Skip to content

Nicolae Ceauşescu, bătut la Doftana pentru că a mâncat suplimentul lui Osman. L-au pedepsit, în legea locului, cu bătaia. Ana Pauker l-a susţinut pe Ceauşescu la intrarea sa în Comitetul Central al partidului, în toamna anului 1945. „Nu trădase nimic în anchete şi închisori, îl lăudase „încercata tovarăşă”. Era foarte tânăr, a scuzat ea individualismul fiului de ţăran”

2 August 2011
tags:


Realipirea Ardealului. Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Dr. Petru Groza. 14 martie 1945. Bucureşti

Printre fiii doftaniştilor din Cartierul Primăverii circula o legendă. Ceauşescu nu era bâlbâit din naştere. Îl stricaseră camarazii săi de detenţie în bătaie. Ceauşescu a fost criticat la constituirea primului CC al partidului din 1945 că furase din porţia de hrană a tovarăşilor de închisoare.

În prima conferinţă a partidului comunist din libertate (1945), alegerile în Comitetul Central (CC) s-au făcut după metodologia stalinistă. Propunerea de dinainte stabilită de Secretariatul partidului era „pusă în discuţia” celorlalţi. Doi-trei luau cuvântul, prezentându-l pe cel numit cu părţile lui bune şi rele. Pe Ceauşescu l-au criticat foştii doftanişti că mâncase din porţia destinată tovarăşului său de celulă bolnav, aflase şi Alexandru Bârlădeanu (Partea lor de adevăr, Compania, 2008). Prins asupra faptei, Ceauşescu se motivase cu dreptul mai mare al tânărului de-a supravieţui faţă de vârstnic. Ana Pauker, conducătorul de facto al partidului, l-a susţinut pentru alegerea în CC. Nu trădase nimic în anchete şi închisori, îl lăudase „încercata tovarăşă”. Era foarte tânăr, a scuzat ea individualismul fiului de ţăran.

Tânăr, dar şmecher!

Mai târziu, printre copiii doftaniştilor din cartierul nomenklaturii se răspândise zvonul că „şeful” n-a fost din naştere bâlbâit. Defectul lui Ceauşescu de vorbire apăruse dintr-o bătaie administrată chiar de tovarăşii de detenţie. Se-ntâmplase la Doftana. Osman, maistru la STB, colegul lui de celulă se-mbolnăvise grav. Din puţinul hranei lor, ceilalţi pasau şi bolnavului. Şi l-au prins, după mărturia lui Vasile Dumitrescu, pe Ceauşescu mâncând suplimentul lui Osman. L-au pedepsit, în legea locului, cu bătaia.

Atât de cruntă că a dat în bâlbâială, aflaseră copiii lui Grigore Preoteasa (Poveşti din Cartierul Primăverii, Curtea Veche, 2010). Osman a devenit cumnatul lui Gheorghiu-Dej. Şi cuscru cu Gaston Marin, alt demnitar din anturajul primului lider comunist. Cu Ceauşescu la putere, Osman a fost director la ITB. Nu i s-a întâmplat nimic rău. Atâta doar că s-a ţinut totdeauna departe de secretarul general, fostul tovarăş de celulă…

Pomană popească

Poveştile acestea au rodit însă din sâmburele unui adevăr: foamea din Doftana în anii când şi Ceauşescu era deţinut acolo (1936-1938). Amintindu-şi de Doftana, mai comunicativul Gheorghiu-Dej şi-a întrebat într-o zi şeful de cabinet: „Ţi s-a întâmplat vreodată în viaţă să simţi că mori de foame şi nimeni să nu-ţi dea o coajă de pâine?”.

Ana Pauker l-a susţinut pe Ceauşescu la intrarea sa în Comitetul Central al partidului, în toamna anului 1945.

Aceasta a fost Doftana pe vremea directorului Savinescu şi a intedicţiei de a acorda comuniştilor regim de deţinut politic. Atunci, a povestit Dej aceluiaşi intrelocutor, i-a salvat preotul Provian. Confesorul deţinuţilor din Doftana cutreiera satele prahovene cu căruţa şi, în numele bunului Hristos, aduna pomana sătenilor pentru ocnaşi. Împiedicat de conducerea închisorii să împartă şi politicilor hrană, preotul s-a plâns Patriarhiei. Nu e lăsat să-şi îndeplinească misiunea de a aduce oile rătăcite pe calea credinţei, a reclamat el. Şi i s-a dat câştig de cauză.

Gheorghiu-Dej şi-a afirmat aptitudinile de lider politic tocmai în organizarea protestelor tratamentului aplicat deţinuţilor politici. Într-o duminică de la începutul lui august 1937, după relatarea fostului doftanist Gheorghe Apostol, „mişcarea antifascistă şi comunistă” din ţară a adunat în faţa închisorii prahovene circa o mie de demonstranţi. La cuvântul de ordine al lui Dej, deţinuţii au început să scandeze în cor: „Vrem aer şi lumină! Vrem muncă şi pâine”. Fiecare scandare era acompaniată de lovituri în uşile celulelor cu scândurile de la pat. Ziarele „Adevărul” şi „Dimineaţa” -presa democratică, cum le numeşte Apostol -, au comentat îndelung, şi în favoarea deţinuţilor, evenimentul.

A fost atunci, acolo, şi Ceauşescu. Având în vedere raportul gardienilor din februarie 1937 care-l reclamă ca instigator, tânărul s-a manifestat dur. Din amintirile lui Apostol reiese însă doar „lupta” lui Gheorghiu-Dej şi regimul de detenţie obţinut prin presiune de comunişti. Deţinuţilor li s-a dat drept de corespondenţă de două ori pe lună. O dată pe lună – vorbitor şi pachet de la rude. În închisoare urmau să vină doctori din Câmpina ca să-i consulte pe deţinuţi. Carne de două ori pe săptămână, baie săptămânală şi câte două ore de plimbare în fiecare dimineaţă şi după-amiaza însemnau schimbarea cotidianului la 180 de grade.

La zi cu politica

Odată restabilite legăturile cu exteriorul, beneficiile nu s-au lăsat aşteptate. Mai punctual ca un poştaş, gardianul-şef îi înmâna zilnic lui Gheorghiu-Dej ziarul „Dimineaţa”. Primea, la fiecare număr, suta de lei. Pretenţiile deţinuţilor de-a fi la zi cu politica au evoluat. Prin acelaşi gardian-şef şi-au procurat un aparat de radio fără carcasă. L-au instalat în celula lui Bodnăraş. Trecuse vremea copierii pe foiţe de ţigară a informaţiilor şi transmiterii lor prin ingenioase mijloace din celulă în celulă. În cele patru ore zilnice de plimbare prin pitoreştile împrejurimi ale închisorii, doftaniştii dezbăteau, la liber, politica internă şi internaţională. Vreme aveau mai multă decât membrii Parlamentului României.

Legenda Doftanei s-a amplificat însă. Henri Barbusse o descrisese în cartea „Călăii” prin cele mai sumbre culori. Iar un raport al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, întocmit în 1939, specifica următoarele: „Condamnaţii preferă Doftanei orice altă închisoare. A fi trimis la Doftana înseamnă pentru ei cea mai teribilă pedeapsă datorită faptului că în această închisoare nu există comunicare cu exteriorul, nu se pot organiza revolte, speranţa de evadare este o aberaţie şi, în sfârşit, pentru că este posibil şi chiar lesne de asigurat supravegherea fiecărui individ”.

„Ţi s-a întâmplat vreodată în viaţă să simţi că mori de foame şi nimeni să nu-ţi dea o coajă de pâine?”
Gheorghe Ghoerghiu-Dej

Poetul Goga, binefăcătorul comuniştilor

La începutul anului 1938, Eugen Savinescu, directorul închisorii Doftana, a fost înlocuit cu un altul, mai binevoitor comuniştilor. Intervenţia la poetul ardelean Octavian Goga, primul-ministru din acea vreme (decembrie 1937- februarie 1938) se făcuse de către comunişti prin Mihai Ralea, afirmă Gheorghe Apostol.Acesta îi înmânase lui Goga memoriul doftaniştilor. Poetul a dispus înlocuirea „balaurului” cu Irimescu, mai blândul director al închisorii Galata. Până la cutremurul din 1940, comuniştii vor impune conducerii închisorii regimul dorit. Cu mecanismele astfel rodate şi sub conducerea lui Gheorghiu-Dej, organizaţia va fi transferată la Caransebeş, apoi în lagărul din Târgu-Jiu.

Doftana – fermă, fabrică şi… partid

Solicitarea principală a doftaniştilor în „lupta cu Balaurul” a fost dreptul de muncă. În condiţiile detenţiei, absenţa preocupărilor afectează deopotrivă moralul şi sănătatea oamenilor. Astfel că în primăvara lui 1938 s-au înfiinţat patru ateliere de lucru în închisoare. Cu comercializarea produselor acestora a fost însărcinat Emil Bodnăraş.

În atelierul de tâmplărie se confecţionau rame sculptate pentru fotografii, cutii şi piese pentru jocurile de şah şi table. Tâmplarii au atins performanţa de-a meşteri chiar chitare, mandoline şi viori. Cu aceste instrumente artizanale, câţiva deţinuţi exersaţi au înfiinţat o formaţie muzicală. Cizmăria primea comenzi pentru reparaţii şi confecţionat încălţăminte. În calitate de profesionist, locul lui Ceauşescu aici trebuie să fi fost. La pietrărie se ciopleau din alabastru truse de birou, pudriere şi vaze de flori. Atelierul de tinichigerie primea orice fel de comenzi. Întâi de toate, comuniştii repartizaţi aici s-au ocupat de dotările proprii: cutiile de conserve din care mâncau şi oalele de noapte din celule au fost treptat înlocuite cu străchini şi găleţi producţie proprie.

O parte din terenul mare al penitenciarului a fost transformat în grădină de legume şi zarzavaturi. Au crescut şi păsări. Din producţia alimentară proprie şi cu bani din vânzarea obiectelor manufacturiere, deţinuţii politici şi-au îmbunătăţit substanţial hrana. Modelul de viaţă al bolşevicilor ruşi din exil şi detenţie n-a folosit deloc în această organizare. Organizaţia doftaniştilor semăna mai curând cu falansterul înfiinţat de Teodor Diamant, matematician şcolit la München şi Paris, la Scăieni-Prahova în 1835.

În privinţa vieţii comune spirituale, Apostol a relatat următoarele: „Aveam şi activitate culturală între orele 11-12 (dimineaţa) şi 21-22 (seara). În aceste ore se vorbea despre scriitori, pictori, sculptori, oameni de ştiinţă şi cultură din ţară, din Franţa şi Rusia, se ţineau simpozioane pe teme politice, economice, de geografie şi istorie. Săptămânal, mai ales duminica, se prezentau comentarii despre viaţa politică internă şi internaţională”. Deţinuţii învăţau limbi străine, în special franceză şi rusă. (Eu şi Gheorghiu-Dej, Regie proprie, 1998). Suportul acestor funcţionări şi dotări erau cele trei organizaţii de partid – câte una pe fiecare secţie a închisorii. Fiecare cu „biroul” ei, alcătuit din trei responsabili: politic, economic şi cultural.

Contracandidatul Apostol şi mentorul Moscu

La Doftana, Ceauşescu a făcut cunoştinţe importante. Era doftanist, când a fost adus Gheorghe Apostol (1913- 2010), viitorul său „contracandid” la succesiunea lui Dej. Calificat turnător la Atelierele CFR Galaţi, Apostol îl cunoscuse pe Gheorghiu-Dej încă din 1929. Lucrau în aceeaşi firmă: unul, ucenic, celălalt, electrician. Dacă nu-l cunoşteam pe Dej, viaţa mea ar fi fost cu totul alta, a mărturisit Apostol după mulţi ani de la moartea mentorului său. Membru al PCdR din 1934, Apostol a fost condamnat în 1937 pentru „infracţiunea de tulburare a liniştii publice” la 3 ani închisoare.

Piese grele în garnitura partidului

În iunie 1940, Apostol s-a eliberat din Doftana. Ajuns la Galaţi a îndeplinit rugămintea lui Dej. I-a vizitat socrii şi le-a transmis fetelor lui Dej mesajele tatălui. În iulie, Apostol a fost iarăşi arestat împreună cu alţi muncitori învinuiţi de acţiuni sau simpatii comuniste. Au fost internaţi în lagărul Miercurea-Ciuc. După Dictatul de la Viena, comuniştii au fost mutaţi în lagărul din Caracal. Iar de acolo la Târgu-Jiu, unde-i va reîntâlni pe Dej şi pe Ceauşescu.

Apostol, viitor şef de sindicat

La Doftana, Ceauşescu l-a cunoscut şi pe Gheorghe Stoica, nume real, Moscu Kuhn (1900-1976). Acest membru fondator al PCdR a fost unul dintre cele mai influente personaje din istoria partidului. La fel cum Apostol l-a onorat întotdeauna pe Dej ca mentor al său, primul lider al partidului l-a considerat pe Moscu magistrul său în marxism-leninism. Vasile Luca îi atribuia de asemenea lui Gheorghe Stoica funcţia de „element care l-a ridicat în mişcare”. Din ancheta lui Vasile Luca (1952-1954) reiese că, sub numele cosnpirativ „Grădinaru”, Moscu Kuhn a fost reprezentatul Cominternului în România cu rang înalt în 1931-1935. Răspundea de mişcarea sindicală şi de tineret comunistă, fiind „animatorul” grevelor din 1933, membru în comisia de pregătire a Congresului al V-lea şi în Secretariatul PCdR (1931-1935). După unii biografi, Stoica a luptat şi în războiul civil din Spania.
Dosarul său fiind în arhivele Cominternului, după eliberarea din Doftana, Moscu Kuhn a reapărut în România după război. Avea grad de general-maior şi declara că se ocupase de educaţia antifascistă a prizonierilor români din URSS. Şi Ceauşescu l-a avut ca mentor pe Gheorghe Stoica în funcţiile ce i s-au încredinţat, după război, la regionalele de partid Constanţa şi Oltenia. I-a apreciat atât de mult competenţa şi relaţiile, încât pe Gheorghe Stoica l-a făcut stâlpul comisiei ce-a dirijat manipularea cunoscută sub numele de „reabilitarea lui Pătrăşcanu” (1968).

Mai cu mititei

Nicolae Ceauşescu a sărbătorit Ziua Internaţională a Muncii din 1938 în închisoarea Doftana. Evenimentul a fost marcat printr-un spectacol cu programul aprobat de către directorul închisorii. Spectacolul s-a bucurat de mare succes, a povestit Gheorghe Apostol. Spectatori de onoare au fost directorul închisorii cu familia. În faţa publicului alcătuit din deţinuţi de drept comun, gardieni şi funcţionari din administraţie, politicii au prezentat cântece şi poezii. Printre altele s-a recitat „Scrisoarea a III-a” de Eminescu. Atunci s-a cântat, probabil, în premieră „Privesc din Doftana” cântec ce va figura în repertoriul corurilor din întreaga ţară „după eliberare”. Versurile sale erau compuse de tâmplarul Teodor Rudenko (viitor ambasador al României în China) pe melodia unui cântec popular rusesc. La sfârşitul serbării, bucătarii i-au răsplătit pe „artişti” cu o surpriză de neuitat: mititei la grătar cu pâine proaspăt scoasă din cuptor.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: