Nicolae Ceauşescu a donat 1.000.000 de dolari pentru Muntele Athos

singurul şef de stat care nu şi-a înşelat nevasta

• avea în casă icoane la care se închina
• a donat un milion de dolari pentru Muntele Athos
• îi plăcea bowlingul şi biliardul
• Elena Ceauşescu se încălţa de la Guban
Astăzi, 26 ianuarie 2010, Nicolae Ceauşescu, cel care a condus destinul ţării pentru mai bine de două decenii, ar fi împlinit 92 de ani. Şi cine ştie, dacă nu se întâmpla acel Crăciun sângeros al lui 89, poate iar fi împlinit, cine ştie pe unde?
Ceea ce se spune şi este întradevăr uluitor, este faptul că Ceauşescu încă dezbină societatea românească şi este un subiect care aprinde spiritele. Ceea ce şochează este faptul că, în ultimii ani, mai multe sondaje de opinie
l-au desemnat pe Nicolae Ceauşescu deopotrivă cel mai iubit şi cel mai urât, cel mai bun şi cel mai rău dintre liderii românilor. Ca întotdeauna, românul este între extreme, îi plac paradoxurile, aşa cum, paradoxal este faptul că, dacă în 1968, Ceauşescu încă nu era un răsfăţat al mijloacelor de propagandă, după 20 de ani, aproape fiecare cuvânt din „Scânteia” era despre „bravul Carmaci”. Cert este că Nicolae Ceauşescu a avut mai multe feţe, iar dacă a stăpânit bine o artă a conducerii, aceea a fost arta simulării şi disimulării. Unele dintre feţele şi aspectele mai puţin cunoscute ale trecerii lui Nicolae Ceauşescu prin istoria românilor vi le prezentăm în această pagină.
Ascensiunea
Cu armata sovietică în ţară, românii, unii din oportunism, alţii din teamă, s-au înscris masiv în Partidul Comunist, contribuind la susţinerea lui. Manifestaţiile de masă împotriva „fascismului şi imperialismului” şi de mulţumire pentru „armata sovietică eliberatoare” au devenit obişnuinţe ale vremii. Liderii comunişti (Emil Bodnăraş, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu etc), până mai ieri acţionând în ilegalitate, devin peste noapte personalităţi politice. La sfârşitul lui 1947, când regele va fi silit să abdice, se va proclama Republica Populară Română, iar lozincile comuniste vor împânzi toată ţara. Depăşirile de plan (după model sovietic), în special în industria extractivă, vor fi unul din mijloacele de propagandă ale noului regim. Un alt mijloc va fi lupta împotriva „sabotărilor chiaburilor” de fapt, împotriva ţăranilor înstăriţi care refuzau naţionalizarea proprietăţii particulare. Arta va fi, la rândul său, aservită noului regim.
Gheorghe Gheorghiu Dej, unul din liderii comunişti din România, se va impune de timpuriu prin înlăturarea, uneori fizică, a adversarilor şi prin aservirea sa faţă de Stalin. Moartea acestuia din urmă, în 1953, îi va da ocazia să se înceapă o politică de depărtare de Uniunea Sovietică, continuând, însă, să rămână stalinist. Anii următori au însemnat ascensiunea lui Nicolae Ceauşescu, multă vreme protejat al lui Dej. Acest fost ucenic de cizmar, arogant cu cei inferiori şi slugarnic cu cei puternici, a reuşit să aibă o ascensiune continuă, chiar dacă, în ultima parte a vieţii lui Gheorghiu-Dej începuse să-l antipatizeze. Moartea lui Dej, în 1965, a fost o şansă pentru Ceauşescu de a-l înlocui la conducerea partidului şi statului. Deşi nu fusese desemnat ca succesor de către Dej, în urma unor abile manevre de culise, noul lider comunist din România va deveni Nicolae Ceauşescu.
L-a criticat pe Dej şi i-a luat locul lui Apostol
Ajuns secretar general al PCR în martie 1965, la acel moment cel mai tânăr lider din blocul sovietic, Ceauşescu a declanşat imediat procesul de concentrare absolută a puterii în mâinile sale. În această acţiune, derulată cu sprijinul grupului aparatului de partid de care era legat prin mii de fire din perioada cât condusese Direcţia Organizatorică a CC al PMR, noul conducător a jucat cu abilitate cartea unei relative deschideri, mai ales în planul culturii, al reformelor economice şi al initiaţivelor de politică externă. La Congresul al IX-lea din iulie 1965, a afirmat că niciun om, oricât de capabil ar fi, nu poate oferi soluţii în toate chestiunile vieţii sociale. A preconizat întărirea muncii colective şi l-a criticat în chip voalat pe predecesorul său, Gheorghiu-Dej, că s-a îndepărtat de nucleul conducerii partidului. I-a cultivat cu viclenie pe baronii lui Dej, în special pe Maurer şi Bodnăraş. A ştiut să-i folosească pentru a-l denigra politic pe rivalul său iniţial, Gheorghe Apostol, mult mai asemănător cu Dej ca stil politic şi cel care era în cărţile partidului ca successor al acestuia.

Apropiere de Occident şi cele trei vizite celebre
Continuând linia predecesorului său, de îndepărtare faţă de puterea de la răsărit, Ceauşescu va încerca să se apropie de Occident, creându-şi imaginea de „bun comunist”. În 1968, când armata sovietică va intra în Cehoslovacia pentru a înfrânge mişcarea revoluţionară de aici, Ceauşescu nu numai că va fi singurul lider dintr-o ţară semnatară a Pactului de la Varşovia care nu va oferi ajutor armat Uniunii Sovietice, dar va condamna energic, oficial, acţiunea iniţiată de „fratele comunist”. Efectul imediat va fi creşterea credibilităţii sale pe plan intern şi curtarea lui de către liderii occidentali:
• 1968 – vizita la Bucureşti a preşedintelui Republicii Franceze, Charles de Gaulle;
• 1969 – preşedintele american Richard Nixon vine în România;
• 1970 – Ceauşescu este primit la Washington; au urmat apoi alte vizite în toate colţurile lumii.
Cultul personalităţii sub masca „revoluţiei culturale”
Vizitele din China şi Coreea de Nord, din 1971, vor marca pentru români începutul coşmarului. Uimit şi îndrăgostit de rezultatele „revoluţiei culturale” de aici, la întoarcerea în ţară, va formula principiile unei minirevoluţii culturale, ce avea ca scop crearea unui puternic cult al personalităţii. Era începutul megalomaniei sale crescânde. Aceeaşi megalomanie l-a împins la ceea ce s-a numit sistematizarea satelor şi oraşelor, începută în anul ‘80. Această iniţiativă a însemnat distrugerea locuinţelor, a bisericilor şi monumentelor istorice şi înlocuirea lor cu blocuri.

Obsesia cu datoria externă
Din dorinţa de a plăti datoria externă a României, în paralel cu sistematizarea, Ceauşescu a introdus „raţiile” lunare la principalele alimente. Aceste raţii vor fi constant reduse. La sfârşitul anilor 80, în unele zone ale ţării, raţia personală lunară ajunsese la: 1 kg de zahăr, 1 kg de făină, 500 gr margarină, cinci ouă. Pentru aceste raţii se formau cozi imense, aprovizionarea magazinelor fiind deficitară.

De ce Revoluţia noastră a fost ultima?
În 1985 a venit la conducerea Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov, un adept al reformei. Ca urmare a poziţiei sale, statele din cadrul Tratatului de la Varşovia se pregătesc pentru o viaţă politică democratică. Comunismul se prăbuşeşte în 1989:
• în Ungaria este acceptată ideea plurităţii politice;
• în Polonia, liderii Solidarităţii preiau puterea;
• în Cehoslovacia este abolit rolul conducător al partidului comunist;
• în Bulgaria, conducerea partidului este preluată de o facţiune reformistă;
• în China, încercarea studenţilor din Piaţa Tien-An-Men are ca rezultat o groaznică reprimare, care şochează Occidentul;
• în Germania răsăriteană este dărâmat zidul Berlinului;
• la începutul lui decembrie, preşedinţii Uniunii Sovietice şi Statelor Unite ale Americii se întâlnesc la Malta, ceea ce va pune capăt „războiului rece”.

Nicolae Ceauşescu, însă, nu părea dispus să renunţe la putere. La Congresul al XIV-lea al PCR, din noiembrie 1989 este ales din nou în fruntea partidului, în urma unei mascarade cu care românii erau deja obişnuiţi. În toată ţara focul mocnea. Îndeosebi în vestul României, unde puteau fi urmărite posturile de televiziune iugoslave şi maghiare, precum şi postul de radio Europa Liberă, românii aflaseră despre transformările prin care trecea sud-estul Europei. Şi totul a început la Timişoara…

Ce nu se ştie despre soţii Ceauşescu
Elena purta verighetă, Nicolae nu. Fostul şef de stat avea în casă icoane la care se închina, îi plăcea mobila sculptată aproape excesiv şi a donat 1.000.000 de dolari pentru Muntele Athos. Dar nu ştiu dacă şi el a ajuns vreodată acolo. Cine ştie? Ceauşescu nu prea ţinea să facă o sărbătoare din ziua lui de naştere. I se păreau mai importante cele legate de calitatea lui de secretar general. Voia să fie un om obişnuit. Se trezea la ora 7.30, la fel ca şi Elena, iar la ora 9.00 erau la birou. Nu a iubit petrecerile. Doar vânătorile îl pasionau. Se pare că spusele conform cărora aducea muzicanţi ca să se distreze este doar o legendă. Soţii Ceauşescu se culcau foarte devreme. El avea o singură oră pe zi, după-amiaza, pe care o petrecea cum voia. Vizavi de casa lui din Primăverii era Club-bazinul în care era o sală mare de sport, cu o mică pistă de bowling, sport care-l amuza.
Elena nu agrea ideea de a avea prieteni; de fiecare dată, musafirii ei erau cam aceeaşi: doamna sau domnul Bobu. De altfel, Elena Ceauşescu avea un caracter dur, sever. Ce nu se ştie este faptul că nu-şi comanda rochiile în străinătate. Se făceau în ţară. Atelierele care-i lucrau erau modeste, şi nu mari case de modă, cum s-a spus. Pantofii îi primea de la Guban, iar bijuteriile purtate de ea erau modeste, făcute în ţară. Cu invitaţii era foarte rezervată şi foarte socotită. Ceauşescu nu fuma, nu bea tărie, nu mânca niciodată peste măsură. Era un om chiar abstinent, respecta cu sfinţenie ce-i spuneau medicii. Am putea spune că a fost chiar fricos cu privire la starea sănătăţii şi nu numai. Se spune că era un tip gelos şi foarte posesiv. Într-un interviu pe care l-a dat anul trecut, Camil Roguschi, fostul arhitect al palatelor „marelui Conducător”, îşi exprima convingerea, ca unul care a fost foarte apropiat de familia Ceauşescu, că „Nicolae era un bonom, care-şi iubea enorm soţia. Cred ca a fost singurul şef de stat care nu şi-a înşelat nevasta”.

Suzana Andreias, bucatareasa familiei prezidentiale, povestea, la randul ei, despre aniversarile si sarbatorile Ceausestilor. „Pastele era mai apreciat decat Craciunul. Adica de Pasti nu le lipseau ouale rosii, cozonacul si carnea de miel. In schimb, Craciunul il sarbatoreau aproape numai de dragul de a fi sarbatorit. Cu toate acestea, in fiecare an au avut cei mai mari si mai fumosi brazi din cati se gaseau probabil la noi in tara. Erau unicat! Nici nu stiu cati dintre ei erau din Romania si cati erau adusi din afara. Spre toamna, inainte de Sarbatori, mergeau la Predeal, la vila de acolo, cu tot cu copiii. Pe 1 septembrie era ziua lui Nicusor. Mese festive organizau la vila de la Snagov, impreuna cu prietenii. Faceau receptii, petreceri. Acolo depozitau vinurile, sampania, coniacul, bauturile primite cu anumite ocazii de la invitati, de la straini, de ziua lui, de
ziua ei…

„ MELODIA FRATILOR CEAUSESCU

Mihaela Moraru-Ceausescu isi continua amintirile legate de cuplul prezidential, in cartea sa „Nu regret, nu ma jelesc, nu strig” astfel: „Melodia fratilor Ceausescu mi-o aduc bine aminte. O cantau cand se intalneau de ziua lui Nicolae si se numea «Spune, spune, mos batran/ Spune caii cum se fura/ Noaptea pe fulgeratura». Si se luau de dupa gat si cantau toti, chiar daca nici unul nu avea pic de voce. Iesea o lalaiala care lor, numai lor, le placea foarte mult.”
Una dintre cele mai surprinzătoare mărturisiri făcute de Ceauşescu e devoalată de Mihaela Moraru Ceauşescu, în cartea ei “Nu regret, nu mă jelesc, nu strig”. La începutul anilor ’80, ca nepoată a liderului comunist, fiind fiica lui Marin, unul dintre fraţii tiranului, s-a aflat ea însăşi în conflict cu cuplul dictatorial. Mihaela, dorea să divorţeze de primul soţ, în vreme ce Ceauşeştii, care erau aproape de apogeul puterii lor, se opuneau cu vehemenţă. “În familia Ceauşescu nu poate exista nici o persoană divorţată. Pentru că noi trebuie să oferim o imagine a noului tip de familie”, consemnează Mihaela Moraru Ceauşescu.
Voia să-l calce cineva pe picior

Dar, dincolo de asta, într-o zi în care reuşeşte să discute între patru ochi cu unchiul ei, acesta îi mărturiseşte, surprinzător, unul dintre marile lui regrete: “Mi-e dor să mă plimb cu tramvaiul. Să fie lume multă şi să mă calce cineva pe picior”. La remarca Mihaelei că i s-ar putea aranja uşor o astfel de plimbare de către cei de la “protocol”, Nicolae Ceauşescu îi precizează, cu amărăciune: “Nu cu un tramvai special, condus de vreun general deghizat, ci cu un tramvai normal, plin de oameni care vin de la lucru. Ei, nu ştii tu ce groaznic e să-ţi dai seama că niciodată n-o să mai poţi face un anumit lucru!”.

Era fan al serialului «Kojak»

Suzana Andreias, cea pomenită ca “tanti Suzana” în amintirile lui Roguski, a fost femeia care timp de 30 de ani a administrat vilele fostului dictator. La rândul său, ea descrie, în cartea “La curtea lui Ceauşescu”, amănunte din viaţa de zi cu zi a acestuia.

Astfel, putem afla că Ceauşescu era ordonat, aranjându-şi singur hainele, că era fan al serialul “Kojak”, cu Telly Savalas , dar urmărea şi filmele poliţiste americane, că-i plăcea să mănânce simplu: ciorbă de ştevie, urzici, spanac şi n-a băut niciodată “Pepsi”.

Dormea în cămaşă de noapte ţărănească

În cartea “Adevăruri interzise”, Camil Roguski, arhitectul lui Ceauşescu, îşi aminteşte de câteva dintre obiceiurile acestuia, dar şi ale soţiei sale, Elena.

“Ei au ascultat doctorii. Nu voiau să se îngraşe. În fiecare dimineaţă se sculau la ora 6.00, îşi făceau toaleta intimă, îşi puneau în spate un rucsac cu o anumită greutate şi mergeau aşa o jumătate de oră, trei sferturi de oră, pe aleile grădinii (n.r.- grădina vilei din Primăverii, str. Herăstrău 50, Bucureşti)… Mâncau multe legume, iar carne mai deloc. Dar l-am auzit spunând valetului: «Mă, Lie, a plecat doctorul?». «Da».«Atunci, fă-mi şi mie o friptură»”

Nicolae Ceausescu ajuta muntele Athos
Nicolae Ceausescu avea in casa icoane la care se inchina. Nicolae Ceausescu a donat 1.000.000 de dolari pentru Muntele Athos.