Skip to content

Ceauşescu în faţa lui Brejnev: Basarabia, pamânt românesc!

7 Februarie 2012

Stenograma aceasta a fost publicată de istoricul Gheorghe Negru în revista „Destin românesc” de la Chişinău, nr. 3-4 din 2010.  Este vorba de un document cel puţin surprinzător, care ridică un văl aşternut asupra relaţiilor dintre Bucureşti şi Moscova din perioada comunistă.

Ceauşescu îi reproşa punctual lui Brejnev următoarele chestiuni: 1) se reabilitează politica ţarismului în Balcani şi în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv; 2) este tratată incorect existenţa poporului moldovenesc, limbii moldoveneşti şi naţiunii moldoveneşti separate; 3) în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiţi incorect moldoveni; 4) este absolut incorectă şi sub aspect istoric, social şi al luptei de clasă, şi sub aspect marxist afirmaţia că includerea, în 1812, a Basarabiei în componenţa Rusiei a fost legitimă şi conformă voinţei popoarelor.

Nici nu este de mirare faptul că Petru Lucinschi i-a desemnat pe românii de la Chişinău ca fiind extremişti de factura lui Nicolae Ceauşescu. Din punctul de vedere al oricărui politruc mânat de nostalgii sovietice, Nicolae Ceauşescu nu poate fi decât un extremist naţionalist prin susţinerea afirmaţiilor de mai sus. Bătălia pentru interpretarea anului 1812 nu se poartă de ieri, de azi, ci de 200 de ani. Foarte puţini oameni din România au abdicat de la această bătălie a susţinerii adevărului: Rusia a ocupat în 1812 un teritoriu care nu i-a aparţinut. Stenograma discuţiei Ceauşescu-Brejnev din anul 1977 vine să dovedească faptul că această bătălie nu a încetat niciodată.

La un moment dat, în timpul discuţiei cu Ceauşescu, Brejnev a aruncat întrebarea-cheie: „Aveţi cumva pretenţii teritoriale?”. Ceauşescu s-a replicat rapid şi a respins o astfel de idee, susţinând că tot ce doreşte este afirmarea adevărului istoric. Ceauşescu ştia foarte bine că afirmarea adevărului istoric în Moscova sovietică ar fi dus la prăbuşirea întregului eşafodaj existent la acel moment. Pentru că nu doar Basarabia a fost ocupată de Moscova, multe alte teritorii au fost smulse altor popoare. O recunoaştere a adevărului în privinţa Basarabiei ar fi dus la o avalanşă de alte adevăruri care nu puteau fi rostite. Soluţia a fost dintotdeauna simplă: ameninţarea cu forţa. „Aveţi cumva pretenţii teritoriale faţă de noi?” este o ameninţare, nu o simplă întrebare.

Răspunsul la această ameninţare a fost dintotdeauna acelaşi: nu avem pretenţii teritoriale faţă de nimeni, vrem doar ca adevărul să fie cunoscut şi înţeles de cât mai mulţi oameni. Abia după aceea vom putea vorbi despre ce şi cum ne mai rămâne de făcut pentru a îndrepta nedreptăţile istorice.

ARHIVELE SECRETE  BASARABIA-BUCOVINA.INFO

“Exprimându-şi încă o dată nedumerirea faţă de pretenţiile sovietice, N. Ceauşescu a spus că nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea înţelegerilor de către partea sovietică, însă, odată ce chestiune a fost abordată, el ar dori să declare că în literatura sovietică şi, mai ales, în cea moldovenească se denaturează – ca şi mai înainte – următoarele trei grupuri de chestiuni:

1) se reabilitează politica ţarismului în Balcani şi în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv (mai cu seamă în chestiunea româno-basarabeană).

2) este tratată incorect, ca şi până acum, chestiunea privind existenţa poporului moldovenesc, limbii moldoveneşti şi naţiunii moldoveneşti aparte.

3) ca şi mai înainte, în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiţi incorect moldoveni.

În opinia lui N. Ceauşescu, este absolut incorectă şi sub aspect istoric, social şi al luptei de clasă, şi sub aspect marxist afirmaţia că includerea, în 1812, a Basarabiei în componenţa Rusiei a fost legitimă şi conformă voinţei popoarelor. Nimic nu a fost legitim în acest act, afirma N. Ceauşescu. Alipirea s-a produs împotriva voinţei poporului şi împotriva dorinţei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici să spună lucrurilor pe nume.”

 – XXXI –

CONSPECTUL ÎNTÂLNIRII ŞI TRATATIVELOR PURTATE DE

L. I. BREJNEV CU N. CEAUŞESCU ÎN CRIMEEA,

LA 5 AUGUST 1977,

realizat de V. I. POTAPOV,

şeful Sectorului România al Secţiei CC al PCUS

Tov. V. I. Potapov mi-a comunicat că stenograma tratativelor purtate de L. I. Brejnev şi N. Ceauşescu şi a rezultatelor acestora este deja gata şi, probabil, va fi examinat în cadrul Biroului Politic al CC al PCUS. Însă dat fiind faptul că secretarul Secţiei CC al PCUS a început deja pregătirea unei noi întâlniri a secretarilor ce coordonează afacerile străine ai ambelor partide, lucru asupra căruia, în principiu, au convenit L. I. Brejnev şi N. Ceauşescu, s-a decis informarea, în prealabil, a CC al PC al Moldovei cu privire la rezultatul tratativelor sovieto-române desfăşurate în Crimeea, pentru ca, în măsura posibilităţilor, să ne aducem contribuţia la pregătirea materialelor pentru întâlnirea planificată.

Întâlnirea şi discuţia lui L. I. Brejnev cu N. Ceauşescu a fost cea mai îndelungată dintre câte au avut loc în ultimii cinci ani: a durat aproximativ patru ore. Pe lângă secretarii generali, la şedinţă au participat: din partea sovietică – tov. Cernenko, Blatov şi Potapov, iar din partea română – tov. Andrei, Mitea şi Ciolac.

Au fost examinate numeroase chestiuni, inclusiv „Poziţia României la tratativele de laBelgrad”; „Atitudinea PCR faţă de <eurocomunism> şi de antisovietismul  lui Carillo”; „Poziţia CPCR în legătură cu manifestarea partidelor comuniste din Europa împotriva intenţiilor americanilor de a dezvolta fabricarea bombei cu neutroni” etc.

Au fost de asemenea examinate detaliat relaţiile economice şi comerciale sovieto-române, tovarăşii români insistând asupra extinderii participării URSS la construcţia unor mari centre de cercetare ştiinţifică şi întreprinderi industriale în RSR (printre altele, şi a unei staţii electrice atomice, precum şi a unor uzine de aparatură electronică sau atomică la Iaşi etc.).

Tovarăşii români au insistat de asemenea asupra necesităţii de a desfăşura lucrări de adâncire a albiei râului Prut în avalul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca. Despre rezultatul acestor tratative, tov. Potapov m-a informat doar în linii mari, subliniind, totodată, că L. I. Brejnev a demonstrat, în mod binevoitor, dar insistent şi convingător, vulnerabilitatea şi dezavantajul pentru socialismul mondial şi, în special, pentru RSR, ale poziţiei tovarăşilor români referitoare la multe probleme interrnaţionale.

Tov. N. Ceauşescu încerca aproape întotdeauna să iasă din încurcătură, să demonstreze că poziţia PCR şi a RSR nu este atât de negativă precum o prezintă L. I. Brejnev, subliniind adesea că impresia e provocată de lipsa de informaţie sau din cauza unei informări incorecte.

La sfârşitul discuţiei, la iniţiativa lui L. I. Brejnev, au fost examinate chestiunile legate de divergenţele noastre privind tratarea unor probleme ruso-române, sovieto-române şi moldo-române, formării şi dezvoltării poporului moldovenesc, naţiunii moldoveneşti etc., care, ca şi anterior, sunt interpretate incorect de literatura ştiinţifică şi de presa periodică română contemporană.

L. I. Brejnev a declarat că, după întâlnirile şi discuţiile de anul trecut, la nivel de secretari generali (în Crimeea şi de la Bucureşti), precum şi după acordurile respective dintre secretarii responsabil de afacerile străine, s-a conturat o anumită tendinţă de corectare a greşelilor admise anterior de partea română în interpretarea unor aspecte ale relaţiilor sovieto-române şi moldo-române, dar asta nu a fost decât o tendinţă, şi una de scurtă durată.

În ultimele luni, în literatura română au început să apară, tot mai frecvent, articole şi materiale care conţin atitudini antiruseşti şi antimoldoveneşti, exprimate într-o formă nu numai bombastic voalată, ci şi destul de directă şi întotdeauna perseverentă. Totodată, ele sunt publicate nu doar în reviste şi buletine prin excelenţă ştiinţifice, cu un tiraj mic, care influenţează puţin opinia publică, dar şi în paginile unor reviste istorice şi de partid solide, cu un tiraj de masă; în manuale pentru elevi, studenţi, auditori ai învăţământului politic etc. Declaraţiile antiruseşti, antimoldoveneşti răsună până şi în rapoartele şi discursurile autorilor români în cadrul unor sesiuni şi conferinţe ştiinţifice, simpozioane şi congrese.

Dialogând cu N. Ceauşescu, L. I. Brejnev a menţionat că noi am apreciat foarte pozitiv declaraţia sa justă privind faptul că România nu formulează nici un fel de pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică şi faţă de alte ţări socialiste şi, în acelaşi timp, suntem nedumeriţi când găsim în presa română declaraţii care conţin revendicări asupra teritoriului sovietic.

Tov. N. Ceauşescu l-a întrerupt pe L. I. Brejnev şi a declarat că nu înţelege despre ce este corba, că el e convins că tot ce a vorbit aici  L. I. Brejnev este rezultatul unor informaţii incorecte. Toate înţelegerile noastre la care s-a ajuns în anul trecut, a declarat N. Ceauşescu, sunt respectate întru totul de către partea română, nu însă şi de partea sovietică.

Cu mult tact, L. I. Brejnev i-a cerut lui N. Ceauşescu să manifeste răbdare şi să-l asculte până la capăt. A început prin a-i demonstra caracterul dăunător şi negativ al unor atare opinii ce vizează relaţiile noastre, educaţia poporului român, îndeosebi a tineretului, opinii favorabile duşmanilor noştri.

Exprimându-şi încă o dată nedumerirea faţă de pretenţiile sovietice, N. Ceauşescu a spus că nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea înţelegerilor de către partea sovietică, însă, odată ce chestiune a fost abordată, el ar dori să declare că în literatura sovietică şi, mai ales, în cea moldovenească se denaturează – ca şi mai înainte – următoarele trei grupuri de chestiuni:

1) se reabilitează politica ţarismului în Balcani şi în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv (mai cu seamă în chestiunea româno-basarabeană).

2) este tratată incorect, ca şi până acum, chestiunea privind existenţa poporului moldovenesc, limbii moldoveneşti şi naţiunii moldoveneşti aparte.

3) ca şi mai înainte, în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiţi incorect moldoveni.

În opinia lui N. Ceauşescu, este absolut incorectă şi sub aspect istoric, social şi al luptei de clasă, şi sub aspect marxist afirmaţia că includerea, în 1812, a Basarabiei în componenţa Rusiei a fost legitimă şi conformă voinţei popoarelor. Nimic nu a fost legitim în acest act, afirma N. Ceauşescu. Alipirea s-a produs împotriva voinţei poporului şi împotriva dorinţei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici să spună lucrurilor pe nume. Pentru a-şi confirma argumentele, N. Ceauşescu a evocat afirmaţiile lui K. Marx, mai ales cele conform cărora turcii au cedat ceea ce nu le aparţinea. În plus, susţinea N. Ceauşescu, sunt profanatoare afirmaţiile autorilor moldoveni, care consideră că includerea Basarabiei în componenţa Rusiei nu a fost decât un lucru pozitiv, că această includere nu a jucat pentru regiune decât un rol pozitiv. Cum rămâne, se întreba N. Ceauşescu, cu definiţia pe care o folosea V. I. Lenin, că Rusia e închisoarea popoarelor?

Aici L. I. Brejnev l-a întrerupt pe N. Ceauşescu şi a spus că afirmaţiile acestea nu au nici o logică, pentru că anul trecut el a declarat că România nu are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică şi, în acelaşi timp, cere să recunoaştem că ţarismul a ocupat cândva nelegitim teritoriile române. „Aveţi cumva pretenţii teritoriale faţă de noi?”, a întrebat L. I. Brejnev.

N. Ceauşescu a declarat numaidecât că ei nu cer nici un fel de teritorii de la Uniunea Sovietică, ci doar să se spună că ţarismul a ocupat pe timpuri pământuri româneşti.

Atunci L. I. Brejnev a replicat că această poziţie e asemănătoare cu cea a Chinei referitoare la teritoriile Siberiei şi Extremului Orient: astăzi de la noi se cere să recunoaştem că acest teritoriu este al lor, iar mâine vor cere ca noi să-l şi restituim. Însă noi nu vom face niciodată una ca asta.

Ţarismul, a continuat L. I. Brejnev, urmărea scopuri de cotropire, dar, în afara lor, obiective şi aspiraţii nobile – izbăvirea popoarelor de jugul turcesc extrem de reacţionar şi alipirea acestora la societatea social-economică şi culturală rusă, mai progresistă la acea vreme. În ciuda faptului că ţarismul a fost într-adevăr închisoarea popoarelor, în comparaţie cu iadul turcesc, această închisoare era un rai: altminteri popoarele n-ar fi tins, veacuri la rând, către Rusia. Acesta e un adevăr istoric care nu trebuie negat. Noi am scris mereu despre asta şi vom scrie la fel şi în continuare.

Referitor la a doua chestiune, anul trecut, a subliniat N. Ceauşescu, ei au promis să recunoască RSS Moldovenească şi să nu o ignore. Am făcut aceasta, dar nu vom fi niciodată de acord cu ideea şi nu vom recunoaşte niciodată că există o oarecare naţiune şi o limbă moldovenească separate. (Aici el a făcut trimitere la D. Cantemir, la unii miniştri ţarişti şi la lucrările unorautori sovietici publicate în perioada 1927-1930, precum şi la Marea Enciclopedie Sovietică editată după război, în care se spunea că în spaţiul dintre Prut şi Nistru al URSS locuiesc români).

L. I. Brejnev a opinat că nu trebuie să ne bazăm doar pe autori sau pe momente din lucrările acestora sau ale unor personalităţi, inclusiv Cantemir, care conţin teze avantajoase pentru români; lucrurile trebuie privite în mod real. Poporul moldovenesc, limba, cultura, conştiinţa lui naţională există în mod real, a declarat şi, oricât am nega acest lucru, el nu va înceta să existe. „Dumneavoastră, tov. Ceauşescu, printre altele, aţi fost la moldoveni şi v-aţi putut convinge că ei există în realitate”, a subliniat L. I. Brejnev.

„Da, a ripostat N. Ceauşescu, am fost, dar ei au vorbit cu mine româneşte”.

L. I. Brejnev l-a îndemnat să nu se agaţe de limbă, chiar dacă limbile moldovenească şi română ar fi absolut asemănătoare (deşi nu e deloc aşa), nici atunci nu va fi vorba de o naţiune unică. Căci în multe alte ţări popoarele vorbesc aceleaşi limbi, dar sunt naţiuni diferite (Austria şi Germania, SUA şi Anglia, ţările arabe etc.). Şi, în această chestiune, a conchis L. I. Brejnev, dumneavoastră, Nicolae Andreevici, nu vă situaţi pe poziţii marxiste.

Referitor la a treia chestiune, N. Ceauşescu a declarat co dovadă ce confirmă că limba, naţiunea moldovenească nu există de sine stătător e şi faptul că moldovenii fură clasicii români şi îi numesc moldoveni. Până şi pe M. Eminescu, adept înverşunat al unirii Moldovei şi Munteniei, care întotdeauna s-a considerat român, este fondatorul poeziei române, a făcut foarte mult pentru dezvoltarea limbii şi literaturii române, moldovenii îl numesc moldovean.

L. I. Brejnev nu a făcut în această chestiune nici o remarcă, pentru că, după cum a menţionat tov. V. I. Potapov, noi nu aveam suficiente contraargumente.

N. Ceauşescu a propus ca secretarii ambelor noastre partide, responsabili de afacerile internaţionale (tov. Rusakov şi Andrei) să se întâlnească şi să se pună de acord asupra tuturor chestiunilor care ne preocupă. În sfârşitul discuţiei, el a declarat că, deşi problemele abordate de Leonid Ilici au fost neplăcute, s-a bucurat şi i-a plăcut că acestea au fost exprimate în mod sincer, fără reticenţe.

În drum spre reşedinţă şi, în continuare, în incinta ei, timp de câteva ore, N. Ceauşescu şi V. I. Potapov au discutat cu privire la un cerc mai larg de probleme legate de evoluţia relaţiilor ruso-române şi sovieto-române, schimbul de păreri purtându-se sub forma unei polemici aprinse, cu argumente şi altercaţii, fără convenienţe diplomatice.

Au fost supuse dezbaterii aspecte ce vizează:

–         aşezarea vechilor daci;

–         rolul şi influenţa slavilor asupra formării popoarelor balcanice şi dunărene;

–         atitudinea lui Petru I faţă de independenţa Principatului Moldovei;

–         evaluarea rolului României în anii Primului Război Mondial conform literaturii sovietice şi române;

–         caracteristica activităţii lui N. Titulescu de către autorii sovietici şi români;

–         evaluarea contribuţiei României la distrugerea hitlerismului de către autorii români şi sovietici;

–         consecinţele editării în România a unor lucrări ce îl reabilitează pe Antonescu şi pe alţii.

Referitor la toate aceste chestiuni, N. Ceauşescu nu a recunoscut niciodată că ei se situează pe poziţii incorecte şi îi acuza întotdeauna pe autorii sovietici că nu reflectă corect evenimentele.

Vorbind despre vechii daci, N. Ceauşescu – ca şi întreaga istoriografie actuală – demonstra că populau pământurile până dincolo de Bug şi că, pe timpuri, acest teritoriu aparţinuse regelui Burebista. În opinia lui, slavii au jucat pentru popoarele balcanice şi dunărene aproape acelaşi rol pe care l-au jucat şi triburile tătaro-mongole.

El afirma că, la încheierea tratatului dintre Cantemir şi Petru I, acesta din urmă a promis că va păstra integritatea şi independenţa de stat a Principatului Moldovei; ţarii care i-au succedat la tron au încălcat însă aceste promisiuni şi au cotropit pământurile moldoveneşti.

Ceauşescu demonstra foarte insistent că literatura sovietică nu tratează corect nici rolul şi contribuţia Rpomâniei în cel de-al Doilea Război Mondial. El consideră că dacă n-ar fi existat victorioasa răscoală armată din 23 august de la Bucureşti, operaţia Iaşi-Chişinău nu s-ar fi încheiat atât de strălucit, iar dacă armata română nu ar fi întors armele împotriva fasciştilor şi nu ar fi luptat cu atâta bărbăţie şi eroism, fapt ce a contribuit la accelerarea cu 6 luni a terminării războiului, ar fi greu de spus cum s-ar fi încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, deoarece, după cum este îndeobşte cunoscut, afirma N. Ceauşescu, hitleriştilor nu le-au ajuns câteva luni pentru a termina bomba atomică şi atunci e puţin probabil să fi fost nimiciţi.

Demonstrând că noi reabilităm acum ţarismul, N. Ceauşescu a declarat că această reabilitare se simţea, chipurile, chiar şi la ultimul congres al partidului nostru. Întrebat de către Potapov unde a descoperit acest fapt, el a răspuns că nu în raportul de dare de seamă al Secretarului General şi nu în hotărâri, ci în discursul unui oaspete străin, care a declarat că, în repetate rânduri, soldatul rus a salvat popoarele balcanice, inclusiv poporul bulgar, de la pieire inevitabilă.

Referindu-se la problemele teritoriale, N. Ceauşescu a declarat că, deşi România nu are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică, un aspect, deşi neînsemnat, al problemei teritoriale nu a fost rezolvat nici până acum. Este vorba de platforma continentală, bogată în ţiţei, din Marea Neagră. Românii vor să schimbe astfel frontiera pe mare, astfel încât Insula Şerpilor să le rămână lor.

Subliniind lipsa de raţiune a cerinţelor românilor privind recunoaşterea faptului că ţarismul a ocupat, cândva, în mod nelegitim, pământurile româneşti, tov. Potapov i-a amintit tov. N. Ceauşescu că ele (dorinţele românilor) pot da naştere unor consecinţe dăunătoare. Ele pot genera dorinţele altor ţări europene, vecine ale României, pentru ca PCR să recunoască de asemenea, că foştii cârmuitori au ocupat la vremea lor, în mod nelegitim, teritorii străine. Tov. Ceauşescu a întrebat imediat: „Pe cine îi aveţi în vedere, pe unguri?” Tov. Potapov a răspuns că nu avea pe nimeni concret în vedere şi că e inutil să răscoleşti trecutul.

Pe parcursul discuţiei, tov. N. Ceauşescu a demonstrat că cunoaşte bine esenţa problemelor abordate. Numea incorect unele date şi nume de familie, în rest, îşi exprima destul de precis şi cuprinzător opiniile, care erau similare concepţiilor promovate de istoriografia română contemporană. Se creează impresia că fie le studiază meticulos, fie participă la elaborarea lor.

La sfârşitul discuţiei noastre, tov. V. I. Potapov a spus că, în linii mari, trebuie să continuăm munca privind îndeplinirea hotărârilor respective ale CC al PCUS şi CC al PC al Moldovei referitoare la tendinţele naţionaliste în propaganda română.

El a sugerat să se efectueze cercetări, să se inaugureze publicaţii, să se organizeze sesiuni, conferinţe ştiinţifice etc. care să demonstreze adevărul despre relaţiile ruso-române, sovieto-române şi moldo-române; să se şteargă şi să se măture un anumit strat de pasivitate aşternut peste savanţi şi organele de informaţie cu începere de anul trecut, după întâlnirile sovieto-române şi după declaraţiile lui N. Ceauşescu. Însă această muncă trebuie continuată ca şi mai înainte, dar fără a polemiza deschis cu românii, fără a eticheta pe cineva, ci expunând, în principal, esenţa lucrurilor sub aspect pozitiv.

Tovarăşii români, a spus tov. Potapov, îşi menţin poziţiile în toate chestiunile, nu fac decât să manevreze, caută poziţii mai avantajoase pentru ei, încearcă să obţină unele cedări, în timp ce ei nu doresc să facă nici o cedare.

CC al PCUS consideră că, în prezent, e puţin posibil să se aştepte vreo schimbare a poziţiilor române în multe probleme. De aceea, politica elaborată mai înainte de CC al PCUS de a-i opri pe tovarăşii români să lunece pe făgaşul antirusismului este justificată şi trebuie continuată, dar mai insistent, mai chibzuit, mai eficient, prin toate mijloacele de comunicaţie.

Tov. Potapov şi-a exprimat de două ori temerea că dacă, anterior, românii nu recunoşteau Moldova Sovietică, acum ei încearcă tot mai vădit să-i linguşească şi să-i îmbuneze pe moldoveni, lucru demonstrat, în opinia sa, de sosirea în Moldova a Linei Ciobanu, membru al Comitetului Executiv Politic al CC al PCR, precum şi de dorinţa insistentă a românilor de a introduce tranzitul fără vize al persoanelor în zona de frontieră.

În legătură cu întâlnirea dintre tov. Rusanov şi tov. Andrei, programată pentru sfârşitul anului, tov. Potapov a rugat să fie pregătite argumente privitor la:

–         particularităţile formării şi dezvoltării principatelor moldovenesc şi valah;

–         particularităţile formării şi dezvoltării popoarelor român şi moldovenesc, limbilor şi naţiunilor lor;

–         de ce unele personalităţi din trecut sunt considerate deopotrivă române şi moldoveneşti.

Toate aceste materiale urmează să fie expuse concis (2-3 p. pentru fiecare problemă), laconic şi convingător, prezentate către luna noiembrie şi expediate pe adresa CC al PCUS.

Locţiitorul Secţiei Informaţionale şi Relaţii cu Ţările Străine a CC al Moldovei

17. 08. 1977                                        (Semnătura)                                          (N. Mumji)

AOSPRM, fond 51, inv. 44, dosar 12, filele 126-135

(Gheorghe Negru, Disputa dintre URSS şi RSR privind tratarea istoriei

relaţiilor ruso- şi sovieto-române, în „Destin Românesc”,

Chişinău, an V, no. 3-4/2010, pp. 182-187).

– XXXI –

 

RELATARE PRIVIND ÎNTREVEDEREA

L. I. BREJNV – N. CEAUŞESCU

DIN 1 AUGUST 1979 ÎN CRIMEEA

Către secretarii CC al PC ai Moldovei

                                                                                                     Strict secret

                                                                                                    20 august 1979

 

INFORMAŢIE

cu privire la întâlnirea şi convorbirea din Crimeea

a lui L. I. Brejnev cu N. Ceauşescu, la 1 august 1979

La rugămintea CC al PC al Moldovei, Potapov V. I., şeful Sectorului România al Secţiei CC al PCUS, a transmis următoarea informaţie referitoare la această întâlnire şi convorbire a lui L. I. Brejnev cu N. Ceauşescu.

Întâlnirea nu a coincis cu odihna lui N. Ceauşescu la noi, cum se procedează în mod tradiţional. După convorbire, N. Ceauşescu a luat imediat avionul spre Bucureşti.

L. I. Brejnev l-a informat pe N. Ceauşecu despre mersul construcţiei comuniste la noi în ţară şi a stăruit în detaliu asupra examinării unui şir de chestiuni primordiale legate de relaţiile sovieto-române. L. I. Brejnev a menţionat că, în octombrie 1978, la Bucureşti a avut loc o discuţie detaliată a conducătorilor români cu tov. Gromîko, Ponomariov, Rusakov, în cadrul căreia s-a evaluat negativ pe puncte abordarea separată de către România a chestiunilor legate de relaţiile bilaterale, de colaborare multilaterală a ţărilor socialiste, de politica internaţională.

Partea sovietică a supus atunci unei critici argumentate publicaţiile din RSR privind aşa-zisa „chestiune teritorială”, atitudinea conducerii române faţă de Organizaţia Tratatului de la Varşovia, faţă de problema chineză. Au fost analizate în mod critic aspecte negative ce ţin de abordarea de către România a unor chestiuni precum: încetarea cursei înarmărilor şi dezarmarea, securitatea europeană, traducerea în viaţă a Actului final al Conferinţei de la Helsinki, cooperarea balcanică, situaţia din Orientul Apropiat, din Africa. Folosind un bogat material faptic, s-a demonstrat lipsa de principialitate a poziţiei PCR faţă de mişcarea de neangajare, ca şi de ţările cu orientare socialistă şi de mişcarea comunistă internaţională. Însă „evenimentele care au urmat, a spus L. I. Brejnev, au demonstrat că conducerea PCR continuă să-şi urmeze în fond „cursul special” de mai înainte şi chiar a întreprins un şir de acţiuni care accentuează divergenţele existente. O atare stare a lucrurilor ne îngrijorează foarte mult”.

Să luăm, de exemplu, atitudinea Romniei faţă de Organizaţia Tratatului de la Varşovia: foarte des, poziţia României la Consfătuirea Comitetului consultativ Politic şi la alte foruri ale acestei organizaţii diferă de abordarea comună a celorlalţi participanţi. Noi, a spus L. I. Brejnev, respectăm originalitatea şi suveranitatea fiecărei ţări socialiste. Cele spuse se referă în totalitate şi la Rmânia. Însă viaţa demonstrează că interesele naţionale nu au decât de câştigat prin conjugarea puterilor noastre, prin disponibilitatea şi priceperea de a acţiona nu separat, ci în comun.

Provoacă, de asemenea, o mare îngrijorare şi multe alte acţiuni ale reprezentanţilor români la întâlnirile multilaterale ale ţărilor socialiste. Acum apare că a devenit o normă, a remarcat L. I. Brejnev, ca la întâlnirile comune, de îndată ce este vorba despre declaraţii în sprijinul luptei antiimperialiste a popoarelor, reprezentanţii români să refuze să le semneze. Ultimul exemplu, în acest sens, este întâlnirea de la Berlin a secretarilor Comitetelor Centrale pentru chestiuni internaţionale şi ideologice. Recunosc, nu pot înţelege de ce interesele României socialiste vin în contradicţie cu solidaritatea cu lupta patrioţilor din Nicaragua sau cu eforturile Vietnamului, Laosului şi Cambodgiei pentru stabilirea unei păci trainice în Asia de sud-est. Gândiţi-vă la aceasta.

L. I. Brejnev a demonstrat cu exemple concrete inconsistenţa abordării separate în relaţiile cu China. El a menţionat mai ales că la întâlnirea din anul trecut din Crimeea N. Ceauşescu afirma că, aparent, China este devotată cauzei păcii. Însă faptele au demonstrat contrariul. Într-adevăr, peste o jumătate de an, China a pornit o agresiune împotriva Vietnamului. Doar primind o ripostă puternică şi întâmpinând o condamnare hotărâtă a politicii sale de banditism de către comunitatea internaţională, Bejingul a fost forţat să-şi retragă trupele. Cu toate acestea, provocaţiile chineze împotriva Vietnamului, Laosului şi Cambodgiei se înmulţesc, la tratativele chino-vietnameze reprezentanţii RPC cer cu obrăznicie ca Vietnamul să se supună dictatului lor.

L. I. Brejnev a constatat că, în politica practică din Orientul Apropiat, acţiunile României se îndreaptă tot mai mult într-o direcţie contrară acţiunilor Uniunii Sovietice, altor ţări socialiste.

Referindu-se la aşa-numita „Chestiune teritorială”, L. I. Brejnev a spus că în cooperarea dintre ţările noastre multe depind de înţelegerea politică reciprocă dintre părţi. Toamna trecută, la Bucureşti, după întâlnirea noastră din Crimeea, în urma acordului dintre tovarăşii noştri şi ai voştri, a avut loc o discuţie amănunţită în care a fost expusă cu toată claritatea poziţia Biroului nostru politic în această chestiune şi ea rămâne neschimbată.

Totuşi fapt e că relaţiile noastre bilaterale au devenit mai complicate. Ne vedem prea des siliţi să ne ocupăm nu de elaborarea unor acţiuni comune orientate spre viitor, ci să revenim la trecutul istoric, să vorbim a câta oară despre problemele pe care le-am abordat în discuţiile noastre.

Aici N. Ceauşescu a profitat de o pauză şi a spus că declaraţia semnată în 1976 constituie o temelie bună pentru relaţiile noastre reciproce, inclusiv pentru aşa-numita „chestiune teritorială”. Ce-i drept, a adăugat el, mai apar un şir de probleme, mai ales cele legate de publicaţiile pe teme istorice. Înainte de a veni aici, tovarăşii noştri mi-au dat o listă mare de materiale care se publică pe această temă în presa sovietică, în special în cea moldovenească. Propun ca istoricii noştri să dezbată aceste probleme. Să punem capăt o dată pentru totdeauna acestor probleme. Ele nu trebuie să arunce o umbră asupra relaţiilor noastre.

Continuându-şi ideea referitoare la această chestiune, L. I. Brejnev a spus că „noi nu ne-am dori să desfăşurăm o polemică cu tovarăşii români, însă voi spune pe faţă că în acest caz multe vor depinde de noi. Sunt de acord cu tine: trebuie să nu mai apară publicaţii pe chestiuni istorice. Ştim ambii despre ce este vorba. Să considerăm că ne-am înţeles asupra acestei chestiuni. Sunt sigur că înţelegerea asta va fi de folos Partidului Comunist Român, întregului popor român”.

N. Ceauşescu a declarat imediat că este de acord.

În încheiere, L. I. Brejnev a spus: în 1976, la Bucureşti, am semnat o bună declaraţie comună. În 1978, la Moscova, în cadrul consfătuirii CCP, am semnat o declaraţie unde am trasat o linie coordonată în chestiunile internaţionale. Există un teren vast pentru o cooperare bazată pe paritate. Însă aici e nevoie de „eforturi comune, de acţiuni comune, exprimate nu doar în cuvinte, ci şi în fapte. Dacă va fi aşa, munca făcută în comun va fi răsplătită însutit”.

În timpul discuţiei, N. Ceauşescu a adoptat o strategie defensivă, vădit împăciuitoare. Căutând să atenueze divergenţele, el a afirmat că România a mers şi va merge împreună cu celelalte ţări participante la Tratatul de la Varşovia în direcţiile principale ale politicii internaţionale, precum destinderea, dezarmarea, securitatea în Europa, susţinerea mişcării de eliberare.

Spre deosebire de întâlnirile precedente, N. Ceauşescu nu a început, de fapt, să contrazică criticile aduse politicii chineze, nu a încercat să o justifice şi a declarat că România condamnă agresiunea Chinei în Vietnam. În acelaşi timp, el a confirmat deja cunoscuta poziţie română faţă de evenimentele din Cambodgia şi a legat evaluarea pozitivă a începutului tratativelor sovieto-chineze de afirmaţiile obişnuite privind schimbările pozitive în viaţa internă a Chinei.

În afară de aceasta, N. Ceauşescu a încercat să justifice acţiunile separatiste ale lui A. Sadat, s-a pronunţat din nou pentru organizarea unei conferinţe internaţionale referitoare la Orientul Apropiat.

Făcând bilanţul convorbirii, L. I. Brejnev a revenit la situaţia Din Asia de sud-est, unde s-a creat unul din cele mai periculoase focare ale tensiunii internaţionale. El a supus unei critici aprofundate politica României în această regiune, spunând că instaurarea păcii în Asia de sud-est depinde într-o mare măsură de fiecare ţară socialistă, de disponibilitatea de a acţiona în spirit internaţionalist.

În timpul întâlnirii, N. Ceauşescu s-a adresat cu rugămintea de a vinde petrol sovietic României, deoarece ea se confruntă în prezent cu o acută problemă de echilibru energetic. Plata pentru petrolul sovietic ar putea fi efectuată fie în valută forte, fie cu produse alimentare, inclusiv carne. Drept compensaţie, ei (românii) se angajează să vândă produse petroliere Moldovei, Ucraine4i şi altor regiuni ale URSS situate în apropierea României.

L. I. Brejnev a răspuns: „Aceasta este o problemă foarte complicată. Vorba e că noi nu avem un surplus de petrol, toate resursele, până la ultima tonă, sunt calculate şi distribuite pentru mulţi ani înainte”.

CC al PCUS consideră că această convorbire între L. I. Brejnev şi N. Ceauşescu a fost, în linii generale, utilă din punctul de vedere al intereselor URSS şi al altor ţări frăţeşti, întrucât a oferit posibilitatea de a expune linia generală privind cele mai importante probleme ale politicii internaţionale şi de a demonstra inconsistenţa poziţiilor române.

Totodată, luând în considerare experienţa trecutului, nu avem nici un temei să aşteptăm schimbări esenţiale în practica politică a conducerii române.

PCUS va tinde şi pe viitor, în mod perseverent şi consecvent, să limiteze la maximum dauna care rezultă din „cursul separat” al conducerii române pentru interesele comunităţii socialiste. În acest scop, partidul nostru consideră că e necesar să exercite influenţă asupra lui N. Ceauşescu, supunând criticii aspectele politicii române care sunt potrivnice cursului comun al statelor socialiste frăţeşti.

Locţiitor al şefului Secţiei Informaţii

şi Relaţii cu Ţările Străine a CC al PC al Moldovei

semnătura                                                         M. Mumji

AOSPRM, fond 51, inv. 50, dosar 6, filele 80-85

(Gheorghe Negru, Disputa dintre URSS şi RSR privind tratarea istoriei

relaţiilor ruso- şi sovieto-române, în „Destin Românesc”,

Chişinău, an V, no. 3-4/2010, pp. 201-203).

Extras din lucrarea profesorului Gheorghe Buzatu
http://basarabia-bucovina.info/?p=123

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: