Skip to content

Emil Bobu Aghiotantul Elenei Ceauşescu, cel mai fidel partener de şeptic al lui Nicolae Ceauşescu trăieşte! Jefuit de grupul lui Victor Boştinaru

2 Aprilie 2012
tags:


Foto: de la stanga la dreapta; Suzana Gâdea, Vasile Milea. mai jos Nicu Ceauşescu.  Gogu Rădulescu, Emil Bobu, Elena si Nicolae Ceauşescu, Constantin Dăscălescu, Manea Mănescu.

Emil Bobu (85 de ani), ministru de interne (1973- 1975) şi viceprim-ministru al guvernului (1980-1982). Foarte apropiat după 1982 de Elena Ceauşescu, aflat însă mereu şi în spatele lui nea Nicu, Bobu a stat după Revoluţie câţiva ani la închisoare, iar apoi a dispărut din peisaj, însă trăieşte în cartierul bucureştean Floreasca pe fostul mare demnitar comunist.

Născut pe 22 februarie 1927, în comuna Vârfu Câmpului (judeţul Botoşani), Emil Bobu s-a înscris la 18 ani în Partidul Comunist, aspect care avea să-i modeleze fundamental destinul. De meserie strungar, Bobu “a ars” repede etapele ascensiunii în ierarhii, în 1961 ajungând deja membru în Marea Adunare Naţională. De aici până la funcţia de ministru şi apropiat al cuplului Ceauşescu nu a mai fost decât un pas. Cei care l-au cunoscut şi care au scris de-a lungul timpului despre el l-au supranumit “sluga perfectă” a soţilor Ceauşescu. Din dorinţa de a-i fi pe plac fie Elenei, fie lui nea Nicu, Bobu ajunsese să aprobe din cap orice început de frază al celor doi, fără să mai aştepte finalul enunţului.

Ultima întreţinere îl costă 294,84 de lei

Dovadă a importanţei sale în cadrul aparatului comunist stă şi faptul că, alături de Manea Mănescu, şi-a găsit un loc în elicopterul care a decolat de pe Comitetul Central, pe 22 decembrie 1989, avându-i la bord şi pe soţii Ceauşescu.

Acuzat în ianuarie 1990 de genocid, alături de alţi “grei” ai PCR – Manea Mănescu, Tudor Postelnicu şi Ion Dincă -, Bobu a fost condamnat iniţial la închisoare pe viaţă, ulterior pedeapsa fiind schimbată în doar 10 ani de detenţie. A ieşit mult mai repede, după câţiva ani, pe caz de boală, şi a avut grijă să răspândească zvonul că s-a retras la ţară.

Soţia i-a (Maria) murit acum cinci ani

Stă singur, după ce acum 5 ani i-a murit soţia, Maria, ultimul ministru al justiţiei din regimul Ceauşescu (1987-1989), dar are noroc cu cele două fete ale sale, care-l vizitează mai mereu şi care au grijă de el. La 85 de ani, cu tot trecutul agăţat de spate precum un sac cu cărămizi, Emil Bobu trăieşte prezentul concret al unui pensionar care are viaţa înainte.

Comuniştii de frunte bat recorduri de longevitate!

Ajuns la 85 de ani, Emil Bobu completează o amplă listă cu foste nume mari ale nomenclaturii comuniste care au bătut recorduri de longevitate. Deşi, conform unui studiu publicat anul trecut, media de vârstă a bărbaţilor din România este de 68,5 ani, simpla enumerare a datelor de naştere ale “vârfurilor” PCR arată că acestea au trăit sau trăiesc mult şi bine. Manea Mănescu, fost ministru de finanţe şi prim-ministru, a trăit 93 de ani, Gheorghe Maurer, prim-ministru, a murit la 98 de ani, Constantin Dăscălescu, prim-ministru, a trăit şi el 80 de ani, Paul Niculescu Mizil, ministru de finanţe şi al învăţământului, a murit la 85 de ani, Gheorghe Apostol, ministru al agriculturii, a trăit până la 97 de ani, iar Ştefan Andrei, ministru de externe, tocmai a împlinit, pe 29 martie, 81 de ani!

Tudor Postelnicu e bolnav şi stă în Piaţa Victoriei

În vârstă de 81 de ani, fostul ministru de interne de pe vremea lui Ceauşescu, Tudor Postelnicu, este bolnav de rinichi, are probleme cu inima, dar e şi nostalgic după locurile natale.


 Emil Bobu, mereu în umbra cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu. În spatele
Elenei se află soţia lui Bobu, Maria, fost ministru al justiţiei.

Alături de soţia sa, fostă profesoară la o şcoală din Bucureşti, Postelnicu – fost ministru de interne şi şef al Securităţii – locuieşte într-un apartament cochet din spatele Pieţei Victoriei. Iese foarte rar din casă, iar Maria, cumnata sa din Proviţa de Sus (Prahova), locul de naştere al demnitarului comunist, ne-a declarat că ruda sa celebră duce dorul meleagurilor natale. “Se deplasează mai greu acum, la bătrâneţe, dar mereu îmi zice să-i mai trimit sau să-i aduc, când îl mai vizitez, poze de aici, din Proviţa”, mărturiseşte tanti Maria, care spune că după 1990 mulţi membri ai familiei au renunţat de frică la numele Postelnicu. “Tudor ţine enorm la locurile astea, a crescut aici, a trăit aici. Mi-aduc aminte că pe 20 aprilie 1985, când a murit mama lui, a dat ordin şi într- o singură noapte s-a făcut un pod zdravăn, peste care am putut să scoatem sicriul până la cimitir, fără să ne rupem gâtul, ca până atunci”, rememorează cumnata celui care a ieşit din istorie cu propoziţia “Am fost un dobitoc”, exprimată în timpul procesului din 1990. Postelnicu are un băiat, Vladimir, în vârstă de 51 de ani, care lucrează mai mult în străinătate.

Jefuit de grupul lui Victor Boştinaru 

Emil Bobu, partenerul de şeptic al lui Nicolae Ceauşescu şi, deci, membru al biroului Politic Executiv al CC al PCR, a fost unul dintre cei patru pasageri ai elicopterului cu care Nicolae Ceauşescu a părăsit sediul clădirii fostului CC al PCR. Alături de soţii Ceauşescu şi de aghiotanţii acestora, în elicopter mai fuseseră înghesuiţi Manea Mănescu şi Emil Bobu. După ce au ajuns la Snagov, cei patru tovarăşi s-au despărţit. Ceauşeştii şi-au continuat zborul spre Targovişte, unde aflaseră că e “linişte”, iar Mănescu şi Bobu au luat şi ei un ARO şi s-au îndreptat în aceeaşi direcţie.
Au fost capturaţi la Găeşti. Mănescu a fost predat la poliţie, iar Bobu a fost dus la o unitate militară din Deveselu. Acesta spune că revoluţionarii, printre care se afla şi un anume Boştinaru (actual europarlamentar), l-au jefuit luîndu-i ceasul şi 6000 de lei. Conform declaraţiei lui, n-a avut nicio vină pentru cele întamplate în decembrie 1989: nu s-ar fi implicat în furtul şi incinerarea martirilor Timişoarei, n-ar fi avut atribuţii în reprimarea manifestanţilor şi nici n-a auzit ca în Timişoara să se fi tras vreun foc de armă. Nu ştie de ce, după procesul celor patru (Dincă, Bobu, Mănescu şi Postelnicu) – a luat 20 de ani de închisoare, reduşi apoi la caţiva, din care a făcut efectiv doar vreo doi ani şi jumătate. Recunoaşte doar o posibilă răspundere morală, dar asta nu înseamnă că ar fi comis vreo infracţiune. Lingăul preferat al lui Ceauşescu, care din strungar a devenit ministru de interne, iar apoi membru plin al CPEx, n-a fost altceva decat un executant fidel al ordinelor stăpanului, un activist-măscărici de condiţie abjectă. Ca el au fost majoritatea celor admişi în cercul restråns al lui Ceauşescu.

N-am mai aşteptat al doilea elicopter şi am plecat cu un ARO “M-am urcat în lift. Ea (Elena Ceauşescu n.red), înainte de urcarea în elicopter i-a spus: „ar trebui să mergem la cei de la 23 August”. M-am urcat în elicopter – eram dezorientaţi, nu ştiam ce să facem, cum să facem. În elicopter era un echipaj de 3 – el şi ea, eu şi Mănescu şi 3 aghiotanţi. Am aterizat la Snagov, am intrat în clădire – el a vorbit la telefon: la Craiova, Argeş şi Damboviţa – cu primii secretari. A întrebat „ce-i pe la voi?”. Au răspuns că nu-i nimic. “Atunci vin pe la voi”. Eu m-am dus la alt telefon şi am vorbit cu ai mei, acasă. Ei au ieşit – ne-au spus: voi rămaneţi aici, că o să mai vină un elicopter. Dar eu şi Mănescu n-am mai stat, după ce ei au plecat cu elicopterul acolo era un ARO – Mănescu a spus să mergem la Moreni – de acolo e el. Spre Targovişte ne-au urmărit nişte maşini – am luat-o spre Găeşti să dăm telefon, dar acolo urmăritorii ne-au ajuns – ne-au bruscat, a venit un tanăr care a spus – eu vă cunosc – să veniţi cu mine – ne-a dus acasă la el. Aici am aflat că-i procuror la Găeşti. Pe Manea Mănescu l-au dus la postul de miliţie.

Dar apoi au venit vreo 5 persoane, unul era Botnaru (Boştinaru n.red), – mi-au luat ceasul, vreo 6000 de lei – ulterior Botnaru (Boştinaru n.red) s-a lăudat că el m-a prins!Cu o maşină ne-au dus la o unitate militară – de acolo cu un elicopter ne-au dus la o altă unitate militară la Deveselu. M-au arestat fără mandat. Ne-au dus legaţi cu o sarmă la spate. Apoi, tot noaptea, pe 29 dec. ne-au dus la Bucureşti, pe Olteniţa – apoi pe 2 ian. a început ancheta. S-a făcut un dosar separat cu eu, Mănescu, Postelnicu şi Dincă. La prånz am auzit că Ceauşescu a fost judecat. La rejudecare am primit 20 ani – sunt eliberat condiţionat – am executat efectiv 2 ani jumătate. Eu am avut avantajul că am terminat, e drept fără frecvenţă, facultatea de drept şi ştiu că procesele erau o mascaradă. Este o derută în domeniul acesta, nu tu elemente constitutive ale unei infracţiuni – unii condamnau, alţii nu – nu ştiu! Eu am fost condamnat pt. complictate deosebit de gravă – am cerut să fiu achitat. Ştiu că pot fi tras la răspundere morală – dar n-am săvarşit infracţiuni.

Cat am stat în Timişoara n-am auzit să se tragă

La Timişoara am ajuns în 17 seara. Coman Ion m-a informat că acolo au fost o serie de victime. Eu am informat-o pe Elena. Ea mi-a spus că ştie problema, ăştia sunt fugari, să fie încineraţi. Apoi Elena mi-a spus că tu nu te mai ocupi de problemele acestea, că se ocupă organele de stat. Reprezentanţii demonstranţilor, cu care am vorbit împreună cu Dăscălescu, nu au ridicat aceste probleme („n.a. morţilor”). Cred că Ceauşescu a dat ordin să se tragă în manifestanţi pt. că a trimis generali acolo. Coman şi eu nu aveam drept să dăm dispoziţii armatei. Informaţiile închise le primea doar Ceauşescu, el lucra direct cu organele de stat, nu prin noi. Eu am stat tot timpul la Timişoara în clădirea Cons. Judeţean, am stat doar cateva ore.Eu am plecat din Timişoara doar în 21 – la 3 noaptea, că ne-au chemat la Bucureşti. Cat eram acolo n-am auzit să se tragă. Mai ales că din 20 armata a trecut de partea revoluţiei. În faţa sediilor era o gardă militară. Cu 2 ARO-uri am plecat la aeroport, cu gen. Nuţă. Pe gen. Guşă, Chiţac nu i-am văzut, doar pe V. Stănculescu.Reprezentanţii demonstranţilor au cerut, printre altele, să-i eliberăm pe cei 800 de reţinuţi – etc. Ceauşescu ne-a aprobat să le îndeplinim. Noi ne-am dus acolo direct să stăm de vorbă cu oamenii.

Cu Nuţă am vorbit doar cand a trebuit să-i eliberăm pe cei 800 – le-a dat drumul în faţa sediului. În 17 dec. cand trei dintre membrii CC s-au ridicat, ca să nu fie destituiţi miniştrii Ap.N, M.I., si securitate (Gogu Rădulescu, Drăgulescu şi Elena Ceauşescu) – atunci el s-a enervat tare şi a spus – “ei, să vă găsiţi alt secretar general”. Atunci noi toţi am insistat să rămånă – caţiva s-au ridicat şi l-au întors (…). Pe umă ne-am dat seama că nu avea nici gand aşa ceva. Parcă Milea a spus că regulamentele nu prevăd să se tragă în oameni. În C.p. ex. era un climat anormal de muncă. Dacă era un climat normal multe lucruri puteau fi preîntåmpinate, rezolvate.

Pe Ceauşescu l-am aplaudat toţi

Cand eram în vizită la el acasă vorbeam de judeţe – de primii secretari care fac treabă, care judeţ merge bine, care nu (…) dar eu i-am spus de foarte multe ori că nu-i bine cum facem. Rapoartele cu producţiile agricole le lua mai nou Ceauşescu direct prin cancelarie. De apaludat, apoi, e drept, am aplaudat toţi.În 21 spre 22 am dormit în sediu. Dimineaţa a fost o şedinţă a C.P.Ex-ului – după moartea lui Milea pentru că Ceauşescu ne-a spus că Milea e trădător şi s-a sinucis. Eram cu 8 persoane încă pe hol – ne-a văzut Elena şi ne-a spus: „ce staţi aici, mergeţi pe stradă să vedeţi ce e, faceţi ceva!” Atunci noi am plecat la alt etaj să nu ne mai vadă pe acolo. L-am văzut apoi adus pe scări cu o targă pe Milea. L-am văzut şi pe Ilie Ceauşescu – venea dimineaţa intrand la fratele său.

În anii 70 am distrus 200.000 de dosare de informatori ai Securităţii din cadrul PCR

Cand Iliescu era prim-secretar la Iaşi – eu eram deputat acolo. Apoi m-am mai dus la Comitetul Apelor- dar discutam cu vicepreşedintele Badea. Cu Arafat, Ceauşescu discuta despre ajutor: ce să dea Romania O.E.P.-ului şi să trimită O.E.P.-ul cadre aici la instruire.S-au făcut multe greşeli, dar este o chestiune imprimată de Ceauşescu din punct de vedere politic. El nu accepta pe cineva să fie el al 2-lea în stat, dar nici al 4-lea, pentru a-şi păstra prerogativele. Pe 22 decembrie, pe hol la intrare la Ceauşescu, l-am văzut pe Mihai Burcă, Vasile Vîlcu şi Ilie Verdeţ – ei erau impreună – m-am gandit că i-a chemat Ceauşescu. Între ‘73-‘75 am fost Ministru de Interne şi Vlad mi-a fost subaltern. În acea perioadă am primit o hotăråre a fostului C.P.Ex ca toţi cei care au fost membri de partid şi sunt selecţionaţi pentru munca de informare să fie scoşi şi dosarele lor distruse şi s-a mai spus să nu mai recruteze informatori dintre membrii de partid. Timp de 4 zile s-au dus dosarele de la securitate la crematoriu. Şi s-au dat indicaţii că securitatea raportează direct comandantului central. Noi atunci am distrus cca. 200.000 dosare.

Ceauşescu tatona după Congr. XIV – că Dăscălescu (…) – că trebuie să facem ceva mişcări şi la Guvern şi m-a întrebat şi pe mine: ce părere ai să mergi la guvern ? Am spus că eu sunt bolnav. Cred că apoi s-a gåndit la Dincă. Eu m-am ocupat la CC de judeţe şi Bucureştiul îl ştiu foarte puţin. El dorea o comisie de arhitecţi pe care îi convoca cu planşe.

Fazekaş se ocupa de investiţii şi mă ruga că judeţele să trimită materiale şi oameni.(Emil Bobu – fost membru al Biroului Politic Executiv al CC al PCR,

(21.02.1994)
Autor: Dan Badea
.
Pe 31 decembrie 1992, în Spitalul Penitenciarului Jilava, fostul aghiotant al Cabinetului 2 a acceptat să ofere unul dintre foarte puţinele interviuri pentru presă.

Emil Bobu: Eu as dori sa va multumesc in primul rand ca ati venit cu ganduri curate sa ne incadrati si pe noi in randul cetatenilor patriei care, sigur, fiecare unde se gaseste, pe strada sau in alte parti, este intrebat acum, cand se sfarseste un an si incepe un an nou: “Cu ce ganduri?” Satisfactia este mai mare pentru cei care sunt afara. Pentru noi e o situatie dezastruoasa, dupa cum o cunoasteti, de cand am fost arestati si condamnati.

A vorbit aşa cum făcuse toată viaţa, folosind cuvintele goale ale limbajului plenarelor de partid şi evitând să exprime ceva concret. O singură preocupare avea, respectiv posibilitatea de a nu-şi petrece restul vieţii după gratii.

Emil Bobu: Eu as dori de asemenea, stiu ca am citit in ziarul la care lucrati dvs, ca faceti eforturi de-a prezenta cat mai veridic realitatile din tara noastra. Si va spun lucrul asta pentru ca, personal, am citit cu multa satisfactie anuntul pe care l-ati facut in ziar,referitor la recursul extraordinar pe care l-a promovat procurorul general la, Curtea Suprema de Justitie, in legatura cu schimbarea calificarii noastre din genocid in complicitate la omor deosebit de grav. Dar de ce am apreciat foarte mult? Pentru ca nu ati dat o stire lapidara ca s-a promovat un recurs extraordinar si ca urmeaza Curtea Suprema sa-si spuna verdictul, ci pentru faptul ca ati mai adaugat un lucru foarte important: s-au aflat complicii şi suntem foarte curioşi să aflăm care sunt autorii… . Asta este foarte important pentru poporul nostru. Este însetat de dreptate, de adevăr şi desigur este foarte bine să afle din ziare acest lucru. Noi ne dăm seama că este un proces deosebit, şi, desigur, i s-a făcut multă publicitate, de aceea eu am vrut să vă remarc acest lucru.

Până la proces rămăsese mai puţin de o lună, iar deţinutul Emil Bobu nu se plângea de viaţa din spatele gratiilor, nici de modul în care aproape fusese pus la zid înainte de pronunţarea sentinţei. Avea grijă doar să vorbească frumos, aşa cum înţelegea el acest lucru, despre magistraţii Curţii Supreme de Justiţie.

Emil Bobu: Sigur, pentru noi, ce pot să vă spun, este foarte greu ca să ne facem acuma o părere prea clară asupra perspectivelor, noi asteptăm şi verdictul pe care o să ni-l dea CSJ pe 25 ianuarie, anul viitor (n.r. 1993). Pentru mine şi pentru cei implicaţi, cea mai mare grijă pe care o avem este ca această Curte Supremă de Justiţie, care sigur îşi are încorporate acolo minţile luminate ale justiţiei româneşti, aşa cum este şi firesc să dea un verdict cât mai drept şi pentru a face şi pe această cale dovada militării pe linia unui stat de drept şi a unei întronări realmente a puterilor legislative ale statului.

Grija de a nu spune vreun cuvânt nepotrivit care să dăuneze recursului a dus discuţia lui Bobu cu reporterul până într-un punct imposibil de prevăzut. Emil Bobu a evitat până în ultima clipă şi să dea vina pe Ceauşescu pentru situaţia în care ajunsese, dar şi să se plângă de ceva. Sigurul lucru care i s-a părut necesar de transmis public a fost… o urare de anul nou pentru ţară şi popor.

Emil Bobu: Vă rog să transmiteţi lucrătorilor care sunt în redacţia dumneavoastră cele mai bune urări şi, cum spun românii, ,,un an fericit” dumneavoastră, famililor dumneavoastră şi celor dragi. Să puteţi să aveţi satisfacţia în anul care vine să oglindiţi în paginile ziarului cât mai multe realizări ale poporului nostru. Să avem satisfacţia să constatăm o reală relansare a economiei naţionale, o îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă. Vom fi cu toţii fericiţi când vom constata acest lucru, şi urez aceasta întregului personal al ziarului dumneavoastră.

În cele din urmă, Bobu a dat măsura incapacităţii de a-şi asuma faptul că a fost parte dintr-un mecanism de control politic excesiv. Unul care adusese la disperare ţara şi poporul cărora acum le făcea cu seninătate urări de Anul Nou .

Emil Bobu: Vreau să vă marturisesc că nu înţeleg nici până acum condiţiile concrete ale inculpării noastre. Este foarte greu de înţeles pentru că nu este nevoie să fii jurist, deşi eu am avut satisfacţia să absolv o facultate de drept, dar trebuie să vă spun că unele dintre hotărârile acestea m-au dezorientat, m-au derutat pentru că eu ştiu, totuşi că sunt aici nişte principii foarte clare şi foarte precise în legătură cu vinovăţia, inculparea şi condamnarea cuiva.


Emil Bobu, aghiotantul Elenei Ceauşescu
– FUNCŢII DEŢINUTE ÎN 22 DECEMBRIE 1989: secretar al CC al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice (din 1982); membru al Biroului Permanent al CPEx; membru CPEx (din 1974); deputat în MAN (din 1961).
– DECORAŢII: Ordinul Steaua Republicii Populare Române (1959), Ordinul 23 August (de două ori); Titlul de Erou al Muncii Socialiste (1981) şi altele.

– CONSTRUCŢIA DOSARULUI: În arhivele CC al PCR, dosarul de cadre al lui Emil Bobu are aproape 200 pagini. Ultimile documente sunt cele premergătoare alegerii în MAN (1961). Referinţele despre fraţi şi cumnaţi – ai săi şi ai soţiei – deţin majoritatea în documentele îndosariate. Maria Bobu (ministru al Justiţiei în 1987-1989) fusese abandonată de părinţii naturali, înfiată, avusese un alt prim soţ astfel că traseul verificării rudelor sale a complicat construcţia dosarului lui Emil Bobu.

Din dosarul de cadre reiese că Emil Bobu a avut un urcuş fără poticneli. Din fişele de cadre, caracterizările şi referinţele întocmite după normele cadriştilor epocii, e imposibil să-i atribui personajului calităţi simetrice ascensiunii politice.

– DATE BIOGRAFICE: S-a născut la 22 februarie 1927, în comuna Vîrfu Cîmpului (Suceava). „Din părinţi cu gospodărie mică, având o gospodărie de 1, 5 hectare pământ arabil şi o casă ţărănească”, declara într-o autobiografie din aprilie 1955. În toate cele şapte clase din şcoala elementară menţionează că luase premiul întâi, dar şi că fusese în străjerie. Bun la învăţătură, chiar „şef de stol în străjerie”!

„Din anul 1941-1943 am lucrat pământul în gospodărie şi cu părinţii şi în majoritatea timpului eram trimis să lucrez la chiaburii din sat, iar în 1942 şi începutul lui 1943 am lucrat pe fosta moşie a boierului Roseti Scarlat.”

– STUDII ŞI CARIERĂ POLITICĂ: Prezentăm, în continuare, referatul de cadre al lui Emil Bobu întocmit în 7 ianuarie 1959:

„Membru de partid din noiembrie 1945
Originea socială: ţărani săraci
Naţionalitatea: română
Căsătorit, are doi copii
Are patru clase şcoala de elevi meseriaşi CFR şi facultatea de ştiinţe juridice
Profesia de bază: strungar în fier
În prezent este instructor în cadrul Secţiilor Organizaţiilor de masă a CC al PMR, sectorul sfaturi populare, justiţie şi procuratură

Bobu Emil după ce a terminat şapte clase primare, din 1941 a lucrat împreună cu părinţii la munca câmpului. În 1943 a intrat ucenic la atelierele CFR Nicolina Iaşi. Acolo a învăţat meseria de strungar în fier, totodată a urmat şi patru clase şcoala de elevi meseriaşi CFR. În primăvara anului 1944 s-a evacuat cu atelierul la Timişoara. După ce s-a reîntors la Iaşi, în 1945 s-a înscris în UTC, iar în noiembrie acelaşi an a fost primit în PCR. A fost doi ani secretar al celulei de partid în şcoala de ucenici, apoi responsabil cu tineretul în atelierele CFR Iaşi.

Din iulie 1948 a urmat în Bucureşti o şcoală de trei luni pentru pregătirea de pedagogi necesari şcolilor şi căminelor de ucenici CFR. După absolvirea şcolii a fost repartizat pedagog la căminul de ucenici CFR Paşcani. Acolo a fost mai întâi membru în birou apoi secretar al organizaţiei de bază.

În august 1949 a fost trimis la şcoala juridică de un an la Iaşi. La terminarea acestei şcoli a fost numit consilier juridic principal la Ministerul Justiţiei. După câteva luni a fost transferat procuror la Parchetul Militar Bucureşti cu gradul de locotenent major, iar din 1952 a fost procuror la Procuratura Generală a RPR cu gradul de căpitan. Din aprecierea tovarăşilor cu care a muncit reiese că e un element capabil, a depus un interes deosebit pentru ridicarea nivelului său profesional, s-a orientat bine în muncă.

Din martie 1953 a lucrat ca instructor în sectorul juridic din Secţia administrativă a CC al PMR iar din noiembrie acelaşi an a ţinut loc de şef de sector. Din aprecierea secţiei reiese că tovarăşul Emil Bobu a muncit cu simţ de răspundere, nu a precupeţit timpul său liber pentru a se achita de sarcinile ce-i reveneau, este bine pregătit, conştiincios şi perseverent, este modest şi principial în relaţiile cu tovarăşii de muncă. Pentru merite în muncă în anii 1954 şi 1957 a fost distins cu «Medalia Muncii». În acest timp a urmat Facultatea de Stiinţe Juridice şi a luat examenul de stat. Din noiembrie 1958 lucrează ca instructor în cadrul Secţiei Organizaţiilor de Masă a CC al PMR.

Părinţii au avut trei hectare de pământ. Tatăl a decedat în 1934, mama s-a recăsătorit cu un alt ţăran sărac, a decedat în 1947, tatăl vitreg este membru de partid, a intrat în întovărăşirea agricolă din comună. Bobu Emil are o soră şi trei fraţi. Sora casnică este căsătorită cu un croitor şi au 2,70 ha pământ, sunt categorisiţi ţărani mijlocaşi, nu fac parte din nici o organizaţie, sunt membri ai întovărăşirii din comună. Un frate este lt. major de miliţie, este membru de partid iar doi sunt tractorişti în regiunea Constanţa, unul din ei este candidat de partid.

Soţia a fost muncitoare. Ea provine dintr-o familie de ţărani săraci, a rămas de mică fără părinţi, în prezent este procuror în Procuratura generală a RPR, este membră de partid.
A fost plecat în R.P. Polonă în concediu de odihnă.
Este propus preşedinte al Comitetului executiv al sfatului popular regional Suceava şi membru în biroul Comitetului regional de partid.
Secţia de cadre a CC al PMR consideră că tovarăşul corespunde în funcţiile pentru care a fost propus”.

Facultatea de ştiinţe Juridice o absolvise prin cursuri la fără frecvenţă (1954-1956). Nu se ştie când şi cum a încheiat studiile la Academia „Ştefan Gheorghiu”, căci în dosarul de cadre nu s-a păstrat decât cererea sa adresată rectorului în martie 1956 prin care solicită înscrierea la cursul fără frecvenţă.

Un întreg deceniu Emil Bobu a fost înalt activist pe meleagurile natale sucevene (1961-1972). Consilier al lui Ceauşescu (1972-1973), ministru de Interne (1973-1975), şef al secţiei pentru probleme militare şi de justiţie al CC al PCR (1975), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1975-1979), ministru, viceprim-ministru al Guvernului (1980-1982), e greu să enumeri toate funcţiile prin care a trecut.

Din 1982 a devenit însă aghiotantul incontestabil al Elenei Ceauşescu. Titular al funcţiei de secretar al CC al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice era Bobu, dar şedinţele şi deciziile de cadre aşa cum sunt consemnate în Agenda Cabinetului 2 şi cum afirmă toţi martorii – le-a condus totdeauna „Tovarăşa”.

– CRITICĂ ŞI AUTOCRITICĂ: Într-o caracterizare din 9 mai 1956, lui Emil Bobu i s-a făcut următorul portret: „Pregătirea sa politică ideologică este satisfăcătoare şi ar putea să înveţe mai mult având posibilităţi şi cunoştinţe culturale corespunzătoare. În munca practică sesizează problemele importante de care se ocupă însă nu le duce până la capăt din care cauză de multe ori întârzie cu redactare anumitor materiale şi nu urmăreşte cu perseverenţă aplicarea măsurilor propuse şi aplicate de conducere.

În cadrul sectorului pe care-l conduce organizează munca colectivului în bune condiţiuni însă nu în aceiaşi măsură controlează tovarăşii în muncă”. AMINTIRI ŞI MEMORII: „Bobu reprezintă un caz de depersonalizare dramatică, a scris mai târziu despre el Dumitru Popescu. Nu ştiu cum îi arăta în realitate firea, dar din nenorocire i-a fost percepută, de la bun început, numai uriaşa disponibilitate de subordonare. N-am mai întâlnit un om capabil să disimuleze în asemenea grad, să nu poată ieşi nici un milimetru din cuvântul superiorului, să nu găsească puterea de a-l contrazice măcar într-un punct cât de mic sau de a face ceea ce credea el de cuvinţă pe ascuns”.

Şi tot Dumitru Popescu despre relaţiile lui Bobu cu ceilalţi demnitari: „Bănuiesc, mai degrabă, că i se dereglase aparatul de reacţie. Nici nu apuca celălalt să-şi termine fraza, şi el începea să bâţâie din cap, în semn de aprobare. Ba nici nu era nevoie să vorbească acela, el îi citea gândul din privire şi-i venea frenetic în întâmpinare”. Pygmalionul acestei „perfecţiuni” fusese Elena Ceauşescu, în opinia fostului coleg de CPEx. Ea cultivase tendinţele native ale subalternului („laşitatea neîmpotrivirii, jocul penibil al sclaviei galante”) modelându-i-le continuu cu efectul scontat („mai plecat, mai flasc, şi, în acelaşi timp, mai energic supus”).
● Lavinia Betea


Emil Bobu impreuna cu sotia sa Maria

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. basina porcului permalink
    4 Mai 2012 02:30

    muie!!!
    si aici a ajuns ceausescu?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: