaţional”.

Este o afirmaţie care demontează o altă teză importantă a echipei Iliescu. Apropiaţii fostului preşedinte au susţinut întotdeauna că după fuga cuplului Ceauşescu în Româ nia a existat un vid de putere. Argumentul este important prin faptul că neexistând putere politică în stat, este greu de tras cineva la răspundere pentru oamenii care au murit după miezul zilei de 22 decembrie 1989, momentul în care Ceauşescu a fugit din sediul Comitetului Central.

Procurorii ştiu cine a coordonat dezinformarea
Procurorii susţin inclusiv că au descoperit şi cine au fost cei care au coordonat această manipulare, unică în istoria României: „Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune, cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de aşteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii şi eventualele complicităţi în realizarea acesteia”.

Au simulat împuşcăturile terorişitilor cu ajutorul unor aparate din dotarea Armatei

„În legătură cu aceeași diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare”, scrie în comunicatul Parchetului.

În dimineaţa zilei de 23 decembrie, 34 de militari de la Câmpina au fost ucişi de colegii lor în faţa aeroportului Otopeni. Tinerii de la Câmpina fuseseră aduşi să apere aeroportul de celebrii terorişti, în timp ce soldaţilor care se aflau deja acolo li s-a spus că se apropie un autobuz cu agresori. Diversiunea a reuşit şi 34 de tineri au murit împuşcaţi de colegii lor. Dacă în cazul Otopeni, diversiunea a fost destul de simplu de realizat, fiind greu de identificat dacă în autobuz erau soldaţi sau terorişti, în centrul Bucureştiului era mai complicat să fie puşi soldaţi sau miliţieni să tragă unii în alţii. Şi totuşi, în zilele de după fuga lui Ceauşescu, bucureştenii au auzit focuri de armă şi au văzut cum soldaţii au tras spre zonele de unde părea că ar trage aşa zişii terorişti. Tot din timpul acelor zile, a rămas celebră panica provocată de un aşa numit desant aerian din afara ţării. Şi aceasta a fost o minciună, dar totuşi cum a fost posibil? Procurorii susţin că prin intermediul unor simulatoare, achizionate de Armată în 1987. Practic teroriştii au fost nişte simulatoare. Interesant este că în 1987, departamentul de înzestrare al Armatei era coordonat de Victor Atanasie Stănculescu, din poziţia sa de ministru adjunct al Apărării, unul dintre cele mai importante personaje ale echipei care a preluat puterea după fuga lui Ceauşescu.

Iliescu şi Brucan au chemat armata sovietică

„Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) şi consecinţele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne şi populaţia civilă. Această realitate este necesar a fi coroborată cu situaţia militară alarmantă care a existat de-a lungul întregii frontiere de stat a României în luna decembrie 1989”, mai scrie în comunicatul Parchetului Militar.

Ion Iliescu a susţinut, în tot acest timp, că armata sovietică nu a fost chemată să intervină în România, arătând în sprijinul afirmaţiilor sale că inclusiv Mihail Gorbaciov a declarat că nu a primit o astfel de cerere de la români. Generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major General în decembrie 1989, a afirmat în septembrie 1993, în faţa comisiei de anchetă din Parlament, că Iliescu a avut această intenţie, dar nu a spus că ar fi făcut vreun demers în acest sens. În urmă cu trei ani, însă, un document al Ambasadei Poloniei la Bucureşti demonstra că Iliescu a cerut ajutorul ruşilor. În data de 23 decembrie 1989, ambasada transmitea către Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei o notă în care informa că: „În numele Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au solicitat ajutor militar Ambasadei URSS, pentru că singuri nu se vor descurca. Fără să aştepte răspunsul, FSN a anunţat la TV că Ambasada a promis ajutorul. Răspunsul URSS: sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor”

Iliescu susţine că nu se aştepta la execuţie, procurorii dovedesc că a fost pregătită

„Au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, execuția. Nu în ultimul rând, este important de precizat faptul că, după 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluţia, au fost distruse sau alterate”, este o altă afirmaţie foarte importantă a Parchetului Militar.

În ultimii 31 de ani, echipa din jurul lui Ion Iliescu a susţinut că aşa zisul proces şi execuţia cuplului Ceauşescu au fost o necesitate, pentru a opri atacurile teroriştilor, care se luptau pentru a-l readuce pe dictator la putere. Deşi inclusiv Victor Atanasie Stănculescu afirma, în urmă cu câţiva ani, că decizia de execuţie a celor doi a fost luată la Bucureşti, într-o toaletă, într- o discuţie dintre Silviu Brucan şi Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a afirmat, de-a lungul timpului, că el nu s-a aşteptat la deznodământul de la Tărgovişte. El spunea, în urmă cu câţiva ani, că se aştepta la o condamnare pe viaţă a celor doi, nu la împuşcarea lor. Din nou Parchetul Militar vine şi spune că execuţia celor doi a fost premeditată.

Au încercat de trei ori să îl asasineze pe Ceauşescu la Tărgovişte

„Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM0 1417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, începând cu după amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu”, mai scrie în comunicat.

După fuga din Bucureşti, cuplul Ceauşescu a ajuns la Târgovişte, unde a fost reţinut, în ziua de 22 decembrie, de doi miliţieni, după care a fost predat unităţii militare din oraş. Generalul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417 în decembrie 1989, a povestit în mai multe rânduri că unitatea sa militară a fost ţinută sub o teroare psihică continuă în cele trei zile în care cuplul dictatorial a fost acolo. Comunicatul Parchetului de ieri vine să confirme afirmaţia generalului. Cel mai probabil cel care a dat aceste ordine a fost Victor Atanasie Stănculescu (foto sus), care a fost indicat de Kemenici de-a lungul timpului ca fiind persoana din noua putere politică cu care a comunicat în legătură cu situaţia celor doi. Ba, mai mult, Kemenici a afirmat de mai multe ori că i-a cerut lui Stănculescu să vină să îi ia pe cei doi de la Târgovişte, pentru că îşi pune unitatea în pericol din cauza lor şi a telefoanelor de ameninţare pe care le primea. Tot procurorii au anunţat ieri că „până la execuţia celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora”, dezvăluire senzaţională, o noutate absolută, care se cere detaliată.

Sursa EvZ

Antropologul francez CLAUDE KARNOOUH:
„Ceauşescu s-a găsit pus într-o situaţie similară cu aceea a lui Robespierre, care, adulat de gloatele pariziene (citeşte adunările populare de după al XIV-lea Congres) şi lăudat de cei mai apropiaţi prieteni în timpul serbărilor Fiinţei supreme, a trebuit, două luni mai târziu, să fie trădat de cei care în ajun îl tămâiaseră cu sârg, insultat şi aproape doborât cu pietre de aceleaşi gloate, în drumul său spre eşafod”, scrie Karnoouh, sugerând că revoluţia populară decembristă a fost îmbinată cu o lovitură de stat, din interiorul partidului.
Paris, 16 ianuarie 1990

LOVITURA DE STAT (PUCI)

I. Subversiune internaţională, convenită între Marile Puteri, dintre care Uniunii Sovietice i se acordă rolul preponderent, este declanşată începând cu anul 1987.
II. Tentativa de revoltă populară – Iaşi, 14 decembrie 1989.
La Iași apare primul partid politic alternativă – Frontul Popular Român; agentura sovietică îl sprijină și încearcă preluarea lui; fiind o acțiune românească, fără legături funcționale cu subversiunea sovietică, acțiunea eșuează; liderii sunt arestați; începutul revoluţiei.
III. Diversiune externă la Timişoara – 16-17 decembrie 1989; grupuri de români pregătiți în Ungaria devastează centrul orașului; un număr foarte mic de cetățeni autentic revoltați se asociază mișcării; Securitatea refuză să se implice în stradă.
IV. Tentativă de lovitură de palat – CPEx, 17 decembrie 1989;
sovieticii au contactat şi influenţat, din timp, mai mulţi membri ai CPEX în ideea înlăturării secretarului general printr-o lovitură de palat; Ceauşescu îşi dă demisia, dar este întors de fidelii săi.
V. Represiune militară ilegală – Timişoara, 17-18 decembrie 1989.
VI. Stare de asediu neoficială şi ilegală la Timişoara – 19 decembrie 1989.
VII. Revoltă populară – Timişoara, 20 decembrie 1989, apariţia unui program politic şi a celui de-al doilea partid alternativă – Frontul Democrat Român.
VIII. Diversiune externă – 21 decembrie 1989, la Bucureşti este sabotat mitingul (organizat de Ceauşescu: nota Moise) prin intermediul unor echipe de agitatori diversionişti; un grup protestatar se instalează în centrul Capitalei.
IX. Represiune militară ilegală – Bucureşti, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989.
PUCIUL SECURIST! ORA 10.00, 22 DECEMBRIE 1989.
X. Revoltă populară – Bucureşti, 22 decembrie, ora 03.00, grupuri mari de pe platformele economice mărşăluiesc spre Centru şi îl ocupă (ora 10.00); conducerea Armatei este paralizată, în timp ce Securitatea începe să acţioneze direct pentru îndepărtarea lui Ceausescu.
XI. Lovitură de stat militară (puci) – 22 decembrie 1989,ora 10.07, noul ministru al Apărării, generalul Victor Stănculescu, declanşează un proces de îndepărtare a lui Nicolae Ceauşescu de la putere, proces care se încadrează în categoria istorică „lovitură de stat militară“ (puci); începând cu ora 10.00, prin ordine succesive date în întreg sistemul MI, generalul Iulian Vlad retrage sprijinul acordat lui Nicolae Ceauşescu.
XII. Transfer de putere – 22 decembrie 1989, în intervalul 12.00–17.30.
Partidul Comunist Român se destramă rapid; singura putere în stat este deţinută de Armată; generalul Stănculescu dă un ordin de preluare a pazei şi controlului asupra sediilor Consiliilor Judeţene de Partid şi asupra Televiziunii. Aproximativ ora 13.40, generalul Stănculescu este contactat de Ion Iliescu şi noul ministru al Apărării îi oferă puterea.

PUCIUL. LOVITURA DE STAT DATA DE ION ILIESCU (FSN) CU AJUTORUL SECURITATII. GRU, KGB SI AL GENERALULUI VICTOR STANCULESCU, IULIAN VLAD.
Prof. C.H. Alupului Rus: „A fost o lovitură de stat gândită, organizată şi realizată de forţe EXCLUSIV străine: americană şi sovietice prin mâna unor mercenari unguri, sârbi, români din diaspora, ruşi. De ce fost executat Ceauşescu? Pentru că a avut îndrăzneala să dea cu tifla tuturor marilor puteri: Rusia şi America. Pe ruşi i-a jignit ieşind din sfera lor de influenţă, iar pe americani, mai mult, pentru că, plătind toate datoriile externe, România risca să devină independentă. Ceea ce este şi va fi un motiv de condamnare la moarte!” 29 Dec 2014 ora 09:37
„La mort des Ceausescu. La vérité sur un coup d’état communiste”, Catherine Durandin, Bourin, 2009″
Istoricul francez Catherine Durandin scrisese o carte „Moartea lui Ceausescu” afirmand ca in 1989 a avut loc o lovitura de stat data de comunistii din esalonul doi.
„La révolution roumaine, un coup d’Etat de l’armée” Revoluţia română, o lovitură de stat dată de armată. Citeste aici Si aici
Ceausescu avea intr-adevar dreptate cand vorbea in fata tribunalului care l-a judecat, pe 25 decembrie 1989, de tradatori si de lovitura de stat: ”Aceasta lovitura de stat este o actiune a armatei, a generalilor Militaru si Stanculescu” Publicatia franceza L’Express rememoreaza, intr-un amplu articol, evenimentele sangeroase care au avut loc la sfarsitul anului 1989 in Romania si care au dus la caderea regimului comunist al lui Nicolae Ceausescu, informeaza Agerpres. Concluzia trasa de ziaristii de la L’Express este aceea ca, dupa evenimentele din decembrie 1989, la putere au ramas aceiasi oameni. Implicarea CIA si KGB în revoluţia română
1 – Istoricul Cristian Troncotă: „pe 21 acea dezorganizare profesionista cum i-a spus domnul Magureanu a mitingul din 21 vine mi se pare primarul capitalei Petrescu si ii spune la ureche lui Ceausescu e SECU, adica el ramasese convins ca toata ca tot mitingul ala fusese dezorganizat de Securitate. Astazi cand citim ca la Timisoara date transmise de ei de revolutionari ca 70% dintre revolutionari care au fost pe 16 pe 17 si pe 18 in strada deci 70% aveau dosare de informatori.
– Discutia acea din noaptea de 21 spre 22 decembrie intre generalul Vlad si Generalul Milea unde ma rog ni s-a spus ca Vlad a zis uite tu ai exteriorul si eu am interiorul si o putem rezolva si ca generalul Milea ar fi raspuns sunt prea batran nu pot si asa mai departe. NU, FOARTE MULTI AU AUZIT PE MILEA SPUNAND AAA VOI SUNTETI TRADATORII.
-In dimineata de 22 decembrie la ora 7 si 20, Seful Departamentului Securitatii Statului generalul Iulian Vlad a dat ordin de ridicarea dispozitivului din exteriolul din piata din exteriolul cladirii 400 de ofiteri si subofiteri s-au dus la servici si au depus armele acolo si la ora 10 si un minut ordinul tot al generalului Iulian Vlad de a se deschide poarta B, pe unde au intrat revolutionarii in timp ce el era luat (Ceausescu) de cei de la Directia 5 el (Ceausescu) s-a opus nu vroia sa mearga la elicopter l-au luat pe sus si l-au dus la elicopter.
Generalul Lucescu: În 1989 a fost o lovitură de stat regizată în afară şi realizată de români.
Generalul Constantin Lucescu, avocatul din oficiu al cuplului Ceauşescu, în procesul de la Târgovişte, din decembrie 1989, a decis sã spunã prin interviul fluviu acordat ziaristului Ciprian Traian Sturzu, adevãrul despre ceea ce s-a întâmplat în acele momente de cotitură pentru societatea românească.
,,Nu a fost un process, ci un simulacru. Nu se poate vorbi despre un process atâta timp cât nu a existat un rechizitoriu”, a afirmat fostul avocat în cel mai mediatizat şi important proces, cu implicaţii majore asupra României. Gen. Lucescu a susţinut că ,, Dosarul procesului soţilor Ceauşescu poartă nr.1 din 1990 iar în rechizitoriul care a stat la baza condamnării la moarte a fostei familii prezidenţiale au fost invocate revolte din primăvara primului an de libertate”
Interviu pentru Jurnalul National, data 21 Dec 2014 – 17:13
Generalul Lucescu: „Revoluţia din România a fost o piesă de teatru scrisă de autori străini, cu regizori străini, actori predeterminaţi de posturile străine de propagandă şi cu populaţia nemulţumită pe post de figuraţie. Aceasta nu a fost niciodată o controversă întrucât, din punct de vedere istoric şi politic, este cert că momentul ’89 reprezintă o lovitură de stat în care factorul militar a avut un rol hotărâtor în înlăturarea conducătorilor regimului dictatorial. Nu poate fi o revoluţie pentru că nu a fost organizată conform unui plan prealabil intern de acţiune pentru preluarea puterii. Intâlnirea de la Malta a dat undă verde dispariţiei Cortinei de Fier şi reformării guvernelor din Europa de Est, urmările fiind cele pe care le simţim acum pe pielea noastră”.
Colonelul Paulian Păsărin face dezvăluiri şocante despre Lovitura de stat din decembrie 1989. un interviu dat pentu „Agentia Org” pe data de Duminică, 27 februarie 2011 ora 08:56
Colonel Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.
Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au
hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite.
Dan Puric: De 25 de ani, suntem băgaţi într-un malaxor de reeducare. A fost o lovitură de stat în 1989. Mi-am dat seama în două ore că e o lovitură de stat şi că Securitatea ne foloseşte“, a punctat actorul. „Crăciunul trebuie asociat cu crima. Vedem, în fiecare decembrie, cu câte cartuşe a fost împuşcat Nicolae Ceauşescu“.
Ioan Talpeş : “Soarta României nu la Malta s-a decis ci la Kiev” Departamentul de Stat american, dimineata pe 25 dec ’89 a promovat un document cu interesul vizavi de soarta sotilor Ceausescu. Chiar în ziua în care Ceausescu a fost omorât, la Departamentul de Stat a fost promovat un document care urma să se citească la Vocea Americii, deci o declaratie, prin care departamentul îsi comunica interesul vizavi de soarta familiei Ceausescu. Or, vă dati seama dacă în dimineata aceea s-ar fi rostit această declaratie din partea Departamentului de Stat, care ar fi fost situatia în România. La Kiev s-a întâlnit Gorbaciov cu Mitterrand. Si atunci au discutat, în ’89, foarte clar asupra schimbărilor care urmau să aibă loc în Europa si în special asupra României.
Poeta Ana Blandiana, despre lovitura de stat din 1989 şi misterul basculantei cu copii. 19 decembrie 2010 interviu pentru Romania Libera. A fost o lovitură de stat şi că ieşirea în stradă a oamenilor a fost în mare măsură organizată. Dar cred că aceia care au murit absolut fără nicio vină.
Cine i-a urcat pe copii în basculantă, cine i-a dus acolo, cine i-a lăsat să intre pe uşa principală şi cine i-a ajutat să ajungă pe acoperiş. în 25 decembrie, când am aflat de execuţie, am avut un fel de revelaţie: ce fel de oameni au fost cei care au hotărât execuţia în ziua de Crăciun?
Scriitorul Marius Daniel Popescu: Nici măcar nu a fost o revoluţie. A fost o lovitură de stat. Avem o revoluţie în care inamicul nu a existat. Am tras unii în alţii, dar nimeni nu e vinovat. E trist. Am trăit o schizofrenie. Au murit peste o mie de persoane degeaba şi nimeni nu a fost tras la răspundere. E foarte grav. Au urmat mineriadele şi totul s-a terminat. Mi-am dat seama imediat că e o falsă schimbare atunci când a venit Ion Iliescu la putere. În viaţa de zi cu zi, vedeam cum persoanele care conduceau pe timpul comunismului au rămas tot acolo. Mi-am dat seama de asta atunci când am început să scoatem ziarul.
Istoricul Gheorghe Dumitraşcu: Este imposibil ca în 1989 să nu fi fost o lovitură de stat. 10 decembrie 2010.
Asasinarea lui Nicolae Ceauşescu, printr-un proces care nu are nimic în comun cu normele de drept internaţional, este o greşeală legată de viitorul acestei ţări, de faptul că omul acesta ar fi putut să spună multe lucruri. Este o greşeală prin faptul că a fost făcută o crimă în ziua de Crăciun. Este o greşeală în sensul că nu i s-a dat posibilitatea să se apere. Este evident că sunt de părerea multor oameni care au nostalgia comunismului. Nu neapărat nostalgia după Nicolae Ceauşescu, deşi prezentarea diabolizată a acestuia a ajutat de fapt la salvarea adevăratei sale personalităţi. Acum cred că 30% din populaţia ţării regretă. Poate chiar 40%. Din punctul de vedere al raportării unei realităţi româneşti de astăzi cu realitatea socialistă din 1989 este vident că balanţa înclină hotărât spre acea perioadă ca fiind mai bună şi mai realizabilă decât asta.
– Generalul Andrei Kemenici: „Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sa vina sa-i ia, sa-i duca la Bucuresti si sa le faca proces.”
împuşcarea cuplului dictatorial a fost un act injust, săvârşit în total dispreţ faţă de lege. De ce spun asta? Pentru că nu li s-a acordat dreptul la un recurs firesc. Pentru că erau condamnaţi încă înainte de a fi judecaţi.- De ce credeti ca au disparut documentele procesului lui Ceausescu?

Pentru ca erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au batut la masina dupa aceea, la Bucuresti. Daca dosarul procesului nu disparea, intrau cu totii în puscarie

– IULIAN VLAD -11 iulie 1991: NU I-AM RAPORTAT ABSOLUT NIMIC LUI N. CEAUSESCU IN LEGATURA CU EVENIMENTELE DE LA TIMISOARA PINA A PLECAT IN IRAN. CA LA TIMISOARA SINT ELEMENTE CARE SPARG, DEVASTEAZA MAGAZINE, INCEDIAZA. SAU DESPRE DESTABILIZAREA SITUATIEI. IN DATA 20 DECEMBRIE 1989 I-AM COMUNICAT ELENEI CEAUSESCU. (În 11 iulie 1991 fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad, a fost chemat ca martor în procesul revoluţiei din Timişoara. Mulţumită asociaţiei “21 Decembrie” din Bucureşti şi a saitului “Dosarele revoluţiei”, această declaraţie este acum publică.)
„
„În sediul Comitetului Central, la acea oră erau până la aproape câteva sute (500) de ofiţeri ai Direcţiei de Securitate, înarmaţi cu cele mai bune arme din dotarea infanteriei, pistolete, automate, puşti mitralitere ş.a.m.d., dar uşile (poarta B, la ora 10:01) s-au deschis tot la ordinul pe care l-am dat.
Generalul Nicolicioiu, fostul şef al unităţii anti-KGB: Generalul Victor Atanasie Stănculescu dădea informaţii ataşatului militar Aradi.
Fostul şef al unităţii de contraspionaj “ţări estice” (UM 0110), numită şi “unitatea anti-kgb”, a dezvăluit şi el anumite informaţii cu privire la scenariul pe baza căruia s-au derulat culisele evenimentelor din decembrie 1989.
Victor Athanasie Stănculescu, adjunct al ministrului apărării şi ataşatul militar Aradi, de la ambasada Ungariei la Bucureşti. “În septembrie (1989 – n.red), ataşatul Aradi a fost presat de la Budapesta să dea informaţii şi a răspuns că “maine” primeşte setul de informaţii. A doua zi l-am urmărit şi Aradi a intrat în cabinetul ministrului adjunct al apărării, care apoi nu pentru acest lucru şi-a pus piciorul în ghips” – a declarat în faţa Comisiei generalul Nicolicioiu.
“Serviciile secrete din URSS, Ungaria, Jugoslavia, ţările NATO, erau deosebit de active în ţară înainte de 1990 – avand bază de lucru aici.
Ungurii au trimis în Romania circa 1000 de agenţi
în special tineri maghiari romani, să emigreze. Din 1988, 1989 începeau să-i trimită înapoi, printre care şi unii recrutaţi în serviciile lor. Din cei 30.000 s-au trimis cca 1000. Noi aveam acreditaţi în Ungaria 9 persoane cu 2 maşini – ei aveau 87 acreditaţi cu 127 maşini aici la Bucureşti. Am un singur caz, în 12 dec. – viceconsulul Csikos este sunat din Timişoara si i se spune că “suntem organizaţi, avem lanţ viu Timişoara – Gyula – sîntem în jurul lui Tokes”, şi au luat legătura şi cu consiliul judeţean! (Tokes era lucrat de Direcţia I şi nu de noi – Unitatea 110; este o anomalie aici, Tokes dovedit 100% că-i agent al Budapestei trebuia “lucrat” de noi, dar noi nu mai aveam bani). Contra americanilor lucra Direcţia a lll-a,(…) dar noi o aveam pe fiica lui Pacepa.

Gheorghe Raţiu: “Revoluţia de la Timişoara a fost declanşată de 100 de diversionişti antrenaţi în Ungaria”
Declaraţia dată de Raţiu în faţa Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989
Diversioniştii s-au pregătit în tabăra de la Bicske-Ungaria
Am trimis oameni să-i cerceteze, circa 20 au recunoscut că au fost recrutaţi de organizaţia “Romånia liberă” din Budapesta şi aveau o tabără de antrenament la Bicske. La biserica Sfantul Ştefan, un preot reformat Nemet Geza îi primea pe transfugi. Cel mai mare contingent de transfugi reţinuţi în Ungaria era în jur de 6.000. Geza Nemet a sprijinit organizaţia “Romania Liberă”. Scriau lozinci contra lui Ceauşescu. Scanteia s-a declanşat în Timişoara. A lucrat serviciul secret maghiar dar şi alte servicii – erau şi maghiari veniţi din SUA ca să sprijine acţiunea.
Mihai Harjeu, Secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu, descrie mişcările făcute de şeful statului în perioada 17-22 decembrie 1989. Mihai Harjeu era omul care, din 1983, se ocupa de evidenţa şi verificarea documentelor care ajungeau la Cabinetul 1, de legăturile telefonice ale preşedintelui, de convocarea celor cu care voia să discute şi de agenda personală a acestuia.
De teamă să nu fie asasinat, Ceauşescu a cerut să fie însoţit în Iran de două avioane de vânătoare
Pentru că fusese informat deja, din noiembrie că se va încerca asasinarea sa, el a cerut ca aeronava sa să fie însoţită, în Iran, de două avioane de vanătoare.

La ora 9:30 22 decembrie Victor Stanculescu si-a pus piciorul in ghips.

La ora 10:00 Victor Atanasie Stanculescu s-a intors la Ceausescu la chemarea acestuia la Comitetul central al PCR, si a fost numit de acesta ministru al aprarii nationale in locul lui Vasile Milea, care se sinucisese.
si a raportat ca unitatile sunt pe drum si vor ajunge, “sper, la timp”, dar presiunea in piata a crescut si trebuie sa vedem ce solutie avem, parerea mea este ca “”Mai bine ar fi sa plecati din sediu!””. “”Cum sa plecam, cu ce?”” “”Singura varianta care este posibila acum, ma gandesc, este cu elicopterele””, nestiind ca pe acoperis, de fapt, nu era spatiu deschis, ci erau antene, pe care Securitatea a trebuit sa le darame ca sa poata sa aterizeze un elicopter. Ceausescu l-a intrebat: “”In cat timp vine elicopterul?””. Stanculescu : “”Daca aprobati, vine intr-un sfert de ora!”” A fost de acord.

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, “nu se aproba”.

Vineri, 22 decembrie 1989, ora 11:40.
La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem

La ora 12:08 Ceausistii au evadat pe fereastra de la etajul 6.
sotii Ceausescu parasesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Malut, impreuna cu Emil Bobu si Manea Manea

Pe site sunt prezentate și câteva extrase din volumul procurorului militar Romeo Bălan. Între acestea, o stenogramă cu Ceaușescu și miniștrii săi:
Tov. Nicolae Ceauşescu: Voi n-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin care este obligatoriu pentru voi, pentru toate unităţile, atât ale Ministerului Apărării cât şi ale Ministerului de Interne. Cum este posibilă o asemenea situaţie? Nişte derbedei să intre în sediul Comitetului judeţean de partid, să bată soldaţi, pe ofiţeri, şi ei să nu intervină? Ce au făcut ofiţerii tăi, Milea, de ce nu au intervenit imediat, de ce nu au tras? Trebuia să tragă, să-i lase jos, să someze şi pe urmă să tragă în picioare.
Tov. Tudor Postelnicu: Vă asigur, tovarăşe secretar general, că nu se va mai repeta o asemenea situaţie. Vă rog să-mi acordaţi această încredere şi să lăsăm să vorbească faptele până când dumneavoastră, conducerea supremă de partid, Comitetul Politic executiv vor aprecia.
Tov. Vasile Milea: Garanţia pentru mine este că n-am înţeles primejdia de la început, acum îmi este clar, când aţi spus că este stare excepţională.
Tov. Vlad Iulian: Vă asigur, tovarăşe secretar general, că ascultând sarcinile care mi le-aţi dat, voi face în aşa fel să merit încrederea dumneavoastră”. http://www.dosarelerevolutiei.ro
Ceauşescu a recitat din “Deşteaptă-te, române”!
Nicolae Ceauşescu: “Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină, Decât să fim sclavi iarăşi, pe vechiul nost’ pământ.” 21 decembrie 1989 la miting, dar si la procesul de la Targoviste, vezi stenograma procesului.

Fostul şef al contraspionajului de dinainte de ’89, Filip Teodorescu: „Americanii au vrut să-l salveze pe Ceauşescu”
În ziua de 22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să recupereze familia Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin şi pe fata lui Pacepa, Daniela. Pe soţii Ceauşescu nu au putut să îi recupereze. Când a plecat Ceauşescu cu elicopterul (de pe sediul CC – n.r.), primul zbor a fost spre Otopeni. Generalul Rus, şeful artileriei antiaeriene, care era şi el în conspiraţie, i-a zis pilotului: „Nu ateriza, că trag”. Apoi, după ani, Maluţan (n.r. – pilotul personal al lui Ceauşescu) a căzut cu totul întâmplător cu un zbor utilitar.

Ruşii au vrut să îl termine pe Ceauşescu. Exponentul ruşilor era Silviu Brucan. Americanii sau gândit că îl mai pot folosi la ceva şi să arate că nu sunt barbari. Acesta a fost mobilul lor.
Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.
IMPORTANT

Marea Britanie a dat un semnal direct securitatii romane in data de 19 decembrie 1989 “este momentul ca securitatea romana sa treaca la actiune pentru a indeparta regimul lui Nicolae Ceausescu”

[Important vezi jos „Note”]

Represiunea a început spre miezul nopţii, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale. Au fost ucise 50 de persoane, 462 rănite, iar 1.245 au fost arestate şi transportate la penitenciarul Jilava. Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea și Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceaușescu că zona centrală a Bucureștilor a fost degajată de manifestanti

Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.
Dumitru Burlan, care se ocupa contrainformativ cu securitatea familiei prezidenţiale, confirmă că Securitatea a anticipat căderea lui Ceauşescu şi a contribuit la asta. Mai mult, colonelul Burlan relatează o întâmplare de o importanţă deosebită. El susţine că superiorul său direct, generarul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a a Securităţii, discuta cu alţi capi ai Securităţii despre înlăturarea dictatorului.

„La 3 decembrie 1989 m-am dus cu nişte casete audio la generalul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a. Am avut următoarea convorbire cu el. I-am spus: «Tovarăşe general, mă cunoaşteţi de 22 de ani, v-am executat tot timpul ordinele. Am o rugăminte. Vreau să mă schimbaţi din acest colectiv sau din Direcţie. Am acasă trei copii şi nu vreau să fiu acuzat de trădare. Fapt pentru care v-am adus patru casete şi un casetofon la care să le ascultaţi. Ascultaţi casetele şi luaţi măsurile ce se impun». El n-a luat casetele. Mi le-a dat înapoi. Şi a zis: «Bine, Burlane. Du-te, şi de acum încolo vii tot la mine să-mi raportezi. Asta până la 1 ianuarie. Că după aia o să vezi tu». Ce concluzie să trag eu când aghiotantul lui Ceauşescu spune o treabă ca asta?”

[Important vezi jos „Note”]

Lovitură militară cu guvern civil

Una dintre problemele centrale ale controversei constă în afirmaţia că, în cazul unei lovituri militare, Armata face un anunţ explicit asupra preluării puterii şi instituie un guvern militar. Doctrina militară franceză indică două posibilităţi ale loviturii militare: a. Guvern militar. b. Guvern civil aservit puterii militare. La Sofia, unde trupele au înconjurat Capitala, ministrul Apărării Dobri Djurov a refuzat ordinul de represalii dat de Jivkov şi a condus manifestaţia, organizată de Jivkov, împotriva lui Jivkov, şi a anuţat că „Armata sprijină preluarea conducerii PCB de către tovarăşul Mladenov”. La Berlin, Mielke a procedat la fel. În toate aceste cazuri, ca şi la Bucureşti, nu putem vorbi de lovituri militare clasice şi explicite, în care Armata formează un guvern militar, dar toate gesturile sale indică prezenţa unui interval, mai lung sau mai scurt, în care cele mai importante decizii ale evenimentelor au aparţinut Armatei. Să facem bilanţul pe scurt al „acţiunii militare”:
1. Ordinele de represiune ale lui Ceauşescu nu sunt executate de conducerea Securităţii; 2. Ceauşescu este îndepărtat de la putere de militari ai Armatei şi Securităţii (Stănculescu, Rus, Vlad, col. Lăzărescu, col. Nae); forţele de apărare ale clădirii CC refuză ordinul de a trage – de subliniat aici că, în momentul în care revoluţionarii deschid focul asupra elicopterului presidenţial (muncitorul Daniel Păcuraru), garda preşedintelui ripostează cu foc viu din dreptul elicopterului;

„La ora unu ţara era sub control”

3. Gen. Stănculescu şi Rus se înţeleg asupra evacuării preşedintelui statului în China, apoi asupra doborârii elicopterului presidenţial; 4. Ministerul Apărării preia funcţiile de comandă ale comandantului suprem; Gen. Stănculescu va declara la B1TV: „La ora unu ţara era sub control”; 5. Ministerul Apărării preia controlul (paza) asupra Comitetelor Judeţene de Partid din întreaga ţară şi a principalelor locaţii strategice din Bucureşti; comandanţii militari locali intră în toate CFSN din teritoriu, iar în unele locuri ( de ex. gen. Roşu, la Craiova) chiar le conduc; 6. Noua putere provizorie este recunoscută într-o şedinţă ţinută la MApN (ora 16.00); 7. Şeful statului este reţinut ca prizonier într-o unitate militară;8. Ministerul Apărării, sub semnătura gen. Militaru, emite primul său comunicat, în care se afirmă: „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne” (Revista La datorie, serie nouă, Nr.1/24 decembrie 1989, p. 1- n.a.)9. Şeful statului este executat într-o unitate militară, de un pluton de execuţie militar.10. În pasajul din Proclamaţia către ţară, în care se explică baza de putere a noii echipe, se precizează: „În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare”.

Emanaţia care nu miroase bine

Îndepărtarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu de către militari, retragerea sprijinului Securităţii şi „trecerea Armatei de partea poporului” au avut consecinţe în raporturile dintre noua putere provizorie, micul grup CFSN, şi Armată. Acest rol, în care s-a intrat printr-o serie de acţiuni echivalente loviturii militare, nu poate fi eliminat sau minimalizat pentru a se scoate în relief o „emanaţie politică” a maselor, pe care masele nu o recunosc. Dnul Iliescu, în calitate de om politic, nu trebuie să adopte opinia istorică. În condiţiile existenţei adevărului juridic, popular, filozofic sau istoric, domnia sa poate adopta o poziţie politică, dar nu înseamnă că aceasta corespunde adevărului istoric, aşa cum este el determinat de istorici. De aici provine controversa între mine şi dnul Iliescu. În ultimul rând, este absurdă ipoteza că totul a fost regizat, că lucrurile s-au desfăşurat după un plan, după un program, chiar dacă Marile Puteri – URSS, Franţa şi SUA – s-au înţeles asupra răsturnării lui Nicolae Ceauşescu, iar prin cancelariile lor a circulat numele lui Ion Iliescu. În opinia mea, scenariul sovietic era aşezat pe structura minimului efort şi a totalei legitimităţi. Asta însemna înlocuirea lui Ceauşescu, din interiorul CPEx, cu un lider de tranziţie şi cu supravieţuirea partidului comunist, pentru ca asta să permită dezvoltarea din interiorul acestuia a unei formaţiuni politice social-democrate, al cărui lider ideal era Ion Iliescu. În ciuda micilor dificultăţi de înlocuire a vechiului lider din RDG, Cehoslovacia, Bulgaria, acest scenariu a devenit transparent şi patent. În România Ceauşescu a rezistat, s-a opus printr-o represiune militară care a dat totul peste cap, aruncând ţara în haos, creând golul de putere şi prăbuşind Armata într-o situaţie limită, din care a ieşit cu o lovitură militară, prin care l-a înlăturat pe Ceauşescu de la putere, şi printr-o diversiune teroristă care i-a asigurat o poziţie intangibilă şi rolul de bază de putere pentru noua echipă politică.

Moscova crede în Iliescu

În aceste condiţii, rolul lui Ion Iliescu devine istoric, nu atât pentru faptul că a calmat reacţia panicardă a Armatei, cât pentru faptul că a dat Marilor Puteri garanţia că România reintră în tiparele schimbărilor generale declanşate în Europa. În condiţiile pericolului ca statul român să fie destructurat, Ion Iliescu a reprezentat garaţia pentru URSS că România rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia, fapt consemnat cât se poate de clar în faimosul Comunicat din 22 decembrie 1989, invocat mereu de dnul Iliescu drept programul politic al revoluţiei (pct. 9… „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”). Asta, că tot afirmă domnul Iliescu: „Toate punctele programului revoluţiei din 22 decembrie au fost respectate”! Acesta este de fapt rolul istoric al lui Ion Iliescu – garanţia dată Moscovei -, cu rezultatul pozitiv incontestabil că România nu a fost destructurată total, rol pe care însă îl refuză pentru un iluzoriu statut de „revoluţionar” şi „emanat”. Diversiunile pe care le tot aruncă în cărţile lui şi pe la televiziuni au rolul de a ascunde contradicţia totală între afirmaţia: „Meritul nostru este că ne-am asumat răspunderea în momentele cele mai dramatice” şi faptul incontestabil că, după ce şi-a asumat Ion Iliescu răspunderea, au murit 942 de oameni.

Revoluţia română nu există în dicţionare
Marea Enciclopedie de Istorie Universală a Italiei: „1989. Revoltă militară şi populară împotriva dictaturii lui Ceauşescu şi a familiei sale; dictatorul şi soţia sa sunt executaţi. Vine la putere I. Iliescu, fost reprezentant al regimului comunist, după ce se autoimpune la conducerea Frontului Salvării Naţionale” (Enciclopedie de Istorie Universală, Ed. De Agostini şi All, Bucureşti, 2003, p. 1112 – n.a.)
Nomenclatura se vopseşte şi rămâne ca nouă
O istorie a lumii moderne (1920-2000) a lui Paul Johnson face afirmaţia că „schimbarea din România, ca şi cea din Bulgaria, s-au dovedit a fi mai mult de persoane decât de regim; în ambele ţări vechea nomenclatură comunistă şi-a păstrat puterea politică şi militară, şi-a schimbat titulatura şi numele partidelor, a recâştigat controlul asupra posturilor de radio şi televiziune şi a ziarelor, şi a înscenat «alegeri», în cursul lui 1990, care au menţinut-o la putere” (Paul Johnson, O istorie a lumii moderne, Ed. Humanitas, Bucureşti, 205, p. 736 – n.a.).
Potrivit Tratatului de politologie al Universităţii din Paris, întocmit de somităţi ale politologiei franceze şi ruse – Dominique Colas, Anne Gazier, Georges Mink, Jean-Christophe Romer, Anatoli Vichnevski, Gérard Wild -, ceea ce învaţă studenţii din întreaga lume despre evenimentele din România nu mai lasă loc de comentarii: „...regimul Ceauşescu a fost răsturnat printr-o lovitură de stat condusă de comunişti, care n-au părăsit puterea decât în 1996, pentru a reveni în 2000 cu preşedintele Iliescu” (Dominique Colas (coordonator), L’Europe post-communiste, Ed. Presses Universtaires de France, Paris, 2002 – n.a.)
Ceea ce scrie Dicţionarul Oxford de Istorie Universală Contemporană este concludent: „Iliescu a stabilizat noul regim, confirmat în urma alegerilor din mai 1990 cu o majoritate zdrobitoare de voturi, ceea ce a minimalizat ruptura cu regimul Ceauşescu. Aparatul birocratic şi administraţia au rămas în mare măsură neschimbate şi a continuat discriminarea împotriva minorităţilor naţionale. Fosta poliţie secretă a continuat să funcţioneze în calitate de securitate a statului. În 1990 preşedintele Iliescu a chemat de trei ori minerii la Bucureşti pentru a pune capăt cu brutalitate demonstraţiilor studenţeşti şi ale opoziţiei” (Oxford. Dicţionar de Istorie Universală Contemporană de la 1900 până azi, Vol. II, Ed. Oxford University Press/All, Oxford, Bucureşti, 2005, p. 328 – n.a.)
Cu astfel de definiţii este greu ca vreun englez sau bolivian sau de prin alte părţi să creadă că în România a avut loc o revoluţie.
Sediul CC al PCR era apărat de un sistem militar numit “Dispozitiv militar de apărare al sediului central al CC al PCR”, format din blindate, trupe de linie ale Armatei, trupe de elită ale Academiei Militare, forţe ale MAI şi ale Securităţii, pe care l-a dezorganizat intenţionat gen. Vlad după ora 08.30, retrăgând toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv. la fel cum, începând cu ora 10.07, gen. Stănculescu îndepărtează blindatele din Piaţa Palatului şi opreşte trupele proaspete chemate de tandemul Ceauşescu-Milea pentru a face „mişcarea populară” una cu pământul. Aşa a trecut nestingherită „mişcarea populară” a dlui Iliescu prin cordoanele dispozitivului militar de apărare al CC şi nu a găsit în faţa clădirii nici picior de militar.

Iliescu trebuie să înţeleagă faptul că a ajuns la putere cu ajutorul Armatei, a lui Stănculescu şi a ministerelor de forţă, în primul rând (şedinţa de la MApN din 22 decembrie ora 16.00), şi apoi a fost legitimat provizoriu ca lider de disidenţii comunişţi şi opozanţii de tip Doina Cornea, Tokes, Blandiana, Pleşu, aflaţi la prima şedinţă a CFSN din 27 decembrie 1989, când s-a hotărât ca ţara să fie condusă de un Biroul Politic, în frunte cu Ion Iliescu. El a reprezentat atunci, fie că unora nu le convine, o garanţie pentru Marile Puteri implicate în răsturnarea lui Ceauşescu, că persoana anunţată ca succesor a ajuns la putere. Nu era altul.

“dupa evacuarea lui Ceausescu din CC 22 decembrie 1989 ora 12:08, a fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

(interviu pentru DER SPIEGEL din data 20 septembrie 2009).
citeste aici mai departe tot interviul

IMPORTANT!!!

* Marea Britanie a dat un semnal direct securitatii romane in data de 19 decembrie 1989 “este momentul ca securitatea romana sa treaca la actiune pentru a indeparta regimul lui Nicolae Ceausescu”

Iulian Vlad l-a contactat pe Milea si i-a cerut sa aterizeze avionul fortat , avionul cu care se intorcea Nicola Ceausescu din Iran la Mihail Kogălniceanu urmand sa fie gazduiti la unitatea Vasile Lupu, Milea a raspuns, nu, nu acum, este in pregatire.

Pe 21 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a dus intr-un loc, si solicitat celor doi ofiteri de securitate sa-l insoteasca la televiziune, vezi minutul 03:15. VIDEO.
vezi video

Pe 21 decembrie, în jurul orei 20.30, Ceauşescu cere maşina să plece acasă. Gărzile de corp îl sfătuiesc să rămână în sediul CC, pentru că e cel mai bine apărată clădire. Ceauşescu urmează sfatul şi decide să înnopteze – şi el, şi „Tovarăşa” – în fortăreaţa Partidului şi a puterii sale.

Cina de adio cu Zoia şi cu Valentin

Pentru că nu au mai ajuns la reşedinţa din cartierul Primăverii, soţii Ceauşescu au primit vizita copiilor Zoia şi Valentin în sediul CC, în jurul orei 21.00. Martori au fost secretarii Mihai Hîrjău şi Constantin Manea.

„Către ora 21.00 au venit Zoia şi Valentin, fără Nicu, care era la Sibiu. Cred că au încercat să facă un fel de masă, că s-au retras în sufragerie. Cred că au luat o gustare. Au stat cam o jumătate de oră. Valentin a fost foarte insistent, că suna din cinci în cinci minute şi voia să vorbească cu taică-su, dar de regulă a vorbit cu maică-sa. Ea încerca să-i liniştească şi le spunea că situaţia e stăpânită, iar Zoia şi Valentin le povesteau ce e pe stradă”, spune Manea.

Arestarea lui Ceauşescu: planul de la ora 3.00

În alte încăperi din sediul CC al PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca în Cabinetele 1 şi 2. Toată „crema” partidului se afla în clădire.

Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, a relatat acel episod Comisiei „Decembrie 1989“: „După ce s-a întors generalul Milea am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major. Vizavi de biroul lui Ceauşescu. Milea era foarte afectat. Am ieşit pe culoar, la fotolii, şi a început să plângă. Spunea că nu crede că sănătatea îi va mai îngădui … să le spun soţiei, fetelor sale ce s-a întâmplat… că nu a fost pregătit să se întâmple aşa ceva. Atunci i-am spus că nu putem lăsa lucrurile aşa, că de fapt forţa este în mâna lui şi a mea. Eu stăpâneam lucrurile în sediu, iar el afară, dar el era foarte afectat. Era posibil să se evite vărsarea de sânge. Ceauşescu a rămas în sediu. Lui Milea i-am spus că trebuie să-l arestăm pe Ceauşescu. Redau: «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Mi-a spus clar: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare»”.
După ce a primit rapoarte de la toţi oamenii din jurul lui, puţin după ora 8.00, Ceauşescu a convocat de urgenţă o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al PCR. Aceasta este şedinţa în care Vasile Milea se bâlbâie şi nu este în stare să-i prezinte comandantului suprem un raport despre starea trupelor.

Într-un sfert de oră de la această ieşire violentă, Stănculescu s-a conformat şi a venit la Palat. El avea să constate că sediul CC era păzit de oameni înarmaţi până-n dinţi. Ceasul arăta 9.50. Povesteşte generalul Stănculescu: „Am intrat în Cabinetul 1, în holul din faţă. Pe parcurs, pe coridoare, erau cam 50 de oameni cu automate. Asta a fost o primă imagine. Am întrebat pe unul dintre cei de pe hol unde este Comandamentul Militar. Mi-a arătat că undeva lângă Cabinetul 1. Am intrat, le-am spus că am venit şi erau toţi în panică.

Din sediul MApN nu am vorbit la telefon cu nimeni! Eram însă informaţi de convorbirile purtate de cei din MStM cu reprezentanţii Tratatului de la Varşovia.’
Stenograma comunicatiilor pilotului elicopterului prezidential
Stenograma dezvaluie dorinta lui Nicolae Ceausescu de a fi dus in judetul Dolj. Prin Baza, primul-secretar al Judeţului Dolj a recomandat sa nu se deplaseze acolo.

” – 203, asteapta putin! Sa se ia o hotarare in legatura cu 202! (este o comunicare a Bazei, n.a.)
5. Uite-l jos, acolo! A aterizat! (203 aflat in zbor raporteaza aterizarea lui Malutan pe cladire, n.a.)
6. Pai… o sa mearga (adica, o sa plece, n.a.)… nu se mai poate intra acolo… (202 anunta ca 203 nu mai poate ateriza, pentru a lua restul conducerii, din cauza oamenilor urcati pe acoperisul CC, n.a.)… cred ca… (ne indreptam, n.a.) catre Baza, de la mine la (Dolj) se solicita sa mergem catre Olt (Ceausescu a cerut asta, n.a.) sa se ia legatura cu primul-secretar de acolo si sa se comunice, pentru ca nu am alta posibilitate!
7. Ai auzit «Panseaua», da?
8. Afirmativ! (raspunde Baza, n.a.) E «persoana nr. 1» la bord?
9. … Mergem la nord, la Balta Mica (resedinta de la Snagov, n.a.) si de acolo sa se incerce sa se ia o legatura.
10….
11. Hai, ma, lasa-ma!
12. «Panseauaa»! In 30 de secunde aterizez!
13. O.K.!
14. Baneasa 08…
15. Am confirmat!
16. Am aterizat! Toata lumea!”
—————————————
16 decembrie, ora 17.00: peste 400 de oameni se adună în jurul bisericii reformate din Timişoara, pentru ceea ce ar fi trebuit să fie un protest faţă de evacuarea pastorului Laszlo Tökes. O parte dintre ei se îndreaptă spre căminele studenţeşti, pentru a strânge cât mai multă lume. Se strigă pentru prima dată „Jos Ceauşescu!“. Adunarea se transformă astfel într-o manifestaţie anticomunistă, la care autorităţile răspund cu focuri de armă. Sute de oameni aveau să fie ucişi sau răniţi.

18 decembrie, la ora 8.15, la resedinta din Primaverii s-a infiintat seful Directiei a V-a de securitate si garda, generalul Marin Neagoe, care l-a insotit pe Ceausescu in Iran, impreuna cu ministrul de Externe de la acea data, Ion Stoian. In jurul orei 8.30, relateaza Talpeanu, au venit generalul Vasile Milea, ministrul Apararii, si apoi, la scurt timp, ministrul de Interne Tudor Postelnicu si generalul Iulian Vlad, seful DSS, cu care Ceausescu a avut ultimele consultari. Avionul a decolat la ora 9.30 si, pentru prima oara, aeronava a fost insotita pe tot teritoriul tarii si in apele teritoriale ale Marii Negre de patru avioane de vanatoare MIG, fapt repetat si la intoarcere, pe 20 decembrie. 20 decembrie, ora 19.00: într-o declaraţie televizată, Ceauşescu vorbeşte despre o serie de „manifestări şi incidente“ organizate la Timişoara de „câteva grupuri huliganice“, cu trei zile în urmă. „În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unităţile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acţioneze. Deoarece acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste au continuat, unităţile militare – conform Constituţiei şi în conformitate cu legile ţării – au fost obligate să se apere, să apere ordinea şi bunurile întregului oraş, de fapt să apere ordinea în întreaga ţară“. Acţiunile ar fi făcut parte dintr-un plan vast al unor „cercuri şi guverne“ de destabilizare a României.

22 decembrie, ora 10.00: este introdusă legea marţială
după ce, în noaptea precedentă, grupurile de bucureşteni fuseseră împrăştiate cu greu de forţele armatei şi ale Miliţiei. În această vreme însă, grupuri de muncitori se strâng din nou în centrul oraşului, iar forţele de ordine trec de partea acestora.

La ora 11.30 Stanculescu il sfatueste pe Ceausescu sa plece cu un Elicopter „Stanculescu catre Ceausescu ; „Puteti fi linsati”

Stanculescu: „îi văzusem speriaţi; era agitaţie, cam de genul ăsta: „Noi ce o să facem, ce o să ne facem?” Şi deja era panică, îi cuprinsese efectiv, galbeni, speriaţi, transpiraţi, agitaţi. Adică au fost câteva elemente care îi marchează pe oameni foarte clar. Atunci mi-a venit ideea”

„M-am întors la Ceauşescu pe coridor şi am raportat că unităţile sunt pe drum şi vor ajunge, sper, la timp, dar presiunea în piaţă a crescut şi trebuie să vedem ce soluţie avem, părerea mea este că: „Mai bine ar fi să plecaţi din sediu!” „Cum să plecăm, cu ce?” „Singura variantă care este posibilă acuma, mă gândesc, e cu elicopterele”

După lovitura de stat dată de Stănculescu, Ceauşescu avea să mai reziste două ore în sediul CC. Până la 12.09, când a decolat spre Snagov. După şedinţa CPEx, Ceauşescu a intenţionat să preia conducerea armatei, însă directorul Cancelariei, Silviu Curticeanu nu a mai apucat să scrie decretul.

La ora 10.59 a fost transmis la Radio şi la Televiziune comunicatul despre moartea lui Milea. Se strângea laţul. Clădirea CC nu mai era sigură, pentru că gărzile slăbiseră paza, iar Piaţa Palatului era plină de revoluţionari.

„Ceauşescu ceruse, după ora 10.00, de trei ori să părăsească clădirea. Prima a fost să fie scos prin subsol, însă cei de la Direcţia a V-a, au spus că traseul nu este operaţional. A cerut apoi ca maşina să vină la scară. Marin Neagoe, şeful pazei preşedintelui, i-a spus să nu iasă că sunt muncitorii pe stradă. Era pe la ora 10.30. I-a cerut generalului Eftimescu, care era şeful grupei operative la etajul 1, să-i organizeze evacuarea cu forţe militare. În piaţă ar fi trebuit să fie TAB-urile, dar au fost trimise de Stănculescu spre cazarmă. Trebuia să vină cu chepengurile deschise. Să iasă direct de pe uşa CC în TAB-uri şi să plece în forţă trăgând foc, chiar omorând oameni. Cu TAB-urile astea avea în gând să ajungă la Snagov. A fost planul lui Eftimescu. În urma acestor eşecuri de a-l evacua s-a mers cu varianta cu elicopterul. Stănculescu ia legătura cu generalul Rus şi îi cere elicopterul. Stănculescu se înţelesese cu Neagoe. Au chemat să coboare două elicoptere. Cum Ceauşescu a plecat de la etajul 1, Vlad a dat ordinul de deschidere a uşilor.

La ora 11.30, 22 decembrie 1989 Vasile Maluţan primeste ordin de la generalul Opruţa – de decolare de pe baza aeriana de langa capitala 22 decembrie, ora 12.08: elicopterul (elicopter alb Dauphin nr. 202) în care se află cuplul Ceauşescu şi câţiva la ora 12:08 fideli decolează de pe sediul Comitetului Central spre Snagov Peste 10 minute am aterizat (12.20)

Vasile Malutan:”M-au chemat la telefon, la palat, comandantul aviatiei si al unitatii.
In jurul orei 13:00 se urca din nou in elicopter cu pilotul Vasile Malut, pilotul ii debarca inainte de localitatea Titu- Boteni, ora 13.30 sub pretextul ca pot fi reperati de la sol si pot fi oricand doborati. Dupa ce reusesc sa captureze un automobil Dacia, condus de un medic Nicolae Deca din Gaesti, cei doi comanda sa fie dusi la Targoviste. Medicul opreste masina Dacia rosie nr. 4B2646 in Comuna Vacaresti la ora 14.00. La 14.15 o Dacie neagra 4DB3005 condusa de Nicolae Petrisor oprita de Ceausescu .Petrisor le-au dat jos din masina la ora 15.00 , la Centrul pentru protectia plantelor jud. Dambovita.
Citeste aici interviul cu Vasile Malutan
În cursul lunilor mai (17) şi iunie (21) 2006, I.R.R.D. a organizat un SIMPOZION cu tema Ceauşescu la Târgovişte. 22 – 25 decembrie 1989.

La această manifestare au participat:
– Maior Ion Enache – În decembrie 1989, sergent major. A preluat, împreună cu sergentul
major C. Paisie, cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 15,00 şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene.
– Colonel (r) Ştefan Conţ – ofiţerul operativ, de serviciu la biroul Miliţiei Judeţene, care i-a preluat pe cei doi, după aducerea lor în sediu.
– Petre Ştirbescu – revoluţionar, care a participat, în sediul Miliţiei Judeţene, la percheziţia lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu şi cărora le-a făcut un prim şi veritabil rechizitoriu.
– Colonel (r) Ion Mareş – pe atunci maior, cel care, împreună cu lt. col. Dinu, locţiitorul comandantului Securităţii Judeţene, i-a preluat pe cei doi de la sediul Miliţiei pentru a fi duşi în UM 01417.
– Locotenent colonel (r) Ion Ţecu – pe atunci căpitan, a pregătit preluarea de către armată a celor doi şi, cu maximă precauţie şi în deplină conspirativitate, i-a condus în locul de detenţie din cazarma UM 01417.
– General (r) Andrei Kemenici – pe atunci colonel, şeful garnizoanei Târgovişte şi comandantul UM 01417.
– Locotenent colonel (r) Ion Boboc – unul dintre cei doi ofiţeri (al doilea fiind Stoica Iulian) care au stat permanent, clipă de clipă, în aceeaşi cameră cu soţii Ceauşescu, în toate cele 3 zile şi 4 nopţi petrecute de aceştia în cazarma de la Târgovişte.
– Maior Marian Apostol – în decembrie 1989 locotenent-major, comandantul subunităţii care a luat sub control Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne (Securitatea şi Miliţia). Plutonier Andrei Osman – şofer, a participat la „ridicarea“ soţilor Ceauşescu de la Centrul de Protecţia Plantelor.

Ion Enache: „După aproape o jumătate de oră, un alt cetăţean care venise la Inspectorat şi care mă cunoştea mi-a spus: „Am dat de un mare necaz. I-am luat pe soţii Ceauşescu de la Văcăreşti, i-am dus la (Centrul de- n.red.) Protecţia Plantelor şi i-am lăsat acolo” Colegul meu, Paisie, a ieşit cu mine din birou şi a spus: „Hai Gică, să-i prindem noi”. Am mers la garaj, am luat maşina dotată cu radar şi am plecat spre sediul Centrului de Protecţie a Plantelor. Acolo, ne-a întâmpinat femeia de serviciu, care ne-a confirmat că soţii Ceauşescu se aflau în sediul Centrului.
Intrând în holul clădirii, am văzut-o pe Elena Ceauşescu stând rezemată de uşa biroului directorului. Am prins-o de braţul stâng, iar Ceauşescu (Nicolae – n. red.) – aflat în biroul directorului,
a făcut câţiva paşi spre noi şi ne-a întrebat: „Cine sunteţi voi, cetăţeni ai R.S.R? Aţi venit să arestaţi un şef de stat?”
I-am răspuns: „Suntem de la Miliţie. Cetăţenii au aflat că sunteţi aici. Ei sunt împotriva dumneavoastră. Noi vrem să vă asigurăm protecţia şi vă rugăm să mergeţi cu noi”. El a făcut un pas înapoi, în timp ce directorul Centrului ne tot făcea semne să tăcem, dar noi i-am spus că ştim ce facem.
I-am urcat (pe soţii Ceauşescu – n. red.) în maşina dotată cu radar. În ajutorul nostru venise un alt coleg, Osman, cu un ARO, cu care am stabilit să fie antemergătorul nostru, fără a stabili, însă, traseul. Ştiind că în oraş este forfotă, am luat-o pe variantă, ca să evităm aglomeraţia.
În apropierea Combinatului de Oţeluri Speciale era staţionat un camion din care coborau mai mulţi cetăţeni. Trecând pe lângă ei, i-am auzit spunând: „Uite-i, sunt în maşina albă!”La ieşirea din Municipiu, am comunicat prin staţie că cei doi pioni principali sunt la mine în maşină şi am cerut să mi se ordone ce am de făcut. Ştefan Conţ:Deci, în jurul orei 17,30, vine Săftoiu, din echipa lor, şi zice: „Tovarăşul colonel, am să vă raportez ceva confidenţial”.
Eu eram în biroul lui Dureci, al comandantului. Stăteam pe scaunul lui, şi îmi spune: „E ceva confidenţial”. I-am dat pe ăia afară – era acolo Sabău, care acum este reprezentantul Ministerului de Interne în Franţa, Avramescu, Atanasiu, care a fost şef de Poliţie la Dâmboviţa, mai târziu. I-am dat, deci, afară şi el îmi zice:
– „Ştiţi că Ceauşeştii sunt în curte!”
– „Unde sunt, măi?”, îl întreb eu.
– „Păi, sunt în maşina lui Enache”.
– „Hai la Dispecerat să luăm legătura cu ei”, zic eu.
N-am mai luat legătura, că Enache şi Paisie erau cu ei şi i-au băgat în birou. După ce i-am băgat (în birou – n. red.) pe Ceauşeşti, m-am dus la domnul căpitan Apostol, care era la comandă din partea Armatei, şi i-am spus să nu îi mai caute armata, pentru că sunt la noi în birou. Ştefan Conţ: La 18,10, deja, am scăpat de ei. Pe la 17,30, deci, în perioada asta. Percheziţia a durat vreo 7- 10 minute, după care…

Ştefan Conţ: -am dat lui Paisie, ca şi stilourile (lui Ceauşescu – n. red.). Deci, se termină percheziţiaTelefoanele sunau. Când sunau telefoanele am zis că să-i luăm şi să-i ducem în partea ailaltă.Eu l-am dezbrăcat de palton pe Ceauşescu, atunci, în momentul ăla, când i-am spus. Ştirbescu a luat-o pe ea în primire. A căutat-o prin genţi. După ce l-am dezbrăcat pe Ceauşescu de palton şi de haină, l-am pipăit de sus până jos, i-am scos ceasul de la mână, apoi i l-am dat înapoi.
Ceauşescu a simţit. Zice: „Cine sunteţi voi? Eu sunt preşedintele vostru, mă, sunt secretarul vostru general, mă. Sunt comandantul vostru suprem, mă. Cine sunteţi voi să mă arestaţi?”
Locotenent colonel Conţ spune: „Mă numesc locotenent colonel Conţ, din partea Ministerului de Interne, de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa. Dânsul se numeşte căpitan Boboc Ion, de la unitatea militară 1378“, după cum, pare-mi-se, a completat Boboc. „Dânsul se numeşte Ştirbescu, iar dânsul Ionescu, care sunt reprezentanţii maselor populare”, adaugă Conţ. Ceauşescu rămâne surprins.
Eu dau cu capul spre căpitanul Boboc, ca să trecem la percheziţie. La Ceauşescu se duce lt. colonel Conţ şi plutonier Paisie. La Elena se duce Enache. Eu nu exagerez. Eu vă spun aşa cum a fost.
Intervine Elena: „Pentru ce să îmi faceţi mie percheziţie şi soţului?” Îi răspund eu:
„Doamnă, ca să nu aveţi obiecte dubioase asupra dumneavoastră”. „Nu am”, zice ea. Repede deschide o geantă în care avea medicamente atât pastile, cât şi injectabile. Mai avea într-o gentuţă mai mică ruj, oglindă, pieptăn, ce are de obicei o femeie. La percheziţia corporală nu li se găseşte absolut nimic. Nici la Ceauşescu, nici la Elena.
În continuare ajung la Ceauşescu, locotenent colonel Conţ îi dă paltonul jos, se uită la rever, bagă mâna în buzunar, scoate o agendă, mi-o prezintă. Mă uit pe ea, o răsfoiesc. Din costum, îi mai scoate o agendă, ceva de mărimea unei brichete, era maro, cu ceva sculptat pe ea – ulterior m-am gândit să nu fie vreun emiţător –, un ceas, o batistă şi două stilouri.
Ceasul i-l dă înapoi, şi-l pune la mână, stilourile au rămas pe masă, răsfoiesc şi a doua agendă. Se vedea ruptă o filă, două… s-ar putea să fi fost chiar trei. Dar, cu ochiul liber, la vederea
mea, nu am putut vedea ce este în agendele alea. Putea fi scris cu cerneală simpatică, care nu vezi scrisul decât cu un aparat special.
În continuare, ele rămân pe masă, şi se deschide uşa şi apare pe uşă domnul colonel Mareş, dă bună seara, şi zice: „Tovarăşe preşedinte, să ştiţi că noi vă asigurăm protecţia”. (Mareş – n. red.) era îmbrăcat în ţinuta militară de război. Mai urâtă, ştiţi.
– „Da cine mai eşti şi tu, măi?” – întreabă Ceauşescu.
– „Tovarăşe preşedinte, sunt maiorul Mareş, de la unitatea militară 01378” – s-a prezentat el. Şi s-a aşezat şi el în rândul în care eram noi.
Lorin Fortuna: Dumneavoastră, mai devreme aţi spus că îi comunicaseţi că nu mai este preşedinte. V-aţi citat pe dumneavoastră ca martor. Cotinuaţi mai departe ca şi cum vă adresaţi preşedintelui ţării?! Şi ce spuneţi dumneavoastră, şi ceilalţi, arată că ceva nu este în regulă.
Petre Ştirbescu: Păi nu e în regulă. Dumneavoastră credeţi că, dacă eraţi în locul meu, îi vorbeaţi altfel?
Lorin Fortuna: I-aţi spus, sau nu, că nu mai este preşedinte?
Petre Ştirbescu: Cum să nu? Doar a fost acolo. „Sunteţi la dispoziţia maselor populare”.
„Din dispoziţia cui?”, întreabă el.
Am luat iar legătura cu domnul Kemenici să trimită escortă să-i ia. Eu am intrat în bi-roul locţiitorului, între timp a venit Dureci, care m-a întrebat: „ Unde sunt, Fănică? ”.
Am mai primit telefoane, adică sunt multe amănunte din astea, dacă vreţi vi le pot relata,
dar cred că sunt nesemnificative. Am primit telefoane de la Dureci, de la Bâlă, locţiitorul şefului Miliţiei judeţene, cărora le-am zis să vină încoace, că trebuie să luăm o măsură, ceva. Au fugit de răspundere, ce să mai zic. Ştefan Conţ: Eu am spus cam tot ce trebuia. Percheziţia a fost făcută de mine, de Ştirbescu, de Enache şi Paisie. Cred că eu trebuie să închei cu anunţarea la Garnizoana Târgovişte a arestării lui Ceauşescu şi solicitarea acestei escorte. Că mi-a dat-o domnul general Kemenici, şi s-a prezentat domnul colonel Mareş, care a venit şi i-a luat. Acolo, în curte, era un ARO alb cu patru uşi. Uşile erau deschise. Se urcă Nicolae Ceauşescu, se urcă Elena, se urcă Paisie, se urcă maiorul Mareş, în faţă. Iar eu, ocolesc maşina, ca să văd cine se urcă la volan. Mă aşteptam să urce Enache.
Apare locotenent colonelul Dinu. Eu nu ştiam ce aranjamente se făcuseră. Pun mâna pe volan şi zic: „Ce-i cu dumneata, ce cauţi aici?”. Colonelul Dinu era ofiţer de securitate, adjunctul comandantului securităţii. Veniseră miliţieni şi securişti, îmbrăcaţi în civil, şi înconjuraseră curtea. Mie mi-era frică ca nu cumva să-mi scape. Că dacă îmi scăpau, vă daţi seama ce aş fi păţit! Mi s-a ridicat sângele în cap, dar sunt de acord să plece. Dar le spun să fie atenţi unde îi duc, că: „De mine nu scăpaţi nici în gaură de şarpe”.
„Îl ducem la unitatea militară”, zic ei.
„Bine”.
„Lasă-ne să plecăm mai repede că cine ştie cine mai intervine şi nu mai putem pleca de aici”.
În spate mai era o maşină şi întreb: „Măi, care mergeţi cu mine ca să urmărim maşina”. Ne-am suit în maşină, dar nu am avut cheie cu ce să o pornim. Nu am găsit la cine erau cheile şi am ieşit la poartă, măcar să ştim încotro o iau. Au luat-o la stânga, pe drumul cel mai scurt, spre unitatea militară. Dar, tot pe acolo exista un alt drum care ducea la autogară, pe unde puteau să îi ducă de nu le mai dădeam de urmă, spre Voineşti.
Urc repede sus şi ajung la căpitanul Apostol Marian. Era în biroul inspectorului şef, acolo unde organizaserăm noi conducerea Revoluţiei de la Inspectorat. Îi transmit domnului Apostol că l-am predat pe Nicolae şi s-au dus Mareş şi alţii cu el pentru a-l preda la unitatea militară. Îi spun căpitanului Apostol să se intereseze să afle dacă au ajuns (la unitatea militară – n. red.), că dacă nu, să-i luăm urma şi să vedem ce avem de făcut. „Trimiteţi acolo un soldat sau un ofiţer”, îi zic. A trimis un ofiţer, care s-a întors după 10-12 minute. Vă daţi seama în ce criză eram eu în timpul ăsta. Ne aduce răspunsul: „A ajuns pe mâini bune. L-a preluat colonelul Kemenici la ora 18:30“
Ceauşescu la Târgovişte
22-25 decembrie 1989
CAIETELE REVOLUŢIEI

25 decembrie, ora 14.50: în urma unui proces care a durat mai puţin de o oră, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare, de către un complet de judecată alcătuit din câţiva reprezentanţi ai CFSN. Sentinţa este executată imediat.

PUCIUL.
La ora 9:30 22 decembrie Victor Stanculescu si-a pus piciorul in ghips.

La ora 10:00 Victor Atanasie Stanculescu s-a intors la Ceausescu la chemarea acestuia la Comitetul central al PCR, si a fost numit de acesta ministru al aprarii nationale in locul lui Vasile Milea, care se sinucisese.
si a raportat ca unitatile sunt pe drum si vor ajunge, “sper, la timp”, dar presiunea in piata a crescut si trebuie sa vedem ce solutie avem, parerea mea este ca “”Mai bine ar fi sa plecati din sediu!””. “”Cum sa plecam, cu ce?”” “”Singura varianta care este posibila acum, ma gandesc, este cu elicopterele””, nestiind ca pe acoperis, de fapt, nu era spatiu deschis, ci erau antene, pe care Securitatea a trebuit sa le darame ca sa poata sa aterizeze un elicopter. Ceausescu l-a intrebat: “”In cat timp vine elicopterul?””. Stanculescu : “”Daca aprobati, vine intr-un sfert de ora!”” A fost de acord.

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, “nu se aproba”.

Vineri, 22 decembrie 1989, ora 11:40.
La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem

La ora 12:08 Ceausistii au evadat pe fereastra de la etajul 6.
sotii Ceausescu parasesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Malut, impreuna cu Emil Bobu si Manea Mane

Fac o scurta escala la Snagov, dupa care isi continua drumul spre Targoviste,Dupa ce ii abandoneaza pe Emil Bobu si Manea Manescu, sotii Ceausescu se urca din nou in elicopter la ora 13:05, ordonandu-i pilotului Vasile Malutan (decedat in 1995 intr-un stupid accident aviatic) sa-i duca spre Tîrgoviste. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul ii debarca inainte de localitatea Titu, sub pretextul ca pot fi reperati de la sol si pot fi oricand doborati. Dupa ce reusesc sa captureze un automobil Dacia, condus de un medic din Gaesti, cei doi comanda sa fie dusi la Targoviste. Masina se defecteaza, astfel ca in comuna Vacaresti este oprita o alta Dacie, al carei proprietar ii conduce si ii lasa la Institutul pentru Protectia Plantelor din Targoviste la ora 14:30, unde, dupa nici o ora (15.30), sosesc doua masini ale militiei (Constantin Paisie)

Maior Ion Enache – În decembrie 1989, sergent major. A preluat, împreună cu sergentul major Constantin Paisie, cuplul Ceauşescu de la Centrul pentru Protecţia Plantelor la ora 14,30 şi l-a protejat, în pădurea Răţoaia, până la lăsarea întunericului, când a fost adus în sediul Miliţiei Judeţene.

Ion Tecu confirma ca intre orele 14 si 17, militarii si securistii au inceput sa evacueze cladirea inspetoratului, in Goia si Barbu. Scurta vreme dupa 6 seara cuplul a fost transportat la garnizoana militara. Victor Stanculescu a aflat de la generalul Andrei Kemenici la ora 17:00 ca sotii Ceausescu sunt in mina generalului Kemenici. Iliescu a aflat in ziua de 23 decembrie 1989 spre dimineata. (Generalul Victor Stanculescu a dat ordin ca sotii Ceausescu sa fie arestati fara sa se consulte cu Ion Iliescu, asta inseamna LOVITURA DE STAT MILITARA, mai ales ca securistii si militienii nu stiau ce sa faca doar cu sosirea armatei , normal la ordinea generalului Victor Atanasie Stanculescu – intr-un interviu Generalul Andrei Kemenici a confirmat. CITAT: „Andrei Kemenici: am primit ordin de la comandantul Armatei, Gheorghe Voinea sa-l caut pe Ceausescu si sa-l retin pentru al preda natiunii , l-am arestat la 22 decembrie la ora 18:30 – Stiu ca de la Snagov s-au dat telefoane la Pitesti, la Constanta, la Slatina, la Targoviste. – deci inca o dovada ca dupa plecarea ceausistelor din acoperisul CC, cu elicopterul spre Snagov, s-a continuat programul loviturii de stat impotriva lui Ceausescu de la Stanculescu si Securitate)

Maiorul Ion Tecu declara: „Din 22 decembrie, ora 18,30, si pina pe 25 decembrie, ora 14:50, cind a avut loc executia, ei n-au parasit acest perimetru al cazarmii”

Prin ordinul transmis la ora 13:30 (nota telefonica nr. 39)generalul Stanculescu il deposedeaza oficial pe Ceausescu din functia de comandant suprem, ordonand Armatei sa nu mai execute decat ordinele ministrului Apararii.

Florin Velicu era la ora 13:05 in biroul lui Ion Iliescu.

La ora 14, căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: „Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la Televiziune! Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”. Peste circa o jumătate de oră, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brateş, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revoluţia română în direct. Ion Iliescu a luat cuvântul în jurul orei 14.45 şi, după ce a salutat înlăturarea dictatorului Ceauşescu, a apreciat: „Poporul nostru trebuie să dea dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui în cursul acestei zile un Comitet al Salvării Naţionale, care să înceapă să pună ordine”. El a cerut ca la ora 17 „toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă” să vină la Comitetul Central: „Trebuie neapărat să ne reorganizăm, într-un Comitet de Salvare Naţională. Să elaborăm un program de acţiune”

Ion Iliescu – Jurnalul National 18 – 02 – 2009: „Cândva, se lansase o întrebare retorică, cu tâlc: „De ce nu s-a tras asupra balconului, atunci când vorbeau unii din viitorii lideri ai CFSN?”, lăsând să planeze o suspiciune, omiţând conştient faptul că din balcon s-a vorbit mai devreme ( eu – în jurul orei 17:00-17:30), în timp ce diversiunea militară a apărut după ora 18:30″.

Dupa ora 13:30 (estimarea veridica este 13:40-13:45), contactat de Ion Iliescu, generalul Stanculescu il cheama pe acesta la MApN, ii ofera protectie si il recunoaste ca succesor al lui Nicolae Ceausescu. In scurt timp, Ion Iliescu va fi contactat si de colonelul Gheorghe Ratiu, din partea conducerii Securitatii.

La ora 16:10 a zilei de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era recunoscut ca succesor al lui Nicolae Ceausescu si sprijinit de Armata, Ministerul de Interne si Securitate.”
În jurul orei 18:00 cuplul Ceauşescu este luat şi depus (arestat) într-o unitate militară din Târgovişte oridul la dat generalul Victor Atanasie Stanculescu.

Dupa fuga sotilor Ceausescu din cladirea CC la 22 decembrie ora 12:08 – 1989, generalul Victor Stanculescu a dat Lovitura de stat, si a transmis telefonic, la ora 13:30, Ordinul nr. 38 care prevedea urmatoarele: “Unitatile militare de pe intreg teritoriul tarii se retrag in cazarmi, in ordine si calm, fara a se lasa provocate, dezarmate sau dispersate. Unitatile militare care sunt angajate in fata sediilor comitetelor judetene de partid vor calma spiritele, fara sa traga, dupa care se retrag in cazarmi. IÎn unitati se va organiza apararea cazarmilor si a tuturor obiectivelor militare.

Ion Ilescu: “Dupa miscarea de protest de la Brasov, s-au intensificat masurile de supraveghere. “Filajul” care ma urmarea a inceput sa se desfasoare la vedere, fara nici un fel de jena 3 echipaje (in masini “Dacia”) ma urmareau permanent, 24 de ore din 24 : 2 insotindu-ma permanent, in toate deplasarile, a treia, supraveghind casa noastra si deplasarile sotiei Acest filaj a durat până în ziua de 22 decembrie, ora 11.00, când colegi din Editură m-au anunţat că cele două echipaje care mă însoţeau au dispărut din parcarea de lângă “Casa Scânteii” (unde, la et. VII se afla Editura Tehnică).
Ovidiu,
Ion Iliescu: „Am raspuns la aceasta intrebare in tot ceea ce am scris. Eram director la Editura Tehnica. Ma aflam in perioada in care “filajul” efectuat asupra mea functiona la vedere . trei echipaje (Dacii) ma urmareau permanent; doua ma urmareau pe mine, peste tot, unde ma deplasam, a treia supraveghea casa si o urmarea pe sotia mea. Filajul a continuat pana in dimineata zilei de 22 decembrie. La ora 11, un colaborator mi-a comunicat ca ambele Dacii din parcarea de langa cladirea Casei Scanteii, care ma insotisera de dimineata, au disparut din parcare.

In dimineata zilei de 17 decembrie ma aflam in editura. Unul dintre colaboratori, redactor al unei carti care se afla sub tipar la tipografia din Timisoara, dand telefon ca sa se intereseze de mersul tiparirii cartii, nu a reusit sa discute mai mult de cateva cuvinte, pentru ca a auzit zgomote, iar apoi s-a intrerupt legatura telefonica. De unde am dedus amandoi ca la Timisoara se desfasurau lucruri foarte grave. Restul il gasiti in cartea “Revolutie si reforma”.

De la Televiziune in jurul orei 15:30 dus cu o masina insotit de Florin Velicu, si generalul Andrei Militaru (primul sef de cabinet a lui Ion Iliescu – coleg de atunci cu el la Editura Tehnica), Iliescu s-a deplasat la Ministerul Apararii Nationale, unde a discutat cu generalul Stanculescu. Ulterior, Iliescu avea sa precizeze:„El ne-a oferit gazduire si primele informatii. Mi-am dat seama ca singura institutie pe care ne puteam sprijini, in conditiile acelea, era Armata. Acolo exista si reteaua speciala de telefonie, care acoperea intreg teritoriul Romaniei”. Generalul Victor Stanculescu avea sa redea acest moment astfel: „un TAB la Televiziune sa aduca pe cei de acolo, intrucat le pot asigura protectie la Ministerul Apararii NationaleI-am spus lui Sergiu Nicolaescu ca ii trimit .Si atunci au venit la M.Ap.N. si Iliescu si Nicolaescu, cu Voican si cu inca unul, care asa tot umbla cu automatul de gat, Montanu, iar aghiotantul le-a spus: Atunci m-a intrebat Iliescu: si eu i-am spus: „ Generalul Stanculescu aprecia ca Mihai Montanu: „Pe 22 decembrie am ajuns la sediul MApN, in jurul orei 16:00.In biroul generalului Milea, fostul ministru al Apararii, era foarte multa lume. 90% erau militari si doar cativa erau civili. Acestia erau Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Florin Velicu, primul sef de cabinet al lui Iliescu, coleg atunci cu el la Editura Tehnica, care il adusese pe Iliescu cu masina. Aici avea loc o discutie. Dupa ce s-a terminat, toata lumea s-a ridicat sa plece deoarece fiecare primisese cate o sarcina pe linia lor. Militarii pe linia lor militara. Civilii toti in carca lui Iliescu urmau sa plece in sediul CC-ului pentru a vedea ce se intampla acolo. Se auzea ca in CC se formeaza nu stiu cate guverne. Guvernul Verdet, Guvernul Dascalescu, x, y, z, fiecare civil mai cu tupeu organiza dupa capul lui guverne. Atunci cand lumea dadea sa iasa din incaperea de la MApN, Iliescu a zis: “Stati asa! Cine ramane aici din partea revolutionarilor sa raspunda de activitatile militare?”. Ceea ce practic denota, zic eu.”

Ion Iliescu : – “Nu aceasta e esenţial. Nu m-am dus singur. Era o agitatieaţie generala explicabila de entuziasm, era o atmosfera generala de euforie, de bucurie.. Apoi, am revenit la etajul 7, mi-am strans lucrurile, mi-am luat ramas bun de la colegi; am coborat, mi-am luat masina, am dus-o acasa… Au plecat atunci mai multi, împreuna cu mine, vreo cinci masini m-au insotiitoţit pana acasa. Printre ei, colegi din Editura si alti cativa din Ministerul Culturii. M-am dus acasa, mi-am lasat masina, i-am spus sotiei ca ma duc pre Televiziune. Unul dintre prieteni (Florin Velicu) m-a luat cu masina lui pana la Televiziune. Se cunoaste aparitia mea la Televiziune”.
Ovidiu trage concluzia ca : intrucat am fost urmarit de Securitate (filat chiar in timpul revolutiei la TVR) pana la 11 dimineata, in ziua de 22 decembrie 1989, eu “nu am putut participa la revolutie!”.

Ion Iliescu: „Fuga lui Ceausescu, ca urmare a presiunii miscarii populare si mai ales, a revarsarii masive a coloanelor de muncitori de la periferia capitalei – a fost inceputul si nu sfarsitul Revolutiei Romane!
Momentele decisive pentru transformarea unei revolte populare in revolutie sunt – aparitia unui Program al Revolutiei (acesta a fost continutul COMUNICATULUI CATRE TARA AL CFSN – cu cele 10 puncte programatice – prezentat public la Televiziune, in noaptea de 22 decembrie1989 ) si – structurarea unei noi puteri (acesta a fost Consiliul Frontului Salvarii Nationale).
In comunicat se afirma clar : “Din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea, intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale”).
Interlocutorul ma intreaba cum am reusit sa intru in cladirea CC care era pazit de armata. Daca am cerut pentru aceasta aprobarea generalului Victor Stanculescu ?!!
Sediul nu era pazit de armata. El fusese ocupat de demonstranti. Deoarece se crease o mare aglomeratie, portile de intrare erau protejate de grupuri de tineri constituite ad-hoc. Ei m-au si ajutat sa patrund in sediu si apoi sa ajung pe balcon, de unde m-am adresat celor adunati in Piata.Generalul Victor Stanculescu nu era in masura sa dea aprobari sau dispozitii civililor participanti la Revolutie. Meritul sau este acela ca a inteles esenta evenimentelor si s-a pus in slujba Revolutiei.
Raporturile noilor structuri de putere cu armata sunt explicit exprimate in COMUNICATUL CFSN: “Lui(CFSN) i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordoneaza intreaga activitate a armatei si a unitatilor Ministerului de Interne”.

Ion Iliescu:“Plenul Consiliului, intrunit pe 27 decembrie, a ratificat acest fapt prin desemnarea intregului sau birou executiv (presedinte, vicepresedinti, secretari si membri), desemnand, in acelasi timp, pe primul ministru si alti membri al guvernului. Asupra tuturor acestor lucruri m-am referit, la vremea respectiva, atat in discutia cu Comisia Senatoriala care a aparut in volumul “Revolutia traita”, ca si in volumele “Revolutie si reforma”, “Revolutia Romana”, “Momente de istorie” vol.I. –
Desfiintarii Constitutiei Romaniei din 1965 – Adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991. Apărută în Monitorul Oficial Nr. 233/1991.
La ora 14, capitanul de rangul I Cico Dumitrescu s-a adresat din studioul 4 al Televiziunii: Rog pe tovarasul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, sa vina la Televiziune! Trebuie, tovarasi, sa ne organizam”. Peste circa o jumatate de ora, Ion Iliescu a venit la Televiziune, unde a fost salutat cu entuziasm de Teodor Brates, coordonatorul emisiei din studioul 4, care transmitea revolutia romana în direct. „Stimati telespectatori, avem marea bucurie de a gazdui, aici in studio, pe Ion Iliescu. Domnul Iliescu este fiul unui revolutionar, unui patriot, el insusi patriot”.

Ion Iliescu a luat cuvantul in jurul orei 14.45si, dupa ce a salutat inlaturarea dictatorului Ceausescu, a apreciat: „Poporul nostru trebuie sa dea dovada de maturitate in aceste momente, sa ne putem reorganiza pe baze democratice. Vom constitui in cursul acestei zile un Comitet al Salvarii Nationale, care sa inceapa sa puna ordine”. El a cerut ca la ora 17 „toti cei responsabili care se pot angaja in aceasta opera constructiva” sa vina la Comitetul Central: „Trebuie neaparat sa ne reorganizam, intr-un Comitet de Salvare Nationala. Sa elaboram un program de actiune”. Asadar, inca de la prima sa aparitie publica, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider politic, hotarat sa-si asume raspunderea organizarii Romaniei pe baze democratice.
De precizat ca generalul Nicolae Militaru i-a dat lui Teodor Brates numarul de telefon a lui Iliescu ca sa-l contacteze, vezi mai jos, asta inseamna ca G. Militaru se afla in jurul orei 13:00 la televiziune

Interviu cu Stanculescu la B1TV
Ion Cristoiu: Dumneavoastra cand ati stiut precis ora, daca mai tineti minte din dupa-amiaza de 22 ca sotii ceausescu sint la Targoviste in mina lui Kemenici?
Generalul Victor Stanculescu: In momentul cand Andrei Kemenici (Colonel seful Garnizoanei de la Targoviste)mi-a dat telefon.
Ion Cristoiu: Cand?
Victor Stanculescu: cred ca la 17:00.
Ion Cristoiu: Seara?
Victor Stanculescu: Da, seara in 22. Iliescu a aflat in 23 decembrie 1989 spre dimineata.
Victor Stanculescu: Si i-am spus lui Kemenici – Kemenici e singuru unitate care n-ai forte, si i-am trimis o companie de tancuri de la Batalionul de tancuri din zona, si o companie de vanatorii de mici, si i-am intarit apararea lui.

Interviu cu generalul Militaru

Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la Televiziune?
Generalul Nicolae Militaru Când eu am ajuns acolo, Iliescu nu sosise Am rugat pe cineva din Televiziune să-l sune şi i-am dat numărul de telefon:180630 Nu ştiu dacă i s-a telefonat, însă, la scurt timp după aceea, l-am văzut în emisiune. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat…De acolo am plecat la MApN şi apoi la sediul CC unde am rămas toată noaptea”
Este Gelu Voican răspunzător de executarea clanului Ceauşescu?

Generalul Nicolae Militaru Nu vreau să ies la limitele adevărului şi nici să spun ceea ce nu cunosc. Hotărârea de a avea loc procesul s-a luat în seara lui 24 decembrie, în incinta MApN. Nu am participat la şedinţă. În schimb, ştiu că generalul Stănculescu a organizat totul: elicoptere, tribunal, procuratură. În dimineaţa de 25 decembrie, am fost informat că va avea loc procesul. Nu mai reţin cine m-a întrebat. “Ai ceva împotrivă să se ţină astfel procesul?” Bineînţeles că nu am avut nimic împotrivă. Când s-au întors seara de la proces, Stănculescu mi-a şoptit la ureche “Am pierdut pachetele”.Era vorba (aveam să aflu mai târziu) de cadavrele celor doi Ceauşeşti”

Interviu cu generalul Nicolae Kemenici

Puşa Roth: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi, au fost condamnaţi la moarte de un tribunal constituit din oameni care făceau această meserie.

Andrei Kemenici: Meseria lor, într-adevăr. Mă puneţi într-o situaţie foarte complicată. Şi m-aţi luat şi prin surprindere. Oamenii aceştia erau de meserie, dar ei, istoria încă nu spune că trebuie să aibă şi ei nişte circumstanţe. Dar vreau totuşi să le dau o circumstanţă atenuantă acestor oameni, eu i-am văzut, doamnă, cum le tremurau pantalonii, în holul comandamentului militar, unde au fost adunaţi după coborârea din elicoptere. Voican Voiculescu le-a spus aşa, şi vă rog să reţineţi că asta însemnă că ei nu ştiau: «Cei doi terorişti pe care îi judecaţi astăzi, acum, sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu.» Întâi a fost o linişte mormântală, erau toţi acolo, erau vreo 15 inşi şi asistenţa, au rămas toţi înmărmuriţi. Şi începuseră să tremure. Atunci s-a greşit, zic acum, aşa cum sună proverbul: «După război mulţi viteji se arată.» Dacă se punea întrebarea: «Cine vrea să judece?», mulţi sau poate majoritatea ar fi vrut să judece. Dar a fost un şoc. Ei, ştiţi cum a sunat enunţul următor? «Aveţi 15 minute – gândiţi dumneavoastră, 15 minute!. domnul Voican Voiculescu zice: «Aveţi 15 minute să scrieţi acolo tot ce aveţi nevoie pentru procesul acesta.» Apoi domnul general Stănculescu îmi spune să-i repartizez într-o cameră ca să fie linişte, ca să-şi facă oamenii ce trebuia să facă, unul acuzarea, celălalt apărarea. În fine, domnul Voican Voiculescu adaugă: «Aveţi acest timp scurt pentru că e clar, ăştia au fost nişte criminali. Să nu le daţi posibilitatea să se apere, să fiţi duri, pentru că trebuie să terminăm într-un timp foarte scurt cu aceşti oameni”
Puşa Roth: Se spune, domnule general Kemenici, că la Târgovişte ar fi fost sosia lui Ceauşescu…

Andrei Kemenici: E o prostie! Eu am ordinul de zi pe unitate în care scrie că au fost 1237 de oameni, iar din aceştia, cam 550 – 600 au văzut această execuţie. Vă spun categoric, fiindcă aceştia erau oamenii. Aproape 300 erau în comandament, comandament care s-a transformat în, nu zic tribunal, că în tribunal mai vorbeşte unul cu altul, în biserică pentru că acolo nu se vorbeşte. Era o linişte desăvârşită la cele două niveluri, la parter şi la etaj. Erau în cazarmă vreo 100 –150 care, la fel, nu s-au mişcat din loc, erau şi în dispozitiv, după clădiri etc. Eu nu le-am spus, pentru că oricare, care avea ceva cu Ceauşescu aşa cum am avut şi eu dar nu am spus la nimeni, putea să facă vreun gest. Au ascultat toţi, fiindcă nu au ştiut ce se va întâmpla. Lumea se uita în sus şi a văzut 5 elicoptere, a văzut cum două au aterizat pe terenul unde făceam adunarea zilnic, dimineaţa şi seara. Toţi oamenii erau cu ochii pe cer, pe aceste două elicoptere şi până au aterizat jos, toţi erau curioşi ce se întâmplă.Atunci eu m-am dus cu un transportor blindat la elicopter. N-au vrut să-i ia de acolo pe cei doi – înţelegerea aşa a fost – şi asta e de o gravitate extraordinară. Eram colonel, comandant de unitate, comandant de garnizoană. Nu puteam fi minţit ca ultimul trecător de pe stradă. Înţelegerea era că vin cu două elicoptere şi că îi iau de aici pentru proces, ăsta a fost crezul meu, patru zile şi trei nopţi

Interviu cu militeanul Constantin Paisie
Constantin Paisie, militianul care s-a aflat alaturi de Nicolae si Elena Ceausescu la Targoviste, povesteste cum au ajuns cei doi in cladirea Inspectoratului de Politie si, mai apoi, la unitatea militara din oras.

V-a spus colonelul Cont sa-i insotiti si dumneavoastra pe Ceausesti in unitatea militara?

Da. Mi-a dat aceasta dispozitie. Mi s-a adresat astfel: “De ce sa mearga colonelul de Securitate Gheorghe Dinu cu Ceausestii in garnizoana? Nu, trebuie sa te duci si dumneata, mergi si dumneata cu ei”.Cum sa va spun, eu oricum ma duceam cu cei doi Ceausescu. Si eu voiam sa merg. Nu stiu, poate instinctul. Fiindca eu m-am urcat in ARO, cred ca printre primii. De fapt eu il tineam pe Ceausescu tot timpul de brat si deci era de fiecare data langa mine. Nimeni nu s-a impotrivit urcarii mele in ARO. Cum s-a urcat Ceausescu, eu m-am urcat langa el.Intre Militie si Unitatea Militara erau cam o mie de metri maxim. Cand am ajuns in fata unitatii militare, ofiterii de armata au dispus deschiderea portilor. Am intrat, si chiar la intrare, pe scari, a aparut comandantul unitatii, colonelul Kemenici Andrei, care i-a dat raportul lui Ceausescu: “Domnule presedinte, sunt comandantul garnizoanei…”, dupa formulele de atunci, cu emotie, asa i-a dat raportul, asigurandu-l ca se afla sub protectie si nu mai stiu ce i-a spus. Si daca nu ma insel, chiar Ceausescu a salutat; colonelul Kemenici a salutat in pozitie de militar si Ceausescu a dus mana la frunte. In orice caz a dat mana cu el, dupa care ne-a poftit in sala din incinta comandamentului, in care am ramas eu si cu cei doi Ceausesti.

Concluzia:

La ora 13.30, generalul Stănculescu a semnat o notă telefonică, în care se menţiona: „Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi cu calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare”. Într-o altă notă telefonică, generalul Stănculescu preciza: „Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale”. Astfel, generalul Stănculescu a preluat asupra sa prerogativele Comandantului Suprem, care, potrivit Constituţiei aparţineau Preşedintelui Republicii Socialiste România !
Nici generalul Stanculescu, nici generalii prezenti in locul deciziei nu au facut publice detaliile preluarii puterii de catre Armata, deoarece le-a fost teama sa recunoasca gestul ce parea si grav, din punctul de vedere al conportamentului unei institutii, si periculos din punctul de vedere al imaginii.

Confuzie totala, Generalul Stanculescu a predat puterea sau i-a acordat incredere lui Iliescu nestiind unde sunt exact sotii Ceausescu, el a afirmat ca la ora 17:00 a aflat de la Colonelul Andrei Kemenici ca sotii Ceausescu sunt tinuti si protejati in unitatea militara din Targoviste la ora 18,20 au fosti tinuti la unitatea militara. Un moment foarte important, Stanculescu nu l-a trimis pe Ceausescu la Targoviste, Stanculescu nu i-a zis lui Ceausescu du-te cu elicopterul ca numai esti presedinte, eu totusi cred ca atunci cand l-a sfatuit pe Ceausescu sa plece cu elicopterul a facut-o „sincer”, dar vazand situatia si analizand-o a preferat sa nu-s ieie asupra lui responsabilitatea in acest fel se explica de ce l-a chemat prin telefon pe Ion Iliescu, si i-a acordat increderea in timp ce Ceausescu era inca presedinte, la ora 19:00 Stanculescu a dat ordin lui Kemenici sa-l aresteze pe Ceausescu, in acest timp Iliescu nu mai era la Stanculescu, intrebarea este de ce nu l-a chemat pe Iliescu la el dupa ce aflase unde sunt exact sotii Ceausescu? totusi exista si o logica si cred ca Stanculescu s-a ferit de Ion Iliescu si n-a avut probabil incredere, cred ca si tribunalul era ideea lui Ion Iliescu ca sa scape cat mai repede se poate de Ceausescu prin executare. Iliescu a profitat de Stanculescu. Sa zicem ca Ceausescu ajungea in alt loc si era protejat de securitate cu toata libertatea, ce facea Stanculescu? Ce facea Iliescu? nu-l putea aresta ! nu-l putea executa! trebuie de mentionat ca Ceausescu la ora 11:45 era intrebat de Stanculescu daca-i de acord sa plece cu elicopterul si sa aprobe deci era un sfat pe care Ceausescu nu l-a acceptat la inceput dar supa ce Stanculescu s-a consultat cu generalul Nagoe in CC Ceausescu nu mai avea alta alternativa decat sa accepte, Ceausescu nu a abandonat puterea, Stanculescu a dat ordin fara sa se consulte cu Iliescu, Iliescu aflase in 23 spre dimineata de la Gelu Voican Voiculescu unde sunt Ceausistii dar nu au stiut exact in ce unitate sotii Ceausescu sunt arestati, asa se explica Lovitura de stat militara, deci Ion Iliescu a preluat puterea de la Stanculescu, tot in acelasi interviu Stanculescu a declarat ca numai el stia pina la proces unde sunt arestati sotii Ceausescu cu toate ca in 24 seara Iliescu a fost la sedinta in sediul MApN in ceea ce priveste Tribunalul Militar Exceptional. Roxana Iordache intreba: ” Cum se numeşte când un fost şef de stat e executat într-o cazarmă?”Eu am zis Lovitura de stat!

Lorin Fortuna:Astea au fost jocurile pentru putere, la Bucureşti.
Ion Iliescu: A fost salvarea pentru ţară.
Lorin Fortuna: Aţi crezut dumneavoastră!
Ion Iliescu: Ba da! Dacă nu era procesul şi execuţia, continuau...
Lorin Fortuna: Trebuia să-l judece poporul!
Gelu Voican Voiculescu: Asta a vrut domnul Iliescu timp de trei zile. În seara zilei de 24 a cedat insistenţelor noastre, ale mele îndeosebi.
Ion Iliescu: Din seara zilei de 22 şi până în 25 decembrie au murit şi mureau oameni cu fiecare oră care trecea.
Lorin Fortuna: Nu din cauza aceasta, ci din cauză că cei din conducerea armatei au luat această decizie de a ascunde totul şi de a da drumul la acest episod al teroriştilor. Deci, toată mascarada aia a fost organizată de trupe speciale ale armatei.
General Andrei Kemenici: Domnilor, să ni se spună unde au fost ăştia (teroriştii – n. red.) că eu, în Târgovişte, nu am avut nici un pod, nici o clădire atacate. Acelea au fost diversiuni, nu terorişti.
Lorin Fortuna: Cine a făcut diversiuni?
General Andrei Kemenici: Asta trebuie să căutăm. Ceauşescu a spus „terorişti”…

vedeti si declaratia lui Constantin Paisie de mai sus.

Sa vedeti cat de prudent era Ion Iliescu, inca din 1980. In 1983 s-a incercat prima lovitura de stat.

Când aţi intrat în rezistenţa militară?
Generalul Nicolae Militaru.: Am luat contact cu această rezistenţă în 1983,prin intermediul lui Ion Iliescu.Ne întâlnisem întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Walter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contractul între grupul militar al generalului Ionita şi grupul civil al lui Iliescu.

De aceea a fost lansata teza mult mai convenabila a „trecerii armatei de partea Revolutiei”.

Aceasta formula se bazeaza, in fond, pe al doilea factor, care a favorizat intarzierea cunoasterii adevarului – ignoranta in privinta terminologiei si proceselor istorice de catre majoritatea populatiei.

Doar cativa oameni avizati si educati au inteles ca orice trecere a unei Armate de partea unei revolutii se numeste lovitura de stat militara sau puci, pentru ca se face impotriva guvernului si a puterii existente si in folosul unei puteri noi, revolutionare.

Al treilea factor obliterant a fost pus in miscare prin folosirea de catre Armata a puterii preluate si a rolului decisiv avut in rasturnarea lui Ceausescu pentru a se proteja de erorile, ilegalitatile si crimele facute sub comanda generalului Milea pana atunci.

Cheia loviturii din 22 decembrie 1989 este ca generalul Stanculescu si Armata au hotarat sa sprijine grupul Iliescu si sa-i ofere puterea. Lor li s-a asociat imediat Securitatea

Când s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu?

Generalul Nicolae Militaru.:În toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu.”

Tactica si strategia Loviturii de stat.

Aţi încercat aceset lucru şi cu generalul Iulian Vlad?
Generalul Nicolae Militaru.: Asta s-a întâmplat mai târziu. Primele contacte le-am realizat cu generali şi ofiţeri activi şi în rezervă din MApN. Unii au trădat. În februarie 1984, am fost supus unei anchete. În 8 martie 1989, mă aflam împreună cu generalul Ioniţă când securitatea a venit să mă aresteze. Nu m-am lăsat arestat şi m-am prezentat personal la Comitetul Central, pe timpul anchetei, m-au confruntat cu doi generali turnători. După acest moment, am continuat penetrarea armatei şi securităţii. Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Aceest om de mare încredere a fost profesorul Ion Ursu Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi mistreţi la Timiş Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, aintrat în joc fără rezerve Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofiţeri de securitate şi miliţie, şi foarte mulţi activişti de partid.Ajunsesem cu penetrarea Securităţii în rezistenţa militară până la nivel de adjunct de ministru.Iulian Vlad era şeful Securităţii. La armată se afla generalul Milea care fusese informat de ce urma să se întâmple şi de sarcina armatei de a nu deschide foc împotriva poporului, chiar dacă va primi ordin.

Ce rol ar fi avut armata în strategia pe care urma să o aplicaţi?
Generalul Nicolae Militaru.: Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui “detaşament de asalt” înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Nu doream să curgă sânge. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să constituie Frontul Salvării Naţionale.

Deci lovitura de stat planificata inca din 1983 s-a indeplinit in 22 decembrie 1989!

Intre 22 si 24 decembrie 1989, Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un “tribunal militar exceptional”, care sa-i judece pe sotii Ceausescu.

Ironia sortii a facut ca acesata decizie istorica sa fie luata in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde “grupul pucist” se refugiase. In susurul apei de la W.C. Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate astfel si eventualele surprize. Pe data de 24 decembrie 1989 a fost redactat si semnat de Ion Iliescu “Decretul” de instituire al “tribunalului miltar exceptional”. Acest document nu s-a supus nici o clipa legilor aplicabile pe timp de pace, deoarece prin codul secret cu indicativul – “Radu cel frumos”, in toata tara se declansase “alarma de lupta partiala”. In aceste conditii, Romania s-a aflat in decembrie ’89 in stare de razboi, iar trupele Ministerului Apararii Nationale au actionat in consecinta, dupa regulile si legile ce se impun intr-o astfel de situatie critica.
Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu, Victor Atanasie Stanculescu

Incepand din seara zilei de 16 decembrie 1989, atunci cand toti militarii Armatei Romane au primit ordin sa se prezinte la posturi in unitati, trupele Ministerului Apararii Nationale au actionat dupa legile razboiului si in conformitate cu odinele primite. Astfel, inca de pe 16 decembrie, trupele aflate sub camanda M.Ap.N.-ului , adica a generalului Vasile Milea, au fost echipate cu armament de lupta si au primit ordin sa iasa pe strazi in vederea restabilirii ordinii, avand totodata dispozitie sa se foloseasca de armamentul din dotare. Cu alte cuvinte, Armata Romana a primit ordin sa traga in populatia civila aflata pe strazi. Inafara exceptiilor binecunoscute, ofiterii aflati in misiune, s-au ferit sa deschida focul asupra propriilor “concetateni”, fenomen constatat de toti revolutionarii care au participat direct la evenimente. Lipsa de pregatire a numeroasei armate dislocate pe starzile oraselor si a vidului informational, si-au spus insa cuvantul in multe situatii. Ofiterii si cu atat mai putin soldatii in termen nu fusesera pregatiti pentru o lupta de gherila, in mijlocul oraselor, o lupta purtata cu un inamic invizibil.

“Tribunalul Militar Exceptional” – lovit de nulitate absoluta

Decretul redactat si semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, ce nu a beneficiat de un “numar de inregistrare”, decidea in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (C.F.S.N.) din Romania, instituirea unui “Tribunal Militar Exceptional”, care urma “sa procedeze de urgenta – la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena”. Ion Iliescu a semnat acest document istoric in calitate de Presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl.n.). Cu toate acestea, la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista oficial, cat despre legaliatea acestui consiliu nici nu se poate discuta in termeni juridici, prima intrunire a C.F.S.N. avand loc patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie 1989, la Palatul Victoria. Nici la acea data Ion Iliescu nu a fost ales sau numit presedinte al C.F.S.N.-ului. Din insumarea logica a acestor motive rezulta ca Ion Iliescu a semnat ilegitim, printr-o uzurpare de titlu si caliati oficiale, un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.
In aceste conditii “Tribunalul Militar Exceptional” care i-a “judecat” pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul ilegal de constituire, este la randul sau ilegal si nul. In consecinta, sotii Ceausescu n-au fost condamnati si executati dupa un proces, ci mai de graba asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut ulterior, ca sa-si “salveze” tovarasul de drum, ca: „Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea lui”. In mod evident singurii care au avut grija sa fie in permanenta protejati au fost “pucistii”, constransi de Moscova sa organizeze un proces pe care nu si-l doreau, in loc sa recurga la o alta “metoda” mai simpla. Toate aceste evenimente s-au desfasurat pe fondul unui “razboi” declansat de “Radu cel frumos”, iar din acest motiv, faptele si deciziile “emanatilor” trebuiesc judecate dupa legile razboiului si nu dupa cele aplicate pe timp de pace. Chiar si Presedintele Ion Iliescu a explicat ulterior, ca in acele momente de tensiune, in acea situatie exceptionala se impunea ca masura de urgenta consituirea unui tribunal organizat de armata si care sa poarte eticheta de tribunal “exceptional”.
Nicolae Ceausescu – coborat din transportorul blindat la Targoviste

Generalul Victor Stanculescu s-a ocupat de amanuntele executiei

Deplasarea la Targoviste, acolo unde urma sa aiba loc “procesul”, a asa-zisului “Tribunal Militar Exceptional”, s-a facut cu cinci elicoptere, strategia fiind pusa la punct de generalul Stanculescu. Intr-unul dintre elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar, se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisii iar cadavrele lor transporate in alta locatie: “In loc sa vina doua cum ne-au anuntat, au venit cinci. Un motiv intemeiat sa deschidem focul asupra celorlalte trei. Si-au venit si cu usile deschise cu mitralierele indreptate spre noi. Ne anunta ca vin la ora 9, si vin la ora 12. (declaratia colonelului (r) Ioan Tecu, loctitorul colonelului Chemenici)
Dupa aterizare, in timp ce generalul Victor Atanasie Stanculescu se ocupa de detaliile executiei impreuna cu, colonelul Chemenici, Gelu Voican Voiculescu cuprins de valtoarea evenimentelor, a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Locul indicat cu degetul de generalul Stanculescu, unde urma sa aiba loc executia sotilor Ceausescu, a fost peretele unui W.C. Acest loc a fost ales din mai multe motive de ordin strategic, unul dintre acestea fiind vecinatatea cu “sala de judecata” unde urma sa se desfasoare “procesul”.

In timpul procesului unitatea de la Targoviste a fost tinta razboiului psihologic

In timpul procesului, unitatea de la Targoviste a fost supusa in permanenta unui razboi psihologic sustinut: “ Incepuse procesul, suna telefonul si eu ma duc la telefon… Era usa-in-usa cu sala de judecata ! Si zice… : Nu mai vin elicopterele faceti voi ce trebuie facut ! Ce trebuia sa facem? Elicopterele erau venite ! Era procesul in plina desfasurare. Suna colonelul Suciu ! Ce se intampla … ca are informatii ca vom fi atacati? Domnule nu se intampla nimic ! Grabitiva ca se anunta ca ve-ti fi atacati ! Si procesul s-a desfasurat intr-o stare de tensiune fantastica ! Eram in stare de razboi … nu? Ordinul – Radu cel frumos – parca asta era indicativul… asta era, alarma de lupta … .” (declaratia colonelului (r) Ioan Mares)

Video-caseta “procesului” sotilor Ceausescu a fost trimisa in Franta pentru examinari

Cu toate ca “procesul” si executia sotilor Ceausescu au fost filmate la Targoviste, video-caseta originala (master) a ajuns mai intai in posesia unor televiziuni franceze si mai apoi in Romania. In legatura cu acest episod controversat al casetei “disparute” au gravitat mai multe speculatii in jurul domnului Petre Roman, dar pana in prezent nimeni nu s-a arata interesat de descifrarea acestui “mic amanunt”. La Televiziunea Romana Libera au fost repetate mai multe cadre, dar niciodata versiunea completa a casetei. Interesante sunt insa concluziile profesorului legist francez Louis le Riboux, care a analizat caseta cu pricina, cu privire la momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost executati. Legistul francez a constatat printre altele, ca parul lui Nicolae Ceausescu atunci cand a fost filmat in cadru apropiat, imediat dupa executie, ara foarte sarmos, fenomen fizic care se petrece la peste 12 ore de la momentul in care survine decesul unei persoane. Concluzia evidenta care rezulta in urma acestei constatari, atesta faptul ca, intre momentul executiei si momentul in care sotii Ceausescu au fost filmati (in cadru apropiat) se afla un interval de cel putin 12 ore. In aceste conditii, caseta care a fost prezentata de Televizunea Romana Libera, este de fapt rezultatul unui montaj si nici cum redarea autentica a evenimentelor petrecute la Targoviste. Desfasurarea procesului, la care printre invitati s-a numarat si domnul profesor Virgil Magureanu, merita analizata in particular pe baza inregistrarilor prezentatea in mod repetat pe micile ecrane in ultimii 16 ani. Din punct de vedere juridic, “procesul” sotilor Ceausescu reprezinta o mare “pata” pe “obrazul” justitiei romane. Desi, acest proces, asa cum a fost el organizat, ofera foarte multe informatii despre cei care l-au gandit si despre modul in care au fost practic judecati si condamnati Elena si Nicolae Ceausescu.

Cerasela Baijac Demetrescu si Gelu Voican Voiculescu s-au ocupat in liniste de inmormantare

Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelatele verzi, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea in Bucuresti, unde au fost “abandonate”, in timp ce generalul Stanculescu si revolutionarul Gelu Voican Voiculescu s-au dus sa manance. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la orele 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios „sa vada p…a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani”. Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis in final inhumarea, cadavrele celor doi au ramas sigilate in camera frigorifica de la morga spitalului. De inmormantarea lor s-a ocupat Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim-ministru, impreuna cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a si sustras cu aceasta ocazie bijuteriile si plicul Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. mai. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ingrijise anterior generalul Victor Atanasie Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac Demetrescu, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu panze albe de cearceaf. Mai intai s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Gelu Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton gata pregatite si cate o roaba cu ciment proaspat preparat. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi la datorie de teroristi. Ceausestilor nu li s-au pus si cruci in prima etapa, deoarece fusesera uitate la morga.

Doua dosare cu acelasi numar 1 / SP 1989

Referitor la executia sotilor Ceausestilor au fost intocmite doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1 / SP 1989. Certificatele medicale din dosar, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Un fapt trebuie insa mereu reaminti celor care sunt inca framantati de amintirea acelor evenimente tragice. Romania se afla in acele zile ale lui decembrie 1989, intr-una dintre situatiile “exceptionale” ale istoriei mondiale si europene.

Garda personală a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.
Maiorul Aurel David, maiorul Florian Raţ, căpitanul Marian Constantin Rusu şi căpitanul Paulică Tănasi.

Cei patru erau consideraţi responsabili de fuga cuplului Ceauşescu de pe acoperişul CC al PCR, întrucât nu-i arestaseră, şi, mai mult, depuseseră eforturi să le faciliteze „evadarea”. Faptele lor din 22 decembrie 1989 erau încadrate în prevederile codului penal, „întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului”. Ofiţerii David, Raţ, Rusu şi Tănasi riscau pedeapsa cu închisoarea, între 3 şi 10 ani.
––––––
Juridic, la data înfăptuirii infracţiunilor de care erau acuzaţi cei patru ofiţeri, regimul comunist nu fusese abolit oficial. FSN-ul, noua structuă de putere, s-a constituit abia în jurul orei 18.00. La acel moment, ofiţerii David, Raţ, Rusu şi Tănasi se „dispensareră” de „încărcătura” prezidenţială.

Paulică Tănasi: „Garda personală nu era proprietatea soţilor Ceauşescu, ci a preşedintelui României. Atât cât am contribuit eu la această acţiune, prin semnalizarea cu cearceaful alb, o consider o acţiune încadrată perfect în atribuţiile de serviciu. Mai mult, am înţeles că trebuie să-i scoatem vii din sediu nu în sensul de a împiedica tragerea lor la răspundere ci, dimpotrivă, pentru a-i preda judăcăţii drepte”.

Florian Raţ: „În întreaga mea activitate am respectat legile ţării, jurământul şi regulamentele militare. Nu am făcut nimic care să depăşească aceste atribuţiuni. În momentul plecării – şi în perioada cât l-am însoţit – Ceauşescu îndeplinea toate prerogativele de comandant suprem. Eu nu am făcut altceva decât să-i execut ordinele atâta timp cât era în funcţie. Când m-am convins de realitate, m-am disociat de el. Am curajul să primesc cu demnitate hotărârea pe care o veţi lua şi care, sper, să fie achitarea şi punerea noastră în libertate”.

Marian Constantin Rusu: „Am convingerea că prin actele mele nu am influenţat în nici un fel fuga soţilor Ceauşescu din fostul sediu al CC. Eu am conştiinţa curată, singura idee care m-a determinat să mă îmbarc în elicopter a fost adeziunea la tot ceea ce se întâmpla în jur, adeziune materializată prin depunerea acelei genţi ce conţinea valori şi a cărei recuperare am urmărit-o. Bănuiam că geanta poate să conţină documente secrete de mare valoare pentru ţară. Cred într-o justiţie a dreptăţii, a adevărului, nu aşa cum a fost până acum, pe bază de indicaţii sau presiuni”.
–––––––––––-
Aurel David: „Am fost arestat în ziua de 24 decembrie 1989 în timp ce încercam, împreună cu alţi foşti doi colegi, să mă prezint la colonelul Lăzărescu Florea, la apelul acestuia. Am fost arestat de către un ofiţer din MApN, colonelul Rădulescu, cu o învinuire foarte gravă: criminal şi terorist! Asta la simpla pronunţare a cuvintelor de prezentare: sunt maiorul David, din Direcţia a V-a. După un calvar care a durat 5 zile – criminali şi terorişti erau consideraţi şi alţi ofiţeri din Direcţia a V-a, care au fost arestaţi alături de alţi civili, între care erau şi mulţi revoluţionari – a început ancheta. În cele 5 zile am fost ţinut legat 24 de ore pe burtă, cu mâinile la spate. După aceea am fost transportaţi, legaţi cu frânghii la picioare, de mâini şi de gât, în subsolul de la Ministerul Apărării Naţionale. Apoi, într-o maşină de carne, am fost dus în unul din forturile din apropierea Bucureştiului, la Ştefăneşti. În ziua de 28 decembrie am fost adus la Direcţia cercetări penale, de la sediul Poliţiei municipiului Bucureşti, unde s-a demonstat, cu toată strădania domnilor procurori Joarză şi Pantea, că cele două acuzaţi aduse nu au nici un temei legal. Apoi mi s-a pus în seamă o altă infracţiune pe care aş fi săvârşit-o: favorizarea fugii celor doi Ceauşescu. Onorată instanţă, consider că nu pot fi învinuit de o asemenea faptă deosebit de gravă şi care atinge în cel mai înalt grad demnitatea mea de om şi ofiţer. Domnii procurori care m-au anchetat mi-au reproşat: «Asta ţi-ai găsit să faci? I-ai lăsat să fugă, deci ai împiedicat pe revoluţionari să-i prindă». În timpul instrucţiei acestui proces mi s-au spulberat îndoielile asupra vinovăţiei mele. Mulţumesc completului de judecată că a pus la dispoziţie caseta cu ultimele imagini ale fugii, din care rezultă că, în momentul în care revoluţionarii intraseră pe terasă, soţii Ceauşescu erau deja în elicopter. Distanţa de aproximativ 40 de metri nu îmi permitea în nici un fel să împiedic pătrunderea pe terasă a revoluţionarilor. Mă întreb dacă prin ceea ce am făcut eu am contribuit în mod decisiv la fugă. Oare acelor revoluţionari le-a fost frică de un singur om cu o armă într-o mână şi cu cealaltă ridicată în sus, din moment ce ei au avut acel curaj fantastic de a pătrunde în sediul fostului CC, dezarmând chiar ofiţerii de Securitate? Vă rog să-mi daţi voie să spun – şi am această convingere – că prin atitudinea mea nu am putut influenţa în nici un fel evacuarea soţilor Ceauşescu. Din alt punct de vedere, în momentul consumării faptelor, am fost un simplu executant de ordine. Nu am abuzat de legislaţia în vigoare. Nu eu am organizat ieşirea pe terasă, nu eu am pregătit locul aterizării, nu eu am pus la dispoziţie mijlocul de transport cu care au plecat la Snagov. Nu mă consider vinovat. Nu vreau să mă disculp. Sunteţi singurii în măsură să judecaţi faptele mele. Vreau, domnule preşedinte, să vă privesc în ochi cu aceiaşi demnitate de militar şi de om, cu care am privit viaţa şi profesia pe care am avut-o. Considerându-mă încă o dată nevinovat, aş vrea – indiferent de hotărârea pe care o veţi lua – să văd dacă dumneavoastră ne veţi putea privi în ochi cu conştiinţa curată, să văd dacă aveţi acest curaj să faceţi o justiţie adevărată”.

SENTINŢA
În dimineaţa zilei de 7 martie 1989 a avut loc ultima şedinţă a procesului celor patru ofiţeri de Securitate. Faţă de situaţia din februarie, când aportul lor la fuga soţilor Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul CC era considerat de presă capital, discursul mediatic se domolise. Aşadar, sentinţa nu a stârnit proteste faţă de „justiţia democrată” , care ar fi încercat să-i disculpe pe securişti.

Maiorul Aurel David, maiorul Florian Raţ, căpitanul Marian Constantin Rusu şi căpitanul Paulică Tănasi au fost achitaţi, fiecare pentru ambele capete de acuzare pentru care erau învinuiţi. Totodată, instanţa a dispus punerea lor imediată în libertate, deoarece nu făceau obiectul unei alte anchete judiciare.

Ziarul România liberă, în comentariul final pe baza procesului, observa, cu nemulţumire, că din multitudinea de cadre ale Securităţii implicate în fuga cuplului Ceauşescu au fost selectaţi doar cei patru ofiţeri, care avuseseră roluri episodice, insignifiante. Ziariştii considerau că sentinţa a fost dreaptă, într-un dosar plin de lacune de la începutul procedurii judiciare, reuşindu-se, în ultimul moment, condamnarea „acarului Păun”.Note

Stănculescu decide să-l zboare pe Ceauşescu

În jurul orei 11.30, în înţelegere cu gen. Rus, gen. Stănculescu alege varianta evacuării pe calea aerului cu elicopterul. În acelaşi timp, în cadrul aceloraşi comunicaţii cu gen. Rus, Stănculescu îi cere acestuia să aducă în ţară aeronava presidenţială pentru evacuarea lui Nicolae Ceauşescu în China.

Între orele 12.10 şi 13.00, la indicaţia lui Stănculescu, Comandamentul Aviaţiei ordonă interdicţia oricărui zbor în spaţiul aerian al României şi doborârea oricărei aeronave, iar Direcţia V a Securităţii ordonă subunităţii de pază de la Snagov să îi blocheze pe soţii Ceauşescu în palat.

Ora 13.30. Ajuns la sediul M.Ap.N., gen. Stănculescu semnează două ordine fundamentale pentru a se înţelege poziţia sa şi a Armatei la acea oră.

Notele telefonice ale M.Ap.N.

Nota telefonică nr. 38 a fost întocmită de conducerea Marelui Stat Major, după evacuarea lui Nicolae Ceauşescu din clădirea CC al PCR, găsită în acest stadiu de generalul Stănculescu la sosirea în minister şi semnată de acesta. Prin nota nr. 39, Nicolae Ceauşescu este deposedat oficial de autoritatea de comandant suprem, iar unităţile militare din ţară şi din Bucureşti primesc misiunea de a prelua controlul asupra Comitetelor Judeţene de Partid, asupra Televiziunii, Radioului, Palatului Telefoanelor şi a altor obiective.

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTĂ TELEFONICĂ

Nr. 37/ 22 decembrie 1989, ora 11.30

Toate unităţile militare să se considere în stare de luptă şi să acţioneze conform condiţiilor „Stării de necesitate”.

General-locotenent Ilie Ceauşescu

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTA TELEFONICĂ

Nr. 38/ 22 decembrie 1989, ora 13.30

Unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. Unităţile militare care sunt angajate în faţa sediilor comitetelor judeţene de partid vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare.

General locotenent Atanasie Stănculescu

Republica Socialistă România
Ministerul Apărării Naţionale
NOTA TELEFONICĂ

Nr. 39/ 22 decembrie 1989, ora 13.30
Se vor executa numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale. Faţă de cele ordonate, comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate, care să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea priorităţilor în asigurarea pazei, comandanţii militari să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe braţul stâng banderolă tricoloră.

General-locotenent Atanasie Stănculescu

Dovada loviturii de stat militare

Asupra Ordinului nr. 39, Curtea Supremă de Justiţie, ca autoritate juridică, s-a pronunţat astfel: „Acesta a fost momentul în care Armata a preluat practic prerogativele comandantului suprem, în condiţiile în care ministrul Apărării nu mai exista” (CSJ.SPM, Autor colectiv coordonat de gen.bg. Samoilă Joarză, Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar, în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, p.122 – n.a.) În acest loc doresc să precizez că oriunde şi oricând formule de genul „Armata a trecut de partea revoluţiei” sau „Armata a preluat prerogativele comandantului suprem” echivalează cu lovitura de stat militară. Academicianul Răzvan Theodorescu propune pentru acest moment formula: „acţiunea militară”, pentru a se evita folosirea termenului deranjant de lovitură de stat militară. Formula poate fi acceptată doar dacă se referă la întregul comportament al Securităţii şi Armatei de după 22 decembrie.

Armata preia controlul obiectivelor strategice

În privinţa semnificaţiei Ordinelor 38 şi 39 este de observat că, în timp ce Ordinul 38 cere tuturor unităţilor militare de pe întreg teritorul ţării să se retragă în cazărmi, Ordinul 39 le cere să asigure „paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate”. Cauza schimbării de atitudine, de la retragere în cazărmi, la preluarea controlului asupra obiectivelor strategice, este deschiderea „Televiziunii Române Libere”. În momentul în care cpt. Mihai Lupoi vorbeşte despre Gărzile Patriotice, care „trebuie să apere revoluţia pe care noi o facem acum” (este prima cerere de înarmare a GP), la Ministerul Apărării, generalul Stănculescu dă urgent un ordin de repetare a ordinului conţinut de Nota telefonică nr.39 (la ora 14.10), apoi un ordin de împiedicare a înarmării Gărzilor Patriotice, care ajunge la Armata 1 la 14.45:

(Ora) 14.45. Gl. lt. Stănculescu

să nu se dea armament la G.P ( Gărzile patriotice).
Serviciul operativ. Ordinele să se dea numai de comandanţi” (Documentarul-Comandantului, Gl.Mr. Voinea Gh., copertă verde, p.113 – n.a)

La ora 15.00, gen. Stănculescu emite un nou ordin, prin care precizează obiectivele care intră sub controlul Armatei:

Control militar total

Obiective ocupate în Bucureşti de forţele Ministerului Apărării Naţionale începând cu ora 15.00

OBIECTIVE

Banca comerţ. Exterior
Da – Banca RSR pl. (Da) R(egimentul) 22 = 26 mil(itari)
Da – Poşta pl. (Da. R22)

Castelul de apă Buc. (vezi verso) (au fost preluate sub pază toate centrele de alimentare cu apă potabilă ale Capitalei, indicate de ICAB, n.a.)
Radiodifuziunea Nuferilor – 4 (blindate)
TV – 8 (blindate)
CC – 8 (tăiat şi pus 7 blindate)
Palat. Cons. Stat – 4 (blindate)

Telefoane (Palatul Telefoanelor) – 3 (blindate) – 40.22.53 (telefon de legătură).
Centr. Rd. Comunic Nr. 2 (Centrul de Radiocomunicaţii) – 3 (blindate)
MAI (greu descifrabil) – 4 (blindate)
Dispeceratul energetic naţ. – 2 (blindate)
CET Progresu – 30 militari (de la) R 2 Mc.
Da – (text indescifrabil) … Venezuela Nr. 1 – 10 ( militari de la) R 48 R H 1 (sau A).
Da – cpt. Pascu – Centr. ptr. inf. extern (acesta ar fi sediul CIE al Securităţii, dar, având în vedere locaţia, este posibil să fie vorba de centrul de informatică din clădirea Creţulescu, n.a.) –
– mag. Muzica C. Victoriei
– Ministerul de externe – 3 (TAB) + 1 Tc ?
– Tezaur (vizavi CEC) – 6×3 = 18 +1+1) R2 Mc (Documentarul Comandantului Armatei 1 -copertă verde-, p. 114 n.a.)

Spectacol televizat cu împuşcături

Fundamental pentru ordinul de la ora 15.00 a fost ocuparea de către forţele Armatei a sediilor tuturor Comitetelor Judeţene de Partid. Totodată, pe măsură ce căpitanul Mihai Lupoi face greşeala de a se implica în direct în scandalul din studioul 4 – la un moment dat chiar afirmă că s-a tras cu „trasoare de manevră”!! – , generalul Stănculescu ia legătura cu ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, Pintilie, ofiţer acoperit DIA, pentru a opri emisia: „Am vrut să opresc televiziunea. Era răposatul gen. Pintilie, care fusese la Centrul de comunicaţii guvernamentale. Şi i-am spus: „De unde?”. Zice: „Ştiu de unde. De la telefoane, sus, Palatul Telefoanelor, sus, la ultimul etaj”. Pe urmă am văzut că spectacolul este favorabil totuşi, era o masă care se adresa maselor, şi aici era un grup mare, de aceea spun o masă, şi că este favorabil, am zis: „Lasă, domnule televiziunea să meargă”. Şi l-am oprit să întrerupă televiziunea. A fost momentul în care poate am greşit sau nu am greşit, dar vreau să vă spun de ce. Pentru că nu voiam să se lase impresia că vreau să astup dialogul direct cu masele” (Historia, Anul 2, nr. 30, mai 2004, p. 15 – n.a.). Afirmaţiile generalului Stănculescu întăresc imaginea de control al statului exercitat atunci de Armată, de forţă care dispunea din umbră asupra evenimentelor, în care revoluţionarii nu se opreau din a cere ajutorul ei. În dialogul pe care l-am purtat cu gen. Stănculescu la 29 octombrie 2004, imaginea sa despre acest moment implică ideea de control al puterii.

Cum a primit Iliescu Armata pe tavă

VAS: Nu se înţelege ce am gândit eu atunci, că ce gândeam eu, având Armata pe mână, se executa.
AMS: I-aţi dat puterea asta lui Iliescu.
VAS: Poate am greşit.
AMS: Dar ce aveaţi de ales?
VAS: Asta este, că la CC era grupul Dăscălescu-Verdeţ şi m-am interesat: „Ce fac domnule ăştia acolo?”.
AMS: Eraţi informat din CC, aveaţi oameni acolo?
VAS: Nu, am dat eu telefon şi m-am interesat.
AMS: Cu cine aţi vorbit?
VAS: Nu mai ştiu, era cineva de acolo. „Ce fac, domnule?”. Şi mi-a spus că a apărut ăla care a fost ministru…. Avram, apoi nu ştiu care din vechiul regim.
AMS: Apăruse şi Drăghici cu soţia.
VAS: Da, aşa e, Drăghici… Ce-i asta?! Ăştia vor să refacă conducerea lui Ceauşescu, iar la televiziune erau Dinescu şi Caramitru. Nu se putea da puterea acestor oameni.
AMS: Bine, dar la ora aceea vorbiseţi deja cu Ion Iliescu.
VAS: Tatonam, urmăream ce se întâmplă, cine…”.

Controlează ca să nu fii controlat!

În interviul acordat la 2 decembrie 2004, dnul Iliescu a avut şi următoarea replică sinceră şi responsabilă:

AMS: Cine avea puterea în acel moment, domnule preşedinte, în momentul în care partidul se dizolvase în câteva ore?
Ion Iliescu: Sigur, Armata. Practic era singura instituţie de stat care şi-a păstrat structura.

Întâlnirea de la ora 16.00, de la M.Ap.N. are semnificaţia istorică de loc şi moment în care Ion Iliescu este recunoscut de ministerele de forţă în calitate de succesor al lui Nicolae Ceauşescu. Asupra lui Stănculescu şi a Armatei nu mai insist. Ministerul de Interne şi Securitatea erau reprezentate de gen. Câmpeanu şi de col. Raţiu ( în numele gen. Vlad):

„Atunci l-am recunoscut pe Iliescu drept lider”

Romeo Câmpeanu: La poartă s-a dat telefon şi am fost primit. Stănculescu era pe scaunul lui Milea, iar în birou erau revoluţionarii… Iliescu, Montanu, Voiculescu. Eu când am intrat, m-am adresat: „Să trăiţi, tovarăşe general locotenent!”, însă el s-a sculat în picioare şi mi-a făcut semn: „Nu, nu mie..” şi mi l-a arătat pe Ion Iliescu: „prezintă-te la tov. Iliescu”. M-am prezentat şi am rugat să ştiu cu cine ţin legătura. Stănculescu a spus atunci: „Pentru orice problemă deosebită ţii legătura cu mine. Dacă acum ai nişte probleme de ridicat, raportează-i dlui Iliescu”.

Gh. Raţiu (şeful Direcţiei I a Securităţii): „Ion Iliescu a dat mâna cu toţi. De la început l-am recunoscut ca lider. Când a dat mâna cu mine i-am reamintit că toate unităţile Departamentului Securităţii Statului sunt de partea revoluţiei şi că aşteptăm ordine” (Col. Gheorghe Raţiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, Ed. Paco, Bucureşti, 1996, p. 207 – n.a.)

Lovitură militară cu guvern civil

1. Ordinele de represiune ale lui Ceauşescu nu sunt executate de conducerea Securităţii;
2. Ceauşescu este îndepărtat de la putere de militari ai Armatei şi Securităţii (Stănculescu, Rus, Vlad, col. Lăzărescu, col. Nae); forţele de apărare ale clădirii CC refuză ordinul de a trage – de subliniat aici că, în momentul în care revoluţionarii deschid focul asupra elicopterului presidenţial (muncitorul Daniel Păcuraru), garda preşedintelui ripostează cu foc viu din dreptul elicopterului;

„La ora unu ţara era sub control”

3. Gen. Stănculescu şi Rus se înţeleg asupra evacuării preşedintelui statului în China, apoi asupra doborârii elicopterului presidenţial;
4. Ministerul Apărării preia funcţiile de comandă ale comandantului suprem; Gen. Stănculescu va declara la B1TV: „La ora unu ţara era sub control”;
5. Ministerul Apărării preia controlul (paza) asupra Comitetelor Judeţene de Partid din întreaga ţară şi a principalelor locaţii strategice din Bucureşti; comandanţii militari locali intră în toate CFSN din teritoriu, iar în unele locuri ( de ex. gen. Roşu, la Craiova) chiar le conduc;
6. Noua putere provizorie este recunoscută într-o şedinţă ţinută la MApN (ora 16.00);
7. Şeful statului este reţinut ca prizonier într-o unitate militară;
8. Ministerul Apărării, sub semnătura gen. Militaru, emite primul său comunicat, în care se afirmă: „Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne” (Revista La datorie, serie nouă, Nr.1/24 decembrie 1989, p. 1- n.a.)
9. Şeful statului este executat într-o unitate militară, de un pluton de execuţie militar.
10. În pasajul din Proclamaţia către ţară, în care se explică baza de putere a noii echipe, se precizează: „În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare”.

Emanaţia care nu miroase bine

Moscova crede în Iliescu

În aceste condiţii, rolul lui Ion Iliescu devine istoric, nu atât pentru faptul că a calmat reacţia panicardă a Armatei, cât pentru faptul că a dat Marilor Puteri garanţia că România reintră în tiparele schimbărilor generale declanşate în Europa. În condiţiile pericolului ca statul român să fie destructurat, Ion Iliescu a reprezentat garaţia pentru URSS că România rămâne fidelă Tratatului de la Varşovia, fapt consemnat cât se poate de clar în faimosul Comunicat din 22 decembrie 1989, invocat mereu de dnul Iliescu drept programul politic al revoluţiei (pct. 9… „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”). Asta, că tot afirmă domnul Iliescu: „Toate punctele programului revoluţiei din 22 decembrie au fost respectate”! Acesta este de fapt rolul istoric al lui Ion Iliescu – garanţia dată Moscovei -, cu rezultatul pozitiv incontestabil că România nu a fost destructurată total, rol pe care însă îl refuză pentru un iluzoriu statut de „revoluţionar” şi „emanat”. Diversiunile pe care le tot aruncă în cărţile lui şi pe la televiziuni au rolul de a ascunde contradicţia totală între afirmaţia: „Meritul nostru este că ne-am asumat răspunderea în momentele cele mai dramatice” şi faptul incontestabil că, după ce şi-a asumat Ion Iliescu răspunderea, au murit 942 de oameni.

General Nicolae MilitaruGeneralul Victor Stanculescu,Gelu Voican Voiculescu

„Revoluţia, în direct la TVR”
Poetul disident Mircea Dinescu, în direct: „Dictatorul a fugit” În jurul orei 12.47, 22 decembrie, actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, împreună cu un grup de protestari, intră în direct, în prima lor transmisiune liberă. „Sunt momente în care Dumnezeu şi-a întors faţa către Români”, spune Dinescu, care a anunţat totodată şi fuga cuplului Ceauşescu.

Mircea Dinescu anunţă, în a doua intervenţie televizată, că în curând va fi citită o proclamaţie. Dinescu le cere românilor să-şi păstreze calmul şi face un apel de fraternizare către Armată şi Securitate. „Daţi dovadă încă o dată de calm şi înţelepciune(…) nu răspundeţi la provocări”, a spus Dinescu.
Pe parcursul desfăşurării Revoluţiei, s-au remarcat trei piloni în jurul cărora s-au luat decizii; unul a fost televiziunea, de unde românii aflau evoluția evenimentelor, iar protagoniștii dădeau ordine în direct; al doilea „punct fierbinte” a fost sediul Comitetului Central, unde s-au creionat primii pași pe care urma să-i ia viitoarea putere și, în final, a fost sediul Ministerului Apărării Naționale, de unde s-au coordonat acțiunile militare din acele zile.

Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Din studiourile TVR, au avut intervenţii disidenţi, cadre militare, foşti comunişti, actori sau politicieni din filonul al doilea al partidului, care voiau să-şi arate devotamentul faţă de noua mişcare din ţară.

Unii dintre ei au văzut în apariţiile la televizor drept o cale prin care, fie să „se spele de păcate”, fie să profite de vidul de putere care s-a creat odată cu răsturnarea regimului. De multe ori, intervenţiile lor, combinate cu mesajele de ultimă oră citite de crainicii Televiziunii, nu au dus decât la creşterea sentimentului de nesiguranţă şi panică în rândul oamenilor.
Începând cu 22 decembrie, pe micul ecran românii au putut vedea cadre militare care voiau să transmită mesaje și noi ordine structurilor Armatei sau să asigure populaţia de sprijinul lor. Avem cazul generalului Nicolae Militaru, care, deși era trecut în rezervă, a venit în Dorobanți, îmbrăcat în uniforma militară, fapt interzis prin lege, și a „dat ordine”, în direct, celorlalți generali din structurile militare; căpitanul Mihai Lupoi s-a remarcat prin mesajele cu puternică încărcătură populistă și „informațiile de ultimă oră”, prin care anunța atacurilor forțelor teroriste.

Din Studioul 5, şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă, citeşte un comunicat oficial către unităţile militare din ţară. „Toate unităţile şi subunităţile intră în cazărmi. Nu se deschide foc în niciun fel de situaţie împotriva oamenilor. Este nevoie de linişte în toată ţara”, spune generalul Guşă.

În faţa camerei, apare şi generalul Mihai Chiţac, comandantul Garnizoanei Bucureşti, care le cerea unităţilor militare să fie atente la posibilele atacuri teroriste. Adresez in acelaşi timp un apel tuturor comandanţilor de garnizoane militare, unde mai sunt incă focare, in mod deosebit Garnizoana Sibiu şi altele, să ia legătura cu forţele populare şi să ia măsuri urgente de terminare in cel mai scurt timp a tuturor operaţiunilor militare sau de altă natură, cu caracter de violenţă, ţinănd seama că in realitate ele sunt zadarnice”
„Este mai uşor să-l omorâm pe Ceauşescu, decât să schimbăm sistemul” (Dan Petrescu, 26/27 ianuarie, 1988, cotidianul Liberation)

Prima intervenţie la televizor a lui Ion Iliescu are loc la 14:45. În discursul său, Iliescu prezintă faptele de care se face vinovat cuplul Ceauşescu şi îi asigură pe oameni de sprijinul Armatei. „În momentul de faţă situaţia este oarecum stăpânită. Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu generalul Victor Stănculescu. Se află la ministerul Apărării Naţionale, a dat dispoziţie, s-au retras trupele care erau dispuse în oraş cu dispoziţie de a trage, a tras înapoi o coloană de blindate care fusese ordonată să vină dinspre Piteşti, spre Bucureşti”, spune Iliescu.

El mai precizează faptul că în timpul aceleiaşi seri (22 Decembrie) o autoritate provizorie, numită Frontul Salvării Naţionale, va fi prezentată oamenilor. De asemenea, el face un apel la calm şi ordine, „trebuie să dăm dovadă de maturitate în aceste momente, să ne putem reorganiza pe baze democratice”, continuă Iliescu.

În a doua lui intervenţie, Iliescu atrage atenţia asupra posibilelor atacuri sau acte de vandalism din partea unor grupuri de oameni.
(Cico Dumitrescu)
„În acest moment de răscruce, am hotărât să en constituim în Frontul Salvării Naţionale”, spune Ion Iliescu. La 23:30, el revine în faţa camerelor şi citeşte primul comunicat oficial emis de CFSN, noul organism, care va fi responsabil cu trecerea de la cu trecerea de la regimul comunist înspre cel democratic.
(Cico Dumitrescu)
„Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu”

Printre măsurile pe care le va lua noul organism înfiinţat, se numără:

– Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic, pluralist de guvernare

– Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie

– Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau cel mult două mandate. Nimeni nu poate pretinde putere pe viaţă. Consiliului Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească în viitor România. (n.r.: în timpul regimului comunist, avea numele oficial Republica Socialistă a României)

000000000000000000000000000000000000000000000000000000000

La baza acestui document a stat Proclamaţia Forumului Civic pe care a citit-o Dumitru Mazilu, de la balconul CC, în jurul orei 17:00. Ulterior, textul a fost modificat de Silviu Brucan, înainte de a fi dat pe post.

Într-o primă fază, CFSN va avea 40 de membri; printre aceştia se găseau membri ai disidenţei româneşti, cadre militare sau personalităţi din aria literaturii, cinematografiei etc. Mai târziu, o parte dintre aceştia vor părăsi Consiliul, după ce se creionează planul transformării CFSN în formaţiune politică. Lista membrilor va fi completată cu numele revoluţionarilor din care au fost prezenţi în CC şi care făceau parte din Comitetul Provizoriu de Uniune Naţională (organism înfiinţat în după amiaza zilei de 22 decembrie)
Mircea Kivu – sociolog: „Emisiunea a implificat fenomenul respectiv adica teroarea. Teroristii care au existat au fost multiplicati de televiziune parea ca din stirile care apareau la televiziune pareau ca sunt de ordinul miilor,parea ca sunt armate intregi de teroristi care se indreapta spre Bucuresti, si asta a impiedicat lumea sa ramina in strada si se participe in continuare efectiv la tranzitia de putere. Aceste apeluri adresate oamenilor nepregatiti pentru o conflict armat mi s-a parut o mare greseala si cei care l-au facut au pe constiinta o parte din cei care au murit aicea in fata gardului televiziunii, pentru ca era un apel patetic si nu avea nicio consistenta nu putea sa rezolve nimic ca dovada ca acei oameni mai ales tineri au murit aici fara sa stie de ce. Intrun conflict cu armament este implicat omul care stie sa manuiasca arma. Sa chemi oameni de pe strada sa vina sa faca ce? sa fie un zid viu sa devina carne de tun si dupa acea ?”
STENOGRAMĂ

Ceaușescu le-a ordonat să tragă. Generalul Vlad: „Voi face în așa fel să merit încrederea dv.”

Rezumat
Pe 21 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a dus intr-un loc, si solicitat celor doi ofiteri de securitate sa-l insoteasca la televiziune. (Vezi mai jos video)

Ora 7 dimineaţă 22 decembrie 1989

Arestarea lui Ceauşescu: planul lui Iulian Vlad de la ora 3.00

În alte încăperi din sediul CC al PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca în Cabinetele 1 şi 2. Toată „crema” partidului se afla în clădire.

22 decembrie dimineaţă prima trădare

După ora 08.30, gen. Vlad retrăge toate forţele MAI şi Securităţii din dispozitiv.

Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior.

Stenograma şedinţei CPEx al CC al PCR din 22 decembrie 1989, ora 10.00.

Nicolae Ceauşescu: Ce facem?

Iulian Vlad: Procedăm cum aţi spus.

„Am întors trupele în cazărmi”

La ora 10:00 Victor Atanasie Stanculescu s-a intors la Ceausescu la chemarea acestuia la Comitetul central al PCR, si a fost numit de acesta ministru al aprarii nationale in locul lui Vasile Milea

Suzana Gâdea: Eu am văzut aseară nişte tineri neînarmaţi. Puteau fi luaţi, pentru că atunci când a început să se tragă, au fugit. Acum trebuie să avem şi noi bâte să ne apărăm.

Locotenent-colonel Alex Rafailescu:

Stănculescu: Era ora 10.20, cred. M-am întors şi i-am raportat lui Ceauşescu că unităţile vin spre piaţă.

Stoenescu: de ce l-aţi păcălit pe Ceauşescu?

Stănculescu: Trebuia. Dacă spuneam că am dat înapoi, nu mai aveaţi ocazia să vorbiţi cu mine.

(Ora) 10:11 – col(oana) de la IMGB – Ap. Patriei, imense – blocat la jumatatea distantei, la 300 m de Oraselul Copiilor – lt. col. Costache.

(Ora) 10:30 Lt. col. Costache. Pantelimon, Muncii, Socului, Catelu, grupuri imense de la 23 Aug. – scandeaza.

(Ora) 10:35 – c. amiral P. George si col. Costin – sa se parlamenteze cu demonstrantii, la care sa se spuna ca se retrag in cazarma.

(Ora) 10:40 – Toate unitatile parlamenteaza cu demon strantii ca se intorc in cazarma.

(Ora) 11:15. Strada Baceni – Obor, Dimitrov, Republicii, M.Eminescu, coloane.
R7Mc. este solicitat sa intervina, “nu se aproba”.

Vineri, 22 decembrie 1989, ora 11:40.
La aceste ore Nicolae Ceausescu era in sediul CC, inca secretetar general al PCR si comandant suprem

0ra 12:06 Ceauşescu a ieșit cu portavoce

Ilie Verdeț

Constantin Lucescu

Marius Tucă: (10 decembrie 1989) Cum ați ajuns să participați la acest proces?

Gelu Voican-Voiculescu este de acord ca a fost vorba de un asasinat politic. 5 decembrie 2019 Tucă Show

Tucă: Ajungem la faptul că ați hotărât să-i executați pe cei doi.

Voiculescu: Nu eu am hotărât, s-a hotărât grupul CFSN prin semnatari

Voiculescu: Am susținut necesitatea lichidării lui Nicolae Ceauşescu

Marius Tucă: dumneavoastră, Cazimir Ionescu, Petre Roman, Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, au întrat câte doi, doi în baia lui Vasile Milea.

Voiculescu: după proces.

Tucă: înainte de proces

Voiculescu: eu nu-l cunoșteam pe Boeru. Locul executiei nu-l știa nimeni

Tucă: Boieru care era căpitan împreună cu generalul Stănculescu cu Cârlan și cu celălalt au stabilit că o să aibă loc o execuție, au stabilit locul și așa mai departe.

Tucă ați hotărât în baie pe rând cu toți celalalti cu care ați vorbit și ați hotărât execuția

Tucă: în acele zile când s-a aflat că soții Ceauşescu au fost prinși și aduși în cazarma lui colonelul Kemenici de la cazarma de la Târgovişte ce ați făcut cum ați gândit?

Voiculescu: orice proces politic este un asasinat politic. Mareșalul Petan a fost condamnat cu totul abuziv la 92 de ani chiar de cei care i-a numit în funcție și i-au jurat credință.

Tucă: după căderea cortinei de fier, un exemplu care conducătorii să fie executați, în felul cum Ceauşescu a fost executat. Da sau nu, nu.

Voiculescu: tocmai asta a dat credibilitate procesului revoluționar în 1989.

Tucă: de ce ati sunat la Moscova și nu la Washington

Voiculescu: Nu știu

5 decembrie 2019

Citește

Ancheta procurorilor militari a mai stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului Ceauşescu, printr-un proces penal simulat.

Colonelul Ion Mareș a menționat și că generalul Victor Atanasie Stănculescu i-a spus că răspunde „cu capul de viaţa celor doi”, ulterior trimițând mai multe TAB-uri.

Dan Iosif
„Când am ajuns noi pe clădire, elicopterul se ridica. Poate ne mai trebuiau 5 minute să fi ajuns, toate lifturile erau blocate la etajul 6. Pe la 12 și ceva a decolat elicopterul cu tovarășii la bord. (…) După ce s-au dat arme (n.red.- dintre cele găsite în CC pentru persoanele care pătrunseseră în clădire), fiecare și-a luat câte un punct de observație și au început să apară ofițeri de securitate, persoane sus puse ca Vlad Iulian, care la ora 13.30 era controlat de noi, avea în stânga și dreapta doi oameni puși de noi (…) S-a constituit un comandament în camera 22, unde era militar, iar în camera 225 era comandament civil. În camera 225, comanda dl Mazilu (n.red. – Dumitru Mazilu), iar în 226, Gușă și Vlad, ei au fost primii care ne-au învățat cum să tăiem cablurile de telefon de ascultare, de imprimare a discuțiilor (…) apoi am început să arestăm pe Dincă, Postelnciu, Verdeț, Fl. Ceaușescu și alții mai mărunți. Pe Ilie Ceaușescu l-au adus aici după ce a fost arestat”

Zgomotul ciudat care a indus panica în rândurile manifestanților

Ștefan Andrei, fost ministru de Externe al Republicii Socialiste România

”Hotărârea organizării mitingului au luat-o Nicolae şi Elena Ceauşescu în seara de 20 decembrie. Comitetul Politic Executiv nu a fost informat şi nici alţi oameni nu au fost consultaţi. Părerea mea este că ea l-a sfătuit să facă acest miting, considerând că va fi un eveniment similar cu cel din august 1968, unul din momentele de vârf ale activităţii sale.”

Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din Decembrie 1989

Colonel-inginer Dumitrescu Ionel
“La 21.12.1989 de la unitatea unde activam au fost trimise patru autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul, respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Română. Aceste autospeciale s-au aflat sub comanda lt.maj. Grumaz Alexandru. Conform planificării, cele patru autospeciale au fost instalate. Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că una dintre autospeciale a fost sursa sunetului de joasă frecvenţă cu efect de panică, sunet care a provocat dezordine în mulţimea adunată în Piaţa Palatului, cu ocazia mitingului popular convocat de preşedintele Nicolae Ceauşescu. Semnalul de panică a fost opera propagandei speciale la inamic (….) Precizez că acel sunet cu efect de panică, înregistrat pe două benzi magnetice a fost probabil importat. Anterior datei de 21.12.1989 nu a existat nicio situaţie în care respectivele benzi să fie scoase pe teren. Este important de precizat că cele două benzi nu au apărut ca fiind înregistrate în evidenţele unităţii. La 21.12.1989 ele au fost scoase şi folosite în premieră (….)”, s-a menționat în rechizitoriu. ”În timp, s-a acreditat ideea conform căreia acest sunet a fost generat de sovietici sau americani, însă realitatea este că sunetul a fost generat de una dintre cele patru autospeciale dispuse de UM 02348 Bucureşti în perimetrul pieţei”

Primele TAB-uri au ajuns în zona Pieței Universității în jurul orelor 14:30, având misiunea de a ocupa un dispozitiv de blocare în sprijinul forțelor de ordine.

Ion Iliescu

Drumul la MApN îl scosese pe Verdeţ din joc.

Florin Velicu

„A venit Iliescu, a venit Iliescu!”

Dacia lui Ion Iliescu, Dacia lui Nicolae Ceauşescu

Preluarea puterii de la Armată În jurul orei 16.00

Constantin Boştină, fostul secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu face o dezvăluire senzațională într-un interviu la Antena 3

„Generalul Vlad mi-a spus să o las mai moale cu Ceaușescu”

Cum s-a planificat lovitura de stat

„Generalul Vlad a jucat la dublu, dar nu a crezut că se va ajunge la împușcarea lui Ceaușescu”

COMITETUL CENTRAL

Generalul Victor Stanculescu:

“dupa evacuarea lui Ceausescu din CC 22 decembrie 1989 ora 12:08, a fost nevoie de atitea morti pentru ca sa fie executati Ceausestii. De ce ? intrebati-l pe Ion Iliescu”

(interviu pentru DER SPIEGEL din data 20 septembrie 2009

Conspiraţia din camera 226: Ion Iliescu: ”O să reconstituim structurile. Acum n-avem timp să discutăm!”

IULIAN VLAD: SĂ-L ARESTAM PE CEAUȘESCU. STĂNCULESCU: AM DAT ORDINE INVERSĂ

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a povestit cum a ajuns la Ceauşescu

Interviu cu generalul Stănculescu la B1TV

Interviu cu generalul Militaru