Generalul Constantin Lucescu: Tribunalul n-a funcționat legal, pentru că nu avea sesizare, n-avea rechizitoriu. Și neavând sesizare, actul care stă la baza trimiterii în judecată a oricărui cetățean, indiferent de poziția sa ierarhică, categoric că Tribunalul care l-a judecat pe Ceaușescu a fost o formă improprie, inexistentă, după legile statului român de atunci și de acum.

Generalul (r) Constantin Lucescu, cunoscut ca avocat din oficiu al soţilor Ceauşescu:

„Păi, cum îl condamni pentru fapte care se vor întâmpla după moartea lui? Mai aveau puțin să-l acuze pe Ceaușescu și pentru mineriade…Ne-am dus cu toții acolo, fără o împuternicire legală”

Rechizitoriul s-a formulat de către Adunarea Generală de-abia prin februarie, martie 1990. Iar dosarul a primit nr. 1/1990. Deci, îl judec, îl condamn la moarte, îl execut în 1989, dar fac rechizitoriul în martie și îi dau numărul dosarului la Tribunalul nr. 1/1990. Iată că acestea sunt lucrurile care dovedesc clar că n-a fost niciun dosar, n-a fost nicio instanță sesizată și niciun avocat desemnat de vreun Barou. În afară de faptul că prima regulă este să întrebi inculpatul dacă este sau nu de acord cu avocatul din oficiu. El avea dreptul să spună că își alege el avocatul. Și ești obligat să-i dai termen să-și angajeze avocat.

Nu am fost niciun moment avocat din oficiu
D-le general, ați fost avocatul din oficiu al cuplului Ceaușescu, în ziua de 25 decembrie 1989. Explicați-ne cum ați ajuns în această poziție. Cine v-a nominalizat?
Nu am fost niciun moment avocat din oficiu. Pentru a fi avocat din oficiu urma să am o delegație semnată de barou, cu numele inculpaților sau inculpatului și cu fapta pentru care erau ei trimiși în judecată. Acest lucru nu a existat.
Eram în timpul unei ședințe de constituire a CFSN-urilor, pe meserii. Și, la Colegiul București, se lucra exact pe conducerea nouă a avocaturii București. Văzând scandal, certuri, insulte și atâta meschinărie, în momentul în care Rizea, directorul de cadre al Ministerului Justiției, vine și spune că avem nevoie de un om pentru doi teroriști, am zis că decât să particip la mascarada pseudo-democrației, a insultelor și vulgarităților, mai bine mă duc acolo. Urmând să se trimită delegația la Tribunal… Ori lucrul acesta nu s-a mai întâmplat. Așa am ajuns la Tribunalul Militar București, unde-și avea sediu și Tribunalul Militar Teritorial, care avea competență pe toată țara.

Tribunalul care l-a judecat pe Ceaușescu a fost o formă improprie

Dumneavoastră, în calitate de jurist, de avocat, mai mult l-ați judecat pe Ceaușescu, în loc să-l apărați, în condițiile în care nu a fost vorba nici de Tribunalul București și nici de Curtea Supremă de Justiție. Exista acest tribunal în jurisprudența comunistă?
Tribunalele Militare, în timp de război și în situații deosebite, își creează unități de judecată specializate. La acel moment, se numeau Tribunale Revoluționare. Dar una e ce numea populația, ce vroiau conducătorii CFSN-ului să înțeleagă și alta e realitatea. A fost constituită o echipă de doi judecători. Componența legală, de altfel, a unui tribunal pentru fonduri de acest gen, dar el n-a funcționat legal. N-a funcționat legal, pentru că nu avea sesizare, n-avea rechizitoriu. Și neavând sesizare, actul care stă la baza trimiterii în judecată a oricărui cetățean, indiferent de poziția sa ierarhică, categoric că Tribunalul care l-a judecat pe Ceaușescu a fost o formă improprie, inexistentă, după legile statului român de atunci și de acum.

Ne-am dus cu toții acolo, fără o împuternicire legală

A fost un tribunal special, instituit pentru acest proces…
A fost un tribunal… Judecătorilor, ca și mie, același director le-a spus că trebuie să formeze un complet de judecată pentru doi teroriști. S-au ales doi care au vrut. Gândiți-vă că era ziua de Crăciun și nimănui nu-i convenea să lipsească de acasă de lângă familie. Era totuși și este una dintre marile sărbători creștine ale poporului român. Totuși, doi dintre ei, Popa Gică și Nistor, colonei amândoi la acea dată, au spus: „Bine domnule, mergem noi!” Deci, ne-am dus cu toții acolo, fără niciun fel de împuternicire legală.

Este similar momentului împușcării lui Pătrășcanu

Cine a hotărât apariția acestui tribunal?
Apariția acestui tribunal, culmea este că am aflat mult mai târziu, și constituirea lui, trimiterea în judecată a cuplului Ceaușescu, s-au hotărât în conducerea acelui CFSN, unde au insistat pentru condamnare Brucan, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și încă niște oameni. Culmea este că singurul care se opune este Iliescu. Și atunci au discuția de taină în acel closet cu apa curgând… Și este pus, în mod perfid, Iliescu să semneze constituirea tribunalului și trimiterea în judecată a cuplului Ceaușescu. Numai că nimeni n-a vrut să scoată lucrul acesta, pentru că vroiau să-l acuze pe Iliescu. Nouă nu ni s-a spus, la momentul judecării, pe 25 decembrie, că această hârtie există la Gelu Voican Voiculescu. El a avut-o… Numai că, în rezoluția d-lui Iliescu, se spune că se va înființa tribunalul excepțional, pentru judecarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu; textual vă redau, „conform normelor de procedură și material ale legislației române, Dreptului Penal românesc”. Situație în care erau inoperabile prezența și judecarea cauzei. Pentru că domnia-sa a spus să respectăm legea.
De ce i s-a pus această rezoluție? Este similar momentului împușcării lui Pătrășcanu, după ce acesta nu face demersurile să comute pedeapsa lui Antonescu, că el (Pătrășcanu – n.r.!) era Ministru de Justiție… La un moment dat, într-o conjunctură politică, trebuie să cadă ca trădător… Și la Pătrășcanu, pe foaia de trimitere în judecată, există rezoluția lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte! Condamnare la moarte. Punct și semnat…
Aici s-a vrut să i se pună în cârcă președintelui Iliescu… Numai că cei care au vrut să-i pună chestia asta nu și-au dat seama că, de fapt, l-au scos complet de sub vinovăție. Efectiv. Pentru că omul ăsta a avut inspirația de moment să spună: „Conform legilor statului român existente…”. Tribunalul era inoperant. Acesta este și motivul pentru care Gelu Voican n-a scos acel document, s-a eschivat … Ne induce ideea că suntem un tribunal revoluționar și că, de fapt, nu facem altceva decât să aducem la îndeplinire voința unui întreg popor. Practic, că este un act justițiar, nu de justiție. Actul justițiar era și al haiducilor de pe la noi. Act justițiar, nu act de drept…
Cert este că, dacă lui Ceaușescu în Târgoviște, de la Poliție până la unitate, unde a stat o zi, i se dădea drumul în mijlocul oamenilor sau în București, dacă ar fi fost adus, ar fi fost, pur și simplu, masacrat. Ar fi fost schilodit, ar fi murit în chinuri groaznice. Gelu Voican recunoaște, Roman recunoaște că au participat la înfrângerea hotărârii lui Iliescu, care nu a fost de acord cu condamnarea la moarte. Brucan nu mai este, dar sunt cei doi (Roman și Voican) care trăiesc și, în mod constant, au recunoscut această constituire și această hotărâre. De a fi judecați și executați. Pentru că, practic, Gelu Voican venise și cu soluția de executare. Asta e… Generalul Stănculescu a fost gazda care a asigurat locul în cazarmă și plutonul de execuție.

Rechizitoriul lui Ceaușescu s-a formulat prin februarie-martie 1990

Știți cine și când a formulat, totuși, rechizitoriul?

Rechizitoriul s-a formulat de către Adunarea Generală de-abia prin februarie, martie 1990. Iar dosarul a primit nr. 1/1990. Deci, îl judec, îl condamn la moarte, îl execut în 1989, dar fac rechizitoriul în martie și îi dau numărul dosarului la Tribunalul nr. 1/1990. Iată că acestea sunt lucrurile care dovedesc clar că n-a fost niciun dosar, n-a fost nicio instanță sesizată și niciun avocat desemnat de vreun Barou. În afară de faptul că prima regulă este să întrebi inculpatul dacă este sau nu de acord cu avocatul din oficiu. El avea dreptul să spună că își alege el avocatul. Și ești obligat să-i dai termen să-și angajeze avocat.

Parcă eram într-un conclav de babe, pe marginea șanțului

Deci, rechizitoriu a fost întocmit pe baza unor zvonuri?

Rechizitoriul a fost, în opinia mea, la momentul judecării o puternică refulare a noastră, ca oameni, și nu a vreunei instituții legal constituite care ar fi avut dreptul. De fapt, dacă reluați filmul procesului, Dumnezeu să-l odihnească, Gică Popa își trăia chinul suportat de el și de tot poporul ăsta, prin trenurile ălea de care se vorbea, trenul foamei, până la Roșiori, Videle, când se cărau sacii de pâine, ca să crească un animal, o pasăre, să aibă pentru ei, că totul era cartelat și nu se ajungea… Cu toate acele chinuri despre care spunea… Gică Popa, ca judecător, nu avea voie să vorbească. El trebuia să dea cuvântul procurorului. Procuror care a luat cuvântul pe bun drept și și-a vărsat și el plinul de refulare. Iar, colac peste pupăză, când mi s-a dat și mie cuvântul, iertați-mi vulgaritatea, parcă eram într-un conclav de babe, pe marginea șanțului, care-l judeca pe Gheorghe pentru că a băut banii la crâșmă și nu i-a adus pentru copii acasă.
N-a avut nimic comun refularea noastră personală, care era și a 90% din populația României, cu actul de justiție. Nu putem amesteca un act de justiție și să decădem actul de justiție la acea refulare populară. De aceea, am îndrăznit să-l denumesc act justițiar. De fapt, noi ne făceam dreptate, acuzându-l. Noi credeam că ne facem dreptate, acuzându-l.
Îmi spuneți de probe… Păi, una dintre probele obligatorii, în cazul infracțiunilor de condamnare la moarte, ar fi trebuit să fie dată de expertiza medico-legală. Pentru că oricărui inculpat care urmează să aibă o condamnare deosebit de gravă, i se face o expertiză medico-legală să se constate dacă răspunde sau nu pentru faptele pentru care este trimis în judecată. Omul ăsta n-a beneficiat de acest lucru. A beneficiat de un consult medical… Căpitanul și doctorul Verdeș, care a suferit enorm după aceea. A suferit un șoc psihic… Un medic deosebit, cum s-a putut dovedi și pe parcursul carierei sale, dar nu cu o calitate de expert medico-legal. Un medic oarecare din Spitalul Militar, disponibil sau care a avut neșansa, ca și noi, să participe la un astfel de sacrilegiu al justiției și istoriei României.

Mai aveam puțin să-l acuzăm pe Ceaușescu și de mineriade

În calitate de avocat, trebuia să primiți rechizitoriu și să aveți la dispoziție un timp pentru a pregăti apărarea… Nu-i așa?
V-am mai spus, n-a fost niciun rechizitoriu. Am participat, nevoit fiind, la formularea unei concluzii, ne-am întâlnit toți, și judecătorul și Dan Voinea, și am spus: „Domnule, ce trebuie să-i punem în cârcă?” Refularea noastră? Nu! Nu poți să-i pui în cârcă faptul că a comis violuri sau un comportament imoral ca persoană. Și nici că a dat foc la ceva… Nu puteam să-i pun în cârcă că și-a bătut joc de istoria țării, mai cu seamă a religiei românești, nu puteam să-i pun în cârcă bisericile dărâmate, nu puteam să-i pun în cârcă preoții arestați, care au suferit enorm în închisori, nu puteam să-i pun în cârcă faptul că nu avem cele necesare traiului și sănătății. Îmi trebuia de la Ministerul Sănătății, dovada că se reduseseră rețetele la maxim 100 de lei. N-avea doctorul voie să-ți dea o rețetă mai mare de 100 de lei. N-avea voie să te țină în spital mai mult, că se făceau cheltuieli. Nu se găseau medicamente… Faptul că nu avem lumină, faptul că nu aveam gaze, faptul că nu aveam căldură, faptul că ne uitam la bulgari și vedeam magazinele lor, pline de toate cele trebuincioase unui trai decent…
Toate aceste lucruri, neavând un rechizitoriu și niște probe, nu puteai să i le spui decât sub o formă, încă o dată repet, de mahala ordinară. Atât și nimic mai mult. Ori ăstea nu țin nici de rechizitoriu, și gafa rechizitoriului, dacă ați avea curiozitatea să-l găsiți, este că în el sunt scăpate niște lucruri care s-au întâmplat în ianuarie spre februarie 1990. Păi, cum îl condamni pentru fapte care se vor întâmpla după moartea lui? Mai aveau puțin să-l acuze pe Ceaușescu și pentru mineriade…

Decad religia, morala, demnitatea și tot ceea este sfânt pentru un popor…

Spuneți asta cu atâta dezinvoltură…

Am spus-o de la început, de când am publicat prima carte. Și am spus că a nu recunoaște acest lucru este o pată pe obrazul justiției. Și în cadrul unei mentalități de dărâmare psihologică a culturii, a obiceiurilor, tradițiilor și moralei noastre au fost și impietarea și scăderea prestigiului justiției. Oamenii să nu mai aibă încredere în nimic și cu atât mai mult în justiție. Ăsta-i motivul pentru care și până astăzi se fac legi peste legi, ca judecătorul să nu înțeleagă nicio lege, nici cu cine, nici de ce și nici pentru ce. Fiecare lege are câte 10 apendice de modificări… Iacătă, astăzi, se discută Constituția. De către cine? Ce știe poporul român despre discutarea Constituției? Iacătă, că astăzi, pe sub mână, se discută cu seninătate, având în vedere că noi ne clamăm un popor creștin, despre situația homosexualilor și lesbienelor. N-am nimic cu ei, este dreptul lor să trăiască împreună, dar ca să-mi legalizezi căsătoria, iar după asta să vii să-mi ceri și dreptul de înfiere, înseamnă că decad toate: religia, morala, demnitatea și tot ceea este sfânt pentru un popor și pentru ridicarea lui spirituală.

În situații de criză profundă, drepturile și libertățile se limitează la maxim

În ce fel de sistem de drept există sentință fără drept de recurs, așa cum s-a întâmplat în cazul soților Ceaușescu?

Acum vorbesc pentru Tribunalele Militare. În cadrul Tribunalelor Militare, în regim de război, de revoluții, categoric că nu se mai aplică dreptul normal al unui stat. Și în Primul și în Al Doilea Război Mondial, aceste tribunale dădeau hotărârea și se pleca la execuție. Adică, în situații de criză profundă, drepturile și libertățile se limitează la maxim. Dar niciun stat din lumea asta nu vrea să recunoască acest obicei.

Sunt singurul care a cerut să nu fie condamnat la moarte

Cum ați putea să definiți rolul dvs., avut în această mascaradă de proces?

În primul rând, faptul că nici n-am fost lăsat să-mi argumentez de ce nu trebuie condamnat la moarte. Sunt singurul de acolo care a cerut să nu fie condamnat la moarte… În al doilea rând, că nu era un proces. Și în al treilea rând, că nu mă reavizase nimeni, ca să-mi pot da asentimentul. Sunt oameni care vor, într-un fel sau altul, să intre pe poarta istoriei. Indiferent dacă intră pe poarta istoriei din față sau prin spate. Nu-mi doream deloc să intru pe poarta din dos a istoriei. Nu-mi doream deloc să particip la o condamnare la moarte, tocmai în ziua de Crăciun. Dar viața, câteodată, te pune în situații deosebite. Pe de o parte, am încercat un lucru care n-a reușit, pentru că el, Ceaușescu, era convins că va scăpa. În tehnica veche, mai mult rusească, trebuie să recunosc, a încercării de a-l face pe inculpat să vorbească, îl loc să-l aperi, îl acuzi. Și atunci el trebuie psihic să sară-n sus. Dar nu la ea (la Elena Ceaușescu) mă așteptam, pentru că ea ne tăia macaroana. Mă așteptam la el să ne răspundă. Ori el a crezut că este Gheorghiu Dej, în procesul din 1939, de la Craiova. Procesul ceferiștilor… În care, din acuzat, va deveni acuzator și se va întoarce… Niciun moment nu a crezut că va fi executat… Decât în momentul legării și ducerii către locul de execuție.

Ceaușescu a avut un comportament demn

Vi s-a părut că a avut demnitate?

Mie mi s-a părut că s-a purtat cu foarte multă demnitate. Poate că eu greșesc și Dumnezeu să mă ierte, dacă eu greșesc. Eu pun acest fapt pe seama că-și dorea revenirea la conducerea statului. Dar maniera în care de la început și până la sfârșit s-a purtat alături de Elena Ceaușescu, soția și mama copiilor lui, m-a impresionat. Eu cred că mulți dintre noi ar trebui să învățăm de la acele gesturi ale lui, cum să ne comportăm cu familia și cu cei pe care-i iubim. Eu unul n-am auzit nici cântând Internaționala, nici Deșteptă-te române. I-am urmărit însă comportamentul și a avut un comportament demn, alături de ceea ce însemnă grija față omul care se numea soția lui.

Ciocoi noi, cumplit de tirani, avizi de putere, de bani…

Ce sentimente vă încearcă acum? De culpă, de insatisfacție profesională?

Sincer vorbind, insatisfacție profesională nu e, pentru că n-am participat la un lucru profesional. Și dacă n-a fost un lucru profesional nu poți să-l trec pe partea profesională. Cât privește sentimentul meu de culpă… Atunci, n-am fost de acord cu condamnarea la moarte a soților Ceaușescu. Trebuie specificat acest lucru. Dar, vă rog să mă credeți, am impresia că parcă ne urmărește blestemul credulității noastre în democrația mult sperată, pentru care nu eram pregătiți. Și am omorât, chipurile, un dictator care ne-a lăsat un excedent bugetar, care ne-a lăsat industrie, care ne-a lăsat agricultură, care ne-a lăsat cultură și școală… La vremea aia, occidentali și străini veneau și făceau facultatea în România. Astăzi nu mai avem industrie, nu mai avem comerț, nu mai avem agricultură, nu mai avem nimic… Și atunci am sentimentul că am omorât așa-zisul tiran și am născut, ca în „Ciocoii vechi și noi”, niște ciocoi noi, cumplit de tirani, avizi de putere, de bani și absolut deloc îngrijorați de soarta poporului român.

Au renunțat la un Dumnezeu și și-au creat altul: banul!

La ce întrebare ați fi dorit să răspundeți și eu nu v-am adresat-o?

Care e Dumnezeul nostru acum? Iată o întrebare… Eu cred că totul ni se trage de la un lucru. Indiferent de cum voi fi etichetat, eu cred că ăștia de azi (conducătorii) au renunțat la un Dumnezeu și și-au creat altul: banul. Banul, orgoliul și trufia. Ăștia sunt Dumnezeii noștri de astăzi. În momentul în care vom renunța la acești falși Dumnezei, atunci poate vom putea redeveni acea națiune unită, cu bunele și cu relele noastre, dar cu tradițiile noastre, cu morală reală, cu un creștinism real. Și nu spun neapărat de o politică de stânga, cu toate că politica de stânga, vă rog să mă iertați, dar se apropie mai mult de religia creștină. E grija de aproapele tău… Să ne apropiem de momentul când vom cumpăra o pâine, vom tăia o felioară să dăm și altuia care n-are ce mânca. Acestea vor fi primele semne care ne vor îndreptăți să credem că va fi mai bine. Când nu vom mai cumpăra diplome, când nu vom mai cumpăra locuri în Parlament, când vom înțelege că trebuie să ne luăm pălărie pe măsura capului nostru…

Federalizarea țării și renunțarea la denumirea de „Stat național unitar”, reprezintă o trădare de țară

Priviți sumbru spre crearea noii Constituții, din câte am înțeles…

Federalizarea țării și renunțarea, prin articolul 1, la stat național unitar, după mine, reprezintă o trădare de țară. Iar parlamentarii care vor vota o astfel de lege, îi pot denumi, unde vreți și când vreți, ca trădători de țară. Acesta-i lucrul esențial. Mă interesează mai puțin dacă Parlamentul e unicameral și se va numi din nou Marea Adunare Națională sau bicameral. Dar ce să vorbesc de clasă politică, pentru că eu nu există. Pot să vorbesc de o adunătură conjuncturală de interese de afaceri, care are o singură ideologie: „Să câștig eu, să piardă celălalt!” Aste-i ideologia… Eu n-am văzut ideologii, n-am văzut planuri de dezvoltare pe perioade scurte, medii sau lungi. N-am văzut la niciun partid să vină cu astfel de programe. La noi în țară, stânga se unește cu dreapta, mijlocul rămâne puțin pe loc să vadă cine câștigă dintre dreapta sau stânga și se duce lângă câștigător. Avem și UDMR, care nu e partid politic, și totuși este admis și intră în Parlament.

Pentru că o formațiune etnică nu poate fi și partid politic…

Pe Băsescu îl admir, pentru că-și bate joc de toți

În cazul acesta, credeți sau nu că anul trecut democrația a fost călcată în picioare, prin suspendarea lui Băsescu și prin tot ceea ce s-a făcut atunci, prin suspendarea șefilor Camerei Deputaților și Senatului?

Peste tot în lume, regulile se stabilesc înaintea jocului. Și doi copii care joacă șotron stabilesc regulile înainte de a se apuca să joace. Regulile nu se pot schimba pe perioada desfășurării jocului. Pe d-l președinte Băsescu îl admir pentru că-și bate joc de toți. Sub aspectul acesta, îi admir maleficitatea modului de a conduce. Dar ne uităm mult prea sus, fără să înțelegem perfect care sunt motivațiile pentru care ni se pare că un partid ca USL, care a câștigat alegerile cu peste cu 70%, nu e în stare să dovedească și să împlinească promisiunile făcute în timpul alegerilor. Luați-l pe Caragiale și aveți răspunsul! Nu s-a schimbat nimic.
Dumitru Sârghie 19/06/2013